Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Noiembrie 2024
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Decembrie 2024
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Bodea
Muntii Tarcu-Muntele Mic

Durere si placere, sudoare si splendoare (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

Durere si placere, sudoare si splendoare

 

Omul cat traieste invata, uneori mai greu dar mereu dupa ce face anumite greseli imposibil sa le repete si a doua oara. In momentul de fata eu zic ca am acumulat ceva experienta si ca pot zice ca data viitoare nu am sa mai fac aceleasi greseli. Nu au fost greseli majore insa cum viata sta meru atarnata de un fir de ata nu stii cand se poate rupe si sa fie dramatic. Iar daca treci de mometele critice zici, apoi nu o fost chiar asa de crunt si totusi atunci s-a stat atarnat de acel fir de ata al vietii.


Tatra Slovacia si Polonia anul 2013 a fost o expeditie creeata pe exeperianta din anii trecuti cand eu am frecventat acele zone. Desigur in acest an cu multe elemente noi si pentru mine. Asa ca pe un schelet de plan avut de anul trecut ma apuc de treaba sa organizez o noua expeditie in Hight Tatra Slovacia si Polonia. In acest jurnal voi folosi expeditie in loc de calatorie, sau traseu montan, suna mai bine, plus ca pentru mine a fost o adevarata expeditie. Chiar daca unii sustin ca expeditiile au alt caracter si nu se compara traseele din Tatra cu traseele de expeditie. Nu ma complic sa justific ci scriu ceea ce simt fara sa ma simt dator cu explicatii.


Asadar, planul este aproape facut asa ca urmeaza sa fac invitatii cu speranta sa nu raman singur pentru acest concediu. Oricum eram setat ca sa merg si singur pentru ca zona o cunosteam foarte bine plus ca experienata de a merge singur prin muntele din Slovacia o aveam si nu vedeam pericolul singuratatii (desi mi-am jurat in urma unor experiente anterioare ca sa nu mai merg singur pe munte. Parca imi si aduc aminte de despartirea de o slovaca care strangandu-ma in brate mi-a soptit “Never go alone at mountain”). Of course, dar sincer nu puteam sta nici acasa sa privesc tavanul, asa ca asa m-am setat ca daca nu gasesc amatori sau doritori sa ma pornesc singur in cautarea “iubirii pierdute”. O numesc iubire pentru ca in urma trecutului avut prin Slovacia m-am indragostit de acest popor si tara (poate si prin simplu fapt ca aceasta tara eu o vad ca se aseamana foarte tare cu Romania din punct de vedere a problemelor existente, coruptie, tigani, maghiari). Mi-au intrat la suflet si de-aceea poate unele afirmati vor fi facute subiectiv, dar un sambure de adevar va exista in aceste afirmatii.


Incep sa intreb in stanga si in dreapta cine vrea sa vina in Tatra. Am intrebat printre prieteni, membrii din grupul CAR din Cluj , pe memmbrii ai site-lui carpati.org (un site care mi-a intrat la suflet si sper ca multi sa beneficieze de acest site ) si chiar pe facebook. Imi aduc aminte cum intr-o tura cu CAR- Cluj Anca imi sustinea frenetic ca doreste sa vina in Tatra de pe atunci. Ma simteam déjà bucuros ca am gasit cel putin o persoana care doreste acest lucru, dar nu eram suta la suta convins ca o vorbeste cu siguranta, sau doar din etuziamsul une idei de a pleca in Tatra. Asa ca incep sa vorbesc serios cu ea sa vad daca sustine aceasta de idée si pe mai departe, iar cand vine momentul plecarii sa nu ma lase balta. Vazand ca fata este seriosa si hotarata incepem sa stabilim data plecarii. Din vorba in vorba ne-am aflat ca ea implineste o frumoasa varsta in 7 iulie, iar eu imbatranesc pe 8 iulie.


-          Hai sa ne sarbatorim in Tatra.

-          Wow, sigur ca da!

-          Foarte tare ideea de a fi in Tatra de zilele noastre.


Punct si stabilit ca in perioada 7-8 iulie sa fim undeva pe munte in Tatra in Slovacia sau poate in partea Poloneza. Discutiile astea le purtasem acum aproape 3 luni inainte, ca urmand imediat sa fac invitatii pentru a vedea si grupul care doreste sa vina. Una peste alta in putin scurt timp vad ca sunt multi, sau prea multi doritori. Chiar si Irina (colega de suferinta de anul trecut din Tatra) si-a manifestat dorinta de a reveni in Tatra cu cea mai mare placer inca odata. Déjà lumea chiar se stranse-se. Am ajuns la un numar de 15 persoane care erau déjà sigure ca vin si s-au inscris in aceasta tura. Eu intre timp am inceput sa fac demersurile pe la cabanele din Slovacia si Polonia si am rezervat cate 8 locuri la fiecare cabana la unele chiar 10 (vazand ca nr. de persoane creste). La un moment dat dupa ce m-am re-intors dintr-o tura din Retezat am spus stop nr. de inscrisi. Deja incepea sa se inmulteasca si numar mare de persoane facea ca expeditia sa fie greu de controlat. Asa ca am zis stop la numarul de 15 persoane. Eram si oarecum ofticat ca vedeam ca se tot inscriu baieti in tura asta dupa ce raportul fete baieti era echilibrat J.


Dupa o gramada de mesaje, telefoane (translatorul de service la telefon, Anca Berlo, eu folosesc doar mainile cand vorbesc engleza si de aceea telefonul imi este inutil) am stabilit si cazarile pentru fiecare noapte. Pas cu pas am ajung si la transport. Fiind asa multi am cochetat si cu ideea sa inchiriem un autobuz si sa mergem impreuna, dar pana la urma am ajuns la transportul cu masinile personale plus tren. Mie sincer imi place foarte mult varianta transportului cu trenul, mai ales ca pentru noi cei din cluj este o adevarata aventura de a circula cu trenul, avand de schimbat 6 trenuri pana la destinatia finalaJ.


Asa ca in urma cazarilor gasite am stabilit si traseul pe care urma sa-l facem:


Traseul propus:


 

05.iulie.2013 (Slovacia) Stary Smokovec – Hrebienok (BV) – Raineroua ch. (BV) – Zamkovskeho (BR) – Kotlina pod Sedielkom 2352m (BV) – Zbojnicka ch. (BG) Se doarme la Zbojnicka ===================================== 06.iulie.2013 (Slovacia) Zbojnicka – Polsky hreden (BA) – Vychodna Vysoka 2428m (BG) – Sliezsky dom (BV) – Batizovske pl. (BR) – S.pod Ostrvou (BR) – Popradske pl. (BR)

Se doarme la Popradske pl.

===================================== 07.iulie.2013 (Slovacia+Polonia) Popradske pl. (BR) – Rysy 2499.6m (BR) - Morskie Oko (BR) Se doarme la Morskie Oko ===================================== 08.iulie.2013 (Polonia) Morskie Oko (BR) – Sch.W Doline Pieciu Stawow polskch (BA) – Swinica (BA) – Kaspov vrch (BR) Se doarme la  Kaspov vrch ===================================== 09.iulie.2013 (Polonia) Zi de relaxare, trasee fara bagaje Brzeg Czamego St. Zawrat – Stan Bronikowskiego – kozi W – Zadni Granat – Skajny Granat – Kaspov vrch (BR)

Se doarme la Kaspov vrch ===================================== 10.iulie.2013 (Polonia + Slovacia) Kaspov vrch – Zakopane (BA) Autocar – Zakopane – Poprad 

 

Un traseu din punctual meu de vedere usor, dar putin lung, adica era de umblat si mai putin de lenevit. Insa pe parcurs datele s-au mai schimbat, iar traseul a suferit anumite modificari. Modificarile survenite au fost oarecum majore, dar inerente.


Acuma aveam toate cele trebuitoare pentru aceasta expeditie, persoane (cu experienta montana, unele mai mare ca si a mea), traseu, cazari si transport. Mai ramanea doar starea vremii sa tina cu noi si sa ne treaca timpul pana in 4 iulie ora 15.01 cand aveam trenul cu plecare din Cluj. Pana la data respectiva pe grupul format pe facebook s-au purtat o sumedenie de discutii (pentru “aclimatizarea” grupului) fel si fel de alte variante. De unde s-a nascut si o discutie pe privat cu Irina. Ea fiind si anul trecut cu mine in Tatra, iar primele doua zile fiind un traseu comun cu cel de data trecut ei ii suradea sa mearga singura sa faca alte trasee, iar din ziua a 3 se ne intalnim. Am fost destul de dur cu ea desi ea mi-a fost mereu aproape si anul trecut si anul acesta, dar cu strangere de inima am fost foarte dur si categoric zicand ca nu este adimisibil asa ceva. Ori toti acel traseu ori fiecare merge pe cont propiu, dar alta data nu cu mine. Eram dur si categoric si din prisma faptului ca pe grup au pornit discutii de gen, dar nu ar fi fain sa facem si cel mai inalt varf din Tatra si in acelasi timp din lantul Carpatic? Aceasta expeditie nu prevedea cucerirea acestui varf plus ca aveam nevoie de ghizi si alte complicatii de care eu nu vroiam sa ma bat. Traseul ales si atat nimic mai mult, sau alte sugestii. Si de aceea imi era frica sa o las pe Irina sa-si faca doua zile singura si apoi sa ni se alature, ca précis mai vroiau acel varf gen, Petru, Anca Ardelean (presupuneam, mai ales ca ea este amatoare si de trasee la inaltime), chiar si la Geta ma gandeam ca vroia un asemenea varf. Asa ca am zis nu categoric cu riscul de a se supara pe mine, dar imi era frica de dezbinarea unui grup si fiecare sa faca de capu lui ce vrea. Eu tinteam din aceasta expeditie un concediu in care sa ma reintorc in Tatra sa ascult limba slovaca sa vad peisajele si sa retraiesc trecutul petrecut acolo, dar in acelasi timp sa le prezint si celorlalti frumusetile Slovaciei. Revenind la Irina sper ca nu s-a suparat pe mine plus ca ma simt profund indatorat mai ales dupa ajutorul oferit anul trecut cand amandoi am cucerit Rysy (eu eram accidentat cu genunchiul drept,era in pioneze si plus veneam dupa o zi-doua de diaree si febra), ea purtandu-ma pe umeri, oarecum, pana sus. Mi-a carat bagajul a avut grija de mine in clipe destul de grele si de incercare si m-a inteles pierzand din zile tratandu-ma. Iii sunt recunascator si imi cer iertare din nou pentru modul in care am procedat zicand nu! :(.


Asa ca o persoana am piedut si inainte de a pleca am ramas 14. M-au intrebat in stanga si in dreapta ce s-a intamplat cu Irina am incercat sa explic cum sta situatia dupa care am reinceput sa numaram zilele ramase pana la marea expeditie. Nu dupa mult timp proaspat intoarsa din Bucegi, Codruta imi da un telefon, iar dupa lungi discutii purtate cu ea am concluzionat ca este mai bine sa ramana acasa si poate la anul sa-si permita luxul de a cheltui energia prin Tatra. Se simtea putin in inferioritate fizica fata de traseul propus si ii era frica (dealtfel si mie ) sa nu cedeze pe drum. Inainte de aceasta discutie cineva din grup ma intrebase ce hotarare voi lua la fata locului daca anumite persoane cedeaza pe drum sau se intampal ceva. Nu am stiut ce sa raspund si nu am avut in vizor acest lucru, insa categoric solutia la rece i-am oferit-o ca oricare ar ceda sau ar avea probleme ar fi ca toti sa rupem o zi pana persoana se reface sau persoana in suferinta sa ramana la cabana, iar eu la intoarcere din Zakopane sa recuperez persoana respectiva. Asta a fost singura mea solutie la rece. La rece exista o multime de solutii, dar la cald problemele pot diferii foarte mult deaceea nici nu mi-am pus altfel de probleme gandidu-ma ca oricum atunci la fata locului pot trage anumite concluzii cunoscund anumiti factori externi. Deci din 14 am ajuns la 13 persoane. Deja lumea incepea sa faca misto de mine ca imi renunta fetele si ca am ajuns la un numar 13 mai mult sau mai putin ghinionist. Da era pacat ca taman fetele renuntase-ra la excursie. Colac peste pupaza inainte cu o saptaman port o discutie cu Geta din care concluzionez ca vom ramane doar 12 persoane pentru aceasta expeditie. Ei, ii intervenise probleme cu apartamentul si nu putea nici cum sa reuseasca sa le resolve pana in data de 4 iulie.


Acuma problema nu era atat de grava pentru ca la cazari oricum aveam rezervat doar 8 locuri si 10 asa ca ne apropiasem de numarul scontat de mine, problama cea mai grava fiind ca eram prea multi baieti si pata de culoare care o ofera o fata era tot mai palida. Oricum au ramas si asa suficiente ca sa avem viata mai frumoasa si sa ne mandrim si noi printre poloneze cu frumusetile noastre.


Participantii la aceasta expeditie: Radu Bogdan Tamas (Cluj), Anca Ardelean (Cluj), Petru Enoiu (Craiova), Anca Berlo (Oradea), Gabriela Demian (Deva), Marcu Radu Andrei (Zarnesti), Laura Palanga (Bucuresti), Cosmin Pana (Bucuresti), Nefertari Claire – Siriso Cristina (Bucuresti), Mugurel Costin (Tg.Jiu), Ovidiu Trek Out (Uricani), Pestean Stelian (Cluj).


