Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Octombrie 2022
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Noiembrie 2022
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Online

Vremea
Varful Nedeia
Muntii Tarcu-Muntele Mic

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Din vale-n căldare: Valea Alba - Brana Mare a Costilei - Gelepeanu - Valea Caldarilor (Muntii Bucegi)

31 august 2014


Mă tot bătea gândul să revin zilele acestea în Bucegi. Tura de pe carpati fusese deja ocupată, dar tare mult mi-ar plăcea să refac acele trasee și să cobor Valea Căldărilor, ce îmi era încă necunoscută. În ajunul acelei duminici, Cristi, vechiul și bunul meu prieten, află de intenția mea și se hotărăște pe loc să mă însoțească. N-am mai fost împreună la munte din ... mileniul trecut! Neștiind cum se va comporta la revenirea pe traseele serioase, am stabilit ca singur țel Valea Albă. Cum pofta lui Cristi creștea pe măsură ce ne apropiam de Bușteni am decis ca în funcție de starea noastră de spirit să continuăm pe Brâna Coștilei.


/bucegi14d/bucegi14d_01.jpg

Brâna Mare a Coștilei și Peretele Văii Albe


În gară mă întâlnesc cu Claudiu, cu care împărțim compartimentul până în Bușteni, umplând cele două ore ale călătoriei cu povești de munte. El se lipise în ultima clipă de tura lui Andrei și ne despărțim în gara Bușteni cu speranța că ne vom mai revedea pe traseul de astăzi. Pe pasarela de lîngă gară o altă întâlnire de gradul 3, Ionuț, ce a ales împreună cu coechipierii lui un meniu de prânz cu "extract de săritoare" pe Seaca Caraimanului. La Căminul Alpin ne revedem cu ... Claudiu, ce își așteaptă colegii de tură întârziați puțin în trafic. Reînnoim speranțele de a ne revedea pe traseu, iar Cristi și cu mine mergem înainte, în răcoarea dimineții (3 grade, mai puține decât în prognozele INMH sau de pe net!).


/bucegi14d/bucegi14d_02.jpg

Valea Albă, întrezărită de pe brânița ce coboară spre La Verdeață


Pe drumul spre La Verdeață întâlnim la troiță un turist solitar, apoi o trupă măricică prin pădure, iar la izvor un alt grup de patru persoane, venite pe o altă cale dinspre troiță. În poiană ne salutăm cu încă trei drumeți, în total cu trupa lui Andrei mai mult de 20 vom urca astăzi Valea Albă. Iar de sus vom mai vedea alte grupulețe sosind spre prânz în poiană. Aglomerație mare pe vale, explicabilă prin pofta tuturora de munte după o vară ploioasă și cu foarte puține oportunități pentru drumeții pe cărări de abrupt.


/bucegi14d/bucegi14d_03.jpg

Poiana La Verdeață


Inevitabil, în poiană privirea este fascinată de Peretele Văii Albe, cel mai înalt din țară. Cu ochii cocoțați în perete și cu dinții înfipți în sendvișuri ne reîmprospătăm puterile istovite în urcușul scurt dar pieptiș dintre izvor și punctul de belvedere de dinaintea poienii.


/bucegi14d/bucegi14d_04.jpg

Peretele Văii Albe cu inconfundabila pecete a Fisurii Albastre


Ne desprindem în cele din urmă de vraja pereților, dornici însă de reîntâlnirea cu stâncile și bolovanii de pe firul Văii Albe. Rămasă și în acest an fără zăpadă peste vară, Valea Albă se supune cu ușurință unei cățărări elementare, atenția putând fi astfel redirecționată către siluetele impunătoare ale contraforturilor Coștilei și Caraimanului.


