Iezer in colectia de toamna-iarna... (Muntii Iezer - Papusa)

Imi asum riscul de a-i supune pe ceilalti membri carpati supliciului unui cel de-al treilea RT de Iezer si iata, incep si eu sa depan firul povestii J

Pentru cei prezenti in aceasta tura cred ca suntem cu totii de acord ca a fost chiar o tura de pomina, de care merita povestit, iar pentru cei care nu au fost : dat fiind numarul mare de oameni adunati, credeti-ne ca ne-a fost greu sa ne alegem numai un reprezentant sa ne faca RT-ul. J

Si, in plus de asta, e un moment special al anului, primul contact neasteptat de rapid cu zapada. Nu zic "iarna", mi-e greu sa-i rostesc numele, ca si cum daca m-ar auzi ar indrazni si mai mult sa scoata capul in lume.

Impresiile au fost deja impartasite, nu stiu daca au ramas multe de spus, dar indraznesc si eu, incercand in felul asta sa-mi exprim bucuria de a fi cunoscut atatia oameni noi si de a multumi tuturor pentru atmosfera minunata creata.

Bun...sa incepem : se pare ca se dusese zvonul turelor reusite planificate de Mike asa ca lumea incepea sa se organizeze.

In mica noastra gasca din brasov lucrurile erau linistite, nimic nu anunta ce va urma. Ii atrag atentia lui Ciprian, mai mult in gluma, despre tura postata, iar eu imi vad linistita de planurile mele, caci saptamana ce urma trebuie sa ma mut in Bucuresti, am atatea lucruri de facut...

Minunata vreme de vineri dispare brusc lasand foarte repede locul surorii ei mult mai mohorate si capricioase. Toate bune si frumoase pana cand suna Ciprian si ma anunta ca si Gabi merge si ma intreaba daca merg, sa stie cum aranjeaza transportul, si spunandu-mi ca sunt deja 25 de insi inscrisi.

Treaza, namancata eram dar ma indoiesc ca eu am fost cea care a spus natural "da", vin si eu.

Inchid telefonul si rad singura nevenindu-mi sa cred in ce tocmai m-am bagat, sfidand cu buna stiinta vremea si orice logica a situatiei.

Nici nu am prea mult timp de cugetat, fac cumparaturile si sambata dimineata am plecat, pe intuneric, sa nu care cumva sa vedem ce-i afara si sa ne razgandim.

Suntem la Voina destul de repede, unde are loc marea regrupare, Braila, Calarasi-ul si parte de Bucuresti strang corturile. Strang o gramada de maini si incerc sa le retin numele, sa le identific cu profilele de pe site. Nici nu ma asteptam sa apuc sa cunosc macar jumatate din trupa, dar, cum incepem sa urcam, cu popashele dese, cu demostratii de virtuozitate la trecerea raurilor pe busteni uzi ajungem sa povestim, sa ne distram pe seama situatiei.

baietii au timp si de o poza pentru clubul de fani. :))

Subiectul preferat e, bineinteles, metoda de organizare pentru dormit. Inca nu se stie cati suntem, si daca presupunem din start ca refugiul e gol tot trebuie ceva algoritmi si scheme logice. Concluzia e clara : vedem noi, improvizam.

Si-uite asa, mai o bombonica de pe Mont Blanc de la Vio, mai o poza a la Silvique, mai o vorba de duh de la Nasul inteleptul sau Vali, depasim si panta prostului.

Parasim si padurea de foioase si intram in jnepenisul pudrat bine cu alb de catre mama natura la altitudinea asta.

Timpul sa ne adunam lemne : baietii se duc sa se orienteze in timp ce noi fetele suntem rasfatate de "coana Cerasela" cu cate o feliuta de muschiulet si una de paine fix in poteca, insirate cum suntem.

sub privirea atenta a cel putin vreo 5 superviseri, Gabi si Cristi ne arata cum se aduce vreascul la forma aerodinamica optima pentru montarea pe rucsac.

. Fiecare parca are acum o antena atasata, altii cu butucul in mana ca in Twin Peaks J

Gabi il doteaza pe Cristi cu o pereche de coarne pentru care suntem siguri ca si cerbul Cornel il invidiaza !

... "Boncaluim pinguineste" inaintand prin ceata pana cand, dupa o ultima urcare sustinuta ajungem.

Aici un grup de oameni, dintr-o alta "secta", care ne ajuta sa ne organizam un pic, ne imbie cu niste ceapa rosie si ceva tuiculita. Ne-am ingramadit cu toti in refugiu si incercam sa ne gandim cum dormim : priciurile is pe trei niveluri, la fel si temperatura J.

Dupa ce tovarasii gasiti in refugiu isi anunta plecarea, altfel se impart locurile : aspiram chiar la peluza, vorba lui Vali, si nu mai avem de ce sa ne facem griji. Incepe marele potol, asezonat excelent cu ciuperci murate daruite de catre unul din oamenii care au plecat : nene, sa-ti traiasca nevasta ca imediat o sunat a gol borcanul de bune ce fusera.

merg o fuga pana la lac, mai mult pe pipaite. local are pojghite de gheata, interesanta grafica:

Grijile importante fiind rezolvate sa trecem la lucruri serioase : vinul fiert a disparut cat ai zice "iezer" lasand loc artileriei grea.

