Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

August 2021
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Neamt
Muntii Baiului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Dansand cu lupii...(De la Inelet la Ilova, pe creasta Muntilor Cernei, Godeanu, Tarcu, decembrie 2019) - partea 1 (Muntii Cernei)


DUMINICA, 15 decembrie 2019


Am pornit din Timisoara, cu noaptea in cap si cu rucsacul in spate, cu un tren ce m-a lasat la Herculane. Nu conteaza cum am ajuns la Timisoara si de ce; asa umblu eu, peste tot;). Stiam ca va trece un microbuz spre Targu Jiu prin Herculane pe valea Cernei in sus si ca pot sa merg cu el oriunde catre intrarile traseelor din zona, cu bani putini, fara sa depind de taxiuri sau ocazie. Voiam sa urc la Inelet pe la scari si sa apuc in sus piciorul spre Stivuta si varful Iutii. Doar ca nu stiu cum am facut, ca i-am zis omului sa opreasca la cealalta intrare a triunghiului rosu spre Inelet, pe poteca, nu pe la scari. Nu-i paguba, oricum nu fusesem pe aici, asa ca e dragut sa vad si varianta aceasta.


Din triunghiul rosu s-a facut un punct rosu cam amarat in sus, spre creasta, asa ca m-am trezit in cele din urma in locurile bine stiute. Zapada deloc, uscat ca vara. Si foarte cald.


Nu stiam exact unde voi merge, dar stiam ca voi parcurge creasta Cernei pana dau in Godeanu si de acolo mai vad. Si daca o fi vreo reeditare a minunatei mele calatorii din 19-23 decembrie 2015, pe care-am povestit-o in jurnalul "Singurul om de pe pamant...", nu-i nimic; sigur o sa fie altfel de data asta, caci pe munte niciodata nu-mi par locurile la fel, chiar de revin iar si iar...


Cand m-am ridicat destul de sus, am putut sa vad muntii mari. Albi! Imaculati! Mai multa zapada decat credeam. Incep sa accept deja ca nu voi merge atat de mult cat planuiam.



/ct1/img_3921.jpg



Las in urma ultimele case. Pe undeva prin padure, m-am trezit mergand pe zapada. Dar erau urme, se plimbase lumea din sat spre creasta. Cand am iesit la gol, urmele s-au dus pe marcaj, in traversare spre saua Ciumerna. Mie mi se pare iarna mult mai comod, mai sigur si mai frumos sa tin muchia ce ma duce direct in varful Iutii. E un singur segment scurt mai accidentat, dar se ocoleste lejer prin padurea din dreapta muchiei.


Zapada e inghetata, amestecata cu chiciura. Smocurile de iarba sunt imbracate in mansoane de gheata, merg ca pe sticla sfaramicioasa. Bucati de chiciura se aud cazand din copacii dimprejur, topite de soare si scuturate de vant. Care vant incepe sa bata serios.In zona lor inalta, muntii astia n-au caldari. Creasta are versanti foarte inclinati, prelungi, cu pasune direct pana la padure, fara jnepenis. Picioare lungi de munte coboara intai abrupt la plecarea din creasta si se domolesc in zona padurii. Vaile se ingusteaza repede. Stanele nu-s la indemana, sunt foarte jos, la marginea padurii, la capatul unor coborari abrupte, uneori prin zone nesigure iarna. Pe de alta parte, n-am luat lopata, vantul e tare, iar a pune cortul bine pe creasta si a-l ingropa doar cu mainile inseamna mult timp, mult efort, niste manusi ude, maini inghetate.



/ct1/img_3950.jpg


Din varful Iutii, ceva se schimba. De-atatea ori am trecut pe-aici si de fiecare data imi tresare ceva iar si iar, intr-un mod pe care-l astept si-l caut in calatoriile mele. E unul dintre acele locuri-tinta catre care gandul si pasul meu se duc cu nerabdare cand plec de-acasa. De-aici incepe salbaticia pe care-o iubesc. Las in urma o lume, un timp, un univers al satelor, niste oameni… si intru in nimicul vesnic al crestelor pustii.



/ct1/img_3953.jpg



Se apropie amurgul. Ultima speranta de pus cortul era in saua dintre Iuta si Zglivar, dar nu gasesc un loc ferit. Pe jos, urme de lupi. Sub trapezul asta urias, Vlascu Mic-Zglivar, stiu doua stane. Una buna spre valea Cernei, pe care o vad la capatul unei traversari lungi pe sub tot trapezul, realizabila acum, pe zapada putina, dar de la care mi-ar fi maine greu si riscant sa ies mai departe in creasta, caci locurile sunt accidentate si aspre. Alta de cealalta parte a crestei, pe un versant, la liziera, la care pot ajunge in siguranta daca urc direct in coltul din stanga mea al marelui trapez, apoi cobor pe muchie pana spre padure si-apoi ma dau la stana prin zona padurii, evitand la nevoie coborarea direct pe versantul golas. N-o vad de aici, nu stiu starea ei, e doar in amintirile mele, dar ea va fi acum casa mea, oricum ar fi ea.



/ct1/img_3959.jpg




/ct1/img_3979.jpg



Amurgul se lasa pe umerii varfurilor, cand eu ajungeam in coltul marelui trapez, pe creasta lui. M-a invadat un val de caldura, cand mi-am dat seama ce lucru frumos e acela ca am avut ocazia sa aduc aici intr-o iarna o persoana tare draga mie, cand inca eram amandoua de aceeasi parte a Universului... Ca a vazut ce e de vazut, ca a simtit ce e de simtit din locul asta. Am vizualizat o imagine de sus, de foarte sus, in care se vad crestele ca niste incretituri in palma; si mica-mica eu, vazuta de sus, intr-un coltisor ascutit, mai-mai sa ma spulbere vantul de-a dura.