/bucegi14d/bucegi14d_05.jpg


Urcată cu regularitate, aproape an de an, iar uneori weekend după weekend, valea nu mai are secrete pentru mine și cu toate acestea de fiecare dată descopăr unghiuri inedite, brânițe și țancuri neștiute, colțuri și bolovani nebăgați în seamă. Așa simplă cum e, Valea Albă așterne totuși în calea mea o înșiruire lungă de mici trepte, grohotișuri, bolovănișuri și praguri înierbate ce de fiecare dată pare că sunt înlănțuite altfel, stârnind astfel plăcerea tatonării terenului întru exersarea fără risc a cățărării. Dar astăzi voi spune pas, căci vreau să ajungem cât mai repede la brâna situată cu vreo cinci sute de metri mai sus. Alegem astfel opțiunile cele mai ușoare, mai scurte și mai rapide, fără să răpim însă din timpul pe care Cristi, aflat abia la a doua ascensiune a văii și prima în era camerelor digitale, și-l rezervă contemplatului si fotografierii.


/bucegi14d/bucegi14d_06.jpg


În pauzele foto ale lui Cristi mă dedic celor pe care le-am îndrăgit cu adevărat abia acum vreo doi ani, florile de munte. Mă fascinează varietatea lor, nebănuită până de curând, și mă emoționează delicatețea formelor și culorilor, cu atât mai vii cu cât este mai auster cadrul stâncos din jur. Astăzi două noi specii mi-au captivat privirea și mai apoi, la adăpostul biroului de acasă, curiozitatea științifică satisfăcută după lungi căutări și confruntări de imagini pe net. Prima, în ordinea întâlnirilor, ruja:


/bucegi14d/bucegi14d_07.jpg

Vecini la parterul Coștilei, ruja și scaietele


În ciuda pauzei de peste un deceniu Cristi este în mare formă, ca în vremurile bune când băteam fără griji munții, astfel că îi depășim pe toți, la Cârnul ajungând primii. Săritoarea o abordăm pe unde îmi place mie, cu un mic elan spre stânca aflată la baza ei imediat în dreapta, urmat de un pas aerian între două trepte aflate la câțiva metri deasupra. Cârnul este singurul obstacol cât de cât serios al văii atunci când nu persistă zăpada care obligă drumețul la colțari sau cățărare pe flancuri. Și de parcă nu ar fi fost suficient de ușoară Valea Albă, de curând s-a montat un cablu pe vâlcelul de ocolire a Cârnului, variantă pe care am parcurs-o o singură dată și nu-mi place din cauza grohotișului prăfuit.


/bucegi14d/bucegi14d_08.jpg


Bolovanul imens al Cârnului domină valea în aval, astfel că putem urmări de pe creștetul lui toate grupulețele rămase în urmă, ce înaintează ba în șir indian cu căștile multicolore sclipind în soare (acesta-i grupul lui Andrei, disciplinat ca la manual), ba răsfirate, ba se odihnesc încă în poiană:


/bucegi14d/bucegi14d_09.jpg


După mica pauză de masă de pe Cârn pornim în pas vioi spre Săritoarea Mare, acoperită când și când cu văluri de ceață. Suntem în grafic cu timpul și avem avem mare chef de munte. Șansele brânei de a o revedea atârnă acum doar de capriciile ceții, care de vreo jumătate de oră tot face incursiuni din platou spre vale. Norul înțepenit deasupra Coștilei nu este gros, din loc în loc se văd petice de senin și poate se va îndura de noi să ne lase să privim depărtările de pe brână, altfel însă nu are sens să ne tăiem cărarea prin ceață pe brână.


/bucegi14d/bucegi14d_10.jpg


Pe la jumătatea drumului între săritori mă opresc pentru o problemă mică. Caut un cotlon între două stânci mai ferite și ... ce-mi văd ochii? Zeci și zeci de flori de colț, amestecate cu clopoței și garofițe, o grădină în toată regula. Nu pot să rezolv problema aici, așa că o amân pentru mai târziu și-l chem pe Cristi, care, entuziasmat peste măsură, începe o ședință foto.


