Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

August 2022
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Septembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Vremea
Varful Vraju
Muntii Macinului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Jepining și jnepening: Braul lui Raducu - Hornul cu Florile - Braul de Sus (Muntii Bucegi)

24 septembrie 2016


Uneori viața o ia înaintea planurilor noastre, întrecându-ne așteptările. Hornul cu Florile nu-l avusesem până astăzi în minte, sau poate cel mult trecător, ca o nălucă alungată repede de judecățile practice, știindu-l de traseu dificil, de când am citit asta în monografia lui Walter Kargel, în '92, dar mai ales văzându-l mai de aproape, din Brâul lui Răducu, cât e de avântat în a sui spre coama de jnepeni a Jepilor Mici sau, mai degrabă, cât de aninat e deasupra Peretelui cu Florile, verticala căruia amplifică până la groază fiorii gândului unei rostogoliri prin horn.


/bucegi16f/bucegi16f_01.jpg

Vedere de ansamblu din Bușteni


Un zoom al imaginii precedente face hornul mai clar și ne oferă multe detalii. Săgeata cu linie întreruptă indică ramura din dreapta a hornului, care împreună cu ramura stângă și cu hornul propriu-zis formează un Y înclinat, semnul de recunoaștere de la mare distanță al Hornului cu Flori:


/bucegi16f/bucegi16f_02.jpg


Sub locul unde se unesc cele două ramuri ale hornului se observă o pată cafenie: o rană nevindecată încă a unei dislocări de pământ, prin care nu se poate înainta din cauza lipsei oricărei prize sau a vreunui petic cât de cât stabil și pe care o vom ocoli prin stânga, pe o pantă de iarbă, foarte înclinată dar măcar stabilă și, în plus, punctată ici colo cu larice de tulpinile cărora ne putem ține cu nădejde. Dar mai avem de tras un pic până acolo; deocamdată Hornul cu Flori cel mai apropiat e cel din amintirile mele de pe Claia Mare, de când îl priveam cu deferență, neimaginându-mi că-l voi urca sau măcar că l-aș putea urca:


/bucegi16f/bucegi16f_03.jpg

Traseul Hornului cu Florile. Repere importante: 1 - intrarea în traseu de pe muchia Clăiței; 2 - porțiunea cea mai expusă a brânei de acces la horn; 3 - capătul inferior al hornului propriu-zis; 4 - punctul de ramificație; 5 - capătul superior, pâlnia de obârșie a ramurii stângi; 6 - ieșirea la unul din brâurile superioare ale Jepilor Mici.


Imaginea aceasta din profil e dintr-o toamnă târzie, ce a prins Bucegiul fără zăpadă în noiembrie. Chiar și din profil, panta hornului este foarte accentuată, mai mare decât a majorității traseelor nemarcate de gradul unu. Îl privesc din Bușteni, de pe trotuarul din stânga șoselei naționale, pe unde mărșăluim dinspre gară împreună cu domnul Marian și grupul pe care-l păstorește astăzi, format ad-hoc în vagonul al doilea al personalului cu care drumeții de la Floarea de Colț merg sâmbătă de sâmbătă spre Valea Prahovei. Reîntâlnesc în grup drumeți din grupul cu care am coborât Alba cu numai două săptămâni în urmă, când l-am și cunoscut pe 'nea Marian, dar și pe cineva cu care am urcat mai demult spre Portița. Conștient că planul lor de astăzi e prea ambițios pentru noi doi, ne vom despărți la capătul dinspre munte al Bușteniului, ei pornind pe poteca Văii Jepilor, pentru a prinde Vâlcelul Clăiței, noi doi poteca din stânga a lui Schiel, fideli planului inițial de a revedea Brâul lui Răducu. Un alt treilea grupuleț, cristalizat tot în jurul unui veteran de la Floarea de Colț, va urmări cuminte potecile marcate spre și dinspre platou prin văile Jepilor și Urlătorii. Ne dăm totuși întâlnire, eu și Marian, pe Brâul lui Răducu, 'nea Marian încurajându-ne că putem aborda Hornul cu Florile, pe care-l au în vizor după Vâlcelul Clăiței, iar eu sperând că Iulia va fi în formă pe Brâul lui Răducu, abia după acest test putând fi asigurat că are energie suficientă și sânge rece pentru a ne alătura trupei lui vesele. Încurajările lui Marian au rezonat cu impresiile despre horn pe care mi le-a împărtășit cu vreun an înainte un munțoman ce explorează abruptul bucegean și al Craiului mai în stilul meu, mai prudent, impresii care însă la vremea respectivă nu m-au înduioșat, căci munțomanul se cam plimbă des prin abrupt și cu timpul experiența acumulată transformă în facil ceea ce la început pare dificil.


