Descoperind legendele Ceahlaului (Muntii Ceahlau)

29-30 mai. Participanti: Gabi, Nico, Ana si Bogdan.

Chiar daca am o experienta destul de bogata in ale muntelui, pot spune ca aceasta tura in Ceahlau a fost o provocare pentru mine. Desi am mai luat copiii pe munte, niciodata nu am avut ocazia sa fiu “coechipier” cu o mogaldeata de 4 ani si jumatate, cat are Ana, fetita prietenilor mei Gabi si Nicoleta. Chiar am avut emotii. Ne-am intalnit la o bere cu vreo 2 seri inainte de plecare si i-am lasat pe ei sa aleaga traseul. Am vrut sa comentez un pic la auzul cuvintelor “Mergem pe Poiana Maicilor!” dar m-am abtinut. 

29.05

S-a facut si duminica dimineata.Trezirea, cafeaua, pregatit echipament, rucsac si hop in strada sa-i astept sa vina sa ma ia cu masina lor. Am ajuns in Izvorul Muntelui mai tarziu decat planificaseram dar nu cu foarte mult. Intram in traseu pe la 10:30. Daca fara copilas, noi 3 am fi parcurs traseul in max 4 ore (am mai mers de multe ori impreuna), acum totul depindea de cea mica. Eu eram convins ca nu dupa f mult timp o sa inceapa “concertul”  Spre MAREA mea mirare nu a fost deloc asa.

Ne-am propus sa-i dam bice pana in Poiana Maicilor. Evident cu pauzele de rigoare pentru apa,dulce etc. Am ajuns dupa aprox. 2 ore. Acolo ne “astepta” un cioban cu vreo 12 vaci care ne-a salutat si a schimbat cateva vorbe cu noi. A plecat in treaba lui iar noi am inceput sa scoatem din rucsaci mancaricile pentru a ne alimenta. 

Cum mancam noi in voie, de nicaieri isi fac aparitia 2 Saint Bernard cat Palatul Telefoanelor de mi s-a oprit chifteaua-n gat. Ciobanul era deja la vreo 300 m de noi si imi dadea cu virgula treaba asta, ca veneau inspre noi in timp ce “sefu’“ mergea taman in directia opusa. Nu s-au apropiat foarte mult dar nici departe nu erau. Dupa vreo 2-3 min isi fac aparitia si 3 jandarmi montani care au “rezolvat cazul”. Dupa “prezentari” ne-au rugat sa nu dam mancare cainilor si sa nu lasam gunoaie pentru ca din cauza asta se despart de cioban si vin la oameni, fiind si cazuri cand au atacat. Dupa ce i-am asigurat ca nu suntem “din aia”, ne-am strans mana si fiecare si-a vazut de treaba. Ne-am apucat de impachetat in liniste si cu coada ochiului observ cum acei 2 “musafiri” cu jujeu la gat se indreaptau, din nou, spre noi. De data asta dadeau tarcoale si niste iepuri pentru ca incepea sa-mi creasca un morcov din cauza ca stiam ca urmeaza sa ne luam rucsacii in spate si betele, chestie care pentru ei ar fi putut insemna amenintare. Numai de asta nu aveam chef cu o fetita de nici 5 ani langa noi. Dar in timp ne strangeam noi acareturile, dinspre padurea ce continua traseul spre Claile lui Miron ( BR / CR) se aud niste tipete de fete de aveam impresia ca un vapor solicita trecerea prin ecluza. 4-5 duduite echipate de parca mergeau sa joace badmington zbiereau cat puteau ele ca “aici mancaaaaaaam”. Noi am mai stat sa ne terminam iaurturile iar musafirii nostri, vazand ca ele scot de haleu, s-au dus inspre ele. Desi le-am atras atentia sa nu-i hraneasca si sa nu lase gunoaie, erau in lumea lor. Au ciugulit ceva rapid si s-au si carat, lasand “bonus” pentru caini cateva gramajoare de sticksuri, ambalajele pitindu-le sub o piatra. 

Reluam traseul prin padurea de care am amintit mai sus, “programand” urmatorul popas la Claile lui Miron. Urcusul din ce in ce mai abrupt imi dadea din nou emotii pentru Ana, care asculta foarte atenta legendele despre Ceahlau. Din nou, spre surprinderea noastra, de data asta, nici macar nu a scancit, “pedaland” in voia cea buna.Pe portiunea asta de traseu, Poiana M. -> Claile lui Miron,am gasit foarte multi copaci doborati pe care, de cele mai multe ori, nu i-am putut ocoli astfel ca a trebuit sa ne aratam calitatile de atleti si sa-i sarim. Fiecare cum putea. Ptr Ana era cel mai usor … chema “elicopterul”  Asta ne-a mancat destul de mult timp dar am trecut si peste acest hop astfel ca urcusul pana la Clai a curs brici. Acolo inca un mic popas ptr poze, apa si dulce, cateva vorbe schimbate cu 2 belgieni (pe care i-am intalnit si la Dochia) si schimb de saluturi cu alti cativa turisti. 

