Iubesc nemarcatele: TURNUL MALAIESTI (Muntii Bucegi)

Participanti: singur

Data turei: 4iul2015

Ei bine, Valea Morarului exceleaza prin peisaj, mai ales daca urci spre creasta Morarului. Altfel, un traseu usurel, de plimbare, un pic mai greu decat Valea Cerbului. Inainte de ultima caldare am iesit in Creasta Morarului pe un valcel abrupt si ieros care, aproape de creasta, se transforma intr-un minicanion; foarte fain locul!

Imi zic: hai la Omu repede - aveam cazare la Diham si era deja 4 si ceva. La 5, dupa 2 ceaiuri am plecat. 

Am mers prin Saua Malaiesti pe banda albastra. Traseul urmeaza prin stanga Turmului Malaiesti, iar in dreapta lui, adica intre turn si creasta bucsoiului se face ca un platou, podis, spune-i cum vrei. Zic: hai sa vedem ce e pe aici. 

Platoul e inierbat, strabatut de cateva carari de animale probabil. Cand ajungi in drept cu Turnul Malaiesti platoul se continua cu un versant destul de abrupt. Incerc prin partea dinspre turn sa cobor, merg in zig zag pe brane, apoi ma tarasc pe brane, apoi e deja mult prea abrupt si se vede peretele vertical in jos. Decid cuminte sa ma retrag. Urcusul imi ia mai putin din jumatatea timpului de coboras, ajung aproape sus, apoi dracusorul ma indeamna sa arunc o privire de ansamblu pe partea estica, prin dreapta. Hopa, un picior inierbat se desfasoara mai jos cu 50-60m altitudine. Este lipit de peretele crestei Bucsoiului si coboara de la dreapta la stanga pierzandu-se dupa peretele ce se desfasoara la picioarele mele. 

Zic: asta-i! Sigur piciorul asta coboara in Valea Malaiesti; dar cum sa ajung acolo? Peretele e al naibi de accidentat, conglomerat de calcar, friabil, pe alocuri muschi, iarba si pamant. Ma gandesc un pic, imaginez un traseu, atat cat vedeam de sus; decid sa cobor. Dupa cateva brane si valcele, dau intr-o vale care nu se vedea de sus, plina de saritori. O cobor cu chiu cu vai si ajung pe picior. Ura! Hai la vale. Bucurie in timp 1 minut; in spatiu 100m. Sub mine sunt peste 100 m de perete plin de saritori, brane, valcele. De toate. Iar ma gandesc daca sa mai cobor sau sa ma intorc. De data asta orice greseala inseamna ''adio mama''. Si mai si cobor. 

Trecuse deja o ora de cand descataram pereti, era cam 18:40 cred, ploaia se apropia, iar eu eram in dilema. Daca incerc sa cobor pot ramane blocat daca e vreo saritoare mai mare. Daca urc, imi ia pe putin o ora pana in sa inapoi si ajung pe noapte la Diham; afara de asta, trecusem de o saritoare pe care nu cred ca as mai putea-o catara inapoi. Ma hotarasc sa cobor. 

Pare in regula prima parte: cateva brane scurte de 5 sau 6m in zig zag. Apoi saritori, mai mici, mai mari, fisuri. Sunt un pic panicat caci sunt sigur ca nu ma pot intoarce; perspectiva telefonului la salvamont imi da tarcoale. Trag o poza cu telefonul si o trimit cuiva pe fb mai mult pentru confirmarea prostiei. Raspunsul vine mustrator: ''- Ce faci ma?!''

Peretele se imparte acum pe doua laturi, de-a lungul a doua valcele. Partea estica pare mai accesibila. Incepe sa ploua incet; inca nu scot haine de ploaie. Am doar polarul. Apuc partea estica - stanga cum eram eu cu fata catre perete, descatar cam 20 metrii apoi offff.... nu mai am cum. Perete vertical, fara prize, fara stanca, fara brane, fara fisuri; si pana jos mai sunt cam 25m. Partea dreapta e inaccesibila in partea de sus si oricum nu as putea urca inapoi... peretele e inclinat la 80 grade si singura solutie ar fi un transfer catre valcelul dinspre vest. Pana acolo sunt cam sapte metri. Vad cateva prize; pe prima portiune de 3m e chiar si o ingusta brana. Curaj gaina! Ajung la capatul branei. Mai am cativa metri pana la valcel. Ploua din ce in ce mai tare; mi-am pus mai devreme windstoperul pe post de impermeabil - se dovedeste foarte permeabil. Stau lipit de stanca precum o soparla, apa se scurge de pe stanca direct pe sub tricou. Parasesc confortul branei intr- un efort disperat. Prize putine mai ales la picioare, apoi ma blochez din nou - nu mai sunt prize si mai am cam 1,5m. Raman asa cam un minut - poate mai putin dar in situatii ca asta timpul curge ciudat, dilatat. Imi spun combinatii de injuraturi si rugaciuni, gasesc rima perfecta intre ele si ma hotarasc sa mai urc un pic acolo unde se vad ceva prize. 