Drumul lui Schiel îl găsim mai degradat, dar nu numai din cauza avalanșelor și viiturilor din ultimii doi ani cât nu l-am mai văzut, ci și a celor care taie în multe locuri serpentinele, pe scurtături abrupte pe care adidașii alergătorilor montani au mușcat solul în goana după recorduri. Salvamontiștii ce au în grijă aceste poteci au asigurat cu cabluri două-trei asemenea rupturi ale potecii provocate de torenți.


/bucegi16f/bucegi16f_04.jpg

Claia Mare și Jepii Mici, cu Șaua Clăii la mijloc


Ajungem la brâu suficient de repede ca să mai înclin un pic balanța decizională în favoarea hornului. Vremea este și ea de partea noastră, umbrind masivul ca să ne ușureze urcușul. Reversul medaliei este că fotografiile nu vor fi prea reușite, cu un contrast prea puternic între muntele umbrit și depărtările prea luminate de soare, ce pune în dificultate senzorii aparatelor foto.


/bucegi16f/bucegi16f_05.jpg

Între firele Comorilor


Brâul lui Răducu e și el degradat, în locul potecuței de acum trei ani găsind mai multe porțiuni peste care fie au curs avalanșele, rupând arbori și maluri, fie s-au prăbușit bucăți din peretele vertical al crestei dintre firele Comorilor. De mai multe ori am ocolit haosul de copaci și crengi unde poteca se pierdea definitiv, pentru ca apoi să suim pieptiș versanții abrupți ai vâlcelelor, căutând continuarea potecuței. La traversarea Comorilor Clăii haosul ne scoate complet din traseu, ducându-ne pe malul opus pe o brână ce nu iese în Șaua dintre Clăi, trebuind să suim până la brâul adevărat vreo treizeci de metri pe o pantă destul de expusă. Ne-am mișcat însă foarte bine, astfel că în mai puțin de o oră și jumătate de când am intrat pe brâu ne-am așezat confortabil în Șaua dintre Clăi să savurăm croissant-ele cu ciocolată, un accesoriu obligatoriu al turelor noastre, cu care sărbătorim de fiecare dată atingerea vreunui punct de belvedere unde combinăm savoarea desertului cu farmecul peisajului.


