Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

August 2021
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Podul Calului
Muntii Buzaului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Insuportabila ușurătate a spatelui fără rucsac. Partea a III-a (Muntii Godeanu)


VINERI, 02.08


     Astăzi este ziua în care vom ajunge iar la civilizație. Este ziua care face legătura între tărâmul la care am visat atâtea săptămâni premergătoare turei și locul de unde am plecat în marele circuit. Este și o zi a incertitudinii, pentru că harta ne indică niște zeci (3 ? 4? ) de kilometri de mers. Noaptea precedentă m-am trezit pe la 2-3 și am început să navighez iar prin ViewRanger, în speranța că voi duce oamenii jos pe cel mai scurt traseu, care oricum avea să fie foarte lung. 


     Moralul este bun, în timp ce proviziile ar ajunge cu greu pentru încă o noapte de campare. Le comunic colegilor planul, o parte îmi spun entuziasmați că nu i-ar deranja să „facă” și Godeanu, ceea ce cam iese din discuție. Ne repunem în mișcare spre creasta Godeanului și, după trei sferturi de oră, uite-ne suiți pe Galbena. Am avut de urcat la loc 300 m diferență de nivel, practic înviorarea de dimineață dacă pot spune așa, și iată că pot ! 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_082606.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_092323.jpg


     Spinările domoale ne primesc cu îngăduință, în schimb vântul ține morțiș să ne amintească episodul de ieri, de pe Paltina. Pe Galbena ne mai petrecem cu o turmă, care se zărește undeva în vale, spre nord. Doi câini mai bățoși insistă să ne flancheze, unul în fața noastră, altul din urmă. La un moment dat mă enervez și trimit niște proiectile înspre unul din ei, fetele speriate insistă să mă potolesc, ca nu cumva să stârnesc un asalt din partea turmei, însă reacția mea e de efect, căci blănosul se sperie și renunță la urmărire. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_092848.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_092837.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_100510.jpg



     În prima șa mai largă dintre Galbena și următorul vârf (ăla cu 2144 m pe hartă, nu știu cum îi zice, că nu scrie) găsim un stâlp care a încercat să se încalțe. Ce om o fi fost ăla de și-a lăsat aci încălțămintea de trail running, Dumnezeu știe ! 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_105632.jpg



     O vale bine reliefată se întrevede spre nord – este Borăscul Mic, care mai jos se unește cu Scărișoara și, mai în aval, formează Lăpușnicul Mic, unul din principalii deversori care formează lacul de acumulare de la Gura Apei. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_111001.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_113839.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_114535.jpg



     Spre sud ghicim crâmpeie din celălalt lac antropic major al zonei – Iovanul de pe Cerna. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_115627.jpg



     Ne-au trebuit vreo trei ore ca să ajungem pe marginea Lacului Scărișoara, lac glaciar care, până nu demult, a avut și un mic refugiu pe șaua de deauspra sa.



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_120242.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_0260.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_121123.jpg



     Din păcate, existența refugiului omonim a fost prematură, fiind distrus de vânt la doar o lună de la inaugurare - https://www.carpati.org/stire/refugiul_scarisoara/4821/ . O prelată cam inestetică și un șir circular de pietre sunt singurele elemente care mai amintesc de existența fostului refugiu hemisferic, pe tipicul celor din Piatra Craiului. Deși altminteri temperatura aerului ar fi plăcută, vântul foarte tăios ne face și pe noi să mergem mai echipați decât ar fi nevoie. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_121405.jpg



     Lacul Scărișoara ne-ar fi oferit loc bun de înnoptat, căldarea fiind adăpostită și peisajul frumos.



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_122249.jpg



     Spre sud, o altă vale glaciară ne poartă privirea până în Iovan, din care acum se mai intuiește doar un colț. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_122235.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_122418.jpg



     Nu zăbovim prea mult; continuăm să urcăm alene spre Muntele Scărișoara, un uriaș blând de peste 2200 m, de pe care, cu oarece regrete, vom părăsi Creasta Godeanului. Văile glaciare sunt, parcă, interminabile; farmecul lor are ceva din sălbăticia stearpă a Făgărașului, iar ochiurile de apă ivite de nicăieri amintesc de pitorescul Parângului sau al Retezatului, fără a înclina definitiv spre vreunul din aceste masive. Godeanu este frumos, frumos și sălbatic, și neașteptat de spectaculos, pentru cei ce nu caută farmecul evident.



