Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Martie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Aprilie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

La întâlnire cu urșii – Aventură de iunie prin Vrancei (Muntii Vrancei)


“Pe atunci, în Vrancea nu erau sate cu lume multă ca în vremea de astăzi și nici locuri goale și dealuri chelbașe, cum se văd acum. Codrii stăpâneau mai peste tot și abia unde și unde câte un pâlc de case se găseau înșiruite și ascunse pe la poalele pădurilor, lăturiș cu scurgerea apelor, iar oamenii erau mai toți ciobani care-și pășunau oile prin golurile și poienile munților.”  (Povestea Vrancei)

 



Se isprăviseră cele două luni de arest la domiciliu și muntele era din nou bucuros de oaspeți. După două ture modeste, una în Siriu-Tătaru, alta în Iezer, care demonstraseră că lenea și râncezeala se instalaseră binișor în timpul celor trei luni de pauză, simțeam nevoia de a ne purifica șuncile nou-dobândite într-o tură mai capabilă, mai apropiată de ce știam noi să facem ante-pandemie.

 


Planul inițial era un circuit de patru zile prin Godeanu-Țarcu, dar întrucât temperaturile anunțate la început de iunie pe acolo erau mai apropiate de cele de acum decât de unele văratice, plus duiumul de ploi, am cotit-o în direcția opusă. Și unde altundeva ai putea găsi sălbăticia la ea acasă dacă nu pierdută prin cotloanele Orientalilor ? Și unde în Orientali te gândești de două ori înainte de a lua în piept pădurea dacă nu în Vrancei ? munți pierduți în propria lor imensitate, cu parfum de caș și molid și umbre de legendă.

 


Formăm rapid echipa. Maxim o mașină, că vrem să mergem bine și adunat. Doritori am fi avut de unde să mai luăm (ba chiar am refuzat politicos câțiva), dar ne-am rezumat la formula clasică de 3+1, adică Alin, Aurora, Mircea și cu mine. Stabilim și traseul, un circuit cu plecare din Tulnici, în mare parte pe bandă roșie; obiectiv destul de îndrăzneț, dar măcar aveam un plan pe care să ne desfășurăm. Stabilim durata aventurii la patru zile, profitând de faptul că erau Rusaliile și adăugând o zi de concediu celei de luni – sărbătoare legală.

 


Purcedem în zorii zilei de 6 iunie după ce îl culegem și pe Mircea, care venise devreme cu un tren, tocmai de la Craiova. Drumul ne poartă via Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, undeva la vreo patru ore până în Tulnici. Aici înaintăm pe valea râului Coza preț de câțiva km, până în apropiere de un pod unde lăsăm mașina și începem echiparea.

 


/Vrancei/img_20200606_125030.jpg



/Vrancei/img_20200606_125851.jpg


Mirceaaa, nu te mai strâmba, că nu te mai invită lumea la nunți și înmormântări !



De Munții Vrancei mă leagă niște amintiri încă de la începuturile mele montane. Căci aici avusese loc prima mea tură pe carpati.org, cu Ioan Stoenică, pentru care participare îmi făcusem special cont. În acea tură, de sfârșit de august, făcusem cunoștință cu Muntele Coza, căruia îi dădusem ocol atât pe creasta spectaculoasă cât și pe potecile blânde de sub dânsa. Încă mi-aduc aminte o grămadă de lucruri și din acea tură care poate ar fi bine să fie povestite cândva. Dar să revin.

 


Nu știu cum se făcu de uitai în mașină fix pantalonii scurți de la Quechua (o pânză la 25 de RON, ideală pentru mișcare liberă pe coclauri). Așa că mă trezesc pe mine cu pantalonii de oraș, tot scurți dar ceva mai îngrăditori. Pornim la drum unși bine cu cremă de soare și deja mă enervează gândul că, în scurt timp, ape bogate în grăsimi vegetale și animale ne vor îmbiba pieile. O adevărată plăcere, mai ales când peste ele încep să curgă ace de molid și particule de praf. Ah, ce dor mi-e de începuturi! când mintea îmi stătea doar la traseul din fața mea, nu la toate grijile tâmpite legate de igienă, cărat și alte bălării care se instalează odată cu rutina. Și chiar dacă și acum sunt multe momentele când peisajul mă fură, mintea se golește și trăiesc clipa, nu pot să spun că nu tânjesc puțin după acel entuziasm orb care mă călăuzea în primele ture, când totul era înconjurat de o aură strălucitoare dincolo de care greu mai răzbea câte vreun inconvenient. Ca orice lucru de pe lumea asta, și experiența are prețul ei.

 


Trecem pe lângă un localnic cu cal și căruță care se oferă călduros să ne mai scutească de doi kilometri de drum. Îl refuzăm, pentru că fix acești doi kilometri se merge pe drum încă plat, după care, din zona La Strâmturi, începe urcușul mai serios, așadar putem profita pentru a ne pune musculatura în funcțiune treptat.