/ct1/img_3980.jpg



Din varf vad stana. Exista pereti si un fel de acoperis. Suficient pentru vant, chiar de voi pune cortul inauntru, daca trebuie. E zapada putina pe versant, pot sa cobor direct din muchie, fara sa o parcurg pana la padure, atata vreme cat nu ma bag in acumulari de zapada instabila viscolita. 



/ct1/img_3986.jpg




/ct1/img_3992.jpg


S-au risipit grijile pentru noaptea asta, asa ca pot sa ma incarc cu bucuria asfintitului vazut de pe creste. Ma mentin pe muchie, ca sa nu pierd soarele din raza vizuala.



/ct1/img_4002.jpg



 E deja viscol, vazduhul e plin de pulbere stralucitoare, iar pe jos se tarasc zgomotos bucati de chiciura spulberata, zgariind crusta zapezii. 



/ct1/img_3995.jpg



Dupa ce se scurge soarele, incep sa cobor panta catre stana si las in urma mea un cer colorat.



/ct1/img_4013.jpg



 Am coborat inca vreo jumatate de ora prin vantul vuind si bucatile inghetate desprinse din picioarele mele harjaind continuu peste crusta pantei. Stana parea ca nu se apropie deloc. Nu intelegeam cum de tot merg si parca tot acolo sunt, pe panta aceea interminabila. Vuietul continuu si sumbru si padurea intunecandu-se in josul pantei ma infiorau. M-am inseninat cand am descoperit ca izvorul de deasupra stanei era acum neacoperit si neinghetat.


Ma simteam in siguranta inauntru. Aveam si semnal Vodafone. Era o camaruta cu pereti bine claditi, din piatra. Usa inchidea bine adapostul, dar acoperisul era cam subrezit, asa incat vantul nu batea deloc inauntru, dar era zapada ca afara. Priciul era un fel de grilaj rar din pari grosi ca mana, dar n-am omorat pe nimeni, cum sa dorm pe el?? Nimic altceva. Doar un loc plat, cu zapada curata, fix cat cortul. Ca sa evit condensul, mi-a venit ideea sa pun numai interiorul, sa dorm in loc curat, sa protejeze sacul de dormit si sa ma apere de zapada spulberata ce se strecura inauntru prin acoperis. A fost o idee excelenta, dat fiind ca am un cort cu interiorul fara plasa, din material destul de izolant. 


Sentimentul acela de a fi la loc sigur si cat de cat confortabil, cand afara conditiile sunt atat de aspre, ma face cumva fericita. Toata noaptea vantul a adus dinspre padure zapada inghetata si chiciura, a batut cu ele in acoperisul stanei si-a scrijelat zapezile din jur. Un zgomot de rasnita veche macinand gheata mi-a insotit somnul, dar atat de obosita eram, incat niciun alt cantec nu mi s-ar fi parut mai odihnitor.


Peste noapte, a rasarit luna sticloasa, luminand crestele albe ca un imens reflector. Era ca ziua.




ZIUA 2 (Luni, 16 decembrie)


Degeaba pun alarma sa ma trezeasca devreme. Nu ma indur sa ies din puf. Nici sa strang sacul, nici sa scot hainele calde de dormit de pe mine... Am plecat abia pe la 8.



/ct1/img_4017.jpg


N-am vrut sa ocolesc pe curba de nivel si sa ies in creasta direct dincolo de Vlascu Mic. Bucata asta de creasta e intre acele motive pentru care plec de acasa inspre locurile acestea, mai ales iarna. Sunt oameni care merg zile intregi pe munti, ocolind varfurile, tot ce se poate ocoli, care au ca scop doar sa parcurga, sa depaseasca, sa treaca de, sa ajunga dincolo. Fiecare cu placerea sa, e loc pentru toti. Eu cred ca frumusetea pasilor pe aceste segmente, peisajul de pe aceste varfuri, bucuria ca le-am atins, astea sunt motivele pentru care vin aici. Nu privesc inaintarea mea ca pe un chin, pe care fac orice sa-l usurez. Inaintarea mea e o placere; o bucurie sunt deopotriva urcarea si coborarea, atata vreme cat ele ma duc in locurile cele mai frumoase. Cata vreme e accesibil si am timp, nu-mi place sa ocolesc.


Prin versantul varfurilor gemene Zglivar si Vlascu Mic, umblau libere doua vietati plecate de-acasa: eu si o vulpe. Nu stiu daca ea m-a vazut pe mine, nu parea stanjenita. Se plimba alene pe curba de nivel, adulmecand, pandind, scotocind in zapada….O invidiam un pic, n-avea rucsac si nu urca. 



/ct1/img_4023.jpg


Luam ca reper te miri ce damb sau piatra mai mare, iar cand ajungeam acolo, vedeam cat de mult mai e pana sus, la alta piatra. Mereu mi se parea ca o alta traiectorie ar fi mai buna decat cea pe care merg. Zapada era doar pana la glezne, dar incomodau damburile.



Am reluat calatoria mea pe creasta Muntilor Cernei fix din coltul de unde am coborat ieri, dupa mai mult de o ora de urcare grea, ca sa ajung din nou aici. Am parcurs muchia trapezului cu mare incantare. Era mai multa zapada decat acum 4 ierni. Muntii albi din zare ma chemau si ma descurajau deopotriva. Fara rachete, nu pot inainta prea eficient; fara lopata, e greu sa pun cortul oriunde in creasta. Asta-mi ia timp si energie pentru coborari si reveniri in creasta, daca dorm la stane.



