Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Decembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Ianuarie 2023
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Parangul Mare
Muntii Parang

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

File de Narățu - partea I (Muntii Capatanii)


Știi bancul cu Narățu ? N-arăț’ urât, da’ești !



     Habar n-am cum se face că, din când în când, îmi vine o apă în gură să cotrobăi prin colțuri uitate de timp și de oameni. Narățu se voia înfăptuit de la a doua aprofundare, a din Căpățânii, în care n-am mai isprăvit să facem socoteala de-acasă. Cu ceva promisiuni adunate de prin vecini, cu pofte neostoite la timp, piticul de pe meninge a devenit tot mai mare; iar din momentul în care a ajuns în spatele ochilor, nu s-a lăsat potolit până nu a fost dus să vază. Carevasăzică..



     Cea dintâi durere în contextul dat era lipsa aproape totală a informațiilor utilizabile despre terenul de joacă. Războaiele autohtone între roze, păpădii și ciulini s-au soldat cu rasul din temelii al tăblițelor de lut. Fără să-mi permit o călăuză care să mă învețe cum pot încăpea sălașurile de pustnici pe un munte numit Curu Pământului, m-am luat frumușel de mânuță și m-am băgat în pădurile dese, să văd despre ce e vorba în propoziție. Cum singur pe munte nu merg și nu am de gând să schimb asta prea curând (dacă n-o să ajung, din întâmplare, vreun revenant contemporan), l-am convins și pe Daniel (danmih) să mi se alăture. Lista cu invitați de onoare ar fi fost mai lungă de n-ar fi intrat Mercur în zodia fecioarei, tu’i planeta mă-sii. 



     După cum ziceam, marea bubă era informația. Soluția salvatoare vine din urmă cu decenii bune – jerpelită, folosită, uzată, nu și nefolosibilă, stă cărticica lui Nae (Munții Noștri nr. 15), cu harta ei cea de toate zilele, pe care sunt figurate traseele de odinioară, cu marcajele aferente și surprinzător de corespunzătoare, cum urma să constatăm. Am luat cu mine și harta actualizată din ghidul lui Gheorghe Ploaie, dar ne-am folosit mai mereu de prima. 



     Google Maps a jucat și el un rol important pentru că am reușit să ghicim câteva forestiere risipite pe ici, pe colo, și să stabilim decisiv comuna Comanca drept punctul de intrare în necunoscut. Principiul după care ne-am lăsat ghidați a fost « tot înainte, că de rătăcit nu ne putem rătăci prea tare » . Având semicoarda la noi, am fi dat rapeluri până în Valea Oltului, de era musai, dar gândeam deja mult prea departe de realitate.



     Luarăm calea Narățului cu acea curiozitate copilărească în suflet. Nu știam ce vom găsi, dar jungla de foioase din imaginația noastră și colțanele stâncoase cu prăpăstii care apar de nicăieri ne încingeau suficient dorința. Citisem, ce-i drept, paginile arhaice ale cărticelei lui Nae și parcă porneam pe urmele unor înaintași din evul dinozaurilor, încercând să deslușim cu propria minte tainele unui univers căzut în paragina timpului. 



     Vineri seara am ajuns la Olănești. Aici ne-am cazat, pe bani relativ puțini, la subsolul unei pensiuni, ca a doua zi să pornim la drum vitejește, cu forțe proaspete, pentru o aventură pe măsură. Din prima încercare tragem să ajungem cu mașina până în Comanca, însă odată ce se traversează apa Olăneștiului pe o punte șubredă, drumul năruie orice speranță de înaintare pe patru roți, așa că facem cale întoarsă și lăsăm trăsura motorizată lângă mănăstire. De aici o luăm agale la pas. 



/NaratuP1/_dsc1764.jpg



     Reveniți în dreptul podețului observăm ramificația unei benzi și triunghi, ambele galbene, care continuă mult și bine pe Olănești în sus, dar noi n-avem treabă cu niciunele, că doar suntem sătui de marcaje. După vreo douăzeci de minute de la trecerea podețului ne oprim la o băncuță să digerăm un sendviș. Un localnic trece pe lângă noi și ne spune câteva cuvinte despre Dosu Pământului, locuri de care auzise  dar prin care nu fusese. Ne luăm rămas bun de la dânsul și curând ajungem în dreptul primelor locuințe din Comanca. 



/NaratuP1/_dsc1765.jpg



     Ulițele pitorești conduc înghesuite printre căsuțe vesele, colorate sau pestrițe, însă locuitorii au problemele lor care le îngreunează traiul zilnic. Un nene, văzând că fotografiem, ne strigă cu rugăminte : "așa, să filmați să vadă lumea cum arată drumul ăsta, că pe dom’ primar nu îl interesează.. Uitați-vă în ce hal arată !". Coclaurile pământoase ale satului puteau fi parcurse doar cu ATV-ul, dar pentru majoritatea locuitorilor din Comanca acesta reprezintă un lux. Satul păstrează totuși farmecul său de tărâm al copilăriei.



