Fiind băiet… Maramureşul cutreieram (La tăurile şi turbăria Hoteni – prin ochi de copil) (Muntii Maramuresului)

Mai ținem minte vremurile-n care alergam prin poieni după fluturi? Ne mai amintim de acel verde, care parcă se încăpăţâna să rămână aşa o vară-ntreagă? Oare am uitat când culegeam flori să facem coroniţe sau când plecam cu părinţii ori bunicii pe dealuri să culegem sunătoare şi muşeţel? Dar soc? Mai simţim în suflet acea bucurie când cireşele şi vişinile s-au copt şi roşul lor dulce-acrişor ne ademenea?

Mă doare că astăzi, pe dealuri, prin poieni, prin livezi…vişinii,cireşii,corcoduşii se pleacă spre pământ încărcaţi de fructele pe care într-un cândva le culegeam şi le împărţeam frăţeşte, ducându-le la ai noştri să ne facă dulceaţă. Pentru câţi dintre noi mai contează aceste experienţe, câţi dintre noi şi le mai amintesc, sau câţi dintre părinţii vremurilor noastre mai caută astfel de ieşiri cu copiii, dincolo de birourile urbane, departe de jocuri pe laptop-uri sau de Mc Donald’s-uri…

Sunt locuri în care natura a fost înţelegătoare cu noi oamenii şi şi-a păstrat sălbăticia de odinioară. Înseamnă, totuşi, că şi noi am fost înţelegători cu ea, lucru care din pacate a devenit din ce în ce mai rar. Un astfel de loc, poate mai mult ştiut pentru conservarea tradţiilor decât pentru “drumeţiile verzi” este şi Maramureşul, mai exact zona satelor Hoteni, Breb şi Hărniceşti. 

Lăsăm pentru altădată cunoscutele mănăstiri ce-şi poartă sub lemn, anii, lăsăm şi vâltorile ce-şi spumegă într-un alb înverşunat dorul covoarelor de altădată, lăsăm şi ceteraşii să-şi cânte poveştile… şi dincolo de toate acestea, haideţi să ne luăm copiii de mână (iar dacă nu suntem părinți, putem lua copilul din noi) şi să redescoperim hoinăreala prin verde, prin răcoare, printre flori. Iar destinaţia să ne fie: tăurile şi turbăria de la Hoteni cu pornire din Satul Hoteni,(traseu marcat - cruce roşie; durată: 45 minute).

De cum părăseam uliţele Hoteniului ne angajam într-o urcare uşoară printr-o zonă plină de pomi fructiferi. Pas cu pas lăsam în urma noastră livada şi ne continuam drumul atenţi la marcajul cruce roşie. Dincolo de livadă aveam să ieşim într-o poiană plină de flori, loc în care aveam să facem un popas pentru a admira zările ce-şi deschideau ferestrele către înălţimile munţilor Maramureşului.

Fâneţe, poieni îmbrăcate-n flori, culmi peste care norii-şi trăgeau plapuma, toate erau detaliile ce ne fermecau privirile de copii. Cu acest popas am avut un bun prilej de a mai răsfoi cu ochii minţii din poveştile Hoteniului, pe care căruntul moroşan avea să ni le zică-n dulcele-i grai tremurând…

Şi copii fiind, aşa cu ochii mari şi urechile ciulite la poveştile bătrânului din Hoteni ce ne-a însoţit o bucată de drum pe uliţele porţilor de lemn, dar şi pe cărările verzi, aveam să aflăm că până pe la 1900, pe aceste meleaguri vieţuiau în linişte şi armonie, brebii sau biberii. De-aici şi denumirea satului din vecinătatea Hoteniului, Breb. Ei bine…nefiind copii de-ai locului aveam să-l întrebăm pe căruntul nostru povestitor ce sunt aceia “brebii”. Bătrânul surâdea şi calm ne spunea că noi, “orășenii”, îi ştim sub denumirea de castori… Zona umedă, tipică acestor tinovuri plutitoare de la Hoteni era ideală pentru existenţa castorilor. Astăzi, poate doar concertul greierilor în “cri major”, aminteşte de dorul biberilor de altădată.