/ct1/img_4026.jpg



Coborarea de pe Vlascu Mic s-a petrecut bolborosind marunt printe dinti la fiecare pas; ma afundam necontrolat si fara niciun ritm in zapada acumulata intre damburi si pietre, cu riscul sa-mi sucesc vreo glezna. Traversarea lungului plai ce-a urmat a fost istovitoare. Era deja cald, zapada uda si destula. Incep sa simt nevoia de odihna, mai mult stau decat merg. Chiar si pe loc drept numar pasii. Nu reusesc sa ajung la 100 fara daune prea mari. Ma opresc la 80. Mananc ceva, beau apa adevarata, de la izvorul stanei, si parca imi revin pentru o vreme.



Trec pe langa Vlascu Mic si urc in capatul celei de-a doua portiuni de creasta ingusta, alta zona pe care o iubesc si la care visez inca de cand intind hartile pe mocheta de-acasa. M-am asezat pe rucsac la capatul urcarii si am iscodit cu privirea pana departe toate culmile, toate catunele ce se zaresc in vaile indepartate, toate stanele, toate cararile ce-ar putea fi sau pe cele pe care chiar le-am mers si le cunosc si m-am gandit pe unde as mai putea merge candva. Nu-s munti in tara asta, in care sa n-am planuri si locuri prin care nu am calcat inca, marcate sau nu! Atata putere si-atata viata mi-ar trebui, pentru toate cate vreau sa le fac, sa le vad, sa le cuprind!



Dupa cativa pasi pe creasta…urme?!?!?! Urme invers?!?! Pai unde s-au dus? Ma prind ca au venit pana aici si s-au lasat pe langa varful unde am facut eu pauza, pe piciorul spre catunele comunei Cornereva. Incredibil! A trecut cineva pe aici iarna, cand pe aici nici vara nu prea umbla altcineva decat ciobanii? Si chiar ieri, ca sa le gasesc eu azi, cand am atata nevoie de ele! Sunt dumnezeiesti! De parca un inger a facut o minune pentru mine, sa nu ma lase singura aici cand mi-e greu. Intr-un loc atat de frumos, am primit un ajutor nesperat. Pur si simplu m-am oprit si m-am gandit la ce-am primit. Sa dai de urme in muntii ceilalti, umblati, nu e nimic. Sa dai de urme aici, cand esti singur, cu un rucsac mare in spate si esti aproape lesinat, e o minune! Numai cine stie despre locurile acestea, cine le-a calcat si le cunoaste pustiul si salbaticia, cine stie ca mai ales iarna pare de neimaginat ca merg oameni pe acolo, ei bine, numai cine stie toate astea intelege dimensiunile adevarate ale miracolului urmelor pe care le-am gasit! 



/ct1/img_4048.jpg


E iarna adevarata aici. Zapada multa pe alocuri, troienita, alba , imaculata, creasta e superba! Au fost locuri unde urmele nu tineau muchia si le paraseam, sa ma bucur din plin de creasta, dar reveneam la ele si tare bine prindeau. Parea ca au fost 3 oameni si eram sigura ca vin de pe varful Babii, caci pana acolo nu-i alt picior dinspre Cornereva. Am urcat si eu iarna trecuta pe acolo spre creasta Cernei. Am ramas de atunci cu amintirea unor plimbari de poveste, prin niste locuri rupte de lume, cu oameni de pe alta planeta, in niste zile cu ger crunt si cu zapezi ca-n basme.



/ct1/img_4069.jpg


Cu urmele astea, ma pot bucura in voie de creasta asta faina, pot castiga timp pretios, imi pot economisi energia de care am atata nevoie, acum, cand ma simt atat de obosita! Si pot sa visez azi pana spre Dobri-vir. Am trecut de locul unde am pus cortul in creasta data trecuta. Acum era zapada multa in cuibul unde innoptasem atunci. Am gasit mai departe locuri adapostite, unde vantul construise pe langa stanci cotloane bune de innoptat la nevoie. Dar era devreme si aveam in fata munti frumosi de strabatut pana diseara. 



Identific in zare creasta Oslei din Valcan. Imi doresc de cativa ani s-o parcurg iarna, iar cand o vad acum, alba si maiestuoasa, ma gandesc din nou ca intr-o zi voi face asta, ...cand va fi sa fie.



/ct1/img_4074.jpg



Am lasat in urma varful Babii. Ma lupt singura prin zapada asezata incomod intre movilele de afinis, printe care picioarele mele n-au nicio stabilitate. Ma clatin in toate partile, nu pot sa-mi controlez mersul, e greu. Dobri-vir pare aproape, dar am de mers doua laturi pana la el, caci creasta s-a gasit sa faca brusc la dreapta in varful Cailor, ocolind izvoarele paraului Craiovii. Apele pornesc paralel cu creasta, vin spre mine si zabovesc o vreme, apoi isi sucesc cursul chiar aici, la picioarele mele, sub varful Bandiolu, pe care am inceput sa-l ocolesc preluuung, pe unde stiu ca merge drumul ciobanesc de culme. Nu-i acum risc de avalansa aici, pe ocolul asta, la cata zapada e si cum e panta. Data trecuta am urcat pe sus, peste damburile uriase, teribil de incomode, acum voi trece direct prin dreapta, pe unde mi-e drumul catre Dobri-vir.