 


/Vrancei/img_20200606_131748.jpg



Chiar dacă e cald pe aici și soarele nu ezită să ne bată în cefe cu tupeu, cel puțin ne delectăm privirile cu verdele demențial, pe care doar mai și iunie știu să-l creeze.



/Vrancei/dsc_0006.jpg



Ajungem la Strâmtura Cozei, o rezervație geologică de mare interes pentru pasionați, deoarece straturile versantului modelat de eroziune expun trecutul, aidoma rândurilor unei cărți deschise la întâmplare. Aici apele Cozei se separă, pe dreapta venind pârâul Dălhățaș, pe lângă al cărui fir ne vom desfășura mai sus. 



/Vrancei/img_20200606_134710.jpg



/Vrancei/img_20200606_134914.jpg



/Vrancei/img_20200606_132717.jpg



Deocamdată poteca devine aprigă, luând forma unei brâne sfărâmicioase, ce mușcă agresiv din panta înclinată. Apreciez că proaspetele încălțări, ghetele La Sportiva TX4 Mid GTX, fac exact ceea ce trebuie să facă – rămân lipite de sol pe terenul foarte accidentat. O alunecare s-ar lăsa cu un rostogol până în apa Cozei. 



/Vrancei/img_20200606_134650.jpg



/Vrancei/dsc_0007.jpg




/Vrancei/dsc_0009.jpg



Odată urcat acest hop, poteca dă într-un forestier care continuă la deal într-un ritm mai liniștitor.

 


/Vrancei/img_20200606_135709.jpg



Mi-aminteam aceste locuri de data trecută, deși sunt aproape opt ani între cele două ture. Meandrele îmbietoare ale apei, chiar și un bazinet natural în care o baie ar fi tare interesantă, sunt două din lucrurile care mi-au rămas în minte. 



/Vrancei/img_20200606_141153.jpg



Mai sus, într-o poiană, găsim o casă abandonată, lăsată în paragină, de parcă proprietarul s-ar fi trezit într-o bună dimineață și ar fi spus: “Gata, eu plec!”, neluând nimic cu el, lăsând totul fix cum era. Iar mai sus …

 


/Vrancei/img_20200606_143041.jpg




/Vrancei/img_20200606_143013.jpg



Coechipierii mei se opresc brusc și se uită în dreapta. Eu merg vorbind spre ei până când îi ajung și privesc, la rândul meu. La nici 25 de metri de noi mișuna un ursac, relativ mititel, dar totuși suficient de mare cât să nu-ți dorești să te întrebe de sănătate. Daniel Opaiț mi-a confirmat că era un urs tânăr, de vreo 3-4 ani, care învăța încă să se descurce pe cont propriu. Cert e că nu prea avea nicio treabă cu prezența noastră. De vreo două ori s-a uitat înspre noi și a ridicat din bot, cât să adulmece mai bine, după care și-a continuat nestingherit plimbarea prin boscheți. 




/Vrancei/dsc_0014.jpg



/Vrancei/dsc_0015.jpg



Am ieșit la scurt timp într-o nouă poiană unde animalul părea că vine pe urmele noastre, nestingherit că noi eram patru și el numai unul. Nimic agresiv în toate astea, doar ne-a surprins un pic îndrăzneala pe care o afișa. Am continuat să vorbim, fără să-l agităm prea tare, îndepărtându-ne în ritm normal de teritoriul său.

 


/Vrancei/img_20200606_143912.jpg



Intrăm în pădure ceva mai liniștiți. Poteca urcă în serpentine tot mai strânse pentru a ne scoate pe o muchie îngustă, care pe hartă e trecută drept Dealul Zmeuriș. Altitudinea trece de 1000 m (ca idee, ursul de mai devreme locuia foarte jos, la doar 700 m). Punem de un popas, prilej în care testez un pic sprayul anti-urs, proaspăt cumpărat de la Kaki Army Shop. Destul de scump, dar eficient, proiecta un jet cu concentrație ridicată de capsaicină (parcă 13%) la metri buni distanță. După ce am mâncat câte ceva ne repunem în mișcare.

 


/Vrancei/img_20200606_160540.jpg



În curând intrăm în împărăția Cozei, care își înalță mândră piscurile în fața noastră. Tot aici auzim voci și imediat ne petrecem cu alți doi drumeți pe care merită să-i pomenesc. Unul dintre ei, mai în vârstă, cărând cu sine și două bidoane mari, de plastic, era Ioan Constantinescu, autor al primei hărți a munților Vrancei, în urmă cu decenii bune. Celălalt era companionul său de încredere, Robert Mihalcea, reprezentant al noii generații de montaniarzi vrânceni. Ne însoțim cu cei doi, care ne invită cordial să tragem peste noapte la stâna de sub Golul Roibului, amenajată, se pare, cu ceva fonduri și neterminată, oricum superioară multor adăposturi pentru că are uși care se închid, etaj cu camere bine izolate, acoperiș ca la carte. Lipsesc doar priciurile, însă nu degeaba am cărat saltele și izoprene.

