Intalnire de iarna cu parfum de Cozia (Muntii Cozia)

Ob­iectivul: intalnirea carpati.org

---

Secta:

Braila: alina-maria, kya

Bucuresti: frg, mike, emils, radmar, valentin_c, vintila, xemax

Calarasi: Viorica, octavian67

---

Traseul:

Sambata, 19 ian: m-tirea Turnu, m-tirea Stanisoara, Cascada Gardului, Coltii Foarfecei, cabana Cozia (1573 m)

Duminica, 20 ian: cabana Cozia, muchia Turneanu, muchia Scortaru, m-tirea Turnu

---

Mda… iar povestiri din secta… al catalea episod? Nici nu mai stiu…

Trebuia un week-end pe munte… Si a inceput sfada pe aceeasi tema: unde? Facuram si un poll, in ideea ca vom limpezi mai usor dilema. Aiurea!

Apoi am revenit la conferintele ­ interminabile. Joi seara eram la fel de bulversati. Mike, cu o inspiratie divina, imi scrie ca ea, Emil, Andrei si Cristina vor pleca la Cozia. Hmmm, zic eu, nashpa! La Cozia tocmai am tropait nu cu mult timp in urma, pana acolo era drum nu gluma, ar fi trebuit sa raman de vineri in Bucuresti, singura tentatie ar fi fost intalnirea carpati.org, care totusi palea in fata dificultatilor. Dar Mike m-a asigurat ca important e sa ajung pana in Bucuresti si de acolo se va rezolva totul. Deci, mi-am zis eu,uite in sfarsit ceva concret, pus cap la cap, nu doar planuri fara finalitate.

Cucerita destul de repede de propunerea ei, pornesc s-o impartasesc si la ceilalti. Pe rand, Vio si Octav, Cristi, Alina au devenit adeptii initiativei lui Mike. Acum era clar ca trebuia mai mult ca oricand o conferinta pentru a stabili cum ne intalnim, unde si la ce ora pornim etc. Ca sa nu ne mai vina idei am confirmat si pe site prezenta noastra la Cozia. Astfel am pecetluit intelegerea si puteam sa mai dormim si noi cateva ore din noaptea aceea.

Sambata, pe la 4 am, eu si Alina ne trezeam gata obosite, dar entuziasmate si ne urcam in microbuz cu directia Bucuresti. Convinsa ca am mers pe autostrada, le-am dat intalnire lui Octavian si Viorica la intrare in Bucuresti. Cand soferul ne-a debarcat si a plecat, ne-am uitat cu uimire in jur si am vazut ca eram la intrare in Bucuresti, dar la cu totul alta, pentru ca nu venisem pe autostrada, ci prin Urziceni… Incepuse bine ziua…

La locul de intalnire cu ceilalti, am ajuns cam odata cu Cristi. Restul… au ajuns. Ce mai conteaza ora? Ca tot nu mai era demult cea stabilita…

Noi radeam ca sa treaca timpul, iar vulturashul numara cate kiwi are in traista

Uite oameni care nu au de ce sa se teama de legea pentru protectia animalelor

Cand ne pierdusem speranta apare si Emil

Drumul ar fi fost mai scurt, dar ne-am tot oprit, ne-am tot foit si in final am ajuns la Turnu pe la ora 13, pentru ca la ora 13.30 sa intram in traseu.

La Turnu, prezenta lui Cipi Cernat ne-a bucurat. Ma minunez mereu cum poate fi peste tot. Mie asa mi se pare. El o astepta pe pufulete88 sa urce impreuna. Din fericire, spiritul de colegialitate inca nu a disparut definitiv. Pentru unii chiar mai conteaza.

Cipi, cu un ochi exigent, supraveghea pregatirile noastre

Am inceput traseul care ne era destul de familiar tinand cont ca tocmai il facusem in noiembrie. Am revazut cu placere tot drumul parcurs, de data aceasta pe o vreme mult mai buna, pentru ca atunci a plouat cam tot timpul.

Vali avea grija de fotomodelul nostru, care  nu-si mai incapea in pene

la Belvedere

Uite ce pot face sase maini dibace!

Pe la 16.30 luna ne zambea timida...

Chiar eram bucurosi. Bucurosi ca la fiecare revedere, bucurosi ca ajungem in sfarsit la o intalnire carpati.org (unii dintre noi nu erau totusi la prima experienta de acest gen), bucurosi ca suntem din nou pe munte, ca e vreme frumoasa si ca ne asteapta un week-end pe gustul nostru.

Ce-mi plac fotografiile de grup!

Momente de ragaz

Si uite asa au trecut rapid troitele de pe traseu, am ajuns la manastirea Stanisoara, unde am dat chiar peste calugarul pivnicier cu care ne-am conversat si data trecuta.

Am ramas foarte intrigati cand ne-a intrebat scurt: parola? Asta chiar era culmea. Cum adica parola? Crezandu-ne foarte isteti, ii spunem smechereste: umbra lui Mircea la Cozia. Dar el impasibil: ntzz! Hey, noi vrem vinul, totusi! Am luat, in fine, vinul, apoi ne-a spus ca au mai urcat destui inca de vineri spre cabana si ne-a dat cu niste mir pe la nas, sa mirosim, pentru ca aveam probabil niste fete cam dubioase.

