Dolomitii in luna florilor. Via ferrata (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

Situati in nord-estul Italiei, Dolomitii formeaza o grupa muntoasa de o neasemuita frumusete, fiind inclusi in patrimoniul UNESCO.

Am pasit pentru prima oara pe cararile Dolomitilor acum cativa ani si in ciuda vremii nefavorabile, m-am indragostit de ei. Imi amintesc si acum ploaia torentiala din prima zi si zapada de pe creste, cazuta in miezul verii.

De data asta am plecat la drum in luna florilor, la inceput de iulie si am fost intampinate de un cer plumburiu si de o ploaie torentiala. Am avut o senzatie de deja-vu, dar norul s-a scuturat rapid si din acel moment ploaia nu ne-a mai suparat decat sporadic.

E greu sa descrii in cuvinte ceea ce vezi in jur. Florile sunt una dintre minunile acestor plaiuri: roz, galbene, albe, albastru intens de gentiana, portocalii si violet. Raspandite prin iarba grasa a pajistilor de la baza muntelui, printre grohotisuri aride sau aninate de stanci iti incanta privirea cu frumusetea si diversitatea lor. In contrast cu prospetimea peisajului de vara, sus pe creste, prin cotloane umbrite, zapada atinsa de raza soarelui adauga o nota de stralucire peisajului. Norii pufosi intregesc tabloul, rostogolindu-se frenetic peste creste si dezvaluind forme nebanuite.

Armonia se rasfrange si asupra vietuitoarelor.

Ce poti sa faci in Dolomiti? Extrem de multe! Poti doar sa ridici capul si sa privesti in sus. Poti sa urci cu telecabina si sa ajungi dintr-o data pe cele mai inalte varfuri. Poti sa pedalezi si se te visezi combatant in Turul Italiei. Te poti plimba pentru cateva ore pe poteci line ce te suie pe nesimtite la vreo cabana de unde cuprinzi cu privirea intregul tinut si poti savura o excelenta portie de spaghete preparate in nenumarate feluri. Poti rataci zile intregi cu rucsacul in spinare, din cabana in cabana. Poti sa-ti racoresti picioarele in vreun lac si sa stai tolanit ascultand ciripitul pasarilor. Iar daca simti ca prinzi aripi, te poti catara pe stanci la inaltimi ametitoare.

Undeva la granita dintre turistii obisnuiti si alpinisti, se afla amatorii de via ferrata. Via ferrata este o poteca amenajata cu cabluri si uneori cu scoabe metalice, scari si poduri. O astfel de poteca nu alege intotdeauna calea cea mai usoara spre destinatie ci mai degraba calea cea mai spectaculoasa. In Austria poarta numele de Klettersteig.

Via ferrata isi are originea in timpul Primului Razboi Mondial, cand la granita dintre Italia si Imperiul Austro-Ungar s-au dat lupte crancene. Pentru a asigura accesul trupelor la inaltime intr-un timp cat mai scurt si in conditiile cele mai dificile de vreme s-au amenajat aceste poteci, pe jumatate suspendate si asigurate cu cabluri. Ulterior traseele de via ferrata s-au dezvoltat spre folosul turistilor.

Vestigii ale Primului Razboi Modial sunt pretutindeni: nenumarate grote sapate in munte, cladiri de piatra si guri de tragere. Pe multe dintre ele sta marturie anul in care au fost ridicate. Dar daca vrei sa deschizi o fila de istorie, probabil cel mai nimerit ar fi sa mergi la Cinque Tori si Lagazuoi. Via ferrata Lagazuoi Tunnels (grad 1A) pleaca din Passo Falzarego si te poarta prin tuneluri ce te suie pe trepte nesfarsite de piatra pana la Rifugio Lagazuoi. Aici retraiesti atmosfera austera a epocii caci din loc in loc sunt amenajate grote muzeu. Pentru aceasta excursie, nu este cazul sa ai un echipament special ci doar o lanterna.

Exista doua tipuri de clasificari pentru nivelul de dificultate a traseelor de via ferrata. In Austria se foloseste mai ales clasificarea de la A la G, A, fiind cea mai usoara. Un traseu de via ferrata poate fi descris printr-o schema in care sunt marcate gradele de dificultate ale diferitelor portiuni.

In Italia, am gasit o clasifcare de la 1 la 5, care marcheaza dificultatea si in plus se adauga litera A, B sau C pentru a marca lungimea traseului si posibilitatea de a iesi din el in cazul in care se strica vremea.