Asadar urc vreo trei metri si ajung in valcel. De aici totul ar trebui sa fie usor. Cobor prin valcel pana jos, mai taras, mai pe coate - nu pune mari dificultati.

Jos se desfasoara perpendicular coada unei valcel care, am vazut mai tarziu cateva luni ca pleaca din Valea Malaiesti, trece prin dreptul Turnului Malaiesti si urca in versantul Bucsoiului Mare, infigandu-se in perete. E foarte abrupt si plin de zapada. Mai sunt cam 100 pana la iarba. Deja nu mai ploua. Acum e grindina. Valea e ingusta, cam cinci metri si e strajuita de rymae adanci de peste 3m. Locul unde valcelul coboara in vale este intr-o scobitura a vaii; asadar, pana in valea propriuzisa am de mers pe o limba de zapada de 20 cm strajuita in stanga si dreapta sa de rymae adanci ce coboara sub podul de gheata. Pasesc cu teama; gheata e alunecoasa dar tine. Sap ceva urme, trec peste limba ingusta si ajung in mijlocul vaii. Ce-a fost mai greu a trecut. Imi fac rapid calculul: daca alunec, catre final, panta vaii se mai indulceste si am unde ma opri. Stanci, decat vreo doua in capat; numai in rymae sa nu cad. Sterg ochelarii ca sa vad ceva prin ei. Incep sa inaintez cu grija. Zapada e tare, betele nu se afunda suficient - poate era mai bine sa scot padurile. Ca precautie scot de pe mana dreapta cordeluta batului cu intentia de a-l folosi ca ancora. Ma astept dintr-un moment in altul sa pic; si pic... pe spate cu picioarele inainte. Aplic cu ambele maini batul liber in gheata, dar prind viteza; apas tare, cat pot, cu ambele maini proptite langa soldul stang. Cu talpile imi aleg trasa, ochelarii se umplu de zapada si nu mai vad mare lucru; dar ma opresc intr-un final aproape de capatul vaii. Marturisesc ca pe alunecarea asta nu am avut nici cea mai mica urma de emotie. Posibil din doua motive: experienta in domeniu :) si terminarea rezervorului de adrenalina. 

Ajung pe iarba; ploua inca binisor. Scot aparatul si trag vreo trei poze muntelui vrajit. Scutur rucsacul, pantalonii, gluga si hai la vale.

Apoi spre Malaiesti mai fac o jumate de ora. Iarba e uda, bocancii se uda, pantalonii, tot.

In apropiere de cabana caii si magarii imi tin calea. Nu mi-e frica de animale, dar atunci, vazand calutii aceia ce se indreptau curiosi catre mine, am avut o strangere de inima si i-am ocolit cuminte pe deasupra, udandu-ma si mai tare la picioare prin iarba mare din afara potecii, injurand in acelasi timp bietele animale pentru curioziotatea lor. 

Ajung pe la 20:40. Schimb doua vorbe cu cateva persoane, ma interesez despre denumirea peretelui coborat: nimeni nu stie. 

Parasesc asadar Malaiestiul pe la 20:50 si ma indrept spre Diham unde am rezervare. Din glajarie pornesc frontala. Ii fac o cantare de zile mari ursului ca sa nu se apropie, miaun, schiaun si strig toate prostiile ce-mi trec prin cap (slava Domnului la capitolul asta campion). 

Ajung intr-un final la capatul unei ture, dar si al unei zile inedite. Este 22:30 si sunt la cabana Diham.

Am mai trecut o zi...

Joi, 30 iunie 2016 - 12:56 
Afisari: 1,903 


macaz2006