/bucegi16f/bucegi16f_06.jpg

Pe brâu, la baza Peretelui cu Florile


În pauza asta am reflectat un pic și la evenimentul care cu o jumătate de oră în urmă a impresionat-o pe Iulia, lăsând-o câteva secunde fără glas, după strigătul de surprindere și întrebarea temătoare "Tati, ce-i asta?". Cu câțiva pași înainte de a trece firul Comorilor de Mijloc o bufnitură înfundată ne țintuiește locului, apoi sunetul sacadat la secundă și din ce în ce mai aproape al unei stânci sărind pe vale ne face să ne retragem fulgerător, înapoi și în sus pe potecuță. Făptașul iese brusc la vedere, un bolovan cam cât un televizor Sport de pe vremuri sau un cuptor cu microunde, izbindu-se haotic când în dreapta, când în stânga de ulucul pietros al Comorilor în rostogolirea lui nebună, din care în scurt timp nu mai reținem decât ecourile din ce în ce mai înfundate ale cursei care s-a terminat undeva foarte la vale. Ce să fie, de unde să vină, cine să-l pornească în cursă? În sus nu-i nimeni - e o zonă neumblată, nici animale nu par să fie. Îi spun Iuliei că tocmai am asistat la un act din marea piesă a eroziunii lente dar continue a muntelui, o stâncă pe care ciclul îngheț-dezgheț și picăturile tenace ale ploii, poate și cutremurul de azi noapte, destul de puternic (5.6 Richter), despre care toată lumea vorbea în tren, au adus-o în pragul critic unde orice mică vibrație e de ajuns ca să o desprindă din matca stâncoasă în care a zăcut milioane de ani. De căzut a căzut de undeva din pereții unui scoc ce dă în Comorile de Mijloc un pic în amonte de brâu. Mărimea bolovanului aproape că a șocat-o pe Iulia, dar și pe mine, căci nu am fost martor vreodată la un asemenea eveniment, din fericire foarte rar, și încă atât de aproape, la numai vreo 10-20 de pași. După ce ne-am revenit din uimire și am tot ciulit urechile să fim siguri că alți bolovani nu au urmat exemplul rebelului, am traversat repede-repede Comorile de Mijloc, iar Iulia și-a regăsit buna dispoziție, glumind cum că bolovanul sigur a apărut din neant, teleportat printr-unul din tunelurile spațiotemporale care împânzesc, după unii, Bucegii, Valea Comorilor fiind una din vedetele articolelor pseudoștiințifice pe această temă.


/bucegi16f/bucegi16f_07.jpg

Claia Mare, fața mai puțin văzută sau, dacă fața ei e binecunoscutul perete sudic, ceafa acoperită cu zade


După socoteala mea, grupul lui Marian ar face cel puțin trei ore pe vâlcel, la care adaug vreo jumătate de oră de urcat pe Valea Jepilor până la gura vâlcelului. Fiind și numeroși e sigur că au mai zăbovit pe la fiecare săritoare pentru a se asigura sau aștepta unii pe alții. De sus dinspre Hornul cu Florile nu se aude nici măcar un foșnet: înseamnă că încă nu au ajuns la el.


/bucegi16f/bucegi16f_08.jpg

Hornul cu Florile, așa cum se vede de pe brâu în apropierea Clăiței. În mijlocul cercului e pasajul cel mai expus al brâniței de acces la horn.


Trecem prin mica jnepeneală de pe muchia Clăiței să vedem cum stă treaba în vâlcelul de după. De cum am trecut pe partea nordică a brâului interceptăm ecourile dialogurilor din talvegul vâlcelului. Ne așezăm în așteptare pe unde putem pe lângă poteca brâului, înghesuit aici între peretele Muchiei Înalte și jnepenii ce se înalță din vale. Câțiva pași mai în spate e intrarea în traseul spre Hornul cu Florile:


/bucegi16f/bucegi16f_09.jpg


Intrarea e și ea un mic hornuleț, pe care mai demult îl crezusem a fi chiar capătul de jos al hornului vedetă, însă acest hornuleț, deși promițător la început, se îngustează repede și apoi se stinge în peretele Muchiei Înalte, fără altă continuare decât escalada verticalei acesteia. Hornulețul, ce se continuă sub brâu cu un vâlcel tributar al Vâlcelului Clăiței, este perfect aliniat cu Hornul cu Florile, ceea ce sugerează înrudirea lor geologică, gemeni născuți în urma unei fracturi tectonice. Geografic sunt însă despărțiți de câțiva zeci de metri, unde falia și-a epuizat elanul de a separa Peretele cu Florile de peretele Muchiei Înalte, ce par a se uni în acel loc.


/bucegi16f/bucegi16f_10.jpg

Imagine din satelit (via GoogleEarth) a accesului spre Hornul cu Florile. Linia roșie - Brâul lui Răducu. Linia galbenă din stânga - porțiunea inferioară a Hornului cu Florile. Linia galbenă din dreapta - hornulețul de la intrare și continuarea lui spre Vâlcelul Clăiței. În centru și încercuit - punctul de maximă apropiere a peretelui Muchiei Înalte de planul Peretelui cu Florile, pasajul critic al brâniței de acces.


