Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

August 2022
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Septembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Vremea
Varful Moldoveanu
Muntii Fagarasului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

De capul meu prin Costila: Valea Coltilor – Creasta Strungilor – Braul Strungii – Hornul Coamei – Brana Mare a Costilei – Valea Alba, 07 august 2015 (Muntii Bucegi)

          Acest jurnal descrie un traseu alpin nemarcat, care conține unele pasaje expuse și periculoase, în special pe vreme nefavorabilă și care solicită folosirea pe unele porțiuni a materialelor specifice de alpinism. Modul de abordare a traseului este subiectiv și ține de inspirația de moment, fără a avea pretenția de a reprezenta cea mai bună soluție.

     


          Echipa: subsemnatul (markbv).  Mersul de unul singur nu reprezintă cea mai sigură metodă de a cunoaște muntele.


          Traseu: Căminul Alpin – Poiana Coștilei (TR) – Vâlcelul Poieniței – Valea Colților – Creasta Strungilor – Strunga Gălbinele – Brâul Strungii – Hornul Coamei (jumătatea superioară) – Brâna Mare a Coștilei – Valea Albă (nemarcat) – Plaiul Munticelul (TR).


          Dificultate: Valea Colților, Colțul Gălbinele, Creasta Strungilor și Hornul Coamei sunt trasee alpine cotate gradul 1B, iar Brâna Mare a Coștilei și Valea Albă – 1A. Coama ce urcă spre Colțul Gălbinele reprezintă cel mai expus pasaj întâlnit pe parcursul turei, iar unele săritori din Hornul Coamei cele mai dificile. Nu am folosit coarda decât la întoarcerea de pe traseul spre Colțul Gălbinele, pentru coborârea în rapel în Strunga Colților.



          Căldurile insuportabile din ultimele zile mă fac tot mai mult să mă gândesc la o evadare la munte. Sper că măcar acolo să fie mai răcoare. Joi pe la prânz mă învârt de un liber pentru a doua zi. Rămâne să mă hotărăsc ce să fac: exersez statul degeaba prin București, sau dau o raita prin Bucegi, că e la îndemână. Normal că plec la munte! Pe seară mă apuc să schițez un traseu și să mă documentez. Aș vrea ceva prin zona Mălinului. Citesc pe carpati.org ultimele noutăți, mă mai uit pe turele mai vechi ca să mă inspir și îmi aduc aminte de cineva care postase mai demult un jurnal cu o tură de unul singur pe Valea Colților și apoi pe Hornul Coamei, care iscase ceva dezbateri la vremea aceea. Îmi zic că dacă tot am timp, n-ar fi rău să fac o încercare, să văd ce e prin zonă. Dacă pot să fac traseul e ok, dacă nu reconfigurez.


          La 07.45 pornesc pe Plaiul Munticelului, care pare pustiu acum, înainte de week-end. Încerc să-mi găsesc ritmul în timp ce recapitulez informațiile despre traseu pe care le adunasem cu o zi înainte de pe net. Insist puțin pe punctele mai importante – locul unde părăsesc traseul marcat, pasajele mai delicate, repere clare din teren care să mă ajute la orientare.


          După un sfert de oră ajung din urmă un cuplu de studenți. Intrăm în vorbă, iar eu mă bucur că pentru un timp am cu cine să împart poteca. Doar până în Poiana Coștilei, pentru că ei merg la Mălăiești. Vorbim de munte, de facultate, de serviciu etc. și nici nu știu când trece timpul. Altfel, Munticelul m-ar fi plictisit îngrozitor, cu lipsa lui de perspectivă.


