Doar câteva priviri asupra Marelui Nord (Muntii Maramuresului)

   Din cele mai vechi timpuri, o virtute de toată lauda a fost răbdarea.

   Răbdarea e atunci când profiţi de răstimpul liniştit în care nimic nu trebuie să te scoată din ale tale. E puterea de a-ţi stăpâni primul impuls pentru a aştepta împrejurări mai favorabile.

   Eu am cumparat ghidul Munţilor Rodnei, cel cu numarul 20 în Colecţia ,,Munţii Noştri”, încă de la apariţia sa din anul 1979, deci acum 40 de ani. Şi în tot acest răstimp am avut răbdare ca drumul de acces spre Pasul Prislop, DN18 Iacobeni-Borşa, să fie modernizat.

   Şi se vede treaba că răbdarea mi-a fost răsplatită, pentru că deîndată ce am intrat pe acest drum dinspre Iacobeni, am constatat că se rulează încântător de frumos...

   După mai puţin de 10km opresc în localitatea Ciocăneşti pentru a fotografia casele decorate cu zugrăveli reprezentând motive naţionale.

 

 

   Comuna de pe Valea Bistriţei Aurii este un adevarat muzeu în aer liber, alăturându-se în acest fel altor sate frumoase din ţara, cum ar fi Remetea (Totok) din Alba şi satul-turistic Şirnea...

   Decoraţiunile de pe case au fost trecute de oameni şi pe ouăle încondeiate, astfel că în centru se află şi un Muzeu naţional al ouăleror încondeiate.

 

 

   Dincolo de Ciocăneşti drumul străbate un bazin depresionar cu vârfuri îmbietoare spre dreapta, spre Obcina Mestecănişului, aşa cum se prezintă şi muntele Botoşul Mare.

   Locurile se aglomerează odată ajunşi în localitatea Cârlibaba, pentru că e uşor de identificat drumul care urcă în Pasul Cârlibaba şi trece spre Izvoarele Sucevei, apoi confluenţa pâraielor Cârlibaba şi Ţibău, ambele însoţite spre amonte de drumuri forestiere şi deschizând între ele locul pentru Munţii Ţibăului, cu Piatra Ţibăului aninată chiar deasupra şoselei asfaltate.

   La Casele Rotunda e drumul care urcă spre stânga în Pasul Rotunda, dar indicatoarele rutiere privitoare la această direcţie sunt acoperite cu bandă adezivă neagră...

   Apoi văd că judeţul Maramureş începe undeva aici, jos, şi nu în Pasul Prislop cum mă aşteptam.

   Nici drumul nu mai urmăreşte cursul Bistriţei Aurii, care s-a adâncit undeva în padure,  spre stânga, serpentinele înscriindu-se larg pe versanţii din dreapta.

   Drumul urcă astfel usor, fără curbe strânse sau pante care să-ţi solicite atenţia. Am înţeles că Pasul Prislop trebuie sa fie undeva prin apropiere, devreme ce au aparut câteva clădiri pe margine şoselei, iar zările se deschid tot mai mult.

   Sus vremea e bună, însorită chiar, doar că Vârful Cearcănu din Munţii Maramureşului e acoperit de nori.

 

 

   Locul e pustiu în Pasul Prislop, cele câteva vile şi terase fiind închise.

   E 1 octombrie şi azi încep cursurile universitare...

   Nu are cum să mă cuprindă vreo melancolie a amintirilor, pentru că realitatea clipei e extrem de tonică şi incitantă...

   Iată cum apare Vârful Ineu şi partea rasăriteana a Munţilor Rodnei la primele raze ale soarelui...

 

 

   Hotărăsc să merg spre Munţii Rodnei şi din parcarea din pas cobor vreo 300m înapoi, pe drumul care am venit.

   Un drum spre dreapta pare că mă va conduce spre Munţii Rodnei.

 

 

   Apoi un indicator vine să-mi confireme asta.