Si acestia fiind am plecat la drum, o parte cu masina, iar noi cei din Cluj, Anca Ardelean, Radu Bogdan si eu ne urcam in trenul de Budapesta la ora 15:01. Varianta cu trenul am agreeat-o din plin pentru ca era relativ si ieftin plus ca ne puteam misca in voie cand vroiam si cel mai important, puteai interactiona sau juca “Monopoly”. Trenul a costat pentru dus intors 266 lei in conditii de grup (3 persoane ) si cu rezervare doar pe portiunea Cluj-Puspokladony in Slovacia ne-avand nevoie de rezervare pentru loc. Asadar la 15:01 am pornit din Cluj, iar prima schimbare de tren am facut-o imediat dupa ce am iesit din tara la Puspokladony. Apropo de vama, asa sa tot treci prin vama cand te verifica doua domnisoare dragute desi una dintre ele avea verigheta si era atat de tanara  J. In Puspokladony am schimbat urmatorul tren (personal) spre Nyeirehozo. Acolo am ajuns spre apusul soarelui si numai in cateva minute am schimbat trenul spre Misckolc. Deja aflati in tren, noaptea s-a lasat si peste noi, iar cel putin peste mine s-a lasat foamea si nu mai aveam rabdare sa ajungem in Miskolc unde sa manc mai curat. Cer gelul de maini dau o spalatura dupa care despachetez ceafa de porc si aripioarele si incep cu place si pofta sa ma infruct din bunatatile preparate acasa (miercuri 03.Iulie). Servesc si colegii de drum insa doar Anca gusta putin din mancarea mea, Radu fiind prea adormit si fara chef sa mance asa ceva. Dupa masa bine meritata se apropie si ora Miskolc. La ora 23 fara cateva minute ajungem unde, rapid am incercat acelasi ritual ca si anu trecut sa intram in gara sa facem pe prostii sa ne lase sa dormim acolo. Insa gardianul de acolo vine la noi si zice: nu nu afara ca inchidem. Eu repede scot biletele de tren si le arat ca avem bilete si asteptam urmatorul tren dimineata la 6-7. El catre mine hotel hotel, iar eu in gandu meu: esti nebun? Cum crezi ca ma duc eu sa dorm in hotel chiar esti picat in cap ? … Vazand ca nu mere treaba cu nenea iesim afara pe peron si langa un sir de bancute ne alegem locurile de somn. Anca si cu Radu isi aleg doua banci (nu stiu cat de moale sau usor le-a fost), iar eu aproape sub banci imi intind cele doua izoprene si iau somn aproape instant. A, l-am mai auzit pe nenea gardin cum ca putem dormi linistiti ca el patruleaza pe aici. A fost o noapte faina in care sincer am dormit destul de bine fara sa-mi fie frig sau sa am vreo greata sau teama pentru gabaje. Pe la ora 4 dinimeata a doua zi ne trezim si intram in gara caci se deschise pentru public. Acolo mai tragem un pui de somn pana cand nenea gardian ne trezeste si ne da de inteles ca nu-i frumos sa dormi intins ca déjà circula lumea. Mai motaim ce mai motaim si asteptam trenul nostru de Kosice. Deja incepeau sa creasca emotiile pentru mine. Slovacia Dobry den (Buna ziua). Déjà ma simteam ca in trecut cand circulam cu trenul prin Slovacia si salutam cu respect controlorul de bilete, plus ca si multumeam la fel de respectuos folosind perfect accentual lor. De multe ori dupa primele cunvinte rostite multe persoane au intrat cu mine in vorba mai ales prin compartimente si de fapt eu nu puteam duce o convorbire pe slovaca, dar reuseam sa induc lumea in eroare foarte usor crezand ca sunt slovac 100%. La fel le zambeam si fetelor din slovacia, fara a lasa impresia ca sunt strain, asta daca nu isi duceau ochii mai jos spre mana unde purtam cu mandrie tricolorul. Ajunsi in Kosice aveam sa schimbam in 10 minute urmatorul tren spre Poprad. Locul de intalnire cu ceilalti tovarasi care déjà cred ca asteptau cu nerabdare momentul intalnirii. Drumul de la Kosice mi s-a parut atat de scurt si totul in mine era o emotie si vibrau toate de bucurie si in acelasi timp de nelinistea zilei de maine. Stiam totul prin zona si nimic nu imi era neconoscut, dar traiam de parca aveam frica sa nu se intample ceva, imi era frica de vreme. Ma uitam pe geam si cautam varfurile Tatrei desi eram inca foarte departe ca sa pot avea contact vizual cu masivul. Inainte de a ajunge in Poprad, trecem printr-o localitate pe care am remarcat-o anul trecut la intoarcere. Este vorba de Margecany o localitate situata la marginea unui rau cu un lac de acumulare si cu baza de agrement. Inca de anul trecut mi-a placut foarte mult cum arata si anul acesta ma gandeam ca daca ne incadram in program fara sa-l decalam propun la intoarcere sa poposim o zi pentru recreere in acel loc minunat. Puteam face plaja, puteam sa ne plimbam prin padure sau sa ne dam cu barcuta pe lacul format care era imens si spectaculos.


Prima zi: 05.Iulie 2013


Prima zi o consider ca a inceput exact de cand ne-am intalnit in gara in Poprad toata echipa. Eram curios pentru anumite persoane, cum arata fizic pentru ca nu le cunosteam numai de pe facebook sau din povestile altora. Oricum intalnirea cu ei din pucntul meu de vedere a fost emotionant. Asa ca am salutat in stanga si in drepata am strans mana baietilor dupa care am trecut la pupat fetele J. Un moment care il apreciez de fiecare data, intalnirile si despartirile mereu se lasa cu imbratisari si pupaturi J, e frumos sentimental. Dupa putin timp am preluat fraiele si primul lucru cu care m-am evidentiat a fost procurarea celor 12 bilete pentru trenul electric pana la Stary Smokovec. De fapt Mugurel a abservat modul in care vorbesc si imbin util mai multe limbi de-odata (slovaca- engleza - mima). Oricum sunt atat de dezinvolt cand vorbesc intr-o limba straina (in special engleza) incat nu mai am nici un trac sau vreo problema ca nu ma pot intelge cu cel din fata mea. Experienata pe care am dobandit-o in 7 luni cat am trait in Slovacia mi-a conferit o stapanire de sine si in acelasi timp o siguranta ca pot face si obtine orice doresc.


Stary Smokovec, este statiunea unde teoretic lasam orice sursa de locomotie si intram propiu-zis in splendorile muntelui. Desi ca sa ajungem la Hriebenioc aveam doua variante. Varianta de traseu de banda verde de 45 de minute sau de trenul cu scripete. “E un tren in care pasagerii trag de o sfaoara si se trag pana sus”. Pretul acestei calatorii este in jur de 6 euro. Normal ca nu am vrut sa dau bani pe asa ceva si am lasat doar persoanele care nu vroiau sa-si faca incalzirea pe banda verde. Asa ca din Hriebenioc am pornit Eu, Radu, Radu Bogdan, Anca, Anca Petru, Ovidiu pe jos, iar restu cu trenuletul. Oricum in capul meu déjà imi pregateam glumele cu care sa fac misto de ei sus cand ajunge inaintea lor. Insa datorita unei mici defectiuni tehnice nu am mai reusit sa-mi pun planul in aplicare. Inca de la inceput am luat-o gresit pe drum si am reusit sa-i ratacesc intrand pe banda albastra si sa luam alt traseu. Am urcat ceva vreme pana sa-mi dau seama ca de fapt eu nu recunosc zona si nu cred ca trebuie totusi sa fim pe banda albastra. Scot intr-un final harta ca sa constant ca intradevar am gresit traseul si ca trebuie sa ne intoarcem pentru a lua traseul cel bun. Mda, specific mie plus ca nu era nevoie sa incepem cu stangul. Asa ca glumele pe care le-am prengatit pentru lumea din trenulet a trebuit sa mi le incasez eu caci am dat-o cu bata (bata e o bota si bota eu un par ) in balta. De la Hriebenioc dupa indelungate discutii in contradictoriu am ales traseul propus, varianta mai lunga, pe banda rosie banda verde cu urcare pana la 2352.3 m si apoi coborarea la cabana pe banda galbena. Acest tarseu nu l-am mai parcurs niciodata deci nu stiam ce ne poate astepta desi citindul de pe harta arata foarte fain si interesant. Nu stiu de ce unii  dintre participanti erau impacientati de lungimea traseului, dar avand in vedere ca era propus sa-l facem trebuia sa fie pregatiti. Oricum doar 6 ore avea traseul si era ora 2 cand am pornit. Putin vremea ne juca feste si parca vroia sa ploua sau sa iasa soarele. Pana la urma s-a indreptat foarte tare vremea si nici de nori nu am mai avut parte nici de picuri de ploaie. In schimb am avut parte de o multime de oameni care circulau pe “drum” in voie ca in zi de sarbatoare la noi. Eu nu am fost surpirns pentru ca pentru mine nu era pentru prima data cand am intrat in area Tatra, in schimb colegii mei erau de-a dreptul mirati ce cauta oamenii astia aici si in asa numar mare. Plus ca toata poteca era pavata cu bolovani. Mirarea cea mai mare si aici recunosc si a mea inca de la primele mele ture in Tatra a fost poavajul cu pietre a traseului. Inca nici in ziua de astazi nu am aflat cine a facut aceasta munca titanica si cu ce scop. Din discutiile purtate pe drum o varianta ar fi fosta ca aceste poteci ar putea fi de pe vrema razboiului cand au trecut trupele militare. Totul era atat de aranjat incat Cristina ma tot intreba cand scapam de oameni si de drumul pavat. “Inca putin sa ajungem la ultima cabana si cand incepem sa urcam pe lanturi” . Pentru mine prima zi era si de urmarire a grupului sa vad fiecare cat si cum se misca. Fiecare cat poate duce pentru ca urmau totusi cateva zile de mers cu bagajele in spate in numar de 10 ore. Aveam frica pentru anumite persoane, de aceea le urmaream in mai indeaproape desi fara sa fiu agasnat sau vizibil. Totusi o mica supriza neplacuta imi face Anca Ardelean. Ceva nu era bine, ceva nu arata bine, stiind-o pe Anca inca de-acasa ca fiind foarte joviala si fara nici o greata cand vine vorba de conditie fizica. Ceva aici se intampla-se, era destul de inceata si parca sulfa greu inca din prima ora. Am trecut de cateva prin dreptul si am intrebat-o daca totul este ok si daca ceva ii in neregula dupa care treceam rapid la alte persoane sa incerc sa socializez, desi inca emotiile nu m-au parasi-se-ra. Emotiile produse de vreme de necunoscut, emotiile ca sunt din nou in Tatra si de ce nu emotia daca voi putea termina aceasta expeditie fara sa am probleme la genunchiul drept. Care acuma era bine protejat cu o orteza ieftina, dar totusi cu intarituri pe margini. Eram si eu pregatit cu unguente, fase plus medicamente puternice pentru cazuri extreme.


Inainte de plecare am trecut pe la o prietena farmacista pe care am consultat-o legat de ce medicamentatie sa-mi iau pentru genunchi. Dupa ce i-am facut vanzare de vreo 15 lei mi-a zis totusi ceva pentru dureri de burta diaree, greturi sau altceva nu imi iau ? Eu: diaree? Pai sunt in natura, trag pe dreapta si un doi tufisu si bolovanul. Eram cat pe-aproape sa-i zic povestea cu biletul insa m-a retinut privirea colegei sale care ma privea cu … Andreea stai linistita nu folosesc nimic pentru treburi dinastea sunt in natura si oricum nici astea care le-am cumparat nu le fosloesc, eu dar ma simt mai puternic daca le am in borseta.


Cu cat inaintam in sus déjà lumea se rarea si vrema se tot imbunatatea, oricum nu arata rau nici la inceput insa acuma se apropia de perfectiune. Grupul era compact si faceam destule pauze dupa ce imi consultam ceasul care ne arata ca stateam bine mereu cu timpul. Ultima pauza serioasa din aceasta zi a facut-o la ultima cabana (Teryho chata 2015 m) unde am facut si o regrupare cu pauza de masa serioasa. Aici m-am intersat de Anca care era aproape sleita de puteri, ceva nu era bine cu ea si nu stiam ce. Ceva o necajea si cred ca nici ea nu-si explica ce, de era atat de epuizata si neputincioasa. Cred ca traia intens in ea punandu-si o gramada de intrebari legate de corpul ei care nu o mai asculta. Dupa pauza si masa bine meritata purcedem la drum spre ultimul urcus care incepea prin coborare intr-o vale dupa care in fata se vedea o urcare in zig-zag, iar alta in stanga putin conturata si foarte urata (pete de zapada). Oricum traseul nostrru era spre aceea urcare in zig zag care arata frumos, in schimb nu vedeam und ear putea fi lanturi pe aceea zona (lanturi le erau trecute pe harta). De altfel foarte foarte buna harta cu detalii exacte si precise. Nedumerit astept sa ajunga toti dupa care sa coboram cu totii in vale sa urcam. Unii ca sa nu-si strice ritmul nu au oprit si si-au continuat drumul spre zig-zag. Eu din deal ii supravegheam si in acelasi timp asteptam si ultimile persoane. Numai ce vad ca unii o iau in stanga exact pe traseul acela cu pete de zapada si care arata urat. Eu rapid, urlam cu disperare la ei: Nu ma! nu ma! Dreapta sa faceti, dreapta si in acelasi timp le aratam directia . iar ei la randul lor ziceau ceva. Am vazut ca o parte m-au ascultat si au facut dreapta, dar totusi s-au oprit, iar altii si-au continuat drumul gresit. Ajung si eu jos  ……. si ioi, imi musc limba, eu urlasem ca bezmeticul sa faca dreapta, dar de fapt in dreapta (drumul in zig-zag) drumul era directia gresita. Iarasi o marleam daca se luau dupa mine si ii intorceam din drumul lor. Am scapat de inca un drum de intors in aceasta zi, dar déjà problema era alta. De sus, de unde vedeam cele doua drumuri, taman pe cel care suntem acuma nu-mi placea cum arata si imi parea atat de straniu. Aveam déjà emotii multiple, zapada, lanturi, horn, Anca epuizata, timpul se contracta, iar timpul ramas de lumina tot mai putin. Totul incepea sa bata altfel in mine. Ma gandeam la traseu ca poate ii al naibii de greu, dar in acelasi timp ma si incurajam. Ma! am vorbit cu cei de la ultima cabana si nu mi-au zis ca is problem, plus ca traseele din Slovacia sunt perfcete si pentru fricosi. Eram intr-o lupta continua intre siguranta pe care mi-o dadeau trasele din Slovacia cunoscute de mine si necunoscut. Ajung si la momentul adevarului, lanturi prize, scari batute in perete si pereti abrupt. Chiar imi placea toata zona si era interesanta, desi cu greutate mare in spate, ne-a solicitat. Ma targeam de lanturi, iar in unele zone unde aveam si prize inceram sa mai tratez din frica de inaltime si lasam lantul si urcam numai pe prize. Aceste momente de grozavie erau atat de scurte incat puteam sa zic ca nici nu inaintez. In urcarea noastra am dat de un perete presarat cu scari din fier batute in stanca si in care urcarea era perfect verticala. Antrena in mine toate simturile, dar in acelasi timp nu simteam frica asa mare desi greutatea rucsacului isi spunea cuvantul. Imi creea placere de a urca pe lanturi, dar cred ca cel mai mare imbold mi-l dadea frica mica de inaltime. Scazu-se aceasta frica, dar oricum nu sunt vindecat. Ajunsi in sa la 2352.3 m raman pe deplin satisfacut de aceasta urcare (aproape o ora pana la ultimu venit) si suta la suta convins pentru la anu de acest traseu sa se repete. E frumos si solictant, dar si spectaculos. Lumea pentru prima zi déjà incepea sa dea semne de oboseala asa ca sa umblu la pshihic le arat cabana unde trebuie sa ajungem. Era departe insa o aveam in vizor ceea ce facea sa mai creasca entuziamsmul.


Nu stiu cum a urcat Anca Ardelean insa sincer cred ca i-a fost greu si numai ea stie cat a strans din dinti. Urma o coborare brusca timp in care corpul nu mai era solictat la efort asa de tare. Asa ca ne dam drumu si coboram spre cabana. Dupa  aproape o ora jumate de coborare, la inceput mai abrupta, dupa care lina de tot  ajungem si primii la cabana mult dorita unde o intalnim pe colonoleasa. Totusi primii ajunsi am avut un avans considerabil fata de Anca fapt ce m-a motivat sa las bacajele sa vorbesc cu receptionieara dupa care sa fug dupa Anca. Dar rapid imi vine ideea sa-l rog pe Ovidiu sa faca aceasta fapta ca eu sa raman sa ma ocup de cazare ca totusi era tarziu. Ovidiu baiat dragut face acest efort si fuge dupa Anca ramasa in urma. Intre timp lumea vine rand pe rand si curiosi in acelasi timp cum o sa facem la noapte cu dormitul, pentru ca la aceasta cabana aveam rezervat doar 8 locuri. Vorbesc cu “coloneleasa” adica receptioniera si ii zic ca suntem grupul din Romania. Mi-a dat indicatiile dupa care ne-a impartit paturile pentru cei 8 iar pentru restu ne-a spus sa mai asteptam pana la ora 22 sa dormim pe jos in bucatarie.


Aici la aceasta cabana toate s-au petrecut cu o rapiditate de nedescris incat deabia am apucat sa mergem si la buda. Ne-a impresionat pe toti pana si modul in care erau tarifele 21 de euro pe noapte cu mic dejun si 22 de euro pe noapte fara mic dejun, iar 4 dintre noi am fost mai norocosi ca am dormit in bucatrie si am platit doar 17 de euro cu tot cu mic dejun. Ciudat mod de marketing dar in nedumerirea noastra vine colonoleasa si ne imprastie la culcare pe toti. Dupa ce am impartit lumea pe paturi si in camera eu am avut chef de glum. Plus aveam de gand sa scap de litru de visinata pe care-l luase-m sa-l pastrez pana de ziua mea. Mi-am promis genunchiului ca nu mai car nici un litru in plus si ca vom bea bautura toata inca de la prima cabana. Asa ca cu toate rigozitatea de la cabana iesim cativa afara pe banci si bagam acolo tot ce aveam. Oricun cel putin pe mine, Radu, Radu Bogdan si Gabi ne-a prins ora tarzie cand am mers la culcare, iar ceilati sus in pod cred ca dormeau dusi. Anca intre timp avea greturi puternice si se simtea obosita din cale afara. Am sperat ca seara sa fie in sfetnic bun in care sa-si recapete puterile si sa fie aproape noua a doua zi.


A doua zi: 06.Iulie 2013


Dobry rano (buna dimineata), la ora 6 dimineata colonoleasa punese pe cineva sa ne trezeasca sa pregatim mesele caci la 7 se servea ciudatul mic dejun. Ne stargem cu totii la masa sa ne punem sa mancam. La micu dejun ne-au servit cu un patratel de unt, unu de dulceata ceva cas un pic de carne feliata (salam), ceva burieni (ardei, rosii si castraveti) si o ceasca de ceai (caj, c cu caciulita - slovaca). Ma uit lung la meniu si scot rapid aripioarele ramase din Cluj. Stand langa Anca o imbii si pe ea si o intreb de santate. Era la fel si parca sulfa foarte greu. Era clar ceva in interiorul ei se intmpla ceea ce face sa cedeze si sa renunte. Era un chin pentru ea si sa mestece. Am invitat-o totusi sa incerce sa mance putina carne de la mine sa se mai indrameze. Eu am bagat rapid pe sub nas toata carnea si apoi m-am apucat sa-i explic Ancai cum facem. Am decis amandoi ca sa ramana sa mai doarma o ora doua trei pana isi revine dupa care coboara in doua ore i-a trenuletul electric si vine in Strebsko Pleso dupa care are de urcat doar 2 ore pana la Popradske Pleso unde urma sa innoptam a doaua noapte. Am vb si cu colonoleasa care a dat directive ca doar pana la 11 poate dormi, timp in care mi-o venit sa-i bag una peste nas sa vada cine ii sefu, in schimb am zambit un zambet fals si i-am multumit totusi ca poate sa mai ramana Anca.


11 negri mititei ne-am pus pe fapte mari urmand sa luam in piept cea mai lunga zi de traseu (desi mie nu mi se pare lunga). Si normal ca ziua incepe direct cu o trecere intr-o vale dupa care sa fie urmata de o urcare in sa asemanatoare ca si cea din prima zi. E o urcare intr-o sa care mie imi place mult, presarata si cu lanturi pe-alocuri. Intr-un an am prins si zapada proaspata pe acest traseu si practic mi-am lasat atunci emotiile pentru acest traseu. Este prima sa in care imi scot tricolorul nedespartit si mandru astept sa ma traga lumea in chip. Mandru ca sunt roman si m-am nascut in Romania.


La un moment dat aceasta sa devine neincapatoare ca lumea déjà se trezise si pornisera la drum. Se anuntase o zi foarte buna cu vreme deosebit de faina desi in partea opusa a seii circulau norii destul de rapid. Insa nu aveam nici o grija ca din punct de vedere sonor stateam cel mai bine. Abia am vazut o capra in drumul nostru in cele doua zile, ceva anormal pentru ca in aceea zona datile trecut am prins la capre in prostie. Ba mai mult sunt atat de prietenoase ca cea mai aproape a stat la 4 metri de mine. Seara nu mai zic ca misunau pe langa cabana ca si noi la buda. Acuma nu mai statea nimeni in preajma noastra, vorbeam atat de tare incat un baiat mi-a zis sa facem liniste ca suntem in rezervatie si sunt multe animale pe aici. Sincer vorbeam (toti) uneori prea tare, dar nici sa stau ca mutu nu pot … Adica mi se parea ca trebuie sa fie rezonabile toata treaba desi uneori suntin chiar si eu ca se vorbea prea tare J. Acuma asta ii riscu meseriei. Ajungem in saua numita Polsky Hreben sa de unde se poate urca pana la Vychodna Vysoka 2428.6 al doilea varf ca inaltime din expeditia noastra. Se urca vreo 45 de minute dupa care pe acelasi traseu te intorci intr-o jumatate de ora. Eu acest traseu l-am facut fara bagaje, dar de data aceasta nu aveam chef sa mai urc pentru a-mi menaja genunchiul si pentru ca norii se perindau pe sus incat aveam sanse mari sa prindem ceata sus si sa nu vedem nimic. Asa ca am propus ca cine vrea sa urce, sa urce singur, iar retsu ii asteptam undeva pe ma jos la un lac (Dlhe Pleso 1939m), unde mancam, ne recreeam, si adimiram norii jucausi. Radu, Radu B si Petru urca pe varf, Anca Berlo sta sa le pazeasca bagajele, iar restu coboram un pic mai jos la lac.


La lac incepe dezmatul, ne dezbracam, ne scoatem sosetele si ne intindem ca si soparlele la soare, care mai de care. Facem un ceai fierbinte gustam din dulcuiri si ba mai mult ne dam si pe masaje. De fapt Ovidiu este calul naravas care se ofera sa le ofere fetelor singure masaje. Ce mai, a fost o pauza bine meritata in care ne-am odihnit si am avut timp sa mai socializam. Nu am prea mancat mancare “sanatoasa” ca urmam sa mancam cu totii jos la cabana Horskie. O cabana foarte mare si cu un trazit de persoane abundent.  Cabana este situata langa un lac maricel in care se varsa o cascada superba, cascada ce atrage multi turisti din Slovacia. Cabana este dotata cu orice iti doreste sufletul. Eu stiu foarte bine cum arata baia pe dinaintru. Aici incepe partea culminanta a acestei zile. Ajunsi la lacul cu pricina undeva de langa cascada i-au o gura de apa desi imi jurasem anu trecut ca nu m-ai beau niciodata de acolo. Beau si ma indrept spre cabana unde urma se ne punem cu totii la terasa sa bem, sa mancam si sa strangem puterile pentru “magistrala”. Ajuns pe terasa imi las bagajul si tusti la buda. O, nu! ceva se locotorea in stomac, ceva era agitat atat de tare incat nu mai avea stare inauntru. A nu, si anul trecut la fel, si mi-am zis ca nu mai beau veci deacolo … deschid usa la veceu ma asigur ca nu-i nimeni prin preajma si inevitabilul se produce, aceleasi peisaje aceleasi locuri aceleasi dureri si acelasi sunet. Moale moale moale … mda sunt om …  dupa un scurt timp ma linistesc ma spal chiar si pe fata dupa care cobor sa-mi comand ceva de mancare. Supa de taitai si felul doi ceva crochete de pui cu cartofi pai. Ies la terasa cu un zambet mai mult asemanator cu cel care il l-am pasat colonolesei la plecare decat unu placut…. Supa aluneca bine si chiar am sorbit-o destul de rapid, insa felul doi aluneca greu ba mai multi l ajut cu Kofola si nimic nimici …nu eram in stare sa manc tot din farfurie simteam o greata si mai cer o Kofola (un fel de cola expirat sau mai bien zis rasuflat, dar e bautura made in Slovakia). Nu aluneca defel si ma simt nevoit sa o pasez colegilor de drum. Arata bine mancare asa ca nu am fost refuzat. Transmit mesajul de plecare nu inainte de ai atentiona ca mai fac o vizita la “domiciuliu” dupa care plecam. Déjà glumele au aparut pe seama diareei mele. Revin cu forte proaspete si plecam la drum. Intrasem pe “magistrala”, un traseu pe curba de nivel intr-o usoare urcare continua, un tarseu ce duce printre jnepeni, in traseu pavat frumos frumos cu bolovani de unde vedeai frumos in stanga statiunile de la baza muntelui, iar in dreapta muntele cum se inalta mandru. Am apasat piciorul pe acceleratie si i-am dat span. Dar parca tot mai greu rasflam si ochii in cap imi jucau. Ceva se misca in mine, si totusi eram gol de la ultima vizita, suflam si greu si nu mai aveam nici viteza (adica Cosmin tinea pasu cu mine). Ma luasera déjà apele si incepeam sa ametesc in timp ce mergeam. La un moment dat i-am spus lui Cosmin ca eu opresc un pic aici sa fac o regrupare cu oamenii din spate, mi-am lasat bagajul pe un bolovan, iar eu cu spatele pe bagaj stateam cu ochii inchisi timp scurt dupa care am ametit complet si parca simteam cum fata pierde din culoare. Din urma ma ajunge Mugurel care imi vede schimbul de culoare si rapid ma intreaba de santate. Ma dezlipesc de bagaj ma pun in genunchi pe magistrala si cu capu spre jnepemni in jos deschid gura in semn ca vreau sa dau afara. Am ramas masca in mintea mea cum am facut aceste miscari pe care eu nu le comandasem, singur se misca corpul meu si nu intelegeam ce se intampla cu mine. Si dintr-o data cu o pofta nebuna dau afara, odata, de doua ori, o scurta pauza dupa care a treiua oara intr-o forta majora parca iasa totul din mine, apoi o scurta pauza in care inca odata si apoi gata. Se golise cred ca tot din mine. Totul s-a petrecut atat de rapid si totusi foarte lent caci m-au ajuns si ultimii, toti care nu m-au deposit erau in jurul meu (bine poate cu mana la ochi) care mai de care speriati ca ce am patit. Dupa scurt timp simt ca palesc din nou la fata si prind culoare in obrajori. Totusi imi era greu  si sa vorbesc si deabia am cerut un ceai si alt imodiun (pe primul l-am dat afara). Am ramas in aceeasi pozitie de capra sleit de puteri asteptand sa beau un ceai cald. Cei din jur m-au ajutat foarte repede si au fost atat de cooperativi incat nici pentru ceai nu a trebuit sa astept mult. Am sorbit cana de ceai dupa care am avut vlaga sa mai cer inca una si sa observ ca lumea déjà s-a descultat pentru o noua pauza prelungita. Am inteles ca totusi nici eu nu-s mai in stare sa misc fara o pauza. Eram ud de la cum am transpirat in acele moment, la un moment dat am aruncat un ochi spre bagajul meu si ma gandeam cum am sa-l mai ridic de jos. Incet incet am inceput sa fac haz de necaz si sa le povestesc ca aceeasi problema am avut-o si anul trecut cu diareea, exact la aceeasi cabana si aceeasi problema instanta ca supa la plic ma luat de fiecare data. Precis era ceva in apa aceea.


-          Mugurel: nu, nici vorba nu-i de la apa

-          Eu: ba da si anul trecut le fel

-          Mugurel: nu nu, e de la mancare

 

De aici am inceput sa dapan cu Mugurel ce mancare si de unde, ceafa mea de porc si aripioarele de pui mancate apar la iveala. Si anul trecut aceeasi mancare am avut pe tren si am mancat si a 3 zi din ele. Era clar déjà in capul meu, iar dupa spusele lui Mugurel eram pasibil de stali…auriu sau Salmonela, clar toxiinfectie alimentara. Acuma ne intorceam la saraca Anca care ea déjà avea aceleasi simtome ca si mine si a ramas singura la cabana sa-si revina. Déjà pe ea o inhatase si a renuntat la tura. Era clar amandoi sufeream de aceeasi boala. Ma gandeam acuma la Anca cum ii, ce face si cum o reusit sa coboare. Imediat dupa ce am mai prins putin din puteri i-am trims un mesaj. La fel de rau se simtea si avea greturi si se misca greu in drumul ei spre Poprad, loc unde a mai dormit o noapte.


