Cum 4-5 ore se transforma in 10- Albisoara crucii-mai 2012 (Muntii Bucegi)

Atentie!!!. Acest jurnal este o relatare ce cuprinde parcurgerea unui traseu alpin, ce necesitata echipament specific, cat si cunostinte in utilizarea lui.

Traseu: Albisoarea crucii, grad de dificultate 2A, Masivul Bucegi.

Nu o sa mai adaug schite, pentru ca ele se gasesc din belsug pe marele Gugal

Participanti : Andrei Cioboata ( cioby) , Paul Patratanu( patratanupaul), Manoliu Paul-Alexandru ( laekutzu)Data: 12.05.2012

Andrei ( Cioby)

Paul (patratanupaul)

Me (laeksutzu)

Inainte de toate…nu dati cu parul, e primul meu jurnal, asa ca va rog sa luati acest lucru ca atare! Nu prea ma pricep la scris!

Si acum povestea...

De mult voiam sa parcurg Albisoara Crucii, era ca un magnet pentru mine. Dar nu prea aveam cu cine, si aveam nevoie de un partener de nadejde. In cele din urma aveam sa gasesc, nu unul, ci doi.

Ca o paranteza, eu sunt student in Bucuresti, si cand am ajuns in “Micul Paris”, nu stiam pe nimeni sa merg la catarat, pe munte. Dar norocul a fost de partea mea, caci colegul meu de camera, Paul Patratanu, este si el un impatimit al muntelui, si m-a insotit in aceasta tura superba. Cel de-al doilea partener a fost Andrei Cioboata, pe care l-am cunocut intr-o tura in Baiului, iarna ce a trecut. El se catara la sala, si voia sa se apuce si de stanca, asa ca am mers mult la catarat cu el si am prins incredere unul in altul.

Acum, incheiind paranteza, aveam 2 parteneri, dar aveam nevoie de vreme buna (pe care am avut-o) si trebuia sa ne documentam strasnic . Din fericire, gasim ceva jurnale pe aici, le citim, aveam cartea lui Emilian Cristea, deci mai aveam nevoie de sincronizare. Ne hotaram destul de tarziu ca sambata,12 mai vom merge pe Albisoara. Deci mergem, in sfarsit!

Si apoi telefoane, intrebari, discutii pe seama echipamentului, ce luam, ce nu luam, oare cum o fi zapada etc. Ne hotaram, pentru greutate, si pentru ca suntem 3, sa folosim urmatorul echipament:- 2 semicorzi de 30 m- 5 bucle echipate lungi- 5 anouri de diferite lungimi- 4 carabe cu filet- Casti, coltari, pioleti (eu am avut 2), bête de trekking.

- 3 pitoane ( nu am batut niciunul)- 5 metri de cordelina pentru rapeluri

In sfarsit vine si ziua cea mare. Sambata dimineata, dupa cateva ore de somn, Paul ma trezeste, aruncam in rucsac ceva sandwich-uri, ceva dulce, prindem bocancii de rucsac si ii dam pe jos spre gara, caci stam in Grozavesti. Si megem noi 2 minute, cand ne amintim ca trebui sa ne vedem cu Andrei la coltul parcarii de la Carrefour. Dar ia-l pe Andrei de unde nu e. Dai si suna, si iar suna, intr-un final raspunde si Andrei al meu…saracul era obosit si dormea, cand noi mai aveam 20 minute pana la tren. Norocul a fost ca el sta in Regie, deci s-a trezit si a alergat pana la gara si a prins trenul. In tren povesti, somn, mancare…si am si ajuns in Busteni la 9 si ceva.

Incepem sa mergem spre caminul Alpin, unde oprim la un magazine, mai luam cate ceva si in 72 de minute ajungem “la verdeata”. Am tras cam tare, dar ne era frica de cat o sa stam pe vale (si am avut dreptate). Vremea e perfecta, poate un pic cam cald, dar in padure nu se simte.

In drum spre "La verdeata"...baietii astia chiar merg tare..

Valcelul spanzurat

Valea Alba vazuta de la "La verdeata"

La verdeata facem o pauza de masa, hidratare, echiparea, otravit plamanii etc. A si era sa uit…Paul nu e catarator, dar voia sa mearga pe aceasta vale deci era nevoie sa stie sa faca rapel..asa ca aici, pe un perete din stanga montam un rapel si Paul face rapel!

Dupa ce terminam toate operatiunile enumerate mai sus ii dam pe Alba in sus, pana ce ne intrebam care o fi Albisoara Crucii. Scoatem cartea, citim si ajungem la o concluzie. Facem noi stanga urcam 2 minute si…..mare saritoare spalata in fata noastra. Baietii o ocolesc prin dreapta (se cunoaste o poteca mica), eu ma incapatanez si ii dau in sus. Mai aveam vreo 2 m sa ies din ea si….raman blocat (nu faceti asta acasa). Imi gasesc eu o pozitie buna de asteptat trenul () si tip la Andrei sa imi arunce o coarda. El binevoitor ma salveaza, filandu-ma la un jneapan.

 jneapan.