/APROFUNDARE7_33/img_0274.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_125058.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_123740.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_124206_1.jpg


     Suntem sus, pe Scărișoara, și parcă am ajuns la câmpie. Deviez puțin spre direcția opusăž amăgindu-mă că vom continua tot prin Godeanu, doar pentru a rămâne pe traseul din aplicație. Apoi, mă întorc brusc spre sud-est și, la scurt timp, găsesc pe o lespede crucea roșie, care coboară pe Muchia Bulzului. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_123456.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_0278.jpg



     Citisem descrierea traseului pe secțiunea de ghid - https://www.carpati.org/trasee_muntii/godeanu/muntele_sc%C4%83risoara-505/spre/valea_cernei-506/526.html - descriere preluată din singura publicație, după cunoștințele mele, despre Munții Godeanu, o cărticea apărută in 1966 la Întreprinderea poligrafică „Crișana” Oradea, strada Moscovei, la numărul 5. Vezi, și mai zicem că rușii ... 



     La puțin timp de la părăsirea crestei găsim ditai bucata de zăpadă. Interesant că scrie despre asta și în descrierea menționată mai sus; citez: "În stînga se schițează o vîlcea, a cărei obîrșie este precizată de o nișă în care zăpada persistă pînă la începutul verii.”.  Tz tz tz, plin de inacurateți carpațiul ăsta, păi acum suntem în august, nu la începutul verii ... 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_130709.jpg



     M-am descălțat un pic aici, pentru că e o senzație rară să ai ceafa pârlită de soare în timp ce tălpile îți sunt amorțite de zăpadă. Ne distrăm și pe seama fetelor, care au reacții de toate felurile la aterizarea unui glonte lansat cu boltă și măiestrie de Alin (dacă Alexandra R îmi va da voie, o să vă arăt despre ce vorbesc). 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_130724.jpg



     De la asemenea peisaje ne dezlipim cu greu privirea 




/APROFUNDARE7_33/img_20190802_134240.jpg



     Oslea la orizont



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_134356.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_140302.jpg



     Timpul trece, pietrele rămân. Bisericile din Bulz, cum sunt numite cele trei formațiuni stâncoase de pe această muchie primitoare, ne fac cu ochiul. Zicem un Doamne-ajută și ne continuăm coborârea. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_140339.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_140930.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_141240.jpg



     În spate rămâne, cu surâs, Godeanul, care s-a jucat un pic cu noi, cât să ne facă să-l îndrăgim și mai tare. Figură mare muntele ăsta! 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_140302.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_142023.jpg



     Remarcăm iar contactul direct dintre golul alpin și pădurea de fag, un lucru de neconceput, bunăoară, în Orientali. Contrastul dintre verdele foioaselor și griul stâncilor erodate în trecut de ghețari este unul memorabil. Ba chiar și cu câteva puncte albe, parcă scurse din norișorii de deasupra. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_143036.jpg



     La orizontul opus, pe direcția în care mergem, calcarul Pietrei Cloșanilor ne fixează privirile. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_142405.jpg



     La stâna, parcă părăsită, din Golul Bulzului, facem popas. Apoi ne bucurăm de umbra pădurii, care încă pare neverosimilă la o altitudine de aproape 1500 m.



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_143340.jpg



     Curând poteca devine forestier și nu pare a se termina prea curând. Pe de altă parte, fentăm plictiseala ocupându-ne cu murele și zmeura de pe marginea lui. Mă rog, eu m-am oprit când am pus în gură niște bobițe afectate de ceva dăunători, care m-au făcut să le scuip și să-mi treacă pofta de cules. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_150022.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_150758.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_160218.jpg



     Mergem, mergem și tot mergem. La coada lacului Iovan, unde am ajuns după mai bine de trei ore de la stâna din Golul Bulzului, un indicator ne spune că mai avem încă 15 km până la mașini. Pfoai, o iau razna. Am mers deja peste 20, vreo 22-23 mai exact. Mi-aduce puțin aminte de traversarea de la Padina la Moroieni, pe care o făcusem cu Claudia și Vejeseii cu un weekend înaintea aprofundării. Și-atunci am mărșăluit peste 10 km, pe un forestier plus asfalt, la capătul unei ture de vreo 28. Eh, lasă, că măcar avem experiență. Totuși, mă gândesc și la fete, la rezervele de apă tot mai puține și la o relativă lehamite care poate degenera într-o formă mai avansată de ne-chef. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_165013.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_165815.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_174704.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_174936.jpg


