Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Februarie 2020
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829

Martie 2020
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Imi amintesc de un septembrie fagarasean (Muntii Fagarasului)

Si daca e sa vorbesc despre muntii Fagarasului nu stiu care ar putea fi inceputul. Pentru ca acolo s-a nascut eternitatea (imprumutand expresia lui Blaga), pentru ca ei sunt martorii existentei noastre pe aceste meleaguri, pentru ca ei ar putea spune infinit mai multe povesti, pentru ca efortul de a-i urca este rasplatit din belsug cu frumusetile ascunse, nevisate de cei care se limiteaza la monotonia si banalitatea vietii de la oras, fara a tinde spre cunoastere, spre esente. Poate pentru foarte multi de neinteles, stradania de a atinge culmile, trecand cu sudoare peste obstacole seamana perfect cu lupta de a trece prin incercarile vietii si a ne apropia de Dumnezeu si poate ca nu exista loc in care sa simti mai adanc prezenta si maretia Lui. Fiecare din noi are un loc pe lumea asta... iar eu nu cred ca pot defini altul decat muntii Fagarasului. Si-asa am pornit cu mult dor spre muntii mei dragi... Cuvintele sunt goale fata de ceea ce am trait si parca dorul sporeste cu fiecare intalnire...


Silita sa plec la Viena imediat dupa intalnirea de vara a membrilor carpati.org visam deja la revansa de toamna... si stiu ca Cineva acolo Sus ma iubeste mult, pentru ca am avut parte de o toamna lunga si frumoasa, cu mangaieri de raze blande si imbietoare.


Prima destinatie ... Negoiu.


Plec de acasa cu dacia mea pe DN1 spre Porumbacu de Jos si apoi spre cariera de langa apele Serbotei. Chiar aceasta e poate cea mai periculoasa parte a turei... DN-ul ingustat si presarat cu o gramada de semafoare, iar lipsa franei de mana si frana de picior care abia tine la a doua pedala imi da fiori. Dar ne ajuta Dumnezeu si ajungem cu bine la intersectia cu drumul de 22 km care patrunde spre inima vaii. Din Porumbacu de Jos mai facem 6 km pe drum asfaltat pana in Porumbacu de Sus, dupa care traim aventura drumului forestier innoroit si stricat de camioane. Dupa ce dau si de pamant cu fundul masinii si nervii mei sunt pe cale de a ceda ajungem aproape de capat si decid sa lasam masina acolo... cu inima cat un purice... nestiind daca s-a spart ceva sau nu, cu speranta ca va mai porni si la intoarcere. Mai mergem un pic si in prima curba “ac de par” intalnim un indicator mai mult ruginit (si n-a venit inca toamna...). Zice ca mai avem 2 h – 2 h 30 pana la cabana Negoiu, iar de vrem sa ne intoarcem, 22 km pana in Porumbacu de Jos. Continunad pe drumul forestier, trecem pe langa cateva dusuri naturale si stanci care parca stau sa se pravaleasca, dar au inghetat de vuietul apelor. In 20 de min ajungem la baza potecii, unde un alt indicator ne spune ca in vreo ora si jumatate ar trebui sa ajungem la cabana. Ne angajam mai mult sau mai putin hotarati pe poteca din padurea inca verde si sufletul meu se umple de bucuria revederii. In serpentine domoale ne strecuram printre copacii seculari, pe care ii parasim treptat pentru a ne lasa inconjurati de brazi. E mai mult o plimbare si doar rucsacul care ma indoaie imi aduce aminte ca sunt pe poteca... ca trebuie sa ajung la cabana.


Cerul e acoperit, dar sub ocrotirea brazilor nu ii simt apasarea. Mai mult in tacere ajungem in punctul de ramificatie al potecii spre cascada Serbota (15 minute), iar poteca noastra ne duce in serpentine foarte largi, pe care abia daca simtim urcusul la cabana (20 de minute de la intersectia cu poteca spre cascada). Revederea imi face inima sa tresalte si imbratisez totul cu privirea: valea Saratii in stanga, valea Serbotei in dreapta, muchia Serbotei in fata, toata valea cu Oltul care reflecta lumina Soarelui, cu podisul Hartibaciului intrezarindu-se printre particulele de praf ale verii, cabana si ... leaganele... de cand asteptam... Din pacate nori si ceata strajuiesc creasta, lasandu-ne sa intuim prin scurte momente de claritate stancile aproape inabordabile ale Custurii.


De munte nu ma pot satura, de fiecare data e parca pentru prima data.. Ne intampina catelusii jucausi de la cabana, apoi cabaniera ospitaliera, in rest cabana e aproape goala.


Dupa ce ne cazam pe mine ma tenteaza o plimbare pana la cascada, dar vremea nu e de partea mea, asa ca raman cu speranta ca zilele urmatoare va fi mai frumos. Adorm multumind ca am ajuns din nou in munti si visand sa cutreier cat mai mult...


Dimineata urmatoare nu e tocmai conform dorintelor...ceata pur si simplu nu a vrut sa cedeze terenul si se incapataneaza sa ascunda aproape tot. Dar nu stie cu cine are de-a face. Totusi, dupa cum arata sansele de a vedea ceva de pe varful Negoiu sunt minime, asa ca decidem sa o luam catre Vf. Serbota. De fapt, se spune ca denumirea varfului Negoiu tocmai de la asta i se trage... ca e mereu in neguri...


Traseul pleaca din fata cabanei vechi (care imi trezeste amintiri racoroase... candva numaram stelele prin acoperisul de la priciuri), unde un stalp indicator ne pune inainte toate destinatiile posibile urmand trasee marcate (cu exceptia coborarii spre Porumbacu):


-          spre stanga (strabatand Valea Saratii), traseul spre Balea Lac marcat cu triunghi albastru: 8-9 ore (tringhiul albastru e marcajul pana in saua Cleopatrei, apoi banda rosie pana in saua Paltinul, apoi triunghi albastru pana la Lacul Balea), cu varianta prin Strunga Ciobanului, care ocoleste Vf. Negoiu: 6-7 ore (triunghi albastru pana la Piatra Pranzului, apoi cruce rosie pana in Portita Caltunului unde se intalneste cu banda rosie, traseul care vine de pe Vf. Negoiu)


-          spre dreapta:


o        spre Vf. Serbota, pe muchia Serbotei: banda albastra, 2 ½ ore


o        spre cabana Barcaciu (pe la lacul Avrig) triunghi albastru: 6-7 ore (tringhiul albastru e marcajul pana in saua Scara, apoi banda rosie pana la Lacul Avrig, apoi punct albastru pana la Barcaciu)


o        spre cabana Barcaciu: punct rosu, 2 ½ ore (traseul nu urca in creasta, ci strabate vaile, alternand portiunile impadurite cu cele de gol alpin, dupa cum spunea cabanierul de la Barcaciu ultima data: “cel mai frumos traseu din muntii Fagarasului”)


Pentru a evoca ceva din trecutul cabanei trebuie sa mentionez ca ultimul traseu din cele enumerate, in sens invers (de la Barcaciu la Negoiu) a fost primul traseu de acces la Casa din Serbota (cum era numita inca din sec. XIX cabana). Pe vremea aceea nimeni nu se gandea la poteca de azi de pe valea Porumbacului...


Dar revenind, traseul de pe muchia Serbotei este superb pentru ca ne incanta cu privelisti minunate asupra ambelor vai: a Saratii si a Serbotei, constituindu-se ca un zid, o granita intre doua lumi, diferite, opuse, fiecare cu farmecul ei aparte: in stanga valea Saratii, cu tot aspectul ostil, marcat de pietroaiele cenusii despicate, parca rezultat al unei aprige lupte pentru suprematie intre stanci, peretii estici ai muchiei Serbotei fiind parca sfartecati pentru a se incadra in peisaj, cu abrupturi si hauri ametitoare, iar in dreapta valea Serbotei, inierbata,  mai larga si primitoare, cu multe paraiase, un peisaj odihnitor dupa intalnirea cu salbaticia Saratii. Si totusi, oamenii adeseori o prefera pe cealalta...