Aici am facut stanga, spre Albisoara

Intrarea in vale

"Salvarea mea"

Acum ca ne-am regrupat si noi, ne uitam ce ne asteapta…vedem ceva zapada asa ca pune coltarii la loc. Urcam noi vreo 10 minute pe acea portiune cu zapada si alta saritoare. Hotaram sa o ocolim prin dreapta, parea mai ok si urcam noi pana ce ajungem la un perete. Plec cap pe acel peretel cu iarba si praguri, si urc vreo 25 m, asigurand jnepeni, tancuri si chiar 2 pitoane (?). Pe o brana gasesc o zada buna, asigur si ii aduc pe baieti langa mine. De aici trebuie sa facem rapel in firul vaii, lucru pe care Paul il invatase acum 1 ora:D. Dar s-a descurcat exemplar. Ajungem inapoi in firul vaii si vedem ca valea arata mult mai prietenosa, si ne mai apar glumele si zambetele pe fata. Incepem sa urcam, pe partea stanga cum urcam, si de ce ne-a fost frica nu am scapat. Pe firul vaii, zapada e numai poduri si nu poti urca…plus ca si toate saritorile sunt niste cascade…deci singura optiune este avansarea pe vale pe unul dintre cei doi versanti ai vaii. Noi am mers numai pe cel stang(cum urcam), e mai usor. Hotaram sa nu ne intoarcem, ci sa incercam sa terminam valea (mai bine ne-am fi intors).

Gata de plecare pe acel peretel

Vine si Andrei printre jnepeni

Regruparea de la zada

Revenirea in firul vaii

 Asa arata valea dupa cele manevre

II dam noi catinel in sus din piatra in piatra, este frumos pana cand, apar niste saritori enorme, neacoperite de zapada dar foarte ude, si singura varianta de ocolire este prin stanga, dar care nici aceasta varianta nu arata magnific. Eu ii dau la liber sa vad terenul, si baietii vin dupa mine, doar ca gresesc ceva…merg prea repede, am uitat ca Paul mai are cate o mica problema, cu frica de inaltime. Asa ca Andrei il mai fileaza din cand in cand. Cand nu ii mai zaresc pe baieti ma opresc la o saritoare sa ii astept, si astept vreo 45 minute, timp in care m-am c….t pe mine de frig (scuze de expresie, dar e sugestiva). Inainte de a ajunge la locul in care asteptam eu era o traversare destul de dubasa, unde Paul a fost asigurat din nou. Cu ocazia asta am folosit si eu pioletul ca ancora, si chiar tine:D.

Traversarea cu pricina

Munca de jos..

Luam o pauza, Paul era nervos ca luase de acasa ditamai DSLR-ul cu tot cu un tele dupa el. Era greu, mare, si avea o geanta, pe care o tinea in fata si il incomoda la catarat. Mai vorbim noi, era déjà destul de tarziu, nu stiam ce ne mai asteapta, dar cu moralul eram bine.

Aparatul cu pricina

Ii dam noi mai departe, mai sarim pietre, mai ocolim o saritoare, chestii de astea, mai vedem o capra (una chiar mergea linistita, cand m-a vazut si a inceput sa alerge, cat pe ce sa ma faca una cu haul unei saritori) pana ace ajungem la un prag de vreo 8 metri. Andrei ii da in sus, eu raman mai in spate cu Paul…urc si eu si intreb la Paul.:

-Ai nevoie de ajutor? -Nu, cred ca ma descurc. -Sigur Paul?pun o asigurare la jneapan sI te filez. -Nu alex, e ok.

Am zis na..daca el zice ca e bine, inseamna ca asa e. Ce e dubios? Acea portiune a fot greuta si Paul a urcat-o fara probleme..mai jos, unde erau portiuni mult mai usoare el a avut probleme.

Pragul cu pricina, e mai vertical decat pare in fotografie

Ne regrupam si mai stam putin. Eu cu Paul, amandoi geografi, ne tot dam cu parerea…si ajungem la concluzia ca, dupa conformatia terenului ar cam trebui sa iesim din vale de acum. Si da, am avut dreptate, am mai urcat niste fete de iarba, apoi am ajuns la o rampa cu zapada(unde am pus la loc coltarii) si apoi ne-am trezit langa cruce. Era cred déjà 7 seara. Am stat pe valea cam 9-10 ore..

Rampa finala

Mai venim Paul? Poate,,,

Am stat enorm, dar mai repede chiar ca nu s-ar fi putut. Am prins cele mai rele conditii posibile… nici zapada sa ii dam la coltari, nici stanca sa ne cataram.. A fost cumplit, ce sa mai..Dar cand am ajuns sus am avut o imensa satisfactie.

Cei 3

Am stat, am mai mancat ceva acolo, si am inceput sa coboram…am luat-o spre Cab. Caraiman, pe brina, si de acolo am mers ata pana in Busteni, unde…cireasa de pe tort..nu mai aveam trenuri. Asa ca dam telefoane si facem rost de nr unui microbus ce mergea in Bucuresti si venea de la Satu Mare. Reusim sa ne urcam in el (dupa ce am bagat cate o shaorma), soferul ne rupe la bani, si pe la 2 ajungem acasa terminati, dar cu legaturi mult mai stranse intre noi, si cu amintiri placute, dupa 15 ore petrecute in minunatii Bucegi.

Cascada Caraiman, un debit consistent

Acum, privind in urma ma gandesc ca nu a fost asa cumplit..a fost chiar foarte ok, nu am avut nicio secunda probleme mari, nici fizice, nici psihice si nici de echipament. Faptul care ne-a incetinit a fost zapada proasta cat si numarul de participanti, daca am fi fost 2, ar fi mers mai repede. Dar a fost o tura greuta si foarte frumoasa!

Multumesc baietilor pentru aceasta tura, sper sa mai facem altele, cand ma intorc si eu pe plaiurile mioritice!

ps: Scuze pt. calitatea proasta a imaginilor, dar nu am reusit sa le redimenzsionez manual. Sper sa invat sa fac asta, ca vreau sa mai adaug imagini!

Joi, 15 noiembrie 2012 - 18:08 
Afisari: 4,176 


laeksutzu