Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2020
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Octombrie 2020
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Insuportabila ușurătate a spatelui fără rucsac. Partea a II-a (Muntii Retezat)


MARȚI, 30.07



     Noaptea e un sfetnic bun și odihna a risipit tensiunea datorată oboselii acumulate. Georgiana s-a întors seara trecută, spre ora opt, reușind astfel să apară în partea a doua a jurnaluluiSoarele e iar pe cer și pe noi ne așteaptă un traseu greu, dar ispititor. Luăm micul dejun, foarte bogat, de care cabaniera s-a îngrijit cu mare atenție, apoi facem o poză drăguță în fața cabanei, de amintire peste ani. Gata, la drum !




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_090710.jpg



++coarne



/APROFUNDARE7_23/img_20190730_090712.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_091046.jpg




     Trecem podul peste Râul Mare, urcăm un pic pe Valea Zlatei iar apoi, după Casa Academiei, cotim la dreapta, pe Radeșu Mare. O vreme poteca e paralelă cu limita rezervației Gemenele, unul din ultimele temple nepângărite ale Carpaților. Ferigile uriașe și stâncile tapetate cu mușchi ne poartă printr-o veritabilă incursiune în jurasic și, nu o dată, gândul ne duce la fioroasele reptilele care defilau pe aici înainte de mass-destruction.




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_092759.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_093425.jpg



/APROFUNDARE7_23/img_20190730_094331.jpg



     Urcușul nu e deloc ușor, dar noi îl fentăm jucând „cuvinte care încap într-o valiză”; ulterior, sfera admisă se lărgește la cuvinte care încep cu litera cutare și, în cele din urmă, la cuvinte și atât. Era haios cum mergeam încolonați și fiecare la rând scotea câte ceva pe gură. Deși poate fi obositor să vorbești în timp ce urci, pe noi ne-a ajutat să rămânem destinși și distrași de la efort. Nu mai știu cine a venit cu ideea, dar merită un biscuite.



  Știți cum l-au împușcat pe 2-Pac ?

Pac-Pac


/APROFUNDARE7_23/img_20190730_111304.jpg



     Am făcut o pauză mai largă într-o poiană mică situată pe o culme. Aici era și zmeurică. După cinci ore de urcuș, ieșim la gol alpin; sau plin alpin, că e plin de peisaje frumoase în orice parte ai privi. 




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_131234.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_140449.jpg




Trecem de bălării și de jnepeni și găsim indicatorul cu triunghi roșu care continuă spre Lacul Zănoaga. E, de-acum panta s-a domolit și nu ne rămâne decât să sorbim cu nesaț pletora de vârfuri și creste ce ne înconjoară. Ah, de-am vedea și lacuri, dar ce Zănoaga se vede în căldare ? În sfârșit, din cei peste 80 de ochi ai Retezatului s-a ivit unul albastru. 




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_152544.jpg




Tare mândru și sclipitor lucește el! Coborâm frumușel într-acolo pe potecuța numai bună de pozat, cu noi, cu tot.




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_153659.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_153740.jpg




     Facem popas mai mare la Zănoaga. Lângă refugiul Salvamont ne punem să mâncăm câte ceva, apoi ne bălăcim în apele unui pârâiaș care pornea la vale din lac. La atâtea ore de mers, o baie scurtă în apa rece e adevărată binecuvântare pentru tălpi. Vara, acolo unde apa lipsește, se recomandă măcar una, două descălțări la drum lung, ca pielea solicitată să mai respire.




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_160238.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_0003.jpg



     La plecare, un nene trotilat ține morțiș să ne arate pe unde vine drumul mai departe spre Bucura. Îl las să-și facă damblaua, dar nu mai mult de punctul în care e clar că nu știe bine nici ce zi este, darămite încotro e traseul. Fără a pierde timp de pomană, îi arătăm că stâlpul indicator și marcajul bun ne sunt suficiente și mărim pasul.