Gasiti aici o excelenta descriere a acestor clasificari: https://alavigne.net/Outdoors/FeatureReports/ViaFerrata/?p=ratings

Pentru a parcurge un traseu de via ferrata ai nevoie de echipament:

          Ham

          Casca

          Manusi

          Kit de via ferrata, de fapt o bucla in forma de Y sa V avand doua carabinere la capat. Bucla este elastica pentru a amortiza o eventuala cadere. Carabinierele au un piston de siguranta care le blocheaza. (vezi: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2f/ViaFerrataLanyardPetzlScorpio.jpg )

La primele tentative de via ferrata, pe vremea cand la noi nu exista in magazine acest kit, am folosit o bucata de coarda de vreo doi metri cu doua carabiniere la capat. Carabinierele erau cu filet si ma cam incomodau caci ueori se insurubau si ramaneau blocate in cele mai delicate momente.

In deplasere, ambele bucle trebuie sa se afle pe cablu, iar la trecerea de la un segment la altul trebuie mutata pe rand fiecare carabiniera.

Manusile sunt extrem de importante deoarece te protejeaza foarte de mult. Chiar si asa te poti alege cu basici in palme. Eu folosesc manusi de fitness, fara degete si cu piele in palma. Manusile cu degete te pot incurca la manipularea carabinierelor si la catararea pe stanca.

Din experienta personala, as descrie gradul de dificultate a traseelor de via ferrata in felul urmator:

1 – nivel usor. Acest tip de traseu se poate parcurge fara nici un fel de echipament. Manusile pot fi utile in cazul in care traseul este mai lung.

2 – nivel usor spre mediu. La nevoie, se poate parcurge si fara asigurare. Este recomandat sa ai hamul si kit-ul de via ferrata pe tine pentru a le folosi la nevoie sau daca vrei sa faci o poza.

3 – nivel mediu. De abia acum incepi sa simti ca te cateri. De la acest nivel consider obligatoriu echipamentul de via ferrata.

4 – nivel mediu spre dificil.

5 – nivel dificil si extrem de dificil. La acest nivel, suportul pentru picioare lipseste de cele mai multe ori si trebuie sa cateri portiuni verticale folosindu-te de asperitatile stancii. De asemenea exista pasaje aeriene si treceri prin portiuni expuse, neasigurate. In functie de anotimp si de orientarea traseului poti da de portiuni de zapada care ridica brusc nivelul de dificultate, ceea ce este valabil pentru via ferrata de orice grad. La inceputul sezonului este chiar indicat sa verifici daca traseul parcuge zone nordice, caci zapada poate persista mult timp si poti avea surpriza sa gasesti cabluri ingropate.

In ceea ce priveste zonele aeriene, imaginati-va un bloc de vreo 4 etaje. Pe marginea plafonului este montat cablul de asigurare, iar cataratorul paseste pe o firida sau pe niste scoabe situate pe la nivelul ferestrelor de la ultimul etaj. Din cand in cand mai intalneste cate o statuie montata in drum si trebuie sa o ia in brate ca sa treaca dincolo; caci uneori cataratorii au obiceiul sa circule in ambele sensuri pe astfel de trasee. Si ca tabloul sa fie cat mai real, imagineaza-ti ca blocul nu este perfect paralelipipedic, ci seamana cu un trunchi de piramida cu baza mica in jos. Asta inseamna ca esti usor orientat pe spate, cu un mare gol de aer sub tine si furnicaturi in brate.

Parerea mea este ca pana la nivelul 3, inclusiv se poate folosi bucla improvizata de via ferrata. Pentru nivelurile 4-5 consider ca este

obligatoriu sa ai kit special de via ferrata.

Inainte de alegerea unui traseu, este bine sa te informezi si de posibilitatile de iesire din el. S-ar putea sa le folosesti in cazul in care se strica vremea, te lasa puterile sau pur si simplu intri in criza de timp. Uneori, parcurgerea unui traseu dureaza mult mai mult datorita numarului extrem de mare de cataratori. In special pe traseele foarte populare, este posibil sa inaintezi in sir indian, in ritmul coloanei.

Din observatiile mele, majoritatea turistilor prefera sa faca trasee relativ scurte, de cateva ore. Exista insa si multe trasee unde nu vezi vreo urma de bocanc, daramite un turist in carne si oase.

