De ce mănâncă rusu ștevie? (Neamțului, 20 noiembrie 2016) (Muntii Baiului)
După ce am tot privit pe hartă potecile care coboară spre Valea Azugii din Culmea Petru- Orjogoaia și din Munții Neamțului, întărâtat fiind și de jurnalul scris recent de Laura Matei (http://www.carpati.org/jurnal/nu_stiu_oi_vedea..../3428/), iată-mă pregătind o nouă tură solitară pe un traseu necunoscut. Lucrurile păreau simple, plec pe drumul forestier de pe Valea Azugii, la cotitură prind poteca de pe culme și ajung curând pe vârf. Plănuiam o veritabilă diretissimă, o ascensiune epuizantă pe ruta vestică, o urcare pe înfiorătoarea muchie vestică, vorba lui Cristi. Pregăteam...
Ca mai mereu atunci când pregătesc ture solitare, cu o zi înainte mă cam stresez cu mărunțișurile vieții și-mi piere cheful de munte. Totuși, pentru că făcusem o bună parte din pregătiri, până la miezul nopții am reușit să-mi fac rucsacul, să-mi tipăresc în niște superbe tonuri de roșu jumătate din harta Baiului a lui Ielenicz (adică cea de aici: http://www.carpati.org/harti_harta/harta_harti/muntii/baiului-3/) și să mă pregătesc de somn.
La 3:30 sar din pat, mă pregătesc cu viteza luminii stinse și, incredibil, pe la 4:40 deja dispar din casă. Ajung în aproape 20 de minute la stația de metrou, trenul parcă mă aștepta așa că ajung în gară mult mai devreme decât de obicei. La baza scărilor de la ieșirea din metrou spre fața gării agenții de pază se ciomăgeau cu un călător care, teoretic, greșise cu nu știu ce. Ar fi interesant de aflat cum a fost trecut incidentul în raportul pândarilor. Ajung în gară atât de devreme încât, în fața tonomatului de bilete, îmi dau seama că aș avea timp să iau IR 1745. Fac rapid o socoteală și-mi spun că nu merită să cheltui atât de mult pe tren în tura asta și că, la 7:52, e oricum prea frig în Azuga, treabă nu tocmai pe gustul meu. Iau un dus- întors open, merg frumos la linia 1 și, pe la 5:45, constat că trenul sosește la peron. Așa devreme? Sigur e trenul bun? Dar de ce sunt deja oameni în el? Pentru că nu era anunțată altă plecare la linia aia urc și-mi găsesc un loc curat. Da, asta e o problemă cu Regio 3001! O mare parte a scaunelor arată jalnic, cu pete și gumă de mestecat lipită unde nici prin cap nu-ți trece. Profit de lipsa aglomerației așa că ocup și scaunul pentru bebeluși, urcând pe post de copil rucsacul. Cu blondul în stânga (am rucsac galben, încă) mi-a fost ușor să mănânc, să fac o ultimă verificare a buletinului meteo și a mersului trenurilor apoi să mă plictisesc așteptând să ajung la Azuga. Când să zic că voi muri de plictiseală îmi amintesc de mesajul de pe carpați, de la Raluca. Îi răspund și mă trezesc că ființa nu are somn. Mă sună și stăm o veșnicie de vorbă. Îmi promite că o să mă sune din nou mai târziu, să se asigure că nu m-a mâncat ursul. Îi mulțumesc public pentru grijă! :)
Cu cât mă apropiam de munte cu atât mai nemulțumit eram de starea vremii. O ceață neplăcută domnea peste Valea Prahovei. Păi n-am știut eu de ce nu sosesc în Azuga mai devreme? 9:12 era chiar ora perfectă pentru sosire.
Cobor din tren, mă duc ca teleghidat spre DN 1, traversez pe noua pasarelă, încerc să bag viteză spre poarta estică a orașului, pe varianta de stradă care ia altitudine serioasă, doar de dragul urcării. Îmi iese o viteză cam de melc, cărămizile din picioare având un cuvânt greu de spus. Recunosc mare parte din reperele pe care le găsisem pe Google Maps, mă uit pe GPS și mă mir că-mi arată 6,x km/h. Probabil avea eroare.