          După o oră ajungem la primul stâlp de marcaj din Poiana Coștilei, unde ne luăm rămas bun. De aici eu plec stânga, în căutarea Vâlcelului Poieniței și a hățașului aferent. După vreo 5 minute de căutări și ghidându-mă după muchia pe care eu o bănuiesc că desparte Vâlcelul Poieniței de următorul vâlcel, îmi dau seama că am intrat prea devreme în pădure și că trebuia să mai merg puțin. Așa că mă orientez către dreapta și în sus, ca să mă apropii de perete. După încă câteva minute dau de ceva ce pare a fi albia firavă a unui vâlcel secat, presărată ici-acolo cu pietre. Continui ascensiunea către jumătate-dreapta și dau într-un fel de scoc plin de bălării, pietre și copaci căzuți. Merg pe el în sus, în speranța că poate este Hornul cu Urzici. Încă nu îmi dau seama dacă e sau nu, dar cert este că are o mulțime de urzici, care nu mă primesc deloc prietenos.


          Continui prin haosul de copaci și bălării, alunecând pe pământul umed. Ajung într-o zonă cu desiș sălbatic, în care mă izbește un miros puternic, cam ca acela de la zoo din dreptul cuștii ursului, înainte să se facă curățenie. Fac ceva zgomot și mă rog să nu fiu în meniu. Merg mai departe, încercând să nu mă gândesc decât la găsirea traseului.


          Mă apropii din ce în ce mai mult de baza peretelui, unde identific poteca pe care ar fi trebuit să urc, foarte bine definită aici. Merg pe sub peretele de stâncă și apoi pe continuarea așa-zisului horn pe care venisem, dar de data asta pe potecă. Ajung, după un urcuș obositor, în muchia îngustă de unde se face accesul în Mălin. Intru în Hornul Mare (Pământos) sprijinindu-mă de pereții apropiați și, cu grijă să nu alunec pe solul umed, cobor până în firul văii Mălinului, în imediata apropiere de intersecția cu V. Colților, unde ajung la 2 ore de la plecare.


/costila/foto_1.jpg

          Foto nr. 1: Hornul Mare de la Scară, calea de acces în Valea Mălinului.


/costila/foto_2.jpg

          Foto nr. 2: Valea Mălinului, văzută de la intersecția cu V. Colților.


/costila/foto_3.jpg

          Foto nr. 3: Prima parte a traseului de astăzi, Valea Colților, văzută de la intersecția cu V. Mălinului.


          După o mică pauză mă apuc voinicește de treabă, cățărând prima îngrămădire de stânci care blochează intrarea în V. Colților. Primul rând de bolovani îl trec direct, apoi situația se complică puțin, așa că trec în stânga pe un perete umed, cu prize mici, pe care urc câțiva metri și apoi revin în fir. Asta a fost încălzirea, sau o pierdere de timp, pentru că dacă mai urcam 5-10 metri pe Mălin găseam hățașul de intrare pe vale, care ocolește acest obstacol.


          Imediat apare și prima săritoare, pe care o trec direct, fără probleme, pe un zig-zag de trepte de stâncă. Urmează a doua săritoare, formată din 2 bolovani prăvăliți unul peste altul. Intru puțin în scobitura formată sub bolovani, încalec pe cel de jos și apoi trec pe peretele din dreapta, de unde ajung deasupra săritorii.


/costila/foto_4.jpg

          Foto nr. 4: A doua săritoare de pe Valea Colților.


          Mai sus, un bolovan care blochează din nou drumul se depășește prin dreapta. Urmează un parcurs ușor, până într-o zonă unde pereții văii se apropie iar talvegul este presărat cu o înșiruire de bolovani, care nu pun probleme.


/costila/foto_5.jpg

          Foto nr. 5: Pereții văii se apropie din ce în ce mai mult.


          O nouă săritoare, mică, se trece direct printre stâncile care barează drumul. Ajung la prima săritoare mare și surplombată, cu un capac format din 2 bolovani. Abordez inițial treptele de stâncă de sub săritoare, apoi trec spre dreapta pe o fisură și pe un mic prag de mă duce până deasupra obstacolului. Pragul este echipat cu 2 pitoane – unul vechi, dar rezistent (l-am testat din curiozitate) și încă unul cu inel și cordelină în partea superioară, la ieșire.