De aici au inceput iar emotiile stiind ca urmeaza cea mai abrupta parte a traseului. Si ultima de altfel. Partea dintre Clai si locul de campare. Cu un pic de ajutor si incurajari ptr Ana, totul s-a terminat cu bine. Locul de campare era pustiu … cum l-am gasit mai de fiecare data de altfel. O mica vatra aproape de masute, cateva gunoaie si cam atat. P.S: Despre Refugiul Ocolasul Mic incuiat cu lacat cu cifru mi-am spus parerea la pagina dedicata lui, nu are rost sa mai repet.Zarim in departare, intr-un final si Dochia pe care nu o recunosteam daca nu stiam intr-adevar ca acolo trebuie sa fie. Dar, la fel ca si in cazul refugiului Oc. Mic, mi-am spus parerea mai pe larg despre Dochia pe pagina dedicata cabanei deci nu mai insist. Ne luam camera in primire, ne schimbam si coboram in sala de mese sa halim.De data asta am comandat mancarea de la ghiseu. Dam din nou peste aceiasi belgieni carora le-am dat cateva indicatii pe harta, mai schimbam cateva vorbe, stam la o bere etc. Halim bine si mergem sa admiram Panaghia, atat de impunatoare, maiestuoasa. In departare, vedem cum ploua peste varfuri si incepem sa ne punem intrebari cu privire la vremea pentru a doua zi. Speram sa nu se adevereasca prognoza de pe net care anunta precipitatii serioase. Cateva poze, explicatii, pareri dupa care facem stanga imprejur si ne intoarcem la cabana. Mai luam cate o bere in camera dar Nicoleta si cu Ana au cedat asa ca am ramas eu cu Gabi pe balcon sa ne savuram berile, sa admiram beculetele de prin orase, sa stam la povesti. Pe la 23.10 bagam si noi cornu-n perna pentru ca voiam sa ne trezim ptr rasarit.

30.05

Trezirea la 5.15 ptr rasarit. Eu cu Gabi facem primii ochi dupa care si Nicoleta. A stat la o poza dupa care a zi “eu ma bag inapoi la somn!!”. Noi doi nu am mai pus capul in perna ci am mai stat la cateva poze cu marea alpina si apoi am iesit sa mergem pana la schit si pana la statia meteo. 

Intorsi in camera s-au trezit si ceilalti doi ostasi asa ca incepem impachetatul. Coboram in sala de mese, comandam cate un ceai apoi iesim afara la bancute sa luam micul dejun.Din desaga evident. Soarele isi facea treaba cum stia el mai bine si ne mangaia cu razele lui blande de dimineata. Dupa ce am mancat, am lasat rucsacii in camera si pornim spre varf. Desi stiam ca traseul e destul de abrupt dupa ce s-au dus scarile pe apa sambetei (am urcat o singura data pe ele, in rest am ales poteca), nu-mi faceam griji deloc in privinta Anei, la cat a indurat mogaldeata cu o zi inainte. Si din nou, ne-a ascultat, a fost f atenta si a ajuns fara probleme pe varf. De acolo admiram privelistile impreuna cu Gabi, in timp ce Nico ii facea poze Anei. Si asa cum admiram noi, am observat niste nori care nu aratau bine absolut deloc. Si ne-am amintit de prognoza pe care o vazuseram ptr ziua de luni. Houston we have a problem! 

Mai facem cateva poze si ne pregatim de coborare. Pe drum ne-am intalnit din nou cu acei 2 belgieni cu care am schimbat, din nou, cateva vorbe si le-am dat niste sfaturi cam pe unde sa o ia, sa le fie mai usor. De la statia meteo pana la Dochia am grabit un pic pasul pentru ca, desi soarele inca ardea binisor, acei nori galopau bine de tot inspre noi. Ajunsi la Dochia, am predat camera luna si bec, 2-3 cuvinte cu cabanierii si fuga pe CR spre Piatra Lacrimata si de acolo mai departe spre P. Maicilor. 

Nu mai tin minte exact pe unde eram cand a inceput sa tune si mi-am zis in gand “shower time”. Dupa vreo 10-15 minute a urmat un tunet de ne-am oprit toti ca sa ni se aseze toate organele inapoi la locul lor si sa ne desfundam urechile, moment in care am zis ca ar cam fi cazul sa ne scoatem impermeabilele.Si bine am facut pentru ca, la scurt timp, a inceput o ploaie din aia mocaneasca,gen de ploaie care, pe mine cel putin, ma enerveaza. Dar acum parca imi doream sa nu inceapa o ploaie din aia cu spume, avand in vedere ca aveam cu noi “o incepatoare”. Si am avut noroc. Aproape de intrarea in P. Maicilor a inceput sa ploua un pic mai tare dar nu ptr mult timp, maxim 10 minute. La intrarea in padure, pe BR, am luat inca o pauza pentru dulce si apa, dat jos pelerine si inapoi la drum. Norii nu se dadeau batuti si “patrulau” non-stop deasupra noastra dar macar nu se mai “scuturau”. Pe drum am cules niste iasca pentru tatal Nicoletei care e pasionat de apicultura, am mai facut poze unor mici vietati care misunau printre frunze, mai o vorba, mai o gluma si iata-ne langa cabana Izvorul Muntelui, unde ne astepta masina. Norii deveneau din ce in ce mai intunecati si pana ne-am lasat noi rucsacii in portbagaj, pana am dus gunoaiele la tomberon, pana una alta, s-a dezlantuit taifunul. Abia faceau fata stergatoarele masinii iar unii soferi au decis sa traga pe dreapta pentru ca nu se mai descurcau. Noi am hotarat sa mergem cu viteza dricului si cu o intarziere de 1 ora si un pic am ajuns cu bine acasa. A fost o tura foarte faina, condimentata cu de toate! 

Revin cu poze imediat ce le primesc pentru ca nu am fost eu pozarul de serviciu.

Carari cu soare!

Bogdan

Sâmbătă, 4 iunie 2016 - 12:28 
Afisari: 1,788 


bogdan.t