Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

August 2021
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Furnica
Muntii Bucegi

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Insuportabila ușurătate a spatelui fără rucsac. Partea I (Muntii Tarcu - Muntele Mic)


     Când în urmă cu mai bine de șapte ani am scornit traseul primei aprofundări, nici prin cap nu-mi trecea că-mi va deveni datină. Ideea s-a născut dintr-o joacă, din dorința de a vedea cum o fi să te afli pe creste mai mult de un weekend, cât îți dă voie orașul și slujba. Emoția care m-a încercat când am pătruns la acea vreme pe cărările Craiului, știind că am la dispoziție de două ori mai multe zile decât în orice tură de până atunci, că o să urc unde vreau eu fără să trebuiască să mă dau jos a doua zi, m-a cuprins întru totul și m-am lăsat purtat de ea, în sincron cu pașii care colindau pe și pe sub creste și cu inima care creștea la fiecare cotlon ce se dezvăluia ochilor. Și cu toate că unui drumeț încercat patru zile nu i-or părea multe, reveria acelor momente m-a făcut ca an de an să duc măcar o fugă mai amplă peste înălțimi, care să-mi permită să trag în piept mireasma meleagurilor din care, cumva, cu toții ne tragem rădăcinile. 




     Mi-era dor de munții de la vest de Jiu. Mi-era dor, cu o melancolie vie, de niște locuri în care pătrunsesem cu sufletul crăpat și din care ieșisem cu el reîntregit, lipit cu o rășină care avea s-arate că nu există nicidecum un sfârșit și că, din suita de drumuri care mi se înșirau în față, întotdeauna avea să se aleagă unul. Stabilirea destinației nu a fost grea și chiar dacă nu m-am despărțit ușor de farmecul nordului, al Maramureșului îndeosebi, am lăsat Orientalii pentru alte dăți și am luat, cu inima doldora de entuziasm, calea Olteniei, cea sălbatică, cea de dincolo de sate, dealuri și podgorii, Oltenia ceea arhetipală, unde peste munți plutesc nu doar norii cătrăniți, ci și legendele de odinioară și fluierele ciobanilor pelegrini. Deși unde urma să ajungem era chiar dincolo de Oltenia, spre vechile granițe de demult. 




     Oamenii ce voiau să mă însoțească erau alții, și cumva, mereu s-au rotit. Mi-a părut rău doar că, din cei de prin aprofundarea din Vâlcan și Retezat nu a reușit niciunul să vină. În schimb, m-am bucurat tare să văd că Alin poate. Pe lângă Alin, m-au însoțit de data asta mai multe fete decât mi-aș fi închipuit că ar putea fi atrase de o tură lungă, grea și cu multe nopți succesive la cort, cu coșcogeamite bagaj în spate, cât să pună pe butuci hăndrălăi ca brazii. Și totuși, nimic din ifosele și caznele organizatorului nu le-a speriat, astfel că înainte de plecare s-au adunat nu mai puțin de șase, care mai de care, de nu arareori se găsea câte un privitor care să mă tragă domol de mânecă și să-mi spună cu pizmă: „bă, da’ ți-a pus Dumnezeu mâna-n cap, ptiu !” 




     Astfel s-a format echipa: eu, Alin, Alexandra R, Diana, Florina, Claudia, Alexandra C și Georgiana. Cu înscrieri pe ultima sută de metri, cum șade bine unei ture planificate din timp și gândite cu aproape un an înainte să aibă loc. Laura (mai trebuie să zic care ? ) a fost drăguță și m-a categorisit cu bogăție de informații despre lucruri pe care chiar trebuia să le știu; atât la telefon cât și prin mesaje m-a sfătuit cum a putut mai bine despre ce ar prinde bine, inclusiv sfaturi practice, dobândite direct, în urma peregrinărilor ei prin neumblații Godeanu și Țarcu. Cu ocazia asta mi-am amintit și de prețioasele (și bogatele) rânduri, deloc puține, pe care marushka mi le-a lăsat în privat înainte de aprofundarea din Căpățânii. E frumos când oamenii împart și o fac din suflet.