/NaratuP1/_dsc1771.jpg



     La un moment dat, fac stânga pe o uliță ascendentă și îngustă, care trece pe lângă câteva bordeie și iese într-o poiană deasupra satului. Ne delectăm cu mure gigantice, dar și cu o perspectivă inedită asupra Builei. 



/NaratuP1/_dsc1768.jpg



/NaratuP1/_dsc1769.jpg



/NaratuP1/_dsc1772.jpg



     Traversăm poiana căutând locul ideal de a pătrunde în pădure spre nord, către culmile dinspre Dosu Pământului care ne interesează. Pe un copac găsim scrijelit ceea ce credem că reprezintă un termos primitiv, ținut invers și cu capacul desfăcut :) 



/NaratuP1/_dsc1773.jpg



     Premergător turei m-am gândit serios să achiziționez o macetă, pentru că îmi închipuiam o pădure plină de trunchiuri căzute, liane, arbuști și boscheți de o desime îngrozitoare. Pesemne că amintirile maramureșene încă mă urmăresc. Cu atât mai uriașă surprinderea mea să descopăr o cărare clară, aerisită, care merge direct pe culmea orientată în direcția intuită de noi. Mai mult, cărarea devine pe alocuri un forestier îngust care ne apropie de prima bornă vizată. 



/NaratuP1/_dsc1775.jpg



     Copaci în al căror trunchi s-au înfipt trepte de lemn ne trimit la ideea unor iscoade. Nu știm cine și de ce a plantat acea scară, dar tiparul s-a repetat de mai multe ori pe această primă parte a traseului. Un an mai târziu am aflat că datau de pe vremea exploatărilor forestiere din zonă.



/NaratuP1/_dsc1776.jpg



     Ȋncep să apară adăposturile de lemn cu troiță, demonstrând încă o data că pustnicii fac parte din locuitorii permanenți ai acestor tărâmuri. 



/NaratuP1/_dsc1777.jpg



     Surprizele plăcute nu contenesc să se ivească: pe un arbore distingem arhaicul semn cruce albastră, traseu care face obiectul cărticelei lui Nae și care unea în trecut Olăneștiul de stațiunea Brezoi. Cu o bună parte din el vom face cunoștință astăzi, iar acest marcaj șters va constitui doar unul din numeroasele cadouri pe care Narățu ni le va pregăti.



/NaratuP1/_dsc1780.jpg



     Cam la o oră de la intrarea în pădure ajungem pe muntele Pârâu Câinelui (1221 m), de unde poteca traversează o rariște și se înscrie pe una dintre culmile sudice ale Dosului Pământului. 



/NaratuP1/_dsc1788.jpg



                                                        Urechea babei (aleuria aurantia) - comestibile 


/NaratuP1/_dsc1784.jpg



     Coborâm mai întâi într-o mică șa, apoi pe muchia care mărginește pe stânga o vale ce se îngustează. La un moment dat zărim pe dreapta, pe culmea opusă și din ce în ce mai apropiatăž două colibe care e foarte probabil să fi avut și izvor. Nedorind să traversăm la ele, continuăm drumul pe poteca pe ai cărei copaci mai răsar, din loc în loc, cruci albastre uitate. 



/NaratuP1/_dsc1793.jpg



/NaratuP1/_dsc1786.jpg



     Muchia pe care am urcat se termină cu un punct de belvedere iar Dosu Pământului pare a fi foarte aproape, continuarea logică constituind-o o ușoară coborâre pe dreapta, spre o nouă șa. 



/NaratuP1/_dsc1796.jpg



/NaratuP1/_dsc1800.jpg



     Două surprize ne așteaptă în acest punct : prima – o colibă, aprovizionată cu lemne până la refuz, posibil alt lăcaș de rugăciune al sihaștrilor ;



/NaratuP1/_dsc1798.jpg



      a doua – marcaj bandă galbenă proaspăt vopsit și, cu toate că nu știam unde duce, părea să conteste că locurile prin care treceam erau atât de rupte de lume pe cât ne încăpățânam să credem. Aveam să-i aflăm povestea a doua zi.



/NaratuP1/_dsc1797.jpg



     Banda asta galbenă, pe cât de binevenită că ne-a insuflat optimism peste limita legală, a dat naștere unei prime îndoieli în privința traseului. Din șaua cu căbănuță am zis inițial să continuăm spre nord, pe marcaj, dar după o coborâre pieptișă plus câteva serpentine ce păreau să devieze de la direcția dorită am hotărât să ne întoarcem și să căutam altă cale. Reîntorși în șa, am continuat spre est, pe dreapta versantului împădurit al Dosului Pământului, pentru ca apoi să părăsim din nou spre nord banda galbenă, pe partea cealaltă a vârfului. Avantajul acestei mutări au fost priveliștile uluitoare ce se deschideau spre Cozia și spre Lotrișor. Dezavantajul acestei mutări e că am ocolit, practic, timp de o oră și jumătate, o porțiune pe care, dacă țineam banda galbenă în coborâre, am fi parcurs-o în maxim douăzeci de minute. 