Dupa vreo 5 minute de la plecare ajungem in punctul in care traseul pe muchia Serbotei se desparte de celelalte doua, iar noi urmam spre stanga banda albastra, care ne poarta in urcus sustinut printre braduti si arbusti de afin si zmeura, incarcati de bogatia fructelor, care de altfel ingreuiaza urcusul foarte mult, obligandu-ne la pauze lungi si dese. Cu greu reusim sa renuntam si sa nu uitam totusi ce ne-am propus... de fapt mai tarziu imi dau seama ca doar eu mi-am propus sa ajung pe varf :( Trecand printre tufele pline incep sa ma intreb daca nu or fi si alti “vizitatori”, dar abandonez gandul, ca si daca or fi, au ce manca, si sa faca bine sa isi vada de treaba lor ... :)


Cand ajungem pe muchie vantul ne ureaza un bun venit in rafale, care parca se tin scai de noi. Ma bucur de primele ocazii de a admira ambele vai din acelasi loc, desigur si intreaga vale cu cariera de piatra pe langa care am trecut cu o zi inainte, care acum e doar ceva alb in departare, si cu ceata care se aduna in fuioare. Dupa cateva pauze de fotografii, urcam in continuare urmand cand linia crestei, cand ocolind pe la dreapta stancile enorme, fiind insotiti de vantul puternic, de-acum prieten de nadejde. Din cand in cand se zareste cate o bucata din creasta ce uneste cele 3 varfuri Mazgavu, iar din Sarata custura isi arata coltii. Plafonul de nori ramane apasator, muntele intinzandu-si tristetea pana in inima mea. Cativa bujorei tomnatici, mai curajosi, infloriti a doua oara aduc o unda de bucurie, iar hornurile ce se desprind spre est au in ele ceva ispititor, infiorator si atractiv totodata. Dupa ce ne jucam printre stanci de-a v-ati ascunselea cu vantul, imi dau seama ca nu am nici o sansa sa-mi conving colegul sa mergem totusi pana pe varf, asa ca, incercand sa-mi ascund dezamagirea ne intoarcem la tufisurile imbietoare de zmeura si dupa ce facem plinul coboram agale la cabana, unde cabaniera isi da seama ca m-a confundat cu salvamontul... :) Desi vremea e cam ostila, decidem sa facem o escapada pana la cascada. Coboram pe poteca lata ce duce spre Porumbacu aproximativ 10 minute, dupa care intalnim indicatorul spre cascada si o cotim la stanga, atingand dupa 15 minute de continua coborare frumoasa cascada Serbota, care isi revarsa apele umpland vazduhul de vuietul lor si facandu-ma sa uit pentru moment orice altceva. Ne intoarcem si printre copaci se intrezareste un apus minunat... iar eu sper din nou la o zi mai frumoasa.


A treia zi incepe mult mai promitator cu un soare imbietor care ne invita spre creste. Sus mai trec urme de ceata, dar sunt doar vestitorii unei zile superbe. In gandul meu e clar ca trebuie sa mergem pe varf, nu putem rata ocazia! Oricum, eu ma duc, mi-am dorit atat de mult, asa ca nu ma las convinsa sa zac la cabana. Pana la urma se hotareste si coechipierul meu si plecam usor in sus, de data asta urmand marcajul triunghi albastru pe versantul vestic al vaii Saratii. Prima parte a potecii este lina, are un farmec deosebit prin ingenioasele podete metalice suspendate peste prapastiile dintre peretii imensi, facilitand accesul spre fundul vaii, care pe alte vremuri se facea prin vale, fiind mai lung si mai obositor. Si chiar si-asa, si fara echipamentul de astazi, strabunicii nostri erau mandri sa poata urca pe varful Negoiu.


