Dolomitii in luna florilor. Via ferrata (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)
Situati in nord-estul Italiei,
Dolomitii formeaza o grupa muntoasa de o neasemuita frumusete, fiind
inclusi in patrimoniul UNESCO.
Am pasit pentru prima oara pe cararile
Dolomitilor acum cativa ani si in ciuda vremii nefavorabile, m-am
indragostit de ei. Imi amintesc si acum ploaia torentiala din prima
zi si zapada de pe creste, cazuta in miezul verii.
De data asta am plecat la drum in luna
florilor, la inceput de iulie si am fost intampinate de un cer
plumburiu si de o ploaie torentiala. Am avut o senzatie de deja-vu,
dar norul s-a scuturat rapid si din acel moment ploaia nu ne-a mai
suparat decat sporadic.
E greu sa descrii in cuvinte ceea ce
vezi in jur. Florile sunt una dintre minunile acestor plaiuri: roz,
galbene, albe, albastru intens de gentiana, portocalii si violet.
Raspandite prin iarba grasa a pajistilor de la baza muntelui,
printre grohotisuri aride sau aninate de stanci iti incanta privirea
cu frumusetea si diversitatea lor. In contrast cu prospetimea
peisajului de vara, sus pe creste, prin cotloane umbrite, zapada
atinsa de raza soarelui adauga o nota de stralucire peisajului. Norii
pufosi intregesc tabloul, rostogolindu-se frenetic peste creste si
dezvaluind forme nebanuite.


Armonia se rasfrange si asupra
vietuitoarelor.


