Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2020
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Noiembrie 2020
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Defilare de 1 Decembrie 2013 (Muchia Dragusului iarna) (Muntii Fagarasului)

Nota: Acest jurnal contine descrierea unui traseu de alpinism, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific.

Muchia Dragusului este un traseu cotat cu gradul 1B pe timp de vara. Iarna creste gradul de dificultate al traseului, in functie de starea si cantitatea zapezii, conditiile meteo. Echipamentul tehnic  folosit de noi in aceasta tura a constat in: coarda geamana de 60 m, anouri, bucle de cordelina, piton, frienduri, pioleti tehnici, coltari, ham, casca.


Pentru week-end-ul următor Cătălin mă anunță că vom face un traseu-surpriză, că trebuie doar să mă prezint cu echipament complet de iarnă, inclusiv pentru dormit. Până la urmă se gândește totuși că ar fi bine să-mi zică și mie despre planul lui, deși era deja vineri după-amiază. Aflu că urma să parcurgem muchia Dragusului din Făgăraș. Cum anul trecut , întâmplător în aceeași perioadă trebuia să fac același traseu, dar a trebuit să ne întoarcem pentru că nu eram echipați corespunzător, deși la acea dată era semnificativ mai puțină zăpada decât acum, știam cam despre ce e vorba și mi s-a părut nerealizabil planul doar într-un week-end, incluzând și drumul destul de lung până acolo. Dar am zis că s-o baza Cătălin pe ceva când zice că se poate, așa că sâmbătă dimineață plecăm spre Făgăraș. În mașină mă apuc să citesc descrierea traseului. Primele rânduri sunt încurajatoare: ,, Durata de parcurs până în creasta principală este de două zile”. Mă uit întrebător la Cătălin, care mă liniștește zicând că traseul nu e descris de unde pornim noi. Da, încurajator, atunci rămân două zile fără cinci ore, plus drumul dus-întors cu mașina...cum o dai nu dă cu virgulă, ci cu o zi în plus. Apar niște idei de reconfigurare a traseului, dar rămânem totuși la planul inițial, care presupunea să dormim la casa de vânătoare , deși Cătălin încă mai fabula cu bivuac pe muchia Dragusului, cu toate că era clar că nu aveam la noi echipament pentru așa ceva. 

Înainte de a pleca la drum facem niște poze cu descrierea traseului din cartea lui Beleaua. Mă amuz teribil, întrebându-l pe Cătălin dacă reușim să trecem măcar de prima poză din cele trei. 



Muchia Dragusului si muchia Zanoaga vazute de pe drumul spre Sambata


/Muchia/dscn0371.jpg



La nici 15 minute de când plecăm de la mașină, reușesc să-mi iau o trântă pe drumul cu noroi înghețat frământat de utilajele forestierilor. Nu reușesc să mă echilibrez la timp din cauza rucsacului prea mare pentru gustul meu (de prin martie nu am mai mers cu bagaj așa greu, ce să-i faci, dezavantajul ultra-maratoanelor montane, noroc totuși că am un coechipier care mă mai antrenează din când în când punându-mă să car coarda). Mă trezesc că mă rostogolesc la vale și mai reușesc și să mă proptesc cu capul în malul de pământ din dreapta. E de bine, pe un traseu tehnic nu mi-ar fi reușit, că aș fi avut coltari și cască. 



/Muchia/dscn0376.jpg


Drumul până aproape de căsuță e dezolant din cauza tăierilor masive de pădure ce au loc în zonă. Nu mai recunosc nimic față de anul trecut, noi drumuri forestiere își fac loc tot mai adânc în inima muntelui, făcând prăpăd în urmă. Chiar în timp ce urcăm, de pe versantul vecin se aud drujbe, urmate de sunetul copacului doborât pentru vecie. Mă uimește timpul scurt ce trece de când se pornește drujba și până cade copacul. Ani buni retezați în câteva secunde, răni ce nu se vor închide poate niciodată.



