In Muntii Bihor - Vladeasa (Muntii Bihor - Vladeasa)

TRASEU: Saua Vartop - Groapa Ruginoasa - Poiana Florilor - Cantonul Padis - Cetatile Radesei - Saua Cumpanatelu - Saritoarea Bohodei - Stana de Vale - Beius

Inarmati cu tot ce avem nevoie pentru un drum de 5 poate 6 zile (saci de dormit, cort, harti, mancare, haine), in jur de 22 de kg fiecare mai exact, pornim tarziu in noapte spre muntii doriti. Am ales intre Sureanu si Bihor si sper ca nu fac o greseala alegand Bihorul. Dupa cum i spuneam lui Mircea, Sureanu poate la anu ca nu fuge de noi.

Un factor care m-a determinat sa aleg Bihor a fost acela ca si anul trecut am fost acolo pentru 3 zile, si din multele obiective pe care le-am vizitat, acuma cand ma uit pe harta sesizez ca n-am vazut mai nimic.

Marti, 11 august 2009

Este ora 8.00, iar eu si unchiul meu suntem din nou in Padis, mai exact suntem in Poaia Florilor, loc in care am innoptat dupa un lung si istovitor drum.

Cu o zi inainte, adica Luni, am plecat din Trascau la ora 1.45 pentru a prinde cursa de ora 7 ce pleca de la Alba-Iulia cu destinatia Oradea, lasandu-ne pe noi in Saua Vartop.

Ajunsi la destinatie, dupa 4 ore jumate, ne-am dat jos din autobuz si ne-am continuat drumul printre brazi pe potecat uzata de atatia pasi. Cand am pasit in deschiderea Gropii Ruginoase am ramas muti de uimire, era o priveliste pe cat de frumoasa pe atat de terifianta. Pe versantii gropii se vedeau urmele de la suvoaie iar culoarea pamantului era de un roscat-galbui.

Dupa ce am consultat harta si am mancat napolitane, ne-am continuat drumul pe traseul dunga rosie ce ducea pe marginea gropii printr-o padure de brazi.

Era soare si cald. Parasind drumul, am ajuns intr-o deshidere din care se vedea un tau dar si nori josi care inaintau rapid spre noi facand ca taul sa nu se mai vada iar in scurt timp am fost si noi absorbiti de acesti nori, creand un zid impenetrabil ochiului la mai mult de 8-10 metri.

Ne-am continuat drumul pe poteca la vale ajungand intr-o zona in care din cauza defrisarilor masive de la jumatatea versantului in jos nu mai erau decat cativa copaci din vechea padure. Nu mai gaseam marcajul! Am reusit in cele din urma sa il gasim fiind din plin rasplatiti cu tufe de mure. Inaintand pe drumul forestier am trecut de Cantonul Pauleasa iar la scurt timp ne-am oprit pentru a manca prima masa pe ziua aceea. La ora 18.00 am impachetat mancarea si am patruns in Chei. Imaginea era spectaculoasa. Peretii strajuiau valea iar apa curgea la circa 20 m sub dumul forestier.

Se facea seara iar noi inca nu am gasit inca loc de campare. Am luat decizia de a merge in Poiana Florilor si nu am regretat.

Inainte de a incepe urcusul am dat de 3 polonezi, 2 baieti si 1 fata. Unul dintre baieti era cel vorbaret si am sta la discutii cu el. Dupa ce ne-a spus ca nu este loc de pus cortul pe o raza de 1 km ne-a aratat cu mandrie ca ei au gasit un loc in padure doar ca e pentru 2 corturi. Grabiti de timp le-am spus ca noi mai mergem, in speranta de a gasi un loc bun.

La ora 20.00 am ajuns in poiana iar dupa ce am montat cortul au aparut si polonezi nostrii, foarte veseli si bucurosi.

Este ora 11 iar eu inchei pentru ca imediat vom pleca.

Ora 20.10, suntem cazati cu cortul intr-o poiana superba din Sesul Padis, la vreo 200m de Cantonul Padis.

