Iarna in Piatra Mare 6-7 ian. 2007 (Muntii Piatra Mare)

Traseul:

Predeal - Dambul Morii - Canionul 7 Scari - Cabana Piatra Mare

Cabana Piatra Mare - Varful Piatra Mare - Cabana Susai - Hotel Cioplea - Predeal

Echipa:

Braila: curls (Cerasela), gabi_g (Gabi), kya (Corina)

Brasov: nycbv (Nae)

Bucuresti: frg (Mihaela), izo24mer (Irina), l.i.v.i.u.(Liviu), vintila (Cristi), emils (Emil), underboy (Nicky)

Calarasi: Viorica, octavian67 (Octavian)

Galati: adrias (Nelu)

Invitati speciali: Maria si Traian Basescu

Da, ati citit bine! :) Avem si dovezi pentru cei mai putin increzatori...

Dar sa incepem a povesti ce aventuri am avut si de data aceasta...

Am plecat sambata dimineata din Braila cu masinuta pana la Predeal.

De acolo, cu trenul pana la Timisul de Jos. De aici am mers pe jos pana la Dambul Morii, unde ne astepta Nae.

Tura propriu-zisa a inceput de la Dambu Morii, locul unde ne-am intalnit toata echipa. Am inaintat voiniceste catre Canionul 7 scari.

Nae, racit cobza, se tinea cat putea el de bine pe modelul cui pe cui se scoate si raceala... cu frig. Asta insa nu l-a impiedicat sa ne tina ceva scoala despre locurile pe unde trecem si ce trasee putem face din punctele respective: Familiar, Poteca hotilor... La canion, noi cei care nu mai trecusem pe acolo am ramas sa admiram putin dantelaria de gheata a cascadei, ne-am echipat putin mai gros si am inceput urcatul scarilor. Nu stiai ce sa fotografiezi mai intai: cascada, peretii sau evolutia tovarasilor tai pe treptele scarilor.

Am trecut foarte repede de canion, dupa parerea mea, pentru ca e un loc foarte frumos si pe care demult mi-l doream sa-l vad si am
pornit spre Cabana Piatra Mare.

In sfarsit, o tura de iarna! Ne-am bucurat de zapada cat am putut de mult si desi, nu a fost inaintarea tocmai usoara, am facut-o cu mare placere. Mai putin cei care erau in fata la taiat urme. Am invatat cate ceva despre orientarea pe timp de iarna, despre mersul pe timp de iarna, in parte din sfaturile lui Nae, in parte din propria noastra experienta.

Viorica fara frica!

Cristi zis Duracell

Pe la ora 15.30 am ajuns la cabana. Deja aveam locurile rezervate si cabanierii asteptau venirea noastra. Ne-am cazat, amatorii de fotografii au facut niste poze cu privelistea ce se desfasura inaintea ochilor, pentru ca ceata se mai risipise putin si apoi ne-am strans la ceva beri, vin fiert si ce se mai gasea.

Gabi a descoperit cu mare bucurie ca a pierdut pe drum jacheta, cu cheile de masina, telefonul si era destul ca sa ramana fara buna dispozitie. Din fericire, gasitorii erau doua fete cu care ne intalnisem pe poteca si care ramanand fermecate de vorbele lui Nae, despre carpati.org si alte povesti ;)au inapoiat obiectele respective a doua zi in Busteni lui Dragos, caruia ii multumim. De la el le-am preluat noi intr-un final (fericit). Deci am fost la un pas sa ajungem acasa cu un alt mijloc de transport decat cel cu care venisem sau mai stiu eu ce alte patanii ne-ar mai fi asteptat.

Daca ne-am linistit putin, a venit si vremea povestilor: ce poti sa faci intr-o seara la o cabana frumoasa,in creierul muntilor, cu o bere sau un vin in fata, iarna?

Si din vorba in vorba, Londonezu incepe sa ne povesteasca cam cum se distreaza englezoaicele si cam ce mod de viata au ele, fiind trait o vreme pe acele meleaguri. Noi, foarte curiosi, ascultam si din cand in cand mai puneam niste intrebari lamuritoare. Insa,discutia s-ar fi stins, daca Tibetanu nu ar fi intrat in vorba incercand sa ne lamuresca ca sensul vietii e cu totul altul decat cel descris de Londonez si anume niste preocupari mai spirituale. In acel moment a inceput isteria pentru ca, ce sa vedeti? Se pare ca Londonezu avea multi adepti care statusera relativ calmi, pana nu a intervenit Tibetanu. Si mai era ceva: noi tocmai aderasem la UE, cum era sa ne dam cu filosofia asiatica, chiar daca ne promitea pana si atingerea starii de levitatie, daca eram suficient de perseverenti.

Era clar, Tibetanu nimerise, asa cum cineva chiar s-a exprimat, intr-un cuib de tipi varza care nu pricepeau nimic si nici atunci cand cineva incerca sa le deschida mintea nu dovedeau putina recunostinta.
Phui!

Dintr-un colt, pandea Japonezu. Foarte diplomat, era intr-o mare dilema: clar, abordarea Londonezului era foarte tentanta, dar Tibetanu era din zona lui, de acolo, din Asia, si... deh! se puteau naste oarece conflicte. Deci a stat in
expectativa si a preferat sa mai spuna cate ceva din propria filosofie, pentru ca asa era mai sanatos. Noi, restul, nu prea faceam mare lucru pentru ca eram prea preocupati sa ne adunam de pe jos de atata ras.

Nu stiu daca v-ati dat seama, dar subiectul era foarte "hot". Si asa am reusit sa descriu, elegant,zic eu, cum am petrecut seara, pentru ca va spun drept mi-am facut probleme ca voi scrie doar cenzurat in jurnal in aceasta zona.

