Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Decembrie 2020
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Ianuarie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Hornul lui Nicu, sau cum ii spun unii, Hornul N (Muntii Piatra Craiului)


      Exista in Muchia dintre Timbale un horn care, pornind din firul Padinei lui Calinet urca pe un parcurs relativ lipsit de dificultati in Muchie. In cele ce urmeaza, va voi relata cum am ajuns sa-l escaladez. Ascensiunea acestui horn a mai fost descrisa, chiar pe acest sait cel putin in jurnalele lui Mihai Florin si a lui Mugurel Ilie. Voi incerca sa nu ma suprapun descrierilor facute de acestia. De asemenea, invit pe cei care mai stiu amanunte despre modul in care acest horn a intrat in atentia iubitorilor de Crai, sa posteze acele informatii.

    Iata o poza cu Muchia dintre Timbale:

/hornul_nicu/1a.jpg


    Totul a pornit de la un pariu pe o lada de bere. Era la sfarsitul anilor '60, cabana Curmatura. Acolo era un loc de intalnire atat pentru cei care parcurgeau traseele marcate, putine la numar (ca si acum), cat si cei cativa initiati care, prin forte proprii, sau condusi de altii mai umblati pe acolo, ajunsesera sa cunoasca unele taine ale abruptului vestic.


    In sala, discutiile dintre comeseni se contopesc intr-un zumzet placut. La una din mese stateau: un dentist pe nume Gelu, un tip de-i zicea Motzu (ca era din Apuseni), doi initiati in ale abruptului vestic - Profesoru' si Jaja. S. - si Nicu, amicul care mi-a povestit intamplarea, alaturi de sotia lui de atunci . Se discuta despre diverse trasee din versantul vestic, loc invaluit in mister pentru majoritatea participantilor (mai mult spectatori) la discutie.


     In mijlocul unei controverse privind durata de parcurgere a unui segment de traseu, Profesoru' vine cu provocarea la Jaja S. : „Punem pariu pe o lada de bere ca nu poti face impreuna cu cei de la masa, traseul cu plecare de aici, din Curmatura, urcat la Varful Ascutit, coborare pe Cioranga, Scara de Fier, urcare pana la mijlocul Calinetului, apoi urcare pe Muchia dintre Timbale, mers pe muchie pana in creasta Pietrei, seaua Calinetului si intoarcere la Curmatura, intr-o singura zi?” La care, Jaja S., trecand in revista potentialii coechipieri, zice: Batem palma!


    Au plecat in zorii zilei. Vremea se arata favorabila iar Jaja S. avea toate motivele sa fie optimist. Echipa, desi formata preponderent din necunoscatori ai locurilor, era formata din oameni care mai fusesera pe munte, pe trasee lungi, erau tineri, puternici si doritori de cunoastere. Au ajuns un-doi la Varful Ascutit, au coborat Cioranga Mare, au trecut prin Strunga Scarii de Fier in Calinet* si au urcat Calinetul pana la intrarea in horn. Jaja S. a impus un ritm atat de alert, incat coechipierii abia aveau timp sa se uite pe unde calca.     *L-am intrerupt pe povestitor, intrebandu-l: „Ati trecut pe langa Cabana Ascunsa, cum arata atunci?” „Crezi ca am vazut-o? La vremea aceea nici nu stiam ca exista, deci cand am trecut pe langa ea nu am stiut unde si dupa ce sa ma uit”.      


    Iata Cabana Ascunsa, reproducere din cartea lui I.I.Dunareanu din 1943:

/hornul_nicu/2cabana_ascunsad.jpg


    Au urcat hornul, au parcurs bucata de Muchie dintre Timbale pana in creasta Pietrei Craiului, au coborat in Seaua Calinetului si au purces pe creasta catre Varful Ascutit. Cam pe acolo i-a ajuns inserarea.


    Muchia dintre Timbale vazuta de pe creasta Pietrei Craiului: /hornul_nicu/3.jpg     


    Cand Jaja S. a vazut ca-i prinde noaptea pe drum, ca s-o mai scurteze cat mai era lumina, i-a indrumat la vale, pe un drum numai de el stiut. Cand s-a intunecat de-a binelea au ajuns in poteca marcata de Curmatura, si de acolo, pe bajbaite au ajuns la cabana, toti si intregi, obositi dar fericiti.


