Excursie cu nepotii in Retezat (Muntii Retezat)

Ceea ce veti citi aici va fi un altfel de jurnal. Nu veti avea parte de catarari prin locuri greu de atins, nici performante ametitoare . Ci un simplu jurnal al unei excursii facute cu nepotii mei, din dragoste pentru natura.

Cu ani inainte, am umblat cu acesti copii, de cand erau mici, in imprejurimile orasului, invatandu-i sa iubeasca natura. Apoi, am facut doi ani la rand, excursii in Muntii Poiana Rusca, unde au dormit in cort si au parcurs distante lungi cu rucsacutele in spate. Apoi a venit timpul pentru ceva mai maret si le-am propus o excursie in Muntii Retezat . Au fost foarte entuziasmati de idee, si asteptau cu nerabdare momentul plecarii. moment care a intarziat ceva timp. pana am intrat in concediu.

Apoi au urmat pregatirile, cautari dupa tot ce ne trebuia, interminabilele sfaturi ale bunicii lor (maica-mea) :"ai grija pe unde umblati" ;"sa nu le fie frig" etc. 

 Si in sfarsit, plecam...

Prima zi - 28.07.2003

Ne trezim cu noaptea in cap pentru a prinde trenul. Bagajele erau pregatite de seara, asa ca ura, si la gara! Nu apucam sa ne obisnuim cu trenul (de la Deva la Simeria sunt 10 km), ca trebuie sa coboram sa schimbam. Asteptam minute bune in gara Simeria pana vine trenul, dar pana la urma apare si pornim din nou la drum.

                           Cei trei curajosi: Cosmin, Claudiu si Cristi

Calatorim bine, doar cu gandul la potecile pe care vom calca. Ajunsi la Ohaba de sub Piatra, ne strabate o unda de ingrijorare deoarece nu astepta nici o masina la tren. Dar dupa cateva minute, apare dubita si ne ia pe toti cei care am coborat din tren. Ajungem la Carnic pe la ora 10 jumatate. Dupa ce am platit intrarea in Parcul National Retezat, purcedem la drum pe Valea Nucsoarei. Copiii sunt fascinati de frumusetile ce ne ies in cale la tot pasul, uitand de greutatea ce o duceau in spate.

 Dupa un parcurs de aproximativ o ora si jumatate, ajungem la urcusul final spre Cabana Pietrele, locul ales pentru tabara.

 Din minut in minut sunt intrebat cat mai avem pana la cabana, oboseala incepand sa-si spuna cuvantul. Incet - incet ajungem la poarta de lemn de la intrarea la Pietrele

 Facem o poza si intram . Dupa o scurta pauza, ne alegem un loc de cort dincolo de parau, unde mai erau cateva corturi. Ne- am apucat sa instalam cortul, si in scurt timp "hotelul" nostru albastru si mare era gata. Fiind deja trecut de amiaza, nu mai era timp pentru un traseu serios si am ramas pe langa cort. Prima noastra grija a fost ... sa mancam ...

 Apoi, fiind o zi caniculara, am trecut la bai in parau si stat la soare. Apa nu mai parea asa rece pe caldura aceea, asa ca ne-am continuat indeletnicirea pana dupa amiaza.

 Pana copii s-au mai jucat m-am retras la umbra cabanei sa beau o bere...

                                     La soare langa cortul nostru

Apoi umbra a devenit tot mai deasa, ne-am imbracat si am mers la mesele de pe terasa cabanei sa luam cina.

Am intrat devreme in cort, cu gandul la ziua ce urma. Am ales sa facem traseul  Pietrele - Lacul Gales - Valea Rea - Peleaga - Saua Bucurei - Valea Pietrele - Cabana Pietrele. Tot povestind despre traseu, am inceput sa observam prin panza cortului cateva licariri. "doar nu fulgera, e senin afara" - ne-am spus noi, dar cand am iesit afara, realitatea era alta. In departare, cerul era brazdat de fulgere, care se apropiau si incepeau sa se faca si auzite. In scurt timp furtuna ajunge si la noi. Deoarece vantul batea cu putere mare, verificam ancorajul si intram in cort. Vijelia se dezlantuie si cortul este inclinat de vant in toate directiile. Tineam cu totii de betele de la cort si faceam haz de necaz. Dupa aceea a inceput si ploaia. Curgeau suvoaie in jurul nostru si la un moment dat simteam cum curge apa pe sub cortul nostru . Dar in cort era cald si uscat asa ca nu au fost probleme. Dupa un timp, vantul s-a potolit si am reusit sa adormim cu gandul la a doua zi.

Ziua a doua - 29.07.2003

Ne trezim pe la 7 pentru a avea cat mai mult timp la dispozitie. Dar, spre nenorocul nostru constatam ca ploua inca marunt, iar ceata invaluia totul in jurul nostru. Ne-am hotarat sa mai asteptam sa vedem cum evolueaza vremea. Si bine am facut. In jur de ora 9 ploaia a stat, si luand ce ne trebuia intr-un rucsac, am pornit pe marcajul triunghi rosu. Faptul ca ploaia a stat ne-a dat aripi, si iata-ne zburdand pe potecile din padure! Apoi trecem un podet si ne continuam urcusul prin padure.

