Custuri Fagarasene (VII): Piscul Podragel, 06 august 2016 (Muntii Fagarasului)

          Acest jurnal descrie un traseu alpin nemarcat, care conţine unele pasaje expuse şi periculoase, în special pe vreme nefavorabilă. Modul de abordare a traseului este unul subiectiv şi ţine de inspiraţia de moment, fără a avea pretenţia că reprezintă cea mai bună soluţie.

          MERSUL DE UNUL SINGUR NU REPREZINTĂ CEA MAI SIGURĂ METODĂ DE A CUNOAŞTE MUNTELE

          Participanţi: subsemnatul (markbv).

          Dificultate: Piscul Podrăgel este un traseu alpin cotat 1A. Neavând mari dificultăţi tehnice şi nefiind foarte solicitant din punct de vedere fizic, acest traseu este, după părerea mea, un antrenament bun pentru cei care se află la început de drum pe nemarcate.

          Poziţionare: Mărginit spre vest de Căldarea Vârtopu şi spre est de Căldarea Podrăgel, cu lacul omonim, Piscul Podrăgel este o muchie făgărăşană nordică, scurtă, care îşi are originea în Vârful Arpaşu Mare.

          Acces: de la Fereastra Zmeilor - marcaj CA, 1 - 1 ½ h, de la cab. Podragu - marcaj BA, CA, 2 – 2 ½ h.

          Retragere: De pe vf. Arpaşul Mare se coboară pe muchie spre sud-est şi se întâlneşte după câteva minute marcajul BR (traseul crestei principale).

          Echipament tehnic: Nu am folosit echipament specific de alpinism.

          Deşi este mereu remarcat de turiştii care străbat traseul crestei principale, iar prin cărţile de specialitate este amintit ca fiind un traseu alpin 1A, despre Piscul Podrăgel am găsit puţine informaţii, aşa că, după parcurgerea lui, m-am hotărât să scriu o descriere scurtă, în câteva rânduri, care poate va fi de folos altor iubitori ai muntelui.

          Tura a început de fapt vineri după ora 16.00, cu plecarea din Bucureşti şi cu urcarea până la refugiul Fereastra Zmeilor, unde am rămas peste noapte.

          Pe Transfăgărăşan, mai sus de Vidraru, într-o parcare, agitaţie mare, multe maşini oprite peste tot, chiar şi în drum, fără a ţine cont că toată chestia asta se întâmplă într-o curbă. Din curiozitate ne croim şi noi drum până în parcare, prin mulţimea de fotografi de ocazie, evitând o maşină care venea din contrasens, dar mergea cu spatele! În parcare erau 2 urşi destul de mari, dar încă pui, care ieşiseră la cerşit. Câţiva îndrăzneţi (a se citi oricum altcumva) demonstrează grupului, sau după caz, consoartei, cât de curajoşi sunt, apropiindu-se până la mai puţin de un metru şi dând de mâncare celor 2 pui de urs. La un moment dat, cineva trânteşte o portieră, iar cei 2 ursuleţi, care până acum păreau foarte drăgălaşi, se sperie şi încep să se agite: unul se ridică pe picioarele din spate, trădând astfel animalul mândru şi puternic în care se va transforma în curând, iar celălalt dă să se retragă în viteză spre pădure, punând pe fugă un grup de spectatori, care nu mai nimereau să intre în maşină.

          Foto nr. 1: “Ursuleţi” ieşiţi la cerşit pe Transfăgărăşan. După aspect sunt încă pui. Mă gândesc că sunt la vârsta la care au fost alungaţi de mamă ca să îşi ia în piept propria viaţă. Există însă şi posibilitatea, mult mai tristă, să fi rămas orfani din cine ştie ce motive.

          Între timp situaţia se calmează, cei 2 pui îşi reiau rolul de actori principali. Luăm şi noi câteva instantanee şi ne vedem de drum. Ce să îi faci, aşa suntem noi mai sălbatici, nu ne place unde e lumea adunată ca la urs! Continuăm pe Transfăgărăşan şi exact înainte de lăsarea întunericului ne echipăm şi pornim spre refugiul Fereastra Zmeilor, unde ajungem la frontală. Pentru înnoptat am folosit refugiul cel vechi, cel nou fiind cam aglomerat. Se poate dormi destul de bine şi în refugiul vechi, dacă poţi să faci abstracţie de faptul că uşa nu se mai închide, structura metalică a refugiului fiind deformată.

