Jurnal de Mont Blanc 2010 (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

Traseu: Ruta normala pentru ascensiunea vârfului Mont Blanc ( 4810 metri), pe traseul Les Houches – Nid d Aigle (2372m) – Tete Rousse (3167 m )– Gouter (3817 m) – Dome du Gouter - Valot (4362 m).

Planuita cu multe luni inainte, cu un efort logistic destul de mare pentru aceste perioade ‘tulburi’ , in data de 24.07.2010 reusim sa plecam in prima noastra incursiune in masivul Mont Blanc din Alpi, de fapt prima iesire in munti mai mari decat Carpatii nostri.

Echipa este formata din Ovidiu, Veronica si subsemnatul, deplasarea facandu-se cu masina personala pana in Chamonix, Franta, ajungand la destinatie dupa doua zile de condus prin batrana Europa.Ne-am stabilit asa zisa tabara de baza in mica localitate Les Bossons, sub ghetarul cu acelasi nume, in unul din multele campinguri din zona – Les Cimes.0785 Dupa tratative duse in limba engleza cu doamna de la receptie reusim sa ne montam cortul si sa facem un tur de recunoastere a zonei pana in Les Houches.

Prima zi am consumat-o cu treburi organizatorice, si sa reusim sa ne dezmeticim din oboseala drumului parcurs pana aici. Obtinem bilete gratuite sub forma unor tichete de la receptia campingului ce ne ofera posibilitatea de a ne misca liber intre localitatile de interes pentru noi, Chamonix si Les Houches, cu mijloace de transport in comun, autobuze si tren.

In cea de a doua zi ne-am deplasat in Chamonix, pentru prima oara in capitala alpinismului european. O vreme superba de vara cu cer senin ce ne dezvaluie silueta Mont Blancului vazut de sub statuia emblematica ce domina piateta centrului orasului, ne da parca aripi in indeplinirea telului nostru.

Ne plimbam pe stradutele inguste ale localitatii si admiram curatenia deosebita si glastrele cu flori ce impodobesc majoritatea caselor, apoi mergem la Maisson de la montaigne pentru a ne informa despre vremea ce va urma. Informatiile meteo sunt destul de precise dar destul de triste deoarece se anunta vreme rea in urmatoarele trei zile, cu ploi si ninsori la peste 2400m insotite de vant puternic (la peste 4000m vantul era preconizat sa bata cu 80-110Km/ora !).Plecam putin dezamagiti de prognoza catre Les Houches, cu autobuzul, cu scopul de a gasi un supermarket pentru a face cumparaturile de rigoare pentru zilele ce vor urma.

Dupa doua zile de stat mai mult in cort si plictiseala mare ca nu prea avea farmec sa mergi pe ploaie, am hotarat ca vineri (30.07.) sa incercam sa urcam deoarece se anunta pentru sambata vreme buna pana duminica dupa amiaza, urmand sa se strice vremea, iar dupa asta, perioada de vreme buna fiind foarte scurta pentru un traseu de asemenea anvergura fiind necesara aclimatizare.

Ziua 1 : Am pornit în ziua de 30.07. în jurul orei 8.00 din camping, pe o vreme ploioasă, pentru a profita de singura « fereastră de vreme de bună » , prognozată de serviciile locale meteo. Prima parte a traseului, până la Nid d Aigle am parcurs-o cu telecabina şi cu vestitul Tramway du Mont Blanc.

Odată ajunşi în staţia terminus, am pornit spre refugiul Tete Rousse. Am parcurs această porţiune fără prea mare dificultate, singura problemă fiind cea a încărcăturii mari din spate ( fiecare rucsac cântărea în jur de 20 kg cu echipament şi mâncare). De la 2.500 de metri deja am intrat în zona cu zăpadă, vântul creştea în intensitate şi ningea uşor. După aproximativ 40-50 de minute am ajuns la baraca forestieră Les Rognes la 2.768 de metri. Deja depăşisem altitudinea maximă din Carpaţii României,vârful Moldoveanu – 2.544 metri.

Primele semne ale efectelor altitudinii începeau să-şi facă simţită prezenţa, în sensul unor uşoare manifestări de oboseală, însă peisajul alpin ne motiva să înaintăm. Încet-încet ne-am apropiat de refugiul Tete Rousse unde am ajuns după aproximativ două ore şi jumătate.

În mod normal, aici ar fi trebuit să rămânem pentru o zi necesară aclimatizării, iar faptul că nu am făcut acest popas şi-a spus cuvântul ceva mai târziu cu vârf şi îndesat. Nu am făcut acest lucru din cauză că nu ne mai puteam încadra în cele două zile de vreme bună. Am făcut totuşi o scurtă pauză de circa 30 de minute în care am gătit o supă pe care am mâncat-o rapid şi ne-am echipat cu toate cele necesare pentru cea mai tehnică porţiune de traseu care ne aştepta : urcusul pe un versant destul de abrupt de aproximativ 700 de metri diferenţă de nivel.