 


Inițial ezităm, pentru că nu ne era foarte clar unde e situată stâna, iar Mircea mă trage de mânecă să mergem mai repede, pentru că ritmul scăzuse mult ca să vorbim și să aflăm detalii, însă când constatăm că noi oricum am fi înnoptat în Golul Roibului, având în vedere că zona colcăie de urși și că stâna e în imediata vecinătate, nu putem să ne mai împotrivim ofertei domnului Constantinescu.

 


/Vrancei/dsc_0017.jpg



/Vrancei/dsc_0021.jpg




/Vrancei/img_20200606_165650.jpg


'


/Vrancei/dsc_0022.jpg



Trecem de fosta stână de la Cârnituri și suim curba de nivel care brăzdează creasta Cozei pe la nord. La un moment dat lăsăm rucsacul în potecă și o apucăm la deal, spre faimoasele Turnuri ale Cozei, musai a nu fi ratate. 



/Vrancei/img_20200606_173412.jpg



/Vrancei/img_20200606_173505.jpg



/Vrancei/dsc_0024.jpg



Pe câteva sute de metri pătrați, locul este un fel de esență a Vrancei, cuprinzând stânci amețitoare, care se prăvălesc înspre Coza, dar și păduri nesfârșite și pante înverzite, iar privirea, în orice direcție s-ar însoți, nu ar descoperi alte masive în afara Munților Vrancei, atât de impresionantă este întinderea lor.

 


/Vrancei/dsc_0030.jpg



/Vrancei/dsc_0032.jpg



/Vrancei/img_20200606_173551.jpg


A portrait of the artist as a young woman :)



Vis-à-vis, spre sud, se întinde culmea Munțișoarele, care desparte bazinul Cozei de cel al Nărujei, iar în ultimul plan se distinge Zboina Frumoasă. De Goru și Lăcăuți e prematur să vorbim, probabil s-ar fi văzut departe, spre vest, dar culmea împădurită a Cristianului ne obturează privirea.



/Vrancei/img_20200606_173640.jpg



/Vrancei/img_20200606_173714.jpg



/Vrancei/img_20200606_174818.jpg




/Vrancei/img_20200606_174542.jpg


în ce parte sunt Munții Vrancei ?



Fără a excela prin înălțimi considerabile, Munții Vrancei pot constitui obiectivul a numeroase ture neintersectabile. Ne dezlipim cu greu de la frumusețea Cozei pentru a reveni la rucsac. Avem un prim preview cu stâna care ne va găzdui; arată destul de bine și drumulețul până la ea, pe curbă de nivel, amintind cumva de Munții Cernei, mai ales că traversăm un codru de foioase. 



/Vrancei/img_20200606_172529.jpg



/Vrancei/img_20200606_172504.jpg



Ajungem la un izvor, unde firicelul de apă care se scurge trebuie fentat cu mici lespezi pentru a fi de ajutor. În 20 de minute suntem la stână, unde ne punem pe despachetat. Tot aici constat că am pierdut alungătorul de urși, sprayul cu piper care oferea o oarecare impresie de confort în fața unei întâlniri frontale.

 


Pentru că mai avem încă vreo două ore de lumină (deh, avantajul lunii iunie), propun o incursiune rapidă, fără bagaj, pe culmea suspendată a Gurguiatei. Suim mai întâi panta bățoasă care ne scoate în Golul Roibului (poiana în care campasem în tura lui Ioan), iar de aici continuăm prin pădure spre nord, mai întâi printr-un desiș, apoi printr-o mică șa de unde începe creasta propriu-zisă. 



/Vrancei/img_20200606_190129.jpg



/Vrancei/img_20200606_191724.jpg


Vedere din Golul Roibului spre vest



/Vrancei/img_20200606_192246.jpg



Locul pădurii dese e luat rapid de culmea stâncoasă, tot mai aeriană și mai îngustă, o plăcere pe care nu te aștepți să o descoperi în niște munți domoli la prima vedere.

 


/Vrancei/dsc_0035.jpg



/Vrancei/dsc_0037.jpg



/Vrancei/img_20200606_200647.jpg



Jos, la baza unei muchii, câteva căprițe negre își fac rondul de seară. 



/Vrancei/dsc_0039.jpg



Orizonturile se desfac dintr-odată spre măruntaiele văii Tișiței și mult dincolo de ea. Gurguiata prezintă un punct mai delicat, însă cu puțină atenție se trece în siguranță. Punctul ei de maximă altitudine se situează undeva la 1440 m, iar întoarcerea în Golul Roibului se efectuează pe același traseu.



/Vrancei/dsc_0049.jpg

 


/Vrancei/dsc_0046.jpg



/Vrancei/dsc_0047.jpg




/Vrancei/img_20200606_201506.jpg



La reintrarea în pădure, Alin, care era cel mai în față, se întoarce tiptil, într-o combinație de mers rapid fără a alerga: “Bă, am văzut un urs, i-am văzut capul, era uriaș”. Începem să vorbim tare, răspicat, chiuind ocazional, cât să ne facem simțită prezența și să aibă timp să degajeze terenul. După vreo zece minute ne băgăm în pădure, pe acea porțiune deasă de dinaintea poienii, unde găsim urme mari de labă care indică prezența unei creaturi de mai multe quintale. Ursul însă plecase în ale lui și noi ne simțim scăpați când călcăm iar în Golul Roibului, de unde coborârea la stână e o simplă formalitate.