/NaratuP1/_dsc1801.jpg



/NaratuP1/_dsc1805.jpg



     Ocolirea pe la Dosu Pământului ne-a adus în cele din urmă pe o crestuliță îngustă și foarte expusă, care spre nord se termină cu frumusețe de hău. Dan ar fi dorit să o dăm în rapeluri, pentru că aveam la noi toate cele necesare – semicoardă de 30, ham, carabiniere, anouri, opt, coșuleț, ba chiar și bucle echipate. Ne gândeam noi la treburi avansate și am zis să fie. Ȋn schimb, găsim un versant mai blând care oferă o descățărare acceptabilă ce ne aduce pe niște brâneaguri înguste și înfrunzite. Nevrând să ocolim la loc muntele, continuăm să ne ținem de ele până când – surpriză – regăsim marcajul bandă galbenă pe care îl părăsisem. Ptiu ! 



     Nu regretăm nimic, căci cetatea de stâncă a Narățului începe să-și arate turnulețele inaccesibile (sau nu !), iar înspre est ghicim Sturii lui Pavel și vârful Pietrele Goale (1380 m), ce tronează regește peste Valea Lotrișorului, adâncă, sălbatică și ascunsă privirii. Nu mi-e clar dacă există vreo distincție între Sturii lui Pavel și Pietrele Goale, căci pe harta lui Nae Popescu prima denumire figurează ca vârf în dreptul cotei 1380, în timp ce Dinu Boghez asociază această altitudine celui de-al doilea toponim. O lămurire de la cunoscătorii zonei ar prinde bine aici. (Later edit: Pietrele Goale sunt vârful golaș mai vizibil, cu o platformă ierboasă între jnepeni, ideală pentru admirat împrejurimile, în timp ce Sturii lui Pavel sunt un vârf mai dificil format dintr-o aglomerare de stânci și un relief general mai sălbatic.)



/NaratuP1/_dsc1806.jpg



/NaratuP1/_dsc1814.jpg



/NaratuP1/_dsc1818.jpg



     De pe culmea traversată de marcaj îndrăznim să aruncăm cu ochii și spre răsărit, unde pe lângă Buila răsar timide culmile estice ale Căpățânilor, îndeosebi domoalele Folea, Căprăreasa și Gera. Stogu scoate și dânsul capul din mulțimea de conifere, discret, cât pentru a saluta. 



/NaratuP1/_dsc1821.jpg



/NaratuP1/_dsc1823.jpg



      Pe această ocolire vestică de la Dosu Pământului, poteca se menține pe niște brâne deosebit de spectaculoase și înguste care traversează și două jgheaburi pronunțate.



/NaratuP1/_dsc1822.jpg



     Ieșind într-o zonă ceva mai lină, Dan observă o nouă minune ascunsă la depărtare. Este vorba de o construcție săpată literalmente în stâncă, care are chiar un etaj cu balcon. A doua zi aveam să o vedem îndeaproape. Interesant și spectaculos este modul în care stânca în care construcția se află plantată nu pare să prezinte nici un punct de trecere observabil. 



/NaratuP1/_dsc1828.jpg

     


     Mă uit acum peste tura de aprofundare din 2014 și văd că propunerea pentru a treia zi suna cam așa : "Saua Batrana - vf Folea - Saua Candoaia - Saua Suhaioasa (BR) - Saua Muntisorul - Saua La Mocirla - Claia cu Brazi - Saua Jilistii (BG, sters) - Saua Tarsa (CA, sters)" . Pff, știam eu pe atunci ce presupune traseul ăla, vise erotice, ca să citez dintr-un clasic în viață. La momentul la care scriu aceste rânduri am toate cele necesare cât să mă pot duce să-l parcurg, dar a trecut niște vreme. 



/NaratuP1/_dsc1826.jpg



/NaratuP1/_dsc1830.jpg



     Trecând pe lângă o stâncă foarte interesantă, ieșim într-un nou luminiș și de-aici suntem destul de siguri că am ajuns în Șaua Jiliști. 



/NaratuP1/_dsc1838.jpg



/NaratuP1/_dsc1836.jpg



     Pe harta străveche din cărticica lui Nae e figurată o stână, probabil o fi fost cândva, noi reușim să găsim izvorul cu țeavă, cu debit bun și apă un pic particulată, dar băubilă. Am uitat să spun că soarele ne-a vegheat în permanență ceafa și vremea nu a fost cu nimic mai prejos ca într-o zi din luna lui cuptor. 



/NaratuP1/_dsc1841.jpg



     Orientarea redevine problematică. Arhaice forestiere încep să coboare înspre Lotrișor iar câteva se întretaie. Direcția noastră trebuie să rămână nordul, poate ușor nord-est. Ne lăsăm pe câteva poteci nisipoase care se pierd în desișul sudic al Clăii cu Brazi, pe care știm doar că ar cam trebui s-o ocolim pe versanții estici, asta dacă găsim drumul. 



