Cu profesorul pe Valcelul Scoala si Valea Spumoasa, 5 Iulie 2015

Stimati colegi intru simtiri alpine, permiteti-mi sa va prezint una din cele mai dragi mie iesiri pe munte, in compania unor oameni deosebiti. Este vorba de o tura in avant premiera Turei Oficiale "Usurel pe nemarcate" de anul acesta.

Dar putina detaliere a alinierii astrelor in ceea ce ma priveste: Eugen Horjea, un mare cunoscator in ale Bucegilor, posteaza si anul acesta o tura "Usurel pe nemarcate". Anul trecut m-am uitat cu jind la ea, dar n-am avut curajul  sa ma inscriu. Anul acesta luand in calcul pe unde mi-am mai bagat nasul, zic sa incerc, ca de... mai mult decat sa ma refuze n-are ce sa mi se intample.

Si.... Surpriza: am fost acceptat. Bucurie maxima, dar si ingrijorare, oare am sa fac fata traseului si ritmului?? Am ceva kg in plus.

Oricum, am mare respect pentru Eugen, e un om generos, mi-a daruit ceva foarte pretios mie, si probabil si colegilor de tura.

Sa ai rabdare cu incepatorii pe un traseu destul de complicat si de lung, sa le explici modul de abordare al unor pasaje, sa ai grija de niste oameni pe munte e destul de solicitant, parerea mea.

E important sa fie in domeniul montan niste formatori, pacat ca sunt putini, cluburile acum sunt cam disparute din peisaj.

Dar sa facem prezentarile, de la dreapta la stanga:  Eugen, Cosmin, Tata Laur, Alexandru.

Ca om responsabil ce se afla, Eugen ne da mesaj sa ne ia intr-o tura de pregatire, sa ne vada cum ne comportam pe drum. pentru mine e o mare bucurie, confirm instant. Mai vