Invitatie pe creasta Pietrei Craiului Mare 19-20 cuptor 2008 (Muntii Piatra Craiului)
Invitatie pe creasta Pietrei Craiului Mare 19-20 cuptor 2008
I.Cuvant introductiv
Iarna nu aveam obiceiul – pe care se pare ca am inceput sa-l capat de curand – sa ma aventurez prin munti si astfel aveam timp de visare si documentare berechet pe unde sa o apuc, in momentul in care incepe coltul ierbii sa se iveasca pe la munte. Imi cam schitasem eu 3 planuri marete pe care trebuia sa le incerc in vara lui 2008 si vara se apropia de jumatate si eu tot nu reusisem sa pornesc la drum pe cararea vreunui vis. Astfel ca atunci cand Andrei m-a anuntat ca are de gand sa parcurga impreuna cu Florin creasta Craiului, ideea (care oricum facea parte din top 3-ul meu personal) a picat cum nu se putea mai bine.
Dupa mai multe variante de “echipaj” care sa ni se alature la aceasta tentativa, ramanem decisi sa plecam din Bucuresti 4 persoane: Alexandra, Iulian, Andrei si eu, care o sa dormim peste noapte in Brasov la Florin pentru a pleca devreme catre Zarnesti. Zis si facut. Cum nu m-am putut rupe mai devreme de la serviciu pentru a prinde rapidul de la 18:50, sosesc la timp pt acceleratul de la 19:30 cu sosire in Brasov la 22:36. Florin ne asteapta in gara ca o gazda atenta ce este si ne duce pana acasa la el, unde ne mai aranjam bagajele, mancam si, intr-un tarziu, adormim dupa ce mai stam la taifas.
Trezirea se face pe acorduri stridente de galinacee (n-am aflat de unde canta inaripata caci in jur erau numai blocuri – poate pe vreun balcon isi avea salasul ceasul nostru desteptator) si ploaie izbitoare care incepuse sa cada in rafale si batea cu putere in geamul de la camera. Dupa o masa frugala ne indreptam spre gara.
Cerul era inca amenintator dar, pentru moment, se indurase de noi si doar bura. In gara ne intalnim cu Dani si Ion, niste cunostinte de-ale mele (vineri erau nehotarate daca vin si ramasese sa ne intalnim sambata in gara la 6 daca doresc sa vina in Crai). De asemenea, ne intalnim si cu Anca si Radu (cunostintele Alexandrei si ale lui Iulian) astfel numarul nostru creste de la 5 la 9 participanti.
Luam trenul de la 6:13 care ne duce la Zarnesti cu 3,2 Ron/persoana. Pe tren hotaram, datorita timpului innourat, sa nu abordam creasta de la N catre S cum era prevazut initial, ci de la sud catre nord cu
intrare prin Saua Funduri plimbandu-ne mai bine de o jumatate de zi prin Prapastiile Zarnestilor in speranta ca vremea nefavorabila de pe creasta pana diseara o sa se risipeasca (ceea ce avea sa se si intample).
Asadar iata-ma ajunsa iar pe unde doar am visat ca o sa umblu si, culmea, mult mai repede decat credeam.
Traseul: Zarnesti - Prapastiile Zarnestilor - Saua Vladusca (La Table) 1415m - Cantonul Silvic Lespezi (in ruina) - Saua Funduri 1889m - Saua Grind 2210m (ref din Saua Grind ) - Vf
La Om (Piscul Baciului) 2238m - ref Ascutit (Lehman) - Vf Ascutit 2156m - Vf Padina Popii 1970m - Vf Turnu 1923m - Saua Crapaturii 1660m -
varianta 1: Saua Crapaturii - Valea Crapaturii - Poienile de Sub Barc – Zarnesti.
varianta 2: Saua Crapaturii - cab Curmatura 1470 m - Poiana Zanoagei - Izv Botorog 820m - Cab Gura Raului 750m - Zarnesti.
Muzica recomandata la lecturarea jurnalului: A. Vivaldi – Anotimpurile.
Ganduri de plecare - din prima zi