Dupa jumatate de ora de la cabana traversam paraul si facem o mica plimbare pana la cascada subtire dar spectaculosa, dupa care ne urnim si abordam cu mult curaj panta inclinata spre Piatra Pranzului. E un senin desavarsit care imi da aripi, nu simt nici oboseala, nici efortul de a urca, gandul imi zboara spre inaltimi si as vrea sa memorez tot ceea ce vad, sa le inchid in inima imagini vesnice, ca apoi sa le revad mereu. Incetisor ajungem la Piatra Pranzului, la o binemeritata pauza, ma intind pe o lespede imensa ca o soparla la soare si ma las vrajita de maretia peisajului. Colegului meu ii place atat de mult incat pur si simplu refuza sa mai plece de acolo. Totusi, eu nu pot rezista tentatiei, asa ca pornesc singura mai departe. De data asta in pas aproape alergator, si la fel mi se deruleaza parca si imaginile... intr-un ritm alert, parca nici nu le pot surprinde pe toate. Cu fiecare pas orizontul se largeste, as face mii de poze.. cu fiecare piatra, cu fiecare varf si fiecare sa. Parca imediat ma intalnesc cu Cleopatra, care si-a uitat acele in Carpatii nostri si acum a venit sa le caute, apoi din doi pasi si trei miscari, sarind sau ocolind pietroaiele pravalite haotic probabil cu mii de ani in urma ajung in saua Cleopatrei (se pare ca pe vremuri oamenii s-au intalnit ades cu ea si au botezat si locurile dupa numele ei...). Si vantul, dar mai ales privelistea imi taie respiratia. Parca niciodata nu a fost asa senin, asa frumos... zaresc varful si dupa cateva poze zoresc spre el, sa nu mi-l fure negurile si de asta data. Si tot din stanca in stanca, intalnind cateva urme timide de zapada ma trezesc la 2535 m altitudine, pe al doilea varf al tarii, varful Negoiu. E superb, minunat, nu ii pot multumi indeajuns lui Dumnezeu pentru cat poate fi de frumos. Si deodata, ceata, suparata ca am castigat concursul si am ajuns inaintea ei, hotarata sa isi ia revansa, ascunde intr-o clipita totul. E vant, e rece si ... e alb... nu se mai vede nimic, si nu am reusit sa fotografiez nimic. Dar nu-i nimic, mai astept.. si asteptarea imi este rasplatita, a fost doar vrajeala... si din nou se iveste totul, insorit, luminos... niciodata nu am vazut atat de mult de aici. Ma straduiesc sa fac poze, sa fac un mic filmulet, desi sunt convinsa ca va fi o vaga reprezentare a ceea ce am vazut, iar sentimentul ramane doar pentru mine. Cat de mult iubesc muntii acestia, cat de dor mi-a fost si ce binecuvantare sa am parte de asa ceva... chiar daca singura... nici sentimentul nu il pot descrie... cred ca pentru un moment am fost cu adevarat fericita. Se vede absolut tot. Spre nord, iarba e inghetata, cate un corb scruteaza valea si se lasa purtat de curentii puternici, ca intr-un joc periculos... la poale se intinde toata depresiunea Fagarasului, brazdata de Olt, insa orasele si satele sunt acolo departe cu zgomotul si grijile lor... din nou se vede pana la Hartibaci... spre est creasta muntilor Fagaras se dezvaluie in toata maretia ei, numai Moldoveanu pare putin ingandurat, dar nu poate fi trist in asa zi de sarbatoare alpina... apoi se vede si Iezerul, iar dincolo de el, cu ochiul liber se pot zari si Piatra Craiului si  Bucegii... nu-mi vine sa cred. Spre sud, la fel, e o splendoare, toate muchiile, varfurile,  dealurile... sunt multe, multe... desigur lacul Vidraru, apoi spre sud-vest Cozia cu releul de pe varf, si Oltul cum se duce departe-departe, iar spre vest cealalta parte a crestei Fagarasene, cu Custura Saratii in prim plan si trecand peste Serbota, Scara, varfurile Ciortea, Budislava, Suru... E un vis pe care il traiesc si doar mainile inghetate ma fac sa cred ca e real. Desi as mai zabovi, cu parere de rau trebuie sa ma intorc. Cobor repede-repede incercand in acelsi timp sa cuprind din priviri cat mai mult, si ma doare sufletul cand trebuie sa parasesc si saua ... cine stie cand voi mai avea ocazia sa vad “atat frumos”. Apoi, aproape fara frane ma indrept spre Piatra Pranzului.