După ce mai călărim niște copaci căzuți prin zăpada (dacă nu sunt jnepeni, măcar să fie ceva obstacole), părăsim forestierul și găsim un drum ce intră în pădure. Cătălin mă anunța că sunt urme în față. Eu sunt dezamăgită: Of, o să găsim refugiul ocupat!. Replica lui Cătălin:,, Nu, sunt urme de un animal mare! De urs!”. Da, ce interesant, și par destul de proaspete. Ia uite, ce drăguț, în urma mare de urs se vede o urmă mică de urs. Ei, o fi cineva cu coltari. La un moment dat, urmele de urs intră în pădure, noi refuzăm cu încăpățânare să le urmăm și ținem drumul drept și larg înainte. Dar nu pentru mult timp, pentru că nu mai găsim nici marcaj, nici potecă. Ne mai învârtim prin zonă, și până la urmă ne dăm seamă că poteca e pe urmele de urs. Deja facem scenarii despre cum găsim ursul în refugiu, tolănit pe saltele. Norocul nostru că urșii aveau un cămin mai confortabil, probabil. 

La casa de vânătoare ne așteaptă o surpiza. Lemne uscate, gata tăiate, așa că facem un foc în soba, că îmi era dor de mirosul de fum și de trosnetul lemnelor chinuite de limbile de foc. Ne delectăm cu un sandwich asezonat cu niște usturoi găsit pe acolo, trecem pe lista meniului de iarnă și acest ingredient, pentru că a mers de minune combinația. Găsim și un ceai de iarnă, ce mirosea îmbietor a scorțișoară și care se potrivește cu atmosfera; cald, foc în soba, zăpada neatinsă afară. Păcat că nu e și persoana potrivită pentru o așa atmosferă, cum ar spune cineva :))



/Muchia/dscn0394.jpg



Ne băgăm la somn, Cătălin se fâțâie prin sac și descoperă un ac de siguranță la capătul căruia atârnă un săculeț cu levănțică. El se enervează că l-a cărat, eu mă amuz că nu știam de ce mirosea sacul lui ca șifonierul bunicii. Ce să-i faci, așa e când ai un sac de puf, trebuie să ai grijă de el mai ceva ca de blana pisicii. 


La 5.30 sună alarma deșteptătoare. Încep să-l bombăn pe Cătălin că mă pune să ies la ora aia în frig și noapte, de parcă suntem în Himalaya. Mâncăm în fugă ceva, lăsăm toate ceaiurile noastre ofrandă refugiului, că doar nouă nu ne mai trebuiau ( proastă alegere, după cum vom afla mai târziu). 

La 6.40 ne punem în mișcare și după 15 minute de urcat, reușim să ajungem în niște jnepeni plini de zăpada, prin care mai înotăm ceva până ieșim la liman, prilej de încălzire și risipire de energie. După ce trecem de vârful Hoaghea (2012 m) și vârful La Crintă (2114 m), ne îndreptăm către vârful Claia Codrei (2171 m). Sub vârf, pe versantul estic se întinde căldărușa suspendată a Crintei, unde se poate instala cortul pentru bivuac.( Beleaua ,, Munții Fagarasului”). 



Tema pentru alta tura: impresionanta muchie a Zanoagei


/Muchia/dscn0434.jpg



/Muchia/dscn0430.jpg


Vârful La Pârâul Larg (2333 m) este un pic mai bolovănos. În continuare creasta își schimbă direcția spre S-V. Urmează vârful Piatra Roșie ( 2345 m), de unde creasta revine la direcția sud., devenind ascuțită și sinuoasă, iar zăpada nu ne ajută deloc. Este destul de cald, spre căldarea Racorelelor de Jos din creastă se rostogolesc bulgări de zăpada. Înaintăm cu atenție, legați în coardă. Din când în când suntem nevoiți să părăsim muchia crestei, coborând mai pe stânga ei.



