Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Februarie 2023
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728

Martie 2023
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Ciucas
Muntii Ciucas

De la Bușteni la Fundata (02.07.2013 - 04.07.2013) (Muntii Bucegi)

E primul meu jurnal, așa că fiți blânzi. :)



Pentru că line-up-ul de la B’estfest se anunța a fi cel mai slab de la apariția festivalului și pentru că în iulie urma să fie caniculă și plictiseală prin capitală, am decis să plec într-o aventură montană. Alături de D (zis și G după personajul din filmul vizionat în practică la Suceava), am pornit în dimineața zilei de 2 iulie cu trenul până în Bușteni.


Traseul primei zile era Valea Jepilor Mari – Canton Jepi – Cabana Babele – Vârful Omu, unde aveam să înnoptăm la cabana situată la cea mai mare altitudine din țară (2505m).


Din fericire, Regio-ul cu care am plecat din București n-a avut întârziere și la 09:30 eram deja la farmacie în Bușteni să ne aprovizionăm cu niște plasturi cu rivanol, pentru orice eventualitate.


/p/9fqc.jpg


Mergem spre Str. Telecabinei, de unde începe traseul. Trecem pe lângă stația de telecabină. E marți și nu se calcă nimeni pe picioare stând la coadă, pentru că e zi de revizie tehnică.


Mai în față, vreo 30 de copii de clasa a 5-a alături de profesori. Unul din profesori ne întreabă cum ajung la Cascada Urlătoarea. Le spunem să urmeze punctul roșu.


Intrăm în pădure, începe urcușul, care poate nu ar fi dificil dacă nu am avea rucsaci de 30 de kg în spate. Facem pauze dese, cam una la jumătate de oră.


/p/sq0v.jpg


După ceva timp, traseul devine mai lejer, prindem altitudine încet-încet.


/p/5i7m.jpg


D zice că a văzut toate filmele lui Tarantino și cădem de acord că, deși are câteva plusuri evidente, Jackie Brown (http://www.imdb.com/title/tt0119396/?ref_=fn_tt_tt_1) e cel mai slab film al lui, cu un personaj principal plat, fără substanță și cu un final neinteresant și neimpresionant.


De asemenea, am discutat despre cât de amuzant a fost Seth MacFarlane ca prezentator al galei de decernare a premiilor Oscar de anul ăsta și cât de greșit, dar hilar, e serialul său, Family Guy. D îmi spune că n-a văzut decât niște scene pe youtube din primele sezoane și acum urmărește episoadele astea mai noi, la care eu n-am ajuns încă. Îl îndemn să o ia de la început cu serialul pentru că sunt niște poante esențiale acolo și cu ocazia asta îi povestesc faza cu “doi bărbați și jumătate“ (http://www.youtube.com/watch?v=9G8xA8JWwK8).


Facem o scurtă pauză, timp în care D pozează împrejurimile.


/p/46m9.jpg

/p/ag9b.jpg


Pe măsură ce urcăm, pe lângă potecă, observăm câteva fundații de beton. Aparent, pe aici își avea stâlpii de metal un funicular lung de 15 km ce traversa platoul Bucegilor, din valea Brăteiului până la Fabrica de Hârtie din Bușteni. Construcția, realizată în 1908 a fost cam cea mai grandioasă lucrare pe cablu din Europa de Est a vremii, datorită modului de transport și montaj, materialele fiind aduse pe spatele cailor și măgarilor. Astăzi, pe valea Jepilor Mari, majoritatea stâlpilor au fost tăiați și duși la fier vechi, doar vreo 2-3 stâlpi ruginiți putând fi văzuți în partea superioară a văii.


/p/xh8c.jpg


Ajungem în zona cu lanțuri, moment în care D mă intreabă pentru a doua oară în decurs de două ore ce munți sunt ăia de vizavi. Îi spun că “Baiului” și că într-o bună zi o să străbatem și creasta lor.


/p/1c4w.jpg


În jur de ora 14:00, ajungem la cantonul Jepi sau cantonul Schiell (construit de frații Schiell – se citește “șil” – tipii care au contribuit la dezvoltarea economică a orașului Bușteni pe la începutul anilor 1900), acolo unde facem o pauză pentru a mânca și pentru a admira peisajul.