     Forestierul trece pe lângă un intrând al lacului, unde e plin de pescari. Se văd și ceva automobile. La un moment dat, fetele, mai îndrăznețe, dată fiind și împrejurarea, reușesc să oprească o dacie break, cu un nene și doi copilași înăuntru. Mai din vorbe, mai din gesturi, în cele din urmă nenea înțelege situația în care ne aflăm și acceptă să ne ia pe mine și pe Alin până în Cerna-Sat. Schimbăm vorbe cu binefăcătorii noștri, de la care aflăm că ne situăm pe raza teritorială a județului Gorj. Ca un aspect destul de interesant, pe creasta Godeanului există un punct aflat la intersecția a trei județe – Hunedoara, Caraș-Severin și Gorj, în timp ce pe drumul care leagă Cerna-Sat de Herculane există o altă intersecție triplă de județ, între Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj. 



     După câteva șleauri nămoloase, peste care ne gândeam cu inima strânsă cum o să trecem cu mașinile când ne vom întoarce după fete, plus mai multe curbe, ajungem pe un forestier mai cu pietriș. La jumătate de oră de la autostopul impus de fete suntem din nou în curtea pensiunii Perla Cernei, la mașinile noastre care s-au aflat aici în deplină siguranță. Ne lăsăm rucsacurile și ne întoarcem repejor după fete. 



     Din fericire, nu trebuie să parcurgem zonele cu nămol pentru că fetele au continuat să meargă, astfel că punctul de întâlnire e în aval de zonele problematice, pe unde n-am fi vrut neapărat să ne băgăm cu auto. Cea mai tare fază apare când Alin descoperă sub capotă un pisoiaș speriat de moarte – unul dintre cei cu care ne jucaserăm în dimineața plecării, în curtea pensiunii. Citez în continuare din Alin: “bă, eu am auzit un mieunat de mai multe ori, dar am zis că miorlăie mașina”. Săracul animal, se pitulase probabil acolo, dormind, când zgomotul motorului l-a făcut să treacă simultan prin cele nouă vieți. Imaginați-vă cum fuge un pisoi adult când aude un aspirator pornit, darămite un pisoiaș aproape lipit de motorul unei mașini.



     Din fericire pentru biata creatură și pentru viitorul nostru psihic fără sechele, pisoiașul nu s-a ales decât cu o sperietură zdravănă (posibil și cu un viitor abonament permanent la pisihiatru, dar ne dezicem de acest aspect). Bine că s-a evitat o CATastrofă 😊. La pensiune returnăm ghemul de blană familiei sale (stați liniștită, doamna Torcescu, vă garantăm că nu va mai repeta isprava!). Avem și o mică problemă, alta decât mâța teribilistă – la pensiune nu mai au locuri libere. Ne-ar fi păstrat dacă i-am fi anunțat din timp, dar nu am făcut rezervare pentru că nu știam dacă vremea și ritmul de mers ne vor permite să coborâm vineri sau sâmbătă. Așa că iată-ne siliți să ne căutăm loc de înnoptat. Din fericire, găsim camere libere la Hotel Dumbrava, faimos pentru incursiunile în Cernei/Mehedinți. Norocul ne este dublat de șansa unei cine calde, pentru aceasta sosind cu doar douăzeci de minute înainte de a se închide bucătăria. Ne delectăm și cu o bere bună pe terasă. 



     În timpul nopții m-am trezit la un moment dat fără să știu unde mă aflu. Confuzia mi s-a accentuat când, instinctiv, am încercat să pipăi cu mâna zona din stânga mea și am dat de zid. În timp ce întrebam confuz, cu voce tare, l-am trezit pe Alin, pe care am continuat să-l întreb de câteva ori unde naiba sunt până să mă dumiresc. Apoi, spre dimineață, a început să plouă zdravăn.



     Se face sâmbătă. N-avem absolut niciun plan pentru astăzi. În Maramureș, cu un an în urmă, am coborât mai repede din Rodnei și am plănuit de cu seara ce vom face în ziua rămasă liberă. Aici nu aveam nicio idee prestabilită, dar Băile Herculane sunt aproape. Parcă de urcat nu mai aveam poftă, că prea făcuserăm mulți kilometri la bord, în special cu o zi în urmă. 



     Luăm micul dejun, afară e o răcoare plăcută, mai degrabă primăvăratică. Norii încep să se destrame, pornim lejer spre Băi. Ajunși în apropiere de 7 Izvoare începem să ne facem cruci pe cerul gurii; puhoaie de lume în chiloțăraie – desculțăraie și șlapism, ca să citez o clasică dintr-un amic. Parcă ne-am teleportat în Costinești. Prea mare porcăiala pe aici – mașini parcate aiurea de ambele părți ale drumului, pe care se circulă acum mai mult pe o singură bandă. Ne vedem de drum. 