 Depasim intersectia cu traseul care merge la Taul dintre brazi si in curand iesim din padure.

 Apoi incepe un urcus prin jnepenis, unde toata apa de la ploaie se scurgea in carare, ingreunand mersul. Dar asta ne-a ambitionat si mai mult si in scurt timp iata-ne la superbul lac Galesul. Scrutand imprejurimile lacului, zaresc o capra neagra, si le atrag atentia unor turisti straini. Acestia erau mirati de entuziasmul meu ca vad o capra si imi arata spre poalele Varfului Mare un intreg ciopor de capre negre. Incredibil, circa 30 de capre pasteau linistite impreuna cu niste cai! Asa ceva nu mai vazusem nici o data in Retezat. Am incercat sa ma apropii sa fotografiez, dar au fugit mai departe, si fara un aparat cu zoom puternic doar atat am reusit:

 Facem o mica pauza pe malul lacului si admiram in nestire frumoasele capre negre.

Apoi ne continuam urcusul spre Valea Rea.

Urcam in circul glaciar superior al Galesului, si dupa circa 1/2 ora ajungem in trecatoarea Vaii Rele (apropos - n-am inteles niciodata de ce este rea valea aceasta). De aici avem o priveliste minunata oriunde ne aruncam privirea : in fata noastra maretele piscuri ale Papusii si Pelegii, in stanga Varful Mare si creasta ascutita ca o lama "Portile Inchise", in dreapta Coltii Pelegii si Culmea Pietrele, in spate cele doua tauri parca suspendate intr-un circ superior al Galesului,  iar la picioarele noastre uriasul circ glaciar al Vaii Rele cu puzderia lui de tauri. Incepem coborarea in Valea Rea si Claudiu trage o tranta serioasa, alunecand pe un smoc de iarba. Dar nu-i nimic, mergem mai departe si ajungem jos in mlastinisul dintre taurile Vaii Rele .Trecem cu grija prin aceste mlastini si ochiuri de apa, si incepem urcarea in saua dintre Peleaga si Papusa. Urcus destul de greu, cu multe blocuri de piatra peste care trebuie trecut. Avem noroc de vreme buna si picioarele nu ne aluneca pe lichenii de pe aceste pietre care s-au uscat la soare. Odata ajunsi in sa, facem o pauza sa ne tragem suflarea si sa admiram Lacul Ghimpelui (Peleaga). Apoi incepem urcusul final spre cel mai important obiectiv al excursiei noastre. Cu mari transpiratii (vezi foto) atingem varful in jur de ora 13.  Suntem pe acoperisul Retezatului!

Aici zabovim indelung, facand poze si uitandu-ne spre toate zarile. Imensul lac Bucura ne atrage privirile ca un magnet, iar crestele din jur ne ofereau un adevarat spectacol de lumini si umbre.

Dupa o jumatate de ora de pauza, incepem coborarea, mult mai domoala decat urcusul si intram intr-un ritm destul de bun, trecand peste varfuletele Bucura II si III, unde ne uda putin ploaia. Pe la 14. 30 eram ajunsi in Saua Bucurei. De aici privirile ni se indreapta spre Varful Bucura, dar hotaram ca ajunge atat pentru astazi. Intram pe coborarea abrupta spre lacul Pietrele ,destul de alunecoasa. La sfarsitul acestei coborari ne asteapta Lacul Pietrele, unde facem o pauza mai mare ca sa luam masa de pranz. Si apoi o mica siesta, ca doar mai aveam timp suficient sa coboram la cabana.  Dupa ce ne-am odihnit bine, plecam mai departe. Ne mai oprim la Bordul Tomii sa facem poza.

Dupa aceea coboram pe firul Vaii Pietrele(care-si merita numele!) printre jnepeni si bolovani, trecem pe langa Cabana Gentiana si apoi, usor, prin padure iesim la Pietrele. Ora :17.30   

Ajungem in sfarsit la cart si ne schimbam hainele, apoi lenevim pe langa cort. Seara, mergem sa luam cina in sala de mese de la cabana, afara fiind destul de racoare. Dupa masa, obisnuitul desert : Eugenii (cam singurul lucru ce ni-l permiteam la preturile de acolo...). Totusi, am sarbatorit aceasta zi reusita cu o cinzeaca de visinata.

Fiind destul de obositi dupa tura din aceasta zi, am mers repede la culcare.

Ziua a treia -  30.07.2003

Ne trezim pe la ora 8 si ca de obicei, mancam si ne facem planul pentru aceasta zi . In timp ce mancam, observam ca vine un tractor cu remorca incarcat cu busteni. Cind trece raul, cade un bustean din remorca. Il ascundem repede cu gandul ca vom sta si noi la foc deseara. Desi credeam ca nu ne-a vazut nimeni, soferul opreste si vine drept spre mine. Deja ma vedeam bun de plata. Dar, spre surprinderea mea, soferul imi spune: "vezi ca mai sunt vreo doi mai jos, du-te si ia-i". Bucurie mare in tabara noastra! Nici nu speram ca vom sta vreo seara la foc. Nu ne permiteam sa dam bani pe un sac de lemne, erau foarte scumpe. Am inceput bine ziua! Doar vremea nu vrea sa tina cu noi, asa ca hotaram sa ramanem ziua aceasta la cort.