În mai puțin de un sfert de oră Marian și trupa sa apar unul câte unul printre zade pe poteca brâului. Bucuroși de reîntâlnire, dar Ilinca constată că odată cu adoptarea noastră trupa va număra 13. Să sperăm să nu fie cu ghinion! Nea Marian e mulțumit de evoluția Iuliei până aici și ne dă undă verde. Născut și copilărit la poalele Bucegilor, le știe aproape toate cotloanele și a călăuzit mulți drumeți prin nemarcatele lui. Ne supunem cu toții indicațiilor și sfaturilor lui ca unui adevărat șef de trib. După o scurtă pauză, de tras sufletul pentru cei ce au terminat ascensiunea pe vâlcel, iar pentru mine și Iulia de memorat nu mai puțin de 11 nume noi, șeful de trib strigă adunarea, ne sfătuiește să ținem plutonul cât mai strâns și pornește, nu pe hornuleț în sus ci spre muchia din stânga, unde printr-o mică strungă între două stânci ieșim deasupra unui mare hău, căci dedesubt la câțiva metri buni distanță pe verticală e Brâul lui Răducu pe care cu o jumătate de oră înainte ocoleam pâlnia Văii Seci. Fără un cunoscător al locurilor ne-ar fi luat mult timp să dibuim brânița asta, dacă am fi găsit-o. Brâniță e mult spus, e mai mult o înlănțuire de smocuri de iarbă pe un prag foarte îngust ce urcă în diagonală pe peretele stâncos, aici aproape continuu de sus până jos, sus luând numele de Muchia Înaltă, în jos fiind parte a Peretelui cu Florile. Câteva larice răzlețe, unele răsărite chiar din stâncă, încearcă să atenueze senzația creată de hăul ce se cască drept în jos.


/bucegi16f/bucegi16f_11.jpg

Iulia depășește fără emoții pasajul cel mai expus al brâniței, asigurat cu un cablu (vizibil în colțul din dreapta jos) montat acum trei ani de nea Puiu și colegii de club, la inițiativa și sub îndrumarea chiar a lui nea Marian.


Am așteptat cu emoție acest pasaj, crescândă pe măsură ce ne apropiam, și neștiind cât mai avem de urcat până la el mă temeam să nu dau în clocot până atunci. Însă Iulia a urmat întocmai indicațiile lui Marian și a trecut cu brio examenul, eu fiind cel stresat să fie atentă unde și pe ce pune piciorul, de ce se ține și mai ales să nu slăbească strânsoarea cablului. Dincolo de cablu e un pâlc de câteva zade printre care ne regrupăm, care pe unde găsim un petic cât de cât suficient de mare să încapă doi bocanci ca să ne odihnim un pic.


/bucegi16f/bucegi16f_12.jpg


Trecut de pasajul amețitor, îmi găsesc acum pozițiile de echilibru în care să pot manevra în siguranță aparatul foto ca să imortalizez hăul pe deasupra căruia pășim:


/bucegi16f/bucegi16f_13.jpg


hău greu de descris în cuvinte:


/bucegi16f/bucegi16f_14.jpg


Brânița suie vertiginos, dar se lărgește treaptă cu treaptă, îndepărtându-ne centimetru cu centimetru de buza prăpastiei. Însă orice alunecare pe aici ar fi fatală, dat fiind panta accentuată și lipsa zadelor de care să ne ținem - vom înainta 4x4, cu palmele lipite de pământ gata să apuce cele o mie de fire de iarbă dacă echilibrul ar fi periclitat.


/bucegi16f/bucegi16f_15.jpg

Capătul inferior al Hornului cu Florile. Talvegul lui cotește ușor dreapta și sfârșește în gol deasupra verticalei Peretelui cu Florile. Poiana însorită din centrul imaginii, deși aparent în continuarea brâniței pe care urcă cei patru colegi de drumeție, e pe Brâul lui Răducu, cu aproape cincizeci de metri mai jos!