     Nu mai știu dacă am intrat în Herculane, dar am părăsit rapid zona. Bulucul de lume ne-a spart toată liniștea acumulată pe sus. Pur și simplu, nu eram încă pregătiți de un contrast așa brutal între pacea de pe crestele liniștite (mă rog, minus vânt) ale Godeanului și cohortele de oameni și dinozauri care își făceau pe aici sejurul de vară. Am părăsit grabnic perimetrul. 



     Ne deplasăm mai întâi spre Mehadia, să dăm grăunțe la cai de la un oarece Petrom. Apoi continuăm spre Orșova. Dunăre, frumos, hai să orșovim oleacă, să trăim orșoveața din plin ! Ne împărțim iar în două cete, nu mai știu de ce, parcă o parte din fete au rămas la supermarket. Pe malul Dunării e un părculeț cu locuri bune de pozat. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190803_140659.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190803_140747.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190803_141518.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190803_141556.jpg



     După ce ne învârtim pe aici aproape o oră, Claudia, parcă, vine cu ideea să urcăm la o mănăstire promițătoare, cocoțată pe un deal. Zis și făcut. Drumul până la Mănăstirea Sfânta Ana, căci despre aceasta e vorba, l-am făcut parțial pe asfalt (încurcate mai sunt căile Orșovei), parțial prin păduricea care flanca drumul auto care urcă într-acolo. Locul e frumos, panorama se deschide înspre Dunăre, iar florile din curtea interioară a mănăstirii completează peisajul cu un plus de culoare. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190803_150946.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190803_151047.jpg



/APROFUNDARE7_33/img_20190803_151628.jpg



     La întoarcere cumpăr o carte despre istoria comunismului, scrisă de Victor Frunză în exil, să nu plec cu mâna goală de la Orșova. Nu înainte de a părăsi incinta magazinului mănăstirii, deschid o lucrare cu titlu promițător unde Xenia, în vârstă de 27 de ani, le spune femeilor să FUGĂ de bărbații însurați ! Avantaj pentru cei neînsurați, că le rămân lor mai multe ! Bine Xenia ! 



/APROFUNDARE7_33/img_20190803_152503.jpg



     Plecăm de la Orșova spre locul de cazare, ultimul din tură, o pensiune cu făinoșag din Apa Neagră. Noi n-am știut, dar e la doar vreo șapte kilometri de localitatea Ponoarele, unde se pot admira Podul lui Dumnezeu sau Pădurea de Liliac. Drumul, care se înscrie pe la poalele Podișului Mehedinți, apoi intră pe Valea Motrului, este unul excepțional de frumos. Deși altitudinea e undeva între 200 – 300 m, perspective bune de deocheat se deschid spre sud-est, până la Dunăre. 



     Apa Neagră (Padeș) e de asemenea un loc încântător, cu panorame largi asupra sudului Munților Vâlcan. Se poate ajunge cu mașina până în satul Cloșani, de unde se poate aborda Piatra Cloșanilor, un fel de Târnov al zonei. Depărtările vizuale se prelungesc până spre zona înaltă a Vâlcanului. Suntem de-acum în Oltenia de sub munte. 



     Ne cazăm la pensiune. După ceva abrambureli ne punem la masă, nu ratăm (ratez) prilejul să ne mai ciondănim puțin, ba că una hârâie scaunul pe gresie, ba că alta nu știu ce face, dar ne trece repede când ne vine mâncarea pentru că, televiziunea ne învață, cu înțelepciunea-i specifică: nu ești tu când ți-e foame. 



     Seara desfacem niște vin și pornim discuții despre fete, filme sau băieți, melodii sau nătăfleți. A fost drăguță seara, cu tolăneli și gânduri culturale parfumate cu stropi roz de alcool strugurifer, suflete încălzite în răcoarea puternică a Olteniei de sub munte. 



/APROFUNDARE7_33/img_20190803_230313.jpg



     A doua zi ne luăm la revedere de la locuri și plecăm spre casă, intrând în București undeva după-amiază.



**********************************************************************************



     Acum că am terminat de scris, nu-mi rămâne decât să zbor cu gândul către munții peste care am călcat și în cei care vor urma. Curios lucru, toată perioada asta de izolare nu mă face să mă simt prizonier. Credeam că o să intru într-un soi de sevraj fără munte, o agitație oarbă și crescândă, însă n-a fost așa. E o perioadă bună să ne odihnim, să citim mai mult, să petrecem timp cu familiile și să ne reîntoarcem la noi înșine. Cât va dura ? Atât cât să îndrăgim și mai tare natura. Ca orice lucru din lumea asta, și pandemia va trece iar noi, poate, vom rămâne cu câteva lecții importante. 