/costila/foto_6.jpg

          Foto nr. 6: Prima săritoare mai dificilă.


          Urmează o înșiruire de 3 săritori care se trec fără dificultate (prima prin dreapta, a doua prin stânga și ultima iar prin dreapta), apoi ajung la o săritoare mare, cu fereastră. Studiez problema și îmi dau seama că nu încap prin mica deschizătură, așa că trebuie să o abordez altfel. Întru în spațiul îngust dintre săritoare și peretele din dreapta și depășesc prima treaptă printr-un amestec de ramonaj, opoziție și apoi un șpraiț chinuit. Mai sus mă ajut de o cordelină instalată într-un piton, mă împing în stânga în fisură și apelez din nou la cordelină, folosind-o ca o scăriță de data asta și revin în fir deasupra săritorii. Acesta a fost cel mai greu pasaj de pe Valea Colților, iar dacă nu ar fi fost cordelina aceea (mulțumiri celui care a instalat-o), aș fi depus mai mult efort.


/costila/foto_7.jpg

          Foto nr. 7: A doua săritoare mai dificilă.


          Mai sus trec prin opoziție încă un obstacol mai mic, apoi valea se cumințește. Peretele din stânga se întrerupe și, după o strungă îngustă și adâncă, apare un colț cu o formă distinctă – Colțul Măgarului. După el urmează încă un colț înalt și ascuțit, dar mult mai masiv, iar mai sus se profilează un al treilea. Și pe malul opus se văd câțiva colți, așa că acum realizez ce dă numele văii.


/costila/foto_8.jpg

          Foto nr. 8: Colțul Măgarului.


          Aici valea e intersectată de un hățaș ce pare să meargă în stânga (în sensul de urcare) spre Colțul Măgarului și în dreapta spre Valea Hornurilor, peste o muchie subțire. Cristea zice că de aici trebuie să urc pieptul de piatră ce îmi iese în cale și să trec pe peretele din dreapta. Prefer însă să merg pe stânga, pe firul văii, care se îngustează iar și ascensiunea se face când direct peste bolovani, când mai expus, pe peretele din dreapta.


/costila/foto_9.jpg

          Foto nr. 9: Continuarea pe firul văii, mai sus de punctul unde aceasta este intersectată de hățașul ce merge spre Colțul Măgarului.


          Mai sus dau iar de un bolovan imens, care barează calea. De sub el văd „luminița de la capătul tunelului”, o fereastră ceva mai mare decât precedenta, prin care probabil că nu aveam loc. zic că aici pot să încerc, așa că intru în horn, care are pereții exact la distanța potrivită pentru un ramonaj decent. Ajung sub fereastră și mă opresc pe un bolovan plat așezat convenabil, unde dau jos rucsacul. Trec prin mica deschizătură, recuperez rucsacul și deasupra săritorii dau de un fel de brână care vine din dreapta.


/costila/foto_10.jpg

          Foto nr. 10: Luminița de la capătul tunelului – a doua săritoare cu fereastră.


          Continui pe vale și din nou un bolovan blochează înaintarea. Acesta se trece pe peretele din dreapta, la opoziție, sau se ocolește pe brâna de care aminteam mai devreme. Următoarea săritoare se trece pe stânga, pe un prag ascendent, iar din acest punct valea capătă aspectul unui scoc lung și îngust, însă fără a fi dificil.


/costila/foto_11.jpg

          Foto nr. 11: V. Colților deasupra săritorii cu fereastră.


          De aici în sus valea se deschide din nou, iar firul pe care am urcat se pierde în perete. Urc încă puțin și întâlnesc firul din dreapta, pe care dacă îl urmam evitam săritoarea cu fereastră. Panta nu e dificilă, dar înclinația mare mă face să plătesc tributul de energie. După 2 ore de la plecarea din Valea Mălinului ajung în mica Strungă a Colților, unde fac pauza de masă și admir peisajul.