     Daca pentru Jaja S. tura s-a terminat cu o lada de bere, pentru unii dintre participanti urmarile au fost mult mai de durata... Aceasta tura a reprezentat un inceput. Parcursesera un traseu de vis, inconjurati de dantelariile de stanca ale Calinetului, prin niste locuri pe care, daca le privesti, nu poti crede ca drumul e pe acolo... .


     Si pentru amicul meu Nicu, tura asta a fost un punct de cotitura. A cunoscut un nou munte, a simtit chemarea necunoscutului si a ramas cu amintirea de neuitat a unor locuri care te invita sa revii. Si hornul...


    A inceput sa mearga prin Crai intai singur, apoi cu cate un amic mai mult sau mai putin interesat de cercetare, a intalnit localnici cu care s-a imprietenit, impreuna cu care a facut tot felul de trasee. Dar cand intreba de hornul spre muchie, primea invariabil acelasi raspuns: „Asa ceva nu exista, auzi, fara mijloace tehnice si cu ciurda de incepatori dupa tine... .


     Apoi, din 1975, am aparut si eu prin zona... Ne programam sejururi de cateva zile la Cabana Ascunsa si faceam cercetari. Am inceput sa cautam sistematic hornul, luand la rand toate sistoacele care coboara din Muchia dintre Timbale. In acel an am avut si prima intamplare-avertisment din partea muntelui...


     Eram intr-un horn al Muchiei dintre Timbale in portiunea superioara a Calinetului, insirati unul deasupra celuilalt. Cel mai sus, Nicu, apoi eu si sub mine la un metru, Viorel. O piatra cat pumnul, din cele nederanjate vreodata, porneste la vale: „piatra”, striga Nicu. Eu reusesc sa ma feresc, in detrimentul lui Viorel, care o primeste drept in clopul de cioban cu care se dotase. Noroc de clop si de piatra care nu apucase sa ia viteza... A doua zi, Viorel a stat la cabana, sa-si ingrijeasca cucuiul. Dupa incident, am coborat din horn, cu totii cu gandul la ce s-ar fi putut intampla... Oricum hornul nu era practicabil, asa ca l-am sters de pe lista.


     In anul urmator, am reluat cercetarile, acum a fost randul meu s-o patesc. Am abordat un set de hornuri care se afla cam in dreptul ultimei saritori de pe firul Calinetului. Hornurile erau pline cu zapada in portiunile inferioare, asa ca noi le incercam pe rand, trecand din unul in altul depasind muchiile si traversand limbile de zapada. La o astfel de traversare, cu panta mare, eu cu espadrile, am alunecat si am pornit la vale. Alunecam pe spate si pe fund incercand sa ma opresc cu mainile, cu picioarele, dar zapada era tare, firn si panta mare... Viteza crestea, stancile de pe flancuri alegau din ce in ce mai repede. Vedeam cum limba de zapada se apropie de sfarsit si dedesupt saritoarea din Calinet... Atunci am vazut un colt de piatra iesind din zapada. M-am incordat si cand am ajuns la el, am destins picioarele cu toate puterile... Bolovanul a iesit din zapada, eu cazand in groapa pe care o lasase.


     M-am oprit. Bolovanul salvator a luat-o la vale pe saritoare, bubuind sinistru la fiecare impact. Nu stiam ce-i cu mine. Urechile imi tiuiau, tot corpul imi vibra de emotie, mainile pline de sange si... pantalonii rupti ferfenita.


    Aud asa, ca din vis: „Dane, esti bine?” Imi dau seama ca nu eram singur. Ma uit in sus. Nu vad pe nimeni, deoarece de unde erau amicii mei nu ne puteam vedea. Raspund cu glas stins: Sunt OK!   Nu m-au auzit si insista. Imi strang toate puterile si reusesc sa le raspund ca sa ma auda...


    Mi-am revenit cu greu. Alunecasem peste cinzeci de metri si m-am oprit miraculos inainte de a ma prabusi in saritoare. Am coborat cu totii la Ascunsa, eu cu pantalonii fluturand, cu rani la maini si cu o sperietura zdravana in suflet.


    Intamplarea a facut ca Nicu sa ma fotografieze exact inaintea momentului cand am alunecat.