Parc in Azuga

Asa hal de vizibilitate aveam spre est

Partieeeee!
Mă opresc de câteva ori să fac poze cu parcul, cu pârtia și cu ceața dinspre est. Nu mi se părea deloc interesant să urc pe ceață dar speram să se ridice și să am mai târziu parte de cerul parțial albastru pe care-l promiteau mountain-forecast, viewweather, freemeteo și meteoblue. La terminarea asfaltului dau să pășesc cu elan pe drumul forestier dar ceva îmi pune piedică. Cine-i indicatorul din stânga?

Traseul nou spre Cabana Garbova
Fac o pauză și mă bucur că am descoperit intrarea în traseul spre cabana Gârbova despre care tot povestea user-ul stfp când posta ture. Îl pun pe lista traseelor făcubile în iarna asta apoi îmi văd de drum.
Știind ce eroare de orientare mi-am permis acum câteva veri, acum sunt cu ochii cât cepele în căutarea reperelor. Din când în când mai bag ochiul și în GPS, fie pentru a-l încărca cu un waypoint, fie pentru a verifica apropierea unui punct estimat, bazându-mă pe combinația Google Maps- România Digitală (varianta de când eram eu student, viitor nelicențiat în nobila știință a geografiei). Remarc tâșnitorile de pe marginea drumului, tocmai bune să-ți speli bocancii dacă nimerești din greșeală într-o adâncă mocirlă (am pățit-o la precedenta-mi vizită în zonă), remarc podul care deschide drumul forestier Cazacu (ce cald și frumos era atunci când m-am dezorientat pe el!), mai încolo mă întreb din nou cine-i indicatorul din stânga (inexistent când am urcat eu Clăbucetul Azugii pe proaspătul marcaj), moment în care se oprește lângă mine o mașină. O doamnă mă întreabă cum ajunge la pârtiile de ski. În spun să se întoarcă până la asfalt și să facă imediat stânga, privind și în sus pentru a remarca pârtia pudrată cu zăpadă.

Intrarea in banda albastră spre Susai

In continuare cer acoperit
Trec prin fața păstrăvăriei, tratând-o cu total dezinteres. Mai merg ce mai merg pe drum relativ cunoscut (tot din rătăcirea controlată din acea vară) după care reiau căutarea reperelor. Și acestea nu se sfiesc să apară: confluența Azuga/ Cazacu,

confluența cu Ceaușoaia, alăturată drumului forestier Frumoasa (cineva, undeva, a încurcat toponimele),

confluența cu Frumoasa, alăturată drumului forestier Unghia Mare.


Puțin înainte de DF Frumoasa niște omuleți care escaladau Valea Azugii într-o mașină mă întreabă unde merg. Nu îmi bat capul cu scopul întrebării așa că le spun că vreau să urc Ștevia. Pe ei îi bănuiesc în drum spre Vila Trifoiul. La intrarea în frumosul drum forestier Frumoasa fac o necesară pauză pe motiv de „transpirație” din centrul de greutate. Scotocesc un pic și prin rucsac, cine mai știe de ce? Întind și bețele, bag niște mănuși mai mult de paranoic, nu din cauza frigului mai mult decât binevoitor, arunc rucsacul în spate și, când să pornesc, trece din nou pe lângă mine mașina cu întrebătorii. Mă credeau probabil încetinit de culesul șteviei. :)
Se pare că am ales bine momentul scoaterii bețelor pentru că drumul mâzgos de mai jos era din ce în ce mai des ghețos-alunecos. Ca să nu merg ca pe ouă, alegeam de cele mai multe ori să merg pe lateralele noroios- înzăpezite.
Când mă opresc să fotografiez indicatorul Vila Trifoiul 5 km trece pe lângă mine mașina Jandarmeriei.

