Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2020
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Octombrie 2020
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Din Valea Oltului in Baile Herculane - Partea a 3 a (Muntii Retezat)

A doua parte a calatoriei o gasiti aici:



http://www.carpati.org/jurnal/din_valea_oltului_in_baile_herculane_-_partea_a_2_a/3365/


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------




Ziua 7:




Dimineata parca vine prea repede, dar Retezatul ne asteapta, asa ca sarim din pat,servim micul dejun, ne punem casutele in spate si pornim catre masina ce ne va duce in Uricani, punctul de intrare in traseu.


Astazi nu avem un traseu lung. Chiar ne asteptam sa ajungem destul de devreme sus. Dar dupa o zi de leneveala, totul pare parca mai greu. Nici soarele nu e prea milos cu noi...desi sunt ceva nori pe cer, el se incapataneaza sa nu se ascunda in spatele lor, cel putin deocamdata. Ne simtim ca intr-un cuptor dat la maxim, iar asta ne ingreuneaza si mai tare deplasarea cu rucsacii abea umpluti. Pe caldura asta parca e un efort numai sa stam cu monstrii in spate, ce sa mai zic de urcat un munte. Dar incet, cu Saua Tulisa in fata, gazada noastra pentru noaptea ce va urma, inaintam pe drumul forestier care ne conduce catre imbratisarea racoroasa a padurii.


/Meridionali/70_panorama_retezat_1.jpg


Nici la umbra lucrurile nu sunt mai simple, pentru ca urcarea devine pieptisa si obositoare...dar suntem motivati si constienti ca daca ne miscam constant, ne vom intra imediat in ritm. Natura totusi se pare ca are alte planuri pentru noi, pentru ca scoate in fata noastra ceva irezistibil: zmeura...multa. Am ajuns intr-o zona plina de tufe de zmeura si cum cea din Retezat mi se pare cea mai gustoasa, am luat o pauza destul de lunga in care ne-am vitaminizat si ne-am energizat cum se cuvine, in timp ce cantam din toti plamanii cantece de duca pentru animalele salbatice din jur. Cand am ajuns la concluzia ca si Mos Martin mai trebuie sa mai manance din fructele gustoase, am pornit din nou la drum.


Intre timp, norii s-au strans in numar mare si au cam inceput sa se innegreasca de furie. De la mica noastra pauza de masa, nu am mai mers mult si am iesit la gol alpin. Pe harta figura o stana pe langa care trece traseul...numai bine sa ne adapostim daca incepe ploaia. Nici nu am terminat bine gandul ca a si inceput sa picure. Momentan nu este nimic prea agresiv, dar trebuie sa gasim adapost cat mai repede. Norii negrii se apropie.


Mai sus putin vedem o casuta mica...pare sa fie o anexa a unei stani. Ploaia a inceput sa bata tare, asa ca am motait amandoi la intrarea in adapost. Inauntru era norosi si mizerie mare. Stana este mai jos putin, dar niciunul nu are momentan dispozitia necesara sa se lupte cu cainii si sa urle dupa ciobani. Nu stiu cat am stat acolo, dar puiul de somn a fost binevenit.


Cerul tot acoperit este si ploua marunt, dar ne mobilizam cu greu catre stana. Vrem sa cumparam branza si sa vedem cum se prezinta norii catre culme. Acest mister este elucidat repede, cand fotografii profesionisti din saua Tulisa ne fac repede niste poze, orbindu-ne cu bliturile puternice.


Avem noroc...oile nu sunt acasa...si nici cainii rai, asa ca primul contact este cu ciobanii. Ne-au invitat inauntru si cat am schimbat 3 vorbe, ploaia si-a reintrat in drepturi. Ne-au asezat la masa si au inceput povestile. Mai o vorba, mai o bucata de branza, cu ochii pe geam la norii care nu se dau batuti. Acum pare sa fie chiar mai rau decat mai devreme. De la stana pana in culme nu mai este cale lunga, dar daca vremea nu se indreapta este cam periculos sa stam cu cortul acolo sus, asa ca ciobanii ne sfatuiesc sa ramanem la o stana mai jos de poteca.


Intr-un final se mai potoleste si ploaia, soarele isi arunca razele blande peste natura proaspat revigorata, iar noi, ne luam la revedere de oamenii primitori si pornim la drum.


/Meridionali/72_489.jpg


De data asta un caine alb si frumos ne conduce cu cantec pana la iesirea din perimetrul ingradit.