     Recunosc că am avut emoții mari înaintea turei. Mă gândeam cu îngrijorare că sunt destule necunoscute în joc, și nu mă refer la fete, că pe majoritatea le cunoșteam, iar de două pe care nu le știam direct auzisem lucruri bune; de pildă, de Georgiana știam de la Alin că merge la maratoane și urcă și pe munte cu alte grupuri, iar Florina, veterana echipei, îmi rămăsese în minte ca salvatoarea trupei lui Mihăiță din jnepenii rezervației Gemenele; admit că această informație mi-am procurat-o singur, trăgând cu ochiul pe site. În fine, temerile mele se învârteau în jurul faptului că, deși cerusem participanți cu experiență în ture de mai multe zile, jumătate din echipă cam pica acest criteriu. Pe de altă parte, pe cele care nu merseseră așa mult le cunoșteam și aveam încredere, dacă nu în rezistența lor pe termen lung, cel puțin în faptul că erau persoane pe care te puteai baza și nu se pierdeau cu firea, lucru care s-a adeverit pe deplin. 




VINERI, 26.07




     În dimineața zilei de 26 iulie pornim la drum. Trebuia să ne punem în mișcare încă de pe la 7, ca să ne ținem de plan, dar niște calcule făcute pe genunchi din partea unora ne țin în București, pe unii din noi, până spre ora zece. Într-un final plecăm, ocolind mai întâi pe la Târgoviște, să o luăm pe Florina care, datorită sucelilor noastre, nu mai are mijloc de transport util mai în drumul meu. În Târgoviște nimerim cu greu benzinăria în care ne aștepta, iar când nimerim, nu dăm de Florina. Unde-o fi, unde-o fi, mă sună, îi zic unde sunt, îmi zice unde e, eu n-o văd, ea nu mă vede. Înjur fără adresă și nu știu cum se face că mă aude, cu toate că telefonul fusese închis. Într-un final ne lămurim că era la doar 10 metri în spatele nostru, însă noi, intrând în benzinărie pe altă parte, ne rataserăm reciproc.




     Încercăm să recuperăm pe drum, dar e vineri, zi de vară, iese lumea de la muncă și apropierea de orașele mai mari prin care trecem se lasă cu mici ambuteiaje. În Horezu poposim la un restaurant unde cică se mănâncă bine. După o îndelungă așteptare vin și bucatele, dar surpriza apare abia odată cu nota, când constatăm că ospătărița adăugase ceva preparate virtuale. După ce ne ciondănim puțin, că prea lăsaserăm mult de la noi și deloc de la dânsa, plecăm mai departe. Oprim prin Decathlon în Târgu Jiu, ne ducem și prin market să ne luăm ce mai era de luat, apoi ne continuăm drumul, care devine din ce în ce mai pitoresc.




       De la Baia de Aramă, serpentinele se strâng simțitor și șoseaua se îngustează, prinsă între versanții înclinați. Pe alocuri cu ceva emoții, datorită faptului că, prin sătucuri, unele automobile sunt parcate fix în curbă, silind șoferul la o intrare nedorită pe contrasens, drumul unduiește printr-o Oltenie tot mai sălbatică și mai atrăgătoare, suind culmile care separă bazinul vestic al râului Motru de Valea Cernei. Cupola de calcar a Mehedinților începe să-și etaleze podoaba prin însuși Vârful lui Stan, iar în Șaua Arșasca (unde șoseaua atinge cota 900 m) tragem puțin pe dreapta, să facem câteva poze. Lângă noi se deschide o vale adâncă, unul din firele care alcătuiesc Bobotul, ce se varsă în Cerna mai la nord, printr-un sector de chei. 




/Aprofundare7_2/img_20190726_200511.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190726_200539.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190726_200748.jpg




     Odată ajunși în Valea Cernei, luăm drumul nordului, spre amonte, până la Pensiunea Perla Cernei, de care ne despart nu mai puțin de 13 km de forestier prăfuit. Locul unde vom trage peste noapte se află dincolo de Cerna Sat, alegerea fiind însă ușurată de apropierea punctului de intrare în traseu, care se află la doar 500 m mai jos de pensiune. 