          Dimineaţă nu plecăm prea devreme, ne prinde ora 7 tot în faţa refugiului. Urcăm până în Fereastra Zmeilor, unde drumurile noastre se despart pentru câteva ore: eu cobor pe marcaj CA pentru a ajunge în Piscul Podrăgel, iar coechipierii mei pleacă înainte pe BR spre Moldoveanu. Urmează să ne întâlnim mai târziu pe traseu, în funcţie de ritmul de deplasare, ori la lacul Podu Giurgiului, ori ne regrupăm în Şaua Orzăneaua.

          Foto nr. 2: Traseul nemarcat de astăzi - Piscul Podrăgel văzut dinspre nord.

          Traseul alpin propriu-zis începe din Strunga Podrăgelului, în care se ajunge pe traseul turistic dintre Fereastra Zmeilor şi cab. Podragu, cunoscut şi sub numele "prin Căldări", în aproximativ o oră, după un parcurs frumos, dar cam abrupt pe final. Totuşi, efortul depus pentru a ajunge până aici este răsplătit din plin de priveliştea deosebită pe care o oferă Lacul Podrăgel.

          Foto nr. 3: Strunga Podrăgelului, locul unde poteca turistică trece din Căldarea Vârtopu în Căldarea Podrăgelului.

          Foto nr. 4: Căldarea şi Lacul Podrăgel.

          Privit din mica strungă, traseul începe banal, trecând spre sud peste panta prietenoasă a unui mic vârf înierbat. Din vârf, creasta continuă cu o porţiune în urcuş domol, peste 4 - 5 cocoaşe cu iarbă, apoi urcă puţin mai pronunţat până pe un vârf intermediar, mai înalt şi mai stâncos în porţiunea superioară, care presupune o căţărare de 2 - 3 metri pe final. Acest vf. se poate ocoli pe partea dreaptă (vest) pe o potecă firavă.

          Foto nr. 5: Primul obstacul al muchiei, un mic vârf înierbat, cu pantă prietenoasă.

          Urmează o şa mică, unde creasta îşi schimbă direcţia spre dreapta pentru câţiva metri, apoi revine şi ajunge la baza primului obstacol mai serios, un vârf ascuţit şi stâncos. Pentru a urca porţiunea asta care debutează cu un perete, fac o traversare în urcare jumătate dreapta, de vreo 2 - 3 metri, folosind o fisură cu prize mici dar solide, ajung în muchie şi continui pentru câteva minute cu un urcuş susţinut, pe o pantă de vreo 45 de grade. Mai sus panta se mai potoleşte pentru câţiva metri, apoi revine la înclinaţia de mai devreme şi continuă aşa până la o porţiune de creastă aproape orizontală, presărată cu multe stânci şi colţuri de piatră.

          Foto nr. 6: Continuarea crestei după umărul înierbat de la debut. În centrul pozei se vede un mic vârf intermediar, umbrit de vecinului sudic, mult mai masiv şi impunător. Până la el însă, mai e de trecut un obstacol, un perete.

          Foto nr. 7: Porţiune de căţărare pe un perete aproape vertical. Din fericire nu trebuie căţărat tot peretele, după o urcare de câţiva metri se ajunge în muchia din dreapta, pe care se continuă până în vârf.

          Îmi iese în cale un nou umăr stâncos, cu pantă consistentă, pe care îl depăşesc fără probleme tehnice şi ating un nou etaj al crestei, mai blând. Trec peste trei mici ţancuri înierbate şi ajung într-o şa mică. Apreciez acest pasaj mai domol pentru că îmi dă posibilitatea de a-mi trage sufletul pentru ceea ce urmează.

          De aici, muchia capătă un aspect mai dur, mai alpin. Pasajul începe cu un umăr cu iarbă, care se trece uşor, apoi continuă cu o porţiune de creastă îngustă şi stâncoasă lungă de vreo 50 - 60 de metri, dar uşoară, care mă conduce într-o şa minusculă şi de aici la baza unui obstacol destul de impozant, un vârf ascuţit şi înalt.

          Urc cam 5 minute pe o pantă cu o înclinaţie de 45 de grade şi ajung la o bucată de creastă stâncoasă, cu aspectul unei custuri orizontale, scurtă de doar 25 - 30 de metri. Custura nu este dificilă, dar trebuie abordată cu atenţie.