Aşa cum pe învăţăceii de demult sadovenianul Domn Trandafir îi invăța, aşa şi pentru noi, căruntul moroşan explica ce înseamnă de fapt, aceste tăuri din Hoteni, declarate rezervaţie naturală de interes local. Situate la altitudinea de 530 m, în Piemontul Săcel-Şugatag, parte piemontană a Gutâiului, tăurile s-au născut ca urmare a alunecărilor de teren, formând astfel cele două lacuri şi tinovul plutitor. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 15 ha, fiind compusă din zona mlăştinoasă oligotrofă şi zona lacustră. Turbăria ce formează ţinutul de tip mlăştinos al tăului, are o grosime de aproximativ 2,5 m, plutind pe un lac cu o adâncime de până la 4 m. Întreaga zonă este împrejmuită de un crâng de stejari, arini, plopi tremurători şi cireşi sălbatici. Această rezervaţie este unicul loc din Maramureş în care putem întâlni exemplare de stejar (Quercus robur) şi lintiţă (Spirodela polyrrhiza). La capitolul floră, evidenţiem prezenţa algelor, rogoz, trifoi şi mărar de baltă dar şi cele două specii de plante carnivore: otrăţelul de baltă şi roua cerului, aceasta din urmă, specie ocrotită întâlnită în turbăriile montane. Şi mare ne-a fost mirarea să aflăm că năstruşnica plantă carnivoră – roua cerului – poate digera în medie până la 50 de insecte pe an. Cât despre fauna tipică acestui areal evidenţiem: specii protejate de şerpi de casă (Natrix, natrix), broaşte de lac, broşte ţestoase de apă dulce, salamandre carpatice şi peşti.

Acum că suntem cu lecţia învăţată ne mai rămâne să descoperim acestă zona fascinantă îmbrăcată în cele mai frumoase haine verzi. Parăseam de câteva minute scurtul nostru popas, lăsasem de vreo 20 de minute, în urma noastră, ultimile porţile tradiţionale de lemn ale Hoteniului şi aveam să mai admirăm încă o dată cum zările ni se deschideau în faţa noastră oferindu-ne perspective către culmile Gutâiului.

Aici regăseam libertatea pe care o simţeam în copilărie, acel copil ce poate să alerge în voie cu vântul pe câmpurile îmbrăcate în zumzet şi în petale care mai de care mai colorate. Casele pe care le vedeam în zări erau atât de mici şi parcă ‘naltul Gutâi veghea asupra traiurilor acestor oameni vrednici. Pe deasupra privirilor noastre păsările săgeteau zările, certând parcă prin triluri ascuţite forfota greierilor ascunşi prin iarba înaltă.

După 30 minute de când am părăsit uliţele Hoteniului, tresăream bucuroşi la întâlnirea cu cireşii sălbatici şi parcă brusc fiecare dintre noi devena un Nică ademenit de cireşe. Dar pe-aceste meleaguri nici o urmă de Moş Vasile sau de Tanti Mărioara aşa că puteam savura în linişte micile plăceri de-o clipă dulci şi acrişoare. Alţii doar le cumpără din pieţe şi supermarketuri…

Şi iată-ne pe noi copiii, unii la cireşe, alţii culegând soc, alţii flori medicinale…în drumul nostru spre “pământurile mişcătoare” de la Hoteni. Şi din floare-n floare…şi la propriu şi la figurat ajungem după vreo 40 miunte în zona tăurilor.

Deja simţeam urările de “bun venit” ale ţânţărilor fapt ce ne face să ne continuăm plimbarea prin verde către zona tinovurilor. Lăsam în dreapta noastră tăurile, continuând plimbarea prin verde înspre poienile însorite ale Maramureşelui. Dincolo de un câmp agricol de cartofi de a cărui prezenţă rămânem surprinşi, aveam să ajungem tot mai aproape de zona mlăştinoasă. Aici, asemeni, poveştilor cu Hansel şi Gretel, aveam să descoperim un colţ de natură plin de culoare. Alb de margarete, albastrul zărilor senine, verdele stejarilor răzleţi şi o beţie de culori miniaturale de-o parte şi de alta a podurilor de lemn ce ne conduceau peste zona mlăştinoasă.

Muşchii verzi-gălbui şi algele au îmbrăcat pontoanele de lemn într-un covor viu de vegetaţie tipic lacustră. Aici ne aducem aminte de sfaturile bătrânului moroşan care ne-a avertizat să nu călcăm dincolo de pontoanele de lemn, deoarece zona tinovurilor se comportă asemeni nisipurilor mişcătoare…

Suntem în inima Maramureşului, loc sfânt cu suflet autentic românesc, descoperind locuri noi ce ascund acest microunivers natural. Întreaga noastră hoinăreală de copii a durat 2 ore dus-întros mers foarte lejer, pentru că unele lucruri aparent mărunte, pot aduce chiar şi în noi, oamenii mari, bucuria de copil!

Şi nu în ultimul rând, descoperind acest traseu ecoturistic, prin povestea noastră de copii arătăm tuturor că Maramureşul nu înseamnă doar Săpânţa, Bârsana,Botiza, Creasta Cocoşului şi Sighetu Marmaţiei.

Text si fotografii: Cristian-Alexandru CATANA

Luni, 14 iulie 2014 - 18:27 
Afisari: 7,053 


private_raye..