/bucegi14d/bucegi14d_11.jpg


/bucegi14d/bucegi14d_12.jpg


Într-o jumătate de oră ajungem sub Săritoarea Mare. Deși este menționată în toate descrierile Văii Albe, și pe merit pentru că barează înaintarea pe firul văii aidoma Cârnului, depășirea ei (prin stânga) este floare la ureche:


/bucegi14d/bucegi14d_13.jpg


Ieșiți dintre pereții strâmți ce încastrează bolovanul Săritorii Mari, de la înălțimea potecii de ocolire avem iarăși o vedere de ansamblu a văii, tocmai până la Cârn, iar pe flancul Coștilei se vede pentru prima dată foarte clar pe toată lungimea până sub Colțul lui Gelepeanu linia groasă, înierbată, ușor unduită a brâului nostru. Pentru că și Andrei, și mulți alții au căzut în mirajul unei brâne false, a cărei potecă foarte clară atrage ca un magnet privirea, dar mai apoi dezamăgește terminându-se brusc deasupra hăului unui vâlcel, este bine de știut că Brâna Mare este deasupra Săritorii Mari în timp ce brâna trădătoare pornește de mai jos.


/bucegi14d/bucegi14d_14.jpg

O sanie de plastic ajunsă sau pierdută cine știe cum în talvegul văii. Vom afla ulterior că unul din grupurile de astăzi o va lua cu ei sus în platou.


La câteva minute după Săritoarea Mare, văzând că ceața este destul de străvezie, intrăm foarte hotărâți pe Brâna Mare a Coștilei, atât de hotărâți că hopul de la intrare îl sărim într-o clipită. După câțiva zeci de metri, odată ce câștigăm în înălțime față de valea ce se cască la picioarele noastre și pe care ceața ne lasă să o vedem în întregime, entuziasmul lui Cristi pune definitiv stăpinire pe amândoi.


/bucegi14d/bucegi14d_15.jpg

Da! Bine te-am regăsit, brâule!


Brâna Mare a Coștilei (sau Brâul Mare al Coștilei) este prototipul brânelor montane prin excelență. Cea mai lungă brână din Bucegi încinge la mare înălțime masivul Coștilei din Valea Albă până în cea a Priponului, cu o singura întrerupere, tăietura adâncă a Mălinului. Și Cristea, și Kargel ne explică în monografiile lor că Brâna Mare oferă cea mai cuprinzătoare imagine de ansamblu asupra complexității formelor de relief și bogăției valorilor alpine ale acestui masiv.


/bucegi14d/bucegi14d_16.jpg


Printre multele bogății sunt și florile de munte, și nu ratez ocazia să mă umflu în pene că știu deja cum le cheamă pe unele dintre ele, trecând bineînțeles sub tăcere faptul că despre altele nici nu am habar măcar din ce familii fac parte. Una din preferatele mele, pe care astăzi am regăsit-o și-o voi mai găsi în multe locuri, e mușcata dracului, pe care i-am arătat-o lui Cristi de suficient de multe ori ca să o memoreze până la urmă și să o și imortalizeze pentru jurnalul nostru. Totuși rămâne ceva nelămurit în privința ei, de ce este preferată și de drac?


/bucegi14d/bucegi14d_17.jpg

Mușcata dracului sau sipica (Scabiosa lucida)


După traversarea primului intrând, Vâlcelul Brânei, primitor între pajiștile ce-l încadrează, ne angajăm pe o pantă ceva mai accentuată pe brâna ce treptat se înăsprește prin apropierea atât a pereților din stânga, pe lângă care trecem, cât și a prăpăstiilor din dreapta, din ce în ce mai adânci pe măsură ce înaintăm paralel cu cursul văii de dedesubt.


/bucegi14d/bucegi14d_18.jpg


Ocolim o muchie și recunoaștem în intrândul următor silueta Blidului de sub Streașină:


/bucegi14d/bucegi14d_19.jpg


Popasul este surprinzător de confortabil, în ciuda realității care se cască câțiva metri mai spre vale. După o primă porție de brâu aproape fără potecă vizibilă, cu pași ușor încordați în permanenta stare de căutare a echilibrului, canapeaua naturală din iarbă de sub surplomba streașinii invită la relaxare.


