Daca e Sambata, e Moldoveanu! (Muntii Fagarasului)

5-7 septembrie 2014

Povestea începe în ianuarie. Ger de crapă ... bordurile. Printre nămeţii de aproape o jumătate de metru ce au blocat mare parte din trafic şi au mutat pietonii de pe trotuare în străzile ce au apucat să fie cât de cât curăţate peste zi, ne îndreptăm spre sediul RFI. Primul interviu al Iuliei; cu emoţie povesteşte despre drumeţiile ei trecute şi viitoare. Mărturiseşte că visul ei este să ajungă pe vârful Moldoveanu, dar şi că eu încă nu o consider pregătită suficient pentru o asemenea încercare. Trece primăvara, cu câteva incursiuni de o zi în Bucegi sau prin vecinii lui, trece şi vara. Iulia revine în capitala prăfuită după o vacanţă la bunici şi ne pregătim de o toamnă bogată în drumeţii. Când te aştepţi mai puţin, hop şi iepurele! Rodica iniţiază o tură de trei zile în Făgăraş, cu obiectivul principal Moldoveanu şi baza de acţiune la cabana Valea Sâmbetei. Traseul zilei a doua este unul foarte lung, un dus-întors pe Moldoveanu a cărui durată Rodica o estimează la 12-13 ore. Mmmm! Pe gustul meu! Hmmm ... Oare Iulia ar rezista? O mare uşurare este că nu va trebui să cărăm sacii de dormit, care altfel ar fi fost necesari pentru o cabană de altitudine mare, precum Podragu. Ezit, dar în cele din urmă îmi postez intenţia de a veni împreună cu Iulia. Suntem însă deja în coada altora ce au ocupat locurile alocate. Îmi spun că e mai bine aşa, vom încerca la anul, cînd Iulia va fi mai mare şi mai antrenată. Peste două zile Rodica ne cheamă la apel, căci s-au eliberat două locuri. Imediat mă mobilizez; este şansa Iuliei, ce ezitări să mai fie? Cât despre Iulia, e în al nouălea cer, iar entuziasmul ei simt că îi va da energia necesară pentru ziua cea lungă. Dau citire jurnalului Iuliei:

Sunt foarte fericită! De ce? Pentru că în sfârşit sunt în maşină. Unde merg? În Făgăraş, ca să urc pe Moldoveanu! De mii de ori l-am rugat pe tati să mă ducă, dar el nu şi nu, mereu zicea că sunt prea mică. Dar acum, în sfârşit, s-a hotărât să mă ducă. Eu îmi imaginam că facem mai puţin până în Făgăraş (nu oraşul, ci munţii). Am făcut o eternitate! Dar după acea eternitate am ajuns la capătul traseului (triunghi roşu până la cabană). De unde, după o oră şi un sfert, pe întuneric, am ajuns la cabană. Acolo erau şi trei căţei superbi, care dormeau în faţa intrării. Ne-am cazat şi am dormit cu toţii în aceeaşi cameră.

A doua zi ne-am trezit la cinci şi jumătate. Ne-am mai fâţâit noi pe-acolo, am trezit căţeii, am întâlnit şi o turmă de măgăruşi şi până la urmă plecarea la 6.00, care era în planul iniţial, s-a transformat în plecarea la 6.30. Iar pentru a ajunge în camera noastră sau pentru a ieşi din ea trebuia să trecem printr-o altă cameră, în care dormeau alţi turişti, care în cele din urmă s-au trezit şi ei [şi vor face acelaşi traseu dus-întors].

Incredibil, dar adevărat! Bujori de munte la început de septembrie! Se poate ca vara excesiv de ploioasă şi răcoroasă a acestui an să fi favorizat înflorirea lor pentru a doua oară, şi am găsit o mulţime în căldările Văii Sâmbetei. Din bătrâni se spune că această a doua înflorire a rhododendronului prevesteşte o toamnă lungă.

Colţul Bălăceni, crestat pe mijloc de Diedrul Mare (4B) încadrat de două muchii, cea Nord-Vestică (3A) la stânga şi Muchia Colţului Bălăceni (5A) la dreapta, cel mai dificil traseu de alpinism din întreg masivul Făgăraşilor

Am urcat pe triunghi roşu două ore şi jumătate până în Fereastra Mare, unde am luat micul dejun. Nu v-am spus că am urcat pe un grohotiş imens. Credeam că n-o să se mai termine, atât de mult era ... Dar totuşi am ajuns la capăt.