/p/dxkv.jpg


Scot puțin harta și încerc să-mi dau seama pe unde trebuie să facem dreapta în marea de jnepeniș ca să ieșim pe traseul care duce spre Babele.


/p/4rfd.jpg


Pornim spre cabana Piatra Arsă și pe la jumătatea drumului intersectăm traseul marcat cu bandă galbenă care ajunge pe Vf. Omu via cabana Babele.


După vreo 10 minute de mers, întâlnim un cuplu cu un copil. Ea ne întreabă pe unde trebuie să facă stânga ca să coboare pe Jepi. Le explicăm și constatăm că sunt îmbrăcați în blugi. Noroc că traseul e lejer și vremea e frumoasă.


Ne continuăm drumul și încep să-i povestesc lui D cum înainte să plec am citit niște chestii pe net despre Bucegi, cum că pe aici au loc frecvent tot felul de fenomene neobișnuite (cutremure, ozn-uri care survolează zona, avioane care dispar din senin, portale energetice care se deschid în munte) ce atrag anual grămezi de yoghini bolnavi la cap care se intregrează în absolut. Pe lângă ăștia, pe aici mai vin si cei care cred în Zalmoxis – zeul suprem al geto-dacilor – care se pare că are fani și în zilele noastre. De altfel, se zice că platoul Bucegilor ar fi fost un sanctuar dacic unde se adunau toți înalții preoți ai dacilor și bâjbâiau niște incantații, iar Vf. Omu (Kogaionon sau Kogaion) era considerat sacru.


/p/6k9a.jpg


Ajungem pe la 16:30 la cabana Babele, acolo unde D își ia o sticlă de Coca-Cola, iar eu îmi iau o ciocolată cu lapte. Ne odihnim puțin în sala de mese și după vreo jumătate de oră dăm peste celebrele obiective ale platoului: Babele și Sfinxul.


/p/qf46.jpg

/p/rv1c.jpg


Sfinxul ăsta e destul de impresionant, se crede că ar fi fost sculptat de către daci, întruchipându-l pe Zalmoxis care privește spre Vf. Omu. Ar fi fost frumos să fie așa, dar din păcate este doar o piatră sculptată de vânt care s-a nimerit să ia forma asta. În filmul lui Sergiu Nicolaescu ("Dacii"), aici aveau loc ritualuri de sacrificiu uman.


Continuăm spre Omu, vremea e în continuare frumoasă, lume pe munte puțină, ce să mai…am nimerit destul de bine. Soarele începe să apună. Distingem releul Coștila și în vale stațiunea Azuga.


/p/lihw.jpg

/p/i8rn.jpg


Ultima oară când am ajuns pe Omu am ratat din neatenție traseul de vară și ne-am complicat aiurea cu traseul de iarnă care ne-a rupt picioarele, și pe ultima sută de metri spre vârf ne-am cam târât. Acum nu mai fac greșeala asta și o luăm prin dreapta barăcii de aluminiu.


/p/e70g.jpg


Zărim vârful acoperit de nori. D e fascinat. Compară peisajele cu scene din “Lord of the Rings” și “The Hobbit“. De altfel, pe tot parcursul călătoriei a avut grijă să-mi povestească diverse scene din carte care nu apar în film. Cu ocazia asta, nivelul cunoștințelor mele despre universul fictiv Middle-Earth s-a îmbogățit considerabil. Mersi D !


/p/cj2t.jpg


Pe la 19:30 ajungem la cabană, rupți de spate și de umeri din cauza rucsacilor. 30 lei de căciulă locul în camera cu multe paturi suprapuse. Blană! Ne cazăm. În cameră mai sunt o tipă și un tip. Ea ne întreabă de unde venim și încotro mergem. Îi spunem că venim din Bușteni și mergem spre cabana Bolboci. Ea habar n-are ce caută la Omu, cât am stat acolo s-a plâns în permanență de frig și devenise extrem de stresantă.


