Intre realitate si vis... bis (Muntii Fagarasului)

Buna tuturor!

In primul si primul rand doresc sa-i multumesc sotiei mele pentru rabdarea avuta, imi cer scuze pentru emotiile create ei, legata de aceasta tura. Sper, cand va vedea aceste poze, sa inteleaga dorinta mea "nesabuita" de a ajunge undeva sus printre nori.

Dupa cum stiti, ma aflu si eu pe lista celor care vor sa parcurga creasta Fagarasului, iarna.

Sper ca povestioarea mea sa fie de folos pentru cat mai multi adepti, sa se gandeasca bine inainte sa o faca, si sa aiba taria de a renunta la vis atunci cand este nevoie.

Tura a fost planificata de mult timp, perioada stabilita, "batute in cuie" datorita vacantei de dupa sesiunea lui Nicu.

Dupa un cod galben in vest si unul din sud, simteam ca mor de ciuda ca nu mai iese anul asta nici o tura mai pe placul meu. Daca anul trecut ne-am intors dupa 2 zile din creasta, anul acesta eram mai hotarati, mai pregatiti pentru a urca sus si a ne bucura de peisajele din creasta Fagarasului. De data asta rucsacii erau mai optimizati, mai usoare ca anul trecut, noi mai antrenati.

Prietenii ma rugau sa renunt; chiar cu 2 zile inainte, ma consult si cu Mike, credeam ca au plecat in tura din Retezat, orice veste, prognoza era in defavoarea turei.

Hotarare dificila, cu "caii nazdravani" din mine, tinut cu greu in frau de 2 luni jumate... ufff, greu. De amanat... poate pentru la anul

Asa ca hotaram impreuna sa plecam totusi si vedem la fata locului ce si cum, ori ramanem la cabana, ori mai zabovim intrun refugiu, stiam ca totul va depinde de starea zapezii din creasta.

Desi ninsese in ultimile zile, buletinul nivo era tot la gradul 3. Am vorbit cu cabanierul de la cabana Valea Sambetei si imi spunea ca zapada e doar de jumatate de metru, la Balea se anuntase 2 metri si jumatate.

Si asa se apropia cu pasi repezi data de 21 februarie, la pranz il rapesc pe Nicu de la ultimul lui examen si directia valea Sambetei. (Initial doream o alta abordare, dar cum a nins mult si prognoza nu era deloc favorabila, am ales aceasta vale ca punct de plecare). In Voila il luam pe Sorin, cumnatul lui Nicu. Din pacate el din cauza genunchiului trebuia sa renunte chiar din a doua zi.

Pe drum spre cabana mai ningea...

Ajungem seara la cabana, unde distractia era in toi, cum se poatra la munte, cantece, voie buna.

Cabana la sosire:

Cabana dimineata:

Ne sfatuim cu salvamontistii, le multumim pentru sfaturi. Aflam ca niste persoane din Constanta au incercat sa ajunga pana in Fereastra Mare, dar fiind zapada prea mare au renuntat.

Ne bucuram ca gasim urme, si le si multimim pe aceasta cale, fara de care poate nici noi nu reuseam sa ajungem sus, ne-au fost de mare ajutor ;).

Pe 22 februarie dimineata surpriza... afara e senin.

Ne punem in miscare si pe la 7:00 plecam. Cum spuneam, urme batute, inaintam cu usurinta pana un pic mai sus de cruce, unde poteca brusc dispare .

Zona superba, peisaj pe masura

Cornise de toata frumusetea:

Zapada pana peste genunchi, 5-6 sase pasi si suntem terminati. Ne dam seama ca cu asa rucsaci cam greu inaintam. Ne vine ideea sa batem urme fara rucsaci, sa ne intoarcem dupa si sa o luam iara in sus. "Tehnica" da roade, doar ca ne ia timp si orele trec. Pe la 15:00 ajungem in Fereastra Mare, unde ne ia in primire, vremea specifica muntelui.

Zapada nu prea era cum am fi vrut noi, eram cam rupti de oboseala, ultima parte a fost chiar una dificila, asa ca hotaram sa ramanem peste noapte acolo, la cort.

Bag la sapat loc pentru cort, Nicu urca varful Slanina sa vada ce si cum. Se intoarce cu vesti bune, doar ca e ceata mare.

