Hornul Ascuns în continuarea Văii Seci a Coştilei – 5 noiembrie 2021 (Muntii Bucegi)

Notă: acest jurnal conține descrierea unor drumeții pe vale de abrupt, cu echipament specific la îndemână, casca fiind indispensabilă. Dificultatea descrisă a unora dintre obstacolele întâlnite este subiectivă, iar modul de abordare a lor este propriu, fiecare poate să găsească variante mai bune.

Să o luăm cu începutul. Cu patru săptămâni în urmă am prins prima încercare reuşită de iarnă. Am fost atunci trei prieteni pe Vâlcelul Ţiţeica (vezi https://www.carpati.org/jurnal/v%C3%A2lcelul_538_iteica_8211_9_octombrie_2021/3645/). Ne-am dorit atunci să ieşim din Brâna Portiţei sus în şaua Mortului, dar odată încheiat vâlcelul am ştiu că nu are sens să forţăm nota. Ningea, vizibilitatea era redusă, noi eram foarte fericiţi şi împăcaţi cu prima porţie de iarnă. De atunci mama natura s-a încăpăţânat se repună în drepturi toamna. Chiar dacă în unele zone zăpada nu s-a lăsat dusă şi gheaţa îşi face simţită prezenţa tot mai des, atmosfera pe munte este una calmă şi plină de culori. Ultimile două zile s-au caracterizat prin temperaturi cu mult peste cele cu care ne-am obişnuit în ultimile săptămâni. Zis şi făcut “hai că mai iese o tură de vară”.

Mă tot gândesc la un traseu şi-mi face cu ochiul Valea Seacă a Coştilei. Nu găsesc prea multe parcurgeri de vară, se pare ca e vegetaţie multă, că e seacă doar cu denumirea etc. Văd că sunt două brâne mai cunoscute, una mai mult umblată de capre şi cea cu jnepeni. Valea îşi are obârşia sub Brâul cu Jnepeni de unde mă pot lega de văile vecine, Mălin şi Tap. Din jurnalele găsite reiese că nu sunt mulţi fani de jnepeneală, care nici nu e prea clară. Dacă m-aş comporta ca un urmăritor de capre, parcă e prea scurt traseul pentru aşa o zi frumoasă de plimbat în natură.

Dimineaţa mă găseşte cu o mare poftă de drumeţie la purtător. Este chiar foarte cald, pădurea destul de uscată şi în aer pluteşte o avântare de seacă. De la Căminul Alpin iau triungiul roşu în vizor. După o oră şi zece minute îl schimb în favoarea unei benzi galbene. Merg liniştit cu mine însumi şi iau porţiunile din traseu bucată cu bucată. Trec peste Valea Cerbului pe malul drept în urcare şi văd printre copaci că apar stâncăriile. Caut să identific Santinela Văii Verzi însoţită de Colţul Prăpădit. Dau jos rucsacul şi caut un telefon să fac poze. Când mă uit mai bine, pe malul opus, moş martin mă lua şi el pe mine în ochiul aparatului. La loc comanda, dau la deal cu talent şi-mi trece dorul de şedinţă foto. Mă întreb dacă marcajele de urs ce le-am identificat mai devreme au vreo legătură au ba. Unul era mai vechi, l-am văzut şi în ieşirea anterioară, al doilea era foarte proaspăt, dar nu aburea. Poate îmi joacă feste auzul, dar parcă aud câte o respiraţie greoaie din când în când. Apuc să arunc un ochi la stânga şi când zăresc Colţul Mălinului, tai Cerbul şi o iau în sus. Mă opresc doar când firul văii este clar şi privirea nu este blocată de nici un obstacol. E din nou linişte, e semn clar, Seaca este valea de urmat. Pun casca şi trec la treabă. După o zonă de bolovani ajung la prima săritoare a văii. Sunt decis să ţin firul cât mai mult posibil. Stânca e destul de uscată.

Zona de obârşie a Văii Seci a Coştilei

Prima săritoare a văii

Săritorile nu sunt foarte înalte, dar nici scunde. De multe ori oferă prize bune sau posibilităţi de ramonaj sau spraiţ. Sunt nevoit, nu o dată, să curăţ acele de larice căzute din abundenţă pe pragurile unde am nevoie de aderenţă. Chiar dacă vegetaţia din fir este acum trecută, pereţii văii nu lasă privirea să străbată foarte mult. Urmează încă două săritori frumuşele.

Mi-am făcut deja încălzirea şi urmez o zonă în care talvegul este destul de uşor de străbătut. Trec pe sub un portal de piatră. Recunosc că m-am întrebat dacă ţine au ba. Forma acestuia reprezintă un semn particular al acestei văi.

Din când în când Colţul Mălinului se arată privirii, dar nu pentru mult timp. Trec o zonă cu hăţaşe care cred că corespunde Brânei Caprelor. Dau de o săritoare mare şi murdară, la care zic pas.

În stânga mea este un colţ de stâncă, posibil să fie unul prăpădit. Zăresc câteva capre negre. Ţinând cont de aspectul neplăcut al săritorii, de colţul vecin şi de un ţap care tot şuieră deasupra mea, deduc că este un semn providenţial şi o iau în direcţia caprelor negre, uşor dreapta, pe un vâlcel înierbat. La capătul vâlcelului mă regăsesc într-o mică spărtură într-o muchie de unde se poate traversa în Valea Tapului. În stânca din dreapta se vede o mică grotă de mărimea unei maşini de spălat rufe. Sunt aproape de cota de înalţime a colţului aflat pe partea stângă a văii. Fac o traversare pe curbă de nivel înapoi către firul văii, puţin de potecă de capre, ceva mai mult jneapăn. Datorită vegetaţiei, inclusiv copaci zdraveni, sentimentul este de siguranţă, chiar dacă panta este semnificativă. Un mic hăţaş mă scoate către Seaca Coştilei în care cobor cu un rapel de circa 10m de la un copac foarte gros.

