Emotii de toamna (Muchia dintre Timbale - partial) (Muntii Piatra Craiului)

     Atentie!!! Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu alpin, nemarcat, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific. Jurnalul conține doar opiniile personale ale autorului!

     Dupa experienta de Sambata,  petrecuta  printre colosii albiti de vreme ai Pietrei Craiului, colosi care reprezinta asa numitul ,,Westwand”, m-am gandit ca insiruirea  catorva randuri ma va ajuta sa-mi sedimentez mai eficient informatia din teren .

     Tura noastra incepe cu deja obisnuitul telefon de Marti, telefon cu un rol foarte important, acela de obtinere a biletului de voie pentru weekend. Urmeaza cateva propuneri, unele mai ambitioase ca celelalte, pe care Eugen , elegant, le combate cu argumente obiective. In cele din urma cadem de acord sa incercam Muchia dintre Timbale, traseu nou atat pt mine cat si pentru  Eugen.

     

     Perspectiva unui nou traseu ma face sa ma simt ca in sesiune(ce vremuri!!!)...cartile insirate pe masa, liniste in casa, un apel catre un prieten pasionat de explorare si gata... Sambata dimineata 7.30, Plaiul Foii,amandoi punctuali. Lume multa in  Plai, este ziua cand revine Maratonul Pietrei Craiului dupa o pauza de 3 ani.

     Ne echipam rapid manati de frigul diminetii de Octombrie, cu ochii indreptati spre obiectivul zilei, astfel ca intr-un sfert de ceas, (eee... nu chiar asa de rapid!) luam poteca la picior , nu inainte de a da binete unor companioni de abrupt cu teluri,, Frumoase”.

     Poteca marcata cu triunghi rosu spre Refugiul Sperantelor nu se dezminte, ne usureaza de ceva lichide corporale, textilele ajung in rucsac si parca dintr-o data  toamna devine o  primavara tarzie,  covorul de frunze si coloritul padurii fiind singurele care ne prezinta, fara urme de indoiala, data din calendar.

     Trecem de adapatoarea caprelor si inainte de ultima panta  spre refugiu ne abatem dreapta urcand spre strunga ce troneaza deasupra bazinului Padinii lui Calinet. Suntem la fel de murati ca toata padurea care musteste de apa, doar ca , spre norocul nostru, ciupercile au ales solul fertil al padurii rasarind de peste tot intr-o multitudine de forme si culori.

     In fata noastra muchia  se etaleaza in toata splendoarea ei, de aici, din strunga, totul parand atat de simplu, acces, parcurgere, insa dupa cum ne vom convinge pe pielea noastra socoteala din strunga nu prea se va  potrivi cu cea de la fata locului.

     Conform descrierii lui Walter Kargel din Drumul Spre Culmi ,, Muchia ce desparte Padina lui Calinet de Valea Podurilor se ridica deasupra Braului de Mijloc si culmineaza in Virful dintre Timbale, in Creasta Nordica a Pietrei Craiului. Escalada completa incepe deci din Braul Cioringa Mare. Traseul descris de Dunareanu incepe insa din Strunga Caprelor, adincita la mijlocul muchiei.”

     Coboram scara de fier, traversam bazinul Calinetului si prindem hatasul impadurit al braului de mijloc ce ne poarta la baza unui valcel plin de grohotis.

             Coborarea spre scara de fier                         Eugen pe scara de fier                                  Intrarea pe valcelul cu grohotis

     Pana aici toate bune si frumoase, doar ca de aici incolo incep examinarile si ne vor fi evaluate cunostintele inmagazinate dupa intensele zile de studiu. Parasim braul si incepem sa urcam pe valcel, facand cunostinta cu raceala si umezeala stancii, sperand ca vom ajunge cu usurinta in Saua Caprelor... dupa cum spune un vechi proverb ,,vrabia malai viseaza!”. La prima bifurcatie ne abatem spre dreapta pe un valcel inierbat , urmeaza supraveghetorii salii de examinare, nelipsitii jnepeni pe care Eugen incearca sa-i imbuneze facandu-le cadou ochelarii.

     De bine, de rau reusim sa-i razbim iesind la lumina cu cateva zgarieturi in plus si prindem pe partea dreapta un valcel bine conturat . Inaintarea este anevoioasa stanca fiind friabila si umeda, ratam bifurcatia care credeam noi, la momentul acela, ca ne-ar fi  scos in Saua Caprelor si-i dam inainte cu tractiunea cuplata pe modul 4 X 4.