     Bucurați-vă de timpul suplimentar și folosiți-l cu pricepere ! Este cel mai prețios bun pe care îl avem, pentru că e din ce în ce mai puțin și nu se mai întoarce. 




     În traversarea unor vremuri întunecate și tulburi, nu ne rămâne altceva de făcut decât să le pregătim pe următoarele.



/APROFUNDARE7_33/img_20190802_124200.jpg


***SFÂRȘIT***





Marți, 14 aprilie 2020 - 01:33 
Afisari: 794 


Postari similare:





Comentariile membrilor (17)

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
1
Am impresia că ne-ai învățat cam prost cu jurnale în fiecare săptămână, drept pentru care dăm cu seen și nu ne mai spetim să-ți și mulțumim pentru efortul depus. Dar lasă că-ți mulțumesc eu, chit că nu vrei. Mi-a plăcut povestea călătoriei voastre! Peisaje frumoase, descriere șugubeață, plăcută la lectură. Mă bucur că nu ai scurtat jurnalul la jumătate, atât cât ține de munte, s-ar fi pierdut din farmec.

Prin Godeanu și Țarcu aș fi vrut să ajung și eu anul ăsta, dar deocamdată mă mulțumesc să-mi lungesc gâtul pe hărți planificând trasee și citind jurnalele Laurei și, iată, ale tale. Eeeh, fain frumos, acum nu-mi mai doresc decât să citesc descrierea traseelor din Narăț. Când văd tiparul?


Joi, 16 aprilie 2020 - 17:57  

victoranica
victoranica
Coarda
 
2
Cristi, noroc ca esti! Am jurnale care strangeau 10 000 de vizualizari. Acum abia mai se aduna cateva sute, dintre care pariez ca sapte zecimi sunt doar clickuri si atat.

Adevarul trist e ca putina lume mai are rabdare sa vada vreun pic de farmec (as zice 'valoare' , dar mi s-ar spune ca exagerez) in jurnale. As spune chiar ca , in general, putina lume mai citeste chestii cat de cat decente (nu carti motivationale sau autobiografii ale unor personaje de carton). In fine..

Daca din aia cateva sute, e vreunul multumit, se cheama ca mi-am atins scopul Carpati.org

Da, complet de acord, calatoria e o experienta completa, care nu poate fi un intreg decat cu partile non-montane in ea. Au fost mai multe la aprofundarea din 2018, care o sa urmeze si dansa in text. Nu stiu daca chiar la o saptamana, dar vedem Carpati.org

Narăț se lasa asteptat. E mic si-al dracu!


Comentariu modificat de autor!

Joi, 16 aprilie 2020 - 22:31  

hex
hex

 
3
@victoranica, hai, man, nu fi trist. Si mie mi-a placut jurnalul tau. Cel mai mult chiar partea III, desi e cu mai putin munte.


Vineri, 17 aprilie 2020 - 12:32  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
4
Victor, nu e vorba de calitatea jurnalelor noastre, ci de faptul ca nu prea mai trece lumea pe-aici. E clar ca numai turele mentineau interesul. Oamenii vor doar chestii practice, de luat si de folosit, au nevoie doar sa vada ture postate si sa mearga. Acum, ca nu mai mergem pe munte, multi isi vad de treburi, fac alte chestii, multi nu mai vad sens in a vizita carpati.org. Am ramas pe-aici doar cei legati cu adevarat de site si de lumea de aici. Ce sa mai zic despre a contribui cu ceva, a scrie ceva care sa ramana, sa ofere informatii sau sa bucure pe cineva! Cand e rost de scandal, proteste sau pareri inteligente, apar imediat carpatistii de prin boschetiCarpati.org.

Dar stii ca noi suntem p-aici, ne bucuram de ceea ce citim, de povestile altora, retraim propriile noastre amintiri din muntii despre care citim la altii. Iti dai seama ca voiam sa stiu ce-ai mai gasit prin Godeanu. Si-am tresarit, de exemplu, cand am citit la tine despre zona Orsovei, mi-am amintit de plimbarile mele pe-acolo.

Nu ti-am mai scris nimic pe-aici, prietene, ca mi se parea aiurea sa te tot perii eu la fiecare jurnalCarpati.org. Se subantelege ca ma numar automat printre cititorii tai, sunt deja acolo, sunt implicitaCarpati.org, fie ca zic, fie ca nu zic astaCarpati.org.

