Frustrare (Muntii Tarcu - Muntele Mic)

Data: 19.12.09-20.12.09

Participanti: o sa apara toti mai departe in cursul blogului

Locatie: Tarcu

Textul este preluat integral de pe:  http://hoinarii.blogspot.com

Acesta e un blog personal si parerile si concluziile emise mai departe trebuie tratate ca atare: sunt pur personale si nu sunt facute in numele unor terte persoane sau organizatii.

Dupa inceputul in forta de la mijlocul lunii octombrie iarna s-a retras rapid si s-a transformat intr-o toamna linistita si plictisitoare. Prognozele anunta ceva precipitatii pe week-end si mai ales primul ger din sezon.

Nu suntem foarte convinsi de cat de multa zapada vom avea parte asa ca ne limitam la terenul nostru de joaca: Tarcu. O sa luam cu noi si ski-urile de tura ca doar trebuie sa incepem candva si sezonul.

Ca de obicei de la trupa initiala de 2 hoinari se ajunge repede la 11 persoane. O sa fie fain.

Ne uitam pe termometrul din masina si pe masura ce gradele scad si zapada creste avem sentimentul ca asta o sa fie totusi deschiderea sezonului hivernal.

Parcam la telescaunul de la MMic si aici ne intlanim cu Iulius, Florin si Aurel. Nu avem un plan stabilit asa ca ne tot codim incotro sa mergem: Cuntu sau la o tura de ski pe MMic si dupa aceea pe Cuntu.

Gianina vrea la ski, Alin vrea pe Tarcu, noi nu vrem nimic. Castiga fetele -intre timp si Elena parca ar prefera ski-ul.

Florin, Irina, Duba si Raluca pornesc pe jos catre Cuntu. George cabanierul de pe Tarcu merge o perioada cu noi dupa care continua singur catre Cuntu.

Suntem pe ski-uri si mergem o bucata pe sosea dupa care pornim pe ceva drum pe care il stiau Gianina si Alin sa urcam. Vremea e buna: frig, dar soare. Zapada cade de pe copaci si ne acoperanu de putine ori.

Pe scurt: voie buna, zapada (putina), ski si efort fizic - o tura normala. Ar mai fi de adaugat ca nu am urcat niciodata pe aici asa ca drumul ni s-a parut interesant si probabil o sa-l mai folosim si cu alte ocazii.

Ajungem la MMic si ne dam seama ca nu e zapada de ski. Partia mare nu e practicabila, iar pe cea mica e plin de iarba. Fara tragere de inima facem vreo 3 coborari doar ca sa nu zicem ca am urcat degeaba pana aici.

Bem un ceai la Coco la cabana si mai povestim iar pe la 15.00 ne pregatim de plecare catre Cuntu si il tot bazai pe Alin daca n-are chef de o tura la frontala catre Cuntu pentru a ne consuma energia.

Plecam de pe MMic odata cu aparitia frontului de care tot pomenea Alin ca il vazuse pe net. In cateva minute a acoperit Tarcu si se indrepta catre noi.

Coborarea de la MMic spre Cuntu a fost cel mult seaca pana am dat de sosea. Nu e zapada. Un strat de vreo 25cm de pulver care nu are un pat pe care sa stea. Orice cristiana dezveleste pamantul sau mai rau, bolovanii. Macar pe sosea e batuta cu ratrack-ul si putem inainta repede.

Din Jigoria incepe urcarea si e mai bine - la deal nu simtim asa de acut lipsa zapezii. Pe drum ne intalnim cu Oco, Ana, Florin si Ioana care coboara la masini si ne anunta ca au urcat pana aproape de momania lui Vali si ca sus e vant puternic, Pe ultimele curbe catre Cuntu ne dam seama ca vremea s-a inrautatit simtitor, iar la iesirea din padure viscolul ne ia in primire.

Ajungem la Cuntu unde ne intalnim cu restul trupei. O zi normala la birou pe care nici nu m-as fi mai obosit s-o relatez daca nu ar fi fost preambulul la altceva.

Incep sa apara primele zvonuri despre familia de meteorologi care inca nu a ajuns sus la statie. Nu prea le dam atentie. Radem si ne distram. Suntem 8 inghesuiti intr-o camaruta mica si avem multe de povestit.

