De Paste printre ursii din Costila (Muntii Bucegi)

Asteptam cu nerabdare Pastele pentru a petrece pe munte cele 3 zile libere. Vremea este insa capricioasa si vineri aleg ploaia din Bucuresti in favoarea celei de Bucegi, renuntand la mini-vacanta mult dorita. Raman insa cu ochii pe prognoza, poate e rost macar de o tura scurta. Dupa doua zile de ploaie nesfarsita iata ca luni, a doua zi de Paste, vremea pare mai putin proasta. Incep sa dau telefoane, coechipierii mei traditionali nu sunt disponibili asa ca ramane sa merg singur. Nu sunt un fan al mersului solitar dar nici nu-mi displace, am destul de rar ocazia unei astfel de ture. Aleg sa urc Hornul Coamei.

De cand merg pe munte nu am reusit sa ma imprietenesc cu aparatul de fotografiat. Acum decid insa sa-l iau cu mine. Poate vad ceva interesant ...

Dimineata plec devreme. Soseaua e goala si imediat ce trec de Ploiesti zaresc muntii. In sfarsit un semn bun dupa doua zile ploioase. Culmile Bucegilor sunt in ceata iar fronturile se deplaseaza rapid.

Pornesc pe Munticel catre refugiul Costila. Doua caprioare si o veverita ma saluta din mers, sunt prea rapide si nu apuc sa le fotografiez. Au rasarit si ghioceii, semn sigur ca iarna-i pe sfarsite. Privesc Valea Alba si Peretele Vulturilor :

De la refugiu urc putin pe Valea Costilei printr-o urma de avalansa pentru a traversa spre Galbinele. Costila e complet acoperita si fara rimaye iar fetele sunt curate, cel putin la acest nivel. Ma gandesc ca as putea sa urc Costila, dar nu stiu cum e zapada in partea superioara a vaii si decid sa nu risc.

Traversarea in Galbinele e simpla, lespedea inclinata si lantul sunt sub troiene. Cat vad de aici valea e acoperita si zapada umple complet spatiul dintre pereti. E destul de cald si ma afund 10 pana la 30 de cm. 

Urc putin si opresc pentru o noua poza, doar nu o sa car aparatul degeaba. Privesc in jos si ... constat ca nu mai sunt singur, un urs ma urmeaza la cativa zeci de metri. Ne studiem reciproc cateva secunde, nu pare agresiv si probabil nu-s meniul lui favorit pentru astazi. Decid sa nu fac galagie inutil, s-ar putea sa nu-i placa dupa ce ne-am tatonat deja. Vazand ca m-am oprit nu mai urca spre mine ci vireaza sprinten in dreapta pe coama dintre firele vaii Galbinele. Eu pe vale si el prin vegetatie imi pare o solutie onorabila, fiecare avem ce face, asa ca plec linistit.

Trec repede de intrarea "clasica" in traseul Crestei Costila - Galbinele.

Saritoarea Mare e partial descoperita. Ajung deasupra ei si privesc spre vale. Companionul meu nu a ramas pe iarba ci ma urmeaza grabit, apropiindu-se. Fac putin zgomot si se opreste un moment, apoi schimba directia si urca pe fata din stanga lui. Se catara cu o usurinta remarcabila prin locuri foarte expuse. Pare ca a gasit ceva interesant si incepe sa scurme iar eu reiau urcusul. Nu mi-ar place sa ma depaseasca pe fete si apoi sa ma trezesc cu el in firul vaii deasupra mea.

Merg usor grabit  cateva minute, apoi ma opresc din nou cu fata spre vale. Ursul nu-i nicaieri, probabil a ramas sa ia masa. Am timp sa privesc strunga din capatul Hornului dintre Fire.

Ajung la intrarea in Hornul Coamei si fac un tur de orizont: traseul ce urmeaza sa-l parcurg, partea finala a vaii Galbinele si fata sudica a coltului Galbinele cu Strunga Coltilor si grota "La Hotel".

Urc 20 de metri spre horn si opresc pe o mica platforma. Pauza de echipare si hidratare. Dinspre vale nori de ceata vin grabiti. Apuc sa privesc cerul albastru de deasupra Strungii Galbinele inainte ca negurile sa-l acopere.

Incepe o repriza de ploaie - lapovita - mazariche. Pun canadiana si ezit daca pornesc sau mai astept cateva minute, poate trece norul si voi avea parte de vizibilitate buna pe horn. Pana sa ma hotarasc ceva mare incepe sa miste pe vale. E chiar ursul, probabil nu-i place singuratatea . Am fost inspirat ca am urcat mai sus spre horn si nu m-am oprit chiar in firul vaii.

Il vad prin ceata cum se opreste si adulmeca. Apoi o ia pe o branita la dreapta si merge direct in grota "La Hotel". Face ceva zgomot inauntru, probabil mananca, si reapare. Tot pe branita se intoarce in capatul hornului de sub Strunga Coltilor.

Face cativa pasi pe zapada dar nu-i place. Incepe sa se catere pe fata cu piatra si iarba din stanga si-i admir din nou agilitatea. Ajunge foarte repede la capatul hornului pe o prispa larga cu jnepeni, si se opreste cu fata spre mine. El mi-a aratat ce stie, acum e randul meu

Ceata invaluie totul si mazarichea cade din ce in ce mai tare. Nu-s sanse de vreme mai buna asa ca incep sa urc. In prima portiune zapada e putina si moale, prefer sa ramonez. Apa siroieste pe pereti si in scurt timp sunt murat bine. Apoi zapada creste, ramane insa tot moale, si pioletii incep sa-si faca treaba. Nu se vede mare lucru dar scot aparatul la un prim prag mai serios. In spate e la fel de ceata.