Dar hai sa fim cinstiti, ca si eu scriu jurnale si stim bine cum e: asa-i ca-l scrii si pentru sufletul tau? Asa-i ca-ti place tare sa retraiesti povestea? Carpati.org Asa ca bucura-te de poveste si scrie tot ce-ti place si tot ce ti-a ramas aproape de suflet. Si pe langa tine, ne mai bucuram si noiCarpati.org

Asteptam si alte povesti.
Si hai si cu Naratu', vorba lui Cristi!Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 17 aprilie 2020 - 18:11  

victoranica
victoranica
Coarda
 
5
Ai dreptate, Laura, ajung sa le recitesc des si eu. Nu ma periati, ca mi se urca la cap apoi, e bine de stiut ca se trece pe aici Carpati.org

O sa vina si Naratu (cu alaiul lui de floori, o sa vina ...)


Sâmbătă, 18 aprilie 2020 - 12:58  

dutugeotec
dutugeotec

 
6
Victor, Laura, Cristi, Raluca si ceilalti autori de jurnale: sa fiti siguri ca mai sunt destui cititori tacuti care se bucura de aceste jurnale dar care nu se manifesta in nici un fel, chiar daca, in sufletul lor, va sunt recunoscatori pentru ceea ce le oferiti cu atata generozitate.
Va multumim!


Sâmbătă, 18 aprilie 2020 - 15:13  

zentai
zentai
Coarda
 
7
Ți-am citit toată trilogia! Foarte amplă! Povestirea! Zic că i se datorează turei, precum efectul, cauzei!
Mi-ai rămas pitit pe undeva prin suflet, de când cu jurnalul din Munții Mehedințiului!

Poveste faină, cu mult umor! Trei episoade! Ai avut mult curaj! Pe mine mă fascinează și pentru că nu am fost niciodată fanul turelor cu mulți participanți!

Subscriu părerii că vremurile se schimbă și noi odată cu ele! Sau așa ar trebui! Adevărat, cine citește ar trebui să dea un semn, s-ar socoti poate măcar din politețe. Precum și dacă nu se mai adaugă la final vreo vorbă, nu înseamnă impolitețe! Căci omul face cum crede el și nu i se poate imputa, căci nu este condescendent să condiționezi, anticipat, "coparticiparea" atunci când se postează un jurnal pe carpați.org. Eu, personal, am scris când am considerat că am avut ceva de povestit! Și tot așa, mă interesează sentimentele celui care povestește, mai mult decât detaliile tehnice care acum, având la îndemână tehnologia, au devenit subsidiare! Pentru mine este și un pic tern și răsadul platitudinilor să spun cuiva că ce fain a fost în tura lui! Posibil să greșesc! O să fiu atent și la argumente. O părere greșită, mereu este pasibil să fie schimbată!

Final apoteotic: man, ai scris mult, ai pus poze faine! Ce să zic?! Oricum, ești un simpatic! Pentru faptul că ai fost cu multe fete, deodată, nu te invidiez! Nu știu de ce! Carpati.org

Gabi


Marți, 21 aprilie 2020 - 11:46  

victoranica
victoranica
Coarda
 
8
Multumesc! ma bucur sa stiu ca sunteti acolo. Mai multi oameni care scriu si impart cu altii au zis ca, in absenta unor comentarii, e imposibil de stiut cine a citit si s-a simtit bine. Pe de alta parte, incep de la o vreme sa inteleg ca fortarile in afara a ceea ce vine natural nu-si au rostul.

@Zentai, cred ca te referi la jurnalul in versuri, din Naratu. Mai am ceva bun pe teava, pe acelasi tipic. Am ajuns si prin Mehedinti, dar n-am scris jurnale cu ei.

Ce sa zic, sa fie jurnale !


Vineri, 24 aprilie 2020 - 14:02  

zentai
zentai
Coarda
 
9
Ai dreptate.E vorba de Narățu, un jurnal care încă mă bântuie!
Am uitat de cea mai tare zicere pe care am auzit-o in ultimii ani, ce-ti apartine, aprigă si atât de adevărată, cum că "românul este un animal prost si murdar"! O să te citez ori de câte ori o să am ocazia, fiind cea mea realistă zicere,raportat la ce se întâmplă de ani in munții nostri. Meriti o înclinare plină de respect pentru asta! Carpati.org
Gabi


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 24 aprilie 2020 - 15:11  

irbis21
irbis21

 
10
Victore, dacă se strâng 10000 de vizualizări o să scrii mai mult?! Am „refresh”-ul pregătit, pot schimba și IP-ul dacă este nevoie. Carpati.org Nu asta-i important bre, cum nu-i important care sunt preferințele de lectură ale oamenilor, fiecare cu ale sale. Scrii aici pentru tine și pentru cei asupra cărora poveștile tale au o importanță practică/spirituală.