/Muchia/dscn0448.jpg

 Creasta si-a schimbat directia spre dreapta


/Muchia/dscn0474.jpg


In stanga, peretele nordic al Galasescului Mare


/Muchia/dscn0476.jpg



/Muchia/dscn0485.jpg


Incepe portiunea mai accidentata a crestei


/Muchia/dscn0489.jpg


Coborarea spre Curmatura Racorele


/Muchia/dscn0498.jpg



Pe la ora 13 ajungem în Curmătura Racorelelor (2298 m), unde un indicator prietenos ne arată că mai sunt 1,5-2 ore până la cabana Sâmbăta. Pe timp de vară, bineînțeles, iar acum nu se vedea nici urmă din marcajul ascuns pe pietrele de sub zăpada. Habar n-aveam pe unde e traseul, cât de mult coboară în firul văii, cât merge pe curbă de nivel și cât de în regulă e să o luăm pe acolo. Cătălin zice să urcăm totuși în continuare, să vedem cum arată traseul mai departe, că dacă nu ne place ce vedem avem timp să ne întoarcem. Urmează un urcuș susținut pe vârful Racorelelor (2382 m). De aici parcurgem spre sud o porțiune destul de expusă, apoi coborâm spre dreapta (S-V) cam 25 de metri. Aici este și un piton cu o cordelină pentru rapel, dar nu ne inspiră încredere și alegem să descataram porțiunea respectivă. Încep să am o perspectivă a ceea ce urmează, iar peretele nordic al Galasescului Mare ce ne desparte de ieșirea în creastă pare inabordabil. Tot acum lansez spre Cătălin și deja binecunoscutul ,,Să vezi ce bătaie îți iei când ajug în regrupare”. Parcă era vorba să ne întoarcem dacă nu ne place cum arată înainte. Ei bine, mie nu prea-mi plăcea, având în vedere ora înaintată, dar nici să mă întorc n-aveam chef. 

După urcușul pe vârful Portiței(2370 m), ajungem în Portița Racorelelor (2358 m). Bun, urmează porțiunea interactivă a traseului, peretele nordic al Galasescului Mare. Cătălin pleacă pe prima lungime, deja terenul cere folosirea a doi pioleți. Găsește un piton vechi și ruginit, lângă care mai bate unul, pe care am misiunea de a-l recupera. De la piton, pleacă într-o traversare spre stânga, urcă un hornulet de vreo doi metri, apoi revine ușor dreapta. Bun, și de aici? S-a terminat traseul. Lui Cătălin i se pare un pic cam tare continuarea pe acolo, față de descrierea citită de noi, așa că îl sună pe un amic de-al lui ce făcuse traseul respectiv vara. Acesta îi spune că am urcat prea sus, că trebuia să o luăm spre dreapta la un colț de stâncă aflat destul de aproape de șa.



In spate se vad coborarea de pe varful Portitei, Portita Racorelelor si coltul de stanca la care ar fi trebuit sa facem dreapta


/Muchia/dscn0501.jpg


Concluzia e că trebuie să se întoarcă, deși e mai complicat de descatarat de acolo. Sacrifică o buclă de cordelină și ajunge din nou în regrupare, reconfigurand traseul în direcția opusă, dar hotărând să nu mai coborâm spre șa, ci să traversăm spre dreapta de unde suntem acum. 



/Muchia/dscn0512.jpg

Cătălin regrupează și plec și eu. Traversarea e ok o perioadă, apoi ajung la o zonă destul de expusă și aninată, mai mult stâncoasă, fără zăpada. Nu-l văd pe Cătălin, e undeva după colț, stau ceva să mă gândesc cum naiba trec aici. Deja îmi imaginam cum mă hârjâi de colțurile alea stâncoase și cum pendulez câțiva metri până la peretele din dreapta, dacă e să cad aici. Când aud o voce salvatoare de după colț. Nu, nu e îngerul meu păzitor, e Cătălin, care îmi spune să pun pioletii după gât și să mă țin de anou. Ce anou, că n-am ajuns acolo. E un anou după colț. Aha, cu pioletii după gât e mult mai bine, nici nu e nevoie să mă țin de anou, prizele pentru mâini sunt generoase, acum, că am scăpat de pioleți. Mai avansez un metru, acum îl văd și pe Cătălin, dar tot mai e o bucată de traversat care nu e pe gustul meu. Îl bodogan că a luat-o pe aici, dacă ar fi traversat mai jos era mult mai ușor de urcat pe firul valcelului din dreapta. Până la urmă îmi iau inima în dinți și trec, deși prizele de iarbă înghețată nu mi se par de încredere și stau doar pe frontalii coltarilor, dar pioletii își fac cu bine datoria și ajung în regrupare. Deja e întuneric beznă, scoatem frontalele, Cătălin pleacă în sus, apoi o traversare spre stânga, urmează un mic horn și apoi în sfârșit ieșirea în creastă. E ora 18.45 și se văd așa frumos luminile din vale.