Numele reginei a fost si el ceva vreme pomenit si apoi alte fineturi au aparut si-uite-asa, incet-incet s-a incins atmosfera.

...fie ca e vorba de discutii de rev, de metode de escaladat etajul trei al priciurilor fara scara (proba destinata exclusiv fetelor ;-), totul e un high total...

E suficient ca unul sa porneasca o idee creatza ca altul sa i-o completeze intr-un mod total neasteptat, altcineva sa aiba o cu totul alta viziune sau completare, totul e la max. (unii ii zic brain-storming, haha )

Apare si gasca lui Mike :nu stiu cum au reusit sa se echipeze cu atatea lemne, au umplut camera cand au downloadat tot de la fiecare !

Dupa rugaminti (si amenintari ca nu mai vede regina), Andrei incepe sa ne cante si sa ne incante cu chitara.

Foarte frumos, mi s-a soptit si mie in casca, caci o oboseala brusca m-a indemnat sa ma retrag destul de devreme, nu inainte de a verifica un pic aerul de afara cu Cristi si Vali...Multumesc !

...M-am trezit total chiauna, ma intrebam deja daca sunt pe Enterprise, un speaking clock ne anunta cruda ora ! 6.30 !

Ultimii veniti trebuie sa plece sa-si prinda legaturile, inainte a fi avut chiar sansa sa ne cunoastem mai bine ! sa speram ca vor mai fi ocazii, ramane pe data viitoare, ok ?

Lenevim in sacii de dormit, neindraznind sa scoatem capul afara. Incepem sa facem bilantul serii, ne imbarbatam unii pe altii sa ne apucam de strans.

Inca o clipa, inca o clipa...o lumina puternica razbate de afara : ridic Veluxul de la fereastra ( trag zdreanta de patura de pe ochiul de geam) si raman inmarmurita: Totul e troienit, de un alb impecabil. Stau in incremenirea asta, sa ma bucur de mometul asta unic, unul din acele momente in care esti undeva sus la munte, departe de toate, si nimic nu mai conteaza...

Ok, time's up, trebuie sa o luam si noi din loc. Au reusit si temerarii de la cort sa-si scoata cuiele si sa stranga tot, sa purcedem. Eu sunt ultima, toata lumea s-a strans pt poza de grup si asteapta semnalul de pornire, caci nu e de stat. Multumesc, Mugur, pentru parazapezi, nu stiu ce m-as fi facut fara ele ! ... Un viscol blandicel adie duios dupa cum se vede in poza, fulgii de zapada se deplaseaza astfel pe axa "x" in loc de " y " !

Ratez poza la mustata si luam drumul de intoarcere. Noroc cu urmele celor de dimineata ca si asa inceputul e greu, mai urcam ocazional, iar unii din noi sunt mai obositi...

Pierd teren fata de grup, Mugur si Andrei raman sa ma flancheze. Dau cu mine de toti nametii, alunci cand si unde nu te-astepti, e chiar funny. Nu prea se vede mare lucru, asa ca ma concentrez asupra cadentei : pas dupa pas, prin nameti, cu gluga pe ochi. Din cand in cand, cand Andrei se opreste, la fel si eu, cu capul in chitara lui, mai bag cate un acord (sau dezacord).

I can't belive this snow...e alba, si multa...parca e din alt film, chiar spuneam ca n-o sa ne creada nimeni ca pozele din cele doua zile sunt din aceeasi tura !

Aproape de intrarea in padure prindem grupul : lumea are treaba cu scuturatul brazilor in capul tovarasilor de drum, e tot o chicoteala si o voie buna, inteleg ca nimeni nu a suferit prea mult.

Coborarea prin padure se prezinta cu zapada uda amestecata cu frunze de toamna surprinse mult prea devreme de caderea brusca de zapada...Nici nu au apucat sa-si piarda frunzele aramii ca multi copaci sunt deja incarcati de nea, inclinandu-se in fata vremii...

Auzim raul din vale si in curand suntem unii la el , altii PRIN el.

Ce-a zbughit-o Nasul dupa directa asta...nu l-a mai prins nimeni pana la masini...

Si "prietenosul" forestier ce nu se mai termina, exact ce-i trebui omului dupa coborarea din traseu :agonie curata.

Sa povestim dar, sa uitam ca hainele noastre daca nu si-au depasit isi cam ating limita de permeabilitate, inca o curba, si inca una.

Am trecut pe langa o cabanutza cocheta, unde oameni iau masa si de uita infiorati la o gasca de oameni coborand albi de unde nici cu gandul nu cred ca gandesc ei...So proud to be one of them ;-)

Sfarsit de tura... Port cu mine in suflet amintirea ultimei zile de toamna si a primei de iarna, a primei intalniri cu voi, a ultimei intoarceri in Brasov de pe munte...orice sfarsit e un inceput, nu?

Miercuri, 24 octombrie 2007 - 09:16 
Afisari: 3,274 


cristina.mol..