/bucegi14d/bucegi14d_20.jpg


Eliberăm canapeaua și luăm în primire următoarea muchie. O privire îndărăt spre Streașină:


/bucegi14d/bucegi14d_21.jpg


Pe brână florile de colț sunt și mai numeroase decât în vale. Este exact cum ne avertizase de dimineață Ionuț: sunt atât de multe că trebuie să avem grijă să nu călcăm pe ele.


/bucegi14d/bucegi14d_22.jpg


Zărim și numeroase capre negre prin toate cotloanele Coștilei: pe brâna noastră, pe brâurile aflate mai jos sau deasupra, în vâlcele, în Blid. Reperăm câteva și dincolo de vale, pe brânițele dintre albișoarele Caraimanului. Pe un tăpșan suspendat între brână și vale descoperim un ditamai cioporul, iar la numărătoare ne ies nu mai puțin de unsprezece! Alte capre negre săreau din regrupare în regrupare peste hăuri imposibile. Ne-am zis că probabil au învățat pe de rost traiectoriile acestor sărituri de cînd au început să iasă în lume alături de mamele lor, altfel nu ne explicăm siguranța cu care se aruncă în abis, aproape fără să vadă locul de aterizare:


/bucegi14d/bucegi14d_23.jpg


Valea Albă este acum undeva foarte jos, iar în față coboară aproape pe verticală impunătorul perete al Văii Albe, deocamdată doar ceea ce se vede până la Pintenul Văii Albe.


/bucegi14d/bucegi14d_24.jpg


Ocolim muchia ce desparte cele două bliduri, Blidul de sub Streașină de Blidul Uriașilor, și ajungem la ceea ce pare cea mai pretențioasă trecere din partea dinspre Alba a brânei.


/bucegi14d/bucegi14d_25.jpg

Sub Muchia Blidului Uriașilor


Negociem elegant trecerea acestui pasaj, astfel că în final pretenția se rezumă doar la sângele rece. La început încercăm pe lângă peretele Muchiei Blidului, așa cum se intuiește prin iarbă urma de potecuță de pe brână. Ajung în dreptul barierei stâncoase care întrerupe aici brâna și mă cam dezumflu, fiind vorba de o traversare de doi metri în care cam trebuie să îmbrățișezi stânca, având ditai hăul sub fund. Doi-trei metri mai jos se ghicește o treaptă subțire ce invită la o continuare. Dau în marșarier câțiva pași și cobor apoi cu grijă pe panta de iarbă cei câțiva metri ce mă despart de pragul cel bun.


/bucegi14d/bucegi14d_26.jpg


Odată ajuns pe treaptă continuarea se vede mult mai clară și mai sigură. Înainte pe brână!


/bucegi14d/bucegi14d_27.jpg


După câțiva pași hăul din dreapta începe să se îndepărteaze de firava potecă, pașii redevenind relaxați, iar privirea eliberându-se de atenția concentrată asupra călcăturii bocancilor și apucării prizelor. Recunosc că am mai aruncat câte o privire peste umăr, mut de admirație dar și de emoție, în prapastia de dedesubt, dar numai după ce simțeam că priza în care-mi înfigeam degetele este de neclintit. Nu dansezi chiar pe sârmă, însă sunt doi-trei metri care cer concentrare maximă și sânge rece.


/bucegi14d/bucegi14d_28.jpg


Pas cu pas brâul se lățește și coboară lin spre intrândul Blidului Uriașilor, intersectând vâlcelul într-un loc mai ferit, unde talvegul, devenit bolovănos, are o înclinație minimă. Locul îmi pare prietenos poate și pentru că ceața ascunde pereții masivi ai concavității Blidului.