/hornul_nicu/4.jpg


    Nici setul asta de hornuri nu era ce cautam. Au urmat alte sejururi la Ascunsa si ulterior la Refugiul Sperantelor, cand, printre altele, cautam si hornul...

/hornul_nicu/5insemnat.jpg


    Intr-un an, la inceputul anilor '80, ne aflam, ca in fiecare vara la Refugiul Sperantelor. Intre timp, echipa noastra a crescuse, alaturanduni-se si prietenul meu Virgil B., zis si Bossul. Eram deja destul de familiarizati cu abruptul Calinetului, dar hornul tot nu-l gasisem.


     In timp ce ne intorceam dintr-o tura destul de solicitanta, discutand ce vom face a doua zi, Nicu zice: „Maine mergem sa cautam hornul”. Eu incerc sa protestez, ca sutem obositi, ca mai bine poimaine, etc. Degeaba. Deci, maine ei pe horn, eu la refugiu...


     Au plecat de dimineata devreme, pentru a avea timp de cercetari. Vremea era buna, doar sa aiba noroc sa-l gaseasca. Eu, constient ca nerabdarea imi va face asteptarea mai grea, mi-am gasit ocupatie... Am luat la cercetat portiunea de arbusti, padure si stancarie dintre nivelul refugiului si Braul Rachitei, care ascunde tot felul de surprize. De exemplu, am gasit o muchie secundara pe care se poate urca fara mijloace tehnice direct in Braul Rachitei, am gasit o grota mica si uscata pe care... dar asta e alta poveste.


     Si au gasit hornul. Si l-au urcat, au coborat apoi in Valea Podurilor, au urcat in Strunga Caprelor, au coborat Valcelul Caprelor pana-n Braul de Mijloc si de acolo, pe brau la Refugiul Sperantelor, unde-i asteptam eu, plin de... sperante.


     I-am auzit venind de cand coborau poteca abrupta si noroioasa a Braului de Mijloc spre talvegul Calinetului. Erau veseli, vorbeau tare, de parca ar fi dorit sa alunge ursu'... Nicu isi manifesta sonor foamea care-l chinuia, asa ca i-am pregatit, cat ei urcau Scara de Fier, o feliuta de paine cu unt... .

/hornul_nicu/6nicu.jpg


     Mi-au povestit pe nerasuflate cum l-au gasit, cat de usor se urca si ce priveliste ai de pe Muchia dintre Timbale... . Bineinteles ca mi-am manifestat si eu dorinta de a-l urca, iar Bossul s-a oferit cu generozitatea-i caracteristica sa mergem a doua zi sa-l urcam impreuna. Spre seara, am mers in Seaua Scarii de Fier sa mai discutam de turele viitoare si sa privim Calinetul in lumina apusului... .

/hornul_nicu/7calinet_seara.jpg


     Adoua zi dimineata, am pornit pe Calinet in sus, am ocolit saritoarea cea mare cu bolovan si dupa depasirea unui sir de mici saritori, ajungem la locul de unde porneste hornul. Acesta debuteaza cu o portiune de inclinare medie, cu pereti verticali si se poate parcurge partial in spraitz, fara a atinge fundul hornului. Cand aceasta portiune ia sfarsit, se iese intr-o zona mai larga dar tot inclinata, unde se coteste usor dreapta, indreptandu-ne spre hornul care se continua deasupra noastra, dar cu panta din ce in ce mai mare. Catararea e placuta, prizele sunt bune si abundente, senzatia de siguranta fiind accentuata si de apropierea peretilor hornului. Singura problema sunt pietrele pe care le puteam da in capul celui de sub mine. De aceea mergem foarte apropiati, ca eventualele pietre sa nu ia viteza... Ajungem la o portiune in care stanca e putreda, dar insistam si iesim spre stanga intr-o poienita cu iarba si smirdar. Portiunea cu stanca in descompunere se poate ocoli catarand pe muchia hornului, e mai usor dar e cam aerian... .


     In poienita, facem o pauza pentru a privi inapoi spre Muchia Timbalului Mare, din care se desprind creste si crestulite... Aceste creste se pot vedea, mult mai de aproape facand o plimbarica pe portiunea Muchiei Timbalului Mare care urca usor, de la sfarsitul peretelui Rachitei pana la Amvon. Iar acolo se poate ajunge facand o deviere la dreapta din traseul Valcelului cu Fereastra... dar asta, alta data .


