Initiere pe V. Jepilor.. cu surprize :) (Muntii Bucegi)

De ceva timp fratele meu ma rugase sa merg cu el intr-o tura mai interesanta dar cat de cat usoara, avand in vedere conditia fizica nu tocmai buna (sedentarism destul de extrem) precum si vasta experienta in ale drumetiilor (cascada Urlatoarea.. si retur).

Tin minte ca am mai avut o data ocazia sa plecam impreuna, pe Drumul Urlatorilor (Bucegi, aka. "jepii mari"), insa atunci, in dreptul conductei de pe traseul (inca) comun cu cel de la cascada s-a speriat destul de urat de un posibil (imaginar) urs si tura am facut-o singur.

De altfel, teama de fiarele salbatice (ursul care *** cu *** data prin nisip, dupa cum avea sa vada chiar in aceasta tura, prietenii stiu de ce ) l-a cam tinut departe de frumusetile muntilor. Pana acum. Am decis sa-i onorez propunerea intr-o zi de 15 august, mai ales ca era zi libera si se putea rupe de serviciul lui.

Initial ma gandisem la o plimbare usoara, pana in poiana "La Verdeata", mai ales ca ma rugase ca tura sa nu depaseasca 2 ore la urcare. Ulterior, m-am gandit ca plimbarea prin padure s-ar putea sa nu fie suficient de "interesanta", precum ma rugase, asa ca am ales V. Jepilor in cele din urma.

Cum nu urma sa urcam mai mult de 2 ore, am pornit abia in jurul orei 12 pe traseu.

Pasajele urmatoare s-ar putea sa nu constituie interes pentru majoritatea. In cazul in care o palma va acopera inevitabil gura care casca interminabil la citirea randurilor urmatoare, va recomand sa urmariti totusi  filmuletul (care constituie si surpriza acestei ture).

Pornim asadar in jurul orei 12 din gara Busteni.

In Busteni vant si nori pufosi care vestimenteaza Caraimanul intr-un fel care face in ciuda doamnei cu telescopul, pe langa care trecem (pentru numai 1 RON, poti admira.. nori).

Valea Jepilor nu este acoperita si probabil ca daca ar fi fost, fratele nu ar fi vrut sa urce.

La telecabina, coada pana in spate. Nimic neobisnuit. E zi libera. Ma gandeam totusi pe tren la faptul ca romanul de rand prefera, atunci cand are doar o zi de pierdut, sa o piarda in fata unui gratar, la padure, si nu pe coclauri. In fine.

Impreuna aratam ca doi pantofari, bocancii mei fiind totusi puternic eclipsati de adidasii lui albi. Nu e problema, zic, nu prea mai urca nimeni la ora asta pe V. Jepilor, nu risc sa-mi stric "imaginea".

Ajungem la intrarea pe traseu, unde ii arat, spre nemultumirea lui, placuta care avertizeaza de existenta "fiarei" in zona pe care urmeaza sa o strabatem. Il linistesc totusi, spunandu-i ca am la indemana (de fapt, in rucsac, in 3 buzunare separate, in pungi de plastic ) bricheta, petardele si cutia de chibrite, arme care seamana teroare in randurile populatiei de ursi fricosi din Bucegi, care mai au un pic si intra in casele oamenilor.

Decid sa facem tura un pic mai interesanta si il las sa se ghideze singur dupa marcaje, pentru a invata sa se descurce singur pe viitor. Il las in fata, pentru a putea observa foarte bine traseul si obstacolele pe care le are de trecut.

Incepem urcusul un pic abrupt si deja face prima gresala, urcand in viteza panta dupa panta, abia reusind sa mentin pasul (eu, de fel, urc mai incet, mai tacticos, incercand sa economisesc energie). La scurt timp, scoate limba de un metru afara si se pune jos, obosit rupt. Deja nu mai e amuzant. Si abia am inceput..

Il las sa se odihneasca si ii explic sa o ia incet la urcare, sa respire regulat, sa nu mai faca zig-zag-uri inutile, etc. In curand am deja in fata un adevarat montaniard. Cu ceva problemute de orientare la inceput, dar cine nu le-a avut.

Ajungem la scara de lemn si isi inghite cuvintele anterioare, care aduceau cam pe acelasi nivel de dificultate V. Jepilor (sau ma rog, primele minute ale ei) cu traseul spre cascada.