În sala de mese sunt 4 nemți. Bem vin fiert și ciocolată caldă, apoi ne băgăm la somn. Ultimele raze de soare încă băteau în geamul semi-înghețat al camerei când am adormit…


/p/e9ja.jpg

/p/wjuj.jpg


Ziua a 2-a a început pentru noi în jur de ora 08:00, atunci când am făcut ochi. Afară era cancer și ceață și vântul care bătea cu putere agita tricolorul aflat pe un stâlp în fața cabanei. Băgăm niște cereale Chocapic care ne dau energie și curaj și continuăm drumeția pe traseul Vf. Omu – Valea Obârșiei – Peștera – Padina – Cabana Bolboci – Cabana Brătei.


/p/ml4n.jpg


La ora 09:00 o luăm din loc și începem să coborâm. Urmăm marcajul bandă albastră. După câteva minute, ni se arată în toată splendoarea, Valea Ialomiței.


/p/h4yg.jpg


Lăsăm în urmă pe partea dreaptă, Mecetul Turcesc, impunătoarea stâncă din care smintiții cred că-și iau zborul OZN-urile. Lorin (http://www.youtube.com/watch?v=ggf9CQJoVFM) ar fi de acord cu ei.


/p/bmdq.jpg


Mai coborâm puțin și oprim la un izvor unde ne spălăm un pic și ne umplem sticlele cu apă. Continuăm coborârea minunându-ne în permanență de frumusețea zonei. Pe la 10:00 ajungem la Cascada Ialomiței unde stăm ceva mai mult. Căderea de apă e spectaculoasă. Are cam 100 de metri înălțime.


/p/gcxk.jpg


Avansăm, iar la un moment dat, pe partea dreaptă dăm peste un cerc ezoteric al unor sectanți.


/p/o1gj.jpg


Cât stăm pe iarbă, un câine de la o stână din apropiere stă nemișcat în spatele nostru pe o stâncă și ne privește timid.


De aici mergem întins spre Peștera fără să mai facem pauze. Încep să apară și turiștii prin zonă. Doar e miercuri și telecabina funcționează… Ocolim prin dreapta Hotelul Peștera. Niște coșuri de gunoi îngradite sunt răsturnate și resturi menajere au ajuns în drum. Bănuim că niște urși și-au făcut de cap pe aici.


Trecem pe lângă Peștera Ialomiței și ne îndreptăm spre Cabana Padina. Traversăm podul de peste râu și îi zic lui D că peste o lună aici o să se țină Padina Fest la care or să cânte și cei de la Șuie Paparude. După Padina, o mașină a poliției montane oprește lângă noi și un tip tuciuriu scoate capul pe geam. Ne întreabă unde mergem și îi spunem că la Bolboci. Îi zice ceva tipului de la volan în șoaptă, apoi pleacă. Observ că mașina are număr de Dâmbovița, chestie care îmi aduce aminte de faptul că dâmbovițenii sunt cam dubioși.


/p/41vr.jpg


Intrăm în cheile Tătarul Mare, parte a sistemului carstic Tătarul, din care mai fac parte și câteva peșteri aflate undeva în partea dreaptă a drumului spre Bolboci. Chiar dacă nu sunt foarte lungi, cheile au un farmec aparte.


/p/xey.jpg


Imediat cum ieșim din chei, în față se întinde strălucitorul lac Bolboci, lacul de acumulare format în spatele barajului situat la cea mai mare altitudine din țară (1438m).


/p/z7sw.jpg


Partea mai puțin plăcută este că de aici până la cabana Bolboci avem de mers o oră și jumătate pe drum de pământ frecventat de niște mașini 4Ś4 negre cu numere de Bulgaria. Toate arătau la fel, zici că se organiza întâlnirea anuală a mafioților din Bucegi. Unele mergeau cu viteză și ridicau praful pe care ulterior îl înghițeam noi, inevitabil. Era amiază și soarele se afla fix deasupra noastră. În porțiunile de drum fără umbră era criminal de cald. Înaintăm cu greu. Pentru prima oară în drumeția asta încep să înjur. Traseul e obositor și plictisitor. Eu unul sper să nu mai fiu nevoit vreodată să fac drumul ăsta pe jos. Și nici nu recomand altcuiva să facă treaba asta. Ăsta nu e traseu de munte. Eram nemâncați de dimineață și visam la ciorba care ne aștepta la Bolboci.