     Ziua de vineri, ce prevedea inițial oarece obiective turistice, precum Cheile Sohodolului sau chiar cele ale Corcoaiei, aflate în spatele pensiunii, a fost sacrificată drumului și aprovizionării cu micile nimicuri care ne mai lipseau. Odată instalați, atmosfera devine frumoasă, cu cina servită în foișorul din curte, cu niște camere elegante, perfecte pentru odihna de dinaintea atâtor zile de mers peste creste, cu felii de pepene și vin bun. Seara, în cameră, realizez că n-am cremă de soare la mine. Din fericire intrăm la taclale cu vecinii de etaj, cu care împărțeam balconul comun. O familie de trei persoane care tocmai fuseseră pe Godeanu, fix pe traseul pe care urma și noi să-l cunoaștem a doua zi, îmi cedează tubul lor de cremă, pentru că urmau să se întoarcă acasă, nemaiavând nevoie. Fără loțiune solară ar fi fost vai de pielea mea..




SÂMBĂTĂ, 27.07.2019




/Aprofundare7_2/img_20190727_085811.jpg




     Ne trezim pe la șapte. Luăm micul dejun, ne strângem bagajele, cu grijă, să nu uităm ceva, după care ne distrăm puțin cu pisicuțele care zburdă prin curte. Lăsăm mașinile în curtea pensiunii, scutiți de orice grijă, și ne îndreptăm spre stâlpul indicator care indică numai șase ore până în creasta principală. Boierie, de-ar fi așa. 




/Aprofundare7_2/img_20190727_091641.jpg




     Intrăm în traseu, care nu stă mult pe gânduri și o ia la deal pieptiș. E o zi fără nor pe cer și asta se simte din plin. Cărarea suie prin pădure, dar iese des în poieni și soarele ne dă de furcă. Ne oprim frecvent, atât din cauza căldurii cât și a rucsacurilor deosebit de grele. Fetele nu se plâng, facem pauze dar ne ținem de plan. Dincolo de Cerna încep să răsară stâncoasele Ciuceve aliniate frumos, în șir indian.




/Aprofundare7_2/img_20190727_095009.jpg



  

/Aprofundare7_2/img_20190727_095015.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190727_095521.jpg




     Urcăm prin bozii care parcă accentuează senzația de fierbințeală. La o privire mai atentă, vedem că sunt niște ferigi exagerat de mari, nu cred să mai fi văzut vreodată ferigi la dimensiunea asta. Într-o mică șa găsim o căsuță prin fața căreia trece și un drum forestier, accesibil auto. Drumul este clar, muchia secundară pe care suim se unește cu alta, după care o ține tot așa până în creasta principală.

 



/Aprofundare7_2/img_20190727_095331.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190727_105236.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190727_105522.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190727_110511.jpg




     Marcajele sunt rare, dar calea e evidentă. Pâlcurile de foioase prin care trecem mai aruncă puțină umbră peste noi. În depărtări vedem piscurile ondulate ale Godeanului, în timp ce, peste Cerna, se înalță tot mai semeț Mehedinții și creasta Oslei. Norii încep ușor, ușor, să strângă rândurile, dar prognoza era bună și cerul încă-i cumsecade. Ieșim în dreptul unei stâne unde turma părea plecată, dar câțiva câini au rămas să ne țină companie. Se calmează rapid, iar noi ne aprovizionăm cu apă de la un izvor inedit. Facem și o mică pauză de masă. 




/Aprofundare7_2/img_20190727_124328.jpg



     Pe la vreo 1400 m ieșim din pădure la golul alpin. Interesant că, pe acest versant sud-vestic al munților Godeanu, contactul golului alpin se face direct cu etajul de foioase, fără a exista cel de conifere, ca în majoritatea munților de la noi. Am mai remarcat această caracteristică și în Munții Vâlcan, iar explicația o constituie climatul mai blând, cu influențe mediteraneene. Pe culmea pe care aveam să coborâm – Muchia Bulzului – la 1500 m altitudine era din plin pădure de fag. 




/Aprofundare7_2/img_20190727_130123.jpg



     Ne apropiem de Oslea Românească – vârful propriu-zis. Poteca îl ocolește alene prin stânga, dar Georgiana, simțindu-se încă plină de energie, alege să-l urce direct. 




