In muntii Cozia 1-2 iulie 2011 (Muntii Cozia)

    

      Cum m-am trezit pe nepusă-masă cu un mic concediu de 7 zile și cum nu vreau să stau deloc acasă în aceste zile, răsfoiesc hărțile din bibliotecă pentru a descoperi noi locuri pe unde nu am umblat niciodată. Îl sun pe Dorin (cont pe carpați - ra), merge și el cu soția și ne adunăm 4 persoane (Cătălina, Simona, Dorin și subsemnatul) dornice de a umbla prin țară, dar neînsoțiți de ploaie.

     Degeaba mă uit pe hartă pentru că vremea prognozată pe site-uri nu se anunță prea bună. Și cum am norocul de a descoperi într-un anticariat un ghid turistic despre Oltenia, citindu-l, hotărâm destinația.

     Plecăm joi după-amiază cu mașina din Galați pe o ploaie puternică cu destinația valea Oltului. Trecem de Brăila, Slobozia, intrăm pe autostrada Soarelui până la București, intrăm spre Pitești, si prin ploaie ne îndreptăm spre Mânăstirea Turnu, dincolo de Căciulata. Ajunși in jurul orei 22.00, indrumați fiind de un călugăr, amplasăm corturile in campingul mânăstirii, situat chiar în dreptul barajului de acumulare de la Turnu.

     Începe din nou ploaia, și chiar daca suntem obosiți, nu reușim să ne odihnim prea bine, noaptea fiind mică.

     Dimineața, ne trezim devreme, cu gândul de a ajunge la cabana Cozia. Și cum apare și soarele, suntem convinși că azi suntem puși pe fapte mari. 

     Intrăm în traseu, nu înainte de a vizita Mânăstirea Cozia, temelia mânăstirii fiind pusă de Mircea cel Bătrân între anii 1386 și 1388, într-o regiune unde creșteau nuci, numele locului în sine derivând de la termenul peceneg-cumanian „coz” adică nuc.Pe baza altor informații filologice, numele ar deriva de la slavonul „koz” însemnând capră .Fără îndoială, Mircea cel Bătrân a zidit această mânăstire în aceste locuri nu numai datorită frumuseții locurilor, ci și din rațiuni militare și strategice.

     La 1 km de mânăstire, pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea complexului hidroenergetic Turnu, vizităm castrul roman Arutela, construit din piatră în anii 137-138 e.n. La nord de castru se află „Turnul lui Teofil” (519 m), pe platoul căruia s-a zidit un turn semicircular orientat spre Olt, cu latura dreaptă spre est, la 300 de metri înălțime față de Arutela, cu rolul de a supraveghea intrarea în defileu.

     Intrarea în traseul marcat cu bandă roșie se află în spatele mânăstirii Turnu, denumire inspirată de la „Turnul lui Teofil”. Biserica veche, aflată lângă intrare, a fost ridicată în anul 1676 pe locul alteia de lemn, ctitoria episcopului de Râmnic, Varlaam, mitropolitul Țării Românești. În jurul mânăstirii se păstrează câteva chilii săpate în piatră (chiliile lui Daniil si Misail).

     Lăsăm mașina în parcarea mânăstirii și urmăm poteca marcată sporadic cu bandă roșie. Traseul urmărește fața vestică a munților Cozia, printr-o pădure de fagi și goruni înalți. Poteca este lată, trecem pe langă două mici adăposturi de ploaie, traversăm o porțiune de pin și molid, iar dupa o oră de la plecare ajungem în punctul „La troiță”, loc bun de popas și punct de întâlnire a altor două trasee marcate cu bandă albastră și bandă galbenă.

     Ne odihnim câteva minute, privim harta și ne continuăm drumul din spatele troiței, pe poteca marcată acum cu 3 marcaje, privirea noastră fiind ațintită pe bandă albastră. Pe acest marcaj dorim să ajungem la cabana Cozia.

     După un ușor urcuș și coborâș, după 15 minute, banda roșie se desprinde în stânga, noi ne continuăm drumul, insă începe și ploaia.

     Punem pelerinele, apoi pe partea stângă a potecii, acum mai îngustă, găsim o mică grotă, ne strecurăm pe sub pereții de stâncă.

     Trecem pe partea dreaptă a pârâului, ne umplem bidoanele de la un izvor amenajat, și în câteva minute ajungem la mânăstirea Stânișoara.