/Muchia/dscn0534.jpg


Acasă, scotocind netul în căutare de informații despre acest traseu, am găsit un jurnal ce descria o abordare asemănătoare cu a noastră, doar că ei traversaseră spre dreapta mai jos, la bolovanul ce se vede și în poza noastră. La același jurnal, unul din comentarii specifică cum că de fapt aceea ar fi o variantă mai ușoară de ieșire în creastă, și că nu ar fi cea clasică, oficială. Deci varianta pe care pornisem inițial, trecând pe la pitonul ruginit, ar fi cea bună. Un motiv în plus să ne reîntoarcem, poate cine știe, la anul de 1 Decembrie. 


Pornim legați în coardă, cu planul de a înnopta la refugiul din Fereastra Mică a Zmeilor. Distanța dintre noi e destul de mare, astfel încât oricât aș încerca să țin coarda întinsă între noi, aceasta mai face face câte o buclă ce se agăță de solzii de zăpadă înghețată. Mă enervez că trebuie să fac ture suplimentare ca să recuperez coarda din vale. Până la urmă ne legăm la jumătatea corzii. E ceva mai bine parcă. Găsim un marcaj bandă roșie și începem să coborâm pe el. La un moment dat, Cătălin mă roagă să scot harta, că ceva e în neregulă. Într-adevăr, ne îndreptăm hotărâți spre Vistea, adică în direcția opusă. Bun, urcăm la loc cei o sută de metri și mergem înapoi pe curbă de nivel, dar mai jos față de linia pe care venisem până aici. Încep să am dubii că mergem în direcția bună, din când în când mai dăm de câte un marcaj bandă roșie aflat pe vreo piatră. Nu-mi mai aduc aminte nimic din traseul ăsta, deși am fost pe el acum vreun an și ceva, vara. Faptul că mi se pare că balaurim fără să știm încotro, mă lasă cu energia spre 0. Scad mult viteza de deplasare, îmi dau seama că de la ora 13 nu am mai mâncat sau băut nimic. Desfac un croissant, iau o înghițitură, dar nu intră. Cunosc senzația asta de la Bucegi 7500, când ești atât de obosit încât nici să mănânci nu mai poți. Urmează urcarea pe Galasescu Mic, care parcă nu se mai termină, mai ales că de-abia mă târâi. Tot nu sunt convinsă că mergem bine, deși Cătălin a mai fost pe aici în vara asta și mă asigură că e ok. 


Nu mai vine odată coborârea aia spre refugiu! Coarda se agăță din nou prin solzii de zăpada, Cătălin mă mai smucește din când în când, mai ales că urmele sunt sinuoase, dar coarda urmează linia dreaptă dintre noi. E enervant pentru amândoi, îmi vine să mă dezleg din coardă, dar știu că dacă fac asta o să mă opresc mult mai des. Strig la Cătălin să meargă mai încet, că am obosit. Mă roagă să trag un pic de mine. A doua zi îmi zice că atunci când strigam la el nu păream deloc obosită. 

În sfârșit, coborâm, încep să recunosc zona. Mă și vedeam urcând și coborând toată noaptea picioare de Făgăraș sau făcând bivuac în zăpada la 500 de metri de refugiu. La 22.45 ajungem la refugiu, mă bag în sacul de dormit cu toate hainele pe mine, dau din picioare încercând să mă încălzesc, de cred că am făcut vreo cinci ture de stadion. Ar fi bun un ceai, dar noi l-am lăsat pe tot la casa de vânătoare, iar pe aici nu găsim nimic. Noroc că mai e ceva prin termos, în rest, e bună și apa caldă din zăpadă topită. Mă amuz copios sugerându-i lui Cătălin să facă o infuzie folosind săculețul lui cu levănțică de la sacul de puf. Nu vrea, îi e teamă de ce efecte adverse ar putea avea asupra mea! 

Peste noapte începe un vânt de aveai impresia că ia refugiul pe sus, precum căsuța lui Dorothy, ar fi fost interesant un bivuac în zăpada acum, bâjbâind după refugiu. 


Dimineața, Cătălin se uită pe una dintre ferestre spre Galasescu Mic, zicând că avem ceva de urcat. Mă uit la el, nu glumește. Mă pufnește râsul și îi zic: ,,Doamne, cu tine merg eu pe munte? Mă mir că am găsit refugiul în cazul ăsta. Din direcția aia am venit azi-noapte!” Coborârea spre Sâmbăta a durat cam patru ore, timp în care visam numai la păstrăvul cu usturoi de la pensiune. Pe drum ne-am mai uitat la muchia noastră. Acum, pe lumină, era evident pe unde trebuia s-o luăm. Dar, de, iarna nu-i ca vara și nici noaptea nu-i ca ziua.


