De ce mănâncă rusu ştevie? (Neamţului, 20 noiembrie 2016) (Muntii Baiului)

După ce am tot privit pe hartă potecile care coboară spre Valea Azugii din Culmea Petru- Orjogoaia şi din Munţii Neamţului, întărâtat fiind şi de jurnalul scris recent de Laura Matei (http://www.carpati.org/jurnal/nu_stiu_oi_vedea..../3428/), iată-mă pregătind o nouă tură solitară pe un traseu necunoscut. Lucrurile păreau simple, plec pe drumul forestier de pe Valea Azugii, la cotitură prind poteca de pe culme şi ajung curând pe vârf. Plănuiam o veritabilă diretissimă, o ascensiune epuizantă pe ruta vestică, o urcare pe înfiorătoarea muchie vestică, vorba lui Cristi. Pregăteam...

Ca mai mereu atunci când pregătesc ture solitare, cu o zi înainte mă cam stresez cu mărunţişurile vieţii şi-mi piere cheful de munte. Totuşi, pentru că făcusem o bună parte din pregătiri, până la miezul nopţii am reuşit să-mi fac rucsacul, să-mi tipăresc în nişte superbe tonuri de roşu jumătate din harta Baiului a lui Ielenicz (adică cea de aici: http://www.carpati.org/harti_harta/harta_harti/muntii/baiului-3/) şi să mă pregătesc de somn.

La 3:30 sar din pat, mă pregătesc cu viteza luminii stinse şi, incredibil, pe la 4:40 deja dispar din casă. Ajung în aproape 20 de minute la staţia de metrou, trenul parcă mă aştepta aşa că ajung în gară mult mai devreme decât de obicei. La baza scărilor de la ieşirea din metrou spre faţa gării agenţii de pază se ciomăgeau cu un călător care, teoretic, greşise cu nu ştiu ce. Ar fi interesant de aflat cum a fost trecut incidentul în raportul pândarilor. Ajung în gară atât de devreme încât, în faţa tonomatului de bilete, îmi dau seama că aş avea timp să iau IR 1745. Fac rapid o socoteală şi-mi spun că nu merită să cheltui atât de mult pe tren în tura asta şi că, la 7:52, e oricum prea frig în Azuga, treabă nu tocmai pe gustul meu. Iau un dus- întors open, merg frumos la linia 1 şi, pe la 5:45, constat că trenul soseşte la peron. Aşa devreme? Sigur e trenul bun? Dar de ce sunt deja oameni în el? Pentru că nu era anunţată altă plecare la linia aia urc şi-mi găsesc un loc curat. Da, asta e o problemă cu Regio 3001! O mare parte a scaunelor arată jalnic, cu pete şi gumă de mestecat lipită unde nici prin cap nu-ţi trece. Profit de lipsa aglomeraţiei aşa că ocup şi scaunul pentru bebeluşi, urcând pe post de copil rucsacul. Cu blondul în stânga (am rucsac galben, încă) mi-a fost uşor să mănânc, să fac o ultimă verificare a buletinului meteo şi a mersului trenurilor apoi să mă plictisesc aşteptând să ajung la Azuga. Când să zic că voi muri de plictiseală îmi amintesc de mesajul de pe carpaţi, de la Raluca. Îi răspund şi mă trezesc că fiinţa nu are somn. Mă sună şi stăm o veşnicie de vorbă. Îmi promite că o să mă sune din nou mai târziu, să se asigure că nu m-a mâncat ursul. Îi mulţumesc public pentru grijă! :)

Cu cât mă apropiam de munte cu atât mai nemulţumit eram de starea vremii. O ceaţă neplăcută domnea peste Valea Prahovei. Păi n-am ştiut eu de ce nu sosesc în Azuga mai devreme? 9:12 era chiar ora perfectă pentru sosire.

Cobor din tren, mă duc ca teleghidat spre DN 1, traversez pe noua pasarelă, încerc să bag viteză spre poarta estică a oraşului, pe varianta de stradă care ia altitudine serioasă, doar de dragul urcării. Îmi iese o viteză cam de melc, cărămizile din picioare având un cuvânt greu de spus. Recunosc mare parte din reperele pe care le găsisem pe Google Maps, mă uit pe GPS şi mă mir că-mi arată 6,x km/h. Probabil avea eroare.

Parc in Azuga

Asa hal de vizibilitate aveam spre est

Partieeeee!