 

 

   Urmez un drum de tractor cale de vreun ceas prin pădure şi odată ajuns pe aceasta culme secundara văd că apare în faţă Vârful Ştiol 1511m.

 

 

   Aleg să merg pe drumul din stânga şi nu pe cel care ducea pe vârf.

 

 

   Imediat se deschide în faţă o perspectivă spectaculoasă spre căldarea glaciară de sub Vârful Gărgălau 2159m.

   Umbrele dimineţii acoperă partea de sus a circului glaciar, locul unde se află Tăul Ştiol, cel din care se înfiripeaza Bistriţa Aurie.

 

 

   Locurile se deschid şi mai mult când mă apropii de Poiana Ştiol.

 

 

   Dintr-o zonă mai înalta a Poienii Ştilol privesc spre zona centrală a crestei principale.

   Încerc să identific Vârful Galaţului 2048m dincolo de Şaua Gărgălău.

 

 

   Şi undeva mai în dreapta şi mai departe creasta laterala şi Vârful Puzdrele 2189m.

 

 

   În stânga, dincolo de firul Bistriţei Aurii, stânele părăsite îşi aliniază umbrele cu cele ale brazilor singuratici şi ei...

 

 

   În partea din dreapta a Poienii Ştiol e o intersecţie de trasee şi eu aleg să merg cumva spre Cascada Cailor.

   Aceasta se află în pereţii de calcare ai muntelui numit Râpa Piatra Rea.

 

 

   Deasupra cascadei e o căldare glaciară formată în dreptul culmii mai joase dintre Şaua Gărgălău şi Şaua Galaţului.

 

 

   Vin tot mai aproape de pereţii cascadei, dar aceasta e acoperită de brazii de pe ambele maluri.

 

 

   Cărarea mă duce mult în dreapta şi în cele din urmă se zăreşte o porţiune din partea de sus a Cascadei Cailor.

 

 

   Revin la intersecţia din Poiana Ştiol.

 

 

   Şi mă întorc pe drumul ce mă scoate din poiană şi mă duce spre Pasul Prislop.

 

 

   Dintr-o zonă mai deschisă a drumului din pădure văd că Vârful Cearcanu s-a limpezit şi el din stratul nori.

 

 

   Tot spre stânga se vede şi staţiunea Borşa, cea care se întinde pe mai bine de 10km dealungul Văii Vişeului, cel care izvorăşte chiar de aici din marginea nordica a Pasului Prislop.

 

 

   Ies din pădure si fac câţiva paşi spre drepta drumului, pentru a vedea mai bine întrega zonă a Pasului Prislop, cu porţiunea de şosea pe care am urcat dinspre Bistriţa Aurie.

 

 

   Se vede şi cât de lin urcă drumul spre acest pas de 1416m altitudine, cândva cel mai înalt din toţi Carpaţii noştri.

 

 

   Deci da...

 

 

   Revin la maşină, iau mâncarea şi mă aşez la o masă de pe o terasă pustie. E trecut de ora 12,00, dar nici la mijlocul zilei zona nu s-a animat deloc, chiar dacă vremea e deoasebit de frumoasă şi de caldă.

   Doar din când în când mai opreşte câte o maşină în pas şi, fară să mă observe pe mine, turiştii de ocazie coboară doar pentru un selfie cu peisajele însorite.

   După masă mă pregătesc pentru o a doua tură a zilei, de data aceasta spre Vârful Cearcanu 1847m din partea cea mai de sud a Munţilor Maramureşului.

 

   Poteca porneşte chiar de aici, din Pasul Prislop, de fapt sub forma unui drum pastoral.

   Pe colţul unei clădiri găsesc şi un indicator care mă cam desumflă când văd cele 4h până pe vârf. Dar măcar e vorba de un traseu marcat...

 

 

   Pornesc pe direcţia nord-est şi după doar câţiva paşi văd în spate Mănăstirea Prislop (nu cea cu Arsenie Boca, de la Haţeg), căteva clădiri şi obeliscul din punctul cel mai înalt al Pasului Prislop.

 

 

   Tipul de indicator care însoţeşte poteca mea.

 

 

   Pentru început drumul e chiar bun, iar plaiurile molcoame.

 

 

   Mai sus drumul coteşte la stânga şi dintr-un punct mai înalt am o privelişte de ansamblu asupra Pasului Prislop şi spre vârfurile din creasta principală a Munţilor Rodnei, cele pe sub care am mers mai de dimineaţă.

 

 

   Dacă de dimineaţă erau ceva nori peste Munţii Maramureşului, pe la ora 14,00 cerul e perect senin şi avioanele se joacă de-a geometria plana şi în spaţiu...

 

 

   Merg tot mai mult spre est şi parcă mă depărtez de vârful meu...

 

 

   Vedere spe Vârful Gărgălău.

   Mai spre stânga se vede că Ineul e cuprins de nori...

 

 

   Zarea se deschide frumos şi spre marea de vârfuri şi vârfuleţe dinspre Obcina Mestecănişului şi, hăt!... spre Vârful Giumalău.

 

 

   Încerc să scurtez timpul acela descurajant de 4h şi tai serpentinele drumului care urcă tare pe Muntele Ţâfa 1613m.

   Ajung astfel deasupra unei stâni.

 

 

   Mai sus e un izvoraş îngrădit, dar şi doi cai ce par a fi rămas de izbeliste, singuri pe întinderea muntelui.

 

 

   Vedere e pe Muntele Ţâfa spre Vârful Gărgălau şi Pasul Prislop.

 

 

   La fel de frumos se vede şi spre vest, spre partea cea mai înaltă a Munţilor Rodnei, cu vârfurile Buhăiescu Mare 2119m şi Pietrosul Rodnei 2303m.

   La poalele muntelui se vede staţiunea Borşa, cu zona dinspre pârtiile de schi şi telescaun.

 

 

   În peisaj se interpune un pinten de munte cu o stână chiar pe vârful lui. Mă găndesc dacă aceasta e vestita Prelucă a Tătarilor...

 

 

   În spate zona din creasta Munţilor Rodnei cuprinsa între Culmea Netedă, Ineu şi Ineuţ e cu totul în nori.

 

 

   Dincolo de Muntele Ţâfa drumul se duce mult pe sub culmi domoale.

 

 

   Spre dreapta, dincolo de Valea Vâlcănescu, se văd pădurile rase de pe pantele Piciorului Şes.

 

 

   Iar spre stânga se vede Vârful Cearcănu, cu spinarea sa prelungă, de care mă apropii tot mai mult.

 

 

   Într-o şa largă drumul se desparte în două, cel din dreapta, cel pietruit, îndreptându-se spre o cabană numită Fântăna Stanchii, iar cel doar înierbat, pe care voi merge eu, pare să urce pe Vârful Cornul Nedeii 1763m.

 

 

   De pe pantele Muntelui Cornul Nedeii, vedere în spate, spre drumul pe care am venit.

 

 

   Sunt în arealul Parcului Natural Munţii Maramureşului şi în această zonă dintre Muntele Ţâfa şi Cornul Nedeii e o rezervaţie nturală, care printre altele protejează şi o populaţie de cocoş de mesteacăn.

   Ştiu asta pentru că pe traseu am întâlnit câteva panouri informative puse de cei de la administraţia parcului.

 

 

   Ajung pe Cornul Nedeii, şi cum vârful acesta e cam cel mai înalt din această zonă, de pe el se deschid perspective spre mai toate zările.

   Spre est, ceva mai departe, recunosc Vârful Lucina 1588m, cel mai înalt din Obcina Mestecănişului.

 

 

   În plan mai apropiat pare a fi zona cea mai de nord din Munţii Ţibăului, cei care au presărate pe culme numerase blocuri din calcare dolomitice.