După ce am mâncat am început să ... urcăm din nou. Pe măsură ce urcam au început să se vadă Munţii Iezerului. Soarele a răsărit şi el dincolo de culmile înverzite ale Făgăraşului şi căldura primelor sale raze împreună cu răcoarea nopţii care se evapora îmi ferecau simţurile într-o dulce oboseală. În vesela lumină a tinerei zile se scăldau vârfurile ce răsăreau parcă de nicăieri. Noi eram doar nişte punctuleţe ce se pierdeau în peisaj.

Fereastra Mică şi Muntele Slănina în prim-plan. În plan depărtat - marea Căldare a Bândei.

Abia acum urma partea grea: urcat-coborât, urcat-coborât, urcat-coborât .... De ce să cobori dacă vrei să urci pe Moldoveanu?

Cinci mari vârfuri făgărăşene, Slănina, Gălăşescu Mic, Gălăşescu Mare, Galbenele şi Hârtopul Ursului, toate de peste 2400 metri cu excepţia primului urcat, despart trapezul Moldoveanului de Fereastra Mare a Sâmbetei. Între ele se cască tot atâtea şei, brăzdate pe feţele lor nordice de hornuri numite ferestre, în ordinea întâlnită la dus: Fereastra Mică a Sâmbetei, Fereastra Răcorelelor, a Viştişoarei, Fereastra Ursului şi, ultima dinaintea marelui urcuş, Şaua Viştei Mari crestată de Portiţa Viştei. În total cinci urcuşuri şi cinci coborâşuri înaintea asaltului Viştei Mari.

Fereastra Răcorelelor. Hornul vestic, legătură nemarcată de acces spre Căldarea Răcorelelor de Sus.

Deşi am parcurs de două ori toată creasta Făgăraşilor, nu am reţinut până acum salba de vărfuri şi ferestre dintre Portiţa Viştei şi Ferestrele Sâmbetei, pentru că de fiecare dată porţiunea asta am prins-o fie în ceaţă, fie în ploaie. De acasă mi-am pregătit un extras cu traseele din această miniexpediţie şi, odată suit pe cupola largă a primului munte, Slănina, când ni s-a etalat pentru prima dată întreaga creastă dintre Moldoveanu şi Dara, nu am mai ratat ocazia de a o studia în amănunt, dumirindu-mă astfel asupra zigzagului pe care-l vom urmări în orele următoare.

Căldarea Mare a Gălăşescului. La orizont, culmea sud-vestică a munţilor Iezer (Plaiul Păpăului)

Această porţiune a crestei făgărăşene este parcursă exclusiv pe feţele sudice, toată lungimea ei fiind marcată de contrastul puternic dintre abrupturile stâncoase, umbroase, reci ale versanţilor nordici şi pantele domoale, însorite şi înierbate ale celor dinspre sud. Contrastul este accentuat şi de răspunsul diferit al maselor de aer la contactul cu versanţii, nordul rece favorizând formarea şi evoluţia negurilor, sudul încâlzind aerul şi împingându-l astfel spre creastă. Cele două mase complet diferite de aer se ciocnesc exact pe muchie, aerul cald urcat dinspre sud barând intenţia ceţurilor de a se revărsa peste ferestre.

Poteca nu atinge niciunul din cele cinci vârfuri, ci le ocoleşte sărind peste picioarele sudice desprinse din acestea. Dar chiar şi aşa ea ne obligă la suişuri şi coborâşuri pronunţate căci picioarele sudice sunt lungi şi înalte, în timp ce toate ferestrele sunt adânci, iar o ipotetică potecă pe curba de nivel ar fi obligată la ocoluri mult prea lungi. Fiecare partidă de sus-jos durează vreo jumătate de oră.

Fereastra Viştişoarei, ne confirmă şi Alex

Nu numai vârfurile şi ferestrele mi le-am lămurit ci şi lacurile, care în precedentele expediţii au stat pitite sub ceaţă. Lacul Viştişoara, singurul din căldările nordice pe care le zărim astăzi prin ferestre. Pe partea sudică lacurile, lăculeţele şi izvoarele abundă. Spre unul din izvoare a coborât Eugen pentru reîmprospătarea rezervelor de apă, în Căldarea Mare a Gălăşescului. Ceea ce părea însă o simplă incursiune s-a prelungit la mai mult de o jumătate de oră, Eugen ajungându-ne tocmai când plutonul nostru trecea peste culme în căldarea următoare, cea estică a Văii Rele. Ceea ce de sus părea foarte aproape, pe teren s-a dovedit pentru Eugen a fi foarte jos, obligându-l la o repriză de sus-jos mult mai serioasă ca cele pe care noi le jucam în continuarea crestei. Noroc că nu a jucat-o cu rucsacul în spinare, Alex preluându-l pe durata acestui antrenament ad-hoc.