Eu cu casoiu in spate mergeam agale si foaret incet. Ma depaseau colegii si eu nu avem nici o reactie, desi trageam de mine macar sa ajung pana lacul Batizoyske pleso. Era un lac situat frumos intr-o caldare inconjurat in 3 laturi de stanci inalte. Este lacul unde anul trecut am intalnit o sirena superba. In mersul meu bleg si rupt printer gandurile care déjà ma stapaneau ca ce o sa fac ? cum o sa decurga in continuare lucrurile cu mine incercam sa ma gandesc la sirena slovaca de anul trecut. Era draguta cu parul saten imbracata in pantaloni scurti alabastri o bluzita aproape mulata si se plimba intre doua stanci cu picioarele prin apa. Imi aduceam cum eu pitit cuminte pe o stanca ii faceam poze finut sa nu fie deranjata. Cu aceste ganduri ajung in cele din urma la lac si cad oarecum sleit de puteri jos si cer sa mi se faca ceaiuri ca nu mai am forta si  putere sa merg. Am facut si aici o pauza lunga in care lumea a profitat pe deplin (am vazut in poze ulterior ca atunci deabia imi vedeam gandurile). La un moment dat déjà cand ma simtit ca am stat destul de mult am rugat ca lumea sa plece, iar eu eventual sa raman cu Ovidiu si om ajunge noi la cabana candva. Oricum sa plece restu sa vada cum ii cu rezervarile. In fata totusi erau Radu, Radu B si Cosmin. Cumva si cumva pornesc eu in fata si incet incet sunt deposit de toti. Era clar era atat de greu si bagajul incat deabia mai faceam 50 de pasi si aveam nevoie de pauza. Ovidiu statea si ma dadacea si avea grija de mine, impreuna si cu Mugurel si Cristina. Acuma déjà gandul imi zbura in alta parte, eram trist ca sunt sanse sa cedez si sa nu mai pot continua de maine incolo. Oricum eram si flamand si nu puteam gandi mult in schimb sufeream in continuare cu fiecare pas. La un moment dat ma suna Radu B, speriat ca ce se intampla ca nu mai aparem. Ei ajunsesera demult la ultima portiune si anume inainte de coborarea furtunoasa (gen urcarea de la statia meteo Borsa sus pe Pitrosul). Purtam o discutie rapida la telefon timp in care Radu solicita sa vina sa-mi ia bagajul. Radu B celalalt era cu dureri la genunchi, iar Cosmin era si el ingrozit de ce coborare va urma si nu stia daca ii va rezista si lui genunchiul. Inchid refuzand oferta de a se intoarce dupa bagajul meu. Insa dupa alte doua minute il resun si cer ajutorul. Ajusesem la ultima faza in care chiar aveam nevoie  ajutorul cuiva. Eu marele si puternicul personaj de poveste in care neputinta nu exista pe aceasta lume am cedat din toate punctele de vedere. Eram terminat si mai mult naruit de gandul ca anul acesta nu o sa ajuns sa trec de Rysy, scumpul Rysy. In urcare mereu ridicam privirea spre cer, mai degraba spre capatul celalalt  al poteci sa-l vad pe Radu cum vine. Il asteptam ca painea calda fiind flamand dupa ajutor, dar si flamand de paine. Nu dupa scurt timp apare fugind si plin de picuri de transpiratie Radu bucuros ca ma poate ajuta. Cedez bagajul si in acel moment simt ca totusi pot umbla, simt ca pasii sunt mai usori si ca doar golul din stomac imi sta impotriva. Deja m-a miscam mai bine si am reusit sa-i ajung din urma si pe Cristiana si Mugurel. Vedeam putina culoare si parca simteam nevoia sa glumesc sa rad sa arat ca totul este ok. Nu dupa mult timp primesc un mesaj de la Marek si Erika (prieteni de-ai mei foarte buni din Slovacia) in care sa ne intalnim la Popradske Pleso in seara asta. Da, era supriza placuta ca o stiam déjà ca trebuie sa ma intalnesc cu ei. Aveam si eu un cadou in bagaj pentru Erika, o fata care mi-a intrat la suflet anu trecut cand am fost in Tatra. Primisem la despartire un cadou frumos din partea ei (asta numai dupa 4 zile de cand cunosteam) si modul cum l-am primit. O fata atat de sensibila si de gingasa incat mi-o amintesc cu drag tot timpul.


Ca am ajuns la un moment de nostalgie am sa continuu la fel de nostalgic cu acest jurnal. La coborare imi primesc “povara” adica bagajul in custodie ii multumesc din suflet lui Radu si coboram agale cu toti. Mai in spate raman eu cu Gabi in fata caruia ma deschind plin de nostalgia primita in urma mesajului si gandul la momentului revederii cu Erika. A fost o coborare lunga, dar prielnica de a ma destainui de trecut lui Gabi. Eu cu Gabi nu ne prea stiam dinainte, foarte foarte vag insa cel putin ea a avut prilejul sa-mi asculte anumite trairi ale mele. Ce-ti poate rezerva viata si cum te poate schimba ca om intr-o secunda, cum eu din cel mai puternic cel mai dur cel mai darz ambitios am ajuns sa fiu o carpa bleaga in care nici sa streg pe jos cu mine nu eram in stare. In acele clipe ma gandeam si povesteam Gabrielei cum (presupuneri) sau facut aceste poteci cata sudoare a curs pentru ca noi sa pasim frumos pe ele si sa ne bucuram de privelistile frumoase, ba mai mult cate vieti au pierit, nici nu stim ca poate pe unele dintre acesti bolovani a curs sange si noi nu ne dam seama. Unii au suferit din plin, nu eu cu o banala diaree, unii am mers la razboi spre moarte prin aceste locuri in care noi ne mandrim acasa ca am calcat la 2000 de metri pe jos cu piciorul. In coborarea noastra ii povesteam cum mi-am adus amintie de o povestioara (marturisesc ca ii prima persoana caruia i-am martuirsit aceasta povestioara pe care o am in cap de cand eram mic) pe care mi-a citito mama intr-o zi cand eram mic mic. Povestea mi-o aduc aminte ca era citita dintr-o carte de format mare si ilustrata pe langa scrieri cu poze sugestive. Povestea era despre un muncitor (sofer pe excavator gigantic) care trebbuia sa sape intr-un rau involburat. Facea o munca titanica si riscanta in acelasi timp ca noua azi sa ne fie mai bine. In povestioara era frumos descris cum la un moment dat acest om si cu excavatorul sau personificat purta discutii cu aceasta masinarie si o trata ca si o persoana de incredere care trebuia sa-l ajute si sa nu-l lase la greu” hai ca poti, nu ma lasa, hai ca trebuie sa facem, nu-i voie sa ne inghita apele” el vorbea cu masinaria umanizata. Erau pe muchie de cutit si glasul mamei cum imi citea ma impresiona si mai tare cand i-am vazut lacrima in coltul ochiului. Nici in ziua de azi nu stiu daca povestea a fost adevarata dupa un caz real sau chiar a fost o poveste  (se muncea mult la canal, baraje, drumuri pe vrema aceea ) ca si oricare alta care a impreionat-o pe mama pana la lacrimi in fata mea. Eu atunci nu stiam ce sa fac si am luat-o ca atare insa niciodata nu am avut curajul sa o intreb de ce plangi, dar azi cand am suferit atat de crunt o inteleg fara sa o mai intreb ce inseamna suferinta unui om.  A ramas si va ramane un mister desi uneori am porniri sa caut aceea carte, dar sincer nu stiu de unde sa incep sa caut. E o banala poveste cum am relatat-o eu insa sincer eu o am intiparita in inima foarte puternic.


Oricum in coborarea mea in fata Gabrielei imi simteam si eu ochii putin umezi, dar imi era rusine sa ma descarc. Avem, simteam nevoia sa ma descarc emotional si chiar in acele clipe Gabi a fost un ascultator bun. Oricum timpul asa de repede a trecut incat abia am reusit sa-i povestesc o intamplare din studetie in care am invatat ca omul trebuie apreciat si ca eu sunt un las cand ma plang ca mi greu si ca sufar. Sunt altii care sufera cu adevarat si li greu. Am invatat ca sa-mi fie rusine cand ma vaiet ca freza mi-a stricat-o vantul sau ca mi-a ruginit aripa de la Renault-ul meu laguna sau chiar si palma primita de un prieten care m-a tradat nu are loc de suferinta. Sunt multi care intradevar sufera, nu eu !


Am ajuns cu bine jos unde lumea déjà era putin agitata cu impartitul camerelor, dar in cele din urma sper ca lui Radu i-a trecut supararea si in acelasi timp Cristina sa inteleaga ca suntem o echipa si ca nu primu ajuns isi primeste laurii. Dar cum lumea a fost intelegatoare s-a trecut cu privirea si aceste imperfectiuni.


Ajuns la cabana primesc un telefon in care Marek si Erika trebuia sa soseasca in 15 minute. Eu rupt de foame repede fug la bucatarie sa-mi comand: nu ceafa de porc, nu pui in sos, nu supe nu nimic din astea si aveam o pofta incat puteam sa manc tot ce era in jur. Déjà aveam forta de a manca tot. Am fost pus la respect si mi s-au dat de catre Mugurel, Cristina si Gabi 3 globuri de orez uscat, rau frate, si cu crutoane uscate si prajite. Noroc ca mi-am comandat ceiauri multe si fierbinti si pana au aparut Marek si Erika am bagat o furculita de orez doua crutoane si ceai. Mai vroiam carne dar nu era voie, asa ca am mai bagat un imodium si mai tarziu un paracetamol de la Petru pentru febra.


Apar Marek si Erika, ii pun la masa si incepem sa povestim dar totul a fost pe rapid. Totul s-a petercut atat de repede incat nu cred ca au stat 10 minute si au trebuit sa se intoarca jos in Strebsko pleso ca sa nu-i prinda noaptea. Am ramas doar cu imbratisarea calda a Erikei care in alea 10 minute nu apucase sa i se usuce tricoul ud de transpiratia dobandita la urcare, era atat de calda si ii sclipeau ochii incat la plecare a plecat cu ochii in pamant si ne-am luat ramas bun scurt de tot. A fost totul atat de scurt dar intens. Dovidenia (la revedere) Erika, Marek.


Dupa acestea am plecat sus in cabana m-am bagat in pat si am luat somn pana pe la ora 3-4 dimineata cand m-a lovit o foame crunta din nou. Noroc cu crutoanele Gabrielei din care am inceput sa manc. Se auzea intr-un fel ciudat mestecatul de crutoane in linistea noptii. Insa si mai haios a fost cand catelul de sub pat existent in camera cu noi incepea si el sa mesetece crutoanele scapate pe jos de mine.


A treia zi: 07.iulie 2013


A treia zi a fost una a deciziilor, o zi de cotitura in care trebuia sa i-au mai multe decizii privitoare la tura si la traseu. Pe langa mine care am fost rupt in doua, inainte cu o zi, si restul participantilor dadeau semne de oboseala si de ingrijorare. Inca de cu seara au fost intrebari si discutii ca ce vom face in continuare. Avand capul prea plin si stomacul prea gol am hotarat ca toate discutiile si deciziile le vom lua de cu dimineata la prima ora.


M-am trezit cu o alta fata desi inca aproape bleg, la ora 7, dupa care am fugit in camera in care dormea Anca. O trezesc pe ea si binenteles pe restul colegilor de camera (Mugurel, Cristina, Petru, Laura,Ovidiu) sa vorbim in prima faza la cabana la Rysy. Planul era ca in aceasta zi sa facem un traseu usor de revenire si sa cautam alta cazare. Singura cabana in drumu nostru spre cucerirea Poloniei, era cabana de la Rysy situata intr-o zona deosebit de frumoasa la o altitudine destul de mare  de aproximativ 2250m. De jur imprejurul acestei cabane de munte se ridica muchii formate din stanci care mai de care ascutite. Toate aceste creste de jur imprejur sunt practicabile pentru alpinism. Tot aici in zona am facut pentru prima data cunostinta cu arpasi (carausi care aduceau de jos la cabana alimente si tot felul de produse, in special pivo=bere). Cabana, din cate am inteles este una reconstruita nou, aproape din temelie pentru ca tot din povesti am inteles ca vechea cabana am fost luata de avalansa intr-o iarna. Sincer am vazut cateva poze cu cabana veche si arata a cabana serioasa si bine ingrijita. Oricum cea noua mi-a lasat o impresie foarte buna din toate punctele de vedere, arata foarte bine, ingrijita, curata, plus oamenii care o deservesc sunt oameni sociabili si ingrijiti, chiar nu exagerez cu aprecierile la adresa lor. Insa cel mai tare si mai puternic m-a impresionat buda. Anul acesta am avut ocazia sa o observ desi si anul trecut am trecut pe-acolo. Anul acesta chiar am si avut nevoie de ea si am putut sa remarc fiecare detaliu al acesteia. Daca cabana este frumos pozitionata, sa va imaginati buda undeva in stanga cabanei cam la 5 minute de mers pe o poteca pavata din bolovani de retezat, iar langa o stanca ce se inalta brusc spre cer este pozitinata aceasta buda. Usor si frumos pictata pe din afara te intampina cu caldura chiar si usa care are prevazut un gemulet la nivelul capului in forma de inimioara, iar cand deschizi usa ti se taie rasuflarea. Da, ti se taie rasuflarea cand vezi panorama din fata ta printr-un geam de termopan mare. Brusc in fata se deschide o panorama in care vezi multi multi metri in jos. Eu sincer m-am simtit ca intr-o telecabina cand urcam in trecut spre Babele din Bucegi. Aceeasi senzatia am avut-o prima data cand am intrat in buda. Daca iti mai intorci si un pic capul de jur imprejur poti observa ca te intampina aceasta buda si cu un mic robinet cu apa pentru spalat pe maini si un lucru pe care le intrece pe toate, la nivelul ghiuvetei minuscule existente era pus un ghiveci cu flori naturale si vi. Sincer chiar mi-a placut acel spatiu si am poposit destul de mult timp pe acolo (cu treburi dar si din placere). Un mic secret dezvalui: din acel loc ai semnal la telefon pe orange aproape 2 liniute si poti trimite mesaje acasa la cei dragi. J


Dupa scurta prezentare revin la telefonul care il da Anca la cabana. Am avut emotii pentru ca stiam ca ii plina mereu cabana si sansele sunt infime sa gasim vreun loc. Telefonul suna, iar Anca isi incepe discursul cu un usor accent de engleza frantuzeasca (cu cativa “r” printre cuvintele si fara “r” ). Se auzea si cealalta persoana de la celalalt capat al telefonului care zicea “ I am sory, we are full” …Anca …but you have place on the floor ? Yes yes we have but you must have sleeping bag …. Cand am auzit asta mi-a sarit inima din loc si ma gandeam ca am mai castigat o zi in refacerea mea si a celor din jur. Toate mergeau brici. Imi venea so pup pe Anca, daca era Petru langa ea, o navaleam cu pupici de bucurie.