                                    Jnepenii din care am iesit si valcelul pe care l-am urmat pana in Muchie

     Spre obarsia valcelului apar petele de zapada, semn ca ,,winter is coming”, depasim o saritoare asa mai ca ,,pisica pe sticla” si iata-ne in sfarsit pe muchie, probabil in Saua Superioara a Caprelor. Acasa, dupa ce am mai studiat un pic, asa ca un baiat constiincios ce  sunt, cred, dar nu sunt convis, ca am urmat initial Valcelul Secundar al Caprelor , ulterior  Valcelul Caprelor Secundarul Inferior.

                                                    Saritoarea buclucasa si portiunea finala a valcelului

                                Traseul urmat punctat cu rosu,  cu sageata galbena bifurcatia pe care am ratat-o

                     Urcarea noastra marcata cu liniute rosii pe o harta foarte detaliata realizata de mult regretatul Mugurel Ilie

     Facem haz de necaz , invocand tot felul de motive ca am omis prima lungime de coarda, ba ca era cu prea multa iarba, ba ca era prea friabila, important fiind insa  faptul ca primul examen tocmai  fusese promovat.

     Cred ca pentru a fi ajuns in Saua Caprelor ar fi trebuit sa abordam al doilea valcel (Valcelul Caprelor) ce se desprinde din Braul de Mijloc dupa trecerea de bazinul Calinetului cu toate ca harta ne arata si o comunicare intre valcelul pe care am urcat noi si Saua Caprelor.

                                                                  Lungimea ratata vazuta de sus

     Soarele ne indeamna la odihna, asa ca in timp ce eu imbuc ceva , Eugen trage cateva cadre, imprejurimile fiind impresionante.

                                                                        Varful Ascutit in plan indepartat

Crestele ce troneaza deasupra Calinetului, in prim plan Creasta Coarnele Caprei;marcata cu rosu branita si prima lungime de coarda ce ne conduc in strunga ce separa Creasta Prieteniei de Creasta Frumoasa

     Cum calatorului ii sade bine cu drumul, iertare, cred ca mai  indicat ar fi,, cum alpinistului ii sade bine cu cataratul”, scoatem artileria grea din rucsacuri si ne pregatim de prima noastra lungime, nu a muchiei, caci cursantii de fata nu au promovat examenul cu nota maxima.

                                                                         Prima lungime vazuta din sa 

                                                  Linia primei lungimi cu cele doua pitoane vazuta de deasupra seii

     Lungimea pare usoara asa ca ramanem in bocanci.Pleaca Eugen,  depaseste un prag de un metru , apoi urca  pe partea stanga a muchiei niste trepte de iarba, pana la primul piton, ulterior linia traseului revine pe muchia matematica, unde mai asigura la 3 frienduri si inca un piton exact inainte de a iesi in creasta. Intinde toata coarda si regrupeaza dupa un tanc.Vin si eu cu ceva emotii dupa ce raman in mana cu o priza de stanga.

                                                                                 Regruparea de pe creasta

     Zarile ni se deschid , iar soarele cucereste incet, dar sigur peretii de calcar creand un joc frumos de lumini si umbre.

Creasta Coarnele Caprei in toata splendoarea ei si cele doua coarne, de unde si denumirea traseului bifate cu buline rosii (sper ca intr-o buna zi sa  ajung sa o parcurg, deocamdata ma multumesc doar cu admiratul de la distanta, cand de pe  o parte, cand de pe cealalta – asta e un semn ca ma apropii)

     Continuam pe creasta legati in coarda, mai cataram un tanc, trecem de o zona cu jnepeni si coboram intr-o  sa marcata cu  momaie. Pe aceasta portiune am observat un singur piton, zona neprezentand probleme tehnice .

                                                        Zona cu jnepeni pe care am traversat-o pt a cobora in sa  

     Se pare ca saua face legatura intre Padina lui Calinet si Valea Podurilor.Cu toate  ca m- am aplecat intens asupra studiului nu am reusit sa gasesc denumirea seii.

                                                               Muchia Timbalului Mic vazuta din zona seii

  

                           Conexiunea spre Calinet                                                                   Conexiunea spre Valea Podurilor

     Urmeaza o lungime mai tehnica unde decidem sa ne punem papucii. Lungimea debuteaza cu  o portiune usor surplombata de cca 3 m, fara asigurare, ulterior  profilandu-se  doua posibilitati, o linie pe partea stanga de-a lungul careia am reperat un friend intepenit cu bucla verde si un piton, optiune pe care ne hotaram sa o ignoram,  a doua varianta, castigatoarea zile, considerabil mai usoara, traverseaza spre dreapta o placa inclinata de vreo 2 m unde avem un piton, apoi terenul devine usor , catarand pe praguri de piatra pana in creasta unde regrupam la doua frienduri.