Stam la povesti, avem cateva ture comune. Planificam sa mergem a doua zi spre varful Urlea fara cort, doar cu cele pentru o zi. Pe 24 februarie sa luam sacii de dormit si sa mergem spre varful Moldoveanu.

23 februarie: Pe la 6:30 imi scot capul din cort, speram sa fie... si a fost sa fie.

In marele nostru entuziasm, schimbam planul, parca nu vrem sa ratam zona Vistei si fara bagaj prea mare si in graba o luam din loc. In marea noastra graba, renuntam la sacii de dormit, lucrul care il regretam amarnic ulterior.

Urcam repede varful Slanina unde nu ne vine sa credem ca avem asa o bafta. Spre vest:

si spre est:

Totul e alb imaculat, o priveliste neimaginata din fata monitorului. Zapada acceptabila, adica 30-40 cm .

Daca in vara, nu am avut parte de vreme buna, acum, iarna muntele ne rasfata. Nu e nici un nor, nu bate vantul, ajungem sa mergem doar intr-o bluza subtire.

Trei zile senine, fara vant si nori. In unele locuri se vedea si turnul de pe Costila. Iara ne-a primit cu bratele deschise Muntele.

Acum inteleg prima si prima data sensul vorbei "muntele se mananca cu lingura". Incerc sa imi tiparesc in minte fiecare coltisor din peisajul din fata mea. Si asa urcam matematic varfurile Galasescu Mic, Mare, varful Galbenele. Urcusuri si coborasuri anevoioase.

Daca de avalansa in aceasta zona nu ne-a fost teama, de cornise DA!!!

Desi incercam sa fim suficient de departe 8-10 m de margine, totusi ulterior vazand pozele, constatam ca nu am reusit acest lucru.

Am fost in Alpii austrieci, si cei francezi, dar fara exagerare si acest munte e la fel de frumos, singura diferenta, altitudinile sunt mult mai mici (ma rog, parerea mea).

Stiam din vara ca zona dintre varful Galasescu Mare si varful Galbenele (Lacul Valea Rea) o sa ne rezerve un grad mare de dificultate. In caldare - poteca de vara - zapada mare si risc sa vina zapada peste tine. Astfel doar pe muchie se poate ocoli caldarea.

Incep sa imi fac planuri pentru viitor. Imi doresc sa parcurg muchia care coboara spre sud de pe varful Moldoveanu: Muntele Galbena, Muntele Coastele Mari, Muntele Jepii de sus.

Pe la ora 14:00 ajungem pe varful Galbenelele, unde ne dam seama ca sansele sa urcam pe Moldoveanu sunt minime, doar sa mergem pana la refugiu si sa ne intoarcem. Desi acesta a fost planul-visul, realizam ca mare greseala era sa lasam sacii la cort. Nicu vroia sa ramanem peste noapte in refugiu. Dar neechipati?

Ii propun sa ne intoarcem a doua zi, dar acest lucru deja el nu vrea. Totusi, vazand varful aproape, vazandu-l cat de maret e... sentimentul de a renunta devine chiar unul de bucurie. Era acolo aproape, "puteam" sa ajungem pana sus, de data asta ne-a lasat Muntele, la asta am visat.

Si uite ca renunt fara parere de rau, aman "visul", parca chiar nu imi pare rau sa se"termine" asa de repede, sa ma mai indulceasca gandul ca odata voi ajunge acolo sus.

Asa ca ne intoarcem si ne multumim cu ce am avut parte.

La intoarcere vedem mai bine pe unde am trecut .

Inainte de a cobora de pe vf. Slanina.

24 februarie: O alta dimineata insorita.

Nu stiu daca se vede bine: un strat subtire de zapda era scursa pe fiecare valcel.

Varful Urlea nu pare sa fie departe. Urcam iara matematic creasta pana sub Urlea.

Ajungem aici pe la 12:00.

Ne refacem planul, Varful Dara e aproape, hotaram sa mergem pana acolo, sa vedem caldarea lacului Urlea si pana diseara sa ne intoarcem. Lasam rucsacii, fara teama ca "dispare" ceva :)) echipament de asigurare si directia Dara.