M-am teleportat în Bucegi?!
Organismul începe să pompeze adrenalină când ajung la podul care mă trecea pe celălalt mal al Azugii, mal pe care urma să pornească “șoseaua ” pe care o văzusem pe Google. Observ curând cotul Azugii și caut bulevardul care să urce spre Ștevia. Bulevardul insistă să se ascundă. Din stânga, de pe acoperișul construcției pe care o puteți folosi drept reper, alături de zona de protecție sanitară împrejmuită cu drăgălașa sârmă ghimpată, mă trezesc cu un volum de zăpadă gata să-mi cadă în cap. Noroc cu viteza melcului, că mă trezeam om de zăpadă dacă eram vioi!
Mă uit și privesc, văd niște urme pe lângă gardul ghimpat, mă hotărăsc să încerc pe acolo. Dau de o pantă fioroasă dar scurtă, urcabilă folosindu-te de aderența bocancilor, de bolovanii înțepeniți în sol și de rădăcini. Totuși, dacă era temperatură sub 0 grade nu mă vedeam bine pe acolo... Deja mă gândeam cu oarecare emoție la coborâre, pentru că nu aveam de gând să îmi lungesc traseul printr-un circuit. Pe partea cealaltă aveam încredere în cărămizile din picioare, botezate de unii bocanci tehnici (Bestard Evolution K, erau cândva vânduți de Montrek, acum am înțeles că s-ar putea aduce doar pe comandă). Ca s-o scurtez cu emoțiile, îmi sugerez că nu continuă nicio potecă din dreptul barajului deasupra căruia ajunsesem prin mica “escaladă”. Apare un drăcușor pe umărul stâng și în secunda următoare observ ditamai bulevardul care urca spre Ștevia. Uraaaaa! L-am găsit!
Pornesc voios pe el vag intrigat de faptul că poteca largă, amenajată superelegant cu trunchiuri care să te-mpiedice să o iei necontrolat la vale, merge cam prea paralel cu cursul Unghiei Mici. Dar, dat fiind că nu am observat alt bulevard în stânga, am acordat încredere acestei largi poteci. Depășesc un pârâiaș care susura pe versant, sar peste un trunchiuleț prăbușit, caut zadarnic o variantă de ocolire a unui copac imens, tot prăbușit. Până la urmă mă târăsc peste el și mai merg o vreme în sus. Remarc niște conifere, puțină zăpadă care mă scapă de noroi pentru o vreme, o trecere cam sfâșiată printre copaci și, momentul suprem, o verticală pământoasă care se vede în dreapta, spre obârșia văii. Atunci mă uit la ceas și-mi spun că s-a cam dus jumătatea de timp disponibil deci ar trebui s-o dau la întors. Ca să știu și eu de unde mă întorc, bag ochiul în GPS. Constat că Vf. Ștevia e departe și-mi declar cu sinceritate eșecul. N-am putut să-l cuceresc azi…
Ce se întâmplase? Păi m-am cam dus orbește pe poteca lată amăgindu-mă cu gunoaiele care păreau să promită că aia e poteca bună, amăgindu-mă cu vocile de oameni pe care le auzeam (iluzii?) aproximativ în față, un pic spre stânga, ignorând faptul că pe coama din stânga pădurea pare că se rărește, anunțând pășunea mult dorită. Văzând pe ecranul GPS-ului vârfurile Unghia Mare și Rusu, mi-a fost clar că am greșit bulevardul. Căutând pe GPS mai spre nord, am văzut linia pe care îmi imaginasem eu că ar evolua poteca spre Ștevia. Dacă aș fi fost atent și dacă aș fi fost dispus să merg la liber prin pădure aproape sigur îmi atingeam obiectivul în timp util. Așa, în loc să ajung la 1907 m altitudine, m-am oprit pe la 1400 m, la vreo 2 km distanță de doritul vârf.

Unde dai și unde crapă! Sus e Vf. Ștevia, jos e Vf. Rusu.

M-au cam pus pe ganduri pantele alea asa ca decid intoarcerea (prea devreme se pare)
După ce devorez un pumn de alune încep coborârea. Îmi pun în cap să identific intrarea în poteca de Ștevia ca să mă orientez mai ușor data viitoare. Deși unele lucruri se vedeau altfel la coborâre, poteca dorită tot nu s-a arătat. În schimb, am observat o rută ocolitoare datorită căreia nu am mai fost nevoit să mă târăsc peste trunchiul ăla gros.

Valea Unghia Mică

Poteca ciobaneasca larga

Traversarea elegantă a unui curs de apă
În unele momente, aveam senzația că ar merge urcat la liber prin pădure spre Ștevia. În alte momente mi se părea că e prea prăbușită pădurea ca să te poți strecura lejer prin ea. Tot speram să observ salvatorul întrând cu potecă dar n-a fost să fie. Pe când nimic nu mă mai făcea să sper, aproape ajuns la barajul de pe Unghia Mică, observ o potecă spre dreapta. Visez câteva secunde că am descoperit poteca potrivită și aproape că-mi asum întoarcerea pe întuneric spre Azuga, dorind să merg pe poteca aia până sus. Intru pe ea și sunt imediat dezamăgit, poteca nu făcea altceva decât să ajungă în drumul forestier un pic mai sus de zona de protecție sanitară.

