Iarna solitar pe Brâna Pintenului Văii Albe (Muntii Bucegi)

Moto: „Tu nu te arunci ca inconştientul. Ţii cont de tot felul de aspecte. Încerci să-ţi maximizezi probabilitatea de supravieţuire.” (I.M.)

 

AVERTISMENT !

"Siguranţa este o preocupare importantă în toate activităţile montane.

Trebuie să fiţi conştienţi că alpinismul, în toate formele lui de manifestare, este o îndeletnicire umană periculoasă.

Parcurgerea în siguranţă a unor trasee nemarcate în abrupt necesită o înţelegere realistă a îndemânărilor şi limitărilor personale.

Chiar dacă faci totul corect poţi fi rănit sau poţi muri.

Starea de sănătate bună, atât fizică cât şi mentală, antrenamentul, experienţa, echipamentul de profil, consultul unor ghiduri competente precum şi eventuala companie a unui cunoscător al locurilor reduc din aceste riscuri.

Nicio descriere nu te poate avertiza cu privire la fiecare pericol şi nu poate anticipa limitările fiecărui cititor. Acest text conţine doar opiniile personale ale autorului şi nu este o descriere exhaustivă a parcurgerii unui traseu nemarcat în abrupt în condiţii de iarnă. Aceste informaţii pot fi greşite, inexacte sau depăşite, iar condiţiile în care se prezintă traseul pot fi mult diferite de cele întâlnite de autor în ziua parcurgerii acestuia.

Folosirea acestui text implică faptul că acceptaţi responsabilitatea pentru propria siguranţă şi vă asumaţi riscul rănirii sau al morţii."

 

Data: 18.01.2015

Traseu: Căminul Alpin – Munticelu (TR) – La Verdeaţă – Valea Albă - Brâna Pintenului Văii Albe - Circurile Văii Albe – La Pândă – ref. Coştila – Sfatul Uriaşului - Munticelu

Participanţi: Adrian (rupi2003).

Echipament: cască, ham, 2 pioleţi tehnici, umbilicals, colțari. Am avut şi o semicoardă de 60 m în rucsac pentru un eventual rapel.

 

Povestea acestui proiect începe în septembrie când Mugurel parcurge în premieră pentru el Brâna Pintenului Văii Albe şi are amabilitatea să-mi trimită şi mie pozele. La momentul respectiv nu sunt pe fază fiind plecat în concediu şi ratez descărcarea pozelor. Titlul fişierului însă mă incita, e ceva nou şi probabil destul de interesant. Mai trec câteva luni şi în sfârşit am ocazia să intru în posesia pozelor. În seara in care le-am văzut m-a cuprins un val de entuziasm, o mare bucurie pentru ca am aflat un nou traseu în abruptul Coştilei. Parca eram îndrăgostit la prima vedere! Şi ce frumuseţe de traseu îndrăgisem. Vreau sa ajung şi eu pe acolo. Aoleu, dar cat mai e pana la vara! Multa, multă răbdare trebuie sa mai am, pana da iarba noua.

Traseul avea un semn de întrebare. Echipa intrase în el din Circuri, dar nu ştiam care e ieşirea rapidă în Valea Albă, fără urcarea pe Vâlcelul Blidului Uriaşilor. Mugurel avea el o soluţie şi trebuia să aştept să posteze articolul.

Încolţeşte o idee. Oare se poate face iarna? Iarna la deal pe VBU uneori, in funcție de cantitatea de zăpada nu e prea uşor de unul singur. In plus este destul de riscanta ieşirea pe Brâna Mare a Coştilei în Valea Albă. Am avut ocazia să le încerc pe amândouă în aceeaşi tură in ianuarie 2014. Ia să mă apuc eu sa caut imagini pe internet cu o posibila continuare spre Valea Albă pe curbă de nivel. Găsesc o panorama bună a lui Dan Mârza şi pe ea ochesc o linie cu iarba, jnepeni şi câteva zade. Cum se prezintă versantul pe cealaltă parte nu reuşesc sa aflu. Găsisem puţine poze cu zona respectiva şi nu reuşisem sa-mi dau seama unde iese linia aleasa in muchia dintre Valea Albă şi Vâlcelul Blidului Uriaşilor. Îmi luasem repere pâlcuri mai aparte de jnepeni, poate o sa reuşesc să-mi dau seama daca am ieşit la nivelul corespunzător in bazinul Văii Albe. E bine şi aşa, sa fie şi o necunoscuta in ecuaţie.

Pai hai sa facem planul. Am poze in sensul dinspre Circuri aşa ca iniţial tot sensul asta l-am ales. As fi vrut sa îl combin cu un bivuac in grota din Circuri ca sa putem pleca dimineaţa devreme pana nu se moaie zăpada. Expunerea sudica a Circurilor e posibil sa îmi dea ceva bătăi de cap. Pe panta finala spre Alba apăreau nişte zade in poze. S-ar putea asigura la ele in coborâre. Sortez şi ordonez pozele strânse şi le încarc pe mobil. Cu ajutorul lor o sa mă pot orienta mai usor la iesirea din vâlcel spre Valea Alba. Contactez un amic şi pare interesat. De Crăciun zapada şi vremea ne permit sa facem o plimbărică pana la Carn. Profit de ocazie şi studiez iesirea in Valea Alba şi cantitatea de zăpada depusa pe brana. Din fericire e mai multa zăpada anul asta şi brana are aspect hivernal.

Alte planuri mă ţin departe de Bucegi 3 săptămâni. Week-end-ul 17-18 ianuarie pare cu vreme buna asa ca iau legătura cu amicul dorit coechipier. Din fericire pentru el au inflorit ghioceii sub falezele bulgărești. Fantoma HCO 2015 bântuie deja prin mansarda lui. Din pacate pentru mine nu e interesat de zăpada. O sa ma duc singur. Imi doresc mult sa realizez proiectul. Ma arde precum ardeiul pe limba şi femeia cu zâmbet şi ochi frumoși la inima şi asta e destul pentru o tura solitara. Deseori in timpul săptămânii adun energie şi vineri seara sunt ca un vulcan gata sa erupa. La sfarsit de săptămâna sunt ca un leu in cusca daca nu dau o talpa lunga pe munte. Totodata, mi se pare dificil de găsit cineva interesat, compatibil şi cu psihic tare asa din scurt. Nu vreau sa trâmbitez proiectul şi sa ma trezesc ca nu pot sa merg imediat şi il face altul. Ar fi trist sa ajung sa spun precum Ionel Coman acum 70 de ani „Nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimereşte.”

Intre timp mai intervine o problema. Una mare, mare. Vreo 3 zile inainte de tura buletinul nivo da risc 4 de avalansa. Pe asa ceva nu m-am bagat vreodata in abrupt. Vorba lui Scufitu, macar daca era un 5, sa avem şi noi nota de trecere ... in lumea celor drepti. Din fericire pentru duminica scade la 3. Se anunta ceva nori pe cer, nu prea cald peste 1800m şi ceva vânt. Teoretic problema a ajuns in parametri de risc acceptabili, ramane de vazut cum e la fata locului. Seara cand imi aranjez rucsacul tot stau in cumpana daca sa iau sau nu tălănguţele şi nucile pentru asigurare. Iau pana la urma doar semicoarda şi bucle de cordelina pentru rapel.

Drumul cu trenul spre Busteni trece repede in compania Scufitului, nelipsit de la traditia de duminica – intalnirea cu muntele. In Busteni la debarcare cerul are un pic de culoare spre est şi Circurile au albit bine de tot. Nu prea se inghesuie alpinistii ceferisti in gara. Vestea buna e ca au baga un tren nou la 21.25 şi e timp destul de umblat. Eu ma despart de baieti cu speranta revederii mai pe seara şi bag cruise control tare la deal. Constat ca iarna cotele trotuarelor in afara strazii principale variaza in functie de proximitatea ultimei ninsori serioase.

Prima veste buna e ca pe Munticel se merge pe zapada. Ceva mai sus cand ies din marcaj gasesc doar o potecuta ingusta care serpuieste prin omat. Vantul isi continua netulburat opera de dezradacinare. De multe ori am urcat pe aici şi mereu imi renaste dragostea de natura şi de munte. Vezi bucatele din Caraiman şi Costila şi tragi de tine ajungi sa le vezi mai de aproape.

Keep doing what I love, keep loving what I do.

Din oras se aud se aud mai intai clopotele şi apoi toaca.

„Toaca pentru cine bate?

Pentru mine poate?

Poate să bată cât o vrea

Eu îmi văd de viaţa mea!”

Soarele blând al dimineţii se joaca cu lumini şi umbre atat paralele cat şi ondulate peste omatul neatins. Mai sus de izvor apar urmele unei mici avalanse şi cativa melci de zapada. Ajung la Belvedere in 2 ore şi apoi ma intind cu montatul coltarilor şi cascat gura la primele vai ale Nordwand-ului Caraimanului. Pana acum singur sunt pe munte. Tapul fostului refugiu ma saluta nervos.