     Din căldarea Zănoagei urmează o nouă urcare, până în preajma vârfului Șesele Mari. Georgiana face o descoperire interesantă, mai exact pielea rămasă în urma năpârlirii unui șerpălău, cel mai probabil o viperină (învelișul rezultat se numește exuviu). 



/APROFUNDARE7_23/img_20190730_164309.jpg



Avem ocazia să admirăm lacul din partea opusă, dar și Valea Judele care se desface în stânga lui, iar la depărtări – culmi din Godeanu și Retezatul Mic. În calea noastră răsar și tăuri, mai mari sau mai mici.




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_171024.jpg



     Ușor-ușor începe să se cam înnoreze, iar pe porțiunea de dinaintea Șeii Judele norii strâng și mai mult rândurile. Simt că o să fiu forțat de împrejurări să renunț la împrejurimi.. Vreau mult să urc pe Judele, mai ales că urcarea e nemarcată și relativ expusă, pe o creastă foarte atrăgătoare, însă dacă începe să fulgere, clar nu e locul potrivit, plus că pe lângă mine aș expune în egală măsură și restul echipei.




      Locul e încântător. În stânga se văd câteva tăuri micuțe, precum Caprelor și Iezilor;




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_173246.jpg



  în dreapta avem Tăul Judelor;



/APROFUNDARE7_23/img_20190730_174648.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_175347.jpg



 în fața noastră ni se înfățișează giuvaierurile cele mai de seamă, ca niște mărgele de onix, lacurile Lia, Florica, Ana și, în spatele lor, regele Bucura. 



/APROFUNDARE7_23/img_20190730_180113.jpg




Mă fac vinovat de a nu fi umblat prin Retezat decât de două ori, insuficient și ca timp, și ca număr de trasee, însă Șaua Judele este un loc de poveste, probabil reprezentativ pentru frumusețea proverbială a masivului. Undeva la orizont, vârful țuguiat al Păpușii trimite bezele către noi.




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_183012.jpg




     Vălătucii norilor sunt indeciși dacă să atace sau să rămână pașnici și, ca în viață, indecizia le curmă acțiunea. Scăpăm fără fulgere și fără precipitații, învoiala fiind că nici noi nu vom mai încerca să atentăm la Vârful Judele. Urmează o coborâre cu ceva probleme, pentru că poteca urmărește în primă parte un grohotiș firav.




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_182957.jpg




Rămân cu Alexandra C, mai mult pentru confortul ei psihic, având grijă să mă mențin permanent în dreapta ei, pentru a atenua senzația de hău. În cele din urmă ajung să îi preiau și rucsacul, ceea ce face această coborâre o idee mai interesantă, cu două rucsacuri la purtător (serios, pluralul ar trebui să fie rucsaci). După vreo 20 de minute revenim pe teren sigur și ne bucurăm în voie de peisaj.




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_184202.jpg




     „Alo, bipezii, ia valea mai repede că mă țineți din pază!”. Așa pare să ne vorbească un porcușor blănos, șuierând când și când către suratele nevăzute. Culmea că nu se sperie nicicum, ba chiar mă lasă a mă apropia la doar câțiva pași de stânca pe care se dădea în spectacol. Puteam să forțez nota mai mult, dar pozele mi-au fost suficiente pentru a lăsa frumoasa marmotă în pacea ei, cu mulțumirea că a stat foarte frumos la toate cadrele.




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_185131.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_185215.jpg




https://www.youtube.com/watch?v=XqjON1hK8OE




     Tăul Agățat, fântâna cu apă vie dintr-o fortăreață de piatră. Pe aici e ușor să te simți un cavaler pribeag prin Logres. 




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_185539.jpg



Lacurile își deapănă povestea dintr-unul într-altul, ordinea în care s-au tolănit printre stânci spunându-i ochiului cum să le contemple. Coborârea din Judele spre Bucura e unul din locurile în care e foarte ușor să te lași cuprins de beatitudine și să uiți că pe lume mai există o viață în afara celei pe care o trăiești chiar acum, pe această potecă splendidă.