Revenind la tură, voiam să zic repede 2 chestii:
1. Exuv... sau cum i-ai zis (o iau pe urmele lui Cristi) mi se pare că seamănă cu un șerpișor foarte drăgălaș, cu un cap ca al unui pui de curcă. Nu râde! M-am uitat la poza aia de mai multe ori, am încercat și după un pahar de vin - tot aia văd.
2. Trebuie să vă întoarceți în Godeanu și să aprofundați mai bine, doar l-ați „zgâriat” puțin. Zic eu, marele expert... De fapt am ajuns și eu câteva zile pe acolo, iar apoi mi-am dat seama că trebuie să revin.


P.S. Pariu că pierzi pariul? Eu zic că mult mai mult de 70% sunt doar clicuri sau parcurgeri incomplete ale paginii. Carpati.org


Sâmbătă, 25 aprilie 2020 - 15:18  

florinam
florinam

 
11
Frumos jurnalul tău, Victor și cu destule informații pentru cei care vor vrea să ”îți calce pe urme”. Mi-au plăcut și gândurile de la sfârșitul lui. Bine ar fi pentru toți să folosim perioada asta (ca pe toate momentele de criză din viață) ca să ne facem o introspecție serioasă și să ne dăm seama ce e cu adevărat important pentru noi. Altfel, există riscul să ajungem spre sfârșitul vieții și să constatăm că am fost într-o continuă goană după... nimic - ”vânare de vânt”...
In altă ordine de idei, pentru că tot suntem la puțin timp după Paști... Cred că ar trebui să fim mult mai atenți la comunicarea dintre noi, nu numai pentru că Origen spunea că limbile au fost create de îngeri și, ca urmare, nu ar trebui să le aducem ofense prin felul în care le folosm, ci că însuși Iisus este Cuvântul, iar el ne învață să fim tot timpul atenți unii la alții... Asta pentru că tu recunoșteai, la un moment dat, că nu ai reușit întotdeauna să îți domini reacțiile...
Si ar mai fi ceva... Ai scris că, atunci când ai aruncat cu piatra după câine, fetele s-au speriat. Sinceră să fiu, nu cred că vreuna dintre noi s-a speriat (din câte am observat eu, niciua nu era ”sperioasă”Carpati.org. Singura problemă era că, un animal care se simte atacat (nici măcar nu e nevoie să îl ataci, doar să îți ”ghicescă” intenția) atacă ”abitir” (cum ar zice ciobanii), la rândul lui. In plus, nu trebuie să îți fie frică pentru că, în caz contrar, organismul nostru (glandele specifice) secretă niște hormoni care au un miros specific pe care câinii, cu simțul lor olfactiv foarte dezvoltat, îl percep imediat și atunci își întețesc atacul. Si, pentru că sunt convinsă că metoda folosită de noi poate fi de ajutor și altora, o să o scriu aici (eu am aflat-o din ”Hronicul...” lui Blaga). Cel mai bine e, atunci când îți dai seama că vei fi atacat de o haită de câini, să ai un băț (poate fi și unul oarecare, de pe jos) pe care să îl târăști, liniștit, la spate. Nici nu îmi amintesc de câte ori am folosit metoda asta și de fiecare dată a dat rezultat. Oricât s-au apopiat câinii (s-a întâmplat o dată să muște din bățCarpati.org niciodată nu a avut cineva de suferit.
Vă doresc succes și spor în tot ce e bun!


Comentariu modificat de autor!

Luni, 4 mai 2020 - 16:41  

florinam
florinam

 
12
E culmea cu ”enoticoanele” astea! Cred că ar trebui să mă obișnuiesc să folosesc numai virgule, nu și paranteze pentru că altfel, unde mă aștept mai puțin, apare o ”figură veselă”.