/p/bl0m.jpg


O cârtiță făcută 2D, probabil de către una din mașinile mai sus menționate, zace pe mijlocul drumului. Îi fac o poză pentru că n-am văzut niciodată o cârtiță în realitate. Păcat că e moartă, cred că dacă era vie era chiar haioasă.


Într-un final, puțin după ora 14:00 ajungem la Cabana Bolboci destul de dărâmați. Comandăm câte o ciorbă de văcuță. D își cumpără o sticlă de Coca-Cola din aia pe care scrie “împarte o Cola cu…” și e fericit. Mâncăm și mai stăm puțin să admirăm peisajul. Sunt multe mașini parcate, e multă lume la cabană și multă lume pe malul lacului.


O vacă se plimbă nestingherită pe terasă printre mesele oamenilor. Un cioban vine și o gonește de acolo. O femeie de la masa de lângă noi îl întreabă pe cioban de ce nu o lasă să stea. Ciobanul îi zice că n-o lasă pentru că “se c**ă pe cimentul ăsta”. Femeia se credea în reclamă la Milka probabil…


Plecăm și urcăm pe drumul forestier de pe Muntele Zănoaga. Teoretic de la Bolboci la Brătei trebuia să facem cam 3 ore. Din păcate, am făcut cu vreo 2 ore mai mult din cauză că am pierdut și marcajul și poteca.


Beleaua se întâmplă cam la 1 oră după ce plecăm de la Bolboci, atunci când drumul forestier se termină în zona vârfului Zănoaga. De acolo, pe un stâlp, un indicator rupt în două zicea că mai sunt 2 ore până la Brătei. Cum mergeam noi așa în direcția arătată de indicator, întâlnim un cioban pe care îl întrebăm dacă mergem în direcția bună. Ne zice că nu, că trebuie să ne întoarcem. Merge puțin cu noi înapoi și ne arată 3 drumuri forestiere. Ne zice așa: “nu stânga, nu dreapta, pe mijloc! Țineți cursul apei”. Problema era că nu exista nici un marcaj prin zonă, dar dacă omul zice că “pe aici”, poate știe el vreo scurtătură.


Începem să coborâm pe drumul forestier de pe mijloc, care după vreo 15 minute se pierde prin pădure. Nici o potecă, nici un marcaj, nimic! În jos se auzea susurul unei ape. Decidem că n-are sens să ne mai întoarcem și urmăm cursul apei.


Acum cred că e momentul cel mai potrivit să povestesc despre rucsaci. Eu aveam un rucsac de 88L împrumutat de la M care era umplut cu următoarele: cortul împrumutat de la L, prelată, bețe de cort, sac de dormit, izopren, haine de schimb, conserve, pungi de cereale și sticla de apă. D avea rucsacul meu mai mic, pe care îl am de la R, cu un volum de 40L, plin cu haine și mâncare. Pe lângă astea, D ținea în mână o pungă cu următoarele chestii: o sticlă de Coca-Cola la jumate, o sticlă cu apă la jumate, 3 sau 4 pungi de semințe de floarea soarelui și niște pachete de șervețele. În principiu, cam o dată pe oră făceam schimb de rucsaci ca să nu car doar eu cortul, astfel că rucsacul ăla ne rupea cârca amândurora.


După ce am decis să urmăm cursul apei, am zis s-o luăm pe marginea râului. Am început să coborâm foarte abrupt până aproape de margine prin pădurea deasă. Acele brazilor ne înțepau și era destul de dureros având în vedere că eram și arși de soare în unele părți ale corpului. Încercam să strecurăm și rucsacii uriași care puneau presiune mare pe genunchi.


După o oră și ceva de chin și de înjurături, am hotărât să o luăm prin albia râului care se lărgea din ce în ce mai mult. Primii metri au fost în regulă, dar apoi au început să apară trunchiurile copacilor căzuți, care ne făceau ori să îi ocolim, ori să îi sărim, ori să mergem pe dedesubt. La un moment dat, încercând să sar peste un trunchi, am înfipt izoprenul într-o creangă. Din fericire nu s-a rupt foarte mult.


După încă o oră de sărit și de mers ca piticii cu rucsacii în spate, a început să se instaureze panica. Habar n-aveam cât timp trebuia să mai facem chestia asta, nu știam cât mai avem până la un drum și cât de aproape de Brătei o să ieșim, de semnal la telefon nici nu putea fi vorba, iar D mai încerca din când în când să ne localizeze prin satelit, dar eram ecranați de munți.