Mă opresc de câteva ori să fac poze cu parcul, cu pârtia şi cu ceaţa dinspre est. Nu mi se părea deloc interesant să urc pe ceaţă dar speram să se ridice şi să am mai târziu parte de cerul parţial albastru pe care-l promiteau mountain-forecast, viewweather, freemeteo şi meteoblue. La terminarea asfaltului dau să păşesc cu elan pe drumul forestier dar ceva îmi pune piedică. Cine-i indicatorul din stânga?

Traseul nou spre Cabana Garbova

Fac o pauză şi mă bucur că am descoperit intrarea în traseul spre cabana Gârbova despre care tot povestea user-ul stfp când posta ture. Îl pun pe lista traseelor făcubile în iarna asta apoi îmi văd de drum.

Ştiind ce eroare de orientare mi-am permis acum câteva veri, acum sunt cu ochii cât cepele în căutarea reperelor. Din când în când mai bag ochiul şi în GPS, fie pentru a-l încărca cu un waypoint, fie pentru a verifica apropierea unui punct estimat, bazându-mă pe combinaţia Google Maps- România Digitală (varianta de când eram eu student, viitor nelicenţiat în nobila ştiinţă a geografiei). Remarc tâşnitorile de pe marginea drumului, tocmai bune să-ţi speli bocancii dacă nimereşti din greşeală într-o adâncă mocirlă (am păţit-o la precedenta-mi vizită în zonă), remarc podul care deschide drumul forestier Cazacu (ce cald şi frumos era atunci când m-am dezorientat pe el!), mai încolo mă întreb din nou cine-i indicatorul din stânga (inexistent când am urcat eu Clăbucetul Azugii pe proaspătul marcaj), moment în care se opreşte lângă mine o maşină. O doamnă mă întreabă cum ajunge la pârtiile de ski. În spun să se întoarcă până la asfalt şi să facă imediat stânga, privind şi în sus pentru a remarca pârtia pudrată cu zăpadă.

Intrarea in banda albastră spre Susai

In continuare cer acoperit

Trec prin faţa păstrăvăriei, tratând-o cu total dezinteres. Mai merg ce mai merg pe drum relativ cunoscut (tot din rătăcirea controlată din acea vară) după care reiau căutarea reperelor. Şi acestea nu se sfiesc să apară: confluenţa Azuga/ Cazacu,

confluenţa cu Ceauşoaia, alăturată drumului forestier Frumoasa (cineva, undeva, a încurcat toponimele),

confluenţa cu Frumoasa, alăturată drumului forestier Unghia Mare.

Puţin înainte de DF Frumoasa nişte omuleţi care escaladau Valea Azugii într-o maşină mă întreabă unde merg. Nu îmi bat capul cu scopul întrebării aşa că le spun că vreau să urc Ştevia. Pe ei îi bănuiesc în drum spre Vila Trifoiul. La intrarea în frumosul drum forestier Frumoasa fac o necesară pauză pe motiv de „transpiraţie” din centrul de greutate. Scotocesc un pic şi prin rucsac, cine mai ştie de ce? Întind şi beţele, bag nişte mănuşi mai mult de paranoic, nu din cauza frigului mai mult decât binevoitor, arunc rucsacul în spate şi, când să pornesc, trece din nou pe lângă mine maşina cu întrebătorii. Mă credeau probabil încetinit de culesul şteviei. :)

Se pare că am ales bine momentul scoaterii beţelor pentru că drumul mâzgos de mai jos era din ce în ce mai des gheţos-alunecos. Ca să nu merg ca pe ouă, alegeam de cele mai multe ori să merg pe lateralele noroios- înzăpezite.

Când mă opresc să fotografiez indicatorul Vila Trifoiul 5 km trece pe lângă mine maşina Jandarmeriei.

M-am teleportat în Bucegi?!

Organismul începe să pompeze adrenalină când ajung la podul care mă trecea pe celălalt mal al Azugii, mal pe care urma să pornească “şoseaua ” pe care o văzusem pe Google. Observ curând cotul Azugii şi caut bulevardul care să urce spre Ştevia. Bulevardul insistă să se ascundă. Din stânga, de pe acoperişul construcţiei pe care o puteţi folosi drept reper, alături de zona de protecţie sanitară împrejmuită cu drăgălaşa sârmă ghimpată, mă trezesc cu un volum de zăpadă gata să-mi cadă în cap. Noroc cu viteza melcului, că mă trezeam om de zăpadă dacă eram vioi!