/costila/foto_12.jpg

          Foto nr. 12: Strunga Colților. În fundal se vede Hornul Coamei.


          Iau cu mine doar materialele de alpinism și mă îndrept spre următoarea mea țintă: Colțul Gălbinele. Din strungă urc un perete vertical, inițial ușor spre dreapta, spre un colț mic de piatră, sub care, într-o scobitură, cineva a lăsat o cană roșie de tablă. Găsesc un piton, în care bag o carabinieră cu o buclă de cordelină de care să mă ajut la nevoie. Mă crăcănez spre dreapta și mă ridic puțin, până ajung pe un mic prag, deasupra colțului cu cana. De aici merg către marginea de sus a peretelui, sub care găsesc 2 pitoane legate între ele cu cordelină. Acesta trebuie sa fie locul unde se instalează rapelul la întoarcere.


          Urmează o muchie îngustă și expusă, cu hăul imens căscându-se pe ambele laturi. Muchia debutează aproape orizontal, se îngustează vizibil, apoi începe să urce către un vârf cu jnepeni. Pe alocuri creasta e atât de îngustă, încât o încalec efectiv. Pe parcurs identific câteva pitoane, numai bune de pus asigurări.


/costila/foto_13.jpg


/costila/foto_14.jpg

          Foto nr. 13 - 14: Imagini cu coama îngustă ce duce spre Colțul Gălbinele.


          Ajung pe vârful cu jnepeni, identific o trecere spre dreapta și mă gândesc că de pe undeva de acolo se face rapelul până pe prispa care merge pe sub creastă până la baza Colțului Gălbinele, în Strunga de Sus. Verific mai târziu, acum continui pe muchie până deasupra strungii, ca să văd Colțul în toată splendoarea.


/costila/foto_15.jpg

          Foto nr. 15: Colțul Gălbinele văzut de deasupra Strungii de Sus.


          Pe aici nu am pe unde să cobor, așa că mă întorc la jnepeni. Dau târcoale locului, dar nu găsesc nici un punct care să mă inspire să instalez rapelul. Îmi zic că trebuie să mai cobor puțin pe panta aproape verticală, acoperită cu jnepeni. Locul pare că a mai fost umblat. Mă agăț de jnepeni și cobor 2-3 metri, dar locul nu mă inspiră prea tare, e prea expus pentru mers la liber, iar eu nu sunt dispus să instalez rapelul după niște rădăcini, care la prima vedere nici nu par a fi cine știe ce. Mă gândesc și că sfoara pe care o am după mine are doar 22 de metri, așa că mă întorc, nu vreau să risc să rămân blocat pe aici, agățat pe perete.


          Mă chinui să urc cei 2-3 metri de jnepeni, ajung înapoi în muchie și mă opresc să-mi trag răsuflarea. Mult mai jos, pe o stâncă de pe versantul abrupt ce coboară spre secundarul Gălbinelelor, văd o familie de capre negre. Prima pe ziua de astăzi, dar cum nu prea mai e nimeni prin abrupt, sunt convins că o să mai văd câteva.


/costila/foto_16.jpg

          Foto nr. 16: Capre negre pe versantul dinspre V. Gălbinele.


          Îmi iau la revedere de la colțul ce mi-a fost inaccesibil de data asta și pornesc înapoi spre Strunga Colților. În timp ce cobor coama îngustă văd o persoană ce urcă pe vâlcelul secundar al Gălbinelelor. Mă bucur iar că nu mai sunt singur în zonă. Ne salutăm și ne continuăm fiecare drumul. Ajung deasupra peretelui, instalez rapelul. În strungă mă dezechipez, strâng bagajul și plec pe Creasta Strungilor spre următoarea escală: Strunga Gălbinele.


