Itinerarii vlaho-bulgare

Jurnalul de față descrie ilustrat și oarecum mucalit itinerariile parcurse în excursia propusă aici: https://www.carpati.org/planificator_ture/itinerarii_vlaho-bulgare/7828/

Din pricina evoluției nefavorabile a vremii trebuit-am să ajustăm pe ici pe colo drumeția noastră ... după cum scris-am deja în comentariul 4 de la adresa mai sus menționată.

În continuare voi relata exclusiv traseele, omițând zilele intermediare de transport dintr-o localitate într-alta, de la o cazare la alta.

Munții Retezat. Traseu în circuit: cabana Pietrele (1480 m) – TR/PR – Tăul dintre brazi – PR/TR – Lacul Galeș (1990 m) – TR – Șaua Vârful Mare (2370 m) – Vârful Mare (2463 m) – Șaua Vârful Mare (2370 m) – BR – Porțile închise – Hornul Țapului – Vf. Păpușa (2508 m) – Șaua Pelegii (2285 m) – Vf. Peleaga (2509 m) – Curmătura Bucurei (2206 m) – BA – Lacul Pietrele (1990 m) – Bordu Tomii – cabana Gențiana – CR – cabana Pietrele (1480 m); 17,5 km H+- 1650 m;

Ca în mai toate drumețiile acestei excursii, și acum pornit-am pe traseu dis-de-dimineață, pentru a prinde fereastra matinală de vreme bună ... ce după-amiază s-ar fi deteriorat considerabil. De la cabană mergem printr-o pădure frumoasă, suind și coborând mai multe pante, uneori încălecând copaci doborâți.

Cam după vreun ceas ajungem la Tăul dintre brazi, un prim-popas la umbra codrului.

Totuși, zilele petrecute în Retezat stat-au sub semnul caniculei și al ... țânțarilor !

Se pare că nimerisem într-o perioadă excesiv de caldă, tocmai aceste temperaturi ridicate fiind și generatoare de furtuni văratice. Mai după prânz sau înspre seară. În plus, umiditatea aerului favoriza teribil apariția țânțarilor și muștelor, care în lipsa vântului își făceau simțită prezența și setea vampirică până pe la altitudini considerabile.

După ce-am admirat luciul întunecat al tăului mărginit de turba-i apoasă, ne-am continuat preumblarea părăsind marcajul în favoarea unor potecuțe foarte clare. Și ... foarte înșelătoare. Astfel, următoarea oră levitat-am deasupra solului plutind în văzduh purtați de încrengătura jnepenilor. Un ocean de jnepeni ! Bine crescuți și deranjați de nerușinații ăștia patru ce îi polenizau fără autorizație. Cumva, mi-adusei aminte de o oarecare rezervație științifică, tot din Retezat ...

Cu chiu și vai, și cu o mulțime de zgârieturi pe brațe și țurloaie, ne-am reîntâlnit la Oboare cu pașnicul TR ce ne-a condus cuminte și fără emoții până la cel de-al doilea ochi de apă. Mai rece și mai cristalină: lacul Galeș.

Aici era și soare și răcoare, căci sufla un vânticel plăcut și rece. Ne-am reîmprospătat rezervele de apă din pârâurile ce se vărsau în lac.

După o gustare și o pauză mai acătării, purces-am iară pe marcaj TR către Șaua Vârful Mare.

Ce mai urcare ! Ce mai soare !

Căldură mare, monșer !

Aveam tot timpul la dreapta noastră imaginea Porților Închise, Vf. Capul Văii Rele și Vf. Păpușa.

Pe măsură ce urcam ni se lărgea și ... orizontul: Vf. Peleaga, Vf. Bucura, Vf. Retezat.

Ajunși în șaua Vârfului Mare, transpirați și expirați (pardon, extenuați) ... doi hotărăsc să bolească (pardon, să se hodinească) aci, trăgând un pui de somn în soare. Și să se bronzeze în același timp.

Ceilalți o iau fuguța către grohotișul dezarmant ce urcă spre cei 2463 de metri ai Marelui Vârf.

Aici peisajele sunt copleșitoare. Iar vremea, fotogenică.

Din păcate, la fel de copleșitoare îs și roiurile de muște și țânțari. Așa că ne întoarcem la tovarășii noștri toropiți de arșița nămiezii.

Ocolul dus-întors spre Vf. Mare trebuie parcurs cu grijă, deoarece sunt câteva pasaje mai expuse. Ca în creasta Pietrei Craiului ...

Ne regrupăm, ne smâcuim cu alifii antisolare și-i dăm atenți pe BR prin cele faine Porți Închise.

Rostim formula magică ... sesam desferechează-te ... și ne trezim pe nesimțite deasupra văii și lacului Galeș în dreapta,

, deasupra tăului Țapului pe stânga.

Din Vf. Capul Văii rele avem în față și sub noi Tăul Adânc.

Dar și Păpușa cu ai săi 2508 m și apele din Zănoagele Galeșului ori ale tăurilor din Valea Rea.

Urcăm damnați printre chietroaie și sudoare ajungând și pe mogâldeața Păpușii.

Din când în când mai adie câte un alizeu, îndulcindu-ne povara. Ne uităm spre Peleaga și simțim un gust amar ...

Coborând în Șaua Pelegii admirăm căldarea de sub noi, cu cele două lăcușoare: Ghimpele (Peleaga) și Peleguța.

La Nord, suntem deasupra unei mări de grohotiș: Valea Rea.

Cu încă o sforțare și alte batoane chimico-comestibile ne trezim și pe vârful Peleaga.

Căldură mare, neicușorule ! Ioca semnal DIGI !

Coborând spre Șaua Custura Bucurei vedem ceva mai bine Lacul Bucura și corturile armatei de munțomani din poiana alăturată.

Ținem BR până la Curmătura Bucurei. Unii. Alții, doar până ce trec de Șaua Custurii Bucurei. Apoi purcedem separați și înfometați pe BA, către Lacul Pietrele, Bordu Tomii, cabanele Gențiana și Pietrele.

Ajungem la timp cât să comandăm cîte o ciorbiță caldă și vreun MBS, în compania unor puștani nostimi din Cehia, care absolvind ei liceul se gândiră să facă împreună ceva memorabil. Așa că-și împachetaseră corturile în rucsacuri și se aventurară în Retezat. După niște trasee planificate de către tipu` care ... mergea pe munte pentru prima oară ! Erau toți arși de soare, obosiți, însetați și fometoși, dar cu zâmbetul ală tâmp pe meclă. Și ... guralivi, după un țoi de afinată valahă ! Dar aiasta-i altă poveste ...

Munții Pirin. Traseu în circuit: cabana Vihren (1950 m) – BR / E4 – Cruce SALVAMONT – Vf. Vihren (2914 m) – Șaua dintre Vihren și Kutelo (2667 m) – Vf. Kutelo (2908 m) – potecă nemarcată de creastă – Vf. Kutelo II (2907 m) – muchia Konceto – Vf. Banski Suhodol (2884 m) – Vf. Banski Suhodol II (2861 m) – muchia Konceto – BR – Kostadin Kehaiov – Șaua dintre Vihren și Kutelo (2667 m) – BV – refugiul Kazana – BR – cabana Vihren (1950 m); 12,5 km, H+- 1370 m;

Ieșirăm devreme pe ușa pensiunii (Vihren hut) așa că prins-am răsăritul soarelui la început de drum. În urcare.

Temperatura este plăcută dar chiar și aici ne-ntâmpină ... țânțarii. Urcăm o vale în gol alpin cu mai multe căldări etajate. Și capre negre.Ajungem pe o muchie într-un fel de șa, de unde panoramele sunt impresionante.

Curba de nivel este scurtă, ne trece printr-un plai micuț cu o bifurcație de trasee după care îi dăm iar la deal. Panta prostului ...

Poteca se multiplică, fiecare urmându-și propria cărare. Doar gardu` mai lipsea :)După 30-40 de minute suntem pe Vihren. Primii pe ziua ceea.

Suntem secondați la vreo jumătate de ceas de un cuplu. Tot valahi.

Vârful ista-i de fapt o muchie pietroasă, cu niscaiva puncte de belvedere ... spre alte muchii: Konceto, Sinanitsa. Asta, dacă ai chef să faci câțiva pași în jur.

Hotărâm să ne întoarcem la cabană pe un circuit ale cărui poteci păreau vizibile din vârful Vihren. Așa că ne scoborâm înspre o șa dintre Vihren și Kutelo, ceva asemănător cu Peleaga și Păpușa.

Versantul ista îi tare fain, chietros și plin de lanțuri ! Altădată pe aici vom urca.

Fără să ne dăm seama ne trezim în șaua buclucașă, unde doi se hotărăsc să tragă un pui de somn cât ceilalți doi vor hălădui pe alea două vârfulețe - Kutelo.

Pornim așadar doi să dăm piept cu altă pantă. A ... proștilor. Plecăm doi, ajungem unu ... fiecare într-un Kutelo. Că deh, așa-i la munte, fiecare cu al său cățel.

Mi-a părut foarte bine că urcat-am până aci fiindcă peisajul este spectaculos.

Iau masa cocoțat pe-un punct de belvedere, cu sporku` în mâncare și privirea în depărtare.

După ce-mi astâmpăr fomița, o iau pe creastă către celălalt vârf, omonim, pentru a constata cu plăcută uimire că sunt la o aruncătură de băț de creasta Konceto !

Mă uit la nori. Sunt încă benigni. Mă uit în șaua cu adormiți. Sunt duși de acolo.Rămân singur cu ... măgărușul. Bun așa !

Doi pași la dreapta, trei la stânga și hopa în spinarea măgărușului (Konceto). Muchiuța-i înțesată de stâlpișori și cabluri, dar cu atenție făcui o parte din ea și fără ele.

Până pe Banski Suhodol îmi luă cam 20 de minute. Și vreo câteva poze.

Dădui o fugă și pe Banski Suhodol II, căci tot era în preajmă. De aici trebuie să cobori într-o șa, către refugiul Konceto, dar l-am privit de sus și am făcut stânga-mprejur. Tot pe măgăruș. 14 minute. Fără poze. Uneori și fără cabluri.

Mă lăsei la liber într-o curbă de nivel de sub muchia Konceto, și asta cablată. Aci dădui de două australience herculaneene, cu rucsacuri cât casa ... din „familia” Laurei Matei. Intrăm în vorbă și înțeleg că-s adevărate glob-trottere ! Sunt foarte comunicative și bucuroase de sporovăială. Normal ... făcuseră la cort întreg masivul, plecând în traseu la 04h30. În fiecare dimineață. Profesioniste !

Între timp, norișorii ceia pufoși se înnegriseră olecuță și invadaseră cam toate vârfurile dimprejur. Părea că vor bubui din moment în moment, așa că Laurele se hotărâseră să renunțe la Vihren. Ne-am ținut companie pe coborârea spre cabana Vihren, via refugiul Kazana, deși vremea s-a îmbunătățit considerabil iar furtuna s-a declanșat seara târziu. Posibil totuși ca vârfurile să fi rămas în ceață.

Pe la orele 14h00 ajunserăm la pensiunea căreia bulgarii îi spun cabană ... Mi-am reîntâlnit camarazii la o masă pe terasă. M-am despărțit de australiencele joviale cu o umbră de ... amărăciune: undeva pe coborâre am depășit la un moment dat un cuplu de germani, pe la 45-50 de ani ... una dintre fete rămânând cu ei vreo 20 de minute. Am auzit când le-a spus că ele sunt din Australia iar eu din România. Pe urmă, după ce ne-am regrupat, am sesizat la ea o ușoară distanțare, o răcire a comunicării cu mine ... Poate mi s-o fi părut doar.

Privind retrospectiv, itinerariul acesta poate fi optimizat: cabana Vihren – refugiul Kazana – vârfurile Kutelo – creasta Konceto – șaua dintre Kutelo și Vihren – vf. Vihren – Crucea (SALVAMONT) – cabana Vihren. Data viitoare !