 

 

   Spre nord-est, ceva mai departe, fotografiez cu teleobiectivul antenele de la o staţie de radare de pe un munte din Ukraina.

 

 

   Spre nord încerc să identific vârfurile Toroiaga 1930m ,în planul depărtat şi culmea Piciorul Caprei 1804 în plan mediu, ambii munţii situându-se în partea centrală a Munţilor Maramureşului.

 

 

   Pantele munţilor din această zona a Maramureşului sunt acoperite cu întinderi mari de afeniş, care acum, la început de octombrie, capătă o culoare roşu-ruginiu...

 

 

   De pe Varful Cornul Nedeii poteca mea se îndreaptă spre Varful Cearcănu şi coboară mai întăi într-o şa numită Tarniţa Nedeii 1752m.

 

 

   Nu cobor de pe vârf înainte de a mai arunca o privire spre Vârful Pietrosul Rodnei...

 

 

   Din Tarniţa Nedeii observ că nu mai am mult până pe Vârful Cearcănu.

 

 

   Panoul informativ din Şaua Tarniţa Nedeii.

 

 

   Dincolo de tarniţă încep să urc pe culmea prelungă a Cearcănului. În spate se vede varful Nedeii, cel de pe care tocmai am coborât.

 

 

   Culmea Cearcănului are câteva vârfuri şi şei şi spre capăt apare şi un relief cu aflorimente de calcare.

 

 

   Aici obsevrv că poteca marcată continuă spre nord, în coborâre uşoară, aşa că eu continui să urc printre stâncile cu lapiezuri de pe culme.

 

 

   Doar că zona cu iarbă se termină şi odată cu aceasta şi tentativa mea de a ajunge pe Vârful Cearcănu 1847m.

    După câteva minute de luptă cu jnepenişul înţeleg că mi-ar lua foarte mult să ajung pe vârf, chiar dacă, în condiţii normale, ar trebui să mai fac doar vreo 15 minute pană acolo...

 

 

   Aşa că mă mulţumesc cu ce am descoperit până aici, cu priveliştile de pe Cornul Nedeii...

   Şi prind drumul de întoarcere.

 

 

   Odată ce ,,febra descoperitorului” se mai domoleşte, am ochi şi pentru a vedea spre sud zona cea mai înaltă a Munţilor Suhard, cu Vârful Omului 1932m în partea stânga şi Poiana Rotunda ceva mai aproape.

 

 

  Iată ca din Munţii Maramureşului se vede şi Vârful Giumalău, cu culmea Alunu-Sapele mai spre stânga.

 

 

   Şi chiar şi Pietrele Doamnei din Rarău...

 

 

   Munţii Suhard văzuţi de la izvorul de sub Muntele Ţâfa.

 

 

   Revin în Pasul Prislop, loc ce e ca o placă turnantă odată pentru drumul ce trece din Moldova în Maramureş, dar, iată că şi pentru traseele dinspre munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului.

 

 

   Astfel, dacă aşi continua să merg spre Maramureş...

 

 

   Dar nu, eu mă voi întoarce spre Vatra Dornei...

 

 

   Iau maşina din pas şi cobor pe drum doar până la prima serpentină spre stânga.

   Pentru că mai am ceva de descoperit şi aici...

   Dincolo de zona de formare a Vaii Bârjabei se vede mai întâi un foişor pentru popas...

 

 

   În imediata apropiere descopar un borcut, un izvor mineral cu apă feruginoasă, clorosodică şi carbogazoasă, foarte bună la gust.

 

 

   Drumul de întoarcere l-am făcut în tihnă, revăzând locurile identificate de dimineaţă, locuri prin care mi-am propus să revin.

   Mai ales că şi cele două ture de astăzi nu au fost decât câteva priviri aruncate spre munţii atât de promiţători din acest Mare Nord...

 

  

 

 

  

 

    

 

  

Luni, 4 noiembrie 2019 - 13:55 
Afisari: 1,885 


gigicepoiu