/Aprofundare7_2/img_20190727_143621.jpg




     Grupul se reunește în prima șa de după vârf, unde marea de afine ne silește la repaus. 




/Aprofundare7_2/img_20190727_170005.jpg




     Nu mai avem mult până în creasta principală, însă timpul a trecut pe nesimțite și este aproape șase seara. La durata clasică a rutei pentru azi am mai adăugat încă jumătate, ajungând la nouă ore. Pentru o primă zi, cu bagajul cel mai greu, consider că este suficient. Din fericire, valea “altiplano” a Râului Șes oferă deopotrivă loc suficient de campat și cadru pitoresc, așa că decizia locului de pus cortul vine oarecum de la sine. 




/Aprofundare7_2/img_20190727_173336.jpg




     Turme de oi se perindă pe aici, însă noi găsim o mică terasă unde, momentan, e liniște. Profit de ocazie și dau o fugă desculț până pe un vârfuleț din creasta care unește Godeanu de Cernei, unde beneficiez de semnal la telefon. În momentul în care văd că o turmă considerabilă se apropie de locul nostru de campat, cu paznicii canini de rigoare, o iau la vale repejor pentru a ajunge la corturi înaintea lor și a nu risca să fiu încercuit, fără pic de apărare. 




/Aprofundare7_2/img_20190727_174415.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190727_190747.jpg




     Ajuns la cort, am folosit dușul portabil, care însă nu a reușit să încălzească mare brânză din apa pusă în el. Temperatura aerului este foarte plăcută și permite o spălare direct în râu. Facem cu toții cu rândul, după care ne pregătim ceva de-ale gurii. Turma de oi ne încercuiește și se adeverește încă o dată că patrupezii fac mai puțină gălăgie dacă vin ei pe teritoriul tău decât invers. Baciul, un om pe la șaptezeci de ani, e bucuros să vadă că și alți oameni, din afara oieritului, mai calcă potecile muntelui, tot mai puțini în ultima vreme. Cu permisiunea sa, îi facem câteva poze, de amintire. 




/Aprofundare7_2/img_20190727_191435.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190727_191930.jpg




     Ziua de azi s-a încheiat. Planul ambițios a căzut și a rămas cel de bază: pe Godeanu n-am mai suit, parte din noi de oboseală, restul alungați de căciula de nori ce ținea vârful acoperit. Locul de campare e învăluit de un calm liniștitor, iar lumina caldă a asfințitului ridică și mai mult farmecul peisajului. Lângă noi râul curge domol, de parcă și-ar purta apele printr-o câmpie lină, iar noi adormim sub mângâierea susurului său blând.




DUMINICĂ, 28.07




     În seara precedentă, baciul ne spusese că revine cu oile dimineață, spre ora nouă, însă până am ieșit noi din cort, turma deja trecuse râul. Teoretic ne așteaptă o zi mai lungă în kilometri dar mai ușoară ca urcări, deci nu ne agităm. 




/Aprofundare7_2/img_20190728_091029.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190728_100117.jpg




     Revenim agale în creasta principală, mergând primii doi kilometri în direcția Munților Cernei. Vârful Olanelor e la o aruncătură de băț, dar nu cu el avem treabă. Căutăm o șa în care se află un mic lac – Iezer. Parțial acoperit de vegetație, seamănă puțin cu Holuzu din Parâng. E mai degrabă un heleșteu uitat de Dumnezeu la o altitudine mai mare decât ar fi obișnuit, dar pitoresc, deosebit de pitoresc.




/Aprofundare7_2/img_20190728_101011.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190728_101456.jpg




/Aprofundare7_2/img_9931.jpg




     Prima parte a zilei ne va fi ocupată de creasta care leagă masivele Godeanu și Țarcu între ele. Marcajele lipsesc, orientarea este elementară. Culmile domoale lasă impresia că le-ar lipsi un mare zid care să le protejeze, la fel ca în China. De cealaltă parte a Râului Șes, în paralel cu noi, se desfășoară maiestuoasă cea mai înaltă porțiune a Godeanului, culmea Moraru - Gugu. 