Bun un pas am facut, acuma urmatorul, sa sunam la Morskie Oko unde aveam cazare pentru aceasta seara. Sa sunam si s-o amanam pentru urmatoarea noapte. Din nou apelez la bunatatea limbii engleze a Ancai si ii inmanez din nou telefonul pentru a suna la Morskie Oko. …Shttt…suna … Gin Dobre = Hello = Buna ziua , dupa care textul (10-9-11 romani, nici noi nu mai stiam cati suntem, sau cati vom fi), iar apoi raspunsul … Sory but we are full…ok but somewhere in the flor? Yes yes ther we have … Era o zi de glorie in care inca de la ora 7 mergeau toate struna. Cum toate au fost aranjate am dat liber tuturor pana la ora 10 cand am propus sa pornim in traseu.


Cu toate aceste vesti bune am fost si  stiri mai putin bune, dar nu tragice. Zeneca adica Cosmin mereu zicea ca el renunta si ca pleaca acasa. A insirat anumite motive, unul dintre ele a fost ca lui nu-i place acest munte pentru ca mereu trebuie sa fie atent la picioare. Sincer nu l-am crezut o clipa ca va merge desi zicea ca si genunchii il cam jeneaza si  ca nu merita sa mai continue. Dar uite ca in necredinta mea el isi i-a la revedere de la noi si pleaca in drumul spre casa. Era cat pe ce sa o pierdem si pe Laura, care cred ca fireasca nehotarare in care traia a facut-o sa continue cu noi, desi si ea avea dureri la genunchi. Oricum mi-a placut tare mult replica lui Cosmin cand era vorba ca sa mearga si Laura cu el cu masina acasa “ de comentezi ceva te dau jos din masina un-doi”.


In jurul orei 11 deja suntem pe traseu in urcare spre cabana Rysy. Traseul de astazi a fost unul usor desi eu am urcat cu toate motoarele incalzite, dar oricum laudabil la cat am patimit cu o zi inainte. Pana la urma chiar si Laura a fost multumita de traseu, Radu B,deasemeni si el a avut prilejul sa menajeze genunchiul care inca cu o zi inainte pe crunta coborare il resimtea si pana si Radu a fost cuminte (poate speriat de anumite dureri aparute in genunchi dupa dublu traseu, cand mi-a carat rucsacul meu). Intr-o oridine de idei, cam toti au fost multumiti de acest traseu.  Am ajuns in jurul orei 14 la cabana. Nu dupa mult timp (aproximativ ora 17) crestele din jur au inceput sa fie acoperite de nori si ceata. Toate au decurs brici in aceea zi. Avand atata timp la dispozitie am profitat fiecare cu ce o putut. Unii au dormit, altii au citit, altii au mancat, ba s-a intins lumea si la jocuri cu carti, teoretic au fost diverse activitati. Eu in jurul ore 17 am avut porniri pe greturi, déjà simteam ca din nou ma i-a valul unei ameteli, nu puternice insa deajunsa sa-mi dea dureri si ganduri. Ca remediu, ma imbrac bine imi iau izoprenele si  ies afara undeva pe langa cabana. Ma intind oarecum ghemuit si adorm o bucata de vreme acolo. Timp in care parca lucrurile sau ameliorat si totul si-a revnit la normal. Revin in cabana dupa care incep cateva vizite la renumita buda. Cum toate au inceput sa reintre pe un fagas normal in organismul meu, trec l a normalitatea de a socializa cu fete, iar locul perfect l-am gasit taman la buda, la coada la buda. Asta si pentru ca langa buda era un balansoar de toata frumusetea. Asa ca sincer am cam profitat din plin unde am cunoscut o fata care m-a impresionat cu cateva cuvinte mai neuzuale in romaneste. De aici si pana la povesti de aproape o jumate de ora a fost doar un pas. Am mai facut o pauza si dupa vreo doua trei ore ne-am reintalnit in acelasi loc dar cu alte povesti. Timpul a zburat ca si norii de pe cer. Deja se facuse noapte si incet incet cerul a inceput sa se insenineze frumos. Nu dupa mult timp ne-am bagat in sacii de dormit desi parca veneau idei si idei, de a urca pe Rysy. Vroiam, dar parca frica de a nu putea continua maine era mare. Asa ca am pus capul pe “perina” mi-am bagat castile in urechi, iar Tudor Gherghe imi canta „Acolo este tara mea” si altele …. De anul trecut am visat acest moment …vroiam sa fiu intr-o tara straina intr-un varf de munte, iar cand pun capu jos sa adorm sa aud in surdina melodii ca ale lui Tudor Gheorghe, Paunescu, Sava Brudascu, Mariana Anghel si altii … Asta-i pofta ce-am poftit-o.


Ziua a patra: 08.Iulie 2013


Daca ziua de ieri a fost una deosebita si perfecta, cea de azi nici nu stiu cum s-o incep sa o relatez ca a fost. A fost ca o picatura de lacrima din coltul unui ochi fericit. Ca o  picatura de lacrima dulce a fost aceasta zi. Departe de casa, departe de multi prieteni apropiati, departe de familie si totusi atata caldura in jur incat si acuma imi aduc aminte cu placere cantecul de la multi ani care mi s-a cantat la cota 2500 pe varful Rysy in Slovacia.


Ne-am trezit cu noaptea in cap pentru ca dormisem in sala de mese. La micul dejun ne asteapta un rasfat total, un meniu din care pot zice ca nu ne-a lipsit nimic plus ca si cantitativ a fost suficient pentru toti. Onorabila prezentare a cabanei si-au facut prin tot si toate oferite. Dupa ce ne-am ospatat din toate am purces la drum plin de energie si de avant. Astept dupa ultimii, dupa care pornesc pas cu pas. Fac un pas si ma simt bine, il pun pe al doilea si totul merge ok. Ajung la 100 de pasi si inca nu simt gafait, dar totusi ma opresc la primul punct de belvedere unde facem o regrupare. Nu poposesc mult si pornesc spre cucerirea lui Rysy. Calc ambreajul schimb viteza si accelerez, toate se comportau frumos in interior si parca erau toate sudate bine in mine. Merg merg si fara oprire pana pe Rysy pot concluziona ca am intrat in parametri normali de functionare. A trecut valul J.  Ajung primu pe Rysy timp in care incep sa fac poze multiple de jur imprejur. Soarele stralucea déjà frumos in zare, iar marea alpina se vedea in departari frumos conturata. Rand pe rand sosesc si camarazii de drum. Dupa poza cu tricolorul pe varf ma ased cuminte pe o stanca si meditez la nemurirea sufletului. Era ziua mea de nastere si ma gandeam la multe persoane iubite, ma gandeam la multe persoane pe care le-as suna sa le spun cat sunt de fericit si cat imi este de bine in acele moment. Vroiam sa opresc timpul in loc si sa multumesc de jur imprejur pentru tot. Imi pornesc telefonul sa incerc sa vorbesc cu lumea insa constat ca timpul este atat de scurt incat renunt la idée si ne pozitionam cu totii la poza de grup. O poza de grup pe care nu o voi uita foarte curand. A fost mai mult decat o poza a fost chiar o filmare in care lumea stransa la un loc a inceput sa-mi cante la multi ani. A fost un sentiment aparte de nedescris … e greu totusi sa gestionezi astfel de moment si sa nu ma sensibilizez.

Am constat ca in aerul asta din Slovacia exista ceva solutie lacrimogena dulce.


Mai poposim putin pe Rysy timp in care lumea facea poze din belsug, eu ma pun pe citit mesajele primite de la multi ani pana la aceea ora. Printre mesajele de la multi ani era si un mesaj de la multi ani de la Anca Ardelean … L …unu plange de fericire altul de tristete, ea sincer suferise din plin in drumul ei spre casa. Imi scrise in mesaj “ Shtelica, eu am ajuns azi noapte dupa un drum groaznic. Am pierdut legatura din Budapesta din cauza intarzierii primului. In Budapesta am stat 4 ore in care mi-o fost un rau de m-o lasat gratis la baie de cate ori am vrut. Mi-o dat si apa, suc, mi-o luat de mancare, o vrut sa cheme ambulanta; toata gara s-a adunat. Pana la urma am vomitat serios si mi-o trecut greata, iar pana la Cj am dormit fara oprire. Azi merg la dr. Sper ca sunteti bine LA MULTI ANI!”. In toata suferinta ei a avut puterea sa se gandeasca la noi… sarmana Anca.


O ultima parte frumoasa de pe acel varf care pentru prima data l-am cucerit intr-un picior cu ajutorul Irinei azi m-a primit cu o sumedenie de suprize si cu bratele deschise. Primisem un cadou frumos din partea lui Radu si surorilor lui. Un cd cu Ioan Bocsa si autograful lui  Ana “larimi azi”  se varsa .


Ne mai facem cativa priteni polonezi pe varf dupa care pornim spre supriza de care le povesteam tuturor. Coborarea de pe Rysy spre partea poloneza este una specatculoasa si frumoasa, plina de lanturi, dar in acelasi timp cu multiple prize pentru maini si picioare, o coborare de aproximativ de o ora pe lanturi urmat de o alta ora fara lanturi. Toata coborarea pana la cabana Morskie Oko ne-a luat aproximativ 3-4 ore. Timpul a fost deosebit de frumos, peisajul la fel, cabana relativ aproape deci nu aveam motive de graba. Imi aduc aminte anul trecut cum era acest traseu plin plin de oameni, foarte multe persoane care urcau pe Rysy dinspre partea Poloneza. Anu acesta am avut noroc ca noi am fost relativ repede sus si nu am prins inghesuiala de anul trecut. Dar cu cat coboram mai jos lumea incepea sa vina puhoi spre varf. Unii se descurajau cand vedeam panta si unde trebuia sa ajunga insa altii se incumetau desi pe la mijloc multi au cedat. E impresionant cand am privit in urma ce am coborat si de unde am coborat. Parca varful era undeva sus spre infinit. Acum noi am ajuns jos langa lacurile care de sus se vedeau ca doi ochi albastri imensi. La noi lacurile Zanoaga si Bucura sunt mici lacuri pe langa acestea. Intradevar superbe si in acelasi timp imense, lacuri care comunicau intre ele printr-o cascada oarecum frumoasa. Ce ma impresionat la aceasta cascada a fost „voalul miresie” mireasa care a venit pana acolo sa-si faca poze alaturi de sotul ei iubit, care tare cu patima o mai saruta J.


Incet incet intram oarecum la civilizatie (gen Balea Lac, fara hai sa-ti vand carnatul cumparat din careful desi ei zic ca ii suta la suta natural) si ne apropiem de cabana Morskie Oko. Cabana de campare pentru aceasta noapte. Cu totii eram mirati de puzderia de lume avand in vedere ca era totusi luni, plus ca vazuse-m si televiziuni prin preajma. Multa forfota, poate, oarecum transmisa si in radurile noastre. Cristina era tare impacientata ca ea nu are sloti si de unde sa schimbe. Eu enervate de atat agitatie si intrebari de oare, oare de unde cumparam sloti. Ii asigur ca daca i-am adus aici eu, apoi eu o sa rezolv totul si ei nu vor duce lipsa de nimic. Ma enervez le cer euro si fug sa schimb. Bine, dar unde sa ma duc sa le schimb ? ma intrebam J …oare unde? Normal la blonda prezentatoare de la teveziune. Ma duc la ea frumos in masina si intru in vorba, o intreb de sanatate daca bea un un suc si apoi daca imi schimba niste euro. Vrajita si cu un zambet frumos ma intampina imi face cu ochiul si cu un glas soptit imi zice la ureche …. “nu stiu J “ …oricum m-a ajutat foarte mult, privirea ei m-a inspirat si instant mi-a venit o idée. Ma duc sa platesc cazarea in euro.


Am platit cazarea in euro, plus nici pentru mancare, bautura, sau alte cele nu era nevoie de sloti se vindeau si in euro …cursu era 1 euro 4 sloti.


Avem noroc si in loc sa dormim pe jos avem paturi la gramada unde am incaput toti. Am avut parte si de bucatarie spatioasa, toalete curate si dusuri cu apa calda. Oarecum am avut conditii excelente la scoruri infim mai mici ca in Slovacia. Daca in Slovacia la Zbonicja am platit 21 euro pat (17 pe jos), la Popradske Pleso 15 euro, la Rysy 21 euro aici la Morskie Oko in Polonia am platit 10 euro. J


Ajunsi jos, cu cazarea asigurata, burtile pline, curati ca lacrima, (dupa dusuri) fiecare are program de voie. Mugurel cu Cristina au iesit inspre apus la o plimbare pe margiea lacului, Radu B, Ovidiu si Petrica au fugit inca mai devreme sa faca un traseu pe care le-am aratat pe harta, iar eu, Radu si Gaby am iesit tot la o plimbare in jurul lacului,o plimbare in tenesi adidasi si sandale. Anca a ramas si a dormit in camera avand totodata si grija de bagajele noastre toate amestecate in camera, iar despre Laura sincer chir nu-mi dadeam seama pe unde umbla. La um moment dat o stiam pe la dusuri dupa care am inteles ca o mers sa se interseze de legaturi de intoarcere spre acasa. Cauta sa se retraga din acest punct spre casa. Motivul nu l-am inteles desi unul dintre ele era ca i-au cedat genunchii. L …


Ziua s-a terminat cu o “Hrusca” (bautura spirtuasa specifica din Slovacia, foarte aromata) la foc de primus in bucatarie. Unde am povestit (uneori la un sonor peste limita adimisa) chiar si despre stafilococul auriu al meu de care am scapat definiv. Eram déjà in putere si forta. De maine urma lumea sa mance jar J.