O alta recomandare este sa analizezi cu mare atentie ceea ce iei in rucsac, caci de multe ori te tractezi in brate si daca nu esti Popeye Marinarul, o sa simti fiecare gram in plus. Este bine de stiut ca exceptand zona de creasta, in general gasesti apa pe traseu si la cabane. Iar la cabane poti manca o portie de spaghete cu aproximativ 10 euro. Atentie, cabanele situate in apropierea instalatiilor de transport pe cablu nu mai servesc masa cu vreo trei sferturi de ora inainte de inchiderea instalatiei.

In cele ce urmeaza, o sa dau cateva informatii in privinta traseelor noastre. Ne-am cazat la camping. Campingurile sunt curate si au de obicei un mic magazin, o zona pentru spalat vase, masini de spalat rufe si chiar uscatorie.

Pentru inceput am poposit in camping-ul din Colfosco.

Ziua 1: Colfosco – Sassonger – Rifugio Puez - Piz de Puez

Altitudine max: 2913 m

Lungime: 27 km

Diferenta de nivel: 1885m

Durata deplasare: 9:30 Atentie, acesta este timpul de deplasare fara pauze. Se mai adauga 2 ore.

Cazare: Camping Colfosco

Traseul este situat in Parcul Natural Puez-Geisler. Varful Sassonger este emblematic pentru micuta localitate Colfosco. O strajuieste in partea de nord si pare complet inaccesibil. Se spune ca peisajul din varf este remarcabil, dar din pacate ceata sa risispit la putin timp dupa ce am coborat de pe el. Traseul are ca punct de plecare partia de schi din Colfosco. Urcarea pe Sassonger nu este nici pe departe atat de fioroasa cum pare de jos. Via ferrata care duce pe varf, are gradul 1A. Are vreo 2-3 cabluri si poate fi parcusa fara probleme.

Dupa coborarea de pe varf am continuat spre Rifugio Puez. Am ales poteca din stanga, in urcare, care pleaca chiar din saua unde coboara traseul de pe Sassonger. De la Rifugio Puez am urcat pe Piz de Puez pe un traseu fara dificultati tehnice. Intoarcerea a fost tot pe la Rifugio Puez si apoi pe la Forc. Ciampei si Lech de Ciampei.

Ziua 2: Gruppo del Sella: Passo Gardena – Via ferrata Brigata Tridentina - Utia Pisciadu-Sela de Pisciadu-Val Ciadin

Altitudine max: 2906 m

Lungime: 23,5 km

Diferenta de nivel: 1027 m

Durata depasare: 8 h + 2 h

Dificulate Brigata Tridentina: 3B

Cazare: Camping Colfosco

Daca te uiti din Colfosco spre Sella nu poti sa nu remarci un fir de apa ce se pravale peste zeci de metri de stanca. Pe aici urca traseul de via ferrata Brigata Tridentina.

Punctul de pornire al traseului este o parcare situata intre Colfosco si Passo Gardena, pe partea stanga cum vii dinspre Colfosco. Intrarea in parcare este intr-o curba si daca nu esti foarte atent ai sanse sa o ratezi, deoarece parcarea este mai jos decat soseaua si din acest motiv nu este vizibila. Din parcare sunt indicatoare, dar daca vrei sa faci traseul chiar de la inceput urmeaza cararea din stanga, situata la nivelul cel mai de jos. Prima parte a traseului este ceva mai umeda, si poate fi evitata daca alegi inca din parcare varianta situata pe stanga, putin mai sus. Dupa prima catarare, de cativa zeci de metri, urmeaza o noua poteca ce duce la baza cascadei. De aici incepe partea cea mai spectaculoasa. Pe tot parcursul catararii ai la picioare soseaua si Passo Gardena, iar in stanga cascada. Brigata Tridentina este un traseu extrem de popular si este bine sa pleci in traseu fie dimineata devreme, fie mai tarziu. In general deplasarea se face in ritmul coloanei.

Majoritatea turistilor se opresc la cabana Utia Pisciadu de unde exista un traseu de coborare amenajat cu cabluri, dar relativ usor (in partea dreapta fata de Brigata Tridentina).

Noi am urcat pana in creasta, urmand poteca din partea dreapta a lacului. Chiar inainte de iesirea in creasta am intalnit zapada si cateva cabluri la care am ajuns strecurandu-ne printr-o rimaye.

Din creasta am luat-o spre dreapta, am travesat cateva limbi de zapada si am coborat pe urmatoarea vale. Valea pare usoara si chiar asa este in partea superioara, doar ca se termina brusc cu o mini-via ferrata “in curs de amenajare”.

O data depasit acest obstacol, reintri in scurt timp pe traseul clasic de coborare.

