Hermann Buhl (Tancul Mic-Costila) (Muntii Bucegi)
Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu de alpinism,
destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea
echipamentului specific.
5-6 septembrie
Echipa:Mike
si Radu
Acest sfarsit de
weekend se anunta unul agitat, cu multe puncte de bifat pe agenda de lucru si
speram ca de data asta vorba accea cu iepurii (Cine alearga dupa 2 iepuri nu
prinde nici unul) sa nu se indeplineasca…De fapt noi fortam si mai mult mana
sansei caci vroiam sa prindem 3 iepuri intr-un singur weekend si sa fentam si
vremea rea.
Cu asemenea
planuri am pornit vineri seara spre Busteni cu gandul de a urca la refugiu la
Costila. La ora 10.45 cand intram pe Plaiul Munticelu o luna plina, imprastia
lumina ca ziua , ce se furisa printre frunzisul des al padurii si umplea poteca
de franjuri negre. Puteai fara grija sa mergi fara frontala dar riscai sa iei
toate radacinile in picioare asa ca urcam cuminti la frontala, mancand poteca
sub adidasi, si grabindu-ne sa ajungem cat mai repede la refugiu pentru somn.
Radu trage la deal rucsacul cu echipament si mie imi revine un rucsacel usor cu
mancarea si apa si deja incepem sa ne intrebam daca nu am uitat nimic la
masina, vreo semicoarda ceva.
Racoarea ne da
aripi si apa rece de la izvor ne mobilizeaza si pentru ultimele 20 de minute.
Nimic nu tulbura noapteasi linistea
muntelui este desavarsita. In fata refugiului stam si admiram Busteniul adormit
si pegatim echipamentul pentru ziua urmatoare cand intentionam o trezire
matinala ca sa urcam pe Lespezi.
Peste noapte insa
vantul se lovea cu mult spor de peretii refugiului care rabufnea la fiecare
pala si dimineata avangarda frontului de precipitatii mult anuntat se ivise de
dupa Postavaru.

Asa ca mai furam o ora de somn si plecam mult mai tarziu spre
Tancul Ascutit de unde alegem Herman Buhl, deoarece ne facilita o retragere
facila din orice punct al traseului putand sa rapelam la baza peretelui pe 2
semicorzi de 60 de m daca se strica vremea.
Intrati in perete
insa, ca un facut vremea se indreapta si un soare ca pentru ultima zi de vara
ma arde ape ceafa…Incepem sa regretam alegerea de dimineata dar acum zarurile
erau aruncate…
HERMANN BUHL
5A, 4 lc,
Localizare :Tancul Mic

O schita mai veche din W.Kargel-Trasee alpine in Carpati, pentru o varianta mai nou si mai aproape de realitate ca si cotatii,numar de lungimi etc:
http://www.costila.go.ro/tancul_mic.htm
Cine a fost Hermann Buhl puteti citi pe wikipedia:
http://en.wikipedia.org/wiki/Hermann_Buhl si chiar va invit sa explorati putin viata acestui foarte bun alpinist care a urcat 2 varfuri de peste 8000 m in premiera, dintre care Nanga Parbat pe care a urcat solo si fara oxigen, o performanta remarcabila pentru acele timpuri si pentru o prima ascensiune.
http://www.hermann-buhl.de/
Herman Buhl a
fost abia a doua intalnire cu traseele de conglomerat dupa Costila –Galbinele
anul trecut, dar pasul a fost insemnat…Daca in C-G prizele erau din abundenta,
acum mi-a trebuit ceva timp sa ma obisnuiesc cu prizele fine, cu pietricele pe
post de prize de maini si cu mersul la echilibru.

Iar daca in
Dolomiti,Oana se vaita ca traverseele de acolo de 4 era expuse…ma gandeam ca ar
trebui sa o invitam in Herman Buhl…un traverseu ascendent continuu.
Si mi-a trebuit
si mai mult timp sa ma prind cum dovedesc cu ajutorul lui A0 gradele alea de 6,
6+, 7- de pe traseu. Pana la urma m-am prins si Lungimea (The One)-adica ultima
lungime din traseu care era si cea mai grea a trecut chiar repede cu tehnica
prind bucla, pun zelbd, scot bucla o puna pe ham, prind urmatoarea bucla, scot zelb si urc in pitonul de mai sus…

Eram inca in prima lungime si imi formam cadenta de artificial

Dupa cum se vede nici pe pasajele de dat la liber nu ma eram mai destinsa
Noroc cu micile divagatii, niste oameni pe Brana Aeriana, altii in Costila-Galbinele pe care aveam sa ii vedem abia in top dar pe care ii auzeam