Intrăm în Hornul cu Florile, strâns între zidul vertical al Muchiei Înalte și o muchie nici verticală, nici înaltă în stânga. Stânca curată, cu prize la îndemână sau în care ne putem propti cu încredere, alungă în sfârșit golul din stomac în care s-a metamorfozat hăul Văii Seci spre care mai trăgeam cu ochiul în stânga, cu un amestec de admirație și teamă. Cățărare de voie:


/bucegi16f/bucegi16f_16.jpg


Șeful de trib ne strunește să ținem aproape, să nu lăsăm timp niciunei pietre să prindă viteză, căci pe culoarul îngust al hornului n-ar avea șanse să ocolească capetele noastre. Fotografii reclamă însă câte o pauză de regrupare, pentru a privi îndărăt amețitorul culoar. În spate e muchia Clăiței, apoi Bușteniul, unde poate chiar în această clipă unii privesc Jepii Mici și hornul în formă de Y, întrebându-se cine oare ar îndrâzni să-l urce, fără să poată desluși de la distanța aceea minusculele punctulețe ce tocmai s-au regrupat.


/bucegi16f/bucegi16f_17.jpg


Când pe stâncă, când pe iarbă, ne continuăm urcușul pieptiș, alternând cățărarea cu mersul "în patru labe".


/bucegi16f/bucegi16f_18.jpg


Muchia Înaltă urcă cot la cot cu noi în dreapta:


/bucegi16f/bucegi16f_19.jpg


La un moment dat Marian părăsește culoarul hornului și o ia în sus pe fețele de iarbă spre zadele de sub muchia stângă. Unul-doi ar fi vrut să continue pe talveg, dar Marian le-a spus că or să vadă ei de sus ce i-ar fi așteptat. Iar de sus, reveniți în talveg pe curba de nivel pe care stau aliniate cele câteva zade spre care tocmai ce urcarăm, nu încape îndoială că ar fi fost o nebunie curată asaltul râpei pământoase, despuiată pe câțiva metri buni de orice fir de vegetație:


/bucegi16f/bucegi16f_20.jpg


Aici se desprind cele două brațe ale Y-ului, în dreapta unul mai stâncos și mai bine pronunțat, celălalt mai larg și năpădit de vegetație:


/bucegi16f/bucegi16f_21.jpg


Ca de obicei, Marian ne testează simțul orientării, înaintând până la gura firului din dreapta, așteptând protestele celor ce am mai citit sau auzit că acesta e lozul necâștigător. După ce ne regrupăm la intersecție, pornim pe firul din stânga, cel abordabil.


/bucegi16f/bucegi16f_22.jpg


Culoarul se lărgește, panta se mai îmblânzește, dar tot 4x4 e tracțiunea impusă:


/bucegi16f/bucegi16f_23.jpg


Încă puțin și ieșim din horn ...


/bucegi16f/bucegi16f_24.jpg


... într-o mică șea, dincolo de care se cască iar un hău, spre unul din vâlcelele de obârșie ale Comorilor Clăii:


/bucegi16f/bucegi16f_25.jpg


Din șa vom urma la dreapta linia muchiei care până aici a protejat flancul stâng al hornului. Muchia e înjnepenită bine, vom folosi cu maximă încredere rădăcinile și crengile jepilor pentru a sui, printre ei, spre pragul stâncos următor.


/bucegi16f/bucegi16f_26.jpg


Urmează o foarte scurtă repriză de cățărare spre moțul cu jnepeni sub care ne așteaptă Marian și avangarda, deliciul căreia îl constituie prăpastia spre Comorile Clăii ce ne obligă la o atentă verificare a prizelor. Pe moț intrăm iar în jnepeni, prietenii noștri cei mai buni, care dacă sunt foarte supărați de deranj te pot cel mult binecuvânta cu câțiva stropi de rășină, dar nu te vor lăsa niciodată să cazi în gol. Eugen încheie plutonul și suie și el pe moț:


/bucegi16f/bucegi16f_27.jpg


De pe pragul stâncos avem un prim contact vizual cu brâna pe care o vom parcurge în a treia parte drumeției:


/bucegi16f/bucegi16f_28.jpg

Cu linii punctate: Brâna de Sus a Jepilor Mici, respectiv Brâna Mare a Jepilor Mici (Brâna lui Răducu)


Ne strecurăm iară prin jnepeni, ocolind pe dreapta moțul, și suim un al doilea prag. De aici avem o mai bună perspectivă asupra părții finale a hornului și pâlniei de la obârșia lui, căreia i-am dat ocol mergând pe muchia cu praguri și jnepeni ce o desparte de Valea Comorilor.


