Custuri Fagarasene (I): Creasta Vartopel – Arpasel, 12 august 2014 (Muntii Fagarasului)

       Acest jurnal conţine descrierea unui traseu alpin, nemarcat, cu pasaje expuse şi periculoase, în special pe vreme nefavorabilă şi care presupune folosirea, pe unele porţiuni, a materialelor specifice de alpinism. Comentariile cu privire la modul de abordare a traseului sunt pur subiective, având în vedere faptul că dificultatea unui pasaj este interpretată diferit de fiecare persoană, în funcţie de o mulţime de factori şi deci nu sunt menite a încuraja pe nimeni să se aventureze dincolo de propriile posibilităţi.

        În sfârşit concediu. Stau cu ochii pe prognoza meteo de câteva zile în speranţa unei ture la munte. După ultima ieşire din Făgăraş din iunie mi-aş dori o tură fără ploaie. Împreună cu Bogdan, un prieten din Craiova cu care mai urcasem pe munte şi alte dăţi, stabilim să facem ceva nou, nemarcat. Alegem tot Făgăraşul, fiind cumva la îndemână pentru amândoi. Ne documentăm pe net, mai întrebăm în stânga, în dreapta şi ne hotărâm pentru creasta Vârtopel – Arpăşel. Mai rămâne de stabilit data. Luni ploaie, de marţi până joi caniculă. Asta este, mergem marţi şi miercuri (12-13 august).        Pun la cale detaliile logistice, analizez toate variantele de abordare a traseului şi ne întâlnim marţi dimineaţa la 08.30 în Curtea de Argeş. Pe la 10.00 ajungem la locul de picnic de mai sus de cabana Capra, de unde începe drumul neasfaltat spre o carieră de piatră şi spre Căldarea Fundu’ Caprei. Lăsăm maşina aici, după ce plătim taxa aferentă (10 lei/zi pentru maşină sau cort).

Foto 1: Obiectivul nostru de astăzi - Creasta Vârtopel – Arpăşel văzută din traseul TG spre Fereastra Zmeilor.

        La 10.20 plecăm pe TG spre Refugiul Fereastra Zmeilor, unde ajungem cam într-o oră şi stabilim aici „base camp”. Abandonăm rucsacii mari printre nişte pietre, mai sus de refugiu şi doar cu rucsacii de o zi şi cu materialele de alpinism ne pregătim pentru tură: Refugiul Fereastra Zmeilor - creasta Vârtopel – Arpăşel şi retur.        La 11.50 plecăm de la refugiu şi în 20 min ajungem la Fereastra Zmeilor. De aici urcăm spre stânga, pe deasupra traseului BR, pe un fel de potecă puţin vizibilă, ce urcă în mod constant şi uşor oblic spre creastă. Se poate urca şi direct pe iarbă, preţ de 10-15 min. De aici, se continuă spre stânga (vest), pe linia de creastă, peste un ţanc, apoi în urcare uşoară. Spre sud versantul este abrupt, stâncos, iar spre nord pantele sunt doar un pic mai prietenoase. În spatele nostru (spre est), dincolo de locul unde am ieşit în creastă, se distinge o formaţiune stâncoasă impunătoare. Se continuă pe muchie aprox. 10 min., se trece direct peste un nou ţanc, cu o creastă îngustă şi versanţi abrupţi pe ambele părţi, se coboară puţin şi se continuă pe muchia îngustă până pe umărul de dinainte de Turnul Vârtopel.

Foto 2: Porţiunea îngustă de creastă, înainte de umăr.

Foto 3: În spatele nostru, pe creastă, 2 turişti care înaintează şi ei spre Turnul Vârtopel.

        De aici se coboară abrupt, fără probleme totuşi, încă 10 min, până într-o şa. Se continuă pe muchia îngustă şi se trece peste 2 ţancuri înguste, cu prize solide, până în punctul unde începe urcarea pe Turnul Vârtopel, cel mai înalt punct de pe traseu, de 2385 m.