Florin zice ca a urcat pana pe Sadovanu si ca din cauza viscolului a decis ca e mai prudent sa se intoarca. Pe drum s-a intalnit cu o familie care urca catre statia meteo si nu pareau bine echipati. Fata mergea greu.

Oco se intlanise si el cu ei pe coborare si a observat si el ca nu erau echipati pentru vremea de afara.

Irina ne poveste ca Ionut a coborat dupa sotia sa la Cuntu si ca era nervos si se certa cu lumea. De ce nu o dusese nimeni pe sotia lui cu snowmobilul pana la Cuntu? Au plecat impreuna de la statia meteo in jurul orei 14.00-14.30. Ionut cara tot bagajul.

Alex cabanierul de la Cuntu e agitat si incet incet incepem sa ne ingrijoram si noi. George foloseste telefonul meu pentru a da de cei de la Tarcu. De acolo i se comunica ca inca nu au ajuns sus.

Afara e intuneric si viscolul bate puternic.

E ora 18.00 si am terminat de mancat. Deja discutiile in camera au ca subiect predilect pe cei doi. Eu cu Elena stiu a naibii de bine ce insemana sa ramai ratacit in muntele asta. Alex vine la noi in camera si incearca sa ne convinga sa pornim sa ii cautam.

In camera sunt cativa oameni care poate ca nu au scris in buletin salvamont dar se mai plimba si ei pe munte din cand in cand. Analizam situatia la rece (nu eu, ca pe mine ma doare capul daca gandesc -eu doar actionez). Alin cu Duba analizeaz foarte pragmatic situatia:

La cum e vremea afara nu are absolut nici un rost sa pornim sa ii cautam. Nu exista nici o sansa sa ii gasim. Nu pot sa fie nebuni sa fi ramas in creasta. Sigur s-au retras spre padure si atunci toata cautarea noastra nu ar mai avea rost. Noi nu putem in conditiile de afara sa facem atceva decat sa urma track-ul de pe GPS catre Tarcu. Nu se vede la 1m in fata asa ca daca nu cumva ne lovim din intamplare de ei nu avem nici o sansa sa ii gasim.

Hotararea pare luata asa ca dupa masa ma hotarasc sa imi fac siesta cu o tura de ski-uri. Mai am energie de consumat. Ies afara si incep sa urc panta din fata cabanei.

Pe scurt: afara e nasol. Nu e ceata, temperatura nu e foarte scazuta (-11, -12 grade), dar viscolul bate ingrozitor. Fara echipament e cam sinistra situatia. Imi fac damblaua si ma intorc la cabana.

 Alex e in fata ei pregatit de plecare. E nemultumit ca cei de sus nu vor sa-l ajute si nu plecam sa ii cautam. Mai proasta mi se pare ideea sa plece singur.

Sus facem sedinta. Dam din nou telefon pe Tarcu de unde ni se spune ca inca nu au ajuns acolo. George anunta Salvamontul la ora 20.00.

 Vreau sa se retina ca la ora 20.00 Salvamontul a fost anuntat si cu o ora inainte, Iulius, Aurel si Florin au urcat fara nici un fel de dificultate pana la Cuntu. In padure erai complet ferit de viscol.

O sa fac o paranteza: mi se s-au parut interesante discutiile din camera. Toti am concluzionat ca cei doi sunt intr-o situatie nasoala. Dar de asemenea toate discutiile erau morbido comice. Porbabil ca dupa ce ajungi de multe ori in situatii mai delicate incepi sa o iei la misto pe aiai mica cu coasa.

Reluam discutia si ajungem la aceeasi concluzie: inutilitatea cautarii. Dar mai presus de orice intervine factorul uman. Si aici nue vorba de bravada sau de aventura. Exista o sansa infima ca sa dam de ei exact pe unde am fi mers. Mai mica decat sansa de a prinde 6 numere la loto, dar totusi exista.

Si nu ne-am fi putut ierta sa stim ca cei doi au fost gasiti inghetati fix pe traseu.

Asa ca incepem pregatirile de plecare. Apa calda in termosuri, haine de schimb, trusa de prim ajutor, telefoanele si mai presus de orice GPS-ul. Mai degraba am fi iesit afara in curu gol decat sa plecam fara GPS. Alin are salvat track-ul pe el si asa vom putea merge pe traseu catre cabana Tarcu, dar mai ales ne vom putea intoarce la Cuntu.