„Nu stiu de ce ploaia e uda
Nu stiu de ce vine din senin
Nu... Doamne chiar nu stiu
Poate va fi soare maine
Va fi frumos
Sau poate maine va ploua
Sper sa nu”
(Smiley-Pe unde iti umbla inima).
Ziua 1 sambata 19 cuptor
Traseu: Brasov – Zarnesti – Cab Gura Raului(750m) - Fantana lui Botorog (820m) (marcaj BG) - prin Prapastiile (Cheile) Zarnestilor - Saua Vladusca (La Table) (1415m) (marcaj CR)-Poiana Lespezi - Cantonul Silvic Lespezi (in ruina) (marcaj BA, TA) - Saua Funduri (1889m) (marcaj TA, PR) - Vf Pietrei (2086m) – Lespezi (2127m) - Coama Lunga (2210m) - Grind (2229m) - Saua Grind (2210m) - ref din Saua Grind (Grind 2) (marcaj PR).
Dedicatie: Catre colegii de tura care au avut atata rabdare pana sa apara acest jurnal si sa vada o parte din fotografiile din aceasta poveste.
Asadar sa ma intelepteasca Dumnezeu sa va povestesc frumos.
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost, ce v-as mai fi povestit?
Este acolo la margine de vechea Tara Romaneasca un basm, cu tot cu crai si ... personaje din orase.
Acu’, de unde, de ne unde, are acest Crai acest farmec nu stiu, poate pentru ca prin silueta sa
asa de singuratica trezeste in fiecare privitor sentimente de legende si mituri, de vise si maretie iar pentru unii mai norocosi de amintiri.
Nu am aflat inca de ce i se spune Piatra Craiului, dar daca stiti sau aflati fiti vorba lunga ca sa ajunga si la mine povestea voastra.
Cand am fost prima oara in Crai, in urma cu vreo 2 ani, intuiam frumusetea acestui masiv de
roca calcaroasa, dar vremea innegurata nu m-a lasat sa vad mai nimic dincolo de inaltimea brazilor de la poalele padurilor din jurul cab Curmatura, asa ca pentru mine doi ani acest munte a fost o enigma care nu mi-a starnit nicio ambitie de a-l descoperi. Astfel prima intalnire a fost in ceata, totusi cu povesti dapanate in jurul focului din soba, intr-una din camerele din anexa.
Dar lucrurile s-au precipitat prin punerea in gand a unor planuri ambitioase pentru o persoana ca
mine care nu mai urcase constant pe munte din vremea studentiei, sau mai bine spus o persoana care s-a lasat acaparata de munca intru totul. Iarna imi torc gandurile pe unde sa o mai iau la vara si, pe langa planurile de a face creasta Fagarasului, se iveste sfioasa si ideea de a face o vizita si pe creasta
Craiului – dar nu o bag in seama... adesea planurile „marete” intrec in visare pe cele realizabile si raman focalizata totusi pe Fagaras.
A doua intalnire ajung fara a baga de seama chiar pe creasta intr-o tura dintr-o alta poveste cu mai mult de 50 de carpatisti.
Dar ce mai tura-vura... sa descarc sacul din spinare si sa desert povestea toata, oameni buni! Strangeti-va mai aproape de monitoare si fiti buni si curiosi si cititi pana la sfarsit caci multe nu sunt de spus dar toate cuvintele vor fi din suflet:
1.Vorba aceea: Si merg ei, si merg, cale lunga sa le-ajunga.
Cum am descalecat din goana calului de fier pe pustii strazi intr-un oras somnoros am si luat calea cea lunga si intortocheata din Prapastiile Zarnestilor la pas lenes. Carte de la imparatie nu aveam pentru a patrunde in regat, dar speram ca sa ne dovenim destul de vrednici pentru a nu intampina impotriviri din partea eventualilor strajeri intalniti in drumul nostru.
Prin orasul somnoros.