 


Noaptea la stână a fost frumoasă. Am stat la povești, până spre miezul nopții, cu dl. Constantinescu și Robert. Instalați confortabil la etaj nu am avut chiar niciun stres cu ursăria, iar o lună plină voluptuoasă s-a etalat peste creasta Cozei până spre dimineață. Odihniți, ne reluăm traseul cu rucascul în spate.



/Vrancei/img_20200606_190109.jpg


 

Revenim la izvor, unde Alin, mai vigilent și mai în față, vede încă un urs, al treilea deja pe lista lui. Acesta însă fuge rapid, pentru că știe că Alin este fioros și nu i-ar lăsa nicio șansă de supraviețuire. Eu profit de pauza de la izvor și mă întorc pe Turnurile Cozei, sperând să regăsesc alungătorul de urși, fără succes. Plasarea inoportună în buzunarul exterior al genții foto nu a fost o idee inteligentă, acum va trebui să mă consolez cu ideea că urșii ne vor evita ca pe niște buni creștini ce suntem. Oricum nu aveam noi prea mari rețineri, dar o măsură de siguranță în plus parcă nu dăunează.

 


/Vrancei/img_20200607_110157.jpg



De la izvor intrăm în pădurea foarte deasă. Deși era plină zi, pe o porțiune de vreun kilometru aveam senzația că soarele stă să apună, atât de apropiate și dese erau crengile molizilor deasupra potecii. 



/Vrancei/img_20200607_111330.jpg




/Vrancei/img_20200607_111624.jpg



Ajungem curând în Șaua Geamăna, unde există un izvor bun iar noi ne refacem proviziile de apă și ne și spălăm un pic.



/Vrancei/img_20200607_114248.jpg



/Vrancei/dsc_0055.jpg



Pe un picior de plai observăm stâna Hăuleștenilor. Deși Vrancei sunt munți pastorali, nu ne-am intersectat mai deloc cu turme, stânele fiind plasate în afara marcajului, de obicei pe picioare de munte care descind din crestele principale. Suntem astfel scutiți și de eventualele întâlniri cu dulăi. 



/Vrancei/dsc_0058.jpg


Stâna Hăuleștenilor




/Vrancei/img_20200607_122504.jpg



Traversăm spre Golul Cozei (muntele ăsta chiar e lung), Șaua Golici iar în Șaua Fântâniței ne oprim să mâncăm câte ceva. Spre ghinionul meu, o pastilă de Supradyn îmi bagă stomacul în marșarier, dar lucrurile se calmează rapid după o repriză scurtă de spasme.



/Vrancei/img_20200607_135000.jpg



 Începem o porțiune ascendentă care ne va scoate în apropiere de vârful Bulboace, un vârf sălbatic, prin excelență, cu lespezile pline de tot felul de furnici care își fac veacul pe acolo. Cu greu găsim una pe care ne putem așeza să contemplăm depărtările.

 


/Vrancei/img_20200607_150952.jpg



/Vrancei/dsc_0063.jpg



/Vrancei/img_20200607_160420.jpg



/Vrancei/dsc_0066.jpg



Din Șaua Tișiței prindem o cruce albastră către Lacul Negru. Înțelesesem de la dl. Constantinescu de faptul că există prin apropiere o cabană primitoare la care am putea să tragem, situată pe forestierul care coboară spre Valea Nărujei. Doar că marcajul CA ne abate de la forestier. Găsim chiar și un tăpșan înierbat, foarte plăcut ochiului, pe care ne gândim că am putea campa, însă surse de apă în apropiere nu sunt și e încă devreme. Ajungem la lac în 45 de minute de la intrarea pe cruce albastră.



/Vrancei/img_20200607_162058.jpg



Înainte să găsim lacul, descoperim o cruce roșie care pare că se ține bine. Continuăm spre unde credem noi că e lacul și avem surpriza de a descoperi că vechile pontoane au fost făcute scânduri și surcele, înaintarea fiind practic imposibilă peste mușchiul în care piciorul se afundă cu ușurință. Distingem, la vreo sută de metri de noi, luciul de apă al Negrului, dar mai aproape nu prea avem cum să avansăm pentru că ne aflăm într-o turbărie, cu teren specific.


https://www.youtube.com/watch?v=-xJyDxFRcEk&feature=youtu.be



/Vrancei/dsc_0069.jpg

 


/Vrancei/dsc_0070.jpg



Crucea roșie întâlnită mai devreme ne face cu ochiul și instinctul de exploratori ne spune că direcția ei e intuitiv corectă. O apucăm într-acolo o vreme, până când marcajul e obturat complet ba de arbori căzuți, ba de bălării sau de puiet proaspăt, care ne fac viața grea.