Foto 4: Cele 2 ţancuri de dinainte de Turnul Vârtopel, care deşi par impresionante, se escaladează fără emoţii.

        Abordăm vârful direct pe muchia îngustă, fără probleme deosebite şi îl „cucerim” la 13.20, la puţin peste o oră de la plecarea din Fereastra Zmeilor, la adăpostul unor fuioare de ceaţă care înaintează ameninţător dinspre nord. Parcă era vorba de caniculă .....

Foto 5: Muchia îngustă ce urcă spre vf. Turnul Vârtopel.

Foto 6: Vf. Turnul Vârtopel (cel mai înalt din imagine).

        Totuşi, avem noroc, ceaţa se risipeşte la fel de brusc cum a apărut şi ne lasă să vedem punctul cel mai înalt al traseului. Undeva în stânga se zăresc Urechile Iepurelui şi creasta zimţată pe care o vom urma.

Foto 7: Pe aici am venit .....(vedere de pe Turnul Vârtopel).

Foto 8: Pe aici urmează să mergem. 

       De aici, creasta coteşte brusc spre dreapta (nord), spre vf. Fântânii. Pentru coborârea în şaua dintre cele 2 vârfuri se poate face un rapel de cca. 15 m de la un piton cu inel situat la 5-6 m mai jos de vârf, sau se poate urma un fel de fisură mai largă, pe partea stangă în sensul de coborâre. Din şa se profilează spre stânga, pe o potecă firavă, o variantă de retragere spre traseul BR, pe un vâlcel.

Foto 9: Vâlcelul şi poteca abia vizibilă ce coboară de sub Turnul Vârtopel spre traseul crestei principale (BR).

        Urcarea pe vf. Fântâna pare impresionantă, dar ca şi până în acest punct, traseul nu pune probleme deosebite. Din vârf se continuă creasta spre vest (stânga) pentru 10 min, până pe vf. lui Adam, cel cu cele 3 bucăţi de fier beton contorsionate. Privind înapoi am observat o variantă de ocolire a vf. Fântâna, care pleacă din şaua de sub Turnul Vârtopel spre stânga în sensul de mers şi urcă uşor în creastă în apropiere de Adam.

Foto 10: Bogdan pe vf. lui Adam. În planul doi se văd Fântâna (centru) şi Turnul Vârtopel (dreapta), urmate spre stânga de creasta pe care am venit.

        De pe Adam se coboară abrupt dar fără probleme, până la un ac de piatră cu o formă distinctă, vizibil de la refugiu, dar şi de la locul de picnic din Transfăgărăşan. Se ocoleşte acul şi se continuă aproape orizontal pe creasta îngustă, spre cele 2 vârfuri gemene cunoscute sub numele de Urechile Iepurelui.

Foto 11: Acul de piatră.

        Înainte de Urechea Estică se coboară într-o şa mică, unde descoperim şi un piton pentru asigurare. Alegem să urcăm la liber, peste nişte trepte formate din lespezi lucioase, care pot fi foarte periculoase când sunt umede. După 3-4 m şi uşor spre stânga găsim al doilea piton, cu o bucată de cordelină albă, veche în el. După alţi câţiva metri, chiar sub vârf, loc de regrupare, cu mai multe pitoane legate între ele cu cordelină.        De pe Urechea Estică un cablu de oţel coboară cca. 3-4 m, până la locul unde se instalează rapelul, asigurat cu un lanţ nou cu carabinieră de oţel şi o bucată mai veche de coardă. Urmează un rapel de 15-20 m până în Spintecătura Iepurelui.

Foto 12: Locul unde se instalează rapelul de pe Urechea Estică, văzut de pe cealaltă Ureche.

Foto 13: Rapelul din Spintecătura Iepurelui.