          Mă întâlnesc cu celălalt călător solitar undeva la vest de Strunga Colților. Facem cunoștință – e Virgil, din București și merge spre Scoruși și apoi până în platou. Îmi pare cunoscut, cred că am citit cândva un jurnal de-al lui pe carpati.org. Mergem împreună când pe creastă, când la limita dintre stâncă și jnepeni. Ajungem deasupra Strungii Hornurilor, de unde ne întoarcem puțin și ocolim, trecând iar prin jnepeni. Pe drum Virgil îmi dă informații despre Hornul Coamei, a cărui linie subțire brăzdează impresionantul perete. E prea aproape ca să îl ignor și e mult prea tentant. Mă hotărăsc că asta este următoarea mea destinație. Prind un hățaș firav și cobor pe sub Strunga Gălbinele ca să ies în Brâul Strungii, a cărui potecă bine definită mă scoate în Hornul Coamei, undeva pe la jumătatea traseului.


/costila/foto_17.jpg

          Foto nr. 17: Strunga Gălbinele.


          Virgil își continuă drumul său. Ne luăm la revedere. De pe brână admir Creasta Strungilor, pe care tocmai am parcurs-o, dar privesc și la ce mă așteaptă în continuare.


/costila/foto_18.jpg

          Foto nr. 18: Creasta Strungilor văzută din Brâul Strungii.


/costila/foto_19.jpg

          Foto nr. 19: Intrarea în Hornul Coamei prin Brâul Strungii.


          Intru în Horn și calea îmi e blocată imediat de un bolovan încastrat între pereții apropiați, pe care îl depășesc prin aceeași combinație ciudată între ramonaj și șpraiț, care pare să fie leit-motivul zilei.


/costila/foto_20.jpg

          Foto nr. 20: Săritoare mai dificilă din Hornul Coamei, mai sus de Brâul Strungii.


          Urmează o ditamai săritoarea surplombată, care impune respect. Intru pe peretele din dreapta, pe niște prize destul de incomode, urc puțin și fac un șpraiț foarte larg, ca să găsesc sprijin pentru picior în peretele din stânga. Mă urc pe un bolovan mic de sub buza surplombei, mă agăț de marginea de sus, mă trag în brațe și ies deasupra.


          Continui urcarea și ajung la un horn îngust și umed, cu un bolovan pe post de capac. Abordez hornul direct, pe interior și trec prin fereastra de la capătul superior. Urmează o înșiruire de trepte înguste și ude pe care le trec când în șpraiț, când în ramonaj, după cum îmi vine mai bine. Apropierea pereților mă ajută mult, pentru că găsesc tot timpul sprijin pentru mâini sau picioare.


/costila/foto_21.jpg

          Foto nr. 21: Pereții apropiați ai Hornului Coamei par prietenosi la urcare.


          Deja începe să se vadă capătul traseului, iar Hornul se lărgește considerabil. Un prag înalt îmi stă în cale. Abordez o fisură în dreapta și trec fără probleme. De aici dificultatea scade, dar panta încă cere destul efort. Pe peretele din stânga, 2 bolovani imenși se sprijină unul de altul, formând un fel de arcadă, pe care o botez la repezeală „Arcul de Triumf” – varianta Hornul Coamei.


/costila/foto_22.jpg

          Foto nr. 22: Arcul de Triumf.


          Deasupra mea văd cum se adună norii, iar apa picură încet de pe pereții uzi. Mă simt ca într-o poezie de Bacovia. Grăbesc puțin ritmul – dacă e să plouă, măcar să nu mă prindă în Hornul Coamei. Mai urc un pic, fără probleme și, spre surprinderea mea, dau pe firul din stânga de un nou horn îngust. Mă bag în el, chiar dacă pare că dacă urc pieptul de piatră din dreapta am scăpat de greutăți. Înaintez pe horn, ai cărui pereți se îngustează din ce în ce mai mult, până la un bolovan care blochează ascensiunea. Nu încap cu rucsacul, așa că îl dau jos și execut un ramonaj ca la carte.