La un moment dat, stresat fiind de faptul că nu știm unde o să dormim, D mă liniștește spunându-mi că dacă ne prinde noaptea prin albia râului, punem sacii de dormit într-un loc mai ferit de apă și stă el de veghe după sălbăticiuni, pentru că are o cutie de Burn în rucsac și dacă o bea nu doarme toată noaptea.


Calmat fiind de acest gând răzleț, peste câteva minute văd prima urmă a prezenței umane prin zonă, o sticlă de plastic! Albia se lărgește, iar pe la ora 19:00 și ceva ajungem la drumul de pe valea Brăteiului. Suntem epuizați.


Citisem pe net înainte să plec că se poate pune cortul lângă cabana Brătei, dar nu știam cât de departe e de locul în care ne aflam. În fața noastră era o poieniță cu niște bănci. În stânga observ o amenajare hidrotehnică și o căsuță. Mă duc să văd dacă e cineva acolo care poate să mă îndrume spre Brătei. Niște câini încep să latre ca demenții. Un om iese la geam, îl întreb de cabana Brătei, îmi zice că e 200m mai sus. Întreb dacă se poate campa în siguranță în poienița de lângă. Îmi zice că mai vine ursul câteodată prin zonă. Era puțin stres din punctul ăsta de vedere pentru că D avea la el salam, cașcaval la folie și cereale cu miere și chiar dacă legam punga de un copac, n-aveam de unde să știm prin ce metode încerca acest Winnie the Pooh carpatin să-și însușească mâncarea noastră.


În final îi mulțumesc pentru informații și plec. Apoi, omul nostru scoate capul pe geamul din capătul opus al casei și îmi spune că putem campa la el în curte dacă vrem. Blană! Mă duc să-l adun pe D din poieniță și intrăm pe propietatea care ulterior aflăm că ține de Hidroelectrica. Deși s-a prezentat, n-am reușit să rețin numele gazdei, așa că o să-i zic domnul X. Domnul X era angajat al Hidroelectrica și avea grijă de amenajarea de pe râul Brătei. În timp ce ne ridicăm cortul pe iarba proaspăt cosită, purtăm o conversație cu domnul X pe diverse teme, printre care hidrologie și politică. E din Pietroșița și nu înțelege care e problema cu exploatarea gazelor de șist și ce presupune asta, motiv pentru care îl lămurim.


Seara ne invită în casă, unde ne servește cu brânză, luată de la o stână din apropiere. Ne întreabă ce părere avem despre medicii care-și prezintă serviciile naturiste pe Etno Tv. Râd ușor și îi zic că nu mă uit la Etno Tv. Ne povestește că are probleme cu spatele și a apelat la un tip, Fulga, care i-a atins coloana vertebrală cu degetele și s-a vindecat miraculos, dar pentru câteva luni doar. Apoi ne-a zis că a apelat la serviciile altui vraci, Brândușa, care pe lângă faptul că l-a vindecat temporar prin aceeași metodă, i-a oferit ca bonus și un sirop de spălare a colonului.


Ne umplem sticlele cu apă și ne băgăm la somn. Un țânțar îndrăzneț se plimbă pe tavanul cortului…




Ziua a 3-a. Ne trezim cu greu pe la 08:00 și ceva. Mâncăm cereale Cini Minis cu scorțișoară. Strângem cortul, ne luăm la revedere de la domnul X și îi mulțumim că ne-a găzduit. Traseul pentru azi era Cabana Brătei – Muntele Rătei – Creasta Leaotei – Curmătura Fiarelor – Fundata.


Trecem pe lângă Cabana Brătei care cică aparține unui italian. Pe verandă un tip cu burtă. Începem să urcăm pe traseul marcat cu cruce roșie. E criminal urcușul pentru că poteca n-o ia în zig-zag, ci urcă încontinuu. Citisem într-un articol de-al lui Ioan Stoenică (http://ioanstoenica.wordpress.com/) despre diferența mare de nivel până în golul alpin – 500m, așa că mă așteptam să fie dificil. Suntem nevoiți să facem pauze dese și pierdem mult timp.