Iata-ma ajuns la Verdeata. Conform prognozei o patura subtire de nori, sparta pe alocuri, acopera cerul. Pe hornul de jos din Albisoara Gemenelor nu pare sa se fi format gheata. Pe Albisoara Crucii se vad urmele lui Cornel Sain. S-a dus panta perfecta de la Craciun pe Valea Alba. Acum sunt bulgarasi de avalansa pana sub Valcelul Blidului Uriasului. S-ar putea urca fara coltari şi cu bete. Din urma vine tare cineva in configuratia asta. E Mardare care in avantul lui de neoprit trece de tinta sa, Albisoara Crucii şi se intoarce in dreptul Albisoarei Branei. S-a spart conducta la Verdeata, mai apare un grup de patru. Intrarea in Valcelul Blidului Uriasului deja are cate o banda pe sens. Pe dreapta mea se ridica un peretel şi pe deasupra e traseul meu. De la inceput nu e de joaca pe brana.

Au trecut trei ore de la venirea trenului şi am ajuns la inceputul traseului.

Intrarea din Valea alba imi pare usoara acum compartiv cu ce vazusem in pozele de vara. Toata stanca e acoperita de zapada tare. Incerc sa evit pe cat posibil jnepeneala cu coltarii. Prefer sa trec mai pe margine şi sa ma tin de varfurile jnepenilor. Incet, incet iau altitudine, inclinatia pantei creste şi parca nu imi arde sa descatar pe aici. Tot inainte.

Stanca neacoperita de zapada e un pic friabila asa ca urc cu mare atentie.

Din zapada apare şi o floare de colt stafidita. Brana inflorita a Pintenului. Nu e rau deloc.

Mai am un pic şi ies in muchie. Peste ea se vede deja mareata catedrala de conglomerat a versantului sudic al Costilei, cu clopotnita Pintenului in stanga. Finalul pantei cere mai mult efort pentru picioare, ma afund pana la genunchi printre jnepenii inzapeziti.

Am ajuns in muchie şi în faţa ochilor îmi apare continuarea traseului. Măsor cu privirea Circul din varful pintenului şi desuurile sale şi inghit in sec. Pe moment uit de pacaleala pe care ti-o administreaza vizualizarea frontala a unei brane. Imi vine in cap doar intrebarea "Eu ce caut acum pe aici?" Peisajul e coplesitor. Panta alba cu ceva jnepeni pana in VBU, tot talvegul VBU plin cu zapada pana in BMC, Brana Pintenului Vaii Albe cu multa zapada şi ceva gheata, iar portiunea de stanca de la final arata daramatoare de moral la liber. Simt cum incolteste o frica viscerala. La naiba, nu am nici macar un cui la mine, ce sa mai vorbesc de nuci. O sa trec ingreunat de o mare frica in san toata zapada aia şi poate la stanca o sa ma morcovesc rau şi o sa fiu nevoit sa fac cale intoarsa. Tare neplacut momentul. Senzatia respectiva a fost foarte puternica şi s-a intiparit bine in memorie; cand revad pozele facute in muchie o retraiesc.

Cateva minute au trecut. Nu exista vreun chicken line pe aici. E ca la escalada: il dai sau nu-l dai. E greu sa-mi dau seama cum s-a reinclinat balanta. Poate ca in subconstient mi-am amintit de tragedia din Ogre din 1977 in Pakistan careia i-a supravietuit Doug Scott. Ia-ti cate un reper. Imparte traseul pe bucati. Ajungi acolo şi apoi gandeste-te la urmatoarea bucatica. Daca te gandesti la intreg asta poate avea un efect coplesitor asupra mintii.

Panta are cateva praguri paralele cu jnepeni sau cu iarba şi o cobor jongland intre ele. In firul valcelului trec rapid peste capetele catorva bolovani iesiti din zapada. Gata sunt pe malul celalalt. Urc putin paralel cu talvegul şi dau de o banda inzapezita lata şi inclinata. Anticipez, nu stiu de ce, ca o sa ma scufund in ea şi in jnepenii pe care ii acopera. Mai inaintez cativa metri şi incep sa urc pe versant cu fiarele din dotare, fara probleme. Ajung la o branita sub un peretel. Branita se termina repede si realizez ca banda de mai devreme era varianta scurta. De aici se vede şi mai bine portiunea expusa a branei şi haul de sub ea. Nu mai conteaza, acum sunt vaccinat. Brana pare a fi la o altitudine superioara vârfului Picatura, acum sunt cam la 2000 de m.

Ca sa revin pe brana cobor vreo 6-7 m prin jnepenei destul de inclinati.