Nu inainte de a pregatit impreuna cu Anca cazarea pentru urmatoarea noapte la Schroniscko v. Pieciu Stawach, cazare aflata destul de aproape de Morskie Oko.


Ziua a cincea: 09. Iulie 2013


Desi traseul de azi se anunta scurt, avand doua variante de a ajunge la cabana Pieciu am incercat intr-un final sa fie totusi mai lung si mult mai atractiv. Asa ca am ales ruta galbena fiind mai spectaculoasa decat ruta albastra care totusi era si mult mai scurta, iar lumea se intreba pe urma ce facem? (Aveam in cap oricum ce puteam face). Dupa ce ne-am luat la revdere si de la Laura am inceput ziua a cincea cu o urcare destul de lina de la cabana. Traseul incepea exact din fata locului unde am dormit noi. Anca si Petru au ramas ultimii, asta si din cauza ca i-am lasat acolo fara sa-i mai astept urmand ca sus la prima regrupare sa-i asteptam. Nu am mai facut compromis la ora de plecare, iar persoanele cu pricina nefiind gata au pornit dupa noi putin mai tarziu. Eu imi testam motoarele sa vad daca intradevar am prins puterea necesara, sau inca nu am bateriile incarcate. Asa ca pun pe regim automat si incep sa urc, urmat in deaproape de Radu, care si el cu o pofta nebuna de urcare privea doar in jur scurt dupa care isi continua urmarirea. Ovidiu facea si el pe capra neagra deplasandu-se peste tot locul numai pe traseu nu. Celelalte persoane erau normale in timpul ascensiunii lor. Prima oprire o facem dupa aproape 45 de minute de urcat aproximativ lejer loc unde traseul nostrun se intersecta cu un traseu de banda rosie si loc unde am facut regruparea. In timpul asteptarii déjà aveam pitici pe creier si posibilitati de a ne face ziua mai atractiva si mai lunga. Totusi parca Siriso, Mugurel, Anca si Petru nu prea dadeau semne ca s-ar gandi si la ceva bonus de traseu in aceasta zi. In cele din urma ne ajung si ultimii dupa care imediat participam la un spectacol aerian. Poate petru cei din elicopter nu era nimic deosebit, dar pentur noi a parut ca si un mic spectacol in urma caruia au inceput anumite discutii cu pareri diferite.


Din senin a aparut un elicoper care se indrepta cu o anumita viteza spre Rysy spre zona pe unde am coborat noi cu o zi inainte de pe Rysy. O zona destul de abrutpa si cu multe lanturi (aproximativ o ora coborarea) si totusi frecventata de foarte multe persoane. Acest elicopter se ducea ata spre aceea zona. La un moment dat se opreste din zbor si se apropia tot mai puternic de sol lasand impresia ca ceva actiune se intampla in aceea zona. Sunetul produs de elicopter a invadat toata aceea caldare si dadea un sentiment ciudat in care doar in filmele documentare am mai avut ocazia sa vad. Pentru mine era chiar impresionant tot ce se petrecea plus ca si sunetul acela era foarte foarte patrunzator. Dupa nici 5 minute de actiune elicopterul isi indreapta fundul spre Rysy si cu o viteza vizibila zboara spre oras. Partea ce mai dubioasa a fost ca in zborul lui spre oras, spre civilizatie se vedea atarnat intr-o sfoara o asa numita persoana. Nu stim daca era persoana sau ce era, dar cu siguranta atarna de elicopter cineva, care parca din ce in ce mai mult era tras spre interiorul elicopterului. Imediat dispare in zare, tragem diverse concluzii care oricum pe mine m-a facut sa am parul ridicat pe maini, dupa care hotarasc sa plecam la drum. Nu dupa mult timp, sa zic aproximativ 20 de minute, apare din nou elicopterul, dar mergand in alta zona facand anumite miscari de descarcare a anumitor persoane (cataratori). Aceasta miscare m-a si ne-a facut sa reconcluzionam actinunea de mai devreme terminant totusi intr-un décor mai oprtimist si ca totul ce s-a petrecut mai devreme nu a fost nimic rau sau vre-o problema.


Oricum nu vom sti niciodata ce a fost acolo.


In drum spre varful Szpiglasowa Przelecz 2110 deja s-a conturat concluzia despre ce vom face in urmatoarele ore. Radu déjà a devenit agitat si venea si el cu aceeasi idée mai ales ca sus din acest varf se vedea partea poloneza de vis. Eram sus pe acest varf de unde vedeam de jur imprejur minunatiile acestui munte din partea poloneza. In partea de nord se deschidea o vale care era marginita de un parete frumos si foarte foarte lat. Se vedeau si anumite trasee conturate pe acel versant. Jos in vale se oglindeau 5 lacuri de unde si denumirea de 5 lakes, iar in partea dreapta cu priveam noi in fata se intrevedea si cabana unde urma sa dormim in aceasta noapte. Ajunsi, eu Radu, Radu B si Ovidiu primii am avut timp sa ne facem planul de bataie pentru urmatoarea parte a zilei. Dintre toti Radu parea foarte agitat si nu mai tolera miscarile suave si incete a celor din urma care poate s-au consolat ca si astazi sa facem doar un traseu scurt si atat. Ii veneau multe idei despre ce tarseu sa mai facem azi si nu mai avea rabdare sa stea nici o clipita avand in vedere ca totul arata atat de bine si frumos in jur. Se observa aceea nerabadare si poate si putina nevorzitate in comportamentul lui chiar si atunci cand am ales portiunea traseu care urma s-o facem. El vroia toata partea cu banda rosie. Incercam sa-i explic ca nu se poate, ca e prea mult si ca trebuie totusi sa fim realisti. In zonele de anduranta se pot recupera timpi pretiosi insa in zonele unde sunt prevazute lanturi nu se poate totusi alerga sau merge in continuu fara sa-ti odihnesti muschii de la maini picioare, altfel esti expus greselilor care pot fi chiar fatale. Adevaru ca in toti (astia 4) ardea dorinta de a “fugi” zburda pe aceste piscuri care se anuntau specatculoase. Ajunsi si restu grupului incerc sa le expun problema, timp in care Radu o apucase la vale J, dupa care sa ne decidem cum facem. Era totusi normal ca persoanele care nu vroiau si altceva sa nu se grabeasca si sa profite de priveliste si vremea spectaculoasa, iar celor care sangele le fierbea in vene sa fie lasati liberi sa-si potoleasca poftele. Asa ca ne-am impartit ca noi 4 sa “fugim” la cabana sa ne lasam bagajele dupa care sa urmam traseul de banda albastra plus banda rosie (traseu de creasta cu lanturi) si urmand sa coboram pe prima banda galbena si sa ne reintoarcem la cabana, iar ceilalti sa ajunga la cabana oricand. In coborarea noastra le propun sa nu mai facem drumul pana la cabana si sa ne lasam bagajele in drum sau undeva intr-un jnepenis. Chiar nu merita sa mergem timp de 20 de minute (din zona de unde trebuia sa schimbam directia spre traseul nostrun de creasta) pana la cabana, mai pierdeam si acolo ceva timp apoi intors ca pe urma sa intram pe traseul nostru.


“Hai ma lasam, bagajele aici si nici han-tatar nu se atinge de ele. Scriu pe o hartie don’t tach I come back si o lipim de bagaje”. S-au speriat ca le fura sau ne fura din ele ceva. Mai in gluma mai in serios cineva o zis sa scriem in romana „nu fura”J. Daca nu vor nu vor, asa ca am lasat dupa ei si am coborat pana la cabana, ne-am cazat si bine-nteles ca eu m-am opus in a porni la drum fara sa mancam ceva. Radu fierbea de numa, dar peste duritatea si barbatia lui m-am opus cu tot riscul s-o mi-o iau in freza si ne-am oprit sa si mancam ceva. Eu aveam nevoie de mancare asta. Dupa experienta anterioara zilnic am fost flamand ca un lup si simteam nevoia de asa ceva. Mancam in cele din urma, pierdem ceva timp dupa care pornim spre traseul propus. Surprinzator iesim din cabana si dam exact peste Anca si Petru. Petru cred ca fierbea si el in suc propiu si in stilui caracteristic ca vrea si el sa vina. A dezamorsat bomba (Radu), care nu mai avea pic de astampar. Nu stiu de ce, ca acuma toate poftele n-i le satisfaceam. Probabil el totusi credea ca are timp sa faca toata creasta cu banda rosie (7 ore) in conditiile in care era totusi ora 4 si sa nu divulg din secret, dar traseul era unu deosebit. Cu chiu cu vai stabilim ca il asteptam 20 deminute pe Petru (l-am pus pe el sa zica cu gura lui cat timp sa-l asteptam). Radu fierbe 5, 7 minute dupa care el o i-a incet pe traseu cu celalat Radu B.  Eu cu Ovidu ramanem sa-l asteptam cele 20 de minute pe Petru, timp in care printre discutiile avute mai priveam cu placere si la “caprioarele” care treceau pe carare. E frumos uneori sa stai sa adimiri si peisajul. J.


Au trecut 21 de minte si Petru nu a parut. Ne ridicam si pornim timp in care il judec in gandul meu ca totusi nu vine si ne-o facut sa asteptam dupa el. “Mda, nu-i frumos, dar asta e, totusi 20 de minute nu-i o targedie” in gandul meu. Pornim spre drum fara bagaje si cu un avant puternic incercam sa-i ajungem pe ce-i doi Radu. Totusi am ramas mirat cand din spate ne striga Petru. “Imi cer scuze ca te-am judecat” tot in gandul meu dupa care ii zic ca am asteptat chiar 21 de minute dupa care am plecat. Sincer i-am vazut fata care, sa zic, era obosita si flamanda. Mi s-a facut mila de el, dar in acelasi timp cunoscandu-l ca un tip puternic (participant la maratoanele de la Moieciu de Sus) nu m-am ingrijorat prea tare. Acuma daca stau bine si ma gandesc daca nu venea si el cu noi chiar imi parea rau pentru el. Fata de care mi s-a facut  mila era cu totul schimbata la finalul acestei zile in care (chiar si acolo sus pe creste) era alta fata, mult mai sclipitoare. Pe drum ne intalnim si cu Mugurel, Cristina, Gaby, stam de vorba putin cu ei dupa care ne continuam drumul spre creasta vulturilor (intr-un tarziu aflu ca se numeste Eagle Path). In mai putin de o ora si 15 minute cat scrie pe harta ajungem sus in creasta  (oarecum, o sa, care la stanga si la dreapta se deschidea creasta Eagle Path ) unde timp de 15 minute facem o pauza bine meritata. “Wow” in fata parca din vazduh apare un chip angelic. O blonda draguta foc cu un corp de invidiat, de admirat si pozat. Il interpun pe Petru intre ea si apartul meu de fotografiat si incep sa-i fac o multitudine de poze. Normal nu lui Petru ci fetei. Era un blond frumos, avea parul impletit purtat pe spate ingrijit, era imbracata in pantaloni scurti de blugi care se continuau cu o frumusete de picioare. Erau atat de perfecte si de frumoase incat cu greu mi-am putut dezlipi ochii de pe ale ei picioare si nu numai. Desi mi-a sarit in evidenta si adidasii cu care era incaltata si chiar si ghiozdanelul de “farduri” pe care il avea. Chiar nici in ziua de azi nu inteleg cu a ajuns acel trup imbracat ca de o plimbare in parcu Cismigiu din Bucuresti intr-o seara de vara, acolo sus. Ii drept ca si Ovidiu s-a inghesuit cu apartul lui timp in care l-am amenintat ca niciodata el n-o sa mai vina cu mine in ture. Era clar imi lua feircirea de-a fi unicul J.