Pe la 11:30 ieșim în golul alpin, acolo unde traseul este marcat prin momâi de piatră. Urcușul este în continuare dificil și soarele începe să ardă. D realizează că are la el cremă cu grad înalt de protecție solară după două zile de mers pe munte. Ne pictăm cu ea deși e cam târziu.


/p/krer.jpg


La 13:30 ne oprim și decidem să facem o pauză de masă. Norii încep să se adune deasupra noastră. Avem pelerine de ploaie la noi, dar sperăm să nu fim nevoiți să le scoatem. Începe să picure ușor.


În jur de ora 15:00 pornim din nou la drum cu forțe proaspete. Ploaia se oprește.


D începe să îmi spună o poveste sinistră. Despre cum a murit un tip la el la țară, după ce a fost lovit de un fulger, pentru că ținea o găleată de aluminiu pe cap ca să se protejeze de ploaie. Îmi zice că fulgerul l-a tăiat pe tipul respectiv în două părți și că la înmormântarea care a avut loc ulterior, babele se minunau de treaba asta. Râd.


În fața noastră se află un cioban cu o turmă de oi și câțiva câini aferenți. Câinii ăștia în general sunt înrăiți și antrenați de către ciobani să apere stâna. Îi consider cel mai mare pericol pe munte pentru că ei nu știu de “cuțu-cuțu” și dacă nu sunt ciobani în apropiere să-i oprească, pot ataca.


Încercăm să ne apropiem de cioban să-l întrebăm cam cât mai e până în Fundata. Câinii ne văd, încep să alerge spre noi și să ne latre. Nu prea avem cu ce să ne apărăm pentru că pe jos nu sunt pietre. Încercăm clasicul “cuțu-cuțu”. Din fericire unul dintre ei începe să dea din coadă. E pui și are chef de joacă. Îl mângâiem și ceilalți se opresc din lătrat. Ne temem să punem mâna pe ceilalți pentru că nu vrem să riscăm să rămânem fără degete. Ciobanul ne zice că nu știe unde e Fundata, dar ne arată unde e Curmătura Fiarelor. Nu mai e mult.


Deși în planul inițial trebuia să urcăm și pe vârful Leaota, am decis că nu prea are sens pentru că în primul rând ar însemna să pierdem mult timp și în al doilea rând am mai fost o dată în august anul trecut. Așa că am ocolit vârful prin partea dreaptă și ne-am continuat drumul urmărind marcajul cerc roz.


Începem să vedem bucăți din Piatra Craiului și din culoarul Rucăr – Bran. D e obosit și începe să rămână în urmă. Începem să ne gândim unde dormim la noapte. D nu mai vrea încă o noapte la cort pentru că nu prea îi place. Ne gândim că trebuie să găsim o pensiune în Fundata la care să ne cazăm. Am vrut înainte să plec să fac o rezervare, dar nu știam sigur dacă o să înnoptăm în Fundata.


E ora 17:00 și trebuie să grăbim pasul dacă vrem să ajungem pe lumină în vale. Din cauza asta nici nu mai facem poze. Peisajul este superb către Piatra Craiului. Am timp să-l admir cât stau pe iarbă și îl aștept pe D să mă ajungă din urmă. Trecem pe lângă vreo 3 stâne, dar nu e pericol de câini. Începem să coborâm și să urcăm accentuat pe un drum de tractor. Ne cam epuizează creasta Leaotei. D scoate Burn-ul din rucsac și îl “poștim”.


La 19:30 ajungem în Curmătura Fiarelor acolo unde un câine negru de la o stână din apropiere ne latră. Facem stânga și continuăm pe un drum forestier care nu e foarte prietenos pentru genunchi. Intrăm în padure și constatăm că ne e foame. Ne aruncăm pe iarbă și mâncăm cașcaval, salam și șuncă la țiplă. Nu stăm mult pentru că se întunecă și nu avem lanterne la noi.


După câteva minute, suntem surprinși să vedem gardul unei stâne care ne bloca drumul. Unul dintre ciobani tăia lemne. Strig “bună seara!”. Mare greșeală. În două secunde, vreo 6 dulăi apar din senin și îl înconjoară pe D care rămăsese mai în spate. “Cuțu-cuțu” nu merge, ciobanul strigă la ei de la distanță dar cam degeaba. Acum suntem înconjurați amândoi. Ne facem că luăm pietre de jos. Asta îi ațâță și mai tare. Într-un final ajunge și ciobanul care gonește câinii.