Gata, am ajuns. Sa intram in hora. Zapada e buna, intru in ea un pic, dar cu fata la panta şi lamele pioletiilor in zapada ma simt in siguranta. As inainta rapid daca nu m-as opri des sa fac poze. Generatie selfie in actiune in abrupt. Cortina de piatra de deasupra branei e coplesitoare de-a dreptul. Din fericire e ridicata si spectacolul continua. Ma apropii de cascadele de gheata. Prima dintre ele face in partea de jos peste o surplombita o perdeluta alba si dreapta. Acum zapada e destul de tare. Vreau sa fac o poza gen inima Quark cu cei doi pioleţi. Mă chinui să sap două cavităţi în zăpadă ca sa stea in picioare. De sus din când in când cad pietricele si bucăţi de gheaţă. Poc. Una m-a nimerit in casca. Am o amintire dureroasa de pe Valea Urzicii cu o pietricica încasată în os deasupra încheieturii palmei. Sunt un răţoi in bataia pustii, sper sa nu nimereasca in mana cu telefonul. Reusesc sa imortalizez un pod simbolic de metal intre Costila si Caraiman. Ma apropii de a doua cascada. Asta continua si peste brau. Urmeaza o scurta traversare pe gheata. Asa ceva nu am mai făcut iarna in Bucegi. Rămân in trei puncte ceva mai mult ca sa bag doua poze. Mai sus pe perete apa siroieste pe sub gheata.

Am revenit pe zapada. Deasupra mea a inceput alt spectacol. Soarele lumineaza versantul Coștilei deasupra mea, readucand parca la viata iarba uscata. Jnepenii sunt imbujorati, conglomeratul râde sub bombardamentul de fotoni si sus de tot norii spălacesc albastrul cerului. Sunt cumva intre doua lumi, lumea zăpezii şi a gheții şi lumea soarelui. Revin cu privirea la brână si constat ca a aparut o margine de nor ca o streaşina de acoperiş. Norul dublează aerian muchia ieşita in afara a surplombei peste care trece brana. Raman mut. Uite ca ma iubeste cineva, dar acolo sus.

Si s-a terminat zăpada, ceva iarba urmează şi imediat miezul problemei - portiunea stancoasa. Pun pioletii dupa gat si intru in actiune fara a sta prea mult pe ganduri. Probabil am intrat in starea de flow. Ma uit dupa prize. Pe sus sunt unele bune, dar dupa primul pas în lateral îmi dau seama ca daca mai fac inca unul riscurile descăţărării vor creste exponenţial. Gasesc un nasturoi pentru stanga, la dreapta am o priza mai mare așa pot sa ma concentrez la picioare. Ma batea gandul la un moment dat pe brana sa-mi scot coltarii pe bucata asta, dar la fata locului decid sa-i las. Pun ambii colti de la stangul pe o concavitate putin conturata si incep sa-mi cobor dreptul. Se pare ca nu sunt destul de lung, mai trebuie câțiva centimetri. Mut o mana mai jos şi dreptul a aterizat bine. Atat de bine ca ma apuc de pozat. Porţiunea cea mai delicata e trecuta. La deal e o crapatura rezonabila. Mai urc putin si iar poze. Morcovii din muchia dintre Alba si VBU sunt acum la ani distanta de mine. Iesirea la vegetatie imi solicita din nou atentia. Sunt sus, am trecut in Circul III. In dreptul meu e un pintenas care face o strunga cu braul. Zăresc pe el un piton de rapel. Norul cu streasina, devenit ditamai gogoasa alba, imi tine in continuare companie deasupra Baiului. Mare atentie acum, sa nu ma impiedic cu coltarii in jnepeni si sa decolez. Ar fi bun un selbst prins de un jneapan.

Valuri mici si dese de bucurie ma iau cu asalt. Greul a trecut. Am reusit. Proiectul a fost dus la capat. O fi premiera? Ego-ul ar vrea sa fie. O evaluare mai realista e ca am facut una din putinele repetari free solo de iarna. Nu stiu daca o sa ajung sa catar ceva prin peretele Vaii Albe, dar ma trage ata in Circuri. Sunt a treia oara aici intr-un an si un pic.

Urmează ultima bucata a branei. Zapada multa pe aici. Stau cat mai langa perete si de doua ori mă afund in zăpada care a urcat destul peste nivelul văratic al brânei. Încep coborârea si zăpada mă tine, cu puţine excepţii, deasupra jnepenilor. Pana la ieşirea din Circuri zăpada e aproape continua. Despărţirea de Circuri e marcată de o cornişă pe care o ocolesc pe stânga. Pe aici zăpada e mai umezita la suprafaţă. Ajung mai repede la primul lant spre Aeriana. De acolo cobor pe vâlcelul înzăpezit, afundându-mă prin zăpada depusă pe urme, spre refugiul Coştila.

Prezenta descriere se completează cu următorul album foto

https://picasaweb.google.com/107141456670388523488/150118_Brana_Pintenului_Vaii_Albe

Şi-am încălecat pe-o şa

Şi v-am spus povestea mea.

Şi-am încălecat pe-o turtă

Şi v-am spus povestea scurtă.

Vineri, 20 februarie 2015 - 11:01 
Afisari: 8,033 


rupi2003