Munții Vitosha. Traseu în circuit: cabana Aleko – BR – stația meteo & vf. Negru (Cherni Vrah, 2280 / 2290 m) – drumeag nemarcat – Vf. Malik Rezen (2182 m) – drum nemarcat – BG – cabana Aleko; 8,5 km H+- 485 m;

La cabana Aleko am parcat bolidu` și-am luat-o de-a dreptul pe deal, după o BR. Pe acolo cam toate potecuțele duc spre platou, unde trebuia să ajungem și noi.

Muntele ista-i pentru Sofia un fel de Postăvaru pentru Brașov. Și populat, și sălbăticuț. Destul de amenajat, ba cu poteci turistice sau pentru bicicletă, ba cu drumușoare off-road pentru mașinile 4x4 ce deservesc stațiile meteorologice de la Cherni Vrah (Vărful Negru).

De pe platoul interminabil ne aruncăm câte o privire în stânga, în dreapta ... pe sub norii ce se tot strângeau. La prima vedere pare un munte primitor și ușurel, ce poate ascunde surprize ... dar e recomandabil să fie parcurs pe vreme bună, răcoroasă. Poate în primăvară sau la toamnă. Iarna trebuie să fie plin de schiori.

O dăm la vale pe un drumeag nemarcat, niște poteci marcate ... astfel încât să închidem un circuit. Reușim. Tot așa, pe rând ...

La cabană, veselie mare cu statură mică. Două autocare pline cu țânci bulgari ... de la 3 la 10 anișori. Struniți cu simțul responsabilității de câteva educatoare si învățătoare. Tare nostimi prichindeii înțărcați în ale cățăratului, pe un panou de escaladă în toată regula ... Cu hamuri, cască, instructoare de alpinism ... Bravo lor !

Munții Rila. Circuitul celor 7 lacuri: urcare cu telescaunul până la cabana Rilski Ezera (2135 m) – BR – Lacul de Jos – Lacul Peștele – Lacul Trifoi – Lacul Gemenii – Lacul Rinichiul – Lacul Ochiul – Vf. Ezeren (2559 m) – Lacul Lacrima – retur pe platou; 8 km, H+- 550 m;

Este o parcare auto la Rilski Ezera Lift ... de unde urci cu telescaunul până la Rilski Ezera. Vreo 25 de minute. Aici, lume și norișori ...

Ne uităm pe Locus și decidem să facem renumitul circuit în sensul acelor de ceasornic. Adică mai întâi pe jos (poteca mediană) și retur pe sus, pe platou.

Trecem cuminți pe la mai toate cele tăuri. Lacul de jos:

Lacul Peștele:

Lacul Trifoiul:

Lacul Gemenii:

Lacul Rinichiul:

Cam de acum intrăm în plafonul norilor. Ne învăluie ceața și frigul. Dispar țânțarii ! :)

Ne încăpățânăm să urcăm și la celelalte lacuri, Ochiul și Lacrima ... unde le admirăm ceața așternută pe luciul apei.

Îi dăm înapoi la vale spre lacul Rinichiul de unde purcedem la plat peste platoul alb. Ne stropim cu niscaiva picuri căzuți din cer.Ajungem la telescaun odată cu o răpăială diluviană. Ne pitim sub podeaua cabinei de la coborâre-telescaun, așteptând să treacă potopu` și să ne dăm jos pe cablu. Așteptăm !

După vreo 20-30 de minute se mai potolește ploaia. Hai că stă de-a binelea. Sus în telescaun și jos către parcare. Alte 25 de minute, savurând la înălțime o niște paste napolitane, înconjurat de văile aburinde ale masivului Rila. Întrece toate steluțele Michelin ...