Drumul spre imparatie - speram noi e pavat cu bune intentii.

La pas prin Prapastii.

Cum ziua era inca tanara nu intalnim calatori, ci doar cateva iscoade...
Cu cortul ca si noi, in spinare-A

Nu stim daca este print sau doar o broasca pentru ca nimeni nu s-a incumetat sa afle-A

Paduri intunecate de culoarea smaraldului intunecat, vai aproape seci, cu bolovani mari cat roata carului, pajisti pustii, mlastini, copaci taiati de cine stie ce zmei ori balauri, totul era pus impotriva noastra ca sa ne aratam curajul si dorinta de a ajunge sus pe creste – sa ne dovedim greucenismul din noi.
Padurea de smarald – F

Locuri de basm - vale de basm.

Mare salbaticie mai este in tara asta si s-au gandit romanasii sa mai reteze din ea.

Stana abandonata – F

Trofeu cinegetic -F

Si cum cararea pe care o apucaseram parea fara de sfarsit, si vazuram noi ca si soarele ajunse
la amiaza, poposim sa ne ospatam din merindele pe care le aveam in desagi, sa ne ostoim setea si sa ne odihnim picioarele si ciubotele caci drumul abia de aici in colo avea sa devina mai solicitant.
Si am pus de un ospat ce a durat si a durat, ca tare ii mai place omului sa zaboveasca la masa. Ehehe... si ar mai fi continuat si astazi daca nu s-ar fi dorit sa ajungem si pe la coroana imparateasca – Creasta, astfel ca ne pornim iar la drum caci ne mancau rau de tot talpile si gandul ne era numai la inaltimile ce erau acoperite de ceata.
La ospat – F

Poiana Lespezi.

Asa ca ne-am pus din nou pe cale si cum am mers ... nu mai e nevoie sa spun... repede la ses
si anevoios cand am inceput sa urcam, pentru ca panta creste brusc la un moment dat si dupa ce trecem printr-o padurice iesim la un liman intr-o larga pasune inflorata.
Visand.

Marcajul era foarte rar, iar cum norii tot amenintau sa se pravale peste noi, ne-am croit fiecare potecuta sa prin faneata mare si uda, fiecare cum s-a priceput mai bine si cat de destoinic s-a dovedit, pana am ajuns la o alta padure unde poteca era bine conturata si unde am inceput sa intalnim si alti drumeti ce coborau de pe Creasta.
Aflam de la acestia ca la refugiul din Saua Grind exista 3 locatari care noaptea se tin de pozne – o familie de soricei – pentru ca gandul ne incoltise, ca graul de Sf.Andrei sa innoptam in ref din Saua Grind si nu in ref din Saua Funduri – doar sa stam bine cu timpul, asta era tot ce ne-ar fi pus piedica in a innopta acolo, caci a merge noaptea prin locuri putin umblate, nu ne suradea niciunuia.
Padurea e deasa, poteca e intortocheata, nu vedem creasta, nu banuim cat mai este pana sus, simtim ca trebuie sa fie pe aproape limanul si totusi ... suntem constiiciosi mergem un pas si inca un pas in fata celui din urma, cand „fara a prinde chiar de veste”, iesim intr-un luminis e Saua Funduri - vantul turbatul ne
intareste credinta ca am ajuns la inceputul obiectivului nostru Creasta. Toti suntem voiosi si ochii ne sclipesc de fericire acum putem incepe, incepe aventura.
Maretia peisajului e coplesitoare si lacrimile incep sa se iveasca in coltul ochilor – am inceput sa plang de fericire, asa trebuie sa fie la munte, imi spuneam privind panorama ce se intindea cat puteai sa vezi cu ochii. Eram fericita. Ajunsesem pe creasta si totul in jur era mai mult decat speram. Imi sterg repede lacrimile, e timpul de fotografia de grup si dupa un scurt popas, urmam acel punct rosu ce ne indica poteca pe creasta.
Priveliste din Saua Funduri.

Saua Funduri – foto grup cu tot cu cornitele de rigoare-I

Inceputul visului.