/APROFUNDARE7_23/img_20190730_185831.jpg



     E trecut de șapte seara dar invitația acestui loc de a-l admira e irezistibilă. Ne mișcăm cu pași domoli, fotografiind în voie salba de lacuri. Curând ajungem pe malul Bucurei, unde punem corturile. Ce diferență aici față de acea seară de început de august, din 2015, când a trebuit să ne cocoțăm cu camparea pe o movilă, întrucât tot terenul plat de pe malul lacului era ticsit. Diferența e dată de starea drumului de acces spre Poiana Pelegii, drum care, datorită alunecărilor de teren, acum e închis.



     Așadar, găsim loc de cort în variantă premium, cu zid de piatră de jur-împrejur. Întins, Vango-ul meu este foarte lung, dar încăpem la fix în interiorul fortăreței. 



/APROFUNDARE7_23/img_20190731_184817.jpg




Nu apucăm să ne așezăm bine că suntem chemați la refugiul Salvamont, să bem un ceai. Invitația ne onorează, motivul fiind că Georgiana ajunsese prima și apucase să povestească salvamontiștilor de unde venim și unde mergem, iar aceștia au părut impresionați că un cârd de fete s-a încumetat la așa aventură. Unul dintre salvamontiști, mai în vârstă, o înțeapă cu haz pe Diana și când află că se trage din același județ, n-o mai scoate din „olteanco”.




     Puțin ca în seara precedentă, iar suntem dezordonați, parte și pentru că entuziasmul de a ne fi permis să gătim la adăpost și ceaiul cald de la Salvamont ne fac să uităm să ne organizăm mai bine, dar oamenii sunt îngăduitori și ne tot întreabă de traseu. După ce termin o supă și porția la plic, îmi beau ceaiul pe prispa refugiului. Afară e răcoare și noaptea a învăluit căldarea cu mantia ei.



MIERCURI, 31.07.



     Stabiliserăm din seara precedentă că astăzi ne vom separa. Alin vrea ceva ușor, prin zonă. Alexandra C la fel, încă se resimte după greul zilei precedente. Eu aș vrea să urmez traseul prestabilit, peste Porțile Închise, numai că vremea ține morțiș să mă contrazică. Dimineața începe promițător, dar norii își cer tributul și reclamă tot mai multe petice de cer. În depărtare par mai amenințători și ne gândim că o custură fără scăpare stânga-dreapta nu e locul ideal în care să ne încercuiască. Renunțăm la plan, încă nu știu ce fac, dar încep prin a mă resemna. E cea mai bună soluție.




/APROFUNDARE7_23/img_20190731_103609.jpg




     Iată-mă, cu cinci fete după mine, urcând agale pe crucea galbenă care duce de la Bucura direct spre Peleaga. E un traseu pe care am urcat și în vara lui 2015, chestie care îmi sporește nemulțumirea de moment. Dacă nu fac ce voiam, barim să fac ceva nou. 



/APROFUNDARE7_23/img_20190731_110045.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190731_114532.jpg



În fine, fără cineștiece efort ajungem pe vârf. Poză cu tricolorul, cu momâia, cu lacul, poză eu cu fetele, ele cu mine.




/APROFUNDARE7_23/img_20190731_114757.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190731_114843.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190731_114903.jpg



     Continuăm spre Colții Pelegii, pe bandă roșie. E, uite că pe aici n-am fost, un lucru nou. Salvamontiștii ne sfătuiseră că, în caz de ceva, putem s-o dăm la vale direct de sub colți, pe o ciobănească de bun simț. I-auzi! Facem și nemarcate. Norii se strâng și coborâm precaut spre Bucura, direct, pe unde ne indicaseră băieții. Mare brânză nu-i, auzim ceva marmote dar acum se ascund cu iscusință.