Avem spor si voie buna. Pana sus in culme este un drum forestier. Trecem si de stana de care ne-au zis ciobanii...chiar nu cred ca va mai ploua astazi. Norii au fugit in toate directiile, soarele straluceste pe cer, energia pozitiva pluteste in aer. Mai vorbim, admiram departarile, facem poze si ne trezim in culme. Timpul zboara cand te distrezi ;)).


/Meridionali/72_panorama_retezat_2.jpg


Avem loc bun pentru cort, izvorul este la 2 minute de noi, privelistea catre Muntii Valcan este superba, totul este perfect.


/Meridionali/74_503.jpg


Ne instalam, gatim, admiram Varful Vacarea ce ne asteapta a doua zi. Este atat de liniste si frumos acolo sus. Abea acum simtim cat de galagioasa a fost ziua precedenta...cand este liniste, iar intunericul se lasa usor peste satele si orasele din vale, tradate doar de luminitele ce incep una cate una sa se aprinda. Imi place atat de mult sa ma prinda seara undeva sus, in culme, fie ca sunt pe traseu sau langa cort. De aici pot sa simt cel mai bine trecerea de la agitatia zilei, la linistea noptii, ce ne cuprinde pe toti.


Maine va fi o zi lunga, asa ca ne bagam la somn destul de devreme. Jos in vale abea s-au aprins primii licurici, iar pe cer si-au facut aparitia, timid, cateva stele. Se pare ca va fi o noapte senina :).


Tarziu in noapte m-am trezit. Nu am avut un somn agitat sau vre-un vis urat...dar undeva in interior, simteam ca am pierdut ceva...spectacolul noptii. Am deschis ochii doar ca sa ma ridic putin si sa scot capul din cort. Cerul era senin si plin de stele, iar in vale, luminile tremurande ale oraselor se desfasurau. Cat de frumos. Am incercat sa-l trezesc si pe Sebi sa vada frumusetea, dar era prea somnoros, asa ca m-am intors in sac si m-am cufundat din nou in lumea viselor. :)



Ziua 8:



Dimineata soseste senina si linistita, iar noi ne trezim odihniti dupa o noapte dormita bine. Suntem pregatiti pentru ziua lunga ce urmeaza. Destinatia pentru azi este Lacul Bucura. De aici pana la locul de camping, avem multe varfuri de strabatut.


Deja fiecare isi stie indeletnicirile de dimineata: Sebi strange cortul, iar eu fac de mancare si pozez Vf. Vacarea in lumina rozalie a rasaritului.


/Meridionali/77_panorama_retezat_3.jpg


Toate merg ca unse, asa ca pornim pe traseu devreme. Pana in Curmatura Fagetel traseul este bine marcat, nu avem nicio problema. De acolo, ne asteptam sa trebuiasca sa ne descurcam cu harta si busola, dar intamplarea face ca traseul pana in Saua Bilugu Mare sa fie marcat cu un patrat alb. Cine a facut aces marcaj ne-a salvat de rataciri inutile pe portiunea asta destul de salbatica de traseu. Daca pana aici, totul a mers ca pe roate, mai departe lucrurile aveau sa se schimbe.


/Meridionali/79_panorama_catre_vf.jpg


In saua ce precede Vf. Vacarea, patratul alb se opreste. Ne-am oprit si noi sa mancam ceva rapid, dar aventura noastra merge mai departe. Intre noi si varf se intinde o mare de jnepeni. Si aici nu vobim de jnepenii aceia micuti prin care trebuie decat sa-ti feresti putin picioarele ca sa nu te zgarii. Este vorba de jnepenii aceia mai mari decat noi, care ofera vizibilitate zero, iar pentru a-i strabate ai nevoie de forta, rabdare si stapanire de sine. Eh...la asta nu ne-am asteptat.


/Meridionali/80_523.jpg


In zadar am cautat ceva care macar sa semene cu o poteca, asa ca am atacat, fiecare pe unde a crezut de cuviinta. A inceput o lupta din care nu credeam ca vom iesi invingatori. Parca toate erau impotriva noastra. Adversarul prea puternic, rucsacii prea grei si prea mari, betele prea lungi...dar vointa a fost de fier si dupa “lupte seculare”, am reusit intr-un final sa scapam din ghiarele naturii dezlantuite. Plini de zgarieturi si storsi de puteri, ne indreptam din piatra in piatra catre Vf. Vacarea.


Nu stiu cat timp ne-am luptat cu jnepenii, dar este clar ca asta nu facea parte din planul pe ziua de azi, si asa destul de incarcata. Acum programul este destul de flexibil, avand in vedere ca am castigat doua zile din prima parte a calatoriei. Asa ca lasam pe mai tarziu preocuparile legate de locul de campat, variante sunt. Acum incepem sa ne reincarcam bateriile, pentru a ne putea bucura de traseu mai departe.