/bucegi16f/bucegi16f_29.jpg

Claia Mare și ieșirea din Hornul cu Florile


În câteva clipe atingem Brâul de Sus. O prispă înierbată și lată la baza unei borduri stâncoase, cu jnepeni pe alte două laturi, ferită astfel de rafalele de vânt dinspre vest, nord sau est. În sfârșit e loc suficient pentru toată lumea să ne întindem comozi pentru a lenevi la soarele ce se încăpățânează să stea ascuns. După aproape o oră și jumătate de urcuș pieptiș în care micile trepte orizontale, răsfirate cu mare zgârcenie pe oblica hornului, abia dacă lăsau un singur picior să se odihnească, pauza în sine devine premiul cel mare. Nea Marian deschide tolba cu poante și anecdote, iar Valentin ne învață câteva expresii mai deșucheate din turcă sau din maghiară, cea mai haioasă devenind laitmotivul veseliei care ne-a însoțit tocmai până în Gara de Nord. După dejun, odihnă, poante și anectode, Marian ne îndeamnă să redevenim serioși pentru că urmează o brână nu tocmai banală, cu o pantă și ea serioasă.


/bucegi16f/bucegi16f_30.jpg


Însă pe unde panta se mai domolește, nea Marian ne face semne să grăbim pasul,


/bucegi16f/bucegi16f_31.jpg


iar noi ne conformăm sincronizându-ne ritmul într-un șir indian.


/bucegi16f/bucegi16f_32.jpg


Brâna pe care înaintăm e considerată de unii veterani ai nemarcatelor a fi Brâul de Sus al Jepilor, ramura sudică. Unul din motive e posibilitatea parcurgerii acestei brâne aproape pe o curbă de nivel orizontală, neîntreruptă, cu un capăt pe pragul pe care am dejunat, aflat imediat sub coama Jepilor Mici, și celălalt în platoul de lângă Cantonul Jepi, unde se termină feuda muntelui Jepii Mici. Însă cine privește Jepii Mici dinspre Caraiman va vedea pe fața nordică un brâu clar pe o curbă de nivel aflată mai sus, numit tot Brâul de Sus al Jepilor Mici. Acesta din urmă ocolește vârful Jepilor Mici și continuă spre sud pe sub un zid stâncos continuu imediat sub platou, dar se sfârșește la obârșia Comorilor de Mijloc.


/bucegi16f/bucegi16f_33.jpg

Brâurile Jepilor Mici din satelit: Brâul lui Răducu (verde), Brâul de Sus (roșu), Brâul de Sus sudic (galben) - cel parcurs de noi


Brâna noastră înaintează prin vasta pâlnie de obârșie a Văii Comorilor de Mijloc cam pe la mijlocul ei:


/bucegi16f/bucegi16f_34.jpg


Sus de tot în dreapta fotografiei este capătul zidului sub care se strecoară Brâul de Sus ce vine dinspre Valea Jepilor, și tot sus, dar mai spre stânga, se vede cum se pleoștește acel brâu. În schimb, brâul nostru nu e cu mult mai prejos decât brânele mai celebre din abrupt, precum cele mari ale Morarului, Coștilei sau sora lui mare aflată mai jos, Brâna lui Răducu. E drept, pereții pe sub care se strecoară sunt mai anemici în comparație cu cei care însoțesc brânele celebre, dar înclinarea brâului e la fel amețitoare pe alocuri. Avem parte și de o trecere mai delicată, ca orice brână care se respectă, unde trebuie să coborâm cu grijă printre copaci ca să prindem continuarea ei:


/bucegi16f/bucegi16f_35.jpg


Marian așteaptă să ne regrupăm, ca să nu se rătăcească întârziații pe aici căutând soluția discontinuității:


/bucegi16f/bucegi16f_36.jpg

Avangarda: Iulia, Ioana și Marian


Reveninți pe brână, cu vreo cinci-șase metri mai jos de firul ei care se anina pe o stâncă până la dispariția totală, urmăm o vagă cărăruie ce taie ulucul firului principal al Comorilor de Mijloc și intră apoi în jnepenișul de pe creasta ce-l separă de firul cel mai sudic al Comorilor, Comorile Brânei. O privire peste umăr spre locurile parcurse până aici:


/bucegi16f/bucegi16f_37.jpg


Printre jnepeni, peste valea Comorilor, ni se dezvăluie Claia Mare, într-o postură neobișnuită:


/bucegi16f/bucegi16f_38.jpg


După repriza de jnepening de pe brâu, a nu-știu-câta pe ziua de azi, traversăm firul, mai îngust decât cel anterior, al Comorilor Brânei:


/bucegi16f/bucegi16f_39.jpg


Urmează partea cea mai frumoasă a Brâului de Sus, o porțiune mai blândă dar încadrată de un peisaj încântător:


/bucegi16f/bucegi16f_40.jpg


Este un loc unde îți dorești să stai pierdut în timp, dar la care ajungi, iată, mai greu, ca la orice lucru de preț.


/bucegi16f/bucegi16f_41.jpg


După pauza din acest colț de rai intrăm în bazinul larg al Văii Urlătoarea Mică,


/bucegi16f/bucegi16f_42.jpg


Pe parcursul căruia panta se domolește treptat,


/bucegi16f/bucegi16f_43.jpg


până dispare cu totul când brâna atinge platoul. La finalul nemarcatelor de astăzi, dănțuim de bucurie pentru fotografia de grup.


/bucegi16f/bucegi16f_44.jpg


Coborâm de-a dreptul un vâlcel scurt până în poteca Schielului, pe care pășim sprinteni pentru a prinde trenul regio de seară, în care se reunesc majoritatea grupulețelor Florii de Colț. Avem spor, astfel că ne rămâne timp berechet pentru realimentarea bidoanelor la captarea de apă, iar în Bușteni pentru deja clasica oprire la cofetărie, unde servim prăjiturile admirând ... chiar Hornul cu Florile:


/bucegi16f/bucegi16f_45.jpg


Cele două ore și jumătate cât se târăște personalul între numeroasele lui opriri se scurg repede în compania lui Marian, Valentin și Eugen, pe care Iulia încearcă să-i pună în gardă față de acarienii care ne-ar pândi acasă de prin perne, pături și covoare, dar care o conving că tapiseria scaunelor din compartimentul vagonului are mai mulți acarieni decât toți cei de pe la casele noastre adunați împreună.


Rezumat (fără pauze):


Schiel: 2h

Brâul lui Răducu până la horn: 1h½

Hornul cu Florile: 1h¼

Brâul de Sus al Jepilor Mici: 1h

Schiel: 1h½



Miercuri, 19 octombrie 2016 - 18:43 
Afisari: 5,807 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
1
Frumos jurnal și bine documentat - deja nu mai avem surprize la acest capitol. Carpati.org

Aș avea totuși o observație, dacă îmi permiți, cu mențiunea că, totuși, informațiile sunt un pic contradictorii - Claia Mică și Clăița nu sunt sinonime, eroarea fiind preluată de N. Dimitriu și E. Cristea în monografia lor.

Claia Mare este situată la vest de Valea Seacă dintre Clăi și la est de Vâlcelul Clăii Mici. Clăița este situată, conform spuselor poetice ale lui N. Urechia, "prin faldurile rochiei de brazi a Clăii Mari". Mircea Ordean o plasează, mai precis, pe muchia sud-estică a Clăii Mari.


Miercuri, 19 octombrie 2016 - 21:03  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
2
Bine, Iuliaaaaaaa! Carpati.org


Miercuri, 19 octombrie 2016 - 22:08  

alexalex
alexalex

 
3
Foarte bine documentat. Demult e pe lista traseul asta....

Felicitari !!!