N-am prea dormit pentru ca vreo trei persoane au sforait cu gratie pe trei voci: am avut bariton, tenor si tot ce trebuie. Dar nu ne-am suparat pentru ca ne-am invatat de atata vreme cu ei si in momentele de liniste, cei care totusi atipisera cumva se trezeau brusc datorita disparitiei fundalului sonor.

Am plecat putin dupa 7, la frontale, stiind ca ziua abia se incepea si traseul la fel. Spre Piatra Mare (CR) era o vreme aspra de iarna. Asta nu ne-a impiedicat insa sa facem varful cu parere de rau ca nu am putut admira privelistea pe are o intuiam minunata. Insa ceata si vantul destul de taios care batea ne-a gonit destul de repede de acolo, dar nu destul de repede ca sa nu executam clasica poza de grup. Si asa am mai bifat in palmares :)

Spre Cabana Susai nu era taiata poteca si am inotat voiniceste in zapada ce ajungea uneori si pana la sold. Dar nimeni nu s-a plans, ba din contra am savurat prima tura cu zapada din aceasta iarna. Eram fericiti ca niste copii si rascoleam zapada cu mare satifactie. Aveam totusi o grija: trebuia cu orice pret, daca doream sa ajungem la Susai sa ne mentinem pe CR si prinsi intr-o poiana ne-am ghidat destul de greu datorita cetii destul de groase.

Insa datorita spiritului de orientare al celor care mai facusera traseul am scos-o pana la urma la capat. Indicatorul de spunea cam 3 1/2, 4 pana la Cioplea, lucru care ne-a facut sa credem ca vom ajunge in timp util, astfel incat bucurestenii sa prinda personalul de 17. Mici probleme, pentru ca factorul iarna nu prea l-am luat in serios... Dar oricum ne-am pornit la drum asteptand plini de speranta sa apara Cabana Susai si ciorba aburinda sau un ceai fierbinte. Gandul la aceste fierturi ne facea sa visam cu ochii deschisi prin nametii care de fapt, nu se mai terminau. Cei care cunosteau zona erau cam contrariati pentru ca desi eram pe traseul corect, cabana nu se mai zarea. Si culmea am mers, am zis noi, foarte bine. Am inaintat incet, tinand cont ca a trebuit sa ne facem poteca, dar constant si fara pauze. Si cu toate astea cabana refuza sa se faca observata.

Ajunsi intr-un drum forestier ne-am scindat in doua grupuri, fara sa intentionam asta in mod special: o parte au luat-o pe drum spre Cioplea fara sa se mai opreasca la Susai, iar o parte, am pornit pe panta care, pana la urma dupa un ultim efort, dadea in spatele acelei mult-asteptate cabane.

Privelistea de la Susai

Pe terasa ei am ajuns foarte obositi si de ce nu, chiar epuizati si, fiind mai in urma, am vazut ca tovarasii mei se apropiasera de niste turisti. Cand ridic privirea ma trezesc nas in nas cu El Presidente Basescu. De uimire, incep sa turui si sa-i spun de unde venim si alte chestii care nici nu mi le mai amintesc si care cred ca nu-l interesau deloc si nici
una-nici doua fac si eu ce fac toti cand il vad si anume ma trag in poza cu VIP-ul. Ceilalti m-au urmat repede si asa acum avem o colectie de poze cu Base.

Cristi era pe post de piticul bosumflat din Alba ca Zapada si s-a suparat ca nu a facut o poza cu Elena Udrea, singura care l-ar fi interesat cat de cat. Apoi unii dintre noi s-au jurat ca l-au auzit pe Basescu ca vrea sa intre pe carpati.org sa se bage in turele lui Nae, dar i s-a pus in vedere ca trebuie sa aiba parazapezi, piolet sau bete, sa fie apt pentru efort fizic si psihic si mai ales sa aiba cu el vreo 10 bodyguarzi care se ne care la toti rucsacele. Umilit, Basescu si-a dat seama ca suntem prea buni si ca nu trebuie sa tinda asa de sus. Sa inceapa si el, dar nu cu niste asi ;)

Ciorbita de la Susai nu stiu cat a fost de buna in realitate, dar noi am ciugulit-o imediat si ni s-a parut foarte buna. Si ceaiul la fel. Si berea, la fel... :)

Ciorbita de la Susai

Papica de la Ancora din Predeal

Astfel refacuti, am hotarat ca trebuie sa-i ajungem pe ceilalti care deja erau in Predeal. Am pornit de drumul forestier, am intrat la un moment dat iar pe CR si datorita combustibilului tocmai luat la bord la Susai, cred ca am facut coborarea in maxim 15 min intr-o goana teribila. Ajunsi la Cioplea a fost din nou un fleac sa ajungem la gara.

Rand pe rand, ne-am reintregit grupul pentru despartirea finala. Dar cu promisiuni de noi ture incintate, cu multa voie buna, elemente surpriza si cu tot ceea ce deja caracterizeaza turele marca Nae&Co.

Cu speranta ca v-am strecurat in suflet putin din bucuria pe care am trait-o noi in aceste zile, va doresc ture cel putin la fel de frumoase cum a fost cea a noastra si o iarna pe munte ca in povesti!

Fotografii : Gabi si Nelu

P.S. : V-am promis ca voi posta acest mesaj, valabil pentru participantii la tura :

Kya nu facut poze in tura asta pentru ca a fost comoda, dar ii roaga pe toti cei care au poze cu Kya sa le trimita (la marime originala, ca sunt si pretentioasa) pe adresa ei si anume : kya_corina@yahoo.com

Kya va multumeste pentru tot!

Miercuri, 10 ianuarie 2007 - 18:41 
Afisari: 2,431 


kya