Ne întreabă mirat ce-i cu noi prin zonă și îi spunem că venim din Bușteni și vrem să ajungem în Fundata. Se miră de dimensiunile rucsacilor și ne cere o țigară. Îi spunem că nu avem și ne întreabă dacă nu vrem să mâncăm ceva. Ne grăbim și tocmai ce am mâncat. Ne duce la un cioban mai în vârstă care ne explică cum ajungem în Fundata. Zice că trebuie să urmăm drumul forestier și după barieră să facem dreapta. Pune accentul pe barieră. Ne zice de vreo 3 ori să nu uităm să facem dreapta după barieră, că dacă facem stânga nimerim în Dragoslavele care e departe.


E ora 21:00 și e semi-întuneric. Aproape că fugim pe drumul forestier. La un moment dat se aude cineva cântând. La un moment dat, din față, doi câini mari vin spre noi și încep să latre. Nu prea îi vedem și sperăm să fie opriți la timp. Oamenii care cântau mai devreme îi calmează. Sunt doi ciobani care tocmai se îndreptau către stână după ce au fost până în Fundata ca să-și ia niște țuică (sau pălincă…nu îmi amintesc prea clar). Erau beți pulbere. Unul dintre ei ne oferă și nouă o gură, dar refuzăm. Celălalt abia poate să lege două cuvinte. Întrebăm cât mai e până în Fundata, ciobanul mai puțin beat ne zice cam o oră și ține să precizeze că trebuie să facem dreapta după barieră. Celălalt repetă după el. Îi salutăm și ne continuăm drumul.


Se face 22:00. Lumina lunii și a stelelor ne călăuzește. D merge cu telefonul deschis și se uită pe Google Maps ca să vadă cât mai avem de mers. Ajungem la barieră. Facem dreapta și după ce urcăm puțin, intrăm în satul Fundățica. După încă o jumătate de oră ajungem în Fundata. Nu mai simt oboseală, nu mi-e sete, nu mi-e foame, știu că trebuie să găsim cazare.


Mergem spre centru. Vizavi de biserică se află o vilă în fața căreia e parcată o mașina cu număr de București. Înăuntrul vilei, cineva se uită la televizor. Batem la ușă. Ne deschide un tip pe care îl întrebăm unde putem să găsim cazare. Ne zice că puțin mai sus, pe dreapta. După vreo 10 minute de mers ajungem la o altă vilă. Avea și un nume, dar eram prea obosit ca să-l rețin. Batem la ușă și ne deschide un bărbat mai în vârstă. Ne zice că el n-are loc, dar să încercăm la “Ursul Cârcotaș”. D se întreabă dacă are legătură cu emisiunea “Cronica Cârcotașilor”.


După încă 5 minute de mers, ne iese în cale o pensiune elegantă cu geamuri mari. Înăuntru se văd oameni care dansează. Intrăm și ne întâmpină o femeie. La ora 23:30 suntem cazați. După aproape 14 ore de mers. Facem duș, iar apoi coborâm la bar. Stăm de vorbă cu patronul, care aflăm că e de fapt producătorul emisiunii “Cronica Cârcotașilor”, Răzvan Dumitrașcu, omul din spatele lui Șerban Huidu. Impresionat de călătoria noastră, ne face cinste cu un platou cu mici, friptură de porc, friptură de curcan și alte bunătăți.


Stăm la bere cu el până la 04:00 și discutăm despre munți, televiziune, turism, Gigi Becali, Mititelu’ și Victor Pițurcă.