     Numele mânăstirii are o explicație simplă: odinioară, în aceste locuri se găsea stâna mânăstirii Cozia. Primul schit, din lemn, a fost fondat în urmă cu aproximativ 300 de ani în urmă. Aici ajunge și un drum forestier, accesibil auto, care pornește din Păușa și trece pe la cabana Valea Mărului.

     De aici, o cărare ne conduce către est printr-o poiană, imediat o sageată marcată pe o lespede de piatră ne trimite spre stânga, urcând pe muchia Fruntea Oii. De aici, urcușul printr-o frumoasă pădure de stejari este mai pronunțat pe pantele muchiei Fruntea Oii până la o platformă colțuroasă, numită „Colții lui Damaschin”, care dă înspre o prăpastie adâncă.

     În preajmă descoperim și Peștera Haiducului. Poteca ne duce după cîteva minute în Muchia Vlădesei, unde întâlnim triunghiul albastru, ce urcă din Călimănești prin Plaiul Sitarului.

     Aici facem o pauză, mai deschidem harta, bem apă, admirăm locurile pe unde am urcat, și pornim la drum. Încet-încet apare și ceața, traversăm un mic jgheab, folosind un cablu prins in stâncă, urmează alte câteva serpentine urcând un alt jgheab, sau mai degrabă un horn, mai impresionant, unde este instalat un alt cablu, dar mai lung, la capătul căruia ieșim intr-o poiană în care luăm din nou pauză. Poteca se agață bine de piatra Coziei, căpătând aspecte de brână.

     Intrăm în zona pădurii de conifere, după alte serpentine pietroase, ieșim printr-o poiană parțial defrișată la un drum forestier și dupa câteva minute ajungem in fața cabanei, pustie însă, mulți turiști fiind descurajați de vremea capricioasă.

 

     Nori negri, tunete și fulgere se disting spre munții Căpațânii. După câteva minute o ceață densă și un vânt puternic cuprind curmătura unde este situată cabana.

     Salutăm cabanierul, intrăm în sala de mese unde este cald şi bine, mâncăm, mai stăm la povești și după ora 20.00 intrăm în al doilea corp al cabanei, unde camera primitoare are deja soba incălzită. Am dormit profund până dimineață. Da, am dormit bine la o cabană de munte. Mi-a plăcut aici.

     Dimineață, alegem să coborâm la Turnu pe marcajul triunghi roșu pe muchia Turneanu-Pietrele Roșiei. Vremea pare să ţină cu noi, cerul este senin. Poteca, la început, este însoţită de trei marcaje: bandă roşie, bandă albastră şi triunghi roşu. Trecem printr-o strungă mai îngustă, intrăm în pădure și după 30 minute de la plecare părăsim în dreapta marcajul bandă albastră ce coboară spre gara Lotru.

 

     Poteca se orientează printr-o poiană colorată de cimbrișor, ocolind blocurile de stâncă de unde admirăm plaiurile înalte ale Coziei.Totodată, salba Oltului (Călimănești, Căciulata, Cozia) ne apare în toată splendoarea.

     Străbatem o impunătoare pădure de fag, menținându-ne aproape tot timpul pe muchia Turneanu.

     Ajungem în poiana de la Turneanu unde banda roșie se orientează spre dreapta. Pe hartă ne apare refugiul Turneanu, insă din ce am văzut lăcașul nu poate fi considerat mai mult decât un adăpost de ploaie. Suntem plecați de 2 ore de la cabană și ne continuăm drumul pe marcajul triunghi roșu, pe o potecă „urzicată”.

     Alegem această variantă, care la început este domoală, insă în caz de vreme rea nu se recomandă coborârea pe această parte. Și cred că și la urcare, aceasta porțiune de traseu pune probleme.Chiar dacă poteca este previzibilă, marcajul este șters, creând unele confuzii la coborâre, existând mai multe poteci pe aceeași pantă. În plus, sunt mulți copaci căzuți pe potecă.

     Și după o coborâre in forță, ieșim în spatele mânăstirii Turnu, tocmai în momentul în care o ploaie de vară începe din senin.

    

     Ne-am continuat călătoria de concediu vizitând Mânăstirile Hurezi și Polovragi, Cheile Oltețului, peșterile Polovragi și Muierii, cu destinația Băile Herculane.

    Vă mulțumesc pentru cele câteva clipe acordate!

Duminică, 17 iulie 2011 - 14:30 
Afisari: 5,793 


catalinlamun..