Ce poti sa faci in Dolomiti? Extrem de
multe! Poti doar sa ridici capul si sa privesti in sus. Poti sa urci
cu telecabina si sa ajungi dintr-o data pe cele mai inalte varfuri.
Poti sa pedalezi si se te visezi combatant in Turul Italiei. Te poti
plimba pentru cateva ore pe poteci line ce te suie pe nesimtite la
vreo cabana de unde cuprinzi cu privirea intregul tinut si poti
savura o excelenta portie de spaghete preparate in nenumarate feluri.
Poti rataci zile intregi cu rucsacul in spinare, din cabana in
cabana. Poti sa-ti racoresti picioarele in vreun lac si sa stai
tolanit ascultand ciripitul pasarilor. Iar daca simti ca prinzi
aripi, te poti catara pe stanci la inaltimi ametitoare.
Undeva la granita dintre turistii
obisnuiti si alpinisti, se afla amatorii de via ferrata. Via ferrata
este o poteca amenajata cu cabluri si uneori cu scoabe metalice,
scari si poduri. O astfel de poteca nu alege intotdeauna calea cea
mai usoara spre destinatie ci mai degraba calea cea mai
spectaculoasa. In Austria poarta numele de Klettersteig.
Via ferrata isi are originea in timpul
Primului Razboi Mondial, cand la granita dintre Italia si Imperiul
Austro-Ungar s-au dat lupte crancene. Pentru a asigura accesul
trupelor la inaltime intr-un timp cat mai scurt si in conditiile cele
mai dificile de vreme s-au amenajat aceste poteci, pe jumatate
suspendate si asigurate cu cabluri. Ulterior traseele de via ferrata
s-au dezvoltat spre folosul turistilor.
Vestigii ale Primului Razboi Modial
sunt pretutindeni: nenumarate grote sapate in munte, cladiri de
piatra si guri de tragere. Pe multe dintre ele sta marturie anul in
care au fost ridicate. Dar daca vrei sa deschizi o fila de istorie,
probabil cel mai nimerit ar fi sa mergi la Cinque Tori si Lagazuoi.
Via ferrata Lagazuoi Tunnels (grad 1A) pleaca din Passo Falzarego si
te poarta prin tuneluri ce te suie pe trepte nesfarsite de piatra
pana la Rifugio Lagazuoi. Aici retraiesti atmosfera austera a epocii
caci din loc in loc sunt amenajate grote muzeu. Pentru aceasta
excursie, nu este cazul sa ai un echipament special ci doar o
lanterna.
Exista doua tipuri de clasificari
pentru nivelul de dificultate a traseelor de via ferrata. In Austria
se foloseste mai ales clasificarea de la A la G, A, fiind cea mai
usoara. Un traseu de via ferrata poate fi descris printr-o schema in
care sunt marcate gradele de dificultate ale diferitelor portiuni.
In Italia, am gasit o clasifcare de la
1 la 5, care marcheaza dificultatea si in plus se adauga litera A, B
sau C pentru a marca lungimea traseului si posibilitatea de a iesi
din el in cazul in care se strica vremea.
Gasiti aici o excelenta descriere a
acestor clasificari:
https://alavigne.net/Outdoors/FeatureReports/ViaFerrata/?p=ratings
Pentru a parcurge un traseu de via
ferrata ai nevoie de echipament:
Ham
Casca
Manusi
Kit de via ferrata, de fapt o
bucla in forma de Y sa V avand doua carabinere la capat. Bucla este
elastica pentru a amortiza o eventuala cadere. Carabinierele au un
piston de siguranta care le blocheaza. (vezi:
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2f/ViaFerrataLanyardPetzlScorpio.jpg
)
La primele tentative de via ferrata, pe
vremea cand la noi nu exista in magazine acest kit, am folosit o
bucata de coarda de vreo doi metri cu doua carabiniere la capat.
Carabinierele erau cu filet si ma cam incomodau caci ueori se
insurubau si ramaneau blocate in cele mai delicate momente.
In deplasere, ambele bucle trebuie sa
se afle pe cablu, iar la trecerea de la un segment la altul trebuie
mutata pe rand fiecare carabiniera.
Manusile sunt extrem de importante
deoarece te protejeaza foarte de mult. Chiar si asa te poti alege cu
basici in palme. Eu folosesc manusi de fitness, fara degete si cu
piele in palma. Manusile cu degete te pot incurca la manipularea
carabinierelor si la catararea pe stanca.
Din experienta personala, as descrie
gradul de dificultate a traseelor de via ferrata in felul urmator:
1 – nivel usor. Acest tip de traseu
se poate parcurge fara nici un fel de echipament. Manusile pot fi
utile in cazul in care traseul este mai lung.
2 – nivel usor spre mediu. La nevoie,
se poate parcurge si fara asigurare. Este recomandat sa ai hamul si
kit-ul de via ferrata pe tine pentru a le folosi la nevoie sau daca
vrei sa faci o poza.
3 – nivel mediu. De abia acum incepi
sa simti ca te cateri. De la acest nivel consider obligatoriu
echipamentul de via ferrata.
4 – nivel mediu spre dificil.
5 – nivel dificil si extrem de
dificil. La acest nivel, suportul pentru picioare lipseste de cele
mai multe ori si trebuie sa cateri portiuni verticale folosindu-te de
asperitatile stancii. De asemenea exista pasaje aeriene si treceri
prin portiuni expuse, neasigurate. In functie de anotimp si de
orientarea traseului poti da de portiuni de zapada care ridica brusc
nivelul de dificultate, ceea ce este valabil pentru via ferrata de
orice grad. La inceputul sezonului este chiar indicat sa verifici
daca traseul parcuge zone nordice, caci zapada poate persista mult
timp si poti avea surpriza sa gasesti cabluri ingropate.
In ceea ce priveste zonele aeriene,
imaginati-va un bloc de vreo 4 etaje. Pe marginea plafonului este
montat cablul de asigurare, iar cataratorul paseste pe o firida sau
pe niste scoabe situate pe la nivelul ferestrelor de la ultimul etaj.
Din cand in cand mai intalneste cate o statuie montata in drum si
trebuie sa o ia in brate ca sa treaca dincolo; caci uneori
cataratorii au obiceiul sa circule in ambele sensuri pe astfel de
trasee. Si ca tabloul sa fie cat mai real, imagineaza-ti ca blocul nu
este perfect paralelipipedic, ci seamana cu un trunchi de piramida
cu baza mica in jos. Asta inseamna ca esti usor orientat pe spate,
cu un mare gol de aer sub tine si furnicaturi in brate.
Parerea mea este ca pana la nivelul 3,
inclusiv se poate folosi bucla improvizata de via ferrata. Pentru
nivelurile 4-5 consider ca este
obligatoriu sa ai kit special de via
ferrata.
Inainte de alegerea unui traseu, este
bine sa te informezi si de posibilitatile de iesire din el. S-ar
putea sa le folosesti in cazul in care se strica vremea, te lasa
puterile sau pur si simplu intri in criza de timp. Uneori,
parcurgerea unui traseu dureaza mult mai mult datorita numarului
extrem de mare de cataratori. In special pe traseele foarte populare,
este posibil sa inaintezi in sir indian, in ritmul coloanei.
Din observatiile mele, majoritatea
turistilor prefera sa faca trasee relativ scurte, de cateva ore.
Exista insa si multe trasee unde nu vezi vreo urma de bocanc,
daramite un turist in carne si oase.
O alta recomandare este sa analizezi cu
mare atentie ceea ce iei in rucsac, caci de multe ori te tractezi in
brate si daca nu esti Popeye Marinarul, o sa simti fiecare gram in
plus. Este bine de stiut ca exceptand zona de creasta, in general
gasesti apa pe traseu si la cabane. Iar la cabane poti manca o portie
de spaghete cu aproximativ 10 euro. Atentie, cabanele situate in
apropierea instalatiilor de transport pe cablu nu mai servesc masa cu
vreo trei sferturi de ora inainte de inchiderea instalatiei.
In cele ce urmeaza, o sa dau cateva
informatii in privinta traseelor noastre. Ne-am cazat la camping.
Campingurile sunt curate si au de obicei un mic magazin, o zona
pentru spalat vase, masini de spalat rufe si chiar uscatorie.
Pentru inceput am poposit in camping-ul
din Colfosco.
Ziua 1: Colfosco – Sassonger –
Rifugio Puez - Piz de Puez
Altitudine max: 2913
m
Lungime: 27 km
Diferenta de nivel: 1885m
Durata deplasare: 9:30
Atentie, acesta este timpul de deplasare fara pauze. Se mai adauga 2
ore.
Cazare: Camping Colfosco
Traseul este situat in Parcul Natural
Puez-Geisler. Varful Sassonger este emblematic pentru micuta
localitate Colfosco. O strajuieste in partea de nord si pare complet
inaccesibil. Se spune ca peisajul din varf este remarcabil, dar din
pacate ceata sa risispit la putin timp dupa ce am coborat de pe el.
Traseul are ca punct de plecare partia de schi din Colfosco. Urcarea
pe Sassonger nu este nici pe departe atat de fioroasa cum pare de
jos. Via ferrata care duce pe varf, are gradul 1A. Are vreo 2-3
cabluri si poate fi parcusa fara probleme.
Dupa coborarea de pe varf am continuat
spre Rifugio Puez. Am ales poteca din stanga, in urcare, care pleaca
chiar din saua unde coboara traseul de pe Sassonger. De
la Rifugio Puez am urcat pe Piz de Puez
pe un traseu fara dificultati tehnice. Intoarcerea a fost tot pe la
Rifugio Puez si apoi pe la Forc. Ciampei si Lech de Ciampei.