Urcam din lespede in lespede catre varf. Cand suntem destul de aproape Sebi incepe sa traga dreapta catre saua dintre Vacarea si Vf. Lazarului. “Unde te duci? Nu urcam pe Vacarea?” “Ce rost mai are? Oricum urcam pe Vf. Lazarului...privelistea e aceeasi.” Are dreptate, dar dupa atat lupta chiar vreau sa ajung pe varful asta. Imi exprim parerea putin iritata, suficient cat sa se aprinda si el...si uite asa el porneste nervos catre sa, iar eu pornesc nervoasa catre varf.


Cat ai clipi, ajung sus. Mai era foarte putin de urcat. Admir peisajele, fac cateva poze si pornesc in coborare usoara catre sa.


/Meridionali/82_532.jpg


Sebi este deja in urcare catre Vf. Lazarului, dar nu imi fac probleme...sigur ma va astepta sus.


Cerul este in mare parte senin, iar soarele este din nou nemilos cu noi. Caldura si oboseala acumulata pana acum nu fac pereche buna. Traseul incepe usor sa urce, iar eu nu ma simt prea bine. Simt ca ma inteapa pieptul si nu pot respira. Am mai avut problema asta, stiu ca o sa treaca. Merg incet, ma mai opresc sa imi trag sufletul, dar de fiecare data cand incerc sa trag aer adanc in piept simt cum ma inteapa mai tare. Respir putin cate putin, constant. Incep din nou sa urc. “Vai cat de cald e”. Dupa cateva minute, imi intru in ritm si reusesc sa trag aer in piept din ce in ce mai adanc. Gata...sunt mai bine. La timp pentru pauza de pe varf.


Sebi ma asteapta intins pe iarba. Mai stam putin, discutam cu harta in mana, identificam varfurile ce se desfasoara in fata noastra si pornim mai departe pe poteca.


/Meridionali/84_panorama_retezat_6.jpg


Pe culmea Vacarea – Custura, poteca merge pe la baza varfurilor, asa ca ne miscam destul de repede. Dar Vf. Custura ne asteapta sa-l urcam si vai cat de inalt pare. Ma tot gandesc ca urcarea o sa fie pieptisa si o sa se termine repede ;)).


Deja planurile de a ajunge la Lacul Bucura incep sa se schimbe. La o puza de rontaiala analizam problema. Urcarea pe Custura o sa ne cam stoarca de puteri, iar apoi mai sunt inca 3 varfuri, doua dintre ele fiind cele mai inalte din masiv. Este clar ca ne vom opri inainte de Papusa Mica. Nu are rost sa ne chinuim atat de tare intr-o zi. Mai bine mergem catre lac maine, cand vom fi odihniti si ne vom putea bucura de traseu. Si mai este si problema vremii, care ne-a obisnuit sa se strice seara. Ramane sa ne hotaram in Saua Custurii daca vom campa la inaltime sau vom fi nevoiti sa ne retragem in vale.


Retezatul mai are inca o surpiza pentru noi: Vf. Valea Marii. Pe traseu ne intalnim cu un cioban care ne lumineaza putin referitor la traseu si realizam ca varful pe care il vedeam nu era Custura ci Valea Marii, dupa care urmeaza o sa, iar apoi urcarea finala. Noi eram putin cam pierduti...credeam ca am trecut de Valea Marii, dar se pare ca nu am calculat bine.


/Meridionali/87_546.jpg


Dupa cum ne asteptam urcarea a cam scos untul din noi. Bine ca macar am tinut un ritm constant. De pe varf privelistea este superba catre Taurile Custurii, iar in spate se desfasoara in zig-zag culmea, catre Vf. Vacarea.


/Meridionali/90_panorama_taurile_custurii.jpg


/Meridionali/92_565.jpg


In fata noastra este ultima provocare pe ziua de azi: urcarea pe Custura. Spre bucuria noastra saua nu este adanca, asa ca ne plimbam relaxati catre varf. De sus, vedem mai bine cele doua Papusi, Peleaga si Vf. Mare.


/Meridionali/94_571.jpg


Facem poze si pornim la vale...norii par sa se adune din nou. Nu putem ramane in culme. Vom cobori la refugiul de langa Rau Barbat.


/Meridionali/96_574.jpg


Ar fi fost dragut daca am fi ramas cu cortul imediat sub creasta. Era un loc perfect, dar norii amenintatori ne alearga la vale. Coborarea este lunga si chinuitoare pentru picioare, atunci cand rucsacul greu te apasa pe spate. Oboseala incepe sa-si spuna cuvantul, dar gandul ca vom dormi la refugiu si vom fi scutiti de montarea cortului ne motiveaza sa ne miscam fara pauze. Inca putin si ne putem intinde linistiti.