/Vrancei/img_20200607_174143.jpg



Cum, necum, ieșim într-un luminiș cu băncuță, aparent un foișor de vânătoare abandonat. De acolo întrezărim forestierul care coboară în serpentine spre Năruja și pe care îl intersectăm după încă niște minute bune, pierdute pentru a traversa un pârâu sălbatic și o mare de vegetație. Ieșim în Valea Nărujei, semnificativ mai jos de cabane, dar barăcile forestiere din această zonă și faptul că ne aflăm la o altitudine mai mică, undeva pe la 1000 de m, ne ajută să ne hotărâm în a stabili tabăra aici.

 


Găsim o stână lângă care întindem corturile. Avem o vatră, lemne din belșug iar din câteva buturugi și ceva scânduri late improvizăm și o băncuță. Râul din apropiere ne permite menajul, astfel că tacâmul pentru campare e complet. 



/Vrancei/img_20200607_212445.jpg



În scurt timp ne punem să mâncăm, iar noaptea ne găsește așezați în jurul unui frumos foc de tabără, cu multe lumini și pe cer, inclusiv cohorta de sateliți ai lui nea Elon, spațialu’.

 


/Vrancei/img_20200607_213628.jpg



/Vrancei/img_20200607_221001.jpg



Ne trezim după un somn liniștit. Mihăiță și trupa lui ar fi trebuit să ajungă pe aici, aduși de mașinile de transportat lemne, dar se pare că planul lor s-a schimbat, deoarece e trecut de ora zece dimineața și noi n-am văzut nicio mișcare. Deși firul Nărujei poate fi urmat în aval până în satul Vetrești-Herăstrău, e mult prea prematur, astfel că ne uităm pe hartă să vedem cum putem reveni în banda roșie, părăsită ieri. Soluția nu ezită să apară: un forestier ne scoate fix în creasta Piscul cu Paltini, aproape de vârful Izvoarele Nărujei.



/Vrancei/img_20200608_103502.jpg



/Vrancei/img_20200608_110358.jpg



/Vrancei/img_20200608_111732.jpg



/Vrancei/dsc_0077.jpg



De aici zărim semețiile Vrancei – Lăcăuți și Goru. Dacă de acasă, pe hartă, distanța de unde suntem până la ele părea rezonabilă, acum ne este clar că includerea lor în planul inițial era complet irealizabilă, asta dacă voiam să păstrăm o distanță și un timp acceptabile în intervalul celor trei zile și jumătate. Asta e, ne mulțumim cu admiratul și le vom trece drept motiv de a reveni cu altă ocazie. Iar pentru Vrancea, cu siguranță vor mai fi multe ocazii.



/Vrancei/dsc_0078.jpg

 

Goru



/Vrancei/dsc_0079.jpg


Și Lăcăuți. Se distinge stația meteo de pe vârf



Traversăm Poiana Șindrilița. 



/Vrancei/img_20200608_115634.jpg



Culmea către care ne îndreptăm – Păișele – este foarte sălbatică și ne pregătim moral să mergem mai mult pe dibuite decât pe marcaj. Această culme leagă Izvoarele Nărujei de Pietrosu, fiind în totalitate împădurită (și despădurită pe alocuri, după cum urma să aflăm), ceea ce sporește un pic dificultatea orientării. 



/Vrancei/img_20200608_124523.jpg



Primul hop este dat când forestierul înfundat pare să urce spre creasta matematică, dar intuiția și lipsa de repere a unei aparente continuări ne conving că drumul bun e mai pe jos, pe sub creastă. 



/Vrancei/dsc_0087.jpg



/Vrancei/img_20200608_124804.jpg



Un alt impediment este mocirla pe care trebuie să o fentăm când pe stânga, când pe dreapta, când pe insulele de pământ mai întărit de pe mijlocul ei. 



/Vrancei/img_20200608_135829.jpg



/Vrancei/img_20200608_135918.jpg



/Vrancei/img_20200608_123450.jpg



Dinspre nord răzbat până la noi tunete înfundate, iar puținele poieni ne lasă a pricepe că înspre Lăcăuți se desfășoară averse, care deocamdată nu ne ajung.



/Vrancei/dsc_0086.jpg

 


Două ore și jumătate ne-a luat această culme solicitantă, dar indicatorul din Șaua Fânării zice trei ore în sens invers, deci ne-am mișcat bine, cu toate noroaiele și bălăriile de pe traseu. Din Șaua Fânării, câte un traseu coboară spre Valea Zăbalei și Cabanele Giurgiu, respectiv în partea opusă, spre Golul Verdelui, către care s-ar afla, la zece minute, și un izvor. Noi stăm bine cu apa. O scurtă aversă ne pune pelerinele pe noi, dar se potolește rapid. Mâncăm ceva, să refacem stocul de energie, apoi urcăm o pantă abruptă, continuă, de vreo 150 m, denumită interesant Treptele lui Vodă, care ne va scoate în golul de sub Pietrosu.