Ziua 2:
Gruppo del Sella: Passo Gardena – Via
ferrata Brigata Tridentina - Utia Pisciadu-Sela de Pisciadu-Val
Ciadin
Altitudine max: 2906
m
Lungime: 23,5
km
Diferenta de nivel: 1027
m
Durata depasare: 8 h + 2 h
Dificulate Brigata
Tridentina: 3B
Cazare: Camping Colfosco
Daca te uiti din Colfosco
spre Sella nu poti sa nu remarci un fir de apa ce se pravale peste
zeci de metri de stanca. Pe aici urca traseul de via ferrata Brigata
Tridentina.

Punctul de pornire al
traseului este o parcare situata intre Colfosco si Passo Gardena, pe
partea stanga cum vii dinspre Colfosco. Intrarea in parcare este
intr-o curba si daca nu esti foarte atent ai sanse sa o ratezi,
deoarece parcarea este mai jos decat soseaua si din acest motiv nu
este vizibila. Din parcare sunt indicatoare, dar daca vrei sa faci
traseul chiar de la inceput urmeaza cararea din stanga, situata la
nivelul cel mai de jos. Prima parte a traseului este ceva mai umeda,
si poate fi evitata daca alegi inca din parcare varianta situata pe
stanga, putin mai sus. Dupa prima catarare, de cativa zeci de metri,
urmeaza o noua poteca ce duce la baza cascadei. De aici incepe partea
cea mai spectaculoasa. Pe tot parcursul catararii ai la picioare
soseaua si Passo Gardena, iar in stanga cascada. Brigata Tridentina
este un traseu extrem de popular si este bine sa pleci in traseu fie
dimineata devreme, fie mai tarziu. In general deplasarea se face in
ritmul coloanei.


Majoritatea turistilor se
opresc la cabana Utia Pisciadu de unde exista un traseu de coborare
amenajat cu cabluri, dar relativ usor (in partea dreapta fata de
Brigata Tridentina).

Noi am urcat pana in
creasta, urmand poteca din partea dreapta a lacului. Chiar inainte de
iesirea in creasta am intalnit zapada si cateva cabluri la care am
ajuns strecurandu-ne printr-o rimaye.

Din creasta am luat-o spre
dreapta, am travesat cateva limbi de zapada si am coborat pe
urmatoarea vale. Valea pare usoara si chiar asa este in partea
superioara, doar ca se termina brusc cu o mini-via ferrata “in curs
de amenajare”.

O data depasit acest
obstacol, reintri in scurt timp pe traseul clasic de coborare.