/bucegi14d/bucegi14d_29.jpg

Rujă (Rhodiola Rosea)


Spre ceață urcă câteva fisuri și hornuri în pereții Muchiei Blidului Uriașilor, la stânga noastră, și a Santinelei Blidului Uriașilor, la dreapta. Un horn chiar din punctul în care poteca atinge grohotișul talvegului:


/bucegi14d/bucegi14d_30.jpg

Hornul de pe fața nord-estică a Muchiei Blidului


Ieșim din vâlcel cu mai mult avânt căci brâna câștigă repede în altitudine pe piciorul care desparte Blidul Uriașilor de Găvanul Mare, la baza Santinelei Blidului Uriașilor, al cărei creștet este complet acoperit de nor. Aflați acum de cealaltă parte a vâlcelului ce coboară din Blid, avem o imagine de ansamblu a porțiunii delicate pe care am depășit-o cu câteva minute în urmă:


/bucegi14d/bucegi14d_31.jpg


Hăul este hău! Cei câțiva metri ai trecerii expuse sunt pe un prag, chiar ușor surplombat, deasupra unui perete vertical de câțiva zeci buni de metri. În afară de hăul care se cască la mai puțin de o jumătate de metru de îngustul prag nimic deosebit nu s-a așternut sub bocanci, și totuși mă întreb de ce această muchie a pus probleme, suficiente încât să fie pomenită în monografii și menționată în diverse jurnale, în care se poveștește de cățărarea sau descățărarea, în funcție de sensul de abordare al brânei, a unei trepte stâncose de vreo jumătate de metru. Chiar și eu îmi aduc aminte că acum 15 ani am coborât cu mare grijă o treaptă cu înălțimea de vreo juma de metru. Să fie vorba de trecerea foarte expusă aflată un pic mai sus (încercuită în fotografie), cea care inițial ni s-a pus în cale?


/bucegi14d/bucegi14d_32.jpg


Brâna, chiar dacă are o pantă destul de accentuată spre buza prăpastiei, devine suficient de lată pentru a îndepărta senzațiile abisului, chiar comodă, oferind suficiente locuri în care să ne așezăm ca să privim Caraimanul, Valea Albă și depărtările. Peisajul este absolut grandios și facem o mică pauză de clătit ochii prin binoclu. Prin vălurile de ceață se întrezărește vărful Crucii Eroilor Neamului, ascunsă în parte pe după cele mai de sus praguri ale crestei ce coboară spre Picătura.


/bucegi14d/bucegi14d_33.jpg


Puzderia de case ale Bușteniului se lăfăie în soare chiar în spatele și în stânga Picăturii. Firul Văii Albe se vede doar ici și colo undeva jos de tot. Paralel cu firul văii înaintează spre Brâna Văii Albe trei drumeți. Pe brâna noastră nu vedem nicio mișcare până dincolo de Blid; pare-se că plutonul lui Andrei a rămas mult în urmă, iar a doua zi am aflat din comentariul lui că au apucat-o greșit pe acea brână amăgitoare aflată sub Săritoarea Mare, ceea ce le-a mâncat timp prețios până au revenit în Alba pentru a relua urcușul.


/bucegi14d/bucegi14d_34.jpg

Conioselinum tataricum


După depășirea intrândului Găvanului Mare intrăm definitiv cu capul în norii ce ne-au răpit plăcerea de a vedea pereții Văii Albe, Pintenul și restul. Brâna, chiar dacă poteca este aproape imperceptibilă, șerpuiește clar prin întrândurile Găvanelor și peste micile contraforturi, dar ceața ascunde complet hăul amețitor de dedesubt. Iată-ne urcând ultimul contrafort, cel al Crestei Văii Albe, care se pierde câțiva zeci de metri mai la dreapta în ceață.


/bucegi14d/bucegi14d_35.jpg


Ca senzații, o oră și jumătate de brână au salvat onoarea unei veri ce, datorită programului meu, dar mai ales a ploilor care s-au tot abătut asupra României, aproape că a compromis sezonul estival de munte. Brâna mi s-a așternut la picioare la fel de prietenoasă ca acum 15 ani, iar lui Cristi, obișnuit cu hăurile nemarcatelor din Crai pe care le băteam în vremurile de demult, i-a reaprins pofta de aventură, primul punct de pe listă fiind trecut tot BMC-ul, pentru o ședință foto cu cer senin cu prima ocazie. Totuși Brâna Coștilei nu este pentru orice gusturi, sutele de metri ce se cască amenințător la câțiva metri în dreapta, pe aproape toată distanța dintre firul și creasta Văii Albee cerându-și tributul de sânge rece și fermitate în mișcări, plus inspirație pentru gestionarea la risc minim a pasajelor, nu dificile, dar delicate. Clar, pe Iulia nu o s-o aduc prea curând pe aici, deși își dorește asta de când a zărit brâna acum trei ani din Șaua Caraimanului.