/costila/foto_23.jpg

          Foto nr. 23: Hornul îngust de pe firul din stânga.


          La un moment dat mi se pare că îmi aud numele strigat. Oare efortul mă face să o iau razna? Totuși, vocea îmi pare cunoscută – e Virgil, care probabil s-a răzgândit și și-a schimbat traseul. Se interesează dacă sunt ok și își continuă drumul. De unde sunt nu îl văd, doar îl aud. Mă emoționează grija lui pentru un necunoscut care merge pe un traseu cu care nu e familiarizat și îi mulțumesc în gând pentru asta. Dacă am fi toți așa pe munte ………… După încă câteva minute ies în BMC și mă bucur de poteca domoală. Trec de creasta Coștila - Gălbinele și admir traseul ce mă așteaptă.


/costila/foto_24.jpg

          Foto nr. 24: Brâna Mare a Coștilei.


          După un clin al terenului îl văd și pe Virgil, care încearcă să ajungă în platou pe unul din firele Coștilei. Ne luăm din nou la revedere și ne continuăm fiecare drumul. Ajung în Creasta Văii Albe și mă întreb dacă să cobor pe Brâna Aeriană sau pe Valea Albă. Iau o pauză, mai mănânc ceva și mă hidratez, ca să pot gândi mai bine. Timp este destul, de-abia e trecut de 14.30. Admir peisajul, iar onduleurile peretelui pe sub care se strecoară Brâna Mare a Coștilei îmi fac cu ochiul.


/costila/foto_25.jpg

          Foto nr. 25: Peretele Brânei.


          Mai trag de timp câteva minute apoi pornesc pe brână. Trec pe rând pe sub Stânca lui Gelepeanu, prin Găvanul Mic și Găvanul Mare, iar în față îmi apare în toată splendoarea imensul Blid al Uriașului. Sunt încântat de cunoștință, e prima dată când vin în vizită. De fapt, din toată plimbarea de astăzi eram familiarizat doar cu Strunga Gălbinele (unde mai fusesem în prima mea participare la o tură de pe carpati.org, organizată de Mugurel Ilie) și cu Valea Albă (pe care o făcusem cu mulți ani înainte). Și pe BMC mai fusesem, dar numai din Scoruși până în Pripon.


/costila/foto_26.jpg

          Foto nr. 26: Blidul Uriașului.


          Mai merg puțin și apoi cobor cu atenție în firul Vâlcelului Blidului, cu ochii când la continuarea traseului, când la vâlcelul ce coboară abrupt pe sub mine.


/costila/foto_27.jpg

          Foto nr. 27: Vâlcelului Blidului.


          Depășesc porțiunea de grohotiș și urc pe versantul celălalt spre un culoar de iarbă ce mă scoate în Muchia Blidului Uriașului. Trec pe sub peretele surplombat din Blidul de sub Streașină și continui pe brână bucurându-mă de peisajul deosebit și de multitudinea de flori, de toate felurile, ce apar la tot pasul.


/costila/foto_28.jpg

          Foto nr. 28: Câteva din florile întâlnite pe traseu.


          Merg mai departe și dupa ceva timp descopăr o momâie din pietre care are probabil rolul de a te asigura că ai nimerit intrarea în BMC când mergi în sens invers și ating Valea Albă în fix 8 ore de la plecarea de la Căminul Alpin.


/costila/foto_29.jpg

          Foto nr. 29: Valea Albă.


          Fac o mică pauză și încep coborârea. Din când în când mă picură, dar norii nu par totuși prea amenințători. În peretele Albișoarelor văd un ciopor de capre negre, cu care mă întâlnesc din nou mai jos, în firul Albei, unde veniseră să se adape.


/costila/foto_30.jpg

          Foto nr. 30: Capre negre venite la adăpat în firul Văii Albe.