De cornise sanatoase avem parte si aici, ne ferim, dar greu, daca ne indepartam prea mult de muchie, riscam sa plecam cu toata fata de zapada cu tot.

Ajungem pana pe varful Iezerul, unde ultima portiune devine prea ingusta si abrupta pe ambele parti si nu riscam. Ori o luam la vale cu cornisa cu tot, ori alunecam in caldarea imensa de sub varf. Un alt varf atat de aproape....uff. Fara regrete...

Privelistea oferita de pe muchia dintre Urlea si Iezer ne rasplateste suficient.

Lacul si caldarea Urlea.

Chiar ma gandeam, toti dorim Moldveanu, Negoiu, si uite ce zona superba si aici.

La intoarcere urcam varful Urlea pentru a face urme pentru ziua urmatoare. Din varf pare destul de abrupta coborarea... si ne cam facem griji. Clar, vom cobora asigurati. Ma mir ca chiar si aceasta zona ne rezerva dificultate marita.

Nicu pe varful Urlea.

Ajungem spre inserate inapoi sub Urlea. Pregatim cortul si ne punem la somn.

25 februarie: Desi noaptea a fost mai calda, ne trezim in ceata si vant si un frig de nedescris.

Renuntam la mancare, Nicu doreste sa ajunga ca mai repede peste portiunea de sub varf. Ma chinui cu bocancul drept, piciorul nici cum nu vrea sa intre la locul lui .

Frig specific Fagarasului, ingheata tot, fermoarul de la parazapezi... tot, tot, tot.

Eu si bocancul neascultator.

Urcam inghetati varful, ne asiguram de stalpul din varf, coboram filati. Spre disperarea lui Nicu mai "fur" o poza cu Moldoveanul.

Jos ne ia in primire ceata. In zona varfului Mosu intalnim un grup de turisti din CPNT Brasov, veniti la cabana Urlea, pentru tabara de iarna. Ne bucuram de urmele facute de ei, si aici zapada mare. In zona jnepenisului zapada era peste 1m. Ne dam seama ca si retragerea poate sa rezerve surprize chiar delicate.

Ma minunez, cat de frumoasa este zona cabanei, ce pacat ca se distruge pe zi ce trece.

Ajunsi la cabana renuntam la ideea de a mai ramane peste noapte. Tin neaparat sa specific faptul ca unii din CPNT s-au pus la reparat anexa si chiar au creat conditii decente de a petrece timpul liber pe acolo. Uite ca si altii se tin de treaba. Cinste lor!

Plecam spre vale, urmeaza un traseu fara vorbe multe, ma pierd in ganduri, amintiri, bucurii.

Cateva concluzii.

1. Au parcus multi turisti iarna creasta, chiar as vrea sa aflu si eu cum, dar fara o zapada adecvata pare imposibila.

2. Trebuiesc luate in considerare materialul necesar, cort, lopata, de asigurare mancare si veti constata ca rucsacul va deveni imens.

3. Clar, creasta trebuie parcursa matematic, astfel traseul devine mult mai dificil, ca vara.

4. Fara o vreme favorabila, ai sanse mari sa ramai impotmolit undeva sus. In ceata nu vezi unde calci si ati vazut ce cornise sunt pe toata lungimea crestei.

5. Vorba lui Ovidiu Cosma: Daca-l parcurgi, macar sa si vezi ceva (pozele micsorate nu redau in totalitate peisajul care te asteapta sus). Daca atunci cand mi-a scris aceste cuvinte, nu am inteles adevaratul sens al cuvantului, dupa ce am vazut frumusetile de sus, clar sunt cu totul deacord cu el!

6. Eu renunt la ideea de a mai parcurge in intregime cap-coada, asa ca ca il voi parcurce pe bucatele, sa am timp sa ma bucur de fiecare coltisor din munte. Incet, batraneste, in siguranta.

Ramaneti cu bine.

Eu si Nicu.

Multumesc celor care m-au incurajat si sustinut.

Doua poze de dimensiuni mai mari pe care nu le-am inserat in jurnal le gasiti aici (clic)

Sa ne auzim cu bine!

Joi, 26 februarie 2009 - 04:48 
Afisari: 8,388 


gabrielbv