Multumiti, am luat dulcea povara si, pentru diversitate, am ales traseul pe la Cascada Gardului, PR. Mult mai frumos si mult mai salbatic fata de BA, traseul de data trecuta.

Mike, singurul sectant constiincios care-si face temele inainte de a pleca in tura

Cand va  intalniti cu radmar rugati-l sa va spuna bancul cu  vulturashul si cascada.  E bancul lui preferat!

Pe acolo am vazut ghiocei delicati luptandu-se cu Gerar. Mici si temerari isi iteau clopotelul din zapada inghetata.

Galanthus nivalis, un nume delicat pentru  o floare atat de delicata

Feuille morte

4X4

O poza care imi place

Drogodil suparat

Traseul este cand marcat, cand nemarcat. Deci, atentie pentru cei interesati. Asa, in sir pinguinesc, am ajuns Coltii Foarfecei. Stiam ca undeva, pe sus, era si Andrei, plecat din Bucuresti mult mai devreme decat noi.

Acum a urmat un mic pasaj de catarare unde am luat figura aia preocupata a mea si putin suparata, lucru care se vede din fotografii foarte clar. Am emis si maraiturile de rigoare, care cel putin pe mine ma ajuta foarte mult si pe ceilalti probabil ca-i cam calca pe nervi. Dar, vin eu si spun: cine e perfect?

On the edge

Io ca io, dar remarcati atentia lui Mike

Am trecut si de asta si am tot urcat in continuare… Pe Cristi, la un moment dat, l-am pierdut complet din peisaj pentru ca s-a conectat la Duracell si nu l-am mai vazut pana la cabana. In schimb, am dat de Andrei care, relaxos, nu avea nici o graba. Incepeau sa se adune mai multi carpatisti pe traseu, deh, oboseala isi spunea cuvantul, dar inca mai aveam de mers destul.

Incepea sa se intunece incet-incet.

Poza la frontala

Marcajul, intr-o sa micuta, iar s-a facut nevazut. Vio, cu un simt de orientare avansat, a dibuit un fel de poteca printre moliduti, care in final ne-a scos in din nou in traseu. Insa mai aveam destul pentru ca stana de la care Mike ne asigurase ca mai avem ceva de urcat, inca nu se vedea. Noaptea invaluia usor, dar sigur, totul in jurul nostru. Aveam in fata releul ca un far calauzitor, colorat vesel cu lumini rosii si albastre. Stiam ca pe acolo e si cabana unde era cald… ceai fierbinte… un J&B etc, etc. Inaintam din ce in ce mai greu prin zapada dura si-i multumeam celui carea batut urme. O data ii multumeam, o data il injuram, pentru ca pasii erau cam mari. Si noi abia ne mai miscam. Mie imi era foame, ma trezisem de la 4 dimineata si ma simtea epuizata. Iar cabana nu se mai vedea.

Oboseala mi-a disparut pentru cateva momente, cand m-am intors sa vad de acolo de sus, de la aprox 1500 m, ce lasasem in urma. Luna plina din acea seara, lumina mirific culmile si vaile din imprejurimi. Peste drum, pe un varf neidentificat de mine, sclipeau 4-5 frontale. Pareau atat de izolati acolo sus unde erau…Chiar am uitat de oboseala privind peisajul ce-l aveam in fata ochilor. Si mi-am spus ca pentru ca sa vezi asa ceva merita sa pleci pe munte, sa mergi cel putin 6 ore fara pauze semnificative, sa stai nemancat o zi intreaga si sa tanjesti dupa caldura unui camin. Imi pare rau ca nu am putut decat in suflet sa fur clipele acelea si nu si pe retina unui aparat foto, pentru voi, cei care cititi acum.

Cand deja credeam ca nu mai ajungem, dupa un damb, cabana ne privea vesela cu ferestele luminate. Deja parca auzeam zumzetul celor din interiorul ei si simteam mirosul de aromat al ceaiului.

Dar o jumatate de ora tot a mai trebuit sa ne punem vointa la incercare. Unii dintre ai nostri mai aveau inca de mers pana la destinatie pentru ca ramasesera mai in urma si am zis ca am plecat impreuna, impreuna vom intra si in cabana. Asta este secretul sectei: unirea deplina dintre noi. Unul pentru toti si toti pentru unul. Suna frumos, nu?

Asa ca fara nici un chef  am mai stat pe afara vreo juma' de ora, timp in care, mai da-i cu o poza de grup, cu un J&B, ca sa nu intram in hipotermie, chestii din astea.

Varverica era la usa ca o gazda perfecta. M-am bucurat sa o vad. Insemna ca am ajuns la casa mea de o noapte. A mea si a catorva zeci de carpatisti. Cool!

Am ocupat exact camera 1, pe care o impartisem si data trecuta. Imi era rau de oboseala si de foame. Dupa ce am mancat, as fi stat macar o jumatate de ora in pat, dar am fost luata pe sus si dusa in sala de mese a cabanei. De aia e secta, pentru ca nu prea exista initiative proprii. E totalitarism curat.