/Meridionali/96_panorama_retezat_11.jpg


La refugiu nu suntem singuri. Desi nu este plin, sunt montate 2 corturi afara. “Sa il montam si noi?” Analizand putin situatia, am hotarat ca daca este loc in refugiu si nu mai vin si alti oameni vom dormi inauntru.


A urmat o seara linistita. Ploaia a ramas in creasta, iar noi ne-am bucurat de vremea buna din vale. Ne-am spalat cum se cuvine, am mancat, am socializat si ne-am refacut planurile pentru a doua zi. Decat sa urcam pe unde am coborat azi...aveam ceva oroare de urcarea aia...mai bine pornim catre Taul Tapului si mai departe, daca vremea ne permite sa ne abatem pana pe Vf. Mare, iar apoi, catre Papusa, Peleaga si Lacul Bucura.


Un plan frumos. Sper ca vremea sa tina cu noi. Dar pana atunci, sacii de dormit ne cheama asa ca “Noapte buna!”



Ziua 9:




Dimineata anunta o zi frumoasa. Soarele straluceste pe cer, voia buna pluteste in aer, iar noi incepem sa ne pregatim de plecare. Ovazul sta la umflat, rucsacii se umplu cu toate cele necesare calatoriei...mancam si pornim la drum.


Urcarea pana la Taul Tapului este pieptisa, dar avem spor. Dupa noaptea dormita in refugiu, ne miscam bine, asa ca ajungem destul de repede la baza Vf. Mare. Din pacate norii s-au miscat mai repede ca noi, astfel ca, incep sa apara din toate partile...se plimba pe cer, in cautarea unui loc potrivit in care sa se aseze si sa isi verse lacrimile.


/Meridionali/98_panorama_catre_culmea_vacarea.jpg


Cu toate astea, speranta moarte ultima. “Poate totusi nu va ploua. Poate ne ocolesc si vom putea sa facem si noi traseul Portile Inchise.” Dar Sebi era putin mai realist decat mine. Urcarea catre culme nu a mai fost atat de vesela. Ne indreptam cu sufletul strans catre o zona in care norii negrii sunt stapanii.


Sus...sunt trista. Nici anul asta nu voi trece prin Portile Inchise. Atmosfera e gri si umeda. Incepe sa ploua marunt. Ne echipam cu toate cele impermeabile si pornim mai departe.


/Meridionali/100_592.jpg


/Meridionali/102_panorama_portile_inchise.jpg


Pana acum nu s-a auzit niciun tunet. Natura nu pare sa fie furioasa astazi...ci doar isi plange sufletul peste noi...usor si rece. Tabloul este complet...varfurile se inalta, care de care mai impunator...taurile din caldri, ochii muntelui ce oglidesc acum tristete... iar noi pasim pe poteca spre Vf. Papusa, ce ne asteapta cu ale sale stanci reci si ude.


/Meridionali/103_panorama_catre_vf.jpg


/Meridionali/104_panorama_retezat_12.jpg


Sebi a renuntat la griji...ce o fi ofi...ingana melodii in ton cu ploaia, iar in acele momente, simtim ca suntem singurii oameni din muntele ce-si revarsa emotiile peste noi...singuri pe o poteca ce ne poarta catre necunoscut.


Cu cativa pasi inainte de a ajunge pe Papusa, s-a oprit si ploaia, iar surpiza pe care am avut-o acolo sus a fost extraordinara. In fata noastra, se ridica senin Vf. Peleaga cu ai sai colti impunatori, iar in partea dreapta, Vf. Retezat ne arata fata lui mai ascutita. Pe partea asta, atmosfera este complet schimbata. Cerul nu este atat de incarcat de nori...din cand in cand cate o raza de soare lumineaza poteca mai departe.


/Meridionali/106_622.jpg


De pe varf am aruncat o privire si catre culmea Vacarea – Custura, unde lucrurile nu erau roz deloc. Norii au inghitit culmea cu totul, oferindu-ne un spectacol natural superb. E frumos cand privesti totul de la departare.


/Meridionali/107_623.jpg


Lasand norii si ploaia in spate, am pornit catre cel mai inalt varf al masivului: Peleaga. Ajunsi in Saua Pelegii, muntele se mai joaca putin cu noi, astfel ca incepem o urcare ce are finalitatea in nor. Sebi a inceput sa fie ingrijorat. Daca se dezlantuie o furtuna, nu e prea bine pentru noi. Dar eu am incredere ca natura isi va pastra in continuare calmul si il incurajez sa mergem mai departe. Nu este el foarte bucuros de schimbarile astea de vreme, dar merge inainte.