Singura noastra grija a zilei a fost sa spargem bustenii. Ne-a scos din incurcatura Dl Bergenbier(avea un tricou cu asa ceva) care ne-a dat o toporisca si chiar ne-a si ajutat la crapat bustenii(mii de multumiri!). Apoi s-a facut seara, si cine era ca noi! Doar chitara mai lipsea...

Tarziu, dupa ce am ars toate lemnele, ne-am dus la culcare. Urma o noua zi.                                                                                                                                                            Ziua a patra - 31.07.2002

Tinta  noastra azi este Varful Retezat, si daca vremea ne permite, Varful Bucura. Plecam pe traseul triunghi albastru si ne afundam in frumoasa padure de molid. Urcus lejer, care ne permite sa admiram apa Stanisoarei si culorile incredibile ce se oglindeau in ea. Treptat, padurea dispare si observam privelistea minunata din jurul nostru: in stanga Culmea Stanisoarei, in dreapta Lolaia, iar in fata, in plan mai indepartat, uriasul varf Bucura. Urcarea e in continuare lejera, apar si jnepenii, si in curand ajungem la Lacul Stanisoara. Aici ne oprim, refacem rezerva de apa si ne delectam cu ceva dulciuri pentru a prinde puteri.Pornim si schimbam directia de mers. Cotim la dreapta si avem in fata imensul pisc al Retezatului. Urmeaza o portiune cu bolovani si lespezi stranse parca de cineva in aceasta caldare. Trecem sarind ca niste capre de pe una pe alta si ajungem la un urcus pe o panta cu inclinatie mare. Trudim din greu la acest urcus care in final ne scoate in Saua Retezatului (2251 m). Aici, drept in fata noastra incepe Rezervatia Stiintifica, unde accesul este permis doar cu acceptul Academiei Romane. Privim cu jind spre locurile unde putini au fericirea sa umble. Se zareste in departare Lacul Gemenele. Dupa un scurt popas aici, schimbam iar directia si cotim la dreapta spre destinatia care este deasupra noastra. Urcam si iar urcam fara zabava, nerabdatori sa ajungem in varf. Deodata panta se indulceste si zarim varful la mica distanta. Bucurie mare si... care ajunge primul...

Aici, ca de obicei, lume multa si multe limbi vorbindu-se in jurul nostru. Deci are cine sa ne faca si o poza .

Dupa ce am admirat indeajuns privelistea de pe varf ,ne hotaram cu greu sa ne intoarcem la cort. Un grup de turisti cehi, care erau si ei pe varf, incep sa coboare printr-un horn care dadea direct in Lacul Stevia. I-am intrebat incotro merg si cand mi-au spus ca la Pietrele, i-am intors din drum si le-am aratat directia buna. Apoi am cobarat si noi in Saua Retezatului, si apoi pe unde am urcat, refacem traseul in sens invers, renuntand la Varful Bucura din cauza norilor care coborau tot mai amenintator asupra crestelor.

O pauza de relaxare in Saua Retezatului

In jur de ora 17, ajungem la cort, si norii care ne-au amenintat toata ziua incep sa se risipeasca. Apoi mancare si odihna.

Ziua a cincea - 01.08.2002

Ne trezim dimineata, si ne pregatim de plecare. Planul initial era sa urcam peste creasta Lolaia, si sa coboram la Rausor, de unde sa prindem cefa masina pentru Hateg. Dar, cum creasta era invaluita in neguri, am zis ca nu are rost pe asa vreme sa mai facem traseul acesta. Deci, coboram la Carnic. Dupa ce am platit taxa pentru cort, incepem coborarea la Carnic, care dureaza circa 1h. De aici imediat ne preia un microbuz si ajungem la timp in halta de la Ohaba de sub Piatra.

              Amintiri de neuitat

Bineinteles, casa de bilete e inchisa, si neavand ce face, ne urcam in tren fara bilete. 

In jurul orei 16 ajungem la Deva, si excursia noastra ia sfarsit.

Concluzii

In ciuda vremii care uneori a fost nefavorabila, am ramas cu amintiri frumoase din aceasta excursie. In ciuda varstei lor, copiii s-au comportat foarte bine, si nu am avut deloc probleme, nici macar in unele locuri unde am crezut ca vor fi. A fost pentru ei primul contact adevarat cu muntele, si cred ca au invatat cum trebuie sa se comporte acolo. Desi au trecut cativa ani de atunci, ne aducem mereu aminte cu zambetul pe buze de excursia noastra.

Vineri, 16 ianuarie 2009 - 14:18 
Afisari: 7,040 


skantz