Mă uit şi privesc, văd nişte urme pe lângă gardul ghimpat, mă hotărăsc să încerc pe acolo. Dau de o pantă fioroasă dar scurtă, urcabilă folosindu-te de aderenţa bocancilor, de bolovanii înţepeniţi în sol şi de rădăcini. Totuşi, dacă era temperatură sub 0 grade nu mă vedeam bine pe acolo... Deja mă gândeam cu oarecare emoţie la coborâre, pentru că nu aveam de gând să îmi lungesc traseul printr-un circuit. Pe partea cealaltă aveam încredere în cărămizile din picioare, botezate de unii bocanci tehnici (Bestard Evolution K, erau cândva vânduţi de Montrek, acum am înţeles că s-ar putea aduce doar pe comandă). Ca s-o scurtez cu emoţiile, îmi sugerez că nu continuă nicio potecă din dreptul barajului deasupra căruia ajunsesem prin mica “escaladă”. Apare un drăcuşor pe umărul stâng şi în secunda următoare observ ditamai bulevardul care urca spre Ştevia. Uraaaaa! L-am găsit!

Pornesc voios pe el vag intrigat de faptul că poteca largă, amenajată superelegant cu trunchiuri care să te-mpiedice să o iei necontrolat la vale, merge cam prea paralel cu cursul Unghiei Mici. Dar, dat fiind că nu am observat alt bulevard în stânga, am acordat încredere acestei largi poteci. Depăşesc un pârâiaş care susura pe versant, sar peste un trunchiuleţ prăbuşit, caut zadarnic o variantă de ocolire a unui copac imens, tot prăbuşit. Până la urmă mă târăsc peste el şi mai merg o vreme în sus. Remarc nişte conifere, puţină zăpadă care mă scapă de noroi pentru o vreme, o trecere cam sfâşiată printre copaci şi, momentul suprem, o verticală pământoasă care se vede în dreapta, spre obârşia văii. Atunci mă uit la ceas şi-mi spun că s-a cam dus jumătatea de timp disponibil deci ar trebui s-o dau la întors. Ca să ştiu şi eu de unde mă întorc, bag ochiul în GPS. Constat că Vf. Ştevia e departe şi-mi declar cu sinceritate eşecul. N-am putut să-l cuceresc azi…

Ce se întâmplase? Păi m-am cam dus orbeşte pe poteca lată amăgindu-mă cu gunoaiele care păreau să promită că aia e poteca bună, amăgindu-mă cu vocile de oameni pe care le auzeam (iluzii?) aproximativ în faţă, un pic spre stânga, ignorând faptul că pe coama din stânga pădurea pare că se răreşte, anunţând păşunea mult dorită. Văzând pe ecranul GPS-ului vârfurile Unghia Mare şi Rusu, mi-a fost clar că am greşit bulevardul. Căutând pe GPS mai spre nord, am văzut linia pe care îmi imaginasem eu că ar evolua poteca spre Ştevia. Dacă aş fi fost atent şi dacă aş fi fost dispus să merg la liber prin pădure aproape sigur îmi atingeam obiectivul în timp util. Aşa, în loc să ajung la 1907 m altitudine, m-am oprit pe la 1400 m, la vreo 2 km distanţă de doritul vârf.

Unde dai şi unde crapă! Sus e Vf. Ştevia, jos e Vf. Rusu.

M-au cam pus pe ganduri pantele alea asa ca decid intoarcerea (prea devreme se pare)

După ce devorez un pumn de alune încep coborârea. Îmi pun în cap să identific intrarea în poteca de Ştevia ca să mă orientez mai uşor data viitoare. Deşi unele lucruri se vedeau altfel la coborâre, poteca dorită tot nu s-a arătat. În schimb, am observat o rută ocolitoare datorită căreia nu am mai fost nevoit să mă târăsc peste trunchiul ăla gros.

Valea Unghia Mică

Poteca ciobaneasca larga

Traversarea elegantă a unui curs de apă

În unele momente, aveam senzaţia că ar merge urcat la liber prin pădure spre Ştevia. În alte momente mi se părea că e prea prăbuşită pădurea ca să te poţi strecura lejer prin ea. Tot speram să observ salvatorul întrând cu potecă dar n-a fost să fie. Pe când nimic nu mă mai făcea să sper, aproape ajuns la barajul de pe Unghia Mică, observ o potecă spre dreapta. Visez câteva secunde că am descoperit poteca potrivită şi aproape că-mi asum întoarcerea pe întuneric spre Azuga, dorind să merg pe poteca aia până sus. Intru pe ea şi sunt imediat dezamăgit, poteca nu făcea altceva decât să ajungă în drumul forestier un pic mai sus de zona de protecţie sanitară.