Luni, 4 mai 2020 - 16:48  

zentai
zentai
Coarda
 
13
@florinam- cu voia lui Victor...in Piatra Craiului,trei câini de la o stana n-au băgat în nicio seamă metafora mea cu parul ce-l aveam in mână si care,apropo,abia puteam să-l tin eu in mână de cogeamite copacul ce era.Când unul din cei trei dulăi mi l-a prins în gură,parcă îl îngropasem in beton doi metri.Nu asta m-a frapat,ci puterea câinelui de a tine in gură un par de care eu trăgeam cu toată disperarea,adică forta lui de a musca.Asta m-a convins să mă orientez spre alte strategii.Si eu iubesc câinii,chiar dacă am fost muscat de trei ori,fără să provoc câinele (citind mult despre strategii de evitare).Totuși,un câine este un animal care acționează instinctual si instinctului de atac al câinelui singura strategie validă este sa-i opui instinctul de conservare.Arta e sa nu lasi sa se ajungă pana acolo,unde ori tu,ori câinele,va avea de suferit!


Comentariu modificat de autor!

Luni, 4 mai 2020 - 18:03  

florinam
florinam

 
14
zentai- Si eu am fost mușcată de câini, mai ales când eram copil- uneori atât de grav că, dacă ar fi să mă iau după psihologi, ar fi trebuit să rămân traumatizată pe viață- dar, asta numai pentru că am făcut niște greșeli...
Am să îți povestesc doar despre una dintre ele... Acum vreo doi ani, când ne întorceam dintr-o tură de iarnă (la Omu), cum ajunseserăm în partea foarte lejeră a traseului, o luasem puțin înaintea ”colegilor” de tură. Când am ajuns în dreptul schitului din apropierea hotelului Peștera, m-am gândit să scurtez drumul, intrând prin curtea schitului ca să ajung la potecă. Se întunecase, dar acolo erau becuri aprinse și se auzeau oameni vorbind undeva în apropierea chiliilor. Habar nu aveam că pe acolo sunt atât de mulți câini pentru că altfel m-aș fi gândit de două ori dacă să intru sau nu pe ”teritoriul lor”. Asta pentru că știam că orice atac al lor își are un rost (sau rol?). Nu făcusem decât câțiva pași după ce trecusem de poarta larg deschisă, când au ”năvălit” spre mine vreo zece câini. Nici prin cap nu mi-a trecut să o iau la fugă, cu toate că prin minte mi s-a derulat rapid un ”film” în care mă vedem trântită la pământ, cu câinii în jurul meu. Și nici măcar nu am strigat. ”Șeful” haitei a sărit la piciorul meu și a tras de el atât rapid și tare, încât, în următoarea secundă eram întinsă pe jos. Șansa mea fost atunci că, printr-o întîmplare fericită, aveam două perechi de parazăpezi peste pantalonii groși, de iarnă, și colții lui nici măcar nu au ajuns la picior. După ce m-au văzut ”anihilată”, s-au retras la fel de repede cum apăruseră, iar eu m-am ridicat, m-am întors la șosea și mi-am continuat drumul fără nici cel mai mic resentiment împotriva lor, pentru că era vina mea.


Marți, 5 mai 2020 - 16:00  

victoranica
victoranica
Coarda
 
15
Cred ca sunt mai multe metode care functioneaza. Am avut surpriza sa constat ca unii caini se indeparteaza instant doar cand vad ca te apleci sa iei ceva de jos (chiar daca doar te apleci si simulezi). In alt context, un caine a fugit cand un coechipier a scos un deodorant sa-si dea la subrat. In momentul in care animalul a auzit zgomotul facut de pulverizator, a luat-o la goana, probabil amintindu-si de un alt spray, cu efecte mai dureroase pentru botul sau.

Iubesc cainii, cred ca sunt animalele mele preferate, nu am nicio intentie sa-i ranesc. Pe de alta parte, cred ca as deveni agresiv in mod instinctual daca mi-as simti amenintata integritatea corporala intr-un mod realist, indiferent de sursa pericolului (deci inclusiv canin). In tura din Godeanu n-a fost nici pe departe cazul.

Am scris ca "fetele s-au speriat" mai mult la modul ca am perceput o ingrijorare din partea unora. Nu, n-au fost deloc sperioase, ba dimpotriva, au impresionat prin stoicism Carpati.org


Miercuri, 6 mai 2020 - 12:53  

alexiul
alexiul

 
16
Mai ca as crede ca de fapt te-ai speriat chiar tu, Victor, si dai vina pe noi giindca iti e rusine sa recunosti Carpati.org


Vineri, 8 mai 2020 - 00:04  

victoranica
victoranica
Coarda
 
17
m-ati prins Carpati.org

vorba 'ceea :

dau cu cainii-n bolovani
sa ma apar de dusmani


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 8 mai 2020 - 00:29  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1018 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org