In cabana multa, multa lume… Unii cunoscuti din profilul de pe carpati, unii nu.

Ne-am gasit si noi un loc in spatiu si am facut ce faceau toti pe acolo: beam diverse lichide mai mult sau mai putin alcoolice,

faceam fotografii,

Alina pe post de paparazzo

ne mai studiam reciproc curiosi, discutam unii peste altii si chiar mai si cantam cand eram pe faza.

Tot nu pot sa-mi dau seama: e reclama mascata la J&B sau la Dincolo de usa?

Admirati bogata colectie de iarna de bocanci, unii cu vedere la unghii. Adica nu mai e cazul sa investesti in coltari.

Fotografie de colectie: Octav si adminii

Fotografie de groaza: Octav si  sectantii

Doar Drogodilul era doar el, de capul lui, si se uita la Stapanul inelelor. Pai, se putea sa fie in rand cu oamenii?

Stapanul Crocodililor...

Va garantez ca orice ar spune carcotasii am fost foarte cuminti in acea seara. Cristi a cantat frumos si din suflet, pentru ca el iubeste muzica, doar ca o interpreteaza in stil black,

Octav chiar ar fi facut niste pasi de dans, Vali a manuit cu dexteritate de barman sticlele care se incurcau printre picioarele noastre,

iar restul priveau amuzati forfoteala si cantecele de care rasuna incaperea. Prea cuminti chiar!

Cateva probe de la "sezatoare":

Imagini din zona artistica a incaperii

Marasb ne-a uimit cu logica ei profunda de ardelean, emitand o fraza cu adanci semnificatii ideologice. Nu stiu daca e bine s-o spun aici asa, pe direct, mai bine va sfatuiesc s-o contactati chiar pe ea pe privat pentru a va lamuri. Va garantez ca e o vorba mare, care a facut o impresie deosebita celor care au auzit-o. E chintesenta trecerii noastre prin aceasta lume

Astfel a trecut seara destul de repede. Pe la ora 2 am cedat si am schimbat scaunul din sala de mese cu patutul din camera. Am dormit tun si a fost chiar foarte bine. Soba si-a facut datoria pana la urma.

Am facut ochi pe la 6.30, ne-am dat jos din pat pe la 7 si am iesit din cabana pe la ora 8.30. Nu prea mai erau multi treziti la ora aceea. Cipi Cernat, care la cabana a fost, ca si pe site, omniprezent, era si de data aceasta treaz, patruland pe langa cabana. Ne-am luat ramas bun de la el, pentru ca restul cred ca inca dormeau dulce si am inceput sa dam in jos pe muchia Turneanu.

O coborare  la coltari si frunze

Nu sunt clonati, sunt doar un cuplu perfect

Din fericire nu era multa gheata si urmele batute deja ne-au fost de folos si de data aceasta. Am mers destul de intins pana la stana si de acolo am luat BR de data aceasta.

Si ce fund frumos rasare...

Nu prea mai eram tentati sa facem coborarea pe TR, pentru ca alunecarea aceea pe frunze ude, noroi sub ele si panta abrupta nu prea ne mai tenta. Asa ca am zis sa ne incercam norocul si pe BR, pe muchia Scortaru. Si chiar am avut mare noroc, Octav poate stie de ce… si am avut un traseu usor-usor, frumos-frumos si pe care l-am facut cat ai zice pinguin.

Am ajuns la 12 la manastirea Turnu.

Eu una, am fost cum nu se poate mai multumita: doar doua cazaturi pe o zona mai moale a corpului.

La manastire eram de-ai casei deja. Ne-am spalat pe indelete in parau sau intr-o baie cu apa calda din casutele calugarilor (dupa preferinte) si ne-am urcat pe caii putere.

Suflecati pana la brau, duceam rufele la rau...

De data aceasta nu am ratat micii uriasi de la Dealu Negru. Nici nu aveam cum pentru ca foamea cam ne intepa discret stomacurile.

La ora 16, Cristi ne debarca la IDM pe mine si pe Alina, la 19.30 eram acasa si la 21 descarcam pozele.

---

Deci:

desi Cozia era oarecum bifata de curand, am facut trasee noi si foarte frumoase

trebuie sa-l citez pe Cipi care, atat de simplu si de frumos, a sintetizat totul intr-un micro RT perfect al acestui week-end: munte... prieteni... cabana... chitari... carpati.org

carpatistii au facut ca seara de sambata sa treaca intr-un mod foarte placut si cred ca pentru aceasta vinovati sunt adminii, deci le suntem recunoscatori pentru efortul depus

parola nu era umbra lui mircea la cozia, ci era ceva mult mai simplu, familiar noua, adica: noi ce mai bem? (Mugur ne-a facut-o de data aceasta)

cabanierul, supertare

Mike este cel mai bun ghid, concluzia generala

si gata! ca asa pot sa bat campii la infinit...­

---

Pinguin reporter: kya

Pinguini fotografi: alina-maria, vio, kya 

Sâmbătă, 21 martie 2009 - 21:41 
Afisari: 3,672 


kya