/bucegi14d/bucegi14d_36.jpg


Sub Hornul lui Gelepeanu lenevim preț de mai mult de jumătate de oră. Flori multe de colț. Din păcate doar ele țin companie aparatului foto, căci ceața nu ne permite să vedem nimic, doar hornul descoperindu-se când și când privirii. Nu ne ajunge nimeni până la plecare, doar din ceața de pe Valea Coștilei răzbat niște glasuri. Ne urnim spre patlou prin Hornul lui Gelepeanu, pe care îl suim în câteva minute. Pe platou, surpriza la care mă așteptam totuși: ne întâmpină un cer senin deasupra unui platou pe care vălătucii de ceață se rostogolesc spre văile din jurul Coștilei.


/bucegi14d/bucegi14d_37.jpg


Dungile roșii ale releului contrastează puternic cu azuriul cerului. Ocolim releul prin dreapta, aruncăm o privire spre Mălin dar ceața din vale nu ne lasă să vedem nimic, apoi ocolim prin stânga adâncitura largă a Văii Priponului și poposim pe piciorul înierbat ce-o desparte de Valea Căldărilor. Destul de larg platoul ăsta al Coștilei: ne ia aproape o oră să-l tăiem cu piciorul și n-am prea stat clătindu-ne ochii sau aparatele foto cu cețurile din văi.


/bucegi14d/bucegi14d_38.jpg

Babe în Șaua Sugărilor


/bucegi14d/bucegi14d_39.jpg


Pentru că nu am coborât niciodată pe Căldări am tot scrutat cețurile pentru a mă convinge că Priponul e unde trebuie să fie. Abia după ce l-am recunoscut, cu jnepenii Brâului Coștilei în dreapta și țancurile crestei în stânga, ne-am lăsat cu încredere spre vecinul lui, circul Căldărilor. Vălătucii de ceață se răresc și putem scruta valea până în firul Cerbului. Acum treaba este clară, valea e prietena noastră.


/bucegi14d/bucegi14d_40.jpg


Coborâm un pic și mă abat la dreapta ca să salut Priponul ieșit și el la plajă după atâta ceață. Un mic popas lângă cei doi stâlpi ruginiți ce punctează scurtătura neoficială dintre cele două căldări. Valea Căldărilor o coborâm în pas vioi, căutând varianta cea mai comodă pentru genunchii și gleznele noastre. O vale ușoară în coborâre, dar privirile aruncate înapoi ar susține contrariul.


/bucegi14d/bucegi14d_41.jpg


Pe Brâul Morarului zărim câteva punctulețe colorate în mișcare. Prin binoclu văd mai clar o bandană albastră pe capul unei siluete ale cărei mișcări îmi par cunoscute. Să fie ea?


/bucegi14d/bucegi14d_42.jpg

Acele Morarului și Brâul Acelor (Brâul de Sus al Morarului)


Un sfert de oră mai târziu siluetele se opresc în firul Văii Cerbului, pe care îl atingem și noi după alte cinci minute. Sunt întâmpinat de la distanță cu saluturi bucuroase de nu mai puțin de cinci amici carpatiști! Mihaela, a cărei bandană albastră înseamnă că am zărit-o pe Morar, îmi spune că și ea s-a tot întrebat dacă silueta care coboară pe Căldări nu-s eu, căci m-a ghicit după mers. Ne-am urnit cu toții la vale, bucuroși de revedere, astfel că ora scursă până în Poiana Coștilei a trecut pe nesimțite, umplută fiind cu noutățile și poveștile fiecăruia. În poiană ne despărțim, ei cotind spre mașinile din Gura Diham, noi apucând drumul mai lejer peste plaiul Munticelului. Un ultim popas în poiană în compania a doi măgăruși care înfulecă pe nemestecate cotoarele merelor noastre. Cristi începe să resimtă oboseala unei zile pline, așa că redistribuim micile bagaje pentru a păstra ritmul, căci ne așteaptă locurile rezervate la tren.