Ne-am pus colţarii, căştile şi cu pioleţii în mână am pornit încrezători înainte. Primii 200 de metri diferenţă de nivel, traversând gheţarul de la Tete Rousse, i-am parcurs relativ uşor, încadrându-ne pe creasta din vestul abruptului.

Am depaşit şi primele cabluri şi am ajuns la Grand Couloir – un traverseu de aproximativ 100 de metri pe o faţă expusă acoperită cu gheaţăşi roci instabile, în plus, exista şi pericolul permanent al căderilor de pietre.

Am reuşit să îl traversăm fără evenimente şi cu multă atenţie, după care am început urcuşul pe creasta din partea dreaptă a acestei văi cu ţinta clară : refugiul Gouter. Am parcurs destul de repede primii metri, apoi altitudinea a început să îşi pună serios amprenta. Starea de oboseală se accentua tot mai mult. Am înaintat ceva mai greoi, am depăşit cu brio toate porţiunile tehnice, iar în jurul orei 20.00, am ajuns la Refugiul Gouter.

Am rămas peste noapte aici, plătind fiecare suma de 28 euro ca să beneficiem de un somn dulce …sub mese, alături de alpinisti din diferite ţări. Paturile erau rezervate cu două-trei luni înainte aşa că nu am avut altă soluţie.

Ziua 2 : La ora 2 noaptea era forfotă foarte mare în sala de mese în care am dormit. Alpiniştii se echipau pentru a urca pe cel mai înalt vârf din Alpi, Mont Blanc – 4810 metri. Din cauză că nu prea am reuşit să ne odihnim, noi am preferat să mai stăm câteva ore. Ne-am trezit în jurul orei 6.00, ne-am echipat cu toate cele necesare, ne-am legat toţi trei în coardă şi am pornit spre vârf. Cerul era senin, însă vântul sufla destul de tare. Am înaintat destul de greu pe zăpada proaspata cazuta cu o noapte inainte, iar fiecare culme pe care o depăşeam necesita parcă un efort supraomenesc. Trebuia să fim foarte atenţi şi la crevasele care ne puteau pune viaţa în pericol.

Aerul rarefiat, oboseala acumulată cu o zi în urmă, faptul că nu am fost în stare să mâncăm mai nimic cât am stat la Gouter, durerile îngrozitoare de cap, ne-au dat serios de furcă.

După aproximativ patru ore am reuşit să ajungem totuşi la Refugiul Valot.

Am aşteptat în zadar aproximativ o oră ca efectele altidunii să mai dispară. Cea mai bună metodă pentru a scăpa de manifestările cauzate de altitudinea ridicată este să cobori.

A fost frustrant să ne aflăm la aproximativ 400 de metri diferenta de nivel de cel mai înalt vârf din Alpi şi să realizăm că ţinta noastră nu putea fi atinsă în acele condiţii. Fizic eram doborâţi, iar a doua zi nu mai puteam urca din cauza timpului nefavorabil anunţat de meteorologi. A fost greu să renunţam.

După ce am făcut câteva poze cu vârful vazut de la Valot, am început coborârea spre Refugiul Gouter.

Se făcuse deja ora 15 şi am decis ca abia în ziua următoare să coborâm mai departe.

Am dormit din nou în sala de mese de la Gouter.

Ziua 3 : Nori ameninţători se adunau deja în creastă, semn că decizia de a coborî cât mai repede a fost cea mai bună.

Am început coborârea în jurul orei 9.00. Efortul depus era acum mai mic faţă din urmă cu două zile.

Coboram încet, atenţi, mai ales că începuseră adevărate avalanşe de roci cu dimensiuni apreciabile şi care ricoşau în toate direcţiile cu cât ne apropiam mai mult de Grand Culoir.

În astfel de situaţii nu îţi rămâne decât să te ascunzi sub o stâncă mai înaltă pentru că o simplă cască pe cap nu te poate salva. Am aşteptat ca rocile să nu se mai desprindă şi am traversat Aleea Popicelor în paşi grăbiţi.

Am ajuns în jurul orei 13.00 la refugiul Tete Rousse, ne-am odihnit puţin, şi am coborât mai departe, astfel încât în jurul orei 16.00 am ajuns în staţia de unde am urcat în Tramwai du Mont Blanc.

În jurul orei 18.00 ne aflăm din nou în campingul Les Cimes. A început o ploaie abundentă, iar la peste 2.500 de metri ningea. Eram cu toţii obosiţi însă în parte mulţumiţi că am reuşit măcar să ajungem pe creasta Alpilor.

Concluzii : -aclimatizarea este un lucru esential pentru ascensiuni la peste 3000 de metri; -echipament adecvat unor astfel de trasee obligatoriu;-gestionarea atenta a incarcaturii rucsacului;-rezervarile din timp la refugii te scutesc de stresul dormitului sub mese;-niciodata sa nu fii descurajat de un eventual esec.Multumim familiilor pentru sprijin, membrilor Carpati.org pentru informatii si tuturor celor care au fost alaturi de noi.

Duminică, 5 septembrie 2010 - 22:16 
Afisari: 2,876 


teo77