    Pe aici trebuie intrat în pădure prin dreptul acestui reper și căutată cărarea bine semnalizată cu marcajul cruce albastră



/NaratuP1/_dsc1842.jpg



     Intrăm hotărâți în pădure dar urme de cărare ioc. După câteva heirupuri false, stabilim să urcăm cât mai aproape de culmea matematică, să traversăm valea pe care noi o credeam a Lotrișorului (era, de fapt, Pârâu Rău, un afluent al celeilalte), și să coborâm pe celălalt versant. 



     Claia cu Brazi părea destul de sus față de locul în care ne aflam, explicabil oarecum pentru că Jiliștea se află la 1090 m, iar până la 1410 e cale lungă pe verticală. Traversăm Pârâu Rău și continuăm conform planului pe versantul opus. Să fi coborât vreo 25 de minute bune, când dintr-odata zărim ditamai poteca iar, pe un copac imediat lângă ea, o cruce albastră clară, trasă parcă din două mișcări zdravene și dezordonate. O nouă surpriză a Narățului, care avea să ne conducă fără greșeală tocmai până în Șaua Târsa.



/NaratuP1/_dsc1843.jpg



/NaratuP1/_dsc1844.jpg



     Destul de evident, poteca marcată are continuitate în ambele sensuri. Doar că, din motive de ușoară deviere de la traseu, noi nu fuseserăm atenți și ratasem intrarea pe marcaj în pădure dinspre Șaua Jiliști, care se făcea cam din dreptul unui trunchi bizar despicat, pe care Dan mă pusese să-l imortalizez. Mie îmi plăcea că pe măsură ce dimensiunea puzzle-ului se mărea, tot continuam să găsim piese cheie. 



     Pe crucea albastră, care arăta excepțional de proaspătă, coborâm în scurt timp la apa Lotrișorului (900 m), excelentă pentru băut. Facem o pauză aici în care mă chinui să prind un cadru decent cu pârâul, fără cine știe ce realizări. 



/NaratuP1/_dsc1847.jpg



     Băgăm în noi și niște mâncărică, pentru că ne așteaptă o diferență de nivel de aproape 400 m până în Poiana Târsei, care apărea pe Google Maps ca o pată verde în mijlocul unei mări de pădure și stâncă. Pentru că marcajul urmărește îndeaproape firul unui vâlcel strâns, era destul de greu de crezut că am fi ajuns la Târsa într-un interval decent fără a ține traseul clasic. 



     Urcarea e destul de spectaculoasă, crucile sunt dese dar zigzagurile la care te obligă par cumva necorelate cu serpentinele vâlcelului. Cu toate acestea, direcția generală e clară. La un moment dat, cam pe la jumătatea urcușului, pe partea stângă (vest) se lasă niște stânci și răsare în cale o potecă nemarcată foarte bine conturată. Am înțeles că ar conduce, pe altă parte, la izvorul din Târsa, la momentul descoperirii mă gândeam că ar fi o altă poartă neînchipuită spre colțanele din zona înaltă a Narățului. 



/NaratuP1/_dsc1848.jpg



/NaratuP1/_dsc1849.jpg



     După vreo trei sferturi de oră solicitante, muchia devine plată. Trecem pe lângă un colțan reprezentativ – Cucuiul Târsei – și după vreo 200 de metri ieșim la liman, în celebra de acum Poiana a Târsei. 



                                                                 Cucuiul Târsei


/NaratuP1/_dsc1852.jpg



     Ceea ce pe GM părea o oază verde este, în realitate, un rai al urzicilor și zmeurei, cu înălțimi ce pe alocuri ne ajung la piept, pe scurt, un loc imposibil de pus cortul. Maceta și-ar fi dovedit din plin utilitatea, dar ceva, ceva, tot trebuie să găsim. Și într-adevăr, cotrobăind pe marginea muchiei de pe care venisem, descoperim o stâncă măricică, aplatizată, cu ceva iarbă spre partea dinspre poiană, suficientă cât să putem întinde cortulețul meu de două persoane. 



                                  Șaua Târsa văzută pe Google Maps (Satellite View). Ȋn stânga – Vârful Narățu (1509 m)


/NaratuP1/tarsa.jpg



/NaratuP1/_dsc1853.jpg



/NaratuP1/_dsc1860.jpg



/NaratuP1/img_1708.jpg



     Și mai spectaculos e că de partea opusă stânca se află suspendată pe marginea unei râpe de vreo 20 de m. Cu câteva ierburi smulse și ceva rămurele plasate sub ele, pentru a elimina micile goluri, reușim să improvizăm un mic spațiu drept, suficient pentru două persoane întinse. Belvederea de pe promontoriul stâncos întinde privirile în multe direcții, principalele cadre fiind oferite de Claia cu Brazi, care ascunde neghicibila vale a Lotrișorului și Dosu Pământului.