2. Gandit-ai vrodata ca ai sa ajungi: crestele cu picioarele, cerul cu mana si prin nouri sa
cauti cununa?
Oriunde privim, vedem pana la curbura Pamantului si obiectivul nostru din acea zi pare asa de aproape incat Alexandra exclama fericita "pai nu mai e mult" si toti ne-am intors spre ea, greseala fatala pana la Saua din Grind am facut cale lunga sa ne ajunga – pana la apus de soare.
Uimita si minunata de peisajul ce ma inconjura, poate as fi trecut nestiind de... ea, de acea minunatie ce statea pitulata in covorul ierbii asa de verde, asa de crude, ce se asternea la picioarele mele daca nu as fi fost trasa de maneca: ”Ruxandra, Ruxandra aici, uita-te aici!”
Am vazut pentru prima data o regina, regina muntilor – floarea mult visata, mult dorita, minunata – florarea de colt. Eram toti adunati asupra sa, o sorbim din priviri si cum amintirea nu ne-ar fi fost niciodata de ajuns, am scos aparatele de fotografiat si am imortalizat-o pe digital.
Splendoare in iarba, pe creasta.

La fotografii.

Dupa aceasta sedinta foto (a cata o mai fi fost caci nu le mai tinea nimeni numarul) am
urmat cararea mai depararte pe creasta, numai pe creasta.
Priviri.

Perspectiva spre Bucegi.

La pas pe creasta – I

Pauza de taifas si odihna-F

Imagini din Sudica.


Om pe creasta.

Intelegeam ca ma aflu intr-un peisaj divino-uman, ca Dumnezeu pentru o clipa a ridicat valul
neputintei si orbirii mele de fiinta umana nestiitoare si ignoranta – fata de marele spectacol al naturii – si doar ancorata zi de zi in grijile cotidiene, pentru a-mi dezvalui o particica din Rai. Stateam la fel de dreapta si neclintita ca si un sfesnic din dreptul icoanelor imparatesti, cu aparatul de fotografiat in
mana care imi parea inutil si greoi, era timpul sa captez imagini cu sufletul iar „sticla” obiectivului s-o las deoparte. Doream sa spun o rugaciune dar singurul cuvant pe care l-am putut rosti a fost „Multumesc!”. In rest tacere, caci nu mai era nimic de adaugat, nimic de spus si m-am lasat cuprinsa de beatitudinea
panoramei care se deschidea in toate partile.
Sfejnicul-F

Deasupra norilor-F

Calatorind prin nori.

In asfintit - F

Inserarea se lasa rapid si noi inca mergeam pe creasta iar casuta (a se citi refugiu) din sa, nu se mai arata; totusi, spre fericirea noastra, din departare vin in intampinarea noastra Iulian si Florin (care ajunsesera la refugiu, isi lasasera rucsacii si au facut cale intoarsa spre noi). Ne uitam la ei cum zburda in intampinarea noastra, veneau sa ne usureze povara, preluandu-ne desagii mie si lui Andrei (pentru ca aveam rucsacii cei mai grei). Multumim de ajutor!
Cum mi-a preluat rucsacul Iulian, mi-am mai capatat suflul si cele 3 piscuri care ma desparteau de refugiu din sa, le-am inghitit repede sub umbra bocancilor cu care paseam in apusul grandios al acelei zile de vara – deci aveam sa dormim o noapte pe creasta – era un gand care ma facea sa radiez de fericire.
Refugiul din Saua Grind.

La apus – F

Locuri in acel rosu clop, ce este cocotat intr-o sa frumoasa sub Piscul Baciului, nu mai
erau, asa ca facem imparteala frateste a locurilor in corturi caci, prevazatori (cum ii sade bine oricarui drumet), luasem 3 corturi. Eh... dar cum singurul loc mai drept era ocupat de cortul lui Dinu si Alex – care ajunsesera cu ceva timp inaintea noastra in sa, corturile s-au asezat dupa oferta locului: mai pe o panta intr-o groapa, mai in poteca sub bolovani si cu haul in partea cealalta de iesire/intrare a cortului, acum cam pe unde s-a putut.
Tabara de corturi.