     O poza din poienita, „ca din avion” a profilului Peretelui Rachitei. Se poate observa iesirea baldabac (copyright MMOrdean) a Braului Rachitei spre Hornul Adanc. De asemenea, siluetele crestelor Prieteniei, Soimilor si Frumoasa, iar in umbra in dreapta, portiunea initiala a Crestei Coarnele Caprei:

/hornul_nicu/8vedere_catre_b_rachitei.jpg


     O alta poza din acelasi punct de statie, in centru se poate vedea silueta maiestuoasa a crestei Coarnele Caprei cu cele doua varfuri caracteristice, creasta care desparte firele Calinetului Secundar (nord) de Calinetul Mic (sud). In centrul jumatatii din stanga a imaginii se poate observa, jumatate in umbra, jumatate in soare, braul de acces catre frumoasa Creasta Frumoasa... :

/hornul_nicu/9peretele_din_muchie1.jpg


     Si o poza de ansamblu a privelistii catre Muchia Timbalului Mare, muchie de unde sunt facute pozele ce vor urma in descriere, (in afara specificatiilor contrare).

/hornul_nicu/10peretele_din_muchie2.jpg


     Nu ne puteam desprinde de poienita noastra aeriana. Dar am plecat, pentru ca aveam de facut cercetari... Din poienita se poate urca in muchie pe doua cai: pe un horn, in dreapta, pe unde urcasera ieri si un alt horn in stanga cum ne uitam la muchie, pe unde trebuie sa vedem daca se poate urca. Deci am luat-o la stanga. Dupa cativa pasi doar emotionanti pe deasupra haului, am intrat in horn, pe care l-am urcat in vreo douazeci de minute, fara a intampina vreo problema.


     Am ajuns in strunga! Ce priveliste! Pe o parte Calinetul, pe cealalta Valea Podurilor. Fata nordica a Muchiei Timbalului Mic, aproape la fel ca surata sa mai de la nord, nu primeste soare decat dupaamiaza, pana tarziu, la apus. De aceea, oricat de impozante ar fi formele acesteia, nu se pot pune in valoare in fotografii decat atunci.


     Hornul care coboara din strunga catre Valea Podurilor se poate cobori fara probleme pana in talveg. Diferenta fata de coborarea din strunga din aval, este ca acum ne aflam dincolo (sud) de o muchie secundara, care desparte in doua pe o anumita portiune firul Vaii Podurilor deasupra Turnului Ascutit. Deci, daca dorim sa urcam in Strunga Caprelor pentru a iesi din Valea Podurilor fara a face rapel, trebuie sa traversam spre nord aceasta muchie, care e partial acoperita de jnepeni. In schimb, daca dorim sa continuam drumul pe Braul Maimutelor sau spre Muchia Timbalului Mic, acest horn de coborare ne scoate exact unde trebuie.


     Ne-am intors fericiti la refugiu. Dar avem o problema. Toti. Concediul era pe terminate si ne simteam datori sa-i aratam aceasta minune de horn mentorului nostru in materie de Crai, lui Ovidiu Lupascu zis si Nea Didi, care ne-a onorat, de cand ne-am cunoscut, cu prietenia lui generoasa si ocrotitoare. Din pacate pentru el, a trebuit sa rabde un an doar cu povestile noastre... (si cu cele cateva poze, pe care in parte, vi le arat si eu aici).


     Un an mai tarziu, iata-ne din nou in concediu, sejur la Refugiul Sperantelor, de data asta in echipa completa. Nea Didi, nerabdator sa urce si el hornul, a adus si ceva materiale tehnice (desi ii spusesem ca nu trebuie): o coarda de dederon, cateva pitoane, ciocan. Nu aveam niciunii carabiniere, asa ca rapelurile nu puteau fi decat Dulfer... . Dar avand astea cu noi, aveam o mai mare indrazneala...


     Echipa, acum completa, a urcat Calinetul pana la intrarea in horn. Acolo, i-am cerut lui Nea Didi ciocanul de batut pitoane si am inceput sa martelez pe peretele care margineste hornul spre vale. „Ce faci, vrei sa darami muntele?” ma intreaba Nea Didi. „Nu tocmai. Vreau doar sa insemn intrarea in horn cu numele acestuia” „Si care e numele?” „Hornul lui Nicu, deci H N” .