Ne intampina din nou o ploaie marunta, iar cand ajungem sus pe varf avem o noua surpriza cat de cat senina: privelistea catre Lacul Bucura...destinatia noastra pe ziua de azi. Mai avem atat de putin...


/Meridionali/108_624.jpg


Norii ce se apropie repede ne grabesc coborarea. De data asta treaba pare mai serioasa, asa ca am pornit in pas alergator catre lac. Coborarea devine din ce in ce mai abrupta, iar ploaia tot mai furioasa. Ne miscam cat putem de repede, dar cu atentie. Cu cat pierdeam din altitudine, panta devinemai domoala, ploaia din ce in ce mai rara, iar pasul mai lent...ieseam din zona acoperita de nori.


Uitandu-ne catre culme, mai vedeam siluete ce se indreptau catre Peleaga sau catre Vf. Bucura, increzatori ca ploaia va inceta, iar norii se vor risipi. Un grup destul de maricel chiar isi incepea plimbarea catre varf cand noi am ajuns jos.


La Bucura sunt multe corturi. Ne-am gasit si noi un loc si am inceput sa-l montam pe Petic. Este foarte devreme, azi am mers putine ore, dar o relaxare in Retezat nu pare o idee atat de rea.


Cat timp Sebi mai aranja una alta pe langa cort, eu am fost sa iau apa si am mai stat putin de vorba cu Salvamontii, care nu m-au lasat sa plec fara o bucata mare de glucoza.


Vremea este in continuare inchisa...ploua...sta...mai ploua putin...iar se linisteste. Cadrul perfect pentru un somn linistit…dar nu inainte de cateva poze.


/Meridionali/109_panorama_retezat_14.jpg


/Meridionali/110_panorama_retezat_15.jpg


Pe seara ne dezmeticim, numai bine pentru a ne bucura de apusul oglindit in norii ce se plimba linistiti pe cer. Intre timp zona s-a mai aglomerat putin. Au mai aparut cateva corturi in jurul nostru. O data cu lasarea serii, vulpita rezidenta si-a facut curaj si a inceput sa misune prin zona, in cautare de hrana.


/Meridionali/111_panorama_retezat_16.jpg


De parca nu am lenevit destul astazi, dupa apus, am mancat repede de seara, am dus mancarea la refugiu, pentru a nu atrage animalele de talie mai mare si ne-am bagat la somn. A doua zi urma sa fie lunga si aveam nevoie de toate puterile, asa ca “Noapte buna dragi drumeti si pazea la vulpite!” :)



Ziua 10:




Dupa o zi de leneveala regeasca, vine o dimineata “muncitoreasca”...cu trezit cu noaptea-n cap si trebaluit la viteza mare.


Dupa cum am promis cu o seara in urma, Sebi e la usa refugiului salvamont la prima ora pentru a recupera mancarea. Soarele intarzie sa isi faca simtita prezenta in caldarea in care ne aflam... Daca el nu ne vrea, noi il vrem pe el, asa ca scoatem tot din cort, iar Sebi pleaca in cautarea razei blande ce avea sa ne usuce casuta de roua. Intre timp eu fac de mancare si bag in rucsaci ce nu ne mai este util.


Unul cate unul, se trezesc si locatarii celorlalte corturi, iar caldarea lacului Bucura incepe sa prinda viata. Acum si soarele isi face curaj sa se inalte mai cu spor si sa ne ofere mangaierea mult asteptata in racoarea diminetii. Straturile de haine incep sa se imputineze, zambetele incep sa straluceasca in lumina diminetii, iar vulpita isi face aparitia, cautand un mic dejun uitat pe langa cort.


/Meridionali/114_panorama_retezat_18.jpg


/Meridionali/115_panorama_retezat_19.jpg


Cu soarele acesta matinal atat de prietenos, nu iti vine decat sa lenevesti pe iarba si sa te gandesti la fluturasi si floricele. Dar realitatea ma trezeste repede...azi avem de trecut un munte...vom schimba fluturasii si floricelele de Retezat, cu cele de Godeanu...asa ca o data ce revine Sebi de la fluturat tenta, mancam, bagam totul in rucsac si pornim catre Poiana Pelegii.