/Vrancei/img_20200608_143514.jpg

 


/Vrancei/img_20200608_150200.jpg



Traseul redevine spectaculos. Urcarea finală se face printre jnepenișuri presărate cu lespezi mari, iar ferestrele către depărtări se succed spre vest și sud. O altă repriză de ploaie ne prinde pe vârf, fără să ne producă vreo daună, deoarece pelerinele au rămas pe noi.



/Vrancei/dsc_0091.jpg



/Vrancei/img_20200608_154355.jpg



/Vrancei/img_20200608_160519.jpg



 Rotocoale de nori plăpânzi zburdă peste culmile din jur, contrastând cu verdele puternic al pădurii. În ciuda atmosferei încărcate, simțim o relaxare că am terminat porțiunile ascendente, iar creasta dintre Pietrosu și Vârful cu Lespezi este și ea de un pitoresc aparte.

 


/Vrancei/dsc_0097.jpg



/Vrancei/img_20200608_162815.jpg



Coborâm apoi prin pădure către Golul Pietrosului, iar soarele pare că vrea să iasă din nori dar nu știe cum. 



/Vrancei/img_20200608_165749.jpg



În Golul Pietrosului ne petrecem cu o turmă, al cărei cioban e aproape iar câinii săi sunt mai degrabă curioși decât agresivi. Ne mai oprim puțin să mâncăm, nu înainte de a ne saluta călduros cu ultima repriză de ploaie pe această zi. Aici chiar plouă cu soare.


https://www.youtube.com/watch?v=A3Tf1wE6RAA


https://www.youtube.com/watch?v=6s1tuvmdWMs

 


/Vrancei/dsc_0111_2.jpg



/Vrancei/dsc_0112.jpg



Fiindcă înțeleseserăm că porțiunea dintre satele Vetrești-Herăstrău și Coza (marcată pe hărțile vechi cu punct roșu) trece prin mai multe proprietăți private (deși cred că variante de ocolire există), renunțasem să ne mai gândim prea mult la ea și încercăm să ne apropiem de sat. Din Golul Pietrosului există marcajul cu punct albastru, care ține Dealul Mortului și coboară în Valea Nărujei, dar din punctul în care ne aflăm noi această variantă pare ocolitoare. Ne surâde mai mult o coborâre directă, pe firul sec al Pietrosului, decisiv fiind sfatul ciobanului care ne spune că poteca există, chiar dacă nu are marcaj. Și are dreptate: nu doar că poteca e bună, dar mai jos ea devine chiar un forestier de bun simț. 



/Vrancei/img_20200608_180750.jpg



/Vrancei/img_20200608_182409.jpg



/Vrancei/dsc_0115.jpg



La un moment dat vedem un bulgăre mare, maro, care se dă brusc la o parte din drum, iar la câteva clipe diferență un altul, de aceeasi culoare dar mai micuț, care își dă seama că maică-sa a plecat și fuge rapid în urma ei. Cu aceste două apariții am ajuns la cota trei ursească, exceptându-l pe Alin, care e la cota 5.

 


Din Pietrosu ajungem pe Bălosu (ce nume!) unde intersectăm punctul albastru, apoi în Valea Nărujei, în zona numită Cetățile Mișinei. Aici râul primește pe dreapta afluentul Mișina, pe amontele căruia dl. Constantinescu ne informase că s-ar afla o frumoasă cascadă. O reținem ca temă pentru altădată. Odată ajunși la apa Nărujei, forestierul ne poartă la vale, către sat. Mai avem niște kilometri buni și încă nu ne e clar unde vom campa. Facem o pauză la Cantonul Bălosu și continuăm la vale, însoțiți permanent de firul apei.



/Vrancei/img_20200608_192807.jpg


cu Mircea



/Vrancei/img_20200608_192815.jpg

 

fără Mircea        


Concluzie: fără Mircea, cantonu' e pustiu :(



/Vrancei/img_20200608_201350.jpg


iar noi ne întrebam mirați oare unde a dispărut Mircea ..




/Vrancei/img_20200608_204052.jpg



Pe la nouă seara ajungem în dreptul unui punct de prelucrare a lemnului, iar jumătate de oră mai târziu ne ies în cale primele case din Vetrești-Herăstrău.



/Vrancei/img_20200608_210148.jpg



Acu-i acu, să vedem unde punem corturile. Mai devreme pusesem ochii pe un loc plat, cu iarbă, chiar pe malul râului, dar aici în sat e mai complicat. Întrebăm mai întâi la o familie, care ne refuză politicos pentru că au un câine mare care își bagă nasul peste tot. Mai departe găsim o altă familie într-o curte. Afară deja se întunecase. Primul răspuns al unei femei este că putem să campăm fără probleme, după care o alta, mai în vârstă, o contrazice răspicat. Nedorind să stârnim polemici și conștienți în același timp că unora le-am putea părea niște străini dubioși, ne continuăm drumul, nu înainte de a fi sfătuiți să încercăm la o mănăstire din apropiere.