Munții Rila. Traseu în circuit: Borovetz (1330 m) – urcare cu telegondola până la cabana Yastrevetz (2365 m) – muchia nemarcată – Vf. Aleko (2716 m) – Vf. Bezimen (2793 m) – Vf. Musala (2926,3 m) – poteca nemarcată de creastă - Vf. Musala Mică (Malka Musala, 2902 m) – Vf. Irecek (2852 m) – Vf. Studenia Cial (2767 m) – Vf. Deno (2790 m) – BV – Lacul Dolno Musalenko – cabana Musala (2380 m) - BR – Valea Bistritsa – Boroveț (plecare telegondolă); 22 km, H+ 850 m, H- 1870 m;

Borovetz, telegondolă. Cu 35 leva (1 BGN = 2,55 RON) poți cumpăra doar bilet dus-întors, chiar dacă vrei să te întorci pe jos. Suntem printre primii la coada ce se lungește incredibil în spatele nostru. Mulți turiști. Câțiva români (pardon, valahi). Durează ceva până ne vedem în gondolă, dar apoi urmează o ascensiune impresionantă spre Yastrevets. 25 de minute de urcare vertiginoasă ce ne fac să înțelegem de ce toate biletele sunt dus-întors. Doi dintre noi sunt ușor îngroziți că traseul nostru implică revenirea perpedes la mașina din parcare ... așa că pun de o revoltă, sperând să-i sperie și pe ceilalți. Mai c-au reușit cu unu` dar io rămăsei ferm pe poziții. Cică ăștia de-i cheamă Mihai îs căpoși ... Ei, poftim !

Coborâm de pe cablu la Yastrevets. Doi dispar. Mă bag oleacă într-un tufiș și revin. Dispărut și-al treilea. Rămân singur, adică cu mine. Bun așa ! Verific un izvor ce apare pe aplicația GPS. Există și are o apă de munte ... să tot mergi din tufiș în tufiș.

Urc resemnat o pârtie de schi ce mă suie direct în nori. La propriu. Intru în ceață aruncând priviri în urmă, către lacul (Dolno Musalenko ?) din valea de sub plafonul norilor. Poate ar fi mai bine să mă întorc și s-o iau pe „bulevardul” spre cabana Musala. Măcar voi apuca să văd ceva. Da` mă cheamă Mihăiță ... și-i dau la deal cu tot cu ceață ! În jur totu-i alb. Înjur în gând. Pun mănușile și caut să rămân pe cărarea de creastă. Trec printre niște jnepeni și pe urmă dau în golul pur alpin. Pietre cât cuprinde. Ici-colo și timid se ridică ceața.

Credeam că voi merge cu ochii închiși pe vreo coamă plictisitoare, dar sar bucuros de pe un bolovan pe altu` înaintând în sus pe o creastă în toată regula.

Odată cu risipirea ceții apar și peisajele mult râvnite. Într-adevăr, masivă-i Rila !

Nemarcatul duce chiar pe buza muchiei, deși dacă ai rău de înălțime poți să mergi și-un pic mai jos. Doar că pe oriunde ai lua-o trebuie să țopăi de pe-o piatră pe alta. Perfect !

Trec de vârful Aleko ... mai mult cu ochii în depărtările aproape.

La un moment dat îl prind din urmă pe Sorin. Cine știe, m-o fi așteptat el ?! Apropiindu-ne de Musala trebuie să urcăm pieptiș. Urcăm ...

După vreo trei ceasuri de la scoborârea din telegondolă ajungem pe vârful celor 2926,3 metri bulgărești. Lume multă și pestriță, mai din toată Europa. Găsitu-i-am și pe cei doi răzvrătiți: dormeau. Probabil că-i obosiră efortul urcușului și aerul rarefiat, ori poate atâta frumusețe împrejur.

Caut un loc de belvedere, mă cuibăresc între pietroaie și halesc de prânz. Faine peisaje !

Termin de mâncat și mă ridic să plec ... bag de seamă că mă aciuiasem taman lângă o mică troiță săpată într-un bolovan. Înăuntrul pietrei, o icoană metalică a Sfântului Ioan. Doamne ajută !