/NaratuP1/_dsc1855.jpg



/NaratuP1/_dsc1856.jpg



/NaratuP1/_dsc1861.jpg



     Parcă muntele ăsta a ținut cu tot dinadinsul să ne primească, să ne facă loc și să ne arate picături din frumusețile lui bine tăinuite.   Poiana e năpădită de urzici cât vezi cu ochii. Ȋn cărticica lui Nae se pomenește de un izvor prin apropierea vechii stâne. Stâna nu mai există de multă vreme și ne e lene să croim cărare prin bălării, iar cu apa stăm binișor, că luasem destulă de la Valea Lotrișorului, deci nu ne pierdem vremea căutând. Ȋn schimb, după cină suspendăm mâncarea la marginea stâncilor, Dan folosindu-se de semicoarda din dotare.



/NaratuP1/img_1707.jpg



     Arșița zilei s-a domolit iar lumina apusului aduce cu sine o liniște blândă. De-ar fi liniște și în mine.. 



/NaratuP1/_dsc1884.jpg



     A doua zi ne trezim cu un obiectiv bine stabilit în minte – Vârful Narățu, imortalizat chiar de pe promontoriul stâncos în seara precedentă. Distanța până la dânsul părea scurtă, un kilometru și un pic, doar că în Narățu terenul îți joacă adesea feste. Hotărâsem cu Dan să intrăm în pădure pe direcția nord-est și nu mare ne e mirarea când, la doar câțiva pași dincolo de linia copacilor, descoperim un punct roșu consistent și constant, care ne duce în direcția dorită. 



/NaratuP1/_dsc1890.jpg



     Urcăm o pantă acceptabilă pe o diferență de nivel de cam 150 m, și apoi încep scurte zigzag uri pe creastă. După o mică ocolire a unor colțane, încercăm să ginim care e vârful. Una din frumusețile acestui munte e că nu îți dai seama de unde răsar dintr-odată hăurile. Suntem pe culmea principală, dacă se poate numi așa, căci toată zona e o suită de muchii și creste, iar aici diferite stânci, care mai de care mai semețe, răsar fix din mijlocul pădurii. Printre ele a început testarea terenului. Ajungem la baza unui prim colțan, sută la sută convinși că am descoperit Narățu. 



/NaratuP1/_dsc1891.jpg



     Ți-ai găsit ! Era păcăleală de patru septembrie. Crezi că aici e simplu, ca în Bucegi ? Te uiți unde e crucea și ai nimerit platoul ? Naah. Mai insistă ! Vestea bună e că de pe vârfuletele ăsta parșiv vedem unul mai mare în fața lui. Apoi ăla o fi, hai să ne dăm jos și să facem treaba cum trebuie. 



     Până una, alta, ia că se vede și Muchia Vulturesei, cu rocile de rigoare. Hai s-o pozăm, ia uite că se vede și Brezoiul colo-n vale. Tii, ce de nourași, ce contrast între seninul de pe creste și albușul de ou de jos, click-click. 



/NaratuP1/_dsc1895.jpg



/NaratuP1/_dsc1896.jpg



/NaratuP1/_dsc1901.jpg



/NaratuP1/_dsc1902.jpg



     Alt vârf, altă păcăleală. Dar parcă pe următorul vedem ceva lemn, o fi crucea de-o zăream din Târsa ? O fi, n-o fi, om vedea. 



/NaratuP1/_dsc1905.jpg



     Dăm niște târcoale pe la bază, apoi Daniel tresare : uite, ăsta o fi ! Mă uit și eu, pare un turn de stâncă super prăpăstios și cu acces doar până pe la jumătate, apoi ioc. Ȋncerc să zic ceva dar e târziu – Dan a scos deja coarda și se duce să facă o premieră. Prima parte, aia accesibilă, e de fapt o pantă înierbată ce are undeva la 50 – 60 grade, ca o pălincă respectabilă. Coechipierul meu brav o dă gata rapid și apoi își scuipă în palme ca să... îi alunece mai bine pe față, căci are în fața lui un perete vertical spre surplombat, cu prize ioc și fără lift încorporat. Rânjesc un pic la el, că intuisem că totuși alpinismul ușor e mai ușor de atât, iar Nae nu ne spunea că ar fi rost de grade superioare, însă Daniel mi-o taie domol: ̎lasă că nu ți-am spus, da’ eu m-am urcat aici ca să pot să dau și eu un rapel". L-am lăsat pe om să-și facă damblaua. 



/NaratuP1/_dsc1907.jpg



/NaratuP1/_dsc1906.jpg



     Hai că l-am găsit, de data asta nu mai scapă, nenorocitul. Următorul colțan părea să corespundă descrierii de la rubrica matrimoniale stâncoase: semeț, falnic (să nu zic erect), cu brânițe de jur împrejur, cu ceva ierbotăciuni, cu pereții de rigoare. Dacă nu-i nici ăsta, plecăm acasă, că de băgat sub masă avuserăm deja parte pe ziua de azi. Sigur că varianta comodă de acces am remarcat-o abia la coborâre. Așa că am suit vitejește pe un vâlcelandru flocos care ne-a scos pe pragul de sub vârf. De menționat că pe aici am găsit sumedenie de excremente căprești, semn că am călcat pragul casei locatarilor de drept ai zonei. Caprele erau însă la păscut. 