Cum foamea ne da ghes prin stomace ne degustam cu ceva merinde si cu o supa calda de la Dinu ce avea sa ne incalzeasca stomacurile flamande, caci mantia rece a inserarii se lasase peste noi si vantul incepuse sa se adune de prin vai prin saua noastra. Cum oboseala era mai puternica decat foamea, am
scurtat din cina si ne-am retras pe la "casele noastre".
A doua zi e rupta dintr-o alta poveste, o poveste pe fast forward sau allegro cu accente spre sfarsit de prestissimo.
Ziua a 2a - Sf.Duminica, 20 in luna lui Cuptor.
Ganduri pentru a doua zi:
„How long do I have to climb,
Up on the side of this mountain of mine?”
Coldplay-Speed of sound
Traseu: Saua Grind 2210m (ref din Saua Grind ) - Vf La Om (Piscul Baciului) 2238m - ref Ascutit (Lehman) - Vf Ascutit 2156m - Vf Padina Popii 1970m - Vf Turnu 1923m - Saua Crapaturii 1660m -
varianta 1: Saua Crapaturii –Valea Crapaturii - Poienile de Sub Barc – Zarnesti.
varianta 2: Saua Crapaturii - cab Curmatura 1470 m - Poiana Zanoagei - Izv Botorog 820m - Cab Gura Raului 750m - Zarnesti.
Dimineata a venit destul de incetisor si asta a simtit cel mai bine Iulian care a iesit din cort pe la 4 si ceva, pentru ca, din cauza pozitionarii cortului, i-a fost imposibil sa doarma (aluneca mereu intr-o groapa si Alexandra cadea peste el); astfel ca singura sa mangaiere pentru a infrunta frigul diminetii a fost fotografirea rasaritului si "alergatul" dupa capre negre.
Zori de zi – I

Silueta-I

Pe la 6 am iesit si eu din cort. Nu reuseam sa dorm, pentru ca alunecam din cort la vale si intreaga noapte simteam cum ma duc in jos, la propriu. In acelasi timp, ma „tineam tare” sa nu ma si rostogolesc peste Alexandra si Iulian si ma tot trezeam ca sa-mi recapat o pozitie cat mai buna de somn pe care nu am aflat-o. Intr-un final, mi-am facut curaj si am iesit din cort si, pana la trezirea celorlalti, m-am indeletnicit cu practicarea aceluiasi sport al diminetii - fotografiatul.
Rasarit.

Ne studiem reciproc.

Curiozitate (de strajer).

Primele raze la Refugiul Grind.

Copacel, copacel se trezesc si ceilalti, mancam, facem haz ba de Andrei (care nu stia daca a visat sau a fost aievea ca in noaptea ce tocmai s-a departat, au trecut pe langa corturile noastre niste biciclisti), ba de Alexandra (care si-a facut toata noaptea griji de o potentiala vizita de la mos Martin). Asa ca printre glume si rasete strangem corturile si o pornim la drum cam tarzior fata de cum ne dorisem sa plecam – primul pisc si cel mai inalt La Om (Piscul Baciului) sub a carui umbra am dormit. Eeeee...si cam de aici incep problemele mele cu bocancii (noi nouti – de care eram tare mandra). O iau la pas pentru a nu tine grupul in loc (aveam doar de prins trenul de la 19 din Zarnesti) si avand speranta ca ceilalti ma vor ajunge din urma; dar vorbele lui Andrei au fost providentiale (cand m-a vazut ca nu raman prea mult pe Piscul Baciului):
- Ne vedem la Ascutit, nu uita sa ne astepti!
Si nu am uitat si cam pe acolo m-am oprit in asteptarea celorlalti. Poate as fi mai mers, pentru
ca durerea pe care o resimteam la fiecare pas ma impingea sa merg mai departe si cat mai iute, ca sa cobor cat mai repede de pe cresta pentru a-mi pune sandalele in picioare. Dar si cum apa mi se terminase si rabdam de sete teribil de ceva vreme si intelegerea fusese totusi: regruparea la Ascutit pentru ca, intre
timp, ne despartisem in grupuri, grupulete pe intreaga portiunea dintre La Om si Ascutit - am asteptat.
Fragment de creasta in lumina diminetei.