Intrat din nou în fir, ruta este bolovănoasă, dar nu prezintă obstacole majore. Amintesc doar o săritoare frumoasă, pe care am abordat-o pe partea stângă. Ea are o fereastră prin care deocamdată se poate strecura un om, dar la baza ferestrei e plin de grohotiş.

Săritoarea cu fereastră

Căţărarea pe această vale, cel puţin în condiţiile pe care le-am întâlnit eu, este foarte frumoasă, peste aşteptări. Nu ştiu dacă se datorează şi ritmului de mers, dar este o vale solicitantă. Problemele întâlnite sunt diverse şi oferă multă satisfacţie.

Ajuns în Brâna cu Jnepeni iau un hăţaş care mă trece pe lângă o casă bine îngropată sub o stâncă. Este un loc de bivuac excelent, doar că pământul din faţă este scurmat bine. În spate, la o distanţă apreciabilă se vede un culcuş cu diametru de peste un metru, bine tasat cu excepţia marginilor. Nu e locul în care să zăbovesc prea mult, nu ştiu cât de bine se pricep caprele la mersul târâş, iar grota nu suferă de înălţime prea mare. Urc uşor stânga sus, către limita stâncii.

Colţul Mălinului

Fac o pauză destul de lungă. Arunc un ochi la Valea Mălinului, dar nu mă tentează. Am nevoie de linişte, locul este foarte potrivit. Morarul este scăldat în soare, dar nu e ţipenie de om în trasee. Savurez un ceai cald şi dulce, mănânc o jumătate de sandvici. Această masă e binevenită, trebuie să îmi refac forţele. Mă simt binecuvântat, mintea îmi este liniştită. Drept urmare pun două pitoane în buzunar, pregătesc semicoarda şi mă echipez cu două anouri de 60cm, respectiv 120cm. Mai pun pe ham un reverso, două carabiniere cu filet şi câteva bucle de cordelină. Dintre acestea am folosit doar una pentru prusik. Mă ţintesc la baza Hornului Ascuns.

Hornul Ascuns

Prima lungime de coardă începe într-un horn îngust în care încap mai greu în unele pasaje. De fapt lungimea de coardă a fost pentru mine mai multe lungimi. Mă autoasigur, semicoarda este la dublu, merg cu mult calm şi grijă, mă odihnesc în puncte în care mă simt bine poziţionat. Firul este uşor înclinat către dreapta, stânca oferă aderenţă bună. Unele pitoane din traseu sunt mai bătrâne. Vreo două pasaje scurte le-am făcut de trei ori: prima dată în urcare, apoi rapel şi recuperat rucsacul, apoi din nou urcare. Am simţit că este mai sigur să abordez câţiva paşi fără rucsac, fie nu încăpeam prea bine, fie nu am vrut să forţez nota. Timp aveam suficient la dispoziţie. Ajung în prima regrupare amenajată ca staţie de rapel, de a cărei existenţă ştiam (vezi https://www.backtonature.ro/reconditionare-coltul-malin-hornul-ascuns/). Valea se arată spectaculos.

Urmează dilema cu bolovanul încastrat. Las jos rucsacul şi mă uit pe dreapta. Pare o zonă bună pentru o bavareza. Urc câţiva paşi , dar fisura de care ar trebui să mă trag de mâini este foarte friabilă. Nu văd loc să plantez un piton, renunţ la idee. Cobor cu grijă înapoi sub bolovan. Chiar aici e o zonă puţin mai friabilă, nu pot face curat deoarece rucsacul şi o parte din coardă sunt sub mine. Nu ating nimic şi verific cu atenţie prizele. O iau pe stânga bolovanului, e uşor surplombat, dar găsesc prize foarte bune. Nu e spectaculos ca o bavareză, dar mă declar foarte mulţumit. De-a lungul hornului găsesc câteva pitoane bătute. Cred că în afara celor două regrupări, pe prima lungime am asigurat cel puţin trei, iar pe a doua lungime cel puţin două. Nu m-am uitat foarte mult, am urmărit să mă bucur de traseu.

Blocul încastrat

Dau ultimul rapel pentru recuperarea rucsacului aflat sub bolovan. Firul continuă cu o zonă ceva mai lată, dar încă bună de căţărare prin opoziţie. Talvegul este uşor ierbos şi trebuie atenţie la pietrele mişcătoare.

Mult a fost, puţin mai este

Trec uşor pe dreapta dintelui, stânca oferă aderenţă foarte bună, dar asigur şi aici. Aceeaşi strategie pentru Colţul de Sus.

Dintele dintre Colţi

Colţul de Sus

Odată ajuns în BMC strâng o parte din echipament şi o iau cu viteză la drum. Un pic peste o oră îmi este necesar să ajung în banda galbenă. Cu ceva timp înainte de a intra în traseul turistic, Morarul mă răsplăteşte cu bogăţia sa. De aici totul decurge lin, sunt mulţumit şi mulţumesc pentru încă o zi minunată dăruită de Munte.

 

Participanţi: 1

Traseu: Cămin Alpin Buşteni – Valea Seacă a Coştilei – Hornul Ascuns – Brâna Mare a Coştilei – Valea Priponului – Cămin Alpin Buşteni

Momente de timp: Cămin Alpin 0’ – Intrare Valea Seacă a Coştilei 1h 30’ – Brâul cu Jnepeni 5h 15’ pauză generoasă – BMC 7h 15’ – intersecţie Valea Cerbului 8h 15’

Sâmbătă, 6 noiembrie 2021 - 15:49 
Afisari: 476 


edy