/bucegi14d/bucegi14d_43.jpg

Cristian: fotograful de serviciu după ce aparatul meu a adormit sub Săritoarea Mare. Mulțumiri pentru instantanee!


Dar ziua, oricât de plină a fost, ne mai pune câteva surprize pe tavă. Cam pe la mijlocul plaiului, imediat după ce urcăm din ulucul pârâiașului Coștilei, o căprioară o zbughește din drum în pădure. Asta nu-i tot! Câteva minute mai târziu observăm din mers cum silueta unui urs masiv se derulează în alergare la vreo 30 de metri în fața noastră traversând aleea și afundându-se în pădurea din stânga. Surpriza ne-a fost atât de mare încât nici nu am apucat să încetinim, ci doar am spus pe tonul cel mai firesc din lume "Uite un urs" (fără semnul exclamării), apoi fluierăm de două ori ca să fim siguri că ursul ne-a auzit, deși credem că ne-a simțit cu mult timp înainte. Ce ne miră totuși peste măsură este viteza impresionantă cu care alerga ursul, la statura lui de vreo 200 de kilograme după ochirea noastră. Nicio șansă pentru cineva să scape de urs alergând pe teren plat! Deși am fost în Bucegi de aproape o sută de ori, este prima dată când întâlnesc ursul, și nu l-am întâlnit altundeva ci chiar în preajma locului numit ... La Măsurătoarea Urșilor.

Peste alte câteva minute întâlnim doi câini, ce se plimbă aparent fără job pe Munticel. Cu tot mirosul lor pare-se că nu simțeau că-i un urs prin preajmă, sau poate ursul se îndepărtase în fuga lui suficient de departe de raza lor olfactivă. Zărim și punctele galben-fosforescente cu care cineva a marcat recent (enervant de) aproape din copac în copac o variantă spre Valea Albă, cred că acea variantă comună cu poteca spre Refugiul Coștilei, variantă pe care au venit drumeții pe care i-am întâlnit dimineața la izvor. După aproape 11 ore și jumătate de mers ne odihnim pe peronul gării, unde întâlnesc alți doi amici, de data aceasta de la Floarea de Colț, Andrei și nea Puiu. De la primele schimburi de impresii ne dăm seama că exact vocile lor urcau prin ceața Văii Coștilei spre popasul nostru de sub Gelepeanu, ei atingându-l la mai puțin de o jumătate de oră după plecarea noastră. Ce mai! o zi plină de trasee superbe, peisaje de neuitat, flori de colț și alte flori la fel de delicate, capre negre cu duiumul și mulți prieteni. Plus un urs bonus.


/bucegi14d/bucegi14d_44.jpg

Subsemnatul, cu pozele din Valea Albă și postprocesarea celor de după



Vineri, 26 septembrie 2014 - 02:33 
Afisari: 11,401 


Postari similare:





Comentariile membrilor (11)

vercingetorix
vercingetori..
Caraba
 
1
felicitari , f frumos descris !


Vineri, 26 septembrie 2014 - 07:18  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
2
Frumoasa relatare a traseului parcurs in aceeasi zi cu noi, insa fara ceata care a umplut Gavanele si haurile Braului Mare. Noi am instalat o balustrada la pasul expus de pe brau, pentru confortul psihic al coechipierilor.