/APROFUNDARE7_23/img_20190731_115709.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190731_120034.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190731_120109.jpg




     În veranda largă a cortului mi-am făcut un sufleu de ciocolată până s-au întors Alexandra C și Alin. Afară e răcorică, vreo 12 C cu ceva vânt. M-am tot gândit dacă oare nu mergea să mă fi dus până la Pietrele, sau să fi urcat pe Păpușa și apoi coborât în Valea Rea și ... În capul meu se tot învârt circuite și variante care mai de care, iar eu stau ca tristul în cort.



     Pe la 3 ajung și ceilalți doi membri. Alin și Alexandra urcaseră până la urmă în Curmătura Bucurei și de acolo vest spre Bucura 1. Mai bine făceam la fel, că nici porțiunea asta nu o parcursesem. Mi-aduc aminte că, de dimineață, pe Claudia au salutat-o doi băieți, Silviu Alexandru și vărul lui, care plecaseră lansați spre Porțile Închise (aveam să aflăm că au scăpat și de ploaie, și de fulgere, ceea ce a stârnit oarece oftări).




/APROFUNDARE7_23/img_0071.jpg




     Mai spre seară ne-am pus la un joc de whist. Nu mai știu cine avea cărți de joc, parcă eu ?? Timpul a trecut altfel cu trei-patru jocuri. Cortul, din fericire, suficient de încăpător încât să permită stat comod pentru patru persoane, deși în teorie e de două. M-am enervat puțin și Alin a râs copios că am scăpat zahărul sau nu mai știu ce naiba peste punga cu mâncare, după care am murdărit mai multe porcării de noroi. Umezeala și picăturile de ploaie transformaseră veranda în baie de purcei, dar în rest n-au fost probleme majore.



/APROFUNDARE7_23/img_20190731_190421.jpg




/APROFUNDARE7_23/screenshot_20200408_033937.jpg




     Ziua asta a fost așa, mai de relaș, dar până la urmă ne-am odihnit, am mai stat locului, cum ar zice bătrânii din copilărie și ne-am încărcat bateriile la tihna cortului. Mai avem două zile lungi de drumeție în fața noastră, tura e departe de a se fi încheiat.




JOI, 01.08



     A doua zi e răcoare bine afară, dar cerul dă semne că vrea să ne împrietenim. Bine, cerule, așa facem! Ne-am trezit devreme (ce înseamnă o zi de stat!), la șapte și jumătate deja calabalâcul e aproape strâns, iar cei care au terminat mai repede fac poze cu peisajul poluat cu cei care au terminat mai târziu. Sunt interesante grămezile de pietre atunci când nu adăpostesc vreun cort; dispunerea lor are ceva din vremuri de demult, de parcă niște triburi de celți, daci sau pitpalaci și-au purtat pașii pe aci.





/APROFUNDARE7_23/img_20190801_074027.jpg



/APROFUNDARE7_23/img_20190801_075748.jpg




     Plecăm spre Poiana Pelegii, în ușoară coborâre. În soarele bun al dimineții, locurile își recapătă cu ușurință aura de basm. 



/APROFUNDARE7_23/img_20190801_082937.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_083249.jpg



Jos, într-o vale sălbatică, Izvorul Bucurei a ieșit la alergat cu susur de atlet (sau, ca să-l parafrazez pe respectabilul Dinu Boghez, de jos, din vale, ajungea până la noi zvon din apa cristalină a Bucurei 😊 ) . Deasupra lui, mult peste vârfurile semețe ale brazilor (stop-joc – clișeu!!), coada stâncoasă a Slăveiului ne trimite soli albi de pace. 




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_084337.jpg



                            Găsim ciuperci pe care nu le mâncăm iar ele, drept răsplată, renunță să ne otrăvească. 