N-am apucat sa intru serios pe ocolul Bandiolului, cand de-odata un gand mi-a scuturat mintea: mai e de mers prin zapada, de urcat mai ales, de coborat dincolo, de gasit loc si pregatit pentru innoptat… Mai e mult! In dreapta mea, in zona vaii Craiovii, stane. Aveam sa descopar ca erau 5 stane sub mine, in vale, la distante mici una de alta. Pe alese. Mi-a suras o stana buna, situata  la liziera, chiar pe un picior prelung ce vine direct din Dobri-vir; maine pot sa urc direct pe piciorul ala pana in varf, fara sa mai merg cele doua laturi. Si e ceva nou, caci peste Bandiolu si Cailor am mers data trecuta. Pentru ca zapada aici nu e periculoasa acum, pot sa cobor de-a dreptul la albia paraului, sa o traversez si sa urc oblic pe drumul foarte vizibil catre stana. Trec si pe la apa paraului, apa adevarata pentru spalat, baut, gatit, am si confortul si siguranta unei stane… Cate argumente!


Pe masura ce coboram, simteam tot mai clar ca e bine ce fac. Eram obosita, foarte obosita, pana si coborarea mi se parea grea, prin zapada. M-am hotarat sa ma bucur, doar sa ma bucur de tot ce pot sa fac. Sa nu ma mai supar pe mine, pe corpul meu, pentru ce nu poate, pentru nevoile sale. E oricum mult ca pot atat cat pot, ca sunt aici, ca reusesc sa fac asta. Nu ma preseaza nimic, am zile oricate, nu trebuie sa ajung nicaieri, merg cat vreau si cat pot, cobor pe unde ajung.


La parau, dintr-un fir secundar ce se pravalea dintre stanci, umplu sticlele. Imi dau seama ca e inca soare si nu-i frig, ca sunt singura aici si nu ma vede nimeni, ca-s plecata de acasa de sambata dimineata cu rucsacul in spate si acum e luni dupa-amiaza.. Si ca, prin urmare, tare ar merge o balaceala “pe portiuni” in apa Craiovii! Si cum ma balaceam eu pana la brau in apa paraului, imi scapa printe degete amarata de cojita de sapun ca o foaie de ceapa si apa o ia in valtoarea ei. Si ea fuga, si eu fuga dezbracata pe mal, sperand sa o prind la un ochi de apa de mai jos, dar degeaba, dus-a fost… Alta etapa a balacelii mele n-a mai putut avea loc asadar asa cum se cuvine; m-am multumit cu ce s-a putut si tare necajita am fost pe stangacia mea, caci tare ar fi picat bine continuarea. 



/ct1/img_4083.jpg



Si iar ma supar pe mine…. Si iar ne impacam….Am urcat foaaaaaaarte incet la stana, sa nu transpir, ca deh, era pretioasa prospetimea mea, atata cata era.



/ct1/img_4084.jpg


Prici fain, mare, drept, curat, cu o masuta langa el. Loc bun de intins oasele batrane si obosite. Dar era cam curent. Am pus interiorul cortului pe prici, era fix cat priciul. Chiar am simtit ca sunt aparata de adierea rece. M-am rasfatat, m-am bucurat de ritualul gatitului la primus cu legumele mele deshidratate preparate acasa si cu ce bunatati mai aveam in rucsac, am baut lichide multe si mai ales apa, apa adevarata. Am avut grija de mine.


Dar ultimul gand s-a indreptat catre ciobanul de aici, din valea asta, de la una dintre stanele astea, care m-a vizitat la cort la 12 noaptea in vara lui 2012, despre care am povestit in jurnalul calatoriei mele pe toata creasta Meridionalilor. Hm, de-ar sti el ca m-am imbaiat ca sirena in apele astea si ca dorm acum ca o printesa in patul lui!.... E drept, cu 7-8 ani mai “tanara” decat atunci cand m-a abordat el, dar credeti ca asta l-ar dezamagi cumva? :))




ZIUA 3 (marti)


Am incercat sa profit de zapada intarita peste noapte, ca sa-mi usurez urcarea cea mare catre Dobri-vir. Rasarise soarele, dar sus, zapada tot intarita era, de la vant.



/ct1/img_4098.jpg




 Era o urcare lunga si fara repere, nu stiam cand se termina, nu stiam sa estimez distanta, pe spinarea aceea uriasa si alba. Ca sa castig incredere, ma uitam in urma; acolo aveam repere, si-mi crestea inima vazand ca las in urma totul si chiar urc si chiar o sa ajung pe varful asta atat de drag, pe care nu l-am ocolit niciodata, nici vara, nici iarna. 



/ct1/img_4100.jpg



E unul dintre varfurile noastre cu cea mai frumoasa priveliste! Aceluia ce stie sa-l pretuiasca, el da o energie, o liniste a sufletului si un sentiment de libertate pe care nu le-am regasit niciodata pe Moldoveanu, de exemplu. Sunt locuri in care ma simt norocoasa ca am privilegiul sa ajung si mai ales ca am privilegiul sa le inteleg farmecul.



/ct1/img_4107.jpg


Pe Dobri-var n-am stat niciodata atat de mult incat sa-mi fie de-ajuns. Sunt niste stanci mari pe platoul sau, niste locuri adapostite, se gaseau si acum locuri bune. Si-mi doresc vreodata sa dorm acolo, pe varf, daca o fi timp si sanatate.