/NaratuP1/_dsc1944.jpg



     De vârf nici nu știu ce să pomenesc. Că e minunat ? Că e un promontoriu în văzduh înconjurat de păduri, cu vizibilitate cât cuprinde ? Nu doar Dunărea, Marea Piramidă a lui Keops și casa părintească se vedeau de aici, dar și Făgărașii, Cozia, Buila, Stogu, Căpățânii, Lotrului, bătrânul Olt șerpuind în voia lui încolo și încoace , ademenindu-te să-l deochi și în lungu-i, și în latu-i, până dai în ambliopie și strabism. O ditai cruce de lemn, bine ancorată cu ajutorul a patru sârme, amintește că locul ăsta puțin călcat de oameni a fost blagoslovit pe vecie. Ca un rege cârmuitor în mijlocul regatului său, Narățu vârf își privește mândru supușii – dese păduri, stânci singuratice ca un schimnic sau, dimpotrivă, bârfind în grupulețe cum unele au crescut mai înalte și breze în timp ce altele s-au cocoșat, îngenunchind obedient în desișul verde. 



/NaratuP1/_dsc1910.jpg



/NaratuP1/_dsc1912.jpg



/NaratuP1/_dsc1915.jpg



/NaratuP1/_dsc1932.jpg



     Ne-am simțit bine aici, pe vârf. Vânători de frumuseți puțin știute, la capătul necunoscutului ne-am primit răsplata pentru care venisem. Am cerut și ni s-a dat, arătându-ni-se în același timp și măsura cu care vom fi trebuit să gustăm din miere, atât cât să ne priască și să nu ne umple de o mândrie prea apăsătoare. Am fost primiți în grădină cu invitația revederii. 



/NaratuP1/_dsc1937.jpg



/NaratuP1/_dsc1941.jpg


     La coborâre a fost mult mai simplu, luând-o pe brânițele ce îmbrățișează vârful spre est. Un scurt periplu pe lângă colțanele care încă își râdeau în barbă că ne-au fentat orientarea, o coborâre lejeră pe unde venisem și în mai puțin de jumătate de ceas suntem la loc în Târsa, lângă stânca pe care dormisem și unde lăsasem bagajul greu – corturile, mâncarea, sacii de dormit. Ȋncă un mic popas aici și, după alte 25 de minute, iată-ne la apa Lotrișorului. Avem de urcat încă vreo 200 de metri până în Șaua Jiliști, de data asta profitând din plin de marcajul excelent. Asudăm dar nu pentru mult timp, căci după jumătate de oră ajungem deja la rariștea cu izvor, pe unde o apucasem aiurea în ziua precedentă. Am pus și această porțiune pe GPS pentru ca data viitoare încurcăturile să nu se mai repete. 



/NaratuP1/_dsc1949.jpg



/NaratuP1/_dsc1951.jpg



     Suntem surprinși amândoi de viteza bună de mers și de timpii foarte scurți pe care îi obținem acum, că știm cărarea. Ȋn circa două ore vom fi înapoi în Comanca, sau cel puțin asta credem. Ajungem din nou într-un punct de belvedere unde am ocazia să mă minunez mai bine de bijuteria construită în stâncă; zic bijuterie căci trebuie o minte de arhitect, și încă unul mare meșter, să poți ridica o construcție pe piloni, cu etaj și balcon, într-o asemenea verticală. Profitând din plin de aerul mediteraneean, pinii se avântă pe margini de prăpastie.



/NaratuP1/_dsc1952.jpg



/NaratuP1/_dsc1953.jpg



/NaratuP1/_dsc1955.jpg



/NaratuP1/_dsc1956.jpg


     La un punct de relaș auzim voci și ne întrebăm de-or fi drumeți sau călugări. Nu mică ne e mirarea când aflăm încă trei oameni, la vârste considerabil mai mari ca ale noastre, porniți în drumeție. Unul dintre dânșii, cu o barbă neagră și alură de sihastru ne povestește despre Coșurile Narățului și despre o cale nemarcată, bine ticluită printre boldanele ascuțite, către cetatea de piatră. Cum drumul nostru merge invers, ne mulțumim cu imaginația și ne despărțim de cei trei, surprinși că pe aceste coclauri mișună și alții. 



/NaratuP1/_dsc1957.jpg



     Ajunși în șaua cu colibă, nu ezităm să aruncăm o privire curioasă înăuntru. Am găsit astfel de sălașuri și pe creasta Căpățânilor, între Gera și Cândoaia, dar ceva mai primitive.



