Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

August 2022
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Septembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Vremea
Varful Arjana
Muntii Cernei-Mehedinti

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Impresii dintr-o expediție foto (Muntii Bihor - Vladeasa)

...- Șefu’, mai vreau trei zile de concediu... Lăsându-se ușor pe spătarul scaunului, Carol, cu un zâmbet complice: - Pe ce coclauri? - Undeva prin Apuseni sau Făgăraș, încă nu-s hotărât.

 …după un weekend de primăvară prin pădurile și pe plaiurile de lângă Moneasa și un concediu excelent prin Munții Rodnei, vara lui 2010 promitea încă multe zile senine, numai bune pentru o expediție la cort.


Am încercat să dezvolt la copiii mei, dragostea pentru simplu și frumos, pentru natura asta minunată, susur de izvor, claie de fân, gingășie de floare. Pentru gâza sau melcul din fața bocancului ăsta grosolan, care taman nimerise în împărăția lor măreață.

,,Pe mine tare m-ai mai convins", zise Albert, care, de la vârsta de 3 ani era deja în traseu…mai mult în cârca lu’ tata și zburda fericit, mânjit până peste urechi cu ciocolată, în iarba de două ori cât el, din jurul cortului. Acum, pasionat de fotografie, soarbe cu nesaț National Geographic-ul și literatura de turism și foto. Vom face per pedes o traversare de creastă între Gârda din Valea Arieșului și Padiș, cca. 29 km, între 1200-1400m altitudine, dacă rămâne timp vizităm și acolo ceva, iar întoarcerea o vrem pe Valea Gârda Seacă prin cătunul Casa de Piatră, până La Turci, urcăm dealul din dreapta și din Arieșeni, acasă.

Nu ne vom grăbi, acolo unde ajungem cu 2 ore înainte de asfințit vom pune corturile; și ce dacă plouă? După ploaie ies cele mai faine culori! Cu toate astea, în noaptea dinaintea plecării refac rucsacul de 2-3 ori: trebuie să fie perfect! Avem și pliante color, dar ne ajută monografia montană Munții Bihor Vlădeasa (1981) a profesorului Marcian Bleahu. Carte prețioasă primită cu mulți ani în urmă, de la prietenul Dan Mihai, inginerul pensionar, cu o vastă cultură, care la cei peste 64 de ani, ne-a fost coleg de drumeție în: Călimani, Padiș, Muntele Mare - Rezervația Scărița-Belioara, Iezerul Ighiel, Cheile Cibului din Metaliferi; cu dumnealui am drumețit doar noi doi, de la Halta Nadăș (din Valea Mureșului) – Cabana Debela Gora și înapoi cu Țop (corcitura albă din apropierea cabanei) pe Creasta Zarandului, până în Radna, după o prezență la ,,Cupa prieteniei,, organizată de cei de la Steaua Nordului din Arad, în 1995.

După 6 ore de autobuz, pe la 11 suntem în Gârda de Sus. Mai îndesăm ceva dulciuri, pâine, cârnați de casă de la localnicii care din asta trăiesc, și după 10 minute pornim pe valea Gârda Seacă. Azi vom urca peste dealul Munună la Scărișoara: traseul de 5 km și 3 ore noi îl vom face în 6 ore: avem mult de clic-uit.

 l/Bihor/urcu__537_ul_spre_munun_.jpgLa 500 metri de la plecare, la ramificație urcăm pieptiș la margine de pădure, pe cruce roșie (CR), lăsând în stânga Gârda Seacă (bandă roșie) și-n dreapta Valea Ordâncușa (bandă albastră). Câteva serpentine prin pădure de pini – urcuș asemănător (în mintea mea!) celui spre Crucea Albă din Herculane și ieșim într-o poiană largă cu fânațuri și împrejmuiri; câteva case de lemn și o pensiune îmbietoare înspre dreapta ne spun că suntem prin cătunul Zgurăști. Căpițele de fân grațioase se lasă ușor fotografiate pe fundalul cerului albastru pur, cu pernițe albe de cumulus. Undeva în dreapta, Cheile Ordâncușei își semnalează prezența prin pereții de calcar iviți printre ramuri. Cotim stânga pe potecă, o fântână ne salută ospitalier, taman la fix, pentru o răcorire binevenită. Departe în spate-stânga, în contralumină, impunătoare, Curcubăta, 1849 m…



/Bihor/2.jpg

...Am urcat acest vârf, dinpre Arieșeni, în vara lui 2008: o experiență frumoasă, solicitantă, aventuroasă, de la ora 7 la 23 (dus- întors); belvederi până hăăt spre Vârtop, munții Găina, Vulcan, Detunatele, Trascău, Muntele Mare, etc. Iarna puteți urca din Arieșeni și până la releul de pe dealul din nordul localității, cu ocoliș, pe forestier, bine echipați; sau, ajungeți la cascada Vârciorog: interesați-vă de la localnici dacă e posibil atunci când sunteți acolo; pârtii, la Vârtop.