          Foto nr. 8: Porţiune de creastă îngustă şi stâncoasă.

          De aici urcuşul continuă pe muchia stâncoasă, până pe un vârf înalt. Urcuşul este obositor dar nu dificil, deşi unghiul pantei se duce pe alocuri spre 60 de grade. Din vârf, traseul urmează o scurtă muchie îngustă, orizontală şi mă duce într-o şa cu un colţ de piatră în mijloc, care se trece fără probleme.

          Urmează o căţărare lungă, pe plăci, colţuri de stâncă şi trepte de iarbă până pe un vârf masiv şi rotund, cel mai înalt de până acum - probabil cota 2419 m care apare pe schiţa din cartea "Pe custurile făgărăşene" (Fratu & Beleaua & Fratu), după care mă inspir când îmi planific turele pe traseele nemarcate din M-ţii Făgăraş.

          Foto nr. 9: Cota 2419 văzută dinspre nord.

          Foto nr. 10: Acelaşi vârf, văzut dinspre sud.

          De pe vârf se coboară într-o adâncitură a crestei, de unde începe urcarea spre platforma masivă a Vârfului Arpaşu Mare. Mă pornesc să depăşesc în urcare o muchie care are versantul vestic (dreapta) mai primitor şi înierbat, iar versantul estic sălbatic, format din nişte pereţi impresionanţi, verticali, care coboară până în fundul Căldării Podrăgelului. Trec peste un vârf intermediar şi mă îndrept spre o porţiune de creastă care din poziţia asta are un aspect de turn stâncos. Căţărarea nu e dificilă, dar pasajul trebuie totuşi abordat cu atenţie.

          Foto nr. 11: Urcarea spre Vârful Arpaşul Mare.

          Odată ajuns deasupra acestui ultim obstacol mai dificil, depăşesc o bucată de creastă îngustă, aproape orizontală, presărată cu stânci şi colţi de piatră. Mai urmează un scurt urcuş, pe o muchie mai lată şi mai blândă până pe un vârf rotund şi Piscul Podrăgelului ia sfârşit.

          Foto nr. 12: Vârful Arpaşul Mare (cel mai înalt din imagine) văzut de la lacul Podul Giurgiului.

          Traseul ar putea continua în mod firesc cu Şaua Podrăgelului, cum este denumită porţiunea de creastă dintre vf. Arpaşu Mare şi vf. Podragu, pe un traseu frumos şi fără mari provocări tehnice, dar cu multe suişuri şi coborâşuri. Pentru mine însă etapa de explorare pe nemarcate se încheie aici, pentru că mă aşteaptă moldovenii. Adică vârful şi cu unul din coechipierii cu care am plecat pe munte, cu care mă întâlnesc la lacul Podul Giurgiului.

          Foto nr. 13: Şaua Podrăgelului şi lacul Podul Giurgiului.

          De pe Arpaşul Mare creasta continuă peste încă 1 - 2 gâlme înierbate şi coboară în şaua dintre acesta şi vf. Mircii, pe unde trece traseul turistic BR al crestei principale. Timpul de parcurgere din Strunga Podrăgelului (traseu marcat CR) până în traseul crestei principale (marcaj BR) a fost de aproximativ o oră şi jumătate de mers lejer, cu scurte reprize foto.

          Foto nr. 14: Vf. Mircii (stânga) şi vf. Arpaşu Mare, din care coboară o muchie îngustă (Şaua Podrăgelului), cu versantul sudic înierbat. Traseul BR (vizibil în imagine) trece pe la lacul Podul Giurgiului, urcă pe vf. Mircii şi ajunge în şaua dintre acesta şi vf. Arpaşu Mare.

          La lac s-a reîntregit echipa şi am plecat toţi spre Moldoveanu. La lanţurile din Spintecătură şi pentru poza de vârf se stătea la coadă minute bune. Nu credeam să fie atâta lume aici, de parcă s-a montat vreo telecabină! Să-mi fie învăţătură de minte – de acum vin doar în extra-sezon, ies mai bine aşa!

          Spre seară ne-am întors la lac, unde ne-am instalat bivuacul. Peste noapte, un vânt puternic ne-a stricat somnul de vreo două ori, dar totul s-a terminat cu bine. A doua zi ne-am întors pe BR şi TG până la maşini.

Miercuri, 24 august 2016 - 11:03 
Afisari: 2,343 


markbv