Incantatoarea zi de ieri- Sudica.

Poteca zilei.

Portret de Nordica.

Ref. Ascutit - ca niste oaspeti ce doresc sa mai gaseasca gazduire prin aceste locuri, nu am uitat sa inchidem usa la plecare.

Intre Ascutit si Padina Popii ne intalnim cu mai multe persoane care ne cereau diverse informatii
despre traseu. O sa redau o scurta discutie care m-a pus pe ganduri:
„- De unde veniti?
- Eh, de departe, am facut toata creasta Craiului... spunem noi mandri de noi si zambind bucurosi
de isprava noastra pe care inca, nu o dusesem chiar pana la capat dar de care totusi... foarte aproape.
- Din Podul Dambovitei?! intreaba omul neincrezator si totodata mirat, masurandu-ne radiografic
de sus pana jos din priviri.
- Aa, nu, din saua Funduri, raspundem noi usor bosumflati si umili.
- Aha... mormaie omul satisfacut si ne zambeste cumva ironic”.
Ne-a cam desumflat nenea asta, ne-a dat cu tifla in cap si noi care credeam ca am infaptuit ceva "maret", asa a incoltit in mintea mea ca sa fac intreaga creasta a Craiului din Podul Dambovitei si Piatra Mica pana in Zarnesti sau trebuie sa fac si Magura ca sa fie completa?
Cand am ajuns in vf Padina Popii constatam ca apa noastra s-a cam sfarsit, iar pana la Curmatura mai era drum lung si acum vedeam ca o sa fie si secetos. Dar hai, nu mai stam pe ganduri, ne punem nadejdea in Dumnezeu, ca mare-i puterea Lui, nu ne lasa sa suferim indelung si ne reluam mersul pe creasta. Grupati fiind, suntem mai curajosi si increzatori ca o sa reusim ceea ce ne propusesem. Ne incurajam
reciproc, Dani si Ion care mai parcusesera creasta de 2 ori ne sustin moral, doar nu mai e asa mult si glumele se tin lant ca sa ne mai destinda pe cei care eram mai obositi, printre care eram si eu.
Drumul din Padina Popii pana la vf Turnu o buna portiune trece prin padure, ceea ce ne ferea de soarele ce batea necrutator, caci amiaza ne prinsese din urma, dar eu eram cam mahnita „pai daca este Creasta asa sa fie, nu prin padure”- ma gandeam, dar deh, nemultumitei i se ia darul si ...
3. Suflet tanar, picioare obosite
Greu se-ngaduie la drum!
Si iata si vf Turnu, sfarsitul era asa de aproape, daca nu ar mai fi fost si haul asta pe care trebuie sa-l coboram in bataia soarelui pana in Saua Crapaturii, as fi zis ca am terminat. E timp doar de cateva fotografii, a manca pe fuga si concentrare maxima la coborare. Dar din cauza bocancilor care imi faceau pasul un chin si a oboselii, nu ma puteam gandi decat cum sa cobor mai repede, iar cei care urcau ne priveau uimiti ca-i incurcam si gandul imi zbura la cat de frumos trebuie sa fie sa urci pe aici. Astfel coborarea pentru mine a fost greoaie si urata si cu nesfarsitul dor de a se termina mai repede pentru a scapa de incaltamintea problematica, dar si cu dorinta de a reveni si a vedea aceasta portiune din traseu asa de frumoasa, dar de care nu ma puteam bucura.
Vf. Turnu - punct terminus.

Privire spre inapoi si urmeaza lunga coborare.

In coborare-I

O particica din traseul coborarii-I

Perspectiva din Saua Crapaturii.

Piatra Mica, ramane pe alta data.