/Aprofundare7_2/img_20190728_104954.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190728_105135.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190728_114909.jpg




     Vremea este splendidă și ochii sorb cu nesaț orizonturile albastre. Culmea principală a Țarcului ni se relevă în etape, către sud prin vârful Țarcu însuși, către nord prin creasta Nedeia – Baicu. Pe curba de nivel care ocolește Capu Prislopului ne iau în primire niște dulăi nu tocmai prietenoși. Noi eram opt, iar șapte dintre ei se pun unul lângă altul la doi pași de potecă, forțând încercuirea. Cum raportul de forțe pare echilibrat, se mulțumesc să ne latre cu îndârjire, făcând cale întoarsă către mioarele rămase în culme. Deși mă informasem apriori turei despre răutatea câinilor din acești munți (Țarcu, în special), nu am avut probleme cu niciuna din turmele întâlnite în cale. 




/Aprofundare7_2/img_20190728_120858.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190728_130813.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190728_141043.jpg




     Sub Vârful Țarcu se deschide o vale superbă, parțial împădurită, ce se termină cu frumusețe de căldare abruptă. Harta indică Râul Rece. Cândva o să ajung și pe acolo. Și poteca noastră se înfrumusețează, pe măsură ce micile curbe de nivel ne scot în fața ochilor panorame tot mai largi și mai interesante. 




/Aprofundare7_2/img_20190728_141910.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190728_145816.jpg




     Trecem de Vârful Prislop iar de aici continuăm pe dreapta lui, spre Șaua Șcheiului, de unde ne putem considera în magistrala Țarcului. Altă minunăție de vale, cea a Șcheiului, scapă de sub lacul Pietrele Albe, tău superb aflat în căldarea de sub Vârful Nedeia (2151 m). 




/Aprofundare7_2/img_20190728_145245.jpg




     Îl admirăm până în pragul deochiului, simțind deopotrivă regretul de a fi nevoiți să ne continuăm drumul fără a ne apropia de toate colțișoarele uimitoare pe care le zărim. Ca un Moise căruia i se arată tărâmul făgăduinței dar nu și atingerea lui, ne resemnăm cu gândul că vor fi suficient de frumoase și locurile în care timpul ne va îngădui răgazuri mai lungi. Dar cum e valea asta adâncă și sălbatică, plină de cascade, săritori și brăduți pe unul din maluri, care îi mai calmează din elanul nestăvilit, și lacul aflat deasupra ei, ca o recompensă pentru cei ce o suie.. Va veni o zi și pentru astea.




     Norii se strâng treptat peste Țarcu, fără a anunța ruperi urâte de cer. Am ajuns în creasta principală din masiv, acum vom lua direcția nord-est. Altă turmă, multe oi, chiar și măgari, ciobanii sunt departe, la fel și câinii. 




/Aprofundare7_2/img_20190728_170303.jpg




     Trecem frumos pe lângă toate. Privim în urmă, privim peste valea, de-acum uriașă, a Râului Șes, salutăm înălțimile Godeanului dincolo de ea, peste care tronează Gugu. Retezatul e departe de a fi în splendoarea lui, dar devine tot mai aievea. Munți, munți cât privești cu ochii. Suntem pe munte în mijlocul munților și e tare bine. 




/Aprofundare7_2/img_20190728_185153.jpg

 



     În ciuda depărtărilor magnifice, culmea noastră devine tot mai monotonă. Ploaia trimite câțiva stropi cam palizi, dar combinată cu vântul ne obligă să ne punem gecile pe noi. La un minut după ora șapte ajungem în Șaua Iepii (1727 m) și de data asta sunt chiar mulțumit că mi-a ieșit la fix estimarea, cu tot cu pauze generoase pe traseu. Mai rămâne problema locului de cort, căci vântul, găsind aici loc propice de traversat creasta, suflă ca un turbat. 




/Aprofundare7_2/img_20190728_190112.jpg




Ne lăsăm spre Gura Apei și după câteva sute de metri, cum era de așteptat, iuțeala se potolește și ierburile domoale invită la popas orizontal. Izvor nu avem, dar ceva mai jos se vede o stână spre care unii din noi coboară. Alertată de câini, ciobănița ne vine în întâmpinare și ne arată locul bun cu izvor. Aerul e umed și apusul cald din seara precedentă nu mai binevoiește a ieși la bis, dar cina după o nouă zi de mers e tare plăcută în răcoarea binecuvântată a înserării. 