 


După ceva încercări dibuim mănăstirea, dar la poartă nu ne răspunde nimeni. Aflându-ne berze chioare, cuibul ne e aproape. Un prieten al doamnei cu cățelul cel mare și băgăcios apare și se oferă să ne cazeze în fosta sa casă, acum nelocuită, o casă țărănească unde aveam mai mult decât ne-am fi dorit. Nu putem să refuzăm oferta și în scurt timp ajungem la locul de înnoptare, care după o asemenea aventură arată perfect. Eu aleg să dorm în patul din tindă, în timp ce Aurora, Alin și Mircea se vor odihni în camera bună. Unii mai ghiduși glumesc pe seama faptului că locul nu pare deloc neîntreținut și nelocuit, ceea ce îi duce la gândul unor escapade ce ar putea avea loc aici ocazional. Au mai fost și alte indicii.



În curte avem cișmea cu apă bună de spălat și de băut, mâncare încă ne rămăsese destulă iar de frig, într-o așa seară frumoasă de iunie, nici nu încape vorbă să suferim. Merităm o asemenea odihnă, deoarece ziua a fost lungă, cu peste 30 km merși pe jos.

 


/Vrancei/img_20200608_221600.jpg



/Vrancei/img_20200609_094241.jpg



A doua zi ne luăm rămas bun de la gazdă, nu înainte de a lăsa ceva pentru cazare, deși nu ne ceruse nimic. Mai mult, un localnic foarte omenos ne preia în mașina sa tocmai până în Valea Sării, de unde avem legătură înapoi către Tulnici. Aceasta se face sub forma unui microbuz care pleacă din Focșani. Sunăm și aflăm că e deja pe drum, având timp ca până să urcăm în el să ne cumpărăm o Cola și niște pufuleți. Pe la 12 și un pic suntem înapoi la mașină, închizând circuitul.



/Vrancei/img_20200609_122821.jpg

 


Alin ar mai fi vrut să facem o vizită în Cheile Tișiței. Timp ar fi, dar cum nu dorim să revenim acasă nici prea târziu, pornim spre București, însă pe un alt drum decât cel de la dus. Trecem pe la Cascada Putnei, unde facem și o oprire pentru foto. Cascada în sine nu este foarte înaltă, dar apa eliberată din strânsoarea cleștelui de piatră îi dă o formă atipică, fiind o cascadă desfășurată mai degrabă pe lungime decât pe verticală.



/Vrancei/img_20200609_125355.jpg



/Vrancei/img_20200609_125750.jpg



/Vrancei/img_20200609_125933.jpg



 Drumul rutier, foarte bun, cu două benzi pe sens pe urcări, conduce în Pasul Mușat (1211 m), de unde se poate porni în Munții Brețcu, foarte sălbatici și dânșii, noroc cu oameni precum acesta: https://www.carpati.org/jurnal/prin_munti_uitati_cu_coama_rar%C4%83_-_singur%C4%83t%C4%83ti_prin_muntii_bretcu-oituz/3395/ , care le mai domesticesc cărările neumblate. Din Pasul Brețcu ajungem rapid în Pasul Ojdula, noroc cu oameni precum acesta de mai sus, că prin alte locuri zice că ambele pasuri se referă la același loc, ori acum e clar că nu are cum.

 


Din Pasul Ojdula începe să toarne zdravăn și nu e prima oară când mă duc sau mă întorc dintr-o tură, iar ploaia grea, aia care te face leoarcă, care trece prin zece gore texuri ca bulletul cu vidia în vârf, mă prinde în mașină și nu pe vreo potecă sau, mai rău, pe vreo creastă expusă. Toarnă zdravăn, nu ca aversele prăpădite care mai mult ne-au mângâiat cât am fost prin împrejurimile Pietrosului. Se potolește însă treptat, iar noi intrăm în Târgu Secuiesc.

 


Orășel mic și curățel, cel puțin cât am apucat noi să vedem, în Târgu Secuiesc ne ducem țintă la un restaurant, intitulat sugestiv “Restaurant Secuiesc” (pentru că e restaurant și e secuiesc 😊), recomandare a lui Mihaitza_39 pentru care suntem recunoscători, că mâncarea a fost tare bună.



/Vrancei/img_20200609_145032.jpg



După prânzul din Târgu Secuiesc urmează condusul spre Brașov, apoi Valea Prahovei, foarte liberă, mai ales că e o zi lucrătoare de marți, iar odată cu ajungerea în capitală povestea se cam încheie. În ceea ce privește Munții Vrancei, putem spune că nici nu am făcut bine cunoștință, descoperirea lor urmând să fie continuată în acest 2021 care e după colț și bate la ușă cu promisiunea unor aventuri noi, realizate într-o libertate mai apropiată, poate, de cea cu care eram obișnuiți.



Celor care în urma lecturii trăiesc cu impresia că Munții Vrancei reprezintă un loc periculos, de evitat, pentru simplul motiv că sunt gazda a vreo 400 de urși, le spun doar că sunt urși, nu oameni, deci un risc considerabil mai mic. Iar faptul că mai există locuri în țara asta unde “fiarele pădurii” sunt la ele acasă ar trebui să ne bucure – înseamnă că, măcar în creierii pădurii, natura e așa cum trebuie să fie: sălbatică, vie, minunată.