Poteca de ocolire a barajului de pe Unghia Mică

Privind locul din drumul forestier mi-ar fi fost greu să-mi imaginez că e o potecă pe acolo.

Am sperat din nou când, încă un pic mai sus, am identificat un micuţ curs de apă deasupra drumului. Am pornit pe poteca pavată cu pietre, am trecut pe lângă micul izvoraş, am ghicit o continuare prin pădure dar curând linia potecii s-a pierdut în vegetaţie. Direcţia, cu puţină imaginaţie, părea bună. Totuşi, cu bulevardul de pe Google în gând, am renunţat să mai caut firicelul de potecă. O potecuţă aproape invizibilă e total incompatibilă cu un bulevard deci şansele să revin pe drumul spre Ştevia mi s-au părut extrem de mici.

Poteca aproape invizibila care ar duce pe Vf Stevia

Mai merg un pic pe drum spre nord dar nu întrevăd nicio posibilitate decentă de urcare. Acum sunt de părere că de la izvoraşul situat un pic mai la nord de zona de protecţie sanitară trebuie insistat. Cândva, voi băga o recunoaştere şi pe acolo. Ţin neapărat să explorez zona aia şi sunt de părere că trebuie s-o fac în sezonul fără turme sus. Sunt de părere că o abordare mai înţeleaptă ar fi cu taxiul pe Valea Azugii până la intrarea în potecă după care să se urce spre vârf şi să se facă întoarcerea fie pe acelaşi traseu, fie pe o culme paralelă. Teoretic, cam toate culmile alea au poteci pe ele.

Reiau mulţii km de pe Valea Azugii şi, încet dar sigur, mă apropii de oraş. Între timp, maşina Jandarmeriei trece de vreo 3 ori pe lângă mine dar, probabil pentru că nu am faţă de tăietor de lemne, de braconier, pescar sau piroman, jandarmii nu dau nici cel mai mic semn că ar avea ceva de discutat cu mine. Ceva mai sus de confluenţa cu Limbăşelul cineva mă întreabă dacă vin de la Susai. De ce s-au gândit tocmai la Susai? După ce spun că am fost undeva spre Vf. Rusu mi se sugerează că e periculos ce am făcut pentru că aş fi putut întâlni ursul. Sunt sfătuit să am un fluier la mine când mai fac astfel de trasee şi să fac zgomot periodic pentru a alunga sălbăticiunile. Ştiu şi eu că sunt urşi în zonă dar cred că era suficient de rară pădurea încât să mă vadă la timp ursul, în caz că e în apropiere. Din câte ştiu, urşii nu mănâncă oameni buni. :) Chiar să fie un gest aproape sinucigaş mersul de unul singur prin pădure, în linişte???

Urmă de bicicletă

Drum forestier Valea Azugii

Ultime priviri spre est

Când trec prin faţa păstrăvăriei, un sofer iese mândru pe poartă cu câţiva păstrăvi, proaspăt “pescuiţi” din bazin.

Efectul tâşnitorii

Avem din ce în ce mai puţin obraz

Până să ajung în Azuga cerul parţial albastru a redevenit cenuşiu. Văd urcând o maşină cu număr de Mureş şi-mi imaginez o clipă cum coboară Cristina din ea. Vise de om amărât! :))

Odată intrat în oraş, aleg strada de sub pârtie pentru că cealaltă mi se părea că urcă inutil.

Viaţă pentru urs

Mi se pare cale lungă până la gară dar până la urmă ajung. La 16:00 eram deja în gară şi constatam că am aproape 90 de minute de aşteptat până la primul tren al CFR-ului spre Bucureşti. Am privit cu un pic de invidie pe cei care au avut inspiraţia să plece cu cele două trenuri particulare. Totuşi, pentru că am dorit să nu las deschis biletul deja luat, am avut răbdare.

Intelepciune de cartier in pasajul de la gara Azuga

Altitudinea gării Azuga. Credeam că doar la Buşteni este montată o astfel de plăcuţă :)

Presat de necesităţi, am mers un pic spre Diham, având astfel ocazia să văd noile indicatoare (acum au ceva vechime dar, acum nişte ierni, când am fost eu pe traseu, nu existau) care-ţi arată drumul pornind din capătul nordic al peronului 1 al gării Azuga.