/APROFUNDARE7_23/img_20190801_091340.jpg



     Ajungem la o punte de lemn peste Peleaga (fiul, nu tatăl.. ăstaa..râul, nu lacul) unde unii dintre noi (a se citi “unele”) traversează în duet, să elimine riscul improbabil al bălăngănelii. Bebelușelor, dans !




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_092053.jpg




     Acest obstacol redutabil fiind depășit, ajungem curând la Refugiul Salvamont din Poiana Pelegii unde, minune mare, nu e nicio mașină, spre deosebire de data trecută, când era mai ceva ca la McDrive la McDonalds într-o seară de vară. Mai mergem ce mai mergem și dăm și de un refugiu, fain, dichisit, cu termopan și saltele. Chestia asta chiar arată bine, dar nu putem să nu ne întrebăm cât va rezista în starea asta, pentru că, deși se plânge întotdeauna că nu-s condiții, românul este un animal murdar și prost.




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_092602.jpg




              Priviți ce poză frumoasă și liniștitoare. Voi aveți poze frumoase și liniștitoare ca asta ? N-aveți.. 




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_095756.jpg



     E, de aici se cam termină distracția, că vine iar o urcare, nu prea mare, pe cruciuliță roșie. Urcăm, ce să facem... 



/APROFUNDARE7_23/img_20190801_100123.jpg




     După vreo șaptezeci de minute ajungem în Șaua Plaiului Mic. În continuare, locurile-mi sunt familiare, la fel ca albastrul cerului care și distorsionat, sub filtrele de vrăjeală ale Huaweiului, tot arată a ce trebuie. În spate, adică spre est, mai-marii Retezatului – Peleaga, Păpușa și gașca lor de piscuri, ne privesc oleacă a batjocură că deh, nu prea ne-am înduplecat să le abordăm. Prin urmare, le întoarcem și noi spatele spre ținta de azi – Godeanu. Mă rog, masivul, nu vârful, ăla avea să rămână virgin. Ca Păpușa. 



/APROFUNDARE7_23/img_20190801_105112.jpg




     M-am luat brambura cu vorba și am uitat unde am rămas. Așa.. în Șaua Plaiului Mic (era să zic Foii, data viitoare scriu jurnalele înainte de vin) ne petrecem cu un grup de străini, mai în vârstă, așa (feri-i-ar Dumnezeu de covid!). Unul dintre dânșii are în buzunarul rucsacului o doză de Pepsi. Pepsi Twist, să ne-nțelegem. Următoarele două minute le-am petrecut închipuindu-mi cum aș putea să procur acea doză și toate metodele posibile din Univers mi-au străbătut tărtăcuța, de la a discuta direct, a mă da mort de sete sau a-l lua pur și simplu de acolo, cu promisiunea că voi transporta cutia goală până la un tomberon de casă bună cu care aceasta să se căsătorească. În timp ce eu îmi imaginam, Pepsi-ul s-a îndepărtat frumușel de mine până când s-a făcut nevăzut, cu om, cu tot.





(Go West) Life is peaceful there

(Go West) In the open air

(Go West) Where the skies are blue

(Go West) This is what we’re gonna do




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_110133.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_150534.jpg



     Următoarea oră și jumătate ne-am mișcat chiar bine, asta pentru că suntem voinici, curajoși, nu te pui cu noi, terenul era plat .. Poteca n-are chef să urce mare lucru, pașii ne poartă lin printre jnepeni, cu munți împrejur cât vezi cu ochii. Bandă roșie, dacă e nevoie să precizez, marcajul care unește Retezatul Mic de Godeanu, pe care poți să mergi, dacă te țin picioarele, până la Herculane, unde te poți arunca direct în piscina cu apă calcio-sodico-mineralo-balneo-termală, dacă te țin buzunarele.