Ziua 3:
Gruppo del Sella: Passo Pordoi-Rifugio Forcella
Pordoi-Piz Boe-Utia F. Kostner
Altitudine max: 3127
m
Lungime: 20,6 km
Diferenta de nivel: 1288
m
Durata depasare: 7:15 h +
2 h
Cazare: Camping Colfosco
Piz Boe este un punct de
belvedere de 5 stele situat la peste trei mii de metri. Marmolada
pare la o aruncatura de bat si un un zoom mai puternic poti sa vezi
chiar si poteca ce urca prin zapada spre varf.
Si asa cum enumera un
bunic pentru nepot undeva langa mine, vezi aproape toti Dolomitii:
Civetta, Pelmo, Antelao, Nuvolau. In nord se intinde platoul de
piatra al masivului Sella.

Traseul nu prezinta
dificultati tehnice si este extrem de frecventat. Punctul de plecare
este Passo Pordoi, unde poti lasa masina intr-o parcare. Multi
turisti prefera sa urce cu telecabina pana la Rifugio
Forc. del Pordoi si sa parcurga pe jos doar ultima portiune. Noi am
urcat pe jos. De la Rifugio Forc. del Pordoi au aparut limbile de
zapada dar ne-am descurcat doar cu betele. Aceasta portiune este
foarte aglomerata si se merge in sir indian.

De pe
varf, am continuat pe creasta, pe un traseu destinat doar turistilor
“experimentati” si am coborat la cabana Utia F. Kostner. Ultima
portiune inainte de cabana este via ferrata “Lichtenfelser Steig
-Piz Boe” de dificultate 1B pe care am coborat-o fara echipament.


Ne-am
intors in Passo Pordoi pe o poteca pe curba de nivel, admirand
profilul masivului Marmolada.

Ziua 4: Le
Tofane: Rif. A. Dibonna-Rif. Pomedes-Via Ferrata Sentierro Giuseppe
Olivieri-Un segment din via ferrata Punta Anna-Rif. Cantore-Via
ferrata Sentiero Astaldi
Altitudine max:
2981 m
Lungime: 20 km
Diferenta de nivel: 1353
m
Durata depasare: 8 h + 2
h
Cazare: Camping in Cortina
D'Ampezzo
Grad via ferrata Sentiero
Giuseppe Olivieri: 1B
Grad via ferrata Punta
Anna: 5C. ATENTIE, nivelul de dificultate este ridicat.
Grad via ferrata Sentiero
Astaldi: 1A
Aceasta a fost ziua in
care am migrat de la Colfosco la Cortina D'Ampezzo. Ne-am oprit pe
drum pentru a face un traseu in Tofane. Am lasat masina intr-o
parcare situata pe soseaua ce leaga Passo Falzarego de Cortina
D'Ampezzo si am pornit spre Rifugio Angelo Dibona. Poteca pana la
cabana este extrem de pitoreasca si strabate o padure captusita cu
muschi si iarba grasa. Dar daca vrei sa castigi timp, poti sa mergi
cu masina chiar pana la refugiu, pe un drum forestier impecabil. De
aici am pornit spre Rifugio Pomedes iar apoi am intrat pe Via Ferrata
Sentierro Olivieri care se termina pe partia de schi.

Din acest punct am urmat
spre stanga o poteca nemarcata care iese in creasta principala si
intersecteaza via ferrata Punta Anna. Punta Anna urca pe al treilea
varf ca inaltime din Dolomiti, Tofana di Mezzo (3241 m). Poteca de
legatura nu are dificultati tehnice, doar ca in prima parte este
plina de grohotis si este greu de inaintat. La punctul de intersectie
cu via ferrata exista posibilitatea sa cobori pe partea cealalta, dar
nu stiu cat este de dificil. Noi am continuat pe Punta Anna. Chiar
daca nu este cea mai grea portiune a traseului de via ferrata, are
zone expuse si nu o recomand sub nici o forma decat celor foarte
experimentati si care nu au rau de inaltime.

Am iesit din Punta Anna cu
mult inainte de a ajunge pe varf si am trecut pe partea stanga a
crestei printr-o arcada foarte spectaculoasa. La un moment dat, via
ferrata se bifurca: o parte urca pe un mic varfulet unde se termina
brusc iar partea cealalta marcata cu sageata rosie este de fapt
continuarea traseului.

Ne-am oprit la Rifugio
Cantore, o cladire inchisa, ramasa probabil tot din timpul
razboiului. In drum spre Rifugio Angelo Dibona ne-am abatut pe via
ferrata Sentiero Astaldi. Chiar daca este scurta si usoara, aceasta
via ferrata merita facuta pentru peisajul extrem de spectaculos.