Nu ne grabim acuma: e mai bine sa fim lucizi si sa luam tot ce trebuie decat sa ne trezim ca am uitat ceva.

Suntem 5: Alex, Alin, Duba, Florin si cum mine. Afara e iadul pe pamant din cauza viscolului. S

tiu ca o sa fie reactii de genul: prin ceea ce ati facut v-ati pus viata in pericol fara nici un rost si in loc sa ii ajutati pe cei doi ati fi putut ingreuna sarcina celor care au pornit sa ii caute.

Experienta trista de acuma 2 ani cand ne-am ratacit pe Tarcu m-a obisnuit sa ma bazez doar pe mine si pe coechipierii mei. Atunci am ratacit 24 de ore pana cand am iesit in Plopi. In momentul in care noi ieseam la drumul european la ora 9.00 dimineata, salvamontistii ajungeau in Cuntu. No comment.

Atunci a fost numai vina noastra ca am ajuns in situatia aceea. Nimeni nu era responsabil pentru greselile noastre. Dar tot atunci am invatat ca 112 aduce mai repede televiziunea la mine decat Salvamontul.

 Acuma afara vremea este similara cu cea de atunci. Nici un om normal nu ar fi ramas in creasta pe asa vreme. Dar daca totusi...

Un pic despre cei 5: poate ca nu avem habar despre salvarile prin munti (cel putin eu), dar ca nivel de pregatire fizica eu zic ca nu stam tocmai rau. Suntem pregatiti pentru asa vreme; am facut ture "de placere" pe asa timp. Asa ca noi (eu cel putin) n-am vazut iesirea din noaptea respectiva ca una care mi-a periclitat viata ci ca una care avea o sansa minima de a-i gasi pe cei doi.

In ciuda vremii inaintam repede. Ne oprim doar pentru a primi indicatii de directie de la Alin. De la un timp, Florin are probleme cu ochelarii de ski -i se aburesc. Ii zicem sa scuipe in ei si sa intinda saliva. Ajuta doar pe moment asa ca ne tot oprim pentru a astepta sa si-i curete.

Desi zapada e mica, in locul in care o transporta vantul s-au facut troieni serioase. De cateva ori, baietii au considerat ca e mai intelept sa ocolim anumite zone, nu de alta dar zapada se crapa in jurul nostru.

Iesim in creasta si aici vantul e suficient de puternic pentru ca sa iti trebuiasca un efort de vointa pentru a nu te dobora. Mie mi-e clar (si cred ca si la resut) ca oricine ar fi avut o situatie destul de sumbra daca ar fi ramas in creasta. Totusi continuam. Daca cumva ?

Florin are probleme tot mai mari cu ochelarii asa ca a ajuns sa nu-i mai poarte. Fata i-a cam inghetat. Tot scotand mana sa ii stearga i-au inghetat si acestea. Brusc nu mai putem inainta. Suntem putin deasupra momaii lui Vali. Am trecut chiar prin dreptul ei (traisca GPS-ul).

Florin incearca sa ne convinga sa ne intoarcem. Ceilalti patru ne simtim OK - el insa e inghetat. Nu ne putem imparti in mai multe echipe - avem un singur GPS de care depindem ca de aer. Mai parlamentam un pic in mijlocul viscolului - dar concluzia e simpla: trebuie sa ne intoarcem.

Situatia imi intareste convingerea ca nu puteau sa reziste in creasta: Florin e foarte bine pregatit fizic si bine echipat. Cateva esxpuneri la gerul de afara au fost suficiente ca sa-l scoata pe tusa.

Ne intoarcem toti la Cuntu. De sus de la Tarcu nici o veste. Incepem sa analizam situatia si sa facem diferite scenarii: toate converg la concluzia ca au coborat catre padure. Stim ca atata timp cat au vointa sa traiasca si nu se opresc din mers au toate sansele sa supravietuiasca. Asta in conditiile in care nu au patit ceva pe coborare.

Cuvantul "moarte" apare tot mai des in scenariile noastre. Dimineata pe lumina vom relua cautarile de la prima ora.

Zorii ne gasesc pregatiti de inceperea cautarilor. De data asta ni se alatura si Iulius, Aurel Florin si Elena.

Vremea afara e "normala". Mai bate vantul, dar nu asa de tare. Vizibilitatea e buna. Astazi optam sa mergem pe ski-uri pentru a inaintqa mai repede.

Plecam abia la ora 8.30. La ora asta inca nu a ajuns nimeni la Cuntu pentru a incepe cautarea.

Ne impartim repede in 4 echipe si ne imprastiem pe platoul de deasupra cabanei Cuntu pentru cauta in cat mai multe locuri. Mergem incet si ne uitam cu atentie in jur. Asa inaintam pana in creasta. Pe creasta, spre Olteana si pe parte dreapta catre Raul Lung si Raul Alb incercam sa acoperim o zona cat mai mare.

Daca nu am fi aici ca sa ii cautam pe cei 2 ar fi o zi chiar frumoasa de tura.

Tot ca o paranteza: as face orice este uman posibil ca sa ii gasesc. Totusi nu pot empatiza cu ei mai mult decat nivelul rece de judecata: e exclusiv vina lor. Cum a fost si a noastra acuma doi ani. Aici nu exista dubii. Nu aveau ce sa plece in halul ala de echipare si pe conditiile alea meteo. Un sir de decizii proaste care ar putea duce la o tragedie.

Dar la fel de adevarat este ca pentru astfel de situatii si astfel de oameni exista anumite servicii care trebuie sa faca tot ce se poate pentru a-i salva. Debeaga dupa 48 de ore o armata de oameni periaza perimetrul. Primele ore sunt vitale. Daca cei pe care ii cautati au resuit sa reziste doua zile in conditiile alea cu siguranta n-au nevoie de Slavamont decat eventual pentru a da declaratii de presa....

Ca de obicei in urma acestei povesti o sa apara atotstiutorii din spatele tastaturii care o sa-si verse neputinta sau incompetenta de a face ceva practic si or sa vina cu sfaturi: vezi? daca aveau aia la ei era altceva. Daca ar fi facut asa nu ajungeau in situatia asta. De obicei de specia asta mi-e doar scarba: mila imi era acuma ceva timp. Acuma mi-e doar scarba.

La fel de rece ca vremea de afara este si concluzia noastra: cautam aiurea. Dar totusi avem un scop: sa eliminam ca loc de cautare creasta si zona limitrofa pentru cand o sa apara echipele Salvamont. Aici se poate castiga timp pretios si de aceea trebuie sa fim meticulosi.

Asa ca ne continuam cautarea. Ajungem pe Sadovanu. Intre timp a aparut si elicopterul lui Romeo. Si acuma doi ani snowmobilele lui au ajuns primele la Cuntu pentru a ne cauta. Respect!

Nu ma pricep la elicoptere dar mi se pare ca Romeo cauta perfect. Zbura de o parte si de alta a crestei, se oprea si zbura la punct fix pentru a vedea urmele de eventuale cazaturi inspre caldare, cauta catre valea Raului Lung si a raului Alb. Si o ia de la inceput.

Devine clar ca noi ne-am terminat misiunea: daca era ceva pe creasta sigur se vedea din elicopter. Duba isi da seama de asta si zice ca pierdem timpul daca urcam pana la statie, in schimb am putea fi de ajutor daca ma intra in stanile de pe valea Olteana. Asa ca majoritatea fac cale intoarsa catre stani.

Eu merg mai departe pana la statie. Aici stau vreo 5 minute de vorba cu baiatul de servici. Datele sunt ciudate...La ora 15.00 a vorbit cu Ionut si se aflau sub momaia lui Vali. La ora 17.00 Teodora si-a sunat parintii si le-a zis ca e aproape de cabana.

Mai ales ultimul amanunt imi da de gandit. Ce putea sa insemne "aproape de cabana".

Ionut stia drumul bine si putea sa estimeze si pe vizibilitate redusa unde sunt. Parerea mea dupa atatea ture pe Tracu e ca "aproape de cabana" insemna undeva intre Sadovanu si statia meteo. Varful Sadovanu reprezinta un prag psihologic pe care daca il treci te consideri "aproape" de varf.