Dar sa nu uitam de ce-am venit J! Dupa momentu publicitar intram pe Eagle Path marcat cu banda rosie cu specificatia ca doar intr-o singura directie se face. De aici incepe spectacolul, spectacol la care am participat si eu cu o oarecare placere, dar in acelasi timp cu o frica de nedescris. Era un fel de custura plina de lanturi cu zone in care lantul se muta de pe un perete pe altu. Deja miscarile mele erau asemantoare ramei de pamant. Ma trageam pe cur la propiu pe anumite portiuni, iar pe alte portiuni strangeam lantul in brate cu atata patima incat se incalzea instant de la fermitatea mea. Zonele pe care cat de cat imi mai trageam sufletul erau acele coborari asemanatoare unor strungi cu lanturi verticale.Frica nu se manifesta la fel cand eram pe hornuri ca si cand eram pe custuri si brane. Aici in stanga si in drepata aveam perete, iar numai in jos era abruptul. Norocul facea ca aceste hornuri alternau cand la coborare cand la urcarea spre alte brane si custuri, timp in care imi mai revenea sangele in obrajori. Caprele negre din fata mea erau in culmea fericirii, dadea toti din coada parca eram eu cand am vazut blonda, unu pe o creasta altu pe un bolovan , altu atarnat de lant toti radeau de mine si ma asteptau sa mai facem o poza cu maimuta. Adica cu mine cel speriat. Tin minte ca am facut o poza de grup in care eu stateam in cur bien fixat cu un lant in mana si ei in jurul meu in picioare voiosi si plini de viata. Si eu aveam viata in mine (inima o simteam in tot corpul) insa cand mai auzeam pe Radu acolo in fata ca injura ca urma o portiune mai dificila, eu din spate am si zis:”sa-mi dau palme ce-o mai fi pe acolo”. Ajung in zona cu pricina, unde era o frumusete de brana in care am trecut-o cu doi stropi la fund si 10 pe frunte. Dupa aceea trecere am zambit urat dupa care am trecut in fata. Mi-am bagat ardei iute in fund si am fugit la figurat pe toata creasta. Luasem avans fata de ei foarte mare. Eram déjà spre limita de 70% a consumului pshihologic si de aceea am luat-o in fata macar sa nu poposesc mult pe anumite pasaje pana trece lumea si sa o pot studia. Eu primu si atunci in cateva secunde trec rapid obstacolul.  Au trecut aproape 45 de minute de cand eram pe Eagle Path si eu cautam coborarea pe banda galbena spre “casa”. Desi ceilati erau porniti sa coboare pe dunga neagra deci sa mai faca inca o ora (40 de minute) din creasta. Faceam doi trei pasi ridicam privirea sa vad ce urmeaza si nici o iesire spre “casa”. Crestea adrenalina cu fiecare pas mai ales ca am ajuns intr-un loc crucial. Aveam un perete pe care trebuia sa-l cobor. Plat la 90 de grade cu o scara verticala din fier(gen scara de la canionul 7 scari). No ce mama focului fac? Sa-mi dau plame … Mi-am tras pantalonii in sus,cazu-se-ra de frica, dupa care ma pun in fund ca si cum as fi pe marginea unui bloc si caut cu calcaiele scara ca pe urma sa ma intorc cu burta spre ea. A fost un sentiment ciudat pe care nu l-am simtit niciodata, dar in acelasi timp ma imbarbatam cat puteam. Calc incet si sigur pe prima treapta, a doua, inca tot cu curul pe stanca dupa care la a treia ma ridic sa fac schimbu cu burta spre scara. Ma intorc incet si atent dupa care simt ca scara are o inclinatie usor spre stanga. Brusc sar din nou sus de unde am pornit si raman masca. “Tulai soare”, ce ma fac, tragea “mult” stanga, cum mama focului sa cobor. Ma intorc in spate disperat dupa colegii din spate cu gandul sa “plang” ca eu nu o sa pot cobora aceasta scara (aproximativ 7-10 m). Dar in spate nu era nimeni astia inca nu erau aparuti si nu aveam nici contact vizual cu ei. Asteptam o salvare din partea lor, desi in aceeasi fractiune de secunda ma intorc inapoi la scara mea si zic ca oricum nu au cu ce sa ma ajute, era vorba mai mult de pshihic. Ma pun din nou in fund in aceeasi pozitie imi fac o cruce si urmez aceeasi pasi ca si de prima data. Diferenta a fost ca in momentul intoarcerii nu m-am tinut de scara ca si in mod normal ci pe marginea din drepata am prins cu mana scara si cu tot bratul ma opuneam aceleasi forte gravitationale care ma tragea spre stanga si apoi usor usor cate un pas. Paseam parca aveam 20 de kg. Eram ca un puf de puisor, simteam ca daca era din palstilina scara nu se deforma sub greutatea mea. Totul a dura 30 de secunde, dar atat de intense incat dupa ce am lasat scara din mana mi-am mai facut o cruce si am zambit larg larg, asta si pentru ca am gasit dunga galbena pe care trebuia sa ma retrag si pe care trebuia maine sa traversam perpendicular creasta. In loc sa cobor spre dreapta, am coborat o portiune mica spre stanga. Cercetam déjà terenul pentru maine sa vad cum e coborarea spre stanga. Totul parea ok si accesibil chiar daca existau inca lanturi. Putin semana cu strunga dracului (imi place foarte mult aceea strunga), fapt ce m-am facut sa ma opresc si sa ma reintorc impacat cu gandul ca coborarea de maine ii ok. Ajung din nou langa scara mea si incerc sa astept lumea. Ma decid ca sa cobor incet incet pana trec de toate lanturile sa nu mai am nici o emotie. Ei treaba lor daca continua eu ma retrag pe traseul propus cu banda galbena. Incet incet cobor un lant doua si apare un perete. O nuuuuuuuu! Brana, nu are nici lant, of sa-mi bag una! Ma pun in cur si ma trag usor ca si cum as vasli intr-o barca. Nu era deajuns inca si de la aceasta inaltime simteam haul si frica. In acel moment din pozitia tras pe cur ma las usor usor pe spate pana in momentul in care simteam ca sunt in siguranta. Moment in care astia de sus ma vedeau si urlau la mine.


Esti ok? Ba cum ii pe acolo? Noi continuam creasta!

Sa fiti sanatosi eu cobor pe banda galbena am urlat eu la ei baga-u-as undeva si pe banda asta (in soapta injuram de zor).

Ba ii ok?

Da da da , si apoi in soampta pe masa da da!


Trec de aceasta zona apar alte lanturi dupa care urmeaza inca o portiune dificila. Asta o pus capac. Nici vorba maine sa venim pe aici. Nici o sansa. Aleg tarseul cel mai sigur pentru maine. Din nou luasem pozitia tras pe cur si inclinat pe spate. Sus sus pe o stanca se auzeau si vedeam cum cineva se catara pe un perete. Pe ai mei i-am pierdut incet. Trec cu chiu cu vai si de aceasta portiune fara lant si vad alte lanturi. Desi ma simteam mult mult mai in siguranta avand de ce sa strang. Deja si altitudine am pierdut destul de multa, coborasem déjà mult din creasta si mai aveam un singur hop si un singur pasaj cu lant. L-am trecut destul de lejer in conditiile in care ma simteam mai stapan pe mine pentru ca simteam ca sunt la o altitudine mai mica acuma si ca am deasupra creste. Daca era undeva sus pe creasta acest pasaj poate in creea mult mai multe probleme si frici.


Gata s-a terminat, déjà coboram pe poteca pavata si din cand in cand ma uitam spre inaltul cerului si a crestei, imi mai faceam cate-o cruce si zambeam cat de frumos a fost si ce frica mi-a fost. Intr-o zvagnire de curaj parca imi parea rau ca am coborat. J Stati linistiti zvagnirea a durat mai putin de o milisecunda. M-am consumat foarte mult, nu ajunsesem la suta la suta, in schimb eram pe aproape mai ales si cu ultimile doua brane fara lanturi. De unde a inceput zona sigura si pana la cabana am ramas singur si am meditat asupra ce era sus,la fiecare pas pe care l-am facut si cum am trait fiecare moment. Sunt clipe care nu le pot exprima in cuvinte sunt clipe care ma bcuur ca le pot trai, dar in acelasi timp cand is acolo sus pe creste ma gandesc ca daca mi se intampla ceva rau eu mi-am cautat-o singur cu lumanarea. Cele mai multe ganduri ma lovesc acolo sus legate  de cei dragi. Ma gandesc ca daca cad si mor sau doar ma nenorocesc oare cum o sa primeasca veste cei dragi. E crut pentru ei sa primeasca astfel de vesti. In acele clipe chiar imi pare rau sa patesc ceva, doar de dragul lor de a nu suferi de pe urma mea. Uneori chiar nu-si merita riscul aceste lucuri, dar acuma ca sunt jos in siguranta pot zice ca totul a fost atat de frumos si deosebit. Sunt, cred ca, si cele mai intense momente cand ma rog lui Dumnezeu si zic cel mai intens si din suflet Doamne ajuta.


Aproape ajuns de cabana paseam agale, apasat, in siguranta si cu gandul in extaz. Pluteam dupa acel consum pshihic pe care l-am avut. Mi-au prins bine acele clipe de singuratate ca am putut meditata la tot. Ajuns la cabana imi reintru in normalitate si incep sa le povestesc cu zambetul pe buze cum m-am tras eu pe cur si cat de frumos a fost raseul. Le-am aratat si curul care era uzat si patat. Frumos dar greu pentru mine.


Nu dupa mult timp se intorc si ce-i 4 zambilici plini de satisfactie cu gurile pana la urechi.

“Bine ai facut ca te-ai retras” a urmat o portiune “superba” cu lant iar brana lipsea cu desavarsire. Iti bagai picioru in perete. … Radeam cinic si in acelasi ton “ maine nici sa nu va ganditi ca mergem pe galben” albastru unde am vazut blonda. Galben categoric nu, cine nu ma asculta merge pe propia rapsundere, dar il asigur ca cu bagaj mare nu treci prea usor sau riscul e prea mare, mult prea mare.


A urmat o seara de povesti despre Eagle Path care de fapt era altceva decat stiam eu de pe harta cu Tatra. Eram obisnuit ca Tatra din Slovacia e ca si Tatra din Polonia pe harta. Imediat dupa aceasta experienta mi-am luat harta doar cu zona Eagle Path pe care scria Via ferrata. Era via ferata ce am facut eu, o bucata din acele 7 ore. Imi tremura mana pe harta stiind ce am facut. (In conditiile in care stiu ca via ferata di Domomiti se trateaza cu hamuri si toate cele). O deschid si incerc sa citesc cu drag din ea: am pronit din punctual Zawrat 2159 cu sensul de directie indicat de harta (un singur sens ii bun) am coborat pana la 2182 Nowy Zawrat apoi intr-o sa la 2178. Pe harta zonele cu lanturi este punctat cu punct rosu ce incadreaza un pucnt galben. Dupaia urcam pana la 2204 si coboram imediat la 2199, de aici urcam din nou intr-un punct de belvedere Ml. Kozi Wierch 2228 prevazut tot cu lanturi, apoi coboram usor pe un alt varf mai mic 2222m dupa care intr-o sa la 2201. Aceasta sa este urmata de o serie lunga lunga de lanturi pana la urmatoarea sa aflata la 2189. Pe langa simbolizarea lanturilor pe harta mai aparea un elemnt nou de informare … era tare ciudat si pentru explicatia lui mi-a fost groaza sa merg la legenda, era un cap de mort cu doua oase in forma de x. Din sa urcam pana la 2189  iar de la varful 2182m urmeaza iarasi un sir lung de lanturi plus acel cap de mort. Dupa acest cap urmeaza doua sai aflate la 2126 m legate cu lanturi intre ele dupa care pana la Kozia Przel nici un cap de mort sau alte semne in afara de lanturi. Oricum era linistea dinaintea furtunii taman la Kozia Przel se intersecta cu traseul galben unde se afla si scara. Zona marcata pe harta cu semn de exclamare cea ce insemna zona periculoasa si apoi frumosul drum galben plin presarat cu punctele ce insemnau lanturi plus un cap de mort si plus semnul de exclamare puse in acelasi loc si toate deodata.Crunt dar adevarat.


Daca aveam harta doar cu via ferata si daca stiam ca ii via ferata précis nu aveam curajul sa intru sau daca totusi intram pe ea eram déjà incarcat pshihic cel putin 60 %. Asa inconstient am mers cu placere crezand ca gasesc aceeasi treaba ca si in Slovacia, acelasi tip de scari si lanturiJ.


Dupa o asemenea zi cu totii am dormit precum urmeaza: Mugurel si Cristina pe prispa chiar de langa usa de intrare in cabana, asta dupa ce s-au saturat sa-si caute loc in sala de mese, Radu B si Radu au dormit tot pe prispa, dar putin mai in lateralul cabanei, iar in podul cabanei pe saltele am dormit restu. Anca si Petru pe o saltea, Gabi si Ovidiu pe alta saltea, iar eu langa ei am dormit pe doua saltele. Trebuia sa mai vina cineva langa mine dar cred ca nu a mai avut loc de incarcatura mea phisica care s-a intins si ea pe o saltea si asa am reusit sa dorm pe doua saltele.


Ziua a sasea: 10. Iulie 2013


Am facut o pauza mai lunga de la scris (este 20.08.2013), dar de data aceasta am sa finalizez aceasta tura de vis. O ultima zi in Tatra si splendorile ei au inceput incet incet sa se piarda in zare la fiecare pas. Ziua a 6 – a este ziua in care ne-am indreptat spre Zakopane, o statiune asemanatoare cu Poiana Brasov la noi si cu Strbske Pleso din Slovacia, plina de oameni, pensiuni frumoase si posibilitati de a petrece timpul in aer curat si imconjurat de frumuseti ale naturii. Dar pana sa ajungem acolo si ziua de astazi a fost presarata cu traseu frumos plin de lanturi si de inaltimi mari. In prima faza am urmat acelasi traseeu de dunga albastra pana la Zawrat, locul unde am intalnit aceea frumusete de fata cu parul blond. Inca si acum sunt uimit de frumusetea ei si in acelasi timp de prezenta ei in acel peisaj cu acel echipament pe care il avea. Era din alt peisaj si totusi respect pentru taria ei de a face un asemenea traseu pe care eu cel putin am tremurat. Intradevar si azi am tremurat putin, dar nu din prisma faptului ca a fost la fel de periculos ca si pe via ferata ci pentru ca de data aceasta am aveam rucsacul in spate, care ma impulsiona sa cobor spre rapa J, insa noroc cu lanturile solide pe care le imbratisam uneori cu mare drag si patima. Coborarea de la Zawrat spre Murovaniec a fost pe lanturi si a durat aproape o ora si din prisma faptului ca traseul era destul de populat si s-a asteptat destul de mult. Un traseu frumos pe alocuri chiar spectaculos presarat cu zone abrupte si pline de expuneri. Deja parca incepe sa-mi placa si aceste zone parca de aici din scaunul de pe care scriu am un curaj mult mai puternic.” Multi viteji se arata dupa razboi” . Oricum se vede o vindecare considerabila in comportamentul meu vis-a-vi de frica de inaltimi. Mai am inca, dar incet si cu treaba buna poate reusesc si eu sa fac custura saratii sau creasta Craiului.  


Coborarea pe lanturi face ca sa pierdem rapid de tot inaltime si ca dupa o ora sa vedem crestele Eagle Path de jos de tot. Nu dupa mult timp ajungem la cabana Murowaniec unde era puzderie de lume, copii, varstnici, tineri de toate tipurile. Era multa agitatie si in acelasi timp multa culoare. Peste noi se lasa-se putin foamea asa ca cautam sa ne facem loc printre oameni sa stam la cozi si sa ne comandam. Aici chiar nu s-a putut plati cu euro si norocul nostru a fost ca aveau aparate pentru platit cu cardul. Deci usor am reusit sa-i calmez marea problema a Cristinei si anume lipsa slotilor din buzunar. Oricum dupa aceasta tura am tras o concluzie in care nu conteaza ce bani ai in buzunar, bani sa fie si minte sa te descurci (a nu se urmari castigul sau pierderea). Pana la urma si saraca Anca care a plecat acasa din adoua zi nu avut nici un forint in buzunar si pentru aceea la toaleta a lasat-o ori de cate ori a avut nevoie, ba mai mult oamenii din jur i-au sarit in ajutor si i-au cumparat sandvici si sucuri si erau in stare sa cheme si ambulanta care suta la suta venea pe gratis.