Ziua 5:
Gruppo del Cristallo: Ospitale-Via Ferrata Ivano
Dibona-Rif. G. Lorenzi-Farc. Verde
Altitudine max:
2934 m
Lungime: 28 km
Diferenta de nivel: 2085
m
Durata depasare: 10:30 h
+ 2 h
Cazare: Camping in Cortina
D'Ampezzo
Grad via ferrata Ivano
Dibona: 2B
Via ferrata Ivano Dibona
are cel mai lung pod suspendat de via ferrata din Dolomiti. In
general, acest traseu se face urcand cu telegondola pana la Rifugio
Guido Lorenzi. Partea cea mai spectaculoasa este intre Rifugio
Guido Lorenzi si saua Forcella Grande cu o eventuala deviatie spre
varful Cristallo D'Ampezzo (3008 m). In cazul in care alegi sa urci
cu telefericul, exista posibilitatea sa te intorci la punctul de
pornire dupa ce parcurgi prima parte a traseului.

Drumul ales de noi a fost
extrem de lung si dificil, in special datorita diferentei de nivel.
Am pornit de la Ospitale, situat pe soseaua ce leaga Cortina
D'Ampezzo de Dobbiaco. Am parcurs intregul traseu pana la Rifugio
Lorenzi si apoi ne-am intors in saua Forcella Grande de unde am
inceput coborarea spre saua Forc. Verde. De aici am coborat direct pe
vale, urmand o poteca nemarcata pe firul vaii si care coteste brusc
la dreapta ceva mai jos de nivelul primilor jnepeni, intr-un loc
marcat de o momaie. Poteca urmeaza curba de nivel si inainteaza
destul de firav printr-o mare de jnepeni si in final intersecteaza
poteca marcata. Din motive de orientare, nu recomand acesta varianta
decat celor foarte experimentati. O alta posibilitate, mai lunga si
mai dificila, dar fara probleme de orientare este via ferrata “Renato
de Pol” (grad 2B) care porneste din saua Forc. Verde si urmeaza
linia crestei. Acest traseu are si cateva pasaje de urcare.


Ziua 6:
Punta Sorapis: Passo Tre Croci – Forc. Cadin –
Rif. Vandelli – Lago di Sorapiss
Altitudine max: 2276
m
Lungime: 21,5 km
Diferenta de nivel: 1165
m
Durata depasare: 7:30 h +
2 h
Cazare: Camping in Cortina
D'Ampezzo
Lacul Sorapis este o
bijuterie a Dolomitilor ce nu trebuie ratata. Traseul porneste din
Passo Tre Croci iar poteca ce duce direct la lac este relativ usoara,
dar si foarte aglomerata. Noi am ales varianta ocolita, poteca 213 +
216 care urca si apoi coboara spre Rifugio Vandelli. Are cateva
lanturi, dar nu este necesar nici un echipament de via ferrata. Am
coborat pe poteca 217 + 209.
Un traseu foarte frumos,
dar si mult mai lung poate fi urmat de la lacul Sorapis in sus pe
poteca 215 pana la Tondi di Sorapis. Coborarea se face pe poteca 213.
Circuitul ofera o perspectiva fantastica asupra lacului.

Voi face o ultima
recomandare in privinta traseelor: nu ratati Tre Cime di Lavaredo.
Soseaua pana acolo este foarte abrupta si exista o taxa de acces. Eu
as lasa masina in parcarea de dinaintea barierei unde se plateste
taxa si as urca pe jos pana la Tre Cime di Lavaredo. Daca urci cu
masina pana in parcarea de sus, traseul este destul de scurt si merge
mult pe curba de nivel. Recomand abordarea circuitului in sensul
acelor de ceasornic.

Resurse Web
Descrierea unor trasee de
via ferrata: https://alavigne.net/Outdoors/FeatureReports/ViaFerrata/
Aici poti obtine
informatii utile privind cea mai buna perioada pentru a vizita
Dolomitii:
http://www.hiking-in-the-dolomites.it/index.php/general-information/best-time-to-visit.html
Toata lumea recomanda sa
se evite luna august din motive de aglomeratie.
Carti si harti:
https://www.amazon.com/Via-Ferratas-Italian-Dolomites-Cicerone/dp/1852845929?ie=UTF8&*Version*=1&*entries*=0
Harti gasiti de la editura
Tabacco si pot fi procurate de la fata locului, chiar si din
magazinul camping-ului.
Miercuri, 27 iulie 2016 - 20:22
Afisari: 2,153
mihaelat
Joi, 4 august 2016 - 15:09