/Aprofundare7_2/img_20190728_194921.jpg




LUNI, 29.07




     De pe la miezul nopții a plouat mărunt și continuu. Alarma sună spre ora nouă, însă afară stropii anulează orice urmă de chef. Mă întind la loc în sac. Ceilalți s-au trezit, fetele se aud cum robotesc prin iarbă, își prepară micul dejun. Când în sfârșit ies din sac, toată lumea e deja gata și se întreabă cât mai durează. Abia pe la 11 am cortul strâns. 




/Aprofundare7_2/img_20190729_110634.jpg




     Le spusesem celorlalți că, dacă vremea nu dă semne de îmbunătățire, nu are sens să continuăm pe creasta Țarcului. Varianta de avarie este coborârea direct spre Gura Apelor și mai departe, pe drumul asfaltat până la Gura Zlata. Nu ne convin cei 15 km de asfalt până la cabană, dar nu prea avem de ales. De fapt o soluție ar fi, continuarea planului inițial, pe creastă până la Petreanu și apoi spre Gura Zlata; Georgiana este încântată și dorește să continue așa cum era stabilit. Parcă n-aș lăsa-o singură, mai sunt stâne, câini, ciobani, plus că parcă-parcă se mai deschide albul norilor și om prinde senin. După câteva clipe de visare, mă trezesc zicând cu voce tare : „Hai că vin și eu cu tine !”. Aproape imediat, realitatea își face simțită prezența: „Rămâi cu noi, dă-te-n p**a mea !!”. Mă uit la Alin, apoi la restul de fete – majoritatea au săgeți în ochi. Apoi deliberez că voi conduce grupul la vale, așa cum stabiliserăm, în timp ce Georgiana va purta singură ștafeta echipei peste restul crestei Țarcului. În fond, întârzierea plecării pe traseu cât și decizia de a reconfigura, care a stat la baza ei, mi se datorau. Ne despărțim de Georgiana și începem coborârea spre Gura Apei.




/Aprofundare7_2/img_20190729_112158.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190729_115322.jpg




     Traseul trece la o sută de metri prin stânga stânei, după care intră în pădure, pe o potecă așa cum ar trebui să fie toate: curată, vizibilă (dar numai atât cât să o poți urma), sălbatică, vie. Liniștitoare coborâre.




/Aprofundare7_2/img_20190729_122416.jpg




      Câteva sute de metri până la drum și panta se rupe brutal. Mă prind că nu o să ne aștepte ceva domol și le spun fetelor că, mergând visători prin pădure, am ratat deviația marcajului fix unde era mai important. De forestier ne separă un mal de pământ de 15 metri, abrupt ca naiba și fărâmicios.




/Aprofundare7_2/img_20190729_124011.jpg




     Mie mi-a plăcut, dar nu toți sunt la fel de dibaci pe un altfel de teren. Cu ceva încurajări de jos, toată lumea trece cu bine. Cea mai temerară a fost Alexandra R, care a ales o variantă proprie, mai verticală și mai dură decât a celorlalți. Mai în glumă, mai în serios, îi spuneam că, după așa o descățărare, o să-i propun lui Eugen s-o ia mai des pe nemarcate, că duce.




     Am ajuns pe malul lacului Gura Apelor. Potecă de-aici nu mai avem, doar forestier care de la baraj se transformă în asfalt. Ei, asta-i, măcar o să putem să ne mișcăm mai rapid și să ajungem mai repede la Gura Zlata. Locul este foarte plăcut ochiului și liniștitor.




/Aprofundare7_2/img_20190729_130615.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190729_131016.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190729_135839.jpg




      După baraj găsim un punct de belvedere, după care două serpentine strânse crează puțină confuzie în privința direcției pentru o parte din coechipieri. Altitudinea scade, deși culmile din jur rămân sălbatice și abrupte. 




/Aprofundare7_2/img_9978.jpg




/Aprofundare7_2/img_20190729_142445.jpg




     În jurul orei cinci ajungem la cabană. Aici suntem doar noi și un cuplu de elvețieni, aflați într-un periplu impresionant prin țara noastră. Fuseseră la Bucura și urmau să mai ajungă prin Făgăraș, Piatra Craiului, Bucegi, iar la finalul a aproape trei săptămâni să se retragă câteva zile și pe litoral. Wow! 