Dupa cum va ziceam, in dimineata asta am plecat din Poiana Florilor. Pe urcusul pana la Avenul Bortig am admirat padurea de fag dar si Balcoanele Galbenei, cu stanci ascutite si albicioase. Ne-am continuat itinerarul pe poteca pana la Avenul Bortig, o gaura in stanca in forma de cilindru care iti taia rasuflarea, avea vreo 50 m adancime iar pe fundul ei un ghetar isi ducea veacurile. Aici a fost si locul in care ne-am despartit de polonezi. Noi ne-am continuat drumul trecand pe la Balcoanele Cetatii Ponor, urmand ca de aici sa coboram in Poiana Glavoi. Ajunsi in Glavoi la ora 17.00 am facut un popas in care ne-am odihnit putintel.

Un lucru n-am sa uit in poiana asta. In fata noastra era o masina cu 4 persoane in ea, care se uitau speriate pe geam la tot ce-i inconjoara, erau imbracati bine dar afara era soare si cald. Dupa vreo 10 minute de stat in masina au inshis si singurul geam pe care il aveau deschis. Se pregateau sa plece mi-am zis, dar ei nu si nu, au stat inca vreo 20 de minute pe aceleasi locuri. Se pare ca aerul proaspat nu prinde bine la toti...

Dupa ce am mancat ne-am continuat drumul, dunga rosie. Am trecut paraiasul si am inceput urcusul. Norii s-au strans pe cer iar ploaia a inceput, dar la scurt timp s-a oprit. Traversand cele 2 drumuri forestiere am patruns intr-o padure de brad care fara sa ezite ne-a scos intr-o superba poiana. Nici bine nu am pasit pe iarba grasa ca am fost inconjurati de cai, cred erau vreo 30 cat vedeai cu ochii. Inaintand, am scapat greu de 2 caluti care aveau o pofta teribila de izopren, am dat peste un tau incredibil de frumos. Ne-am asezat cortul in apropierea lui intr-un palc de brazi tineri, am dat o raita prin jur iar acum ne pregatim de somn.

Noapte buna!

Miercuri, 12 august 2009

Este ora 12.01. Ne impachetam si plecam nu intainte de a va mai spune cateva cuvinte.

Noaptea am dormit destul de bine si mult. Pe parcursul noptii a plouat in reprize iar motivul pentru care plecam la 12 este tot acelasi, ploaia. La ora 9 cand m-am trezit si m-am uitat afara eram inconjurati de neguri. Norii erau atat de compacti si de josi ca mai departe de 10 m imi era extrem de greu sa zaresc ceva, plus ca ploaia deasa si marunta iti taia tot cheful de duca. Pe la ora 11 cand ploaia sa oprit, in fata ochilor aveam intreaga poiana scaldata din plin de soare si acoperita de un cer albastru cu nori albi pufosi. Ne auzim mai incolo pentru ca acuma plecam.

In acest moment este ora 20, iar noi ne aflam intr-o padure de brad. Am mancat bine slanina prajita cu ceapa in jar si este pentru prima oara in aceasta excursie cand avem langa noi un paraias in care sa ne spalam fara a mai apela la apa de baut din sticle.

Dupa cum va ziceam la ora 12 am plecat din Cantonul Padis. Am fost sa vedem taul pe ziua. Era inimaginabil de frumos. Avea vreo 17 m patrati, in dreapta lui se oglindeau cativa brazi in luciul apei iar in stanga lui era un palc de trestie pitica, acesta este Taul Taut.

Pe masura ce avansam dadeam de tot mai multe laculete, care intregeau spectacolul excursiei. Trecand de Cabana Varasoaia, la cativa metri de drum strajuit de un palc de brazi cu state vechi era un lac, Lacul Vrasoaia, care te imbia sa cobori la el, ceea ce am si facut. Continuandu-ne drumul am iesit in Saua Varasoaia, de unde in zare se vedeau crestele muntilor Vladeasa. Am coborat in Poaia Varasoaia si am parasit dunga rosie pentru a ne inscrie pe punctul rosu ce ducea la Cetatile Radesei. Am patruns in cetatii printr-un portal imens, am coborat scara de lemn si am pasit atenti ca nu cumva sa ne udam in apa ce curgea prin cetate, apa care fara sa ne dam seama a fost "inghitita" de pamant. Ne-am minunat de splendoarea care ni se arata in fata ochilor, ici colo prin golurile din tavan soarele mai lumina calea, in rest liniste si bezna.