Poteca de ocolire a barajului de pe Unghia Mică
Privind locul din drumul forestier mi-ar fi fost greu să-mi imaginez că e o potecă pe acolo.
Am sperat din nou când, încă un pic mai sus, am identificat un micuț curs de apă deasupra drumului. Am pornit pe poteca pavată cu pietre, am trecut pe lângă micul izvoraș, am ghicit o continuare prin pădure dar curând linia potecii s-a pierdut în vegetație. Direcția, cu puțină imaginație, părea bună. Totuși, cu bulevardul de pe Google în gând, am renunțat să mai caut firicelul de potecă. O potecuță aproape invizibilă e total incompatibilă cu un bulevard deci șansele să revin pe drumul spre Ștevia mi s-au părut extrem de mici.

Poteca aproape invizibila care ar duce pe Vf Stevia
Mai merg un pic pe drum spre nord dar nu întrevăd nicio posibilitate decentă de urcare. Acum sunt de părere că de la izvorașul situat un pic mai la nord de zona de protecție sanitară trebuie insistat. Cândva, voi băga o recunoaștere și pe acolo. Țin neapărat să explorez zona aia și sunt de părere că trebuie s-o fac în sezonul fără turme sus. Sunt de părere că o abordare mai înțeleaptă ar fi cu taxiul pe Valea Azugii până la intrarea în potecă după care să se urce spre vârf și să se facă întoarcerea fie pe același traseu, fie pe o culme paralelă. Teoretic, cam toate culmile alea au poteci pe ele.
Reiau mulții km de pe Valea Azugii și, încet dar sigur, mă apropii de oraș. Între timp, mașina Jandarmeriei trece de vreo 3 ori pe lângă mine dar, probabil pentru că nu am față de tăietor de lemne, de braconier, pescar sau piroman, jandarmii nu dau nici cel mai mic semn că ar avea ceva de discutat cu mine. Ceva mai sus de confluența cu Limbășelul cineva mă întreabă dacă vin de la Susai. De ce s-au gândit tocmai la Susai? După ce spun că am fost undeva spre Vf. Rusu mi se sugerează că e periculos ce am făcut pentru că aș fi putut întâlni ursul. Sunt sfătuit să am un fluier la mine când mai fac astfel de trasee și să fac zgomot periodic pentru a alunga sălbăticiunile. Știu și eu că sunt urși în zonă dar cred că era suficient de rară pădurea încât să mă vadă la timp ursul, în caz că e în apropiere. Din câte știu, urșii nu mănâncă oameni buni. :) Chiar să fie un gest aproape sinucigaș mersul de unul singur prin pădure, în liniște???

Urmă de bicicletă

Drum forestier Valea Azugii

Ultime priviri spre est
Când trec prin fața păstrăvăriei, un sofer iese mândru pe poartă cu câțiva păstrăvi, proaspăt “pescuiți” din bazin.

Efectul tâșnitorii

Avem din ce în ce mai puțin obraz
Până să ajung în Azuga cerul parțial albastru a redevenit cenușiu. Văd urcând o mașină cu număr de Mureș și-mi imaginez o clipă cum coboară Cristina din ea. Vise de om amărât! :))
Odată intrat în oraș, aleg strada de sub pârtie pentru că cealaltă mi se părea că urcă inutil.

Viață pentru urs
Mi se pare cale lungă până la gară dar până la urmă ajung. La 16:00 eram deja în gară și constatam că am aproape 90 de minute de așteptat până la primul tren al CFR-ului spre București. Am privit cu un pic de invidie pe cei care au avut inspirația să plece cu cele două trenuri particulare. Totuși, pentru că am dorit să nu las deschis biletul deja luat, am avut răbdare.

Intelepciune de cartier in pasajul de la gara Azuga

Altitudinea gării Azuga. Credeam că doar la Bușteni este montată o astfel de plăcuță :)
Presat de necesități, am mers un pic spre Diham, având astfel ocazia să văd noile indicatoare (acum au ceva vechime dar, acum niște ierni, când am fost eu pe traseu, nu existau) care-ți arată drumul pornind din capătul nordic al peronului 1 al gării Azuga.