     Ce face popa când stă ? Popas; și noi facem ce face popa, deci ne oprim. Locul e bun, îl știu vag de data trecută, se cheamă La Bolboroși, îi zice așa pentru că.. da n-am chef să vă spun. În fine, e și o stână prin apropiere, dar și apă. Facem pauza de prânz. Ceea ce n-am înțeles nici până în ziua de azi e de ce majoritatea grupului a vrut să punem corturile. E drept că niște nori mai bătăuși păreau că se apropie, dar vântul îi purta transversal pe deasupra crestei și nu păreau dornici să rămână. La un moment dat au căzut câteva picături peste noi, dar și după ce s-au potolit și cerul a părut să dea semne că va fi bine, noi am continuat să rămânem la cort. 




     Abia pe la ora trei ne urnim din loc. Sunt oleacă nemulțumit (acum, când scriu, dar și atunci am fost) că ne-am trezit la o oră bună ca să ardem gazul aiurea aici. Fix în miezul zilei, pe o vreme care permitea să ne desfășurăm în condiții normale. Mă rog, după cearta de la Gura Zlata nu-mi mai arde aici de alte momente (deocamdată), așa că pun rucsacul în spate și încerc să mă comport ca un om normal la cap. 




     Florina o ia puțin înainte, ca să își intre în ritm și să nu fim nevoiți să o așteptăm, o idee foarte bună. Ne pornim și noi și grupul reunit se îndreaptă spre Piatra Iorgovanului. Până acolo mai avem puțin – Căpățâna Albelor, Stănuleții, d-astea.. Data trecută, în sens invers, mi s-a părut bulevard pe aici. Peisajele au ce demonstra, măreția lor aduce a Vest Sălbatic mioritic. Curios lucru, nu întâlnim turme, ceea ce nu e musai rău.




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_152054.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_154214.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_162053.jpg



     Sub calcarele Iorgovanului deviem puțin de la banda roșie, pe triunghiul roșu, să atingem vârful. L-am descris în jurnalul aprofundării din 2015, nu mai reiau aici, citiți și acolo că oricum n-aveți ce face acasă. Facem poza de tură pe vârf (trebuia să fie Peleaga, dar acolo n-am fost toți). De data asta sunt mândru că tricourile pentru echipă chiar sunt reușite. Bate vântul, e greu să prinzi paișpe ochi deschiși (alți doi făceau poza, nu și-i i-a pierdut nimeni), dar facem și noi ce putem.




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_162229.jpg




(Go West) Life is peaceful there

(Go West) In the open air

(Go West) Baby you and me

(Go West) This is our destiny




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_171904.jpg



     Continuăm spre vest, având în față un vânt obraznic care începe să miroasă a ploaie. Planul pentru azi era să campăm pe marginea Lacului Scărișoara. Pix. Departe. În Șaua Soarbele întâlnim un cioban care ne învață de pe care vârfuri putem s-o dăm la vale, în caz de nevoie. Deja e ceață în față și facem o ședință ad-hoc să ne sfătuim ce variantă să urmăm. Grupul decide (mă rog, mai ales Georgiana, eu mai degrabă aici aș fi pus cortul, dar dacă ne-am întins când nu era cazul, parcă vreau cumva să-i pedepsesc) să mergem înainte, spre Paltina. Încă de pe la jumătatea urcării se pornește un vârf tăios și o ploaie măruntă, care să ne plesnească peste obraji că ne-am făcut de cap. Rafalele erau puternice, din fericire nu se auzea tunet. 



     Pe vârf ghicim un gol în cer pentru câteva secunde, după care portița se închide iar vântul ne biciuiește neîncetat. Paltina asta nu e un vârf, sunt vreo trei pe un platou suspendat. Sub lespezile protectoare ale Pietrei Sturului înghițim niște merinde să refacem energia. Cum norocul ține cu cei curajoși, plăcile albe ale cerului se sparg în bucăți și albastrul desprins din Geneză inundă văzduhul. Acum vântul a devenit personaj pozitiv, căci împrăștie norii, mă rog, ce-a mai rămas din ei. Un sentiment de mulțumire ne umple sufletul, iar plaiurile Godeanului cât și orizonturile Vâlcanului și Cernei se pun de-a curmezișul în fața noastră, arătând supunere. Mostra determinării la un om este, de cele mai multe ori, suficientă pentru a nu-l mai pune la încercare dincolo de ea.