     Dar muntele s-a protejat singur... Stanca era atat de tare incat, dupa ce am facut cu greu doua linii verticale, am hotarat sa scriu doar un N. Cred ca am incercat si spre deal, dar cu acelasi rezultat. Dupa ce am urcat impreuna hornul, Nea Didi a gasit o modalitate eleganta si civilizata de a face cunoscut Hornul lui Nicu, publicand o descriere a acestuia in Romania Pitoreasca. Doar ca pe vremea lui nea nicu nu putea sa apara un articol cu titlul Hornul lui Nicu... I-a spus „ Muchia si Peretele dintre Timbale”, din care redau acum un fragment:

     „Pornind de la Plaiul Foii, urcăm pînă în imediata apropiere a refugiului Cabana Ascunsă și prindem potecuța ce duce la Șaua Scării de Fier, (PSF) coborîm „Scara" (SF) și hornul de sub ea și ajungem în firul Călinețului pe care începem să urcăm. Depășim direct sau ocolim prin dreapta (cum urcăm) primele trei săritori, trecînd între timp pe la gura a două hornuri ce urcă în peretele din dreapta noastră și, după 30—35 minute, ajungem la al 4-lea obstacol: un jgheab îngust și înalt, avînd la capătul superior o „praștie" (bolovan încastrat în pereții jgheabului). Ocolim săritoarea tot prin dreapta, căutăm să revenim imediat deasupra ei în firul văii și după cîteva minute ajungem la gura unui horn îngust ce se înalță în dreapta; aici începe traseul propus de noi. La gura hornului, pe peretele dinspre vale, observăm un reper sigur: litera „N" săpată în stîncă, în ciuda aspectului său „fioros", hornul se escaladează ușor, dînd turistului o deosebită satisfacție; micile lui săritori se trec direct, cu excepția a 2—3 obstacole care se ocolesc prin dreapta. După 30—40 minute ajungem la un pîlc de smirdar (rododendron) ce se întinde spre dreapta pînă într-o șa largă, din care coborîm în firul unui alt horn aflat în dreapta noastră. Urcăm pe el 15 minute și ajungem într-o strungă situată pe Muchia dintre Țimbale, de unde avem o splendidă panoramă”. (Extras din articolul mentionat mai sus).


     Stia de litera „N”, ca doar el s-a luptat cu mine sa nu stric muntele... Dar acum, litera nu se mai vede. Timpul nu a stat in loc. Ori au ciocanit-o altii ca sa dispara reperul, ori avalansele de zapada si pietre si-au facut datoria redand muntelui aspectul natural... Iar eu am mai lasat deoparte excesele tineretii.


     Iata si harta pe care a publicat-o alaturi de articol:

/hornul_nicu/11harta.jpg


      Si o poza a lui Nea Didi, proiectandu-si profilul sau de Cousteau pe Muchia dintre Timbale : /hornul_nicu/12didimdt.jpg


      Asta este povestea Hornului lui Nicu. De cand l-am escaladat prima data, am urcat aproape in fiecare an hornul, in compania multor cunoscuti sau prieteni, de fiecare data bucurandu-ma de bucuria lor, cu speranta ca acest gest de altruism nu va fi umbrit de comportamente nelalocul lor pe munte. De fiecare data cand am avut ocazia, am pozat Muchia dintre Timbale, doar doar o iesi o poza buna. Dar la vremea aceea nu ma ajuta tehnica. Pe unele din vechile mele poze cu muchia, am insemnat traseul hornului. Iata una:

/hornul_nicu/13mdt1cu_traseu.jpg


      Poza e facuta pe o lumina difuza datorita unui cer voalat, diapozitivul s-a decolorat in 30 de ani... Hornul se vede doar in portiunea superioara, cea inferioara fiind mascata de Cornul Caprei.