        Din mica şa se urcă iniţial spre stânga, apoi se traversează spre dreapta şi uşor în sus, până la capătul unui cablu de oţel care urcă până pe vârf.

Foto 14: Urcarea pe Urechea Vestică, aproape la vertical, dar totuşi cu prize bune şi variante de abordare în siguranţă. Cablul de oţel (în jumătatea superioară a peretelui) este binevenit, deşi nu neapărat necesar. 

        De pe Urechea Vestică de asemenea coboară un cablu până la locul unde se instalează rapelul. Aici, 2 opţiuni: 2 pitoane legate între ele şi cu o carabinieră de oţel fixată în cel de jos, sau un lanţ nou, acelaşi model cu cel de pe Urechea Estică. Primul rapel, de 20-25 m, duce la următoarea regrupare, tot cu lanţ de oţel, vizibil chiar de pe vârf. Urmează al doilea rapel, tot de 20-25 m, iar apoi se continuă coborârea liberă pe creasta îngustă până într-o şa lungă (probabil Şaua de Mijloc), care prezintă pe centru 2-3 ţancuri impresionante, ce se escaladează direct.        Urmează urcarea pe un umăr ascuţit, apoi creasta foarte îngustă continuă spre vest, peste mai multe ţancuri sau vârfuri secundare, dintre care 2 mai înalte şi cu forme distincte. Se continuă pe creasta zimţată şi se ocoleşte prin partea stângă ultimul dintre ţancuri, care se termină într-o faţă abruptă.

Foto 15: Porţiunea de creastă rămasă de străbătut până la Portiţa Arpăşelului: Şaua de Mijloc cu unul din ţancurile de pe parcurs foarte vizibil (în centrul imaginii) şi umărul ascuţit, pe care se disting cele 2 vârfuri secundare, ca 2 turnuleţe. Foto de pe Urechea Vestică.

        În aproximativ 4 ore de la Fereastra Zmeilor ajungem pe Vârful Portiţei, unde practic se încheie creasta Vârtopel – Arpăşel. De pe vârf am coborât foarte abrupt, în 3 rapeluri succesive, până în şaua mică şi adâncă dintre vârful Portiţei şi muchia care coboară din vârful Capra. Primul rapel, de 20-25 m se face de la o regrupare prevăzută cu lanţ de oţel, similară cu cele întâlnite deja pe traseu. Regruparea pentru cel de al doilea rapel nu este vizibilă, fiind situată într-o surplombă. Pentru a ajunge la regrupare trebuie coborât în rapel dirijat, către dreapta cum priveşti din vârf spre şa (stânga când cobori în rapel), peste o mică muchie.        Fără a şti traseul şi fără a găsi nici un indiciu, nu am descoperit regruparea nr. 2 din prima încercare. Iniţial am coborât în rapel spre stânga cum priveşti în jos de pe vârf, spre un diedru sau vâlcel slab profilat, care pare că duce pe un traseu uşor ocolitor spre şa. Pentru mai multă siguranţă, înainte de a începe coborârea, am făcut câte un nod simplu pe fiecare capăt al corzii, pentru a nu rămâne fără coardă în plin rapel.

Foto 16: Primul rapel de pe Vârful Portiţei, din păcate într-o direcţie greşită. Pentru a ajunge în regruparea nr. 2 trebuie coborât peste muchia ce se vede în dreapata imaginii.