Usor temator, coboara scara si treptele i se par subtiri si nesigure. Trece totusi cu bine si e dornic sa mai vada astfel de portiuni. Am inteles, sa traiti!

Prima portiune asigurata o traverseaza fara sa puna mana pe cablu si ii sugerez sa il foloseasca doar daca nu se simte in siguranta, atragandu-i atentia asupra pericolului de zgariere/intepare/taiere( pe care eu insumi nu l-am putut evita in ziua urmatoare).

Incepe sa prinda gustul mersului pe munte si deja totul devine foarte natural, mergand foarte bine si fara teama.

Facem primul popas in locul care traseul intersecteaza prima oara valea Caraimanului. Inca ii place insa resimte oboseala (a naibii viata sedentara!) si ne uitam la ceas, sa vedem cat mai avem din cele ore. O ora si ceva.

Reluam urcarea iar vremea incepe sa se strice un pic. Un pic de vant, ceva nori deasupra. Partea superioara a vaii deja nu se mai vede.

Cateva serpentine si dupa ceva timp ajungem la zona cu copacii trazniti sau arsi (sau ce-or fi patit), unde apare si o zona mai dificila pentru un incepator, cu cablu. Junele ( mai mic cu 1 an si jumatate ) isi face curaj si da sa plece, nu inainte sa il iau la rost pentru ca inca nu imi pregatisem camera (am filmat isprava, sa se "laude" si el ). Fara sa arunce un ochi in stanga, traverseaza linistit portiunea si ma surprinde, mai ales ca tin minte ca prima oara cand traversam eu pe aici cred ca eram lac de transpiratie, la ce teama aveam.

Imediat se implinesc cele 2 ore si il rog sa mai inaintam un pic, sa nu ne intoarcem chiar din poteca pur si simplu. Ajungem in cateva minute la cea doua intersectie cu valea, punctul final al traseului nostru de astazi. Mai iese si soarele dintre nori si din spatele nostru mai apar grupuri, toate cu planuri "mari". Parca mi-ar place sa-l vad pe frate-miu la cab. Caraiman, victorios, insa nu e un urcus tocmai usor pentru el si apa e spre terminate.

Incerc sa bat un apropo insa e deja hotarat: pornim la vale.

Pornim inapoi prin vegetatia bogata si din cand in cand mai schimbam cate o vorba. Deodata, frate-miu se opreste incremenit si rosteste cu emotie: "ala-i urs?". Arunc imediat privirea in fata dar nu vad nimic din cauza plantelor. Mai merg doi pasi, sa iau si eu curba si deodata vad ce nu mi-a fost dat sa vad vreodata atat de aproape si atat de jos totusi. Doua capre negre pasteau linistite in poteca turistica, la cativa metri in fata noastra.

http://www.youtube.com/watch?v=bwQ3iw3DR40

Trec imediat in modul "pe care naiba apas sa inregistrez" si cu ceva emotii din cauza camerei mele care are probleme cu scrierea pe card (multe filme din ziua aceea au doar 1 secunda, restul nefiind salvat pe card), surprind cele doua vietati atat de dragi ochiului.

Stau un pic si ma gandesc cat de frumosa poate sa fie tura de initiere a fratelui meu. Are parte de un traseu interesant, capre negre.. un urs mai lipsea! Natura il saluta, i se arata primitoare si il indeamna sa mai vina!

Evident, un comentariu stupid (ghiciti al cui) strica momentul, punandu-se problema loviturii de copita. De altfel, nu cred ca am auzit pe nicaieri de cineva lovit cu copita de o capra neagra.

Ajungem in Busteni intr-o ora si un pic si ne linistim la o masa calda la Andutu, loc care incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult.

A fost o tura foarte frumoasa pentru amandoi. Eu am vazut capre negre de aproape si am facut un scurt antrenament pentru tura din ziua urmatoare, el a mers pentru intaia oara pe un traseu mai serios si si-a invins, macar partial, teama de "fiare".

Microbul a fost transmis si efectele acestuia se vor vedea pe viitor. Intrevad un nou utilizator al acestui site si, ca prim jurnal, "Valea Jepilor, singur" :)

Vineri, 17 august 2012 - 22:21 
Afisari: 2,946 


xoreax