Peretele Vulturilor a iesit cam stramb in poza asta
Echipe in Costila-Galbinele
O regrupare faina..
Bun, trecem si
ultima surpbloma pe care Radu mi-o zugravise inspaimantoatoare sub forma unui
mic tavanel si ma dadeam de ceasul mortii de ce nu am luat de acasa o scarita
si cu sentimentul unui lucru bine facut ne odihnim la locul de fumat.
Ultima lungime, mai intai ne spanzuram putin si apoi iesim cu zambetul pe buze

Facem si
ultimii 5 m din traseu (de 6- care imi ies la liber) si incepem retragerea caci
deja gatul ne era uscat ca un burete pus la soare si tanjeam de vreo ora la
limonada de la rucsac.
Ultima etapa: descurcand itele incurcate
Ajungem la
refugiu pe la 3 jumate fiecare implinit in felul lui, unul s-a chinuit sa
scoata cat mai mult din traseu la liber, altul s-a chinuit doar sa termine
traseul si ca sa nu ne mai dea prilej de noi discutii privitoare la vre-un al
traseu, cerul a inceput sa maraie in departare. Asa ca ne mobilizam, strangem
catrafusele si cand primul tunet bubuie in Bucegi tocmai traversam valea
Costilei. Sarabanda ploii incepe si daca in prima etapa cautam sa ne strecuram
pe sub copacii desi si sa ne fofilam de udatura pana la urma nici padurea nu a
putut sa ne ascunda si stropii mari ne-au udat instantaneu. Ploua ca la
sfarsitul lumii cu tunete, fulgere, trasnete si ne felicitam pentru lenea de
dimineata caci dupa socoteala noastra acum trebuia sa fim pe retragere-pe brana
aeriana daca plecam in Lespezi…Si nu vrem sa ne gandim cat de interactiv ar fi
fost…
Oricum ploaia
torentiala de vara i-a surprins pe multi descoperiti, erau echipe in Costila
Galbinele, pe Picatura,pe Brana aeriana…Asa ca, in contextul dat stateam chiar
bine infipti pe pamant la adapost iar perspectiva unei masini uscate ne lumina
fata…
Dar asa cum se
intampla de multe ori, nu ajungem bine la masina ca primul val de ploaie s-a
oprit iar de acum incepea cursa catre Ciucas si muream de curiozitate cam cum
stateau Carpatistii cu ploaia pe acolo. Il sun pe Em care ma anunta ca tocmai a
inceput si la ei sa ploua, asa ca nu avea rost sa ne grabim…Mergem temenel ne
oprim la cumparaturi in Brasov si dupa un slalom printre gropi care sigur nu
i-a placut masinutei noastre care aproape uitase drumurile rupte din Romania
intram pe drumul forstier spre tabara de corturi. Drumul e deosebit de
pitoresc, delusoare, paduri, pajisti de un verde crud, totul mustind de apa
binefacatoare, 2 caprioare coborate in linistea serii prin poieni. Tinutul e de
vis si ne-a placut foarte mult asa cum l-am descoperit in lumina inserarii si
nu ma mir ca Vama Buzaului este localitate atestata pentru Agroturism si
EcoTurrism dar drumul acela prin localitate oare cui ramane ???
Pe la 8 si un
sfert seara ajungem in sfarsit la foc si Mike si Radu, ultimii intarziati pot
sa salute marea adunare Carpati.org si sa se aciueze la gramada.
Din fericirea
ploaia ne-a ocolit orebunesi focul a putut sa arda linistit, chitara sa
cante, si continutul sticlelor care mai de care mai diversificat sa dezlege
limbile…Unii au fost mai in verva decat altii care au plecat mai repede la
somn, dar pana la urma cel de sus a reglat conturile si a facut dreptate si
pentru somnorosi si pentru galagios caci dupa miezul noptii a inceput din nou
sa plouasi ne-a trimis pe toti la somn.
Dimineata desi e
timp de povesti vremea e de toamna tarzie asa ca fiecare strange repede cortul,
tabara dispare ca prin minune si luam din nou lungul drum spre casa….
De data asta
drumul nostru spre casa a trecut via Slatina si iata ca dupa 3zile tot nu am ajuns
acasa, ci scriu fercita la Serviciu RT-ul unui weekend lung si
reusit...inaintea unei noi zile la job…Cafeaua de dimineata cum s-ar zice.
Miercuri, 9 septembrie 2009 - 00:09
Afisari: 3,909
mike
la liber - adica fara asigurare?
Miercuri, 9 septembrie 2009 - 00:41