Parerea mea e ca ei au reusit sa treaca de Sadovanu si dupa aceea fortati de vreme au incercat sa iasa din creasta. Nu cred nici macar ca au incercat sa se intoarca catre Sadovanu si Cuntu. Undeva intre cele 2 varfuri au cotit intr-o directie. Intrebarea e pe unde.

Plec de la statia meteo si pe drum ma intalnes cu Elena si Aurel si impreuna coboram. Pe drum Elena gaseste urmele de la niste rachete. Stiam ca ei erau echipati cu rachete. Mai tarziu am pus faptel;e cap la cap: erau urmele de la rachetel lui Ionut cand cobora s-o aduca pe Teodora.

Pe coborare ne intalnim cu trei persoane care urcau: Alex de la Cuntu, unchiul lui Ionut si inca o persona din Borlova. Alex ii ghida deoarce ceilalti nu mai fusesera iarna pe munte.

Si aici incepe sa apara samburele frustrarii: adica omu' ala din Borlova a reusit sa ajunga aici inaintea echipelor de salvare?!

Florin si Duba pleaca catre caldare sa caute prin stani; noi ne retragem catre Cuntu. Pe platoul catre cabana ne intalnim cu un grup de salvamontisti. Este ora 12.30.

Ma duc repede catre ei sa le zic sa nu mai caute pe creasta sau in zona limitrofa ca acolo a cautat Romeo din elicopter si noi de la sol. Imi zic ca ei erau in elicopter si ca acuma merg catre Valea Raului Alb si Valea Raului Lung.

O idee foarte buna. Ce nu inteleg e de ce daca erau in elicopter si au fost pana la obarsia vailor respective au trebuit sa se intoarca in Cuntu si sa inceapa sa urce de aici tot muntele pentru a cobora pe urma acolo. Puteau sa coboare acolo din elicopter si sa inceapa cautarea.

Pe drum catre Cuntu Alin primeste un telefon de la Duba. Florin cu el au gasit 2 randuri de urme proaspete cam la o treime din inaltimea crestei. Urmele coborau dinspre Sadovanu si mergeau pe curba de nivel. Nici vara nu prea au ce cauta oameni pe acolo, cu atat mai putin acum. Am intrebat mai tarziu la Cuntu si nimeni in afara de Ionut nu coborase de la Tarcu in ultimele zile. Concluzia ar fi ca urmele respective puteau fi ale lui Ionut si Teodora facute cand incercau sa se retraga din creasta.

Un alt amanunt care ar conduce la concluzia ca s-a fi indretat catre caldare ar fi faptul ca in noaptea respectiva vantul batea spre caldare (deci dinspre SV). S-ar putea totusi sa ma insel, dar eu asa tin minte de cand urcam. Daca e asa atunci ar fi fost normal sa nu se retraga contra vantului ci spre caldare.

Florin si Duba se intalnesc cu salvamontistii si le zic de urmele gasite in zapada. Li se raspunde ca ei au un plan pe care il urmeaza.

Intre timp ajungem si noi la Cuntu unde are loc un schimb de replici intre Iulius, Alin, Elena de o parte si un salvamontist de cealalta parte.

Ce nu am inteles noi este de ce abia acuma au ajuns aici. Atat.

Ne facem bagajele si pornim catre masini. Din cauza lipsei de zapada alegem sa mergem pe drumul de tractor pana in Jigoria pentru a putea profita pe urma de sosea. Coborarea pe sosea este placuta nu datorita vitezei ci datorita efortului fizic pe care il necesita - ski-urile abia aluneca pe zapada netasata asa ca trebuie sa facem un fel de ski fond.

Seara aterizam intr-o Timisoara asediata de nameti de zapada dupa care cei de pe MMic sigur tanjesc.

Cam asta a fost tura noastra de week-end. Si oricat de crud pare la finalul turei Iulius a concluzionat: "Asta e, viata merge mai departe". Si asa e.

Pot exista multe contraargumente la cele afirmate de mine aici.

Nimeni niciunde in lumea asta nu risca viata salvatorului. Este adevarat si am vazut asta cu ochii nostri in Alpi. Dar exista o diferenta majora intre pericolul de a pica in crevase sau a ramane spanzurat pe pereti verticali in incercarea de a salva viata cuiva si o "plimbare" fie ea chiar si in conditii de viscol pe campiile din Tarcu...Daca ai un GPS si echipament singurul pericol care te paste acolo este plictiseala.