                           Lungimea vazuta din sa                                                    Lungimea vazuta din zona cu jnepeni, cu rosu varianta                                                                                                                               parcursa de noi, cu galben varianta mai dificila 

     Ajungem in Saua Hornului N, loc care ne permite coborarea spre Valea Podurilor. Savuram reusita celui de-al doilea examen si ne punem pe lenevit incalziti de soarele darnic de Octombrie.Suntem la o aruncatura de bat de creasta principala, dar parca galagia ce rasuna de acolo nu ne da ghes sa o bifam astazi. Preferam sa ramanem printre colosii Craiului,  iar urechile sa ne fie gadilate doar de croncanitul corbilor ce planeaza nestingheriti pe curentii de aer.

                                                        Continuarea muchiei pe un teren facil si creasta principala

                                                        Si o mica sesiune foto cu un decor desprins din basme

     Ne facem curaj si incepem coborarea spre Valea Podurilor initial pe un valcel inierbat , apoi prindem firul secundar al vaii plin de grohotis care ne conduce pana in firul principal. Suntem incojurati de o lume de piatra, privirile fug spre inaltimi, ochii nu se mai satura de admirat, suntem doar noi si Maria Sa, Muntele. Reveria nu dureaza mult caci  stanca rece si uda ne trezeste rapid la realitate.

                                                  In stanga imaginii valcelul inierbat pe care am coborat 

                                                Pe cat de frumos, pe atat de rece si indiferent la problemele noastre

     Descataram cu grija si ajungem la o saritoare destul de serioasa unde gasim pe mana dreapta cum coboram  un anou si o cordelina legate la radacina unui jneapan. Scoatem coarda, dam un rapel ca la carte si dupa ce mai coboram cativa metri iata-ne  in fata ultimului examen al zilei, in jos cele doua saritori inabordabile ale vaii care se ocolesc in urcare pe mana stanga, la stanga o poteca slab conturata ce urca pe coasta vaii .

                                                                              Rapelul pe saritoare       

     Se pare ca nu prea am picat pe subiect , scoatem copiutele, le rasfoim un pic si decidem sa urmam poteca spre stanga. Urcam cativa metri, traversam in coborare cateva fete de iarba, zona in care poteca prezinta o ramificatie ce urca pana intr-o strunga,probabil ca  Strunga Amfiteatrului , loc de acces spre traseele de catarat din Amfiteatrul Coltilor Gemeni.

                     Cu rosu poteca urmata de noi                                            Cu sageta rosie strunga vazuta de deasupra saritorii

                   Cu galben potecuta spre strunga  

                                                          

     De la ramificatie potecuta coboara pe la baza peretelui trebuind sa descataram vreo doua  saritori mai dubioase.

                                                                 In dreapta imaginii potecuta pana la saritori

  Cu pct rosu strunga care ne-a scos in brau                      O privire inapoi                                  Linia coborarii vazuta din strunga

Cu pct galben prima strunga pe care se poate cobora la baza amfiteatrului printr-o mica descatarare (am obsevat dupa ce am iesit in brau). Imaginile reprezinta partea dinspre Valea Podurilor

     Mai bajbaim un pic, initial spre dreapta, dar inaintarea ne este blocata de o  ruptura imensa de panta inspre  Valea Podurilor, reconfiguram si incercam spre stanga, in urcare,  pana in strunga salvatoare  in care isi are obarsia Valcelul Coltilor Gemeni.

     De aici si pana in Braul de Mijloc nu ne mai desparte decat o limba de grohotis de cativa metrii. Tin sa multumesc pe acesta cale unui amic de munte, caci altfel nu pot sa-l numesc, care auzindu-ne glasurile, a urcat pana in strunga  sa se asigure ca totul este in regula , ulterior coborand impreuna spre Poiana Cotofenei.

                                                                    Strungile vazute din Braul deMijloc

             Valcelul pe care am coborat din strunga punctat cu rosu                             Strunga marcata cu pct galben in detaliu

                                                                                                                                  care se poate descatara

     Tragem cateva cadre cu Amfiteatrul, ne strangem mana bucurosi ca am incheiat cu brio sesiunea  si sprintam pe poteca bine conturata, prin Poiana Cotofenei,  pana in Plaiul Foii,  in spirit de solidaritate cu participantii de la Maratonul Pietrei Craiului.

                                                                           Amfiteatrul Coltilor Gemeni

                                       Coborarea din Saua Hornului N pana in Braul de Mijloc (harta Mugurel Ilie) 

     Incheiem tura in aceeasi maniera in care am inceput-o, cu privirea indreptata spe versantul vestic al Craiului. In minte imi rasuna o inteleapta vorba din batrani: ,, ochii te sperie, mainile si picioarele te ajuta!”

     PS: astept cu nerabdare inevitabilele critici dar si lamuriri.

     PPS: multumesc prietenului si coechipierului meu pt pozele puse la dispozitie.

Vineri, 14 octombrie 2022 - 22:33 
Afisari: 522 


robert84