In urcare pe Slanina. In stanga se vede Galasescul Mic si adapostul nostru de peste noapte



/Muchia/dscn0541.jpg


Muchia noastra, Curmatura Racorelelor, Varful Portitei, Portita Racorelelor, peretele nordic al Galasescului Mare si iesirea in creasta principala. Prin caldarea asta ar fi fost si coborarea din Curmatura Racorele spre cabana Sambata

 

/Muchia/dscn0555.jpg




/Muchia/dscn0568.jpg


/Muchia/dscn0573.jpg


Foto credit, coechipier credit, balauritor de traseu credit, amintiri de neuitat, demne de povestit nepoților la gura sobei la 60 de ani credit: Cătălin Oprea.



Miercuri, 11 decembrie 2013 - 14:51 
Afisari: 3,415 


Postari similare:





Comentariile membrilor (14)

ratza
ratza
Busola
 
1
Fato, ai un stil inconfundabil. Marfă rău tura, ați băgat zdravăn!
Referitor la rătăceala spre Viștea: voi nu folosiți busolă? Harta nu-i mereu suficientă.


Miercuri, 11 decembrie 2013 - 15:28  

iancudan
iancudan

 
2
Foarte tare tura!! Bravo! Ma ingrijoreaza, insa, ce spui in legatura cu taierile masive de padure! Daca zici ca nu mai recunosti locurile de la un an la altul inseamna ca e grav!!


Joi, 12 decembrie 2013 - 08:51  

iulianasb
iulianasb
Caraba
 
3
Inteleg ca pana la urma socoteala de acasa v-a dat bine: oricum ati facut v-a iesit cu o zi in plus ! Carpati.org
Dar macar a meritat ziua aia ca ati iesit in creasta cu bine ! Carpati.org


Joi, 12 decembrie 2013 - 09:47  

ciprian
ciprian
Busola
 
4
Deosebita tura, iar frumusetea si maretia Fagarasului sunt coplesitoare. Cu siguranta merita sa reveniti in zona.
Triste sunt vestile cu defrisarile, nu era suficient ca au distrus paraul Sambata, rascolid ireversibil maruntaile vaii si versantii, cu dinamitari si taieri pentru noul drum de acces si conducta.


Joi, 12 decembrie 2013 - 10:52  

dodo79
dodo79

 
5
Bravo! Frumoasa tura si frumoase locuri!
Daca a reusit Catalin sa te oboseasca chiar si pe tine, nu pot decat sa-mi inchipui in ce ritm ati mers.

Pana la urma pe unde ati coborat la Cabana Sambata? Sunt necunoscator la mersul de iarna, dar cea mai apropiata varianta era cea prin Fereastra Mica, care vara nu pare cu mult mai abrupta decat cea prin Fereastra Mare. Voi ati urcat Slanina, deci probabil ati coborat prin Fereasta Mare (sau pe o muchie intre cele 2 ferestre?). Vi s-a parut prea riscant prin Fereastra Mica sau ati vrut sa mai lungiti traseul?

In alta ordine de idei, unde vor sa ajunga cu forestierul pe paraul Sambata ? Pana la cabana? S-a mai avansat fata de iulie 2012 ?

P.S.: Traseul Curmatura Racorele - Cabana Sambata l-ai facut in iulie 2012 in sensul de urcare. Dupa cum arata vara in partea de urcare initiala cred ca iarna nu e prea prietenos...erau niste fete de piatra destul de inclinate pe care mai curgea si ceva apa, posibil sa fi fost gheata iarna si oricum din poteca nu s-ar mai vedea nimic. Iar indicatorul ala cu 1,5-2 ore e cam optimist chiar si pt. vara Carpati.org.


Joi, 12 decembrie 2013 - 13:27  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
6
Foarte faina tura, bravo! Fain si jurnalul! Ia sa scrii mai des, imi place sa citesc ce scrii.


Joi, 12 decembrie 2013 - 20:50  

iulianasb
iulianasb
Caraba
 
7
Laura, Cristina ia sa scrieti de fapt amandoua mai des, ca si mie imi place sa va citesc jurnalele ! Carpati.org
Ah si poate ma motivati sa ma mobilizez sa invat sa pun naibii pozele pe carpati in jurnale, ca asta este o mare necunoscuta tehnica din domeniul stiintei pentru mine ! Deocamdata ma rezum la jurnalele mele personale si vorba aia nu profita umanitatea din cauza nestiintei mele tehnice ! Carpati.org


Joi, 12 decembrie 2013 - 21:08  

edo
edo
Caraba
 
8
Super jurnalul, felicitari Cristina si felicitari lui Catalin!


Sâmbătă, 14 decembrie 2013 - 11:09  

crissie
crissie

 
9
Va multumesc tuturor pentru aprecieri. Sper ca acest jurnal sa le fie de folos celor ce vor sa faca acest traseu sau sa va inspire in alegerea viitoarelor ture!

Dodo79: ritmul a fost unul mediu, avand in vedere starea zapezii, greutatea bagajului si portiunile mai tehnice intalnite, plus faptul ca am mai imbatranit si eu fata de vara lui 2012 Carpati.org

Da, am ales coborarea prin Fereastra Mare, mie sincer mi s-a parut mai putin abrupta decat cea din Fereastra Mica, iar eu nu mai fusesem pe acolo, iar daca am de ales intre doua variante, o prefer pe cea pe care nu am mai coborat, asta daca permit conditiile. Si intr-adevar, era o zi de luni pe care o petreceam pe munte in loc sa fim la serviciu, asa ca nu era nicio graba! Carpati.org

Da, forestierul de pe Valea Sambetei s-a mai lungit cu vreo 4 km fata de locul unde am lasat noi atunci masina.

Tocmai pentru ca mai facusem traseul Cabana Sambata-Curmatura Racorele nu mi se parea o varianta tocmai accesibila coborarea pe acolo, in conditiile in care marcajele erau acoperite, chiar daca acel traseu ne-ar fi garantat poate ajungerea la masina in aceeasi zi.


Luni, 16 decembrie 2013 - 12:59  

leovit
leovit
Busola
 
10
O tura frumoasa ,cunosc bine doar creasta ,facand de mai multe ori zona ,dar niciodata iarna...Acum ,dupa ceva ture pe zapada as incerca prin( mart -april )o muchie ,,,si as incepe cu Tarata ,, Ati avut ceva emotii ,stiu cum este sa mergi la frontala pe creasta in conditiile date....Dar o poza cu Catalin...treb pusa Carpati.org .Ture tot asa de faine .


Marți, 17 decembrie 2013 - 10:39  

dodo79
dodo79

 
11
Interesant cu forestierul de pe Sambata.
Daca s-a mai lungit cu inca 4 km forestierul pe vale inseamna ca aproape a ajuns la cabana. Foarte probabil acolo va fi punctul terminus. Oricum cabana era usor accesibila si multimea de acolo era destul de pestrita, daca ajunge si forestierul pana la cabana o sa fie un fel de Balea II (gratareala, un mic, o bere etc.). Pe de alta parte s-ar scurta cu 1 ora timpul de acces/retragere spre alte trasee din zona. C'est la vie..


Marți, 17 decembrie 2013 - 10:49  

iulianasb
iulianasb
Caraba
 
12
Dragos, Sambata ca Sambata, dar tu nu stii de noul forestier care urca pana la 15 minute sub Barcaciu ?! E adevarat ca are o panta ca in gat, dar daca luam un jeep si mai performant si mai mare si mai tare, eu zic ca ajungem motorizati pana la cabana. In fond si la urma urmei doar nu ne duceam acolo pentru miscare, ci pentru o petrecere ceva, nu ?!


Marți, 17 decembrie 2013 - 12:04  

dodo79
dodo79

 
13
Suntem in trend, citisem pe undeva si de un nou forestier pana spre Apa Cumpanita. Totusi acolo nu e (inca) o cabana.
Vad ca forestierele se poarta in sezonul 2013-2014 in Fagaras. Si totusi cine investeste pt asta? De obicei se fac pt. exploatari forestiere, dupa cum spune si numele. Si mai nou pt. microhidrocentrale.
Sau pt. cabane?
Ma rog, e deja alta discutie si poluam jurnalul Cristinei.


Marți, 17 decembrie 2013 - 17:06  

boreal
boreal

 
14
Aha, carevasăzică, poți să și cari! E bine de ținut minte lucru ăsta.

Oricum, felicitări pentru tură! Pe fotograf nu-l felicit. Pozele sunt, ei bine, da, nașpa!


Vineri, 20 decembrie 2013 - 09:12  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0793 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org