Nu sunt fonduri si oamenii sunt prost platiti. Este mai mult o actiune de voluntariat. Cu atat mai mult, daca o faci din pasiune si nu din obligatie ma astept ca atitudinea sa fie pe masura. Pe noi nu ne-a incalzit ideea ca o sa murim inghetati pe valea Raului Lung fiindca unii nu si-au luat salariile. Si cred ca nici la Ionut si Teodora nu le tine de cald gandul asta.

Afara toate serviciile Salvamont sunt dotate cu snowmobile si elicopter si astfel pot interveni cu promtitudine. Corect. Dar totusi aici vorbim de Cuntu aflat la 1 ora si jumatate pentru cineva antrenat de capatul unei sosele accesibile cu Dacia lu' tata si nu de pustiurile din Alaska. Nu mi se pare normal ca taranul (in sens literar al cuvantului) din Borlova sa ajunga inaintea ta la locul faptei.

La fel cum nu mi se pare normal ca atunci cand prezinti cele mai sus mentionate sa ti se aduca ca si contraargument ca faci parte din nu stiu ce club si ca asa am fost invatati sa ii facem de cacat pe cei de la Salvamont.

Informatiile provenite (de unde?!, asta e marea mea nedumerire in toata povestea asta) erau contradictorii si trebuia gandit la rece inainte de a porni spre Cuntu. Informatiile se pot verifica, traim in era comunicatiei si o decizie poate fi luata in cateva minute.

Noi am ajuns in Timisoara si am citit frustrati ce scrie in presa. Frusrtrarea nu vine din faptul ca nu eram noi pomentiti acolo. Ba dimpotriva eram pomeniti, dar intre timp deveniseram salvamontisti si alpinisti.

Vreau sa se stie clar ca pana la 12.30, adica la 16 ore de cand au fost contactati, in zona nu a fost urma de salvamontist.

Alin a facut un pariu: echipele Salvamont o sa urce pana la Tarcu si se opresc acolo pentru ca e deja tarziu si incheie cautarea. Citind mass media vad ca a catigat pariul. Ora 20.30 a insemnat sistarea cautarilor pe ziua de duminica.

Nu are nici un rost sa iti irosesti resursele cautand in conditiile respective cu sanse de reusita 0. Ete na, eu mai cred si in soarta si noroc si acuma depinde si ce resurse fizice ai la dispozitie.

Cunosc niste baieti de la Salvamont din Sibiu la care as apela in orice situatie si as sti ca ma scot din cacat. Ce vreau sa spun e ca aici nu arunc cu rahat in tot servicul Salvamont. Mai mult, nu arunc cu rahat in nimeni personal. Sunt doar frustrat si nervos, deoarece din punctul meu de vedere se putea face mai mult.

O sa existe si tabara mare a desteptilor care o sa se intrebe: "Da' ce cautau domne aia acolo?!". La stia e simplu de raspuns: mergeau la servici.

O sa existe si tabara oamenilor care o sa dea lectii de viata din povestea asta si o sa se erijeze in atotstiutori. Da, repet e vina lui Ionut si a Teodorei ca au plecat in conditiile respective, echipati necorespunzator si la ora aceea. Doar a lor. Dar ei sunt motivul pentru care exista serviciul Salvamont. Daca toata lumea ar fi asa de constienta si asa de instruita atunci nu si-ar mai justifica existenta.

Asa ca problema se pune cum se pot rezolva mai eficient (sau macar eficient) astfel de situatii pe viitor si nu de ce au pornit ei asa la drum.

Pana una alta o sa raman la convingerea ca daca situatia e putreda trebuie sa am incredere doar in mine si in coechipierii mei.

Ionut are 33 de ani, Teodora are 20 de ani. Si acuma pe masura ce trec orele sper din tot sufletul sa fi reusit sa iasa din creasta si sa ajunga intr-unul din satele limitrofe. Si mai sper ca urmele vazute de Duba si Florin nu duceau nicaieri.

Luni, 21 decembrie 2009 - 15:01 
Afisari: 3,648 


hoinarii