/ct1/img_4110.jpg


Aveam in palma toti muntii ce vor urma in calea talpilor mele. Atatea alternative, atatea idei. Din momentul acesta, am stiut unde vreau sa dorm in seara asta, indiferent la ce ora voi ajunge acolo. Un alt loc din munti unde imi doresc sa petrec o noapte. Vad locul de aici, stiu coltisorul acela, pixelul acela din imagine, care reprezinta cuibul meu. Nu stiu inca incotro o sa merg de-acolo, dar totul o sa vina de la sine, fara indoiala.



/ct1/img_4105.jpg



Am avut semnal si-am dat semne de viata unor oameni dragi, care ma urmareau cu gandul si cu grija lor. Coborarea lunga pana in saua Olane si trecerea in Muntii Godeanu imi trezeste un alt val de emotii. Sunt locurile mele, pe unde am mers cu oameni dragi, cu unii voi mai merge, cu altii….niciodata…


Sunt odihnita bine, hranita, hidratata, ma simt foarte bine si stiu ca in seara asta imi voi implini o dorinta. Dar bate un vant!!!!....Genul ala de vant care te zapaceste, te ia de cap. Te saturi sa-ti vuiasca la urechi, vrei liniste. Te arde la fata, te obliga sa tii mereu ochelarii, pentru ca ochii tai nu-l mai suporta… Vant d-ala care roade din tine, iti macina nervii, vrei sa te asezi un pic si sa te lase in pace. Dar cum ii mai duc dorul uneori, cand mi-e dor de o zi faina de iarna pe crestele muntilor!



/ct1/img_4124.jpg



Am mers tinand culmea matematica, urcand din greu pe varful Olane! Alt varf cu amintiri vesele si triste… dar toate frumoase!



/ct1/img_4125.jpg




/ct1/img_4127.jpg


De pe Olane, am la picioare valea Raului Ses. Despre care nu mai spun nimic in jurnalul asta, ca ma baneaza adminii de pe site, de teama sa nu exasperez si sa alung userii cu ideile mele putine si fixe despre Raul Ses. E regatul meu! 



/ct1/img_4147.jpg


Am stat juma de ora doar sa ma uit la incretiturile de catifea grea ale zapezilor din meandrele vaii si din versantii ce-o inconjoara, la jocul de lumini si umbre, la sclipirile raului. 



/ct1/img_4135.jpg




/ct1/img_4137.jpg




/ct1/img_4136.jpg




/ct1/img_4138.jpg




/ct1/img_4145.jpg



E zapada multa de aici incolo, in valea asta si in tot masivul Godeanu! E alta lume, e alta iarna aici. Zapada multa si asezata altfel. Arata altfel, are alta nuanta, alt mod in care reflecta lumina, alta structura. Alt risc de avalansa, sigur! Simteam cum zapada asta e fix cea care formeaza placile de vant. Mi-era clar ca, daca merg inainte pe creasta, ma inham la altceva, am nevoie de alte setari, de alt grad de vigilenta, de alta abordare.


Pe culmea Prislop si in Tarcu, ciudat de putina zapada. Doar troienita, doar viscolita, cu locuri unde era adunata. Inclin sa cred ca fara rachete si lopata pentru pus cortul, e bine sa nu ma lupt cu zapezile din Godeanu, chiar daca mi-as activa toate setarile anti-avalansa. Ar fi un efort la care as face foarte greu fata singura, pe distante lungi. Probabil voi ajunge iar in Tarcu. 



/ct1/img_4128.jpg


Am inceput sa cobor Olanele catre vale, fara traversari, alegand locul cu panta mai domoala si zapada mai putina. Simteam zapada altfel. Mi-am confirmat ca n-as vrea sa cobor acum, de exemplu, pe o astfel de zapada, dincolo de varful Godeanu. Acolo e o panta mare si abrupta, cu aceeasi orientare ca aceasta pe care sunt, nu prea ai o muchie pe care sa o urmezi in directia de mers; chiar e un loc dificil din creasta, daca zapada nu e foarte sigura. 



/ct1/img_4171.jpg


Am ajuns pe langa ogasul ce izvoraste de sub varf. L-am traversat tare greu data trecuta. Acum stiu locul si mi-am gandit calea incat sa-l ocolesc pe la origine. Pe malul sau, cornisa uriasa catre el. Nu-mi dau seama de unde incepe si unde sunt pe mal. Ma tenetaza teribil sa-l vad din unghi bun, in lungul sau. Zapada are niste nuante de bleu-turcoaz, mi se pare ireal cum bate lumina prin el si cum arata. Ezit intre prudenta de a ma tine la distanta si curiozitatea de a-l vedea mai de aproape. Aud o usoara bufnitura. Eram destul de departe de mal, pe un loc destul de drept, dar am dat-o inapoi si m-am indepartat mult. M-am intors cu privirea catre el mai de jos, de unde malurile ii erau mai sigure. Proportiile lui sunt greu de inteles din poze. In locuri ca acestea, lipsa de repere te face sa te pierzi, nici nu-ti dai seama cat de mic esti. 



/ct1/img_4172.jpg


Toata zona asta am mers-o cu respiratia taiata, nu atat pentru vreun pericol efectiv, real, ci pentru atmosfera aceea, misterul, zapada troienita, nuantele ei…sirurile de urme de lupi……Am dat in drumul pe care il stiu de vara si care ajunge la iezerul colmatat de langa stana si-apoi continua pe creasta, peste Sincu si Ciocanasu, pana in saua Mlaci. Mi-am dat seama ca am ajuns fix pe drum, pentru ca acolo erau urmele haitelor. Aveam sa descopar ca lupii stiu incredibil de bine drumurile, chiar si cand ele sunt complet acoperite de zapada, incat nici nu le banuiesti. 