Ninge tare. Deasupra Braului Strungii zaresc prin neguri Saritoarea cu Fereastra. Asta e valabil vara, acum fereastra e troienita si totul se reduce la un bolovan mare partial descoperit. Pe stanga e surplombat asa ca urc prin dreapta. Zapada abia acopera pieptul de piatra iar pioletii gasesc greu oarece fisuri. Mi s-a parut cel mai greu pasaj din traseu.

Dupa trecerea bolovanului hornul continua fara alte intreruperi. Pe fata din dreapta incep sa curga mici acumulari de zapada. Ninsoarea se opreste si ceata se ridica descoperind Strunga Coltilor si Coltul Galbinele.

Aproape de final traseul bifurca intr-un scoc pe dreapta si un hornulet pe stanga. Aleg stanga si ma bucur de ultima catarare . Urmeaza apoi cativa zeci de metri prin zapada pana la genunchi spre Brana Mare a Costilei.

Trec de brana si ma opresc cativa metri mai sus. E timpul pentru hidratare si admirat peisajul ce apare si dispare din ceata. Privesc in stanga spre Umarul Galbinele si am senzatia unui deja-vu. Ce cauta un urs aici ?   

Stau linistit si astept sa-i vad intentiile. Poate se indeparteaza ... Ti-ai gasit, nu am eu norocul asta ! Se invarte putin in loc apoi o porneste pe brana direct spre mine. Pare ca nu m-a vazut si banuiesc ca nu-mi cauta compania, ci merge pe singurul drum cat de cat normal pe aici. Inainteaza greu si aluneca din loc in loc dar e perseverent si se apropie repede. Nu vreau sa o iau la picior cu ursul dupa mine asa ca decid sa-l atentionez. Incep sa fac galagie. Se opreste, se uita in jur, ma vede si isi reia deplasarea. Ajunge in locul in care am iesit din horn si am traversat brana. Nu vine spre mine, pe urmele mele, ci merge mai departe pe curba de nivel. E de bine, nu vom face cunostinta ! Intra pe creasta "La Pietris", iesirea multor trasee alpine, si merge in lungul ei pana dispare in zare.

Azi din fericire nu era nimeni in Peretele Galbinelelor si nici pe Creasta Costila - Galbinele. Oare cum e sa iesi din traseu si sa dai nas in bot cu ursul ? Dar daca urcusul meu pe horn dura 2-3 minute mai mult si ajungeam pe brana odata cu el ? Sunt intrebari la care simt ca nu vreau raspunsul acum, bine ca a fost asa. Inspiratia a functionat inca o data, m-am oprit deasupra potecii fara sa banuiesc cat de important va fi acest detaliu.

Ma concentrez pentru ce urmeaza. Pe brana zapada mare si moale sta pe iarba uscata. Adi (rupi2003) a facut traseul acum doua saptamani si era mai putina zapada, se vede ca a nins in ultimele zile.

Se poate iesi spre platou chiar din apropierea locului unde ma aflu. Din pacate nu am parcurs vara aceasta portiune si o stiu doar din auzite, asa ca nu risc si aleg sa merg pe Hornul lui Gelepeanu.

Urmeaza o traversare lunga si urata, in timpul careia privesc de cateva ori valea ce scapa abrupt sub brana. Cat de buna era zapada la intrarea pe Costila si ce proasta e aici !

Ajung in platou. E ceata deasa si 10 minute imi fac de lucru ( hidratare, reechipare, telefon ) pana reusesc sa vad releul. Merg spre stanga si privesc fata nordica a Caraimanului, acoperita cu zapada proaspata. Renunt la coborarea pe Alba si aleg Jepii Mari (Schiel), vreau pentru final ceva usor. Ceata apare din nou, nu se mai vede nimic. Urc spre releu si-l ocolesc prin apropiere pana ajung in drumul de acces auto.

Din nou negura se ridica. In jur totul e sub un strat gros de zapada, parca e miezul iernii. Norii se sparg si o raza de soare razbate spre Omu si Cerdac. Luasem in calcul sa ajung azi pe acolo si sa cobor o vale nordica, dar ramane pe alta data .

Merg spre Babele urmand stalpii ce marcheaza traseul tevii de gaze spre releu. De departe vad plecand ultima cabina, punctuala ca de obicei  Intru la Gina si Ginel pentru un ceai. 

In drumul spre Schiel admir o "momaie" de pe muchia ce desparte cele doua fire ale Urlatorii. Vremea s-a imbunatatit semnificativ, ultimele raze ale soarelui incalzesc atmosfera si bate un vanticel de primavara.

Intru in traseul marcat. Aproape de Urlatoarea Mica, la cativa metri in fata mea, un urs traverseaza agale poteca si dispare printre copaci. E ceva ce nu inteleg : de unde au aflat toti ursii din Bucegi de tura mea, ca doar nu am postat-o pe site ?  Ori mi se trage de la aparatul de fotografiat ? Data viitoare sigur il las acasa .

Miercuri, 18 aprilie 2012 - 14:56 
Afisari: 7,495 


mugurel.ilie..