Dar, să continui tura de vară (2010) spre Padiș...Soarele prietenesc goli repede flacoanele de apă, însă, în mod regulat, la câteva sute de metri apăreau pompe din acelea cu braț, albastre; prin ‘92, la prima vizită, nu găseai strop de apă, decât doar în niște bazine acoperite, de lângă gospodării răzlețe: era scoasă, rece, cu o cană pusă acolo, după deschiderea ușii de scânduri, stând pe genunchi. Acum s-a rezolvat: cu fonduri europene. Oricum, trecem pe camel bag-uri: erau o.k. bidoanele, dar mobilitatea oferită de sistemul de hidratare, merită investiția. Traseul abundă de turiști străini, cu copii, chiar în rucsaci (domnie curată!) și doar 4 de-ai noștri, liceeni, ieșiți la o plimbare de la vreo pensiune, cu bere sau apă minerală în mână, sau la șold: în poienile de lângă traseu, câteva vile clădite cu gust oferă și cazare.

/Bihor/4.jpgPe alocuri, la margine de drum, câte o tonetă cu băuturi, mici, cârnați, gogoși...Pe la ora 17, în cătunul Ghețari, vizităm rapid peștera-ghețar Scărișoara; pe o terasă de lemn de lângă ABC-ul din mica piață, savurăm bere, răcoritoare și niște plăcinte faine cu brânză sărată (un fel de langoși - specialitate a zonei).

Continuăm spre nord pe forestier, între conifere.


/Bihor/5.jpgDin sens opus vine un grup compact de 17-20 tineri străini: ne salutăm în toate limbile știute, chiar și cu Ahoy, Ni Hao, Buné zia: ,,La așa viteză, ăștia-s în Gârda într-o oră”. Îi admir și îi respect pe acești tineri și ai lor, pentru că ei știu bine ce vor: echipați, organizați, plecați în străinătăți să cunoască locurile, tradițiile de acolo, sau doar ,,să facă ” un munte din ,,Ruménia”, nu să lenevească-n vreun hotel de lux, sau să devoreze mall-urile! Poartă bentițe, pălării, bandane legate în spate; fetele astea, sigur se simt excelent în bocancii de tură, cu rucsacii grei în spinare, călcând sigur, marcat, hotărât, unele ajutate și de bețe de ski, în același timp savurând peisajul din jur, mai și glumind pe seama băieților; știu să aprindă un foc, să-ntindă cortul.


La o oră de la plecarea din Ghețari, ajungem lejer în cătunul Ocoale unde, lângă o lizieră de molizi, cu acceptul binevoitor al unui localnic, instalăm cele 2 corturi: drept masă, ne servesc grinzile de lemn de la o construcție întreruptă a cabanei Adrian. După o gură (doar eu), de palincă de pere strașnică de la ,,gazdă”, pe care am resimțit-o până-n timpanele urechilor, punem de niște supe de ciuperci, conserve, stăm la o vorbă și după o baie la șuvoiul unui furtun lung agățat într-un par, adormim adânc.

Barometrul ceasului Suunto, ne asigură de vreme faină, astfel că, a doua zi în zori, ne echipăm, sorbim cu plăcere cafele cu lapte proaspăt fiert, îl admirăm pe Albert, pentru dăruirea cu care-și strânge cortul. Facem câteva poze gazdelor ce vor coborî cu Dacia veche în Gârda la cumpărături.

/Bihor/6.jpg


Vacile, mânzul proaspăt deșteptat, gudurit pe lângă mama lui, carul de lemn cu coviltir verde, amintind de caravanele Vestului Sălbatic, bisericuța, sunt tot atâtea subiecte de fotografie, în soarele de dimineață; și pornim pe lângă cătun spre Padiș.

/Bihor/...m_nzul_-gudurit-pe-l_ng_-mama-lui.jpg


/Bihor/ocoale-_n-partea-nordic_.jpg


/Bihor/preg_ti__539_i-de-drum.jpg


/Bihor/c_su__539_a_din_pove__537_ti.jpg

Aș avea încă multe de povestit despre celelalte zile în care am ajuns la: frumoasa poiană Călineasa, unde în fiecare 13 Iulie se organizează o nedeie cu localnicii din Gârda, Casa de Piatră, Bucinis, Hănășești, Munună; frumoșii cai întâlniți în zona Bătrâna, despre scurta vizită în Padiș, Cetatea Rădesei (splendid verdele vegetației, mușchilor, de pe traseul de coborâre), tăul Vărășoaia..., ce de frumuseți!, dar spațiul nu permite. În Padiș s-a spart, dărâmat, s-au construit în prostie, dezordonat și fără gust și de loc potrivite zonei, clădiri cu acoperiș de tablă, butoaie și altele, ca să se atragă turiștii (amețeală!). Și-a pierdut acea sacralitate de odinioară, devenind doar o piață de consum. Defrișările tâmpite, necontrolate, distrug toată zona, odinioară reper turistic.