/ct1/img_4177.jpg



Am iesit din zona umbrita si m-am mai relaxat. Dar cu atatea urme… E oare sigur sa dorm unde vreau eu? Ar fi mai bine sa innoptez la stana foarte buna, chiar reparata recent, unde am dormit si in tura de acum 4 ani? Daca locul ce-l vizez eu nu-mi inspira siguranta, ma voi intoarce la stana.



/ct1/img_4188.jpg


Am ocolit lacul pe drumul de vara, cu grija sa evit acumularile instabile de zapada, sa nu ma pravalesc cu ele. Am tinut urmele haitelor, mergeau incredibil de corect, alegeau cele mai sigure locuri. Am vazut si intrarea unui adapost de piatra pe care-l stiu ascuns in zona, era destul de inzapezita. 



/ct1/img_4182.jpg



Si pentru ca vorbeam despre proportii, unde este acest adapost, in imaginea urmatoare?



/ct1/img_4183.jpg



Imaginea de iarna a acestor locuri ascunse ale muntilor m-a entuziasmat. Data trecuta nu le-am cercetat, pentru ca eram prima data pe aici si nici nu le cunosteam. Dar cate urme de lupi am vazut aici, in locul unde ajunge la lac drumul ce vine dinspre padure, n-am mai vazut niciodata! Aici se adunau, parca, toti lupii din zona! Iar urmele lor se imprastiau apoi pe toate cararile pe care le stiam pornind de-aici, desi ele nici nu se vedeau acum, fiind sub zapada. Ei bine, lupii le urmau fara abatere.



/ct1/img_4200.jpg


Am inceput urcusul domol pe culme, catre locul drag. Venea seara. Soarele trecuse deja de locurile astea. Umbrele albastre se lungeau din ce in ce peste plaiurile albe.



/ct1/img_4207.jpg




/ct1/img_4219.jpg



Intr-o sa de langa varful Gugu zaresc o placa de vant rupta si cursa ca la carte. Mi se confirma ca spre est, spre masivul Godeanu, zapada e mai multa si mai nesigura. La cat de departe-i varful de fapt si cat zoom e in poze, ...uau, chiar e mare placa aceea!



/ct1/img_4225.jpg




/ct1/img_4227.jpg



Pe un loc absolut plat, pe o zona de platou, a bufnit zapada prelung, de parca bufnitura aceea s-ar fi propagat prin straturi. Mi-a stat inima! Pur si simplu nu avea ce sa mi se intample acolo, eram pe o zona absolut plata a culmii, fara versanti alaturi, fara sa aiba de unde sa vina ceva peste mine, fara sa aiba incotro sa plece ceva cu mine, dar pulsul mi-a ramas dereglat si respiratia la fel.



/ct1/img_4232.jpg



Puteam sa vad apusul, dar si luminile sale batand in varful Godeanu, in varful Gugu si-n toate picioarele de munte ce strajuiau bazinul Sesului. Umbra mea se profila monstruoasa peste plaiurile albe si ideea de autoportret ma amuza:).



/ct1/img_4236.jpg


Stralucea zapada in ultimele raze si eu urcam domol spre un iglu din lespezi asezate pur si simplu una peste alta, perfect intreg si solid, adapostit frumos intr-un caus al muntelui, ca intr-o curte naturala, fix pe creasta, la marginea lumii, sub varful Sincu. Acolo, in iglu-ul acela de piatra ce se isca de dupa colt in poza de mai jos, perfect rotund, construit cu migala si maiestrie, mi-am droit sa dorm candva si voi dormi in noaptea asta superba, de iarna senina. 



/ct1/img_4240.jpg



Mi-era greata, eram foarte obosita, mai aveam atat de putin si ma taram pana acolo cu greu, dar eram tare bucuroasa si nerabdatoare sa vad cum e bordeiul acum. Mergeam cu un ochi la apus si cu unul catre crestele muntilor.



/ct1/img_4251.jpg



 Bucuria a fost sa vad ca urmele lupilor au tinut drumul ce trece pe sub varfuri pe versantul drept, pana in saua Mlaci, si nu se abatusera deloc, in drumul lor obisnuit, catre adapostul meu. Poate n-o vor face nici in noaptea asta. 



Oslea Romaneasca se inalta semeata de dupa culmi. In lumina asta a apusului, zapada imi pare o plapuma groasa si indesata.



/ct1/img_4249.jpg



Si daca tot vorbeam de proportii si repere, uite o stana sub culme si ... unde e ea, in cea de-a doua poza?



/ct1/img_4262.jpg




/ct1/img_4263.jpg


Cand am ajuns la usa adapostului, nu stiam ce simt si nu stiam ce sa fac mai intai. Locul m-a inspirit din prima, voi ramane aici, nu am de ce sa ma intorc la stana. Dar zapada inchidea intrarea aproape complet, iar eu n-aveam lopata!!! Doar pioletul. Dupa tura asta, mi-am zis ca, de acum incolo, cand vreau sa dorm pe crestele muntilor iarna, voi avea lopata la mine. 



/ct1/img_4293.jpg


Stiam ca trebuie sa dau zapada din usa cat mai repede, inainte sa se lase frigul si sa se intareasca (noroc ca nu se anunta ger), sa vad daca nu cumva e plin tot adapostul. Vantul incetase. Prognozele primite erau bune, inclusiv pentru maine. Daca trebuia, puneam cortul; daca trebuia, dormeam sub cerul liber, infasurata in foaia de cort. Era un loc incredibil de ferit, cu paravane naturale sau construite de om, din lespezi puse una peste alta. 



Si cu toate astea, nu puteam rata momentul in care soarele se stinge. Am urcat pe marginea “curtii”, de unde vedeam lumea, ca de la un imens balcon. Un moment minunat, o bucurie fara margini, o stare incredibila. 



/ct1/img_4272.jpg


Nu mi-a mai fost rau. Am ciugulit ceva si m-am apucat de sapat. Am eliberat destul de usor un fel de tunel, am intrat pe burta inauntru. 

Uaaau! Eliberasem doar o parte din usa. Intram aproape pe burta si urcam nametele din interior. Ajungeam pe el si ma puteam ridica in picioare. Ajungeam la tavan. Nametele era cam ca o platforma, iar mai inauntru, coborai de pe namete pana la nivelul pamantului. Acolo era rece, frig. Pe namete era bine. Deasupra era totul ca-ntr-o pestera. Turturi, flori de gheata, chiciura, zapada. Peretele tot si tavanul aveau o astfel de captuseala. Am incercat sa fac poze, dar nu aveam lumina si nu am reusit mare lucru.



/ct1/img_4295.jpg



Am decis sa-mi imbunatatesc platforma din interior, sa netezesc nametele, cat sa incap eu pe loc bun si drept si rucsacul si lucrurile langa mine. Mi-am dat seama ca pot face un fel de paravan inspre golul din interior, ca sa nu simt aerul rece. Asa ca mi-am facut un fel de zid cu policioara langa pat. Stateam bine culcata si in fund, lejer, aveam destul loc pentru lucruri, aveam si unde sa-mi aduc sacii de zapada, sa improvizez bucataria, sa topesc, sa gatesc. Am eliberat iesirea afara doar cat sa nu ma tarasc, ci sa intru si sa ies aplecata. Am facut trepte, ca sa urc de afara pe nametele meu, in “pat”. N-avea ce sa se surpe, n-avea ce sa ma inchida inauntru, aveam aer destul, deschidere sigura, spatiu suficient deasupra. Doar ca era cald si picau bucatile de zapada, se topeau gheturile. Erau temperaturi pozitive, nici afara n-a inghetat in acea seara, abia spre dimineata se intarise zapada. A trebuit sa stric frumusetea de modele de pe tavan si pereti, sa dau totul jos, sa curat cat mai bine, caci din cauza caldurii mi se udau lucrurile, sacul. Am pastrat o parte din ornamente in zona care nu ma afecta, sa le pot admira. Mi-am pus cortul intins pe platforma, sub saltea si sac si toate cele. Iar cand am vazut ca tot pica de sus, mai tarziu, a trebuit, din pacate, sa pun cumva si foaia desupra, ca o prelata agatata cu niste cuie intre pietre, ca sa se prelinga apa dincolo, nu pe mine. N-aveam cum sa fac niste poze faine, nu era nici lumina si nici loc nu aveam pentru o imagine de ansamblu, dar casa mea arata cam asa:



/ct1/img_4305.jpg




/ct1/img_4307.jpg



Iesirea era la picioare, in stanga in poza de mai sus, se coborau doua trepte facute in zapada, cam dupa bluza pusa la aerisit:).


Amenajarea locului a durat mai putin decat ma asteptam, iar culcusul a devenit incredibil de primitor si calduros. Toate lucrurile si-au gasit un loc al lor si curand m-am simtit acolo ca acasa. Tot ce-am regretat e ca a trebuit sa stric frumusetea peretilor si a tavanului si sa agat folia cumva deasupra, ca sa nu mai “ploua” pe sac. Probabil ca pe un ger serios, as fi putut dormi fara probleme, fara sa picure.


Cand a aparut luna, s-au vazut muntii toti, atat de albi si de frumosi, si ma intrebam daca n-ar fi fost fain sa aleg sa parcurg o parte din traseu noaptea, fara frontala. Altadata…. De data asta, voi continua traseul abia maine, dupa rasarit.





Continuarea povestii se afla aici:


https://www.carpati.org/jurnal/dansand_cu_lupii..._de_la_inelet_la_ilova_pe_creasta_muntilor_cernei_godeanu_tarcu_decembrie_2019_-_partea_a_2-a/3611/



Marți, 7 aprilie 2020 - 17:33 
Afisari: 923 


Postari similare:





Comentariile membrilor (15)

mihaita_39
mihaita_39
Coarda
 
1
Foarte faine peisajele înșirate mai sus ! Aievea, cred că-ți inspirau o halucinantă frumusețe a naturii ...
Totuși, ce-ai fi făcut, dacă în locul roșcatei cu năsucul în zăpadă, ar fi fost proprietarii celorlalte urme, în gașcă și cu boturile adulmecându-ți parfumul solitar ?


Marți, 7 aprilie 2020 - 21:51  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
2
Linistiiit, lupii se tin foarte departe de oameni, nu-s chiar ca in reclamele la vodkaCarpati.org.
In rest, ma bucur ca ti-au placut peisajele.


Marți, 7 aprilie 2020 - 23:01  

bogdan.t
bogdan.t
Coarda
 
3
Mare bravo!


Miercuri, 8 aprilie 2020 - 12:46  

victoranica
victoranica
Coarda
 
4
Mai Laura, cum ai gasit tu culcusul ala de piatra cocotat acolo sus... Mi se pare genial de s-ar putea ca, peste niste zeci de ani, un muritor sa spuna: Am fost facut intr-un templu de piatra, pe un varf de munte, aidoma zeilor.

Ai prins zilele alea din decembrie, cand la Campina au fost 21 de grade si la Radauti 19 ? Parca prin aceeasi perioada.

Sa urmeze !


Joi, 9 aprilie 2020 - 12:49  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
5
Victor: Sa stii ca acelea chiar sunt ca niste temple de piatra, pentru mine! Da' sa stii ca eu n-am dormit cu nimeni acolo, de data asta, deci daca s-o lauda cineva ca a fost facut acolo, nu e vina meaCarpati.org. Stiu culcusul ala de vreo 2-3 ani. Si mai multe ca el.

Acelea or fi fost zilele. Cald si frumos!


Comentariu modificat de autor!

Joi, 9 aprilie 2020 - 17:25  

emicicu
emicicu

 
6
Temerară și frumoasă colindarea ta prin regatul lupilor( sau regatul tău), precum și relatarea ei Carpati.org Oare în aceea noapte petrecută în iglu de piatră ai auzit urlete ale lupilor din zonă?
Legat de "regatul tău", am văzut că vara Râul Șes e populat de o mulțime de păstrăvi viu colorați, dar tu fiind regina acelui loc cred că asta nu-i o noutate Carpati.org
Aștept cu interes și continuarea. Spor la scris și în toate cele bune!


Sâmbătă, 11 aprilie 2020 - 22:51  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
7
Nu, n-au urlat lupii zilele astea. Am auzit lupi urland pe munte doar o data, pe un ger crunt in muntii Capatanii.

Da, chiar am vazut pastravi in Raul Ses.

Multumesc, cele bune si tie!


Comentariu modificat de autor!

Sâmbătă, 11 aprilie 2020 - 23:00  

luminita
luminita

 
8
Dansand cu lupii..dar si cu sufletul..😊
Impresionanta tura si multumesc ca ai impartasit-o si cu noi.
Pesajele sunt absolut superbe.
Asteptam continuarea.


Duminică, 12 aprilie 2020 - 14:27  

aurica
aurica

 
9
Mai bine iti faceai un selfie cu scaldatul si il trimiti ciobanului sa vada ce a pierdut. Adevarul e ca nici eu nu as fi interesat de tine la cat de hotarata esti, dar totusi curiozitatea e mare si parca m-as inscrie la o tura deschisa de-a ta.Carpati.org


Marți, 14 aprilie 2020 - 20:10  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
10
aurica: Carpati.org La fel de hotarata eram si in 2012, cand m-a vizitat el noaptea la cort si am avut o conversatie... "de neuitat". Poate ca eram chiar mai horatata decat acum, si totusi i-am starnit interesulCarpati.org.
Esti binevenit in ture.

Luminita, multumesc, o sa vina si continuarea, cadou de Paste. Credeam ca voi avea timp sa scriu o mie de povesti, dar de fapt muncesc toata ziuaCarpati.org ; munca de profesor la distanta prin internet e mult mai complicata decat cea din sala de curs.


Miercuri, 15 aprilie 2020 - 11:30  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
11
Așa un dans, pe așa un ring, cu o așa companie, merita povestit. Nu am multe să îți spun, lectura ne poartă alături de tine, iar gândurile noastre se găsesc rostite lucid câteva rânduri mai jos. Așteptăm să răsară soarele și să ne punem din nou la drum Carpati.org


Joi, 16 aprilie 2020 - 18:12  

jujea
jujea
Cort
 
12
„Auzi, mă, dacă dormi o noapce-n bălăurii ăștia, ăl lor iești! Veci nu mai scapi dă iei șî ce-ntorci oriune-ai fi.”
Autor: un bătrân, între Cernei și Godeanu, cu ani în urmă.


Vineri, 17 aprilie 2020 - 17:23  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
13
Jujea: adevarat!!!


Vineri, 17 aprilie 2020 - 18:29  

raluca_cladoveanu
raluca_clado..
Busola
 
14
Cand a aparut jurnalul asta, nu m-a lasat inima sa-l citesc. Il pastram pentru mai tarziu, fara sa stiu de ce sau pentru cand. Durea prea tare departarea de munte.

L-am gustat pe indelete acum, sa-mi fac curaj pentru propria tura care urmeaza si de care mi-e putin frica.

De fiecare data cand "te" citesc am aceleasi sentimente. Admiratie, amestecata cu nostalgie si dorinta de a-mi depasi limitele. Atat de natural povestesti, si atat de frumos, incat n-as schimba nimic. Au fost pasaje pe care le-am citit si le-am recitit de atatea ori, incat parca le-as fi scris eu Carpati.org

Multumesc pentru experienta impartasita, pentru cat de uman faci sa para totul.

Mi-a ramas mintea la cuvintele tale, "nu-s munti in tara asta, in care sa n-am planuri. Atata putere si-atata viata mi-ar trebui, pentru toate cate vreau sa le fac, sa le vad, sa le cuprind!".

Sper sa ajung si eu pe Godeanu peste nu mult timp si mai sper sa-mi dau voie sa ma bucur de experienta cu bune si cu rele, fara sa ma supar prea tare pe mine, cum stii si tu.

Sa-ti dea Dumnezeu, universul (sau orice altceva in care crezi) sanatatea de a-ti urma planurile si de a-ti trai visele in continuare!


Vineri, 21 august 2020 - 15:35  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
15
Multumesc, Raluca!
Si tu sa ai parte doar de bine in munti si-n viata!


Duminică, 23 august 2020 - 13:37  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0833 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org