Bucata asta de traseu este in coborare, dar nu ne grabim prea tare. E dimineata si inca ne dezmortim. Radem, vorbim, iar norii incep sa ne inconjoare. S-a cam terminat cu soarele pe dimineata asta. Cat timp nu ploua, este perfect. Si astazi avem destul de mult de mers pe culme, iar un scut pufos ca sa ne apere de sagetarea fierbinte a soarelui este binevenit.


/Meridionali/117_669.jpg


Trecem repede de Poiana Pelegii si incepem sa urcam catre Saua Plaiul Mic. Poteca este mica si serpuieste prin padure pana sus. Urcarea este pieptisa, dar avem energie, asa ca prima pauza este in sa, unde ni se deschide privelistea catre varfurile inalte ale Retezarului. In zona din care am venit, nori incarcati s-au adunat. Se strica vremea in munti. Acum realizam cat de importante au fost cele doua zile castigate in Capatanii. Daca nu aveam putere sa ne miscam repede atunci, acum trebuia sa strabatem Retezatul prin ploaie. Cineva are grija de noi. Ii multumim tacit si pornim catre Piatra Iorgovanului, unde norii nu par atat de negrii, iar soarele inca mai are putere sa isi mai arunce cate o raza pe Pamant.


/Meridionali/118_panorama_retezat_21.jpg


Traseul se mentine in mare parte pe curba de nivel. Mai sunt cateva coborari...cateva urcari...dintre care una mai pieptisa inainte de Varful Albele...dar cu privelistile ce ne incojoara, energia se mentine la nivel inalt.


/Meridionali/119_panorama_retezat_22.jpg


/Meridionali/120_694.jpg


Piatra Iorgovanului este ultimul varf din Retezat, asa ca merita putin mai multa atentie. O pauza de pateu cu Bake Rolls este binevenita. Ne gasim un loc mai ferit de vant si ne punem la masa. Desi ar trebui sa ne energizam, acum ca ne-am oprit, incepem sa simtitm putin din oboseala acumulata pana acum. Dupa masa, fac poze in toate partile. Ne urnim din loc mai greu decat ne-am fi asteptat, dar speram ca energia sa revina pe masura ce inaintam pe potecile din Godeanu.


/Meridionali/121_panorama_catre_godeanu.jpg


/Meridionali/122_panorama_retezat_23.jpg


O coborare rapida ne duce in Saua Paltina unde stiam ca ar trebui sa fie apa. Ne-am plimbat pe acolo, am ascultat dupa susur, dar nimic. Asta e acum...va trebui sa ne descurcam cu putinul care ne-a mai ramas.


Suntem fata in fata cu prima urcare in Godeanu. Greu mai e la deal. Daca mai devreme abea ne urneam sa pornim in coborare, acum cand traseul ne poarta catre varfuri, ne cam lasa fara suflare. La fiecare cativa pasi mai arunc cate o privire in spate pentru o energizare rapida. Este a doua parte a zilei, iar Muntii Godeanu abea au inceput. Este greu cand spre seara, in loc sa cobori catre locul in care vei innopta, mai ai varfuri de urcat si jumatate de munte de trecut pentru a pune cortul intr-un loc cu apa. Asta a fost motivul principal pentru care trebuia sa ajungem la Lacul Scarisoara. Stiam sigur ca acolo avem apa buna de baut. Din ce citisem acasa, ar fi fost si in saua ce desparte Vf. Gardomanul de Vf. Galbena, prima varianta buna ca loc de campat, dar pastram in minte Scarisoara ca punct terminus al traseului pe ziua de azi. Mai bine sa tintesc mai departe si sa ma relaxez in sa daca sunt conditiile prielnice, decat sa ma relaxez cu gandul ca mai avem putin, iar dezamagirea sa ma demoralizeze de tot.


Prima urcare a fost greoaie si interminabila, dar ne-am revenit pe urmatoarea portiune de traseu ce initial merge pe cuba de nivel, iar apoi coboara incet. Dar acum sa nu ne relaxam prea tare, pentru ca in Godeanu sunt turme de oi cu caini multi si mari. Prima o reperam undeva in partea dreapta. Ciobanii par departe, iar cainii nu sunt prea atenti la noi. Poate daca nu facem galagie nu ne simt. Mergem cat mai pe stanga, dar doi dintre ei vin plictisiti spre noi. I-am vazut de la departare ca nu sunt foarte convinsi de atac, asa ca ne pastram calmul. Eu incep sa vobesc cu ei: “Hai cutu cutu cuminte...du-te la turma ta...”, dar se tin pe urmele noastre.