          Continui coborârea, care mi se pare acum foarte anevoioasă. Oboseala începe să își facă simțită prezența. Mă strecor pe stâncă pe la limita zăpezii. Mai jos privesc cu alți ochi cablul din săritoare și nu am în minte decât Poiana la Verdeață, unde vreau să mă opresc și mă odihnesc.


          Ajung în Poiană pe la 17.00 și nici nu apuc să mă întind bine pe iarbă că începe ploaia. Inițial nu bag în seamă, dar când realizez că nu este doar un nor trecător sar în picioare, apuc rucsacul de o aripă și bag un sprint până în pădure, unde, la adăpostul copacilor mă echipez corespunzător. Ploaia se întețește, așa că nu e de stat și pierdut vremea aiurea. Grăbesc pasul, uitând de oboseală și de panta care îmi solicită genunchii și ajung la Căminul Alpin la 10 ore de la plecare, exact în momentul când ploaia se oprește și norii se mai împrăștie.


         Asta a fost încă o zi frumoasă petrecută pe munte! 



Miercuri, 26 august 2015 - 23:12 
Afisari: 4,071 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

alexalex
alexalex

 
1
Foarte frumos traseul tau Marius, la fel si relatarea. Curajul si felul de a aborda muntele, uneori solitari, ne dau trairi speciale...ai timp sa existi si sa vorbesti numai tu cu tine si muntele. Ture faine in continuare !
Alex


Joi, 27 august 2015 - 11:08  

markbv
markbv
Caraba
 
2
Multumesc de aprecieri, Alex.
Sa ne revedem cu bine! Bafta.
M.


Joi, 27 august 2015 - 17:20  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
3
Frumos traseu! Data viitoare incearca regalul - Valea Coltilor+Hornul Coamei integral. Potecuta aia care pleca in stanga chiar duce pana la Coltul Magarului, care merge (si merita) si el catarat.


Sâmbătă, 29 august 2015 - 16:34  

markbv
markbv
Caraba
 
4
Ma bucur ca ti-a placut, Scufitule.
Integrala HC e in plan, dar parca as combina-o cu alt traseu, pentru diversitate.
Acum ca ai zis, m-ai facut curios sa aflu cum sta treaba cu Coltul Magarului. Sa vad pe unde gasesc niste informatii utile. Ai ceva?
Ture faine!


Sâmbătă, 29 august 2015 - 22:43  

markbv
markbv
Caraba
 
5
Am gasit ceva, dar destul de subtire. Daca imi fac timp sa trec pe acolo vin cu info.


Luni, 31 august 2015 - 21:27  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
6
Pai nu-mi dau seama ce info ti-ar trebui...potecuta aia care pleaca stanga te duce pana la el, undeva in dreapta-spate, si de acolo poti sa-l cateri pana in varf - ori pe fisura care pleaca de acolo, ori traversand un pic si apoi suind de pe platforma care urmeaza... Insa nu-i bine sa faci asta solo, ca n-are cine iti face poza de facebook cand ajungi sus Carpati.org

Vezi ca HC e inca ud si in partea de jos, e destul de problematic pe alocuri.


Luni, 31 august 2015 - 21:51  

markbv
markbv
Caraba
 
7
Mersi Scufitule.
Cu facebook-ul m-ai cam pus in dificultate!!!


Marți, 1 septembrie 2015 - 17:49  

scufitul_rosu
scufitul_ros..
Caraba
 
8
Acum intelegi de ce se spune ca nu-i bine sa mergi pe munte singur... Carpati.org


Marți, 1 septembrie 2015 - 20:18  

miparv
miparv
Rucsac
 
9
@markbv
Data viitoare duci trepiedul, ca sa rezolvi cu facebookul Carpati.org


Joi, 7 iunie 2018 - 23:38  

markbv
markbv
Caraba
 
10
Ha, ha, e de luat in calcul!


Marți, 19 iunie 2018 - 09:04  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0774 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org