Aici am mancat o supa de varza acra, de tot, cu costite afumate (genul de costite care la noi se pun in iahnie de fasole). De foame supa a fost bunicica desi nu am mancat-o toata ca era prea acra duca pe s-a terminat carnea din farfurie.


Dupa mica pauza de masa pornim din nou la drum si teoretic pana jos in Kuznice nu mai fost evenimente importante. Nici coborarea nu a fost una interminabila desi daca mai continua vreo 2 ore puteam exclama acest lucru. Ajunsi in Kuznice a urmat problema cazarii moment in care a fost pentru unii prilej de grija si de disperare, poate si din prisma faptului ca sus déjà crestele au fost acoperite cu nori cenusii (parca din senin au venit acesti nori) si categoric a oboselii cumulate. Eu eram impasiv si aveam doar un singur gand sa dorm la cort casute, sau in aer liber pe undeva, nici nu vroiam sa aud de pensiune sau camera de hotel. Poate celor din jur le suradea ideea, dar eu eram total impotriva, expunandu-mi punctul de vedere categoric. Din Kuznice pana in Zakopane a fost drum scurt loc unde am gasit o zona de campare plina de casute pline ochi. Prima incercare a esuat si din nou tulburarile apar in mintea celor din jur, insa pentru mine totul era sub control, era doar o problema de timp.


Ajungem in Zakopane facem stanga la primul mare sens giratoriu, iar dupa 200 de metri apare o intersectie mica mica in care un drum secundar intra in strada principala. Noi facem la dreapta pe aceea straduta si dupa 50 de metri pe partea stanga se deschide o poarta larga cu o zona de camping mare. Aici poti sa-ti pui cortul, sa dormi la casute, sa stai intins in aer liber, sa vi curulota, sau cu masina sa te cazezi. Era locul perfect pe care il cautam. Am platit 10 euro de persoana pentru o noapte la casute curate si frumusele. Aveam si baie in camera si resou pentru a ne pregatii mancaruri. Pentru ca nu aveau o cabanuta libera cu 9 locuri ne-am impartit in doua casute. Intr-una cuplurile plus copilul lor (Cristina, Mugurel, Anca, Petru cu copilul lor “Toderut” Ovidiu), iar in cealalta casuta undeva la etaj am prins noi loc (eu, Radu B, Radu, Gabita). Primu lucru lumea s-a bagat la dusuri si la intins pe paturile moi si proaspat parfumate. Adevarul ca si mie mi-a mirosit un iz frumos de cocolino, dar cu atat mai mult eram nerabdator si nelinistit sa las bagajele sa se termine lumea si sa fugim prin oras. Sa adulmec parfumul fetelor ce trec pe langa mine sa simt prospetimea data de parfum de civilizatie (eu care eram cam neaspalat). Dusurile erau curate, dar probabil ca eu am o problema in care daca ies de sub un dus strain ma simt mai murdar ca si la intrare , cu toate ca nu este asa.


In cele din urma iesim in oras,schimbam bani ca aici chiar nu mai primeau euro ne cumparam de mancare ne intoarcem la casute mancam bine de tot (eu, papara din oua poloneze cu slanina de Romania cu sticla de lapte , iar ca desert un ¾ dintr-un borcan de 300 g de finetii uns pe paine cu o cana de lapte). Inca eram pofticios si flamand dupa mancare, asta dupa ce cu cateva zile inainte am fost stors de stafilococul auriu sau ce “peste o mai fi ala”.Cand zis stafilococ ma gandesc la pestisorul auriu cu 3 dorinte. Cu burtile pline nerabdator vroiam din nou o tura prin statiune. Pornesc cu Radu B, Radu si Gabi in plimbare agale, timp in care noaptea se lasa-se déjà peste noi. Becurile s-au aprins frumos, iar forfota era din ce in ce mai intense. Ma simteam putin asa ca pe strazile din Praga. M-a impresionat placut aceeasta statiune cu o suprafata pietonala destul de mare. In cele din urma eu cu Radu B ne despartim de Gabi si Radu care se intorc spre cazare, iar noi mergem sa cautam autogara de unde sa luam maine dimineata autocarul spre Poprad.


Gasim totul repde si tragem sa ajungem si noi spre cazare, motivul, parca se poate deduce usor dupa o masa copioasa si arderile bune. Atat de repede ne-am miscat ca inainte de a ajunge la cazare i-am prins din urma pe Gabi si pe Radu.


Ziua a saptea: 11. Iulie 2013


Drumul spre casa, drumul reintoarcerii, drumul depanarii a celor ce au trecut, drumul parerii de rau ca totul s-a terminat, ultimul drum in aceasta formula. La ora 9.50 ne urcam in autocar, iar dupa 10 minute de mers se declanseaza ploaia care astepta sa vine de inca de cu seara. Totul in jur era ud, ploua tare si marunt. Tot drumul de la Zakopane pana aproape de Poprad a plouat timp in care unii dintre noi au mai atipit unii au mai facut poze, altii au mai glumit, dar in acelasi timp cred ca toti erau cuprinsi de o melalcolie dupa tot ce s-a intamplat. Eu la urcare in autocar am simtit o durere mai puternica in genunchiul stang, dar nu eram sigur ce s-a intamplat. Eram curios la coborare din autocar cum se prezinta genunchiul. L.


Ajunsi in Poprad, eu cu Radu B ii conducem pe ceilalti la masini si ne luam ramas bun. Un ramas bun  sincer de al acesti camarazi cu care am petrecut 6 zile pe munte cu care am impartasit moment frumoase si deosebite (ziua mea de nastere sus pe RYSY), dar si momente mai grele (plecarea Ancai, stafilococul auriu al meu, durerile de genunchi ale lui Cosmin, Laurei, clipele de nevorzitate ale lui Radu si lipsa slotilor care o facea pe Cristina iraschibila J). Oricum nu-mi pare rau de nimic si totul a fost perfect din punctul meu de vedere desi a fost greu sa iau anumite decizii.


Asa ca imi iau ramas bun de la déjà prietenii mei (Anca, Cristina, Gabi, Mugurel, Petru, Radu si Ovidut) le pup pe fete le strang mana la baieti ca pe urma sa le intorc spatele ca despartirea sa fie mult mai usoara. Sincer sau adunat clipe frumoase peste care nu pot trece cu vederea si doar simpla prezenta a lui Radu B care a ramas cu mine sa se intoarca cu trenu a facut sa nu scap o lacrima. O lacrima dupa tot ce au insemnat aceste persoane in toate aceste zile. Fuga de a nu-i mai privi in ochi pe acesti oameni  ma face mai puternic.


Eu cu Radu B luam trenul spre Kosice unde vizitam orasul loc in care ne intalnim cu Anca, Petru si Radu, mancam impreuna dupa care iarasi fiecare isi vede de drumul lor. Plimbarea prin Kosice a confirmat ca piciorulmeu stang a cedat cu totul. Erau dureri destul de puternice ceea ce faceau sa cobor cu grija orice scara si orice miscare sa fie supraviegeata atent in gand.


Am dormit in gara din Kosice pana dimineta (loc unde Radu B, a testat folia de supravituire invelindu-se cu ea) de unde am luat un tren spre Miskolc, de acolo am mai schimbat in Nyerehozo dupa care care in Puspokladony, ultimu tren spre cluj. Puspokladony – Cluj a fost un drum al tulburarilor interioare odata caci stiam ca acum totul s-a terminat (Dovi denia= la revedere in limba slovaca) si nu in ultim rad ca din nou incepea sa ma cuprinda o greata. Imi era din nou rau, ma simtema sleit de puteri, imi era foame, dar nu aveam pofta de mancare si parca si prins stomac se simteam miscari de placi tehtonice. Da, a reaparut auriul ce-l dinainte care m-a tulburat acolo sus pe munte. Acum sunt in tren spre Cluj din nou bolnav si suferind.


Si totusi pot exclama  ca sunt fericit si norocos. Norocos ca nu am mers singur in Tatra, norocos sa reaud din nou limba de care m-am indragostit acum cativa ani (sa nu uitati ca sunt totusi cel mai mare patriot in sinea mea), sa-mi revad doi prieteni dragi din Slovacia (Erika si Marek), care au urcat pe munte doar sa ma vada 15 minute dupa care sa coboare spre civilizatie pe noapte, norocos ca am avut parte de oameni faini, norocos ca s-a modificat traseul si asa mi-am sarbatorit ziua sus pe Rysy munte ce l-am urcat prima data anul trecut intr-un picior pe unerrii Irinei Dumitrascu, norocos ca am prins toate cazarile perfecte si nimeni nu mi-a zis ca a dus lipsa de ceva la cazari, norocos ca au avut rabadare si incredere in deciziile pe care le-am luat de-al timpul turei, norocos ca a plouat doi stropi cand am coborat din tren in Stary Smocovec si a plouat cu galeata cand eram in autocarul dintre Zakopane si Poprad si de ce nu norocos ca am facut cunostinta cu Eagle Path, via ferata poloneza.


Sunt fericit si sper ca la anul sa ma reintorc in Tatra, iar acest jurnal sa ramana ca o amintire frumoasa peste zeci de ani. Sper sa-l regasesc si sa-l recitesc peste 50 de ani, sau in momentele cand n-o sa mai pot urca pe varfurile muntilor. Atunci cand sanatatea sau viata nu-mi va da voie sa urc, acest jurnal sa-mi fie piciorul si plamanul cu care sa pasesc din nou pe crestele varfurile, creste pe care am invatat ca viata e un sacrificiu de care sa te bucuri la moarte pe deplin.


 

“Fiecare om are Everestul lui al meu a fost Tatra de data aceasta”

 

Cu lacrimi in ochi termin acest jurnal pentru ca l-am retrait din nou.

 

 

Shtelica   

 



Marþi, 20 august 2013 - 21:13 
Afisari: 3,076 


Postari similare:





Comentariile membrilor (8)

iacob.ovidiu
iacob.ovidiu..
Busola
 
1
Foarte frumos domnule Stelian!
Pozele cu capre albe nu s-au incadrat in marimile impuse de forum ? Carpati.org


Miercuri, 21 august 2013 - 11:12  

frosenfire
frosenfire

 
2
sthelica eu doar am sangele mai iute , nu sunt un tip nervos,sunt chiar foarte calm, au fost insa momente cand simteam ca se poate mai mult si noi o cam lalaiam pe traseu ,eram surexcitat de frumusetile muntelui atata tot. deci sa nu se inteleaga gresit oameni buni Carpati.org


Miercuri, 21 august 2013 - 11:24  

ratza
ratza
Busola
 
3
Marfã, bãi Shtelicã! Îmi place cã ai scris pe scurt, cum te ºtiu.


Miercuri, 21 august 2013 - 13:07  

shtelica
shtelica
Caraba
 
4
@ Radu, lumea trebuie sa inteleaga din acest jurnal ca esti un om de baza si ca bratul tau de barbat l-ai intins cu placere sa ma ajuti si sa ajuti si pe altii! ... restu este nesemnificativ

@ Ovidiu, am vrut sa pun doar doua poze in acest jurnal (sti tu bine care), dar nu stric traditia de a scrie fara poze (oricum nu stiu sa le pun)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=163017260549652&set=e.595
620127114862&type=1&theater
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=163017140549664&set=e.595
620127114862&type=1&theater

@ ratza - mersi mersi, dar chiar nu m-am intins pentru ca eu uit repede si multe detalii mi-au scapat. Oricum am scris pe nerasuflate, din doua.


Miercuri, 21 august 2013 - 19:29  

micro
micro
Caraba
 
5
Monumental jurnal ! Si original ! Nu credeam ca am mai vazut undeva o descriere asa frumoasa unei bude, fie ea si la munte Carpati.org L-am parcurs rapid in diagonala, nu pot spune ca l-am citit, asa ca astept un weekend suficient de lung si ploios ca sa ma "infruct" din el pe indelete Carpati.org

Intre timp am dat de un personaj numit Buchmendel care ti-a gasit povestea cu excavatoristul. Sper sa nu fii dezamagit ca poate nu o vei gasi asa frumoasa ca in amintirea din copilarie. Enjoy !

https://picasaweb.google.com/mirceacroitor/PovesteaCuExcavatorist
ul?authkey=Gv1sRgCKeSs8m91O644wE#


Joi, 22 august 2013 - 23:39  

madalinp24
madalinp24
Caraba
 
6
Shtelica, frumos jurnal, ca de altfel si cele din trecut despre Tatra. Chiar mi-a facut placere sa il citesc.

@Micro - mi-ai luat-o inainte cu povestea. Gasisem cartea, ii facusem poze si voiam sa le incarc. Surpriza, erau deja incarcate de tine.
Oricum mi-au placut cartile lui Dumitru Almas in copilarie. Mai ales primele din serie cu istoria ceva mai veche. Aveau niste poze super, iar povestile de acolo erau tare faine...


Vineri, 23 august 2013 - 00:59  

shtelica
shtelica
Caraba
 
7
esti fenomenal micro ... exact este povestea despre care faceam referire ... ai dreptate, amintirea e mult mai profunda ... am recitit, dar parca nu e la fel (ai avut dreptate), doar ideea ca in trecut m-a impresionat foarte foarte mult ...oricum atat de tare s-a intiparit in suflet aceasta poveste incat asa va ramane pe veci ... mersi mult pentru "poveste"

@ madalin mersi chiar daca ti-a luat-o micro inainte, sa stii ca sunt bucuros ca totusi "de povestea mea" mai stiu si alte persoane.

Au trecut atatia ani incat deja nu mai stiam daca exista asa ceva, sau e doar o imaginatie de-a mea care imi dadea impresia de realitate.

multumesc mult


Vineri, 23 august 2013 - 21:41  

leovit
leovit
Busola
 
8
Frumoase amintiri Stelica , a- ti avut o..tura ( expeditie ,cum ai numito tu ) pe cinste .. Am savurat acest jurnal ...cuvant cu cuvant...Totul ,a fost foarte special ,peisajele ,cabanele ,oamenii din tura pe care aproape pe toti ai cunosc ,si ii salut,si abia astept sa ii revad cu drag ..Carpati.org


Sâmbãtã, 24 august 2013 - 22:07  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1201 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org