Intre timp, pe varful din fata este agitatie mare. Este foarte multa lume stransa in cerc...sper ca nu s-a intamplat ceva. Curiozitatea ne mana cu viteza in urcare. Pe masura ce ne apropiem, observam si un cioban si cainii acestuia. Acum ca am mai luat putin in altitudine, ceilalti caini de la stana de jos ne-au vazut si vin in fuga catre noi. Sunt multi si foarte mari. Cainii de sus incep si ei sa se agite si coboara cu viteza. Suntem la mijloc. Urcam repede, poate ne cruta fiarele. Am avut noroc de data asta...cele doua haite s-au intalnit la mijloc si si-au rezolvat problemele, iar noi ne-am retras repejor pe varf, unde ne-am oprit putin la vorba cu grupul numeros.


Erau straini toti. Cu o seara in urma au stat la Scarisoara la lac si ne-au confirmat ca vom gasi apa buna de baut. Pe traseu in schimb, nu au mai gasit decat o balta murdara. Cu informatiile actualizate, pornim la drum. Suntem obositi, stim ca ne vom misca greu, asa ca fiecare secunda este pretioasa.


Pana pe Vf. Gardomanul am mers ca niste robotei...fiecare cu gandurile lui...Abea asteptam momentul in care cortul va fi ridicat, iar noi intinsi pe izoprene. Dar mai e atata pana acolo. Harta pe care o aveam cu Muntii Godeanu nu era foarte detaliata in ceea ce priveste diferentele de nivel, dar ceva imi spunea ca mai avem destul de urcat si de coborat pana sa ajungem la lac.


Coborarea de pe Vf. Gardomanul pare foarte lunga, iar saua adanca ce ne asteapta, ni se infatiseaza luminata angelic de soare. Aici ar fi primul loc de cort la care ma gandisem. Arata atat de frumos in coborare...Sebi incearca sa se asigure ca daca este apa vom ramane aici. Eu incerc sa nu ii cresc sperantele prea tare, deoarece banuiam ca balta aceea murdara de care ne-au zis strainii se gasea aici.


/Meridionali/124_736.jpg


Suntem storsi de puteri...asa ca ne oprim putin pe o piatra. Ma uit la Sebi si pare sa aiba aceleasi sentimente pe care le-am avut eu in prima zi din calatoria prin Orientali, facuta cu un an in urma:greata si nervi ca traseul nu se mai termina, ca nu mai ajungem o data la destinatie. Incerc sa ii dau ceva dulce sa manance, dar stiam ca nu va putea. Bem si ultimele guri de apa pe care le mai avem si pornim la vale.


Inca mai sper ca vom gasi apa in sa, dar realista din mine e mai puternica, asa ca atunci cand descoperim balta murdara, dezamagirea nu este prea mare. Si uite asa, Vf. Galbena ne asteapta. Urcarea este pieptisa si grea acum. Vazusem cum serpuieste poteca, de cum coboram de pe Gardoman. Eram pregatiti sufleteste.


Sebi merge in fata...nu face pauze. Este bine asa. Eu numar pasii si incerc sa mentin un ritm constant pentru a ajunge cat mai repede sus.


Intr-un final urcarea se termina, iar el merge inainte...nu mai vrea pauze...vrea decat sa ajunga o data. Il inteleg perfect, dar eu ma opresc pentru un moment sa mai arunc o privire in spate, la tot traseul strabatut pana atunci...la privelistile frumoase din jur. Cu asta ma hranesc...asta imi da putere sa merg mai departe.


Pornesc din nou, repede si il prind din urma. Ocolim Vf. Galbena la cativa pasi si speram sa nu mai fie mult pana la lac. Harta mea din minte, ma anunta ca ar mai fi un varf de urcat inainte de lac: Vf. Micusa. Il vedeam in fata cum se inalta semet...stiam ca el e...dar incercam sa ii refuz prezenta. Poate totusi o fi unul din varfurile astea mai mici pe care le ocolim...poate nu e bine trasat traseul pe harta... Refuzam mental sa mai fac inca o urcare chinuita. Eram obosita.


Sebi este mult in fata. Merge el prea repede sau am ramas eu prea prinsa de ganduri? De cand am inceput coborarea de pe Vf. Galbena, picioarele nu ma mai asculta. Ma dor atat de tare si le misc atat de greu. In gand, ma rog sa nu cedam psihic acum...cand mai e atat de putin. Daca psihicul e tare, fizic putem mai mult decat credem. Mai arunc cate un ochi in jur si ma fortez sa merg mai repede. Reusesc sa-l prin pe Sebi din urma...sau poate a mai incetinit el...nici nu stiu...cert este ca e langa mine...si este foarte nervos. A ajuns la capatul puterilor...mergem de atata timp catre lacul asta si nu mai ajungem la el. Ii inteleg frustrarea. Este seara...mergem de 11 ore, iar punctul in care ne vom pune cortul nici macar nu se vede.