 


Să aveți un an nou fericit și sănătos !




Joi, 31 decembrie 2020 - 16:01 
Afisari: 820 


Postari similare:





Comentariile membrilor (8)

mihaita_39
mihaita_39
Coarda
 
1
Așa să ne fie ! Sănătos și fericit !
Frumosă povestea. Și tura. Carpati.org


Vineri, 1 ianuarie 2021 - 18:28  

victoranica
victoranica
Coarda
 
2
Multumesc, Mihaitza ! Sa fie un an mai bun ca toti ceilalti !


Sâmbătă, 2 ianuarie 2021 - 16:38  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
3
De aproape 10 ani, de cand am fost ultima data in masiv, la o actiune de marcare, in zona Pietrosului, tot zic sa revin in Muntii Vrancei. Nu pot sa cred ca a trecut atat! E timpul sa remediez situatia.

O tura strasnica, zile cu rucsacul in spate, multi multi kilometri, seri la cort, animale, salbaticie... pacat de defrisarile si noroaiele acelea. Imi aduc aminte ca si eu, la prima incursiune in zona, am prins niste zile ploioase de iunie, si tot santuri cu apa si mocirla devenisera drumurile de taf. Nu mi-a placut. A trebuit sa trec prin astfel de locuri de-a dreptul urate, pentru a ajunge in locurile cu adevarat frumoase din acesti munti. Ele nu lipsesc.

Se pare ca iunie nu este chiar perioada potrivita, e prea multa ploaie si asfaltul cam moaleCarpati.org.

Jurnalul, in stilul tau, placut, starnind zambete si in acelasi timp lasand sa razbata bucuria intensa de a fi in munti.

Un an frumos sa ai, cu tot ceea ce-ti doresti! Si sa fie timp si energie pentru ture minunate!


Comentariu modificat de autor!

Duminică, 3 ianuarie 2021 - 11:18  

victoranica
victoranica
Coarda
 
4
Multumesc, Laura !

Parca noi i-am gasit totusi destul de salbatici, cu defrisari minore fata de ce am vazut prin alte parti. Mai citeam undeva ca versantii dinspre Covasna sunt mai taiati decat cei vranceni. Omul care ne-a transportat pe noi benevol din Vetresti-Herastrau in Valea Sarii lucra la o companie de exploatare forestiera si ne spunea ca in zona chiar se taie cu cap, lucru ce ni s-a confirmat si din ce am vazut pe teren (exceptand acea portiune incipienta de pe Culmea Paisele). Oricum, nu am vazut paduri intregi puse la pamant.

Pentru noi a fost de bun augur acel inceput de iunie, cu precipitatii putine, dar probabil ca luni mai bune ar fi septembrie-octombrie.

Multumesc inca o data, mai am niste aventuri frumoase, bune de povestit, pe teava Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Duminică, 3 ianuarie 2021 - 16:40  

robert84
robert84

 
5
Am citit cu mare placere jurnalul tau, mi a placut la nebunie. Felicitari, Victore!

Faini munti, de o salbaticie rara! Da, intr adevar spre Covasna sunt versanti intregi pusi la pamant, pacat!


Luni, 4 ianuarie 2021 - 13:04  

victoranica
victoranica
Coarda
 
6
Multam fain, Robert ! Ma bucur !

Sa pui mana cand mai ai timp sa mai scrii si tu, ca scrii bine, mai ales ca ai ceva verticale adunate prin ultimul an Carpati.org

Frumosi tare muntii astia salbatici: Vrancei, Maramuresului, Calimanii; au Orientalii o aura aparte


Marți, 5 ianuarie 2021 - 00:37  

hana
hana
Coarda
 
7
Recunosc ca nu am citit jurnalul integral, doar pe diagonala. (timp, disponibilitate...)
Dar l-am deschis de câteva ori sa ma uit pe poze 😅
Asa mi-e dor de căldură și de verde, iar Vrancei sunt printre munții mei preferați!
Și turele tale mi se par tare faine, vin și oameni dragi mie prin ele.
Doar ca mi-e cam treama... 30 km pe zi... 😳
Plus ritmul alergat...
O sa aștept sa îmbătrânești. 😜


Luni, 18 ianuarie 2021 - 14:24  

victoranica
victoranica
Coarda
 
8
Multumesc, Hana !
E bine si cu pozele, intregesc si ele povestea (sau, pentru unii, o spun intru totul).
Despre Vrancei vor mai fi multe de zis, presimt.
De data asta n-am alergat chiar asa ca in alte dati, si parca ne-a mai incetinit si noua ritmul olecuta.
Totusi, nu astepta pana imbatranesc eu, s-ar putea sa mai dureze Carpati.org

Multumesc de vizita !


Comentariu modificat de autor!

Marți, 19 ianuarie 2021 - 11:21  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0748 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org