(Go West) Sun in wintertime summertime

(Go West) We will do just fine

(Go West) Where the skies are blue

(Go West, this is what we're gonna do)




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_185810.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_185827.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_185935.jpg




/APROFUNDARE7_23/img_20190801_185336.jpg



https://www.youtube.com/watch?v=6SX7NDZI5Xo


https://www.youtube.com/watch?v=V8S-AGZ5Xb8



     E trecut de șapte seara și Scărișoara va rămâne doar pentru a doua zi, dar ce mai contează când abia ai avut parte de un asemenea spectacol al naturii. Pe partea dreaptă locurile par blânde iar probabilitatea este ca firele superioare ale Galbenei, care se unesc și formează pârâul Berhina, să aibă apă bună de băut. La margine de jnepeni, peste ierburi care se înțeleg bine cu spinarea, punem corturile iar la câteva sute de metri găsim izvor.




VA URMA ...


https://www.youtube.com/watch?v=LNBjMRvOB5M



Miercuri, 8 aprilie 2020 - 04:08 
Afisari: 539 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
1
Eh, Godeanu e Godeanu, ma!!! Valurile de ceata peste plaiuri, vantul, spectaculul norilor si al seninului strecurandu-se printre ei... Daca nu vedeati asta acolo macar intr-o zi, insemna ca ati gresit traseul si ati ajuns in alti munti. V-a primit fix cum stie el mai bine!

Astept continuarea.


Miercuri, 8 aprilie 2020 - 09:37  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
2
Băi, Victor, frumos tare! Păcat că fluierătura din filmuleț nu-i aparține blănoasei dintre lespezi, ci cameramanului Carpati.org Mi-ai amintit de ieșirea mea de anul trecut din Retezat. Și anticipam: da, hai și pe vârful ăla, hai mergi acolo unde n-ai mai fost, o să-ți placă, hai spre vf. Rete... Nuuuu, cine a adus cărțile de joc...?!?!

Îmi place mult că ai început să pui accent pe termeni Carpati.org

În schimb așa de tare urăsc insuportabila ușurătate cu care unii scriu jurnalele... Carpati.org eu nici pe alea scrise nu mă încumet să le public. Bravo, dă-i bătaie, așteptăm continuarea!


Miercuri, 8 aprilie 2020 - 15:06  

victoranica
victoranica
Coarda
 
3
Da, Laura, Godeanu e Godeanu, e el, trebuie sa fie el, fiecare munte suntem diferiti, trebuie sa se identifice cu el insusi, ca sa-l parafrazez pe marele Gica Carpati.org

Adevarul e ca nici in Godeanu, nici in Tarcu n-am intalnit picior de om cu exceptia ciobanilor, si aceia mai putini decat ne-am fi inchipuit.

Chiar ma uitam la o poza in care am surprins abrupturile de sub Borascu, pe care se intuia o brana suspendata peste niste hauri copiate parca din Bucegi. Oare cum o fi pe acolo ? Oare o mai fi fost cineva ? Cu siguranta caldarile glaciare ale Godeanului si Tarcului pot ascunde si vai de abrupt, si vagauni pentru amatorii de stanca. E teren de explorat dupa parerea mea, plus salbaticia si farmecul traseelor de drumetie.

Cristi, multumesc ! Prin 'termeni' te referi la definitii, cum a fost aia cu exuviul ? Sau denumiri de munti, locuri, etc. Ca pe astea din urma le precizez mai mereu. Incerc sa nu dau jurnalelor un caracter prea tehnic, si-asa se plang destui ca sunt prea lungi (deh, asa-i lumea in secolul asta).