Traversarea dintre Vf. Galbena si Vf. Micusa a fost interminabila, dar momentul in care am vazut de la departare Lacul Scarisoara a fost magic. Mai avem ceva de mers pana acolo, dar macar acum avem destinatia in fata ochilor.


Pe Vf. Miscusa pare sa fie cineva...nu mai avem energie sa urcam, asa ca alegem o poteca facuta de oi si pornim pe curba de nivel catre lac. Potecile astea nu sunt dintre cele mai prietenoase cu picioarele noastre, dar acum daca am pornit pe aici, ii dam inainte.


/Meridionali/125_738.jpg


Intr-un final, dupa aproximativ 12 ore de mers, am ajuns la mult visatul Lac Scarisoara. Apa buna de baut avem...loc de cort este...iar zambetul infloreste pe buze. Am reusit!


Intre timp, cei care erau pe varf, au coborat si ei, dar vazandu-ne pe noi acolo, se razgandesc si pornesc in urcare mai departe. Loc este suficient pentru toata lumea, dar acum daca ei vor sa fie singuri...treaba lor.


Noi ne-am instalat casuta, iar pasul urmator a fost...balacealaaa! Cat timp am facut o baita in lac, norii s-au strans cu mic..cu mare. Spre norocul nostru astazi nu si-au respectat programul. Cum ar fi fost sa mai si ploua in cea mai grea zi de pana acum? :)))


Am intrat in cort la fix. Ne-am apucat sa pregatim cina in cantec de ploaie si gandindu-ne la cei doi care au urcat mai departe pe traseu. Sper ca au gasit un loc ferit, in caz de furtuna. Dar in noaptea asta norii au plouat linistit, fara descarcari periculoase...decat picuri prietenosi, ce rasuna frumos in jurul nostru si revigoreaza natura...o pregatesc pentru o noua zi calduroasa de vara.



Va urma...


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Partea a 4-a o gasiti aici:


http://www.carpati.org/jurnal/din_valea_oltului_in_baile_herculane_-_partea_a_4_a/3394/




Marți, 14 iunie 2016 - 07:10 
Afisari: 2,234 


Postari similare:





Comentariile membrilor (6)

drumetu71
drumetu71
Busola
 
1
Ce iti mai place sa ne tii pe jar !


Miercuri, 15 iunie 2016 - 16:37  

mvc
mvc
Caraba
 
2
Ioana ,
Cum era marcajul prin Godeanu ?
Stiu ca a fost refacut recent de niste inimosi tineri .


Vineri, 17 iunie 2016 - 12:41  

mvc
mvc
Caraba
 
3
Dragos,

Daca esti nerabdator, poti sa te delectezi cu varianta noastra a traseului din acest jurnal, parcurs cu ceva ani mai inainte.
O gasesti la mine pe blog.

Mihai Cernat


Vineri, 17 iunie 2016 - 12:44  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
4
Numai bine a picat jurnalul ăsta, mi-ai dat o idee despre cum să îmbunătățesc planul pentru tura pe care vreau să o fac în Retezat Carpati.org deși va trebui să mă mai interesez dacă nu cumva există o traversare mai decentă a jepilor de pe Văcarea... Altfel, cred că am să urc pe forestierul nemarcat din Câmpul lui Neag direct spre vârf, dar vreau neapărat să fac creasta între Văcarea și Custura Carpati.org

În rest, dragă Șeherezada (sunt de acord cu DragoșCarpati.org, aștept cu interes să citesc despre partea dinspre Herculane Carpati.org
Spor la scris!


Vineri, 17 iunie 2016 - 15:52  

vulpitza
vulpitza

 
5
@Mihai: Marcajul prin Godeanu este impecabil Carpati.org...au facut o treaba foarte buna baietii si fetele care l-au refacut

@Cristi: Ma bucur ca ti-am fost de ajutor. Pentru orice informatii imi poti trimite un mesaj pe privat si vorbim Carpati.org. Cat despre ultima parte a jurnalului si eu sper sa o finalizez curand Carpati.org)

Carari cu soare va doresc! Carpati.org


Vineri, 17 iunie 2016 - 19:34  

zoly
zoly
Busola
 
6
Mihai, s-a plâns acum o zi cineva din echipa care a remarcat prin Godeanu în ultimii ani, Alexandra Enescu, că s-au cam șters majoritatea marcajelor; unele nici nu se mai văd. Calitatea vopselei e cauza.


Vineri, 17 iunie 2016 - 23:30  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9252 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org