Ajunsi intr-un sfarsit in Saua Crapaturii pentru ca aveam doua variante de a ajunge in Zarnesti, ne impartim la fel in doua grupuri: Florin si Andrei coboara prin valea Crapaturii si restul ne retragem de pe munte pe la cab Curmatura - Izv lui Botorog.
In apropierea cabanei Curmatura am aruncat bocancii la propriu (i-am cules mai tarziu de unde
zaceau si i-am indesat in rucsac, deh, spirit de ecologista) si mi-am lasat picioarele care capatasera accente vinetii sa isi revina. Odihna nu a durat mai mult de 5 minute si mi-am pus sandalele de munte fermecate in picioare si de la Curmatura intr-un suflet am coborat pana la Botorog, mancand si band apa din mers.
Acestea toate de mai sus fiind zise, am luat drumul prafuit al Zarnestiului la picior iute ca gandul ce-mi zbura pe langa cariera de piatra ce a muscat adanc din Magura si fumul gros ce se ridica ametitor din gratarele ce se insiruiau de-a lungul drumului, pt a ajunge la timp la drumul de fier care avea sa ne duca in cetatea Kronstadt.
Cariera de Magura.

II.Epilog.
Noi nu l-am aflat pe Crai, dar i-am strabatut domeniul cel mai ales si mai frumos, iar el nu s-a suparat a trimis cateva iscoade, cativa strajeri sa ne urmareasca cu interes si in rest cam cum am venit asa ne-a lasat la plecare slobozi - nu s-au luat prizonieri - doar am fost incarcati de amintiri, de frumuseti, de liniste si peisaje.
Iar voi cand veti strabate ca si noi imparatia lui Crai cel Mare si poate il zariti sa-i multumiti si din partea noastra ca a avut imparateascai marinimie si ne-a lasat sa-i calcam imparatia.
Echipa care a indraznit si a reusit sa strabata pana la capat creasta Craiului:
Alexandra, Iulian (undergrave), Florin (birbal), Andrei (andrei_b), Dani (daniel_negoitza), Ion, Ruga.
Prin Prapastiile Zarnestilor - o scurta portiune: Anca, Radu.
De la ref din Saua Grind - vf Ascutit si realaturare de la cab Curmatura pana in cetatea lui Bucur:
Dinu, Alex.
Se spune ca numarul 7 este un numar special, nu stiu sa va spun daca asa este ori ba, dar in cazul nostru a fost un numar bun, astfel ca sper ca v-am facut curiosi pe cei are nu ati fost in Piatra Craiului ca sa mergeti pe acolo si am reaprins amintiri pentru cei care nu s-au oprit doar pana la Botorog si au intrat in
Prapastii sau cei mai cutezatori care s-au avantat pana pe Creasta.
De ce am asteptat asa de mult sa povestesc ceva ce a inceput sa para asa de indepartat? Pentru ca o
poveste e precum vinul, cu cat se invecheste te ameteste mai bine si cazi in mistificare, intelegi multe lucruri mai bine si lasi sa se aseze impresiile sa rodeasca, sa prinda toate ungherele sufletului, sa parcurga drumul lung de la minte la suflet si inapoi - sa intelegi drumul facut, drumul parcurs din trecut si pana in prezent. Pentru ca dupa aceasta calatorie multe s-au invatat si, si mai multe vise s-au ivit si, mai pe scurt,... pentru ca am facut o promisiune ca o sa scriu un jurnal despre aceasta tura.
Acestea toate de mai sus fiind zise, dragii mei, va invit pe toti pe acest domeniu fabulos - imparatia Pietrei Craiului.
Si astfel imi inchei amintirile si va urez o zi buna si cat mai curand sa tesem alta poveste cu Craiul si noi calatorii pe domeniul sau.
Foto: F-Florin; A-Andrei; I-Iulian; fara litera-Ruxandra.
Duminică, 8 martie 2009 - 09:32
Afisari: 5,304
ruga
Duminică, 8 martie 2009 - 16:01