Prefer sa fiu natural, sa las cuvintele sa se lege singure, chiar daca uneori imi mai vin idei in cap pe care le retin si le plasez la momentul potrivit.

Eu zic sa le publici, merita !


Joi, 9 aprilie 2020 - 12:39  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
4
Victor: am coborat o data de pe platforma Borascu la coada barajului. Chiar si pe poteca gasita, poteca ciobaneasca cu acte in regula, terenul e foarte abrupt. Se mai vad poteci ce par a merge ca niste brane, dar unele sfrasesc dramatic in niste valcele unde s-a rupt nasol pamantul. Pare destul de firabil. Am avut vedere asupra platformei din toate unghiurile, de jur imprejur, m-am uitat si eu mull p-acolo, dar ce vad nu parea a avea viitor. Pare destul de friabil. Atat abruptul Tarcului spre baraj, cat si cel al Godeanului, sunt foarte aspre, salbatice, dar nu neaparat stanca, ci junglarie mare. Sunt si cascade mari acolo, care se vad din anumite unghiuri, dinspre coada barajului. Dar nu e neaparat o placere sa abordezi zona, sunt locuri cu vegetatie, foarte ude si friabile, asa imi par.

Nu acelasi lucru as spune despre partea de abrupt a zonei calcaroase. De pe la Albele, Piatra Iorgovanului, Stanuleti spre valea Pelegii se vad de vis-a vis niste canioane delicioase. Acolo sigur e o paine de mancat pentru doritorii de abrupt.

Sunt doar pareri de la distanta, din ce intuiesc. Poate stie cineva cum e pe-acolo.


Comentariu modificat de autor!

Joi, 9 aprilie 2020 - 17:38  

emicicu
emicicu

 
5
Faină și colorată continuarea, cu trasee lungi și plăcute, potrivite zilelor de vară Carpati.org Interesantă întâlnirea din Șaua Plaiul Mic, între McDrive, McDonalds, Pepsi Twist , Go West și străinii ajunși acoloCarpati.org
Poza de pe Piatra Iorgovanului e simpatică , portocaliul și albastru fiind o combinație reușită. Cred că ieșea bine și cu ele albastre și voi portocalii Carpati.org
Sunt curios de continuarea traseului,( avându-l în minte ca proiect de viitor).Oare ați ajuns și pe Vf. Gugu?
Toate cele bune și spor la scris!


Vineri, 10 aprilie 2020 - 23:58  

aurica
aurica

 
6
Norocosule, cu atatea fete dupa tine o sa citesc si continuarea. Mai ales ca noi barbatii ideali suntem o specie pe cale de aparitie. Carpati.org


Marți, 14 aprilie 2020 - 20:42  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
7
Ca să lămuresc ce am bălmăjit anterior, prin accentul pus pe termeni am vrut să spun că îmi place că aduci în discuție terminologia montană. Nu la ex... exu... cum ai spus? Chm, nu la exuviu făceam referire, deși orice informație culturală e binevenită așa cum sunt și denumirile locurilor, ci la termeni precum pluralul corect al cuvântului rucsac (și la modul de formare al acestuia). Parcă la domnul Mititeanu am citit o frământare pe tema asta, a rucsacului - rucsacuri/rucsaci.

Desigur, sunt mulți termeni care ar merita tratați, în jurnale sau în scriituri separate, chiar și fără a indica o anume formă corectă. Unii sunt împământeniți greșit, dar arătând rădăcinile acestora se mai face lumină. Uite, de pildă, Radu Țițeica argumenta pentru forma corectă de singular a cuvântului brâne - brâu (nu brână) și despre altele despre care nu-mi aduc aminte acum. Dacă ar face mai mulți asta poate am afla cândva și ce înseamnă fueroagă Carpati.org


Joi, 16 aprilie 2020 - 17:31  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9239 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org