Dorind sa ajungem la Cascada Bohodei am inceput sa intrebam in stanga si-ndreapta deoarece erau 4 trasee cu acelsi marcaj. Am hotarat ca-i mai bine sa ne intoarcem in Poiana Vrasoaia iar in acest moment, la ora 22.15, suntem intr-o minunata padure de brad la un calduros foc. Inchei pe ziua de azi, cea mai frumoasa zi de pana acuma.

Joi, 13 august 2009

Este dimineata. Ne-am trezit mai devreme ca de obicei pentru a ajunge la Stana de Vale, cu un mic ocol la Cascada Bohodei. Vremea este calduroasa iar noi ne pregatim sa plecam.

Revenind pe traseul dunga rosie incepem urcusul. Dupa ce trecem de un varfulet si cotim, in fata ochilor se ivesc crestele muntilor Vladeasa, din cand in cand acoperite de nori. Trecem de Vf Piatra Arsa 1488m si incepem urcusul spre Saua Cumpanatelul unde vreo 16 masini de teren isi fac aparitia coborand spre Padis. Ne continuam drumul spre Vf. Carligatele 1694m, Vf.Fantana Rece 1654m si Vf. Bohodei 1654m de unde am admirat crestele muntilor ce se vedeau in zare spre Vf. Vladeasa.

Am coborat in Saua Bohodei iar de aici la Saritoarea Bohodei. Inainte am ascuns rucsacii in niste jnepeni si am luat-o la vale. Coborasul a fost distractiv si rapid pentru ca am alergat la propriu, ajungand in 40 min pe vale. Dupa alte 20 min, pe un perete de stanca de 80 m, in cateva trepte apa cadea creand o spectaculoasa imagine.

Lasam cascada in urma si ne reluam fuga pe traseul de 20 de min de pe vale, urmand ca urcusul spre sa sa-l facem in ritm normal. Urcusul a fost greu dar pot spune ca a meritat. Dupa vreo ora de urcat ploaia si-a facut aparitia iar pana am ajuns la rucsaci adica dupa inca 1 ora eram uzi bine. Ajunsi sus, ne-am luat rucsacii si am pornit spre Stana de Vale.

Am urcat spre Vf.Poieni 1625m pe soare dar cand am inceput coborarea spre statiune am constat cu suparare ca alti nori se adunau. In timp ce coboram, padurile de brad pierdeau tot mai mult teren in fata padurilor de fag.

Nici bine nu am trecut de Izvorul Minunilor ca ploaia a reinceput. Ne-am pus cortul pe V.Galbenele iar in timp ce eu faceam focul, unchiul meu s-a interesat in statiune daca avem vreo cursa spre Beius. Cand s-a intors mi-a spus cu ingrijorare ca nu este nici o cursa regulata din sau spre Beius, doar un autobuz ce duce personalul o data la cateva zile, ce mai statiune...buna de pus pe harta. Ne-am asezat in jurul focului care spre bucuria mea s-a aprins desi aproape ca nu am lemne uscate pentru a-l porni, dar cu putina rasina a luat-o imediat. Multumesc celor 4 brazi care ne inconjurau pentru acest lucru.

Vineri, 14 august 2009

Noaptea a fost scurta. La 5 ne-am trezit. Era un frig inimaginabil, tremuram din toate incheieturile. Dupa ce am mancat o jumatate de felie de paine cu salam am plecat la drum in jur de ora 7. La Hotelul Iadolina ni s-a spus ca autobuzul ajunge in jur de 9 aici, asa ca am luat-o pe jos spre Beius in speranta ca avem noroc cu o ocazie. Dupa 10 km de mers si 5-6 masini care nu au oprit, norocul ne-a suras iar restul drumului l-am parcurs la bordul unui bmw x5.

La 12.30 am parasit Beiusul iar dupa 6 ore am ajuns in Alba-Iulia.

La ora 0.20 am ajuns la casuta din poveste. In acest moment mancam o supa si mintenas ne odihnim.

Pot spune cu mana pe inima ca excurisa a fost frumoasa si a meritat fiecare suis si coboras. Mai presus de atat am asistat la cel mai frumos rasarit de soare cand am coborat de la Stana de Vale, dar mai presus de toate am invatat ca fiecare om are o limita de efort, iar cele 20 de ore din ultima zi de traseu si-au spus cuvantul.

Marţi, 1 iunie 2010 - 13:04 
Afisari: 3,247 


danielw