Ziua 3: Gruppo del Sella: Passo Pordoi-Rifugio Forcella Pordoi-Piz Boe-Utia F. Kostner

Altitudine max: 3127 m

Lungime: 20,6 km

Diferenta de nivel: 1288 m

Durata depasare: 7:15 h + 2 h

Cazare: Camping Colfosco

Piz Boe este un punct de belvedere de 5 stele situat la peste trei mii de metri. Marmolada pare la o aruncatura de bat si un un zoom mai puternic poti sa vezi chiar si poteca ce urca prin zapada spre varf.

Si asa cum enumera un bunic pentru nepot undeva langa mine, vezi aproape toti Dolomitii: Civetta, Pelmo, Antelao, Nuvolau. In nord se intinde platoul de piatra al masivului Sella.

Traseul nu prezinta dificultati tehnice si este extrem de frecventat. Punctul de plecare este Passo Pordoi, unde poti lasa masina intr-o parcare. Multi turisti prefera sa urce cu telecabina pana la Rifugio Forc. del Pordoi si sa parcurga pe jos doar ultima portiune. Noi am urcat pe jos. De la Rifugio Forc. del Pordoi au aparut limbile de zapada dar ne-am descurcat doar cu betele. Aceasta portiune este foarte aglomerata si se merge in sir indian.

De pe varf, am continuat pe creasta, pe un traseu destinat doar turistilor “experimentati” si am coborat la cabana Utia F. Kostner. Ultima portiune inainte de cabana este via ferrata “Lichtenfelser Steig -Piz Boe” de dificultate 1B pe care am coborat-o fara echipament.

Ne-am intors in Passo Pordoi pe o poteca pe curba de nivel, admirand profilul masivului Marmolada.

Ziua 4: Le Tofane: Rif. A. Dibonna-Rif. Pomedes-Via Ferrata Sentierro Giuseppe Olivieri-Un segment din via ferrata Punta Anna-Rif. Cantore-Via ferrata Sentiero Astaldi

Altitudine max: 2981 m

Lungime: 20 km

Diferenta de nivel: 1353 m

Durata depasare: 8 h + 2 h

Cazare: Camping in Cortina D'Ampezzo

Grad via ferrata Sentiero Giuseppe Olivieri: 1B

Grad via ferrata Punta Anna: 5C. ATENTIE, nivelul de dificultate este ridicat.

Grad via ferrata Sentiero Astaldi: 1A

Aceasta a fost ziua in care am migrat de la Colfosco la Cortina D'Ampezzo. Ne-am oprit pe drum pentru a face un traseu in Tofane. Am lasat masina intr-o parcare situata pe soseaua ce leaga Passo Falzarego de Cortina D'Ampezzo si am pornit spre Rifugio Angelo Dibona. Poteca pana la cabana este extrem de pitoreasca si strabate o padure captusita cu muschi si iarba grasa. Dar daca vrei sa castigi timp, poti sa mergi cu masina chiar pana la refugiu, pe un drum forestier impecabil. De aici am pornit spre Rifugio Pomedes iar apoi am intrat pe Via Ferrata Sentierro Olivieri care se termina pe partia de schi.

Din acest punct am urmat spre stanga o poteca nemarcata care iese in creasta principala si intersecteaza via ferrata Punta Anna. Punta Anna urca pe al treilea varf ca inaltime din Dolomiti, Tofana di Mezzo (3241 m). Poteca de legatura nu are dificultati tehnice, doar ca in prima parte este plina de grohotis si este greu de inaintat. La punctul de intersectie cu via ferrata exista posibilitatea sa cobori pe partea cealalta, dar nu stiu cat este de dificil. Noi am continuat pe Punta Anna. Chiar daca nu este cea mai grea portiune a traseului de via ferrata, are zone expuse si nu o recomand sub nici o forma decat celor foarte experimentati si care nu au rau de inaltime.

Am iesit din Punta Anna cu mult inainte de a ajunge pe varf si am trecut pe partea stanga a crestei printr-o arcada foarte spectaculoasa. La un moment dat, via ferrata se bifurca: o parte urca pe un mic varfulet unde se termina brusc iar partea cealalta marcata cu sageata rosie este de fapt continuarea traseului.

Ne-am oprit la Rifugio Cantore, o cladire inchisa, ramasa probabil tot din timpul razboiului. In drum spre Rifugio Angelo Dibona ne-am abatut pe via ferrata Sentiero Astaldi. Chiar daca este scurta si usoara, aceasta via ferrata merita facuta pentru peisajul extrem de spectaculos.