Vineri, 26 septembrie 2014 - 08:51  

turturelu
turturelu

 
3
Mi-a placut mult si mie, iar ultima poza e nepretuita! Carpati.org


Vineri, 26 septembrie 2014 - 09:22  

tomcat21
tomcat21

 
4
Felicitari pentru jurnal Zoly ! ... frumoase poze, descrierile amanuntite, indicatii pe masura ... foarte frumos ! Carpati.org


Sâmbătă, 27 septembrie 2014 - 15:00  

wlfy
wlfy

 
5
Frumoase poze si foarte bine scris . Felicitari ture cu soare.


Duminică, 28 septembrie 2014 - 11:50  

edo
edo
Caraba
 
6
Frumos, felicitari Zoly!


Luni, 29 septembrie 2014 - 15:22  

zoly
zoly
Busola
 
7
Multumesc tuturor pentru aprecieri. Carpati.org


Luni, 29 septembrie 2014 - 23:08  

zoly
zoly
Busola
 
8
Am găsit-o menționată aici: http://alpinet.org/main/articole/blog_en_id_3390_userid_0.html Carpati.org

Lăsând gluma la o parte, în biblia care m-a ghidat în prima ascensiune a Văii Albe, "Drumuri spre culmi", Kargel spune că mai sus de Cârn valea "ne mai rezervă o săritoare mare, care poate fi ocolită prin stânga". Cristea nu amintește de această săritoare și cum n-am găsit nicăieri vreun nume de propriu, i-am spus doar săritoarea mare, apoi mi-am zis că merită măcar să o scriu cu majuscule.

PS. Îmi place mult redactarea jurnalelor și dintr-un motiv mai ciudat: am senzația că pe măsură ce scriu un jurnal, chestie care îmi ia mult timp pentru documentare și verificarea din mai multe surse (printre care și un blog anume Carpati.org ) a tuturor detaliilor, simt că traseul intră cumva în adâncul sufletului, încep să-l percep cu acea familiaritate cu care percep casa, biroul sau locurile natale. Când revin pe un traseu pe care l-am descris în vreun jurnal mă simt ca acasă, senzație mult mai puternică decât atunci când revin pe un traseu oarecare. Și pentru asta trebuie musai să-mi apropriez peisajul, nu am stare până nu știu fiecare locușor unde este și ce nume are. De aici, din cunoașterea locurilor, vine siguranța care mă face să mă simt ca acasă, când și pe întuneric știu unde-i întrerupătorul și câți pași sunt până la el. Pe de altă parte oricărui loc îndrăgit trebuie să-i găsesc numele; fără nume ar fi pribeag prin memoria mea vizuală. Ține poate de ceva ancestral în noi, de animismul preistoric, tendința asta de a da nume proprii obiectelor din jur, poate pentru a le stăpâni mai ușor.


Marți, 30 septembrie 2014 - 00:19  

miha74
miha74

 
9
Ce frumos ai descris întâlnirea noastra Carpati.org Voi pe un versant, noi pe altul.... Extrasenzorială recunoaștere Carpati.org

Transpunere vie și, ca de obicei, fișiere cu informații frumos îndosariate, etichetate, pentru cei care vor trece cândva pe acolo.

MCarpati.org & MCarpati.org


Marți, 30 septembrie 2014 - 13:04  

neco
neco

 
10
Buna ziua !
Va rog frumos sa-mi spuneti daca pe timp frumos as putea sa fac si eu acest traseu, respectiv de la Valea Alba la Hornul/Coltul lui Gelepeanu. Am 62 de ani, la vara, in august, voi face 63. Am conditie fizica buna, nu am rau de inaltime. M-am informat atent si am inteles ca doar in zona Blidului Uriasilor sunt probleme, in rest poteca poate fi parcursa in siguranta. Am inteles ca drumul pe barna in zona precizata dureaza cam 1 h. Corect ?


Miercuri, 13 decembrie 2017 - 11:52  

zoly
zoly
Busola
 
11
Traseul nu este dificil din punct de vedere al orientarii pentru cineva cu experienta. Pasajul dificil de dinaintea traversarii Blidului Uriasilor trebuie abordat exact pe unde este mai usor, adica unde are latimea confortabila pentru calcatura.
Din Valea Alba pana in saua de sub Hornul lui Gelepeanu cam o ora si jumatate cu tot cu pauze.


Joi, 14 decembrie 2017 - 15:14  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9191 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org