/NaratuP1/_dsc1959.jpg



     Continuăm spre Pârâu Câinelui când, inopinat, ne apar în față alți doi drumeți, de data asta de vârste apropiate de ale noastre. Și mai mare ne e mirarea când aflăm că sunt salvamontiști, de fapt unul dintre ei îl luase pe celălalt într-o tură de recunoaștere, pentru a-l iniția în geografia locului. Ne propun să-i însoțim cu promisiunea că pe unde vor coborî ei vom ajunge mai repede la mașină, lucru de care eu mă îndoiesc profund, pentru că știu că de unde ne aflăm ne despart mai puțin de două ore de ea. Cum Daniel însă mi-o ia înainte și încuviințează, gândesc că n-o fi taman rău să văd ceva suplimentar din Narățu, dacă tot am venit aici pentru necunoscutul din inima pădurii. Așa că o luăm din nou în sens invers, orele nefiind tocmai timpurii, undeva la două – trei după masa.



     Cei doi ne conduc întâi pe marginea muchiei cu chilia, dacă se poate numi așa, că era ditamai construcția, săpată în stâncă. Un scurt prag stâncos, cățărabil pe mici alveole săpate, duce fix în dreptul locuinței ingenios construite. Unghiul nu este optim, vizibilă fiind doar o porțiune din acoperiș. Coborâm iar pe banda galbenă și intrăm pe o față înierbată, unde un brâu îngust ne conduce fix sub cabană, iar de aici lucrurile sunt clare. Nevrând să deranjăm mai mult decât am făcut-o, ne mulțumim cu privitul și ne minunăm încă o dată de câte poate face omul.



/NaratuP1/_dsc1960.jpg



/NaratuP1/_dsc1961.jpg



/NaratuP1/_dsc1962.jpg



/NaratuP1/_dsc1966.jpg



     Salvamontiștii ne conduc pe o muchie care dă în valea Olăneștiului, deși e un pic de coborât pe dânsa. La un moment dat auzim motoare și le și zărim curând, împreună cu cei doi proprietari teribiliști. Are loc o mică discuție cu însoțitorii noștri, pentru că motorizații nu prea aveau ce căuta acolo, dar ne vedem de drum. Salvamontistul cu experiență ne spune că și pe aici va fi aplicată o cruce galbenă, deși, drept să spun, traseul mi se pare cam monoton și obositor. Sau poate era din cauză că acele două ore promise aveau să se dubleze, iar eu prevăzusem asta de la început. Dan înghite în sec.



     Ȋn fine, ajungem într-un final la apa Olăneștiului de unde, prin amabilitatea unor domni în etate aflați la volanul unui automobil, ne luăm la revedere de la călăuzele temporare din dorința de a ajunge mai repede acasă. Pe la șase și jumătate ajungem la mașină și ne permitem o cină la restaurantul Stogu, popas care a durat totuși mai mult decât ne-am fi dorit, dar a fost primit bine  



     Astfel s-a încheiat prima filă din aventura mea în Narăț, un munte cu iz de legende, cu bogății tăinuite ochiului oblic al publicului larg, pitite ostentativ în imediata vecinătate a privirii celor ce-l ignoră. Frate sau vecin cu masive de o notorietate clară, precum Cozia sau Buila-Vânturarița, Narățu pozează în mezinul introvertit și spectaculos al acestei triade unice. Ȋntotdeauna astfel de munți își vor alege vizitatorii din rândurile celor care vor ști să le simtă parfumul tainic. 


Va urma..




Marți, 22 noiembrie 2016 - 15:59 
Afisari: 4,018 


Postari similare:





Comentariile membrilor (13)

ratza
ratza
Busola
 
1
Poiana e Tîrsa, nu Tîrșa. Tîrsă înseamnă poiană din pădure unde s-au tăiat copacii de puțină vreme.

Sturii lui Pavel și Pietrele Goale sînt două vîrfuri apropiate, dar distincte. Primul e populat cu țurțudane ascunse prin pădure, al doilea are mai multă stîncărie expusă (de unde și numele).

Poteca spre Coșurile Narățului nu e greu de găsit din Claia cu Brazi, pe alocuri fiind încă resturi de vopsea din banda roșie. Practic urmează muchia, dar la spectacol, nu la cel mai ușor drum. De la Coșurile Narățului poți ieși spre Ferigele (ieși în poteca marcată cu punct roșu) sau Tîrsa (urmărind boldanii de pe lîngă Narățu).


Vineri, 25 noiembrie 2016 - 08:49  

victoranica
victoranica
Coarda
 
2
Salut,
Mulțumesc de lămuriri !
De "Târșa" știu de la Laura Matei, ea m-a corectat și mi s-a părut mai naturală denumirea cu "ș". Ȋntr-adevăr, pe harta lui Nae e trecută "Târsa".
La momentul la care m-am apucat de jurnal, încă aveam multe întrebări despre geografia zonei, a doua incursiune și a treia (cea cu tine) au făcut mai multă lumină. O să iasă și jurnalul turei tale, mai încolo un pic
Toate bune !