/Bihor/freedom_.jpg


 /Bihor/mor-p_durile-_n-c_lineasa....jpgAnu’ ăsta (2011) s-o fi terminat și asfaltul până în Sudrigiu; dar putem construi drum direct până la Bruxelles, dacă la unele localuri, turistul obosit nu prea contează! Totuși, a fost frumos, ne-am încărcat bateriile pe bune, am clicuit de vreo 2000 de ori și a ieșit și o prezentare de peste 1 oră.

M-au impresionat, pe lângă stânci, codrii, peșteri, pajiști, stâne, acele căsuțe de lemn pe fundație de piatră sau grinzi, mută(tu)rile din Călineasa - sălașe de vară, unde se locuiește alături de vitele aduse la păscut;

/Bihor/mut_turi.jpg


/Bihor/_n_poian__la_negrileasa.jpg


 Aici am înnoptat în curtea uneia, după ce o localnică din Gârda, ne-a permis cu suflet bun, acest lucru: și ce plăcinte bune cu brânză sărată și ce lapte sănătos am cinat atunci; și ce bună era apa de la izvorul aflat în vale la aproape 20 minute de locul de campare;

/Bihor/13.jpg


/Bihor/cazarea-noastr_-la-ocoale-as-smart-object-1.jpg

sau, puștanul de 11-12 ani, cosind profesionist pe un deal, la bustul gol, alături de tatăl său; bătrâna cu desaga, plecată după fragi. Cineva drag, care făcuse peste 3 sferturi din traseu cu călcâiele roase la sânge, fără să crâcnească o vorbă...asemeni unui brav luptător, pentru că știa că merită!; superbele răsărituri și apusuri de soare, pe care doar aici, la munte, le poți savura din plin.../Bihor/14.jpg

Ce de vieți simple și profunde și ce de iubiri sincere, adevărate, s-au trăit cândva, aici, ,,departe de lumea dezlănțuită”, înconjurați de o droaie de prunci, asemeni hobbit-ului Sam și a frumoasei Rosie. Nu știu câți mai abordează muntele așa, dar eu ori de câte ori ascult Tarantella lui Marțian Negrea sau muzica lui Schubert, or Vivaldi sau Morisod, mă și aflu cu sufletul în raiul muntelui; mergeți în natură, e acolo, superbă, grațioasă, uneori neglijată, vă așteaptă, curaj, bucurați-vă de ea, trăiți clipe de basm...La prima expediție pe creasta Făgărașilor, mi-am zis că-s tâmpit, că ce caut eu acolo cu 35 de kile de rucsac, 2 de aparatură agățată de gât, cu limba atârnând, ultimul din grup: prietenii mei de atunci s-au lăsat, unii s-au lenevit, alții au ajuns oameni importanți, alții s-au pensionat: iar în mine, setea de locurile frumoase și cea de aventură, a învins oboseala de moment a începătorului; și de atunci n-am mai scăpat an fără munte... și sunt iaca, parcă nu-mi vine să cred, 25.


Vacanțe minunate și vouă!




Duminică, 30 noiembrie 2014 - 21:43 
Afisari: 3,181 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

rivas
rivas
Caraba
 
1
si pozele ?


Luni, 1 decembrie 2014 - 10:42  

amatoru
amatoru

 
2
în curând: cu toate că-s pe server, butonul de adăugat poze nu se activează


Luni, 1 decembrie 2014 - 11:13  

drumetu71
drumetu71
Busola
 
3
Maine nu-i poimaine, si la anu ajung iar in Apuseni ! Abia astept. Este o zona de vis prin pitorescul ei si oamenii deosebiti.


Joi, 4 decembrie 2014 - 10:43  

turturelu
turturelu

 
4
Alaturi de Cernei-Mehedinti, muntii mei de suflet: Trascaului; dar parca si mai frumosi sunt primavara...
Frumos jurnal, frumoase poze...la mai multe! Si daca mai treceti pe la mine pe-acasa Carpati.org , dati de stire, poate ne intalnim la un schimb de experienta Carpati.org


Joi, 4 decembrie 2014 - 13:50  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9364 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org