E inceput de septembrie, un septembrie mult dorit, dar vara mai zaboveste putin si padurea nu a imbracat inca straiul colorat.



Marți, 1 iulie 2008 - 14:17 
Afisari: 1,567 


Postari similare:





Comentariile membrilor (11)

dorina_fagaras
dorina_fagar..
Caraba
 
1
E un jurnal scris la vremea lui, in septembrie 2006 si nepostat... fara poze... probabil plictisitor... cam fara final... dar l-am lasat asa cum l-am scris atunci.


Marți, 1 iulie 2008 - 14:20  

cipicernat
cipicernat
(admin)

 
2
Si uite asa incep sa visez cu ochii deschisi... Carpati.org


Marți, 1 iulie 2008 - 14:34  

baltighost
baltighost
Coarda
 
3
Dorina, e fain jurnalul. Eu unul nu m-am plictisit deloc. La Mai Multe Jurnale!


Marți, 1 iulie 2008 - 15:19  

andrey
andrey
(admin)

 
4
Cred ca e singurul jurnal fara poze pe care am avut rabdare sa il citesc ! Iti multumesc ca ne-ai facut partasi ai acelor clipe de vis ! Carpati.org


Marți, 1 iulie 2008 - 15:50  

marasb
marasb
Busola
 
5
Nu pot decat sa iti multumesc, si sa apreciez enorm, faptul ca ai reusit sa transpui in cuvinte asa de multe din sentimentele mele pentru Fagarasi. Acest jurnal ma duce inapoi in timp intr-o zi de iarna, la gura sobei, acasa la Avrig, cand bunicii imi povesteau mandri cum au facut ei creasta fagarasului pana la podragu si ca au trecut si prin strunga dracului si pe la 3 pasi de moarte, spunandu-mi ce lucru mare era sa ajungi pe negoiu...Carpati.org


Marți, 1 iulie 2008 - 16:41  

oleg
oleg
Coarda
 
6
Vai ce frumos! Este o descriere fascinantă. Mi-a făcut o deosebită plăcerea să-ți citesc mica povestire. Felicitări!


Marți, 1 iulie 2008 - 21:31  

felicia
felicia
Coarda
 
7
Felicitari... sigur mai sunt actuale aceste trairi si frumuseti acolo sus... Carpati.org
Pentru mine sunt un vis, deocamdata, multe carari din munti!
Doar pana intr-o zi...


Miercuri, 2 iulie 2008 - 09:37  

mike
mike
Rucsac
 
8
Mi-a placut enorm si s-a dus pe nerasuflate Carpati.org...Multa liniste, cuvine frumos alese pt un munte drag


Miercuri, 2 iulie 2008 - 12:25  

dorina_fagaras
dorina_fagar..
Caraba
 
9
Va multumesc frumos tuturor!


Miercuri, 2 iulie 2008 - 21:52  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
10
am citit si recitit,trebuie sa subliniez ca mi-a placut mult!Multumiri!


Vineri, 30 aprilie 2010 - 18:20  

dorina_fagaras
dorina_fagar..
Caraba
 
11
Multumesc si eu! M-ai determinat sa recitesc! Carpati.org


Luni, 3 mai 2010 - 18:02  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0682 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org