Legat de intrarea în acest traseu, atrag atenția asupra faptului că podul peste Prahova, în prima treime, în zona centrală, are o ditamai gaura prin care poate pica lejer în apă un individ mai slab.
Aproape de ora 17:00 mi s-a părut că e deja beznă. Se lăsase și ceva ger așa că am poftit la o ciocolată caldă. Din păcate tonomatul din gară mi-a refuzat monedele și timp să ies în DN, să trec pasarela, să caut o cafea și să mă întorc nu eram sigur că mai am. M-am retras în sala de așteptare câteva minute. Puțin înainte de sosirea trenului m-a sunat Raluca să verifice că sunt OK. Era cu harta de la Munții Noștri în față și îmi spunea cum se vede pe aceasta ce făcusem. Acasă m-am uitat și eu după care m-am ofticat un pic pentru ratarea țintei.
În zonele cu semnal am mai vorbit un pic și pe tren dar destul de repede am intrat într-o semiamorțeală care m-a ținut până la București.
Acum, visez la următoarele două week-end-uri în care planul este să stau 3 zile pe munte. Pe 27 e posibil să mai bag o tură solitară prin Baiului și, pe 3- 4 decembrie, ne vom încerca puterile cu traversarea Azuga- Orjogoaia- Neamțului- Lacul Roșu- Susai- Predeal. Îmi doresc tare mult să facem din nou echipă bună și să terminăm tura fără să întâmpinăm dificultăți serioase. Cândva, asta era o tură care mi se propunea primăvara, înainte de dispariția totală a zăpezii de pe culmile situate sub 1900 m dar de data asta o planificată tură de toamnă târzie e posibil să se transforme într-o tură de iarnă veritabilă.
Vom trăi și vom vedea!
CRONOLOGIE
9:12- cobor din tren
9:22- sunt deja la vreo 300 m de gara Azuga
9:53- fuge în stânga punctul albastru spre Cabana Gârbova
10:05- fuge în dreapta DF Cazacu
10:10- las în stânga banda albastră către Vf. Clăbucetul Azugii
10:13- depășesc păstrăvăria
10:27- trec de confluența Azuga/ Cazacu
10:34- depășesc locul de popas unde se oprise un alergător care m-a depășit mai devreme
10:45- ajung la ramificația DF Frumoasa
11:03- îmi continui drumul după popas
11:23- încă o confluență
11:35- DF trece pe pod Valea Azugii
11:45- mă străduiesc să identific poteca
11:49- am intrat pe poteca lată din lungul văii Unghia Mică
12:00- drumul trece peste un curs de apă, folosindu-se de unele amenajări
12:23- stabilesc întoarcerea în dreptul curbei de nivel de 1360 m; popas până la...
12:33- încep coborârea
12:48- m-am întors la traversarea cursului de apă menționat la ora 12:00
13:23- m-am întors în DF Valea Azugii
13:37- trec pe lângă izvorul din dreptul căruia sunt de părere că se începe urcarea spre Vf. Ștevia, după o mică recunoaștere pe poteca aia care se pierde rapid în frunziș
13:42- după o mică cercetare spre nord decid definitiv întoarcerea spre Azuga
13:50- am depășit podul peste Valea Azugii
14:19- ajung din nou la ramificația DF Frumoasa
14:30- studiez pentru un minut locul de popas, de data asta fără alergător
14:36- confluența Azuga/ Cazacu
14:55- păstrăvărie
14:58- las în dreapta banda albastră către Vf. Clăbucetul Azugii
15:03- fuge în stânga DF Cazacu
15:15- fuge în dreapta punctul albastru spre Cabana Gârbova
15:16- am intrat pe strada de sub pârtie
15:53- traversez DN 1
15:57- opresc GPS-ul înainte să cobor în pasajul de sub calea ferată
Lungime traseu: aproape 24 km, conform GPS-ului care a avut și unele erori (după corectarea erorilor extrem de vizibile rezultă 22,5 km)



Google Maps Cotul Azugii- satelit

Google Maps Cotul Azugii
PS: Mi-a fost greu să aleg titlul jurnalului. Mă mai gândeam să-l numesc:
Cum NU am cucerit Vârful Ștevia
sau De ce să nu te orientezi cu Google Maps?
sau Nici ștevie n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase!
Continuare la poza 26: seamana cu cea din Busteni
http://www.carpati.org/poze_fotografii/bucegi/oare_ce_altitudine_
are_orasul_busteni_/44405/
Vineri, 25 noiembrie 2016 - 12:17