Ne regrupăm și deliberăm: Roman și Mihai vor scurta itinerariul pentru a coborî cu telegondola. Doar plătiseră și pentru retur !Sorin zice că vine cu mine, așa ... mai cu juma` de gură. Asta presupune ceva mai mult dat din picioare, și pe sus, dar mai ales pe o vale. A Bistriței.

Plecând de pe vârful Musala, tot pe creastă, urmăm pentru început o cărare a „Porților Închise”

sau a „Custurii Sărății” ... Lung și fain începutul ista !

Mergem cu atenție. Și la poteacă și la peisaje.

Trecem de Musala Mică și de Irecek.

De-amu cărarea se domolește, intrând pe-o coamă liniștită.

Înaintea unui Sfinx îi dă la vale un nemarcat șerpuit pe care ajungi la Karakașcevo Ezero și de aici pe „bulevard” monșer ... până la cabanele Musala și Yastrevets. La telegondolă. Noi ignorat-am astă potecuță, continuând pe sus către vârful Deno.

Crezurăm, pentru câteva minute, că ne-or prins din urmă nourii cei întunecați pe care i-am lăsat agățați de Musala.

Dar s-a luminat repede deasupra noastră, bucurându-ne de priveliști împreună cu niscaiva căprițe negre. Hm ... Sfântul Ioan ?!?

Pe Deno facem un popas odihnindu-ne pe ... o băncuță din piatră. Apoi cotim la dreapta, dând la vale, către o potecă marcată BV. La deal îi dădeau două bulgăroaice, pregătite probabil să înnopteze pe coamă, deși ar fi avut timp să ajungă pe lumină la cabana de pe vârful Musala.

Pierdem altitudine și ne trezim pe malul lacului Karakașcevo, unde testăm răcoarea apei și mâncăm niscaiva alune.

Aici erau câteva construcții ce aduceau a cabane, însă am impresia că erau închise. Doar vreo două corturi lângă lac ...

Prindem marcajul BR al potecii de pe Valea Bistriței, urmând să ne udăm bocancii printr-o zonă mlăștinoasă. Prindem și niște roiuri de țânțari ce ne vor acompania și prin pădure, către Borovets.

Valea asta a Bistriței îi lungăăă, mai întâi apoasă, pe urmă pietroasă, iar la final împădurită. Are vreo două izvoare captate, iar la un moment dat, pe trunchiul unui copac din drum se află un cufăraș din lemn plin cu tot felul de medicamente, pansamente, ce mai ... o trusă de prim-ajutor pusă la dispoziția turiștilor.

Ajunserăm și în Borovets, lângă parcarea telegondolei, după 11,5 ore. Cam tot cât făcurăm cu vreo două săptămâni înainte pe traseul din ... Narâțu. :)

Și iată cum o tură începută cu aparatul foto uitat la pensiune, recuperat grație lui Mihai, ce-a mai făcut un drum cu mașina ... o drumeție pornită sub auspiciile unei ceți supărătoare ... s-o terminat cu brio și cu peisaje încântătoare !

În România, cât am stat la cabana Pietrele, am apreciat comportamentul omenos și bonom al cabanierului (deși am impresia că sunt cel puțin doi), gustul bucatelor calde servite acolo și efortul acelor oameni de a menține funcțională această cabană. Trecând fugitiv pe la Gențiana, cred că și acolo îi faină atmosfera, datorită unui cabanier despre care am auzit lucruri frumoase.

În Bulgaria, m-a „șocat” pozitiv calitatea infrastructurii rutiere și a serviciilor turistice, comparabile cu cele din Grecia. De asemenea, am rulat poate peste o mie de kilometri fără să vedem zone defrișate. La fel din potecile montane ... oriunde privești totul este verde, conservat, curat, fără un petec defrișat, darămite versanți sau munți cheliți cum îi prin toată România ! Cărările marcate și nemarcate sunt curate, fără gunoaie, probabil curățate periodic. Prețurile de la Sud de Dunăre sunt ceva mai mici decât la noi, iar munții lor ... m-au cam pus pe gânduri. Suficient cât să-mi doresc și alte concedii la bulgari.

Luni, 8 iulie 2024 - 22:53 
Afisari: 564 


mihaita_39