Vineri, 25 noiembrie 2016 - 10:46  

zentai
zentai
Coarda
 
3
Impresionant!
Zonă plină de mister! Cel puțin așa pare!


Cel puțin acea construcție arată a sihăstrie și m-a dus cu gândul la Sfântul Simeon Stâlpnicul!
O singură dată am avut o încercare de a găsi locul pe unde a stat în Ceahlău Daniil Sihastrul, mai ales că umbla vorba că ar mai fi sihaștri în Ceahlău! Mi-am dat foarte mult silința la acea vreme...din păcare fără rezultat!

Cineva mi-a spus apoi că sihaștrii se află, nu se caută!
Așa că sigur ești mai bun la suflet ca mine, man! Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 25 noiembrie 2016 - 15:37  

victoranica
victoranica
Coarda
 
4
Meleaguri putin stiute si inca si mai putin umblate.

Sihastria e la ea acasa in Naratu. Nici noi nu am aflat sihastrii, doar le-am descoperit lacasurile de reculegere. Cei trei drumeti intalniti nu cred ca aveau legatura.

Cu sufletul.. ma multumesc sa vad soarele deasupra capului, in ture Carpati.org

Multam de trecere !


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 25 noiembrie 2016 - 16:42  

razvan1984m
razvan1984m
Caraba
 
5
Excelent jurnal, felicitări!


Sâmbătă, 26 noiembrie 2016 - 19:39  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
6
Victore, nu te-am "corectat" eu, ma, poate doar m-ai auzit zicandu-i asa, pentru ca asa auzeam si eu la altii si credeam ca asa se cheama, dar nu te-am corectatCarpati.org.
Multumim, ratoiule!Carpati.org

Frumoase locuri!


Comentariu modificat de autor!

Luni, 28 noiembrie 2016 - 12:54  

victoranica
victoranica
Coarda
 
7
haha, da, vorba vine, bine zici; cum spuneam si lui ratza, Târșa suna mai natural, mai ales ca daca vii dinspre Lotrisor, ai o panta de ti-e târșă s-o urci Carpati.org

Fara sa am idee de comentariul tau, ti-am lasat si eu unul la un jurnal mai vechi. O coincidenta simpatica, as spune .

Mult soare !


Comentariu modificat de autor!

Luni, 28 noiembrie 2016 - 13:19  

oldmama
oldmama

 
8
Banda galbena din creasta ( șaua Jilisti cu aprox) vine dim Valea Lotrisorului ( cascada, canton)?


Joi, 30 iunie 2022 - 15:48  

victoranica
victoranica
Coarda
 
9
Nu. Vine din Caciulata via Dosu Pamantului si se duce in Candoaia


Joi, 30 iunie 2022 - 15:55  

oldmama
oldmama

 
10
https://youtu.be/IRmn1X7spd0
Asa deci, înseamnă că eu văzui la ăștia in video ( pe Valea lotrisorului) crucea galbena ( și am presupus ca duce tot sus în șaua Jilisti). Iar banda albastra probabil ca mergea înapoi spre Căciulata sau Muiereasca cine știe.


Joi, 30 iunie 2022 - 17:16  

victoranica
victoranica
Coarda
 
11
Crucea galbena traverseaza masivul transversal, legand Valea Radita-Bacea de Lotrisor / Olt. E mai interesanta abordarea ei dinspre vest (Paraul Cainelui), deoarece ofera acces rapid spre Jilisti.

Cei din video nu au reusit sa treaca de cantonul abandonat. In 2018 cand am urcat in Naratu fix dinspre Lotrisor nu am intampinat probleme in a gasi marcajul punct rosu. Era usor ascuns de vegetatie, dar cu putina atentie se rezolva problema.

Banda albastra vine de la Manastirea Frasinei si coboara in Lotrisor. Am mers partial pe ea in ambele sensuri.


Comentariu modificat de autor!

Joi, 30 iunie 2022 - 17:22  

oldmama
oldmama

 
12
Interesant.
Și se întâlnesc pe undeva crucea galbena cu banda galbena? Io zic ca asa ar trebui
Pe undeva prin " creasta"
Pe punctul rosu pe care nu l-au găsit băieții, cum e drumul ( afara de faptul ca e abrupt)?


Joi, 30 iunie 2022 - 17:27  

victoranica
victoranica
Coarda
 
13
Da, CG si BG se intalnesc in Jilisti, dar a nu se imagina o intersectie clasica, din aceea cu indicator. Trebuie mai mult dibuita, insa am trecut din CG in BG de exemplu, ducandu-ma spre Claia cu Brazi.

Punctul rosu mi s-a parut destul de vizibil, insa dinspre Lotrisor l-am parcurs o singura data in aprilie, 2018 (desi nu cred ca a disparut intre timp). In schimb poteca nu e mereu vizibila, trebuie dibuit punctul pe copaci si te tii dupa el la inspiratie. Da, e relativ abrupt, insa are Naratu pante mult mai rele. Asta intra la categoria "decente".


Joi, 30 iunie 2022 - 17:30  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0699 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org