Gura Dobrogei in haine de primavara

Aprilie 2013

Ultima saptamana innorata si destul de friguroasa nu lasa loc de prognoze meteo optimiste pentru urmatorul sfarsit de saptamana.

Tocmai in acel sfarsit de saptamana ne-am dat intalnire cu natura din acest an.

Este dimineata devreme a zilei de sambata 6 aprilie si sunetul ceasului desteptator ma surprinde cu o zi incredibil de frumoasa. Cu bucurie, fac ultimile pregatiri de drum, adica: sanwichuri; termosul cu gura larga pe care il indes bine cu cartofi prajiti si friptura - prajita chiar atunci; apa la termos sa nu ma deshidratez; ceva conserve in plus – asa, ca sa fie; paine, ca fara ea nu putem si … cutii de bere, dar fara alcool.

Toate acestea le indes in rucsacul cel nou, ala vechi l-am dat deja uitarii, agat unde trebuie betele telescopice – pentru orice eventualitate, zic eu; mai caut sa asortez hainele cu caldura de afara, apoi imi dau intalnire cu buna dispozitie si prietenii.

Suntem un grup de prieteni - uniti de placerea drumetiei - ce ne-am adunat in 3 masini pline, in total 11 oameni, la Targusor, respectiv statia de cale ferata Targusor-Dobrogea.

De acolo o luam pe drumul catre NE spre localitatea Gura Dobrogei, coborand pe valea Visterna.

Paraul Visterna este un afluent al raului Casimcea, populat, dupa cum am vazut, cu pestisori mici, habar nu am de care, si broscute testoase de balta, nu mai mari de o palma. Apa, foarte limpede era filtrata si de stratul de alge verzi prin care isi gaseau de joaca toate aceste vietuitoare.

Fara a prinde chiar de veste, cum spune poetul, ne-am oprit in dreptul pesterii Liliecilor. Acolo era punctul de unde plecam si spre care ne vom intoarce la sfarsit.

Agatam rucsacii in spate si pornim in amonte, catre V, pe langa Visterna ce ne este calauza pana la primul loc unde putem trece dincolo, apoi revenim pentru a ne indeparta catre stancile din dreptul pesterii La Adam, care este atat de cunoscuta.

Deasupra un soim, cred, ne priveste intrebandu-se ce cauta melcii aceia fistichii cu casa in spinare.

Gasim intrarea in pestera, inalta, ascutita, cu varful in sus, ca wingwam indian.

Inauntru e lumina, aveam luminator in tavan, deci avea locuinta moderna Adam asta si unde mai pui ca era si cu etaj, asa ca urcam. Urcam oarecum greu pentru ca erau si locuri largi dar si foarte inguste care ne obligau sa dam rusacii jos. Nu aveam loc in hornul ingust, era destul de inalt, asa ca ne dam rucsacii unul altuia pana sus, apoi urcam dupa ei. In sfarsit… iesim.

In jur destule cotloane, ce duceau, poate, la alte galerii, dar le lasam necercetate, caci ne-am prafuit destul deocamdata.

Nu am cautat, dar nici nu am gasit altare, nici fosile, iar aerul nu ne-a inabusit prea tare, poate din cauza ca si afata era destul de cald.

Ne echipam deci si pornim mai departe.

Undeva catre nord fotografiem viaductul peste care trece o “sageata albastra” pe traseul Medgidia-Tulcea.

E plin de flori galbene, foarte frumoase, ruscute de primavara se numesc, bujori de stepa, neinfloriti inca, deditei pufosi, intr-o frumoasa culoare mov.

Printre arbusti si iarba, mai mult sau mai putin inverzita, intalnim carabusi greoi, gargarite in haine de vara rosii cu buline care leneveau la soare, incercand parca, sa uite de zilele mohorate.

Coboram intr-o rapa, o fosta albie de rau, cred, plina de arbusti ciufuliti, care ne agata hainele, cu copaci cazuti, incarcati cu muschi verzi, ce e musai sa-i sari, daca nu vrei sa ii ocolesti.

Urcam catre NE si intram intr-o padurice unde facem un popas scurt, cat pentru o gura de apa si ceva de rontait in graba.

Am prins iar puteri si ii dam cu praf de mers, ca drumul e lung…

Buna ziua!…

O testoasa Dobrogeana ne intampina rusinoasa, ca prea a stat cu capul ascuns in carapace.

Si…la revedere.

Cum nu avem nici o fata cu noi, ca sa ii dea un pupic si sa se transforme in print, ne indepartam… arrivederci si arrive-ciuciu…

Ca nici iarba nu-i place!

Undeva, catre dreapta, zarim “banutii Dobrogei” si ca oameni cinstiti ce suntem ii lasam acolo.

Foste recifuri de corali, acum pietrificati, din Jurasic, ies la suprafata din humusul care i-a acoperit in timp si arata ca niste inele din piatra.

Urmam o poteca pana la brana ingusta pe care se afla doua din cele trei intrari cartografiate ale pesterii Liliecilor.

Foarte apropiate una de alta, doua din intrari le-am gasit imediat, dar de a treia nu am dat, oricum, nici nu am stat sa o cautam.

Prin intrarea C se pare ca am intrat si e destul de ingusta daca trebuie sa te apleci ca sa intrii. Inauntru este mult mai larga si de acolo pornesc 3 galerii. O luam in dreapta, caci inainte e o fundatura, prin culoarul ingust. Destul de ingust si denivelat. Pe pereti, din loc in loc, sageti si marcaje de directionare.

Ne aplecam, uneori ne taram, culoarul urca, trecem de inscriptia “nivelul 2” si dam de o polita in care cineva lasase lumanari aprinse, semn ca mai fisese cineva acolo.

Intram intr-o sala plina de lilieci, unii destul de mari, agatati destul de jos cat sa poti sa-i atingi daca iti arde de…gluma. Nu-i deranjam mai mult decat e necesar, si ne intoarcem fara sa mai facem pe exploratorii catre “centrul pamantului”

Inapoi catre iesire, parca mai greu decat la intrare, pentru ca acum coboram aplecati intr-un mers al piticului.

Hai ca am iesit.

O luam in stanga, unde, dupa un timp zarim a doua intrare, pe care doar am fotografiat-o si o luam in jos pe stanci, catre Visterna si catre masini.

Am luat masa si ne-am odihnit inainte sa plecam catre Constanta.

Sâmbătă, 20 aprilie 2013 - 14:02 
Afisari: 4,028 


cristake