        Am trecut peste marginea superioară a unei surplombe şi m-am oprit pe un prag îngust de stâncă, undeva pe la aproximativ 23 de metri de la locul unde instalasem rapelul, fără a găsi regruparea nr. 2. Cu cei 2 m de coardă la dispoziţie încep să mă deplasez stânga – dreapta pe perete, în speranţa de a identifica direcţia de urmat. Fără succes! Spre stânga (cum priveşti în jos, cu spatele la perete) nici urmă de regrupare, iar peretele este suficient de urât şi surplombat ca să te îmbie. Revin şi mă îndrept în partea opusă. O muchie mică îmi blochează privirea. Coarda avută la dispoziţie nu îmi permite să merg mai departe. Am de ales între o urcare de 23 de metri pe Prusik sau alt nod autoblocant şi o mică explorare a împrejurimilor, la liber, începând de pe pragul îngust pe care mă oprisem şi care părea că se continuă şi dincolo de muchie.        Alegere simplă! Identific un loc sigur pentru rucsac şi îmi inventariez materialele de alpinism din dotare – nu se ştie niciodată când ai nevoie de nişte asigurări. Mă gândesc ce bine era dacă investeam în nişte asigurări mobile, acum poate reuşeam să instalez o balustradă. Dar asta e, trebuie să merg mai departe. Constat cu bucurie că pragul pe care înaintez se continuă şi de partea cealaltă a muchiei, având însă un pasaj destul de aerian şi expus, exact la trecerea de pe o faţă pe alta. Depăşesc pasajul, mai merg 3-4 m, descopăr un piton după un colţ de stâncă şi imediat după el, o regrupare mai veche, formată din 2-3 pitoane legate între ele cu coardă.

Foto 17: Regruparea veche, pe un prag minuscul, folosită probabil de cei care fac traseul în sens invers, în căţărare. Aici am instalat rapelul nostru nr. 2.

        În siguranţă acum, inspectez din nou zona şi observ regruparea nr. 2, tot cu lanţ, undeva la aprox. 10 m mai jos de mine. Îmi trag sufletul, fac drumul înapoi ca să recuperez rucsacul, apoi revin la regruparea cu 3 pitoane. De aici, îmi dirijez coechipierul, care ajunge în câteva minute la mine. Pare prea abrupt ca să descăţărăm până la regruparea nr. 2, aşa că instalăm un rapel de circa 10 metri, până la lanţ. Urmează al treilea rapel, de cca 20 m, fără probleme, până în şaua dintre vf. Portiţei şi vf. Capra, la care ajungem la ora 16.50, în aproximativ 4 ore 35 min de la plecarea din Fereastra Zmeilor.

Foto 18: Vf. Portiţei văzut din şaua care pentru noi a marcat terminarea traseului.

        Planul era să continuăm până pe Vânătoarea lui Buteanu, peste vf. Capra, iar apoi întoarcerea la refugiu prin şaua Capra. Facem calculul timpului şi ne verificăm rezervele de apă. Ambele ne sunt potrivnice, aşa că sunăm retragerea. Ne angajam în coborâre pe vâlcelul dintre cele 2 vârfuri, care după 25 de minute de mers pe un grohotiş urât şi periculos, ne scoate în traseul crestei principale (BR).

Foto 19: Vâlcelul dintre cele 2 vârfuri, pe care am coborât.

      De aici, mergem spre stânga, până la poteca ce face legătura cu traseul PR, ce ne duce direct la refugiu, fără a mai trece pe la Fereastra Zmeilor. La izvor, băgăm apă până la semn, atât în bidoane, cât şi în organism, iar la 18.00 ajungem înapoi la refugiu. Recuperăm rucsacii mari şi ne instalăm comod pentru o noapte agreabilă la munte, la sfârşitul unei zile reuşite.

        Pe traseu nu am folosit coarda decât pentru rapelurile de pe cele 2 Urechi şi de pe vf. Portiţei. În concluzie, creasta, în sensul de mers de la est la vest, nu este foarte dificilă, dar prezintă multe pasaje expuse, care nu trebuie abordate în nici un caz de doritorii fără experienţă montană şi care nu au formate deprinderile necesare folosirii materialelor de alpinism. În definitiv, acesta este un traseu alpin, nemarcat, a cărui parcurgere se face pe propria răspundere.

Duminică, 14 septembrie 2014 - 23:45 
Afisari: 10,503 


markbv