Miercuri, 19 octombrie 2016 - 22:48  

zoly
zoly
Busola
 
4
Mai avem surprize în redacție, aproape gata de tipar. Carpati.org

Andrei, m-ai făcut curios! Am început deja săpăturile și ... am găsit din prima o ciudățenie. Harta interbelică a TCR plasează Claia Mare și Mică între Seacă și Comorilor, dar cu Claia Mică între Claia Mare și Brâul lui Răducu! Iar cota 1863 e scrisă pe hartă în așa fel încât e imposibil să spui dacă e a Clăii Mari sau a Clăii Mici. În schimb, harta lui Dunăreanu pentru armată (mai detaliată decât cea a TCR), tot interbelică, poziționează Claia Mică exact acolo unde e muchia pe care o știm de Clăița. Poate Urechia a fost mai poetic dar mai puțin precis. Cam toată lumea când pomenește Claia Mică are în vedere Clăița. La poalele Clăii Mari nu e discernibilă nicio gâlmă cât de cât proeminentă sau care să se vadă așa dintr-un unghi anume. De jos, de lângă fabrica de hârtie, singurele clăi sunt cele două despărțite de Valea Seacă.
Oricum, mersi de atenționare. Voi investiga mai adânc. Carpati.org


Miercuri, 19 octombrie 2016 - 23:09  

sorinb
sorinb
Coarda
 
5
Bravo Iulia! Felicitari pentru reusita!
Zoli, felicitari pentru trseul foarte bine descris si punctat cu fotografii elocvente (ca de obicei) Carpati.org
La cat mai multe ture!


Joi, 20 octombrie 2016 - 11:13  

zoly
zoly
Busola
 
6
Andrei, am revenit cu detaliile.
1) M-ai confuzat cu "Claia Mare este situată la vest de Valea Seacă ...". Am recitit cu atenție comentariul tău. Ai vrut să scrii "Claia Mică este ...". Carpati.org
2) Să știi că ai dreptate! Ba mai mult, Urechia pomenește nu una ci mai multe clăițe! Am găsit pasajul din cartea lui: "„Clăițele" se ițesc, ca niște copilași, prin faldurile rochiei de brazi a Clăii mari". Greu de spus însă la ce se referă. Relevantă este însa schița Bucegilor făcută tot de Nestor Urechia, unde sunt desenate două mici gâlme la sud-estul Clăii Mari, lipite între ele și mult mai mici ca altitudine. M-am tot chinuit să le caut și, culmea! le-am găsit în final într-una din fotografiile mele din drumul spre Zamora, și arată exact așa cum le-a desenat Urechia!!! Așadar, deși poetic, trebuie să recunosc că a fost totuși precis.
Cât despre Claia Mică, Nestor Urechia o numește în carte ... Claia Mijlocie! Citez tot din Urechia, în același pragraf:
"Claia mijlocie despărțită de Claia mare printr'un adevărat horn,“Valea Seacă", este spintecată în mijlocul ei de un abis; adâncimea aceslei prăpăstii nu o poate măsura ochiul...".
Dar pe schița amintită mai sus Urechia scrie în dreptul ei "Claia Mică".

Istoria e însă istorie. Timpul "a lipit" ferm Clăița de Claia Mică și a scos Claia Mijlocie din schemă. Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Sâmbătă, 22 octombrie 2016 - 02:14  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
7
Am cam încurcat punctele cardinale, ce-i drept; era, într-adevăr, vorba de Claia Mică între Seacă și Vâlcelul Clăii Mici. Carpati.org


Sâmbătă, 22 octombrie 2016 - 05:55  

sandru92
sandru92

 
8
Felicitări! Cu stimă!


Miercuri, 26 octombrie 2016 - 19:19  

gigicepoiu
gigicepoiu
Rucsac
 
9
Impresionant traseu! Si in aceeasi masura frumusetea fotografiilor!
Felicitari pentru aceasta tura, dar si pentru decizia domnului Marian de a urca Hornul cu un grup atat de numeros. Un adevarat dar din partea dumnealui!


Miercuri, 9 noiembrie 2016 - 11:55  

danutzvasile
danutzvasile..

 
10
Super si jurnalul si traseul .Felicitari.


Joi, 10 noiembrie 2016 - 16:47  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0793 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org