     O alta poza, mai neclara dar in care se vede aproape tot hornul:

/hornul_nicu/14hornul_cu_traseu.jpg


      In final, o poza facuta de pe Creasta Frumoasa, in cea mai calduroasa zi a verii anului 1986:

/hornul_nicu/15muchia_din_frumoasa.jpg


      In loc de incheiere, cateva cuvinte despre mersul pe nemarcate si in general despre mersul pe munte, cuvinte apartinand Domnului Dinu Mititeanu:


     „Într-o discutie, regretatul montaniard Ovidiu (Didi) Lupascu afirma ca descrierea unor trasee nemarcate ar trebui sa fie considerata doar o invitatie, nu un ghid. Cel mai sigur este sa aveti rabdarea (stiu ca la tineri aceasta este o "marfa" rara! ) si întelepciunea de a va apropia de un veteran (care nu darama momâi !) care va vedea "flacara" din ochii vostri si va simti daca meritati sa va ia cu el prin acele locuri cu nume de basm. Dovediti-i prin comportare ca nu s-a inselat, ca stiti sa respectati muntele, linistea si curatenia lui (sau s-o faceti dupa altii!). Atunci va va atrage pe parcurs atentia asupra unor repere de care aveti nevoie cand veti deveni voi ghizi pentru altii (daca merita! ). Si daca veti deveni ghizi, invatati-i pe ucenicii vostri intr-ale muntelui sa-i cunoasca nu numai reperele, "anatomia" ci si "sufletul" muntelui, sa-l iubeasca, sa inteleaga ca muntele nu trebuie asaltat ca o cetate inamica: el isi deschide singur portile, bratele, inima pentru prieteni.”






Marți, 9 august 2011 - 12:19 
Afisari: 4,641 


Postari similare:





Comentariile membrilor (17)

teo77
teo77

 
1
O adevarata istorie a acestor locuri pline de farmec si un jurnal extraordinar.


Marți, 9 august 2011 - 13:23  

gabi_cargo
gabi_cargo

 
2
Frumos jurnal, l-am citit pe nerasuflate.
Intr-adevar, cele mai frumoase trasee sunt cele pe care le faci cu prieteni cunoscatori ai muntelui, de la care poti afla o sumedenie de lucruri interesante. Intamplarea fericita a facut sa pot parcurge si eu acest traseu, Hornul N, cu un om deosebit si in acelasi timp bun cunoscator al abruptului Craiului.
Multumesc mult pentru aceste informatii, este intr-adevar, un jurnal scris cu sufletul, pentru adevaratii iubitori ai muntelui.
Nu trebuie sa "cucerim" muntele, trebuie sa-l iubim.


Marți, 9 august 2011 - 15:01  

gabicolea
gabicolea
Caraba
 
3
Frumoasa, plina de istorie si folositoare povestire.

Multumesc


Miercuri, 10 august 2011 - 09:22  

dan_marza
dan_marza

 
4
@teo77: Istorie cred ca va fi abia atunci cand, raspunzand apelului meu, vor mai posta si altii istoriile lor, si vom putea sintetiza.

Locurile sunt atat de pline de farmec, incat, cel putin pe mine m-au facut sa le vizitez mai bine de treizeci de ani la rand...

Cat despre jurnal, ma bucur ca l-at parcurs si v-a placut, iar primul comentariu a venit de la un galatean de-al meu!

@gabi_cargo: Multumesc pentru apreciere!

Vedeti, istoria se repeta. Si pe mine m-au initiat altii si s-au bucurat de bucuria mea. Cred ca in viata sunt unele lucruri care nu sunt intamplatoare...

Am scris jurnalul atat pentru cei ce iubesc muntele cat si pentru cei care inca nu-l iubesc. Daca vreti, e ca o invitatie, cum spunea Nea Didi...

Inca odata, multumesc!

@gabicolea: „Frumoasa, plina de istorie si folositoare povestire.”

Multumesc pentru „frumoasa”, „plina de istorie” va fi, cum spuneam mai sus, cand vor mai ataca si altii subiectul, dar cu „folositoare”, mi-ati umplut sufletul de bucurie! Sa stiti ca la asta ma gandeam cand scriam: „oare va folosi cuiva aceast jurnal?” Va multumesc!


Miercuri, 10 august 2011 - 14:00  

vali51
vali51

 
5
Un jurnal scris cu sufletul.Felicitari!


Miercuri, 10 august 2011 - 14:27  

dan_marza
dan_marza

 
6
@vali51: Va multumesc pentru aprecieri si felicitari.


@mmordean: Multumesc, Mircea. O sa mi-o iau in cap...

Legat de Nea Didi, ma bucur ca l-ai cunoscut, poate mai vorbim despre asta.