Suntem dărâmați de somn. Mergem în cameră și concluzionăm că suntem prea rupți din punct de vedere fizic ca să continuăm mâine cu Piatra Craiului. Continuăm altă dată…



[hartă traseu Bucegi] 

roșu - traseu ziua 1

portocaliu - traseu ziua 2

mov - traseu ziua 3


/p/11400641256_afc5d924e4.jpg


[hartă traseu Leaota]

roșu - continuare traseu ziua 3


/p/11400659604_8135bb6572_n.jpg



Luni, 16 decembrie 2013 - 17:07 
Afisari: 18,632 


Postari similare:





Comentariile membrilor (12)

boreal
boreal
Caraba
 
1
Felicitări pentru tură și mulțumiri pentru jurnal!


Luni, 16 decembrie 2013 - 17:48  

rivas
rivas
Caraba
 
2
ar fi fost frumos jurnalul daca te-ai fi abtinut de la niste comentarii despre anumite aspecte pe care nu le cunosti ! ati trecut chiar pe linga locul numit ” gura de rai ” dar n-ati avut macar curiozitatea de a face o mica pauza !


Marți, 17 decembrie 2013 - 12:17  

adriannegoita
adriannegoit..
Caraba
 
3
Este plăcut descrisă tura. Îmi plac și comentariile subiective despre diverse forme de evoluție spirituală. Dacă vrei părerea mea, despre astfel de lucruri nu te poți exprima obiectiv așa că este cumva amuzant- instructiv modul în care le-ai abordat.

Totuși, cea mai importantă parte este cea cu gazele de șist. A înțeles domnul X riscurile fracturării hidraulice?


Marți, 17 decembrie 2013 - 15:43  

grigos
grigos

 
4
Un jurnal simpatic si un traseu destul de stresant in ultima zi datorita cainilor agresivi de la stane. Eu prefer sa o iau spre Sinaia , de la Bolboci.Felicitari pentru ca ati mers pana la capat.


Marți, 17 decembrie 2013 - 16:01  

yury
yury

 
5
@rivas - îmi pare rău, nu știu de ce ar fi trebuit să facem pauză acolo...
@adriannegoita - sigur că da, i-am explicat că există riscul poluării pânzei freatice


Marți, 17 decembrie 2013 - 20:22  

attilaszasz
attilaszasz

 
6
Mie unul mi-a placut jurnalul tau,,l-am parcurs cu o deosebita placere..calde salutari de la Tg mures


Marți, 17 decembrie 2013 - 21:44  

yury
yury

 
7
Mulțumesc frumos pentru mesajele de apreciere Carpati.org


Miercuri, 18 decembrie 2013 - 11:56  

mirciuca47
mirciuca47

 
8
taica ati facut un jurnal si o tura foarte frumoasa : felicitari


Miercuri, 18 decembrie 2013 - 23:17  

senty
senty
(admin)

 
9
Felicitari pentru tura. Data viitoare sa nu mai uitati sursa de lumina (de preferinta o frontala); de restul... sigur ati capatat mai multa experienta!


Vineri, 20 decembrie 2013 - 17:57  

dragos39
dragos39
Busola
 
10
bravo si pt. jurnal si pt. tura


Duminică, 22 decembrie 2013 - 01:14  

yury
yury

 
11
@senty - cu siguranță data viitoare ne cumpărăm frontale. acum am zis că n-are sens să ne mai luăm, că dacă ar fi fost nevoie am fi folosit lumina de la telefonul lui D - Samsung Galaxy S - care s-a dovedit a fi destul de slabă


Luni, 23 decembrie 2013 - 15:11  

senty
senty
(admin)

 
12
Avantajul unei frontale fata de orice sursa de lumina e prin faptul ca o poti pune pe cap si ai mainile libere. Telefoanele si alte gadget-uri sunt cea mai proasta alegere, o crunta pacaleala. In trecut si eu am zis ca fac marea afacere cu un astfel de gadget unde am de toate (telefon, camera foto, gps, etc etc) si dupa 2... 3 folosinte pe munte, m-am lecuit instant. Concluzia e urmatoarea: telefonul trebuie sa fie numai telefon, sa tina bateria cat mai mult si sa fie simplu si eficient; sursa de lumina e numai sursa de lumina, nu sa mai fie atasat si un radio/tv/player sau alte prostii; camera foto la fel, sa faca numai fotografii (oricum filmarile cu o camera foto sunt de rahat dpdv calitativ), si... lista poate continua cu multe altele, cred ca iti dai seama f bine pe mai departe.

Ture faine si numai bine!


Luni, 23 decembrie 2013 - 16:04  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0953 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2023) www.carpati.org