Ziua 5: Gruppo del Cristallo: Ospitale-Via Ferrata Ivano Dibona-Rif. G. Lorenzi-Farc. Verde

Altitudine max: 2934 m

Lungime: 28 km

Diferenta de nivel: 2085 m

Durata depasare: 10:30 h + 2 h

Cazare: Camping in Cortina D'Ampezzo

Grad via ferrata Ivano Dibona: 2B

Via ferrata Ivano Dibona are cel mai lung pod suspendat de via ferrata din Dolomiti. In general, acest traseu se face urcand cu telegondola pana la Rifugio Guido Lorenzi. Partea cea mai spectaculoasa este intre Rifugio Guido Lorenzi si saua Forcella Grande cu o eventuala deviatie spre varful Cristallo D'Ampezzo (3008 m). In cazul in care alegi sa urci cu telefericul, exista posibilitatea sa te intorci la punctul de pornire dupa ce parcurgi prima parte a traseului.

Drumul ales de noi a fost extrem de lung si dificil, in special datorita diferentei de nivel. Am pornit de la Ospitale, situat pe soseaua ce leaga Cortina D'Ampezzo de Dobbiaco. Am parcurs intregul traseu pana la Rifugio Lorenzi si apoi ne-am intors in saua Forcella Grande de unde am inceput coborarea spre saua Forc. Verde. De aici am coborat direct pe vale, urmand o poteca nemarcata pe firul vaii si care coteste brusc la dreapta ceva mai jos de nivelul primilor jnepeni, intr-un loc marcat de o momaie. Poteca urmeaza curba de nivel si inainteaza destul de firav printr-o mare de jnepeni si in final intersecteaza poteca marcata. Din motive de orientare, nu recomand acesta varianta decat celor foarte experimentati. O alta posibilitate, mai lunga si mai dificila, dar fara probleme de orientare este via ferrata “Renato de Pol” (grad 2B) care porneste din saua Forc. Verde si urmeaza linia crestei. Acest traseu are si cateva pasaje de urcare.

Ziua 6: Punta Sorapis: Passo Tre Croci – Forc. Cadin – Rif. Vandelli – Lago di Sorapiss

Altitudine max: 2276 m

Lungime: 21,5 km

Diferenta de nivel: 1165 m

Durata depasare: 7:30 h + 2 h

Cazare: Camping in Cortina D'Ampezzo

Lacul Sorapis este o bijuterie a Dolomitilor ce nu trebuie ratata. Traseul porneste din Passo Tre Croci iar poteca ce duce direct la lac este relativ usoara, dar si foarte aglomerata. Noi am ales varianta ocolita, poteca 213 + 216 care urca si apoi coboara spre Rifugio Vandelli. Are cateva lanturi, dar nu este necesar nici un echipament de via ferrata. Am coborat pe poteca 217 + 209.

Un traseu foarte frumos, dar si mult mai lung poate fi urmat de la lacul Sorapis in sus pe poteca 215 pana la Tondi di Sorapis. Coborarea se face pe poteca 213. Circuitul ofera o perspectiva fantastica asupra lacului.

Voi face o ultima recomandare in privinta traseelor: nu ratati Tre Cime di Lavaredo. Soseaua pana acolo este foarte abrupta si exista o taxa de acces. Eu as lasa masina in parcarea de dinaintea barierei unde se plateste taxa si as urca pe jos pana la Tre Cime di Lavaredo. Daca urci cu masina pana in parcarea de sus, traseul este destul de scurt si merge mult pe curba de nivel. Recomand abordarea circuitului in sensul acelor de ceasornic.

Resurse Web

Descrierea unor trasee de via ferrata: https://alavigne.net/Outdoors/FeatureReports/ViaFerrata/

Aici poti obtine informatii utile privind cea mai buna perioada pentru a vizita Dolomitii: http://www.hiking-in-the-dolomites.it/index.php/general-information/best-time-to-visit.html

Toata lumea recomanda sa se evite luna august din motive de aglomeratie.

Carti si harti: https://www.amazon.com/Via-Ferratas-Italian-Dolomites-Cicerone/dp/1852845929?ie=UTF8&*Version*=1&*entries*=0

Harti gasiti de la editura Tabacco si pot fi procurate de la fata locului, chiar si din magazinul camping-ului.

Miercuri, 27 iulie 2016 - 20:22 
Afisari: 1,749 


mihaelat