Legat de intrarea în acest traseu, atrag atenţia asupra faptului că podul peste Prahova, în prima treime, în zona centrală, are o ditamai gaura prin care poate pica lejer în apă un individ mai slab.

Aproape de ora 17:00 mi s-a părut că e deja beznă. Se lăsase şi ceva ger aşa că am poftit la o ciocolată caldă. Din păcate tonomatul din gară mi-a refuzat monedele şi timp să ies în DN, să trec pasarela, să caut o cafea şi să mă întorc nu eram sigur că mai am. M-am retras în sala de aşteptare câteva minute. Puţin înainte de sosirea trenului m-a sunat Raluca să verifice că sunt OK. Era cu harta de la Munţii Noştri în faţă şi îmi spunea cum se vede pe aceasta ce făcusem. Acasă m-am uitat şi eu după care m-am ofticat un pic pentru ratarea ţintei.

În zonele cu semnal am mai vorbit un pic şi pe tren dar destul de repede am intrat într-o semiamorţeală care m-a ţinut până la Bucureşti.

Acum, visez la următoarele două week-end-uri în care planul este să stau 3 zile pe munte. Pe 27 e posibil să mai bag o tură solitară prin Baiului şi, pe 3- 4 decembrie, ne vom încerca puterile cu traversarea Azuga- Orjogoaia- Neamţului- Lacul Roşu- Susai- Predeal. Îmi doresc tare mult să facem din nou echipă bună şi să terminăm tura fără să întâmpinăm dificultăţi serioase. Cândva, asta era o tură care mi se propunea primăvara, înainte de dispariţia totală a zăpezii de pe culmile situate sub 1900 m dar de data asta o planificată tură de toamnă târzie e posibil să se transforme într-o tură de iarnă veritabilă.

Vom trăi şi vom vedea!

CRONOLOGIE

9:12- cobor din tren

9:22- sunt deja la vreo 300 m de gara Azuga

9:53- fuge în stânga punctul albastru spre Cabana Gârbova

10:05- fuge în dreapta DF Cazacu

10:10- las în stânga banda albastră către Vf. Clăbucetul Azugii

10:13- depăşesc păstrăvăria

10:27- trec de confluenţa Azuga/ Cazacu

10:34- depăşesc locul de popas unde se oprise un alergător care m-a depăşit mai devreme

10:45- ajung la ramificaţia DF Frumoasa

11:03- îmi continui drumul după popas

11:23- încă o confluenţă

11:35- DF trece pe pod Valea Azugii

11:45- mă străduiesc să identific poteca

11:49- am intrat pe poteca lată din lungul văii Unghia Mică

12:00- drumul trece peste un curs de apă, folosindu-se de unele amenajări

12:23- stabilesc întoarcerea în dreptul curbei de nivel de 1360 m; popas până la...

12:33- încep coborârea

12:48- m-am întors la traversarea cursului de apă menţionat la ora 12:00

13:23- m-am întors în DF Valea Azugii

13:37- trec pe lângă izvorul din dreptul căruia sunt de părere că se începe urcarea spre Vf. Ştevia, după o mică recunoaştere pe poteca aia care se pierde rapid în frunziş

13:42- după o mică cercetare spre nord decid definitiv întoarcerea spre Azuga

13:50- am depăşit podul peste Valea Azugii

14:19- ajung din nou la ramificaţia DF Frumoasa

14:30- studiez pentru un minut locul de popas, de data asta fără alergător

14:36- confluenţa Azuga/ Cazacu

14:55- păstrăvărie

14:58- las în dreapta banda albastră către Vf. Clăbucetul Azugii

15:03- fuge în stânga DF Cazacu

15:15- fuge în dreapta punctul albastru spre Cabana Gârbova

15:16- am intrat pe strada de sub pârtie

15:53- traversez DN 1

15:57- opresc GPS-ul înainte să cobor în pasajul de sub calea ferată

Lungime traseu: aproape 24 km, conform GPS-ului care a avut şi unele erori (după corectarea erorilor extrem de vizibile rezultă 22,5 km)

Google Maps Cotul Azugii- satelit

Google Maps Cotul Azugii

PS: Mi-a fost greu să aleg titlul jurnalului. Mă mai gândeam să-l numesc:

Cum NU am cucerit Vârful Ştevia

sau De ce să nu te orientezi cu Google Maps?

sau Nici ştevie n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase!

Joi, 24 noiembrie 2016 - 19:15 
Afisari: 3,145 


adriannegoit..