     Cuplul de cabanieri e foarte amabil, iar doamna, după ce ne dă camerele în grijă, se pune pe făcut mâncare la o turmă de opt guri gălăgioase și flămânde. Oboseala primei părți de aprofundare își spunea cuvântul. Accesul la mâncare gătită și culcuș comod ne-a transformat puțin din niște oameni civilizați în copii răzgâiați. Fiecare spune ce vrea să primească, fără să țină cont că noi suntem mulți și doamna numai una; facem gălăgie, ne întindem la vorbă, uităm să fim organizați. Totul culminează când unul din noi cere piept de pui la micul dejun, iar gazda noastră primitoare nu-și poate stăpâni câteva grimase. La un moment dat îmi pierd cumpătul și ridic vocea, pentru ca Alin să izbucnească, de data aceasta către mine, în scurt timp. Ne calmăm repede, însă incidentul a stricat puțin atmosfera din grup și acum îmi reproșez că nu am tratat lucrurile cu mai mult calm. Lucrurile se rezolvă, convenim asupra mic-dejunului, gazda ne iartă impulsurile copilărești și mergem la culcare pentru o ultimă odihnă în pat înaintea mai multor zile de cort.




/Aprofundare7_2/img_20190729_211754.jpg




VA URMA ...



Luni, 16 martie 2020 - 01:06 
Afisari: 820 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

emicicu
emicicu

 
1
Frumoasă aventura și relatarea ei, aștept și urmarea Carpati.org Remarcabilă fotografia cu baciul atins de rază, din Godeanu. Oare ce s-a întâmplat cu Georgiana? V-ați reîntâlnit cu bine la cabană? Carpati.org


Joi, 19 martie 2020 - 20:50  

victoranica
victoranica
Coarda
 
2
Salut, multumesc ! Si jurnalul tau e simpatic, vor urma intersectii cu potecile tale prin partea a 2-a Carpati.org

Curios lucru, daca nu-mi spuneai de ea, nu observam raza.

Georgiana, da, uitasem sa precizez, a ajuns cu bine in aceeasi seara si de-atunci nu ne-am mai despartit

Multumesc de trecere !


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 20 martie 2020 - 11:01  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
3
Eu astept continuarea.....


Joi, 26 martie 2020 - 09:30  

mihaita_39
mihaita_39
Coarda
 
4
Ce ți-e ție insuportabil,
Mi-este mie dezirabil !

Când lipsă duce-vei de casă-n cârcă,
Șerpaș tocmi-te-voi. Simbrie gârlă !

Carpati.org Carpati.org Carpati.org
Carpati.org Carpati.org
Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 3 aprilie 2020 - 23:24  

victoranica
victoranica
Coarda
 
5
Multumesc, Mihaitule !

Norocul meu ca ma platesc altii suficient de bine incat sa nu fiu nevoit sa car rucsacurile altora ca sa-mi castig existenta Carpati.org

Stai sa incerc sa dau un raspuns si in versuri:

Lipsitu-m-as de casa-mi mea din spate
As fi ca o testoasa fara carapace.

Nevoie avea-vei de-un serpas, fartate,
Tocmeste-un nepalez sa vie-ncoace

Carpati.org
Carpati.org Carpati.org
Carpati.org Carpati.org Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Joi, 9 aprilie 2020 - 12:43  

alexiul
alexiul

 
6
Uitasem de rapa aia afurisita, doamne ce mi-au mai tremurat picioarele! Carpati.org

Locul unde am campat in prima noapte cred ca e cel mai frumos in care am fost vreodata, sper sa mai ajung acolo. Frumos jurnal!


Marți, 14 aprilie 2020 - 22:54  

florinam
florinam

 
7
Ce surpriză plăcută! Nu mă așteptam să scrii un jurnal al acelei ture după atâta timp. Probabil că abia acum, cu izolarea asta ”forțată”, ai avut vreme și pentru el. Mă bucur că s-a întâmplat asta și abia aștept să citesc în continuare.


Duminică, 3 mai 2020 - 16:43  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0759 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org