Mugurel a fost pe acolo anul trecut, povestind tura intr-un jurnal. Un jurnal foarte bun, din toate punctele de vedere.

Din pacate am acum in plan un jurnal despre Poiana Malinului si Valea Verde , jurnal inspirat de un RT scris de tine pe Alpinet. Atat mi-a placut RT-ul, asa m-ai transportat acolo, ca mi-ai improspatat amintirile. Deci, raspunsurile despre Cabana Ascunsa vor intarzia din acest motiv. Apoi voi scrie jurnalul despre cei cativa ani cat am mai apucat-o...

Multumesc penrtru identificarea personajelor din poza. Chiar eram curios cine sunt!

Ma voi stradui sa nu insel asteptarile...

In rest, vorbim pe privat.


Miercuri, 10 august 2011 - 20:09  

ad078
ad078
(admin)

 
7
Foarte interesant si placut expus, mai asteptam astfel de "file de poveste"!


Joi, 11 august 2011 - 09:58  

gabicolea
gabicolea
Caraba
 
8
@dan_marza

Ideea este ca pusesem ochii pe acel perete cu ale lui hornuri in tura din creasta pe care am povestit-o recent ...

Cand om merge pe acolo mi-ar face onoare si mare placere sa ne insotiti.

zile senine


Joi, 11 august 2011 - 11:34  

dan_marza
dan_marza

 
9
@ad078: multumesc, voi face tot posibilul...

@gabicolea: si mie, mai vorbim!

Numai bine!


Joi, 11 august 2011 - 19:56  

mihai_fl
mihai_fl
Caraba
 
10
A iesit un jurnal frumos umbland la cutia cu amintiri.

Jambierele tricotate din imagine imi trezesc nostalgii, eu nu le-am aruncat pe ale mele nici acum, stiu cat de greu le-am procurat de la un club de fotbal.

La momentul cand am facut acest horn nu stiam cum se cheama, n-am citit nici o descriere, mi-a placut foarte mult, ulterior am aflat cum se numeste si cat de cautat este.

E drept ca l-am facut prin tatonare, nu stapanesc tehnicile de alpinism si nici echipament nu aveam, asa ca eram pregatit sa ma intorc daca lucrurile se complica.

Precizarile din jurnalul tau ma fac sa-l refac cat de curand.

Numai bine.


Luni, 15 august 2011 - 11:33  

victoranica
victoranica
Coarda
 
11
Un jurnal incredibil, citit pe alocuri cu sufletul la gura. Cam ce grad de dificultate are hornul N ?


Marți, 8 ianuarie 2013 - 10:53  

dan_marza
dan_marza

 
12
@victoranica: Ma bucur ca ti-a placut! Gradul de dificultate il apreciez a fi cam 1B din cauza expunerii, dar nu e mult mai greu decat unele portiuni din Lanturi, care fiind asigurate, isi pierd clasificarea... . Oricum, pe vreme buna, cineva care face vai de abrupt de 1A si 1B, nu ar trebui sa intampine nici o problema.
Offtopic: persoana de pe bolovanul din Norvegia esti dumneata?


Marți, 8 ianuarie 2013 - 11:39  

victoranica
victoranica
Coarda
 
13
dap Carpati.org am ajuns acolo in toamna lui 2011, scuze de raspunsul intarziat


Miercuri, 13 februarie 2013 - 13:35  

dan_marza
dan_marza

 
14
Multumesc pentru raspuns! Foarte frumoase locuri, ma bucur cand vad ca oamenii calatoresc!


Joi, 14 februarie 2013 - 10:16  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
15
O lectura extraordinara ! Multumiri pentru jurnal ! Carpati.org


Sâmbătă, 23 februarie 2013 - 12:20  

dan_marza
dan_marza

 
16
@pisti2004: Ma bucura nespus cand cineva, in pofida prafului care a inceput sa se depuna peste acest jurnal, are deteterminarea sa-l citeasca si-i mai si place! Desi scrierile mele pe carpati.org nu sunt pentru a culege aplauze, acestea sunt totusi de natura sa ma bucure si sa ma stimuleze. Multumesc si eu pentru aprecieri!


Duminică, 24 februarie 2013 - 08:54  

gornel_z
gornel_z

 
17
Foarte frumos povestit. Felicitari!


Vineri, 28 martie 2014 - 12:35  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0761 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org