Iezerul Gălăşescului (Lacul Mănăstirii) din Căldarea Văii Rele a Gălăşescului dominată de piramida Gălăşescului Mare

Chiar dacă încă nu ne potrivim ritmul de mers, după fiecare răsfirare la urcare ne regrupăm în fereastra următoare, şi asta fără ca Rodica să ne zorească sau să ne domolească. Pare-se că toată lumea e mulţumită cu ritmul rezultat, ştiind cu toţii că ne aşteaptă un drum lung de-o zi întreagă. Pe muchia însorită a Hârtopului Ursului ne permitem o relaxare mai lungă, ajunşi fiind în sfârşit deasupra ultimei căldări, cea de sub trapezul Moldoveanului, care acum se etalează în întregime în faţa noastră:

Căldarea Mare (vestică) a Văii Rele, Iezerul Moldoveanului şi creasta Piscul Roşu (stânga) - Moldoveanu - Viştea Mare.

Între timp ceţurile din căldările nordice s-au tot îngroşat, astfel că ultima fereastră, Portiţa Viştei, am găsit-o cu obloanele trase. În dreptul refugiului ne intersectăm cu primii drumeţi ce coboară dinspre Moldoveanu către Sâmbăta. Nu zăbovim în şea decât pentru o poză de grup şi o scurtă inspecţie a refugiului, pe care îl găsim trainic şi cât de cât curat. Spre deosebire de refugiul din Fereastra Mică, unde câteva pungi pline cu deşeuri îi aşteaptă în zadar pe cei care le-au umplut uitând să le ia cu ei la vale.

După poza de grup vine o poză de subgrup:

Sibienii Alex sau Egen şi Eugen sau Alex

Şi acum, marele asalt. O diferenţă de nivel de peste două sute de metri pe care îi urcăm pieptiş, cu mici pauze doar de tras sufletul, căci cu ochiul nu putem trage spre depărtări, învăluiţi fiind deja de ceaţa ce a sâcâit toată ziua colţul Viştei Mari. Pe la mijlocul pieptişului o întâlnire de grad zero: Gabriela şi colegii ei din tura paralelă de pe carpati:

Depăşim altitudinea de 2500 metri, ceea ce pentru Iulia este o premieră. După aproape trei sferturi de oră, socotind însă şi pauza de gradul zero, asaltul se încheie cu succes odată cu atingerea bazei mici a mult-râvnitului trapez, la câţiva metri de vârful Viştea Mare, pe care-l amânăm pentru ora următoare, nerăbdători cum suntem să ajungem odată pe Moldoveanu. Creasta Viştea Mare - Moldoveanu e o creastă în adevăratul sens al cuvântului, muchie stâncoasă între două prăpăstii, cea dinspre căldarea Văii Rele şi cea dinspre căldarea Orzănelei. Pe trapez aglomeraţie, coadă la lanţuri, ambuteiaje, coadă la pozele de pe vârf, greu să strecori un ac în îmbulzeala de pe summit. Ochiometric, vreo treizeci pe vârf odată cu noi, alţi cam tot pe-atâţia întâlniţi în drum la dus, încă o grămadă cu care ne-am intersectat pe muchie la întoarcere. Peste o sută de drumeţi au păşit pe acoperişul ţării în după-amiaza acestei zile.

Continuă Iulia, din Fereastra Mică în care am lăsat-o cu câteva poze în urmă:

Am văzut trei lacuri glaciare şi am întâlnit o turmă imensă de oi. Cred că erau peste o mie în turmă! După un timp (lung) am ajuns la partea mea preferată: lanţurile. Apoi ... ta-tam! Vârful Moldoveanu!

Am făcut şi poze:

Sâmbătă, 6/09/2014, 14.30, 2544 m

Echipa: Diana, Zoli, Rodica, Iulia, Mi(haela), Eugen, Alex

Rodica: De aici până aici este senin.

Iulia: Dar nu se termină aici. Nooo ... ! Mai trebuie să şi coborâm. Pe acelaşi drum! Coborâş-urcuş, coborâş-urcuş, coborâş-urcuş. La întoarcere am întâlnit o altă turmă de oi.

La Spintecătura Moldoveanului

În sens invers muchia o parcurgem în pas vioi, bucuroşi de succesul ascensiunii dar şi mânaţi de foamea ce-şi cere drepturile după aproape 8 ore de mers. Nu uităm să trecem şi al doilea vârf de peste 2500 în palmaresul Iuliei, Viştea Mare, sâcâit în continuare de ceţurile ce ascund complet căldările nordice şi toată Ţara Făgăraşului:

Tot drumul de întoarcere l-am făcut grupaţi, aşa cum le stă bine unor drumeţi serioşi, dar şi de data aceasta fără ca Rodica să ne îmboldească în vreun fel pentru a ne ţine aproape.

Portiţa Viştei fiind tot în ceaţă, mutăm pauza mare ceva mai încolo, pe panta însorită a Hârtopului Ursului pe care ne-am mai odihnit cu câteva ore înainte. Dacă pe trapez şi mai ales în portiţă vântul rece dinspre nord îşi făcea simţită tăios prezenţa, picioarele sudice ale vârfurilor făgărăşene se scaldă şi acum în soare, iarba caldă îndemnându-ne la o siestă lungă, pe care nu ne-am refuzat-o. La desert, Iulia ne serveşte pe toţi cu smochine, iar când ajunge la sibieni, nedumirită încă asupra numelor, îi îndeamnă pe fiecare dintre ei cu formula devenită standard Eugen, sau Alex, vrei smochine?

Fereastra Ursului

De pe muchia Hârtopului Ursului până la Fereastra Mică am mers aproape fără oprire preţ de două ore. Nici prea repede, nici prea încet. Acum că ştim câte ferestre şi vârfuri ne stau în drum socoteala iese repede: patru reprize a câte o jumătate de oră. Cu petice de soare ici-colo. Prin Fereastra Mică inspectez căldarea cu binoclul şi reperez un stâlp de marcaj şi o potecă ce o traversează în lungime: Evrika! O conving pe Rodica să coborâm pe aici pentru a varia traseul şi toată lumea este de acord. Altfel ne-ar fi aşteptat încă o repriză de sus-jos peste muntele Slănina, dar parcă ne-am săturat de ele. Este trecut de şapte. Soarele mai luminează cupola muntelui Slănina, dar la refugiu e deja umbră şi frigul pune încet-încet stăpânire pe creastă. Polare, mănuşi, căciuli, tot tacâmul.

Am coborât pe triunghi galben. Un traseu foarte abrupt. Şi după ce că era abrupt ne-a prins şi noaptea. Noroc că a răsărit luna. Atât de strălucitoare şi de rotundă! Oops, soarele are concurenţă! Deşi traseul părea nesfârşit, am ajuns într-un final la cabană, unde, în loc să mă culc, am stat la focul de tabără şi am cântat.

Fereastra Mică a Sâmbetei

Părea nesfârşit, într-adevăr. Plecaţi de la 6.30, la lumina crepusculară a unui soare încă nerăsărit, am revenit la cabana Valea Sâmbetei la 10 fără 10 seara, la două ore după apusul lui. Mai mult de cincisprezece ore! De departe cea mai lungă şi mai solicitantă tură a Iuliei, pe care a încheiat-o însă cu zâmbetul pe buze, ba a mai găsit în ea resurse să stea la foc. Cabanierii, oameni de cuvânt, ne-au aşteptat cu bucătăria deschisă, aşa cum îi promiseseră Rodicăi încă de la rezervarea telefonică. Ne-am răsfăţat pe cinste, cu ciorbă caldă, fripturi, mici şi o bere pentru sărbătoritul zilei, Moldoveanu. Focul de tabără s-a prelungit mult după miezul nopţii, spre deliciul celor care au rezistat să-i ţină companie după atâtea ore de mers, Eugen şi Mihaela.

Am depăşit cu vreo două ore estimarea Rodicăi din anunţul turei, dar dacă nu punem la socoteală cele trei pauze lungi dedicate micului dejun, prânzului şi savurării Moldoveanului, timpii de mers, într-un ritm nici prea alert, nici prea lent, cu poze şi contemplări după dorinţa fiecăruia, au fost:

cabana Valea Sâmbetei - Ferestra Mare 2h 15'

Fereastra Mare - Viştea Mare 4h

Viştea Mare - Moldoveanu ~30 (mers în coloană ca pe DN1 duminică seara)

Moldoveanu - Viştea Mare ~20'

Viştea Mare - Fereastra Mică 3h 15'

Fereastra Mică - cabană 2h 30' (la frontală)

--------------

timp efectiv de mers: 13h

A doua zi am făcut o mică plimbare de 20 minute până la chilie [a părintelui Arsenie Boca]. Plimbare în sensul că urcuşul a fost ca un parc de distracţie pe lângă ce făcusem cu o zi înainte. Pentru această plimbare nu ne-am mai pus alarmele să sune. Dar, din păcate, a trebuit să coborâm la maşini şi să plecăm spre Bucureşti. În Făgăraş ne oprim pentru un prânz în faţa cetăţii [unde ne reîntâlnim cu trupa Gabrielei, ce se opreşte şi ea pentru a încerca shaorma delicioasă ce ne-a fost recomandată de Rodica].

A fost cea mai frumoasă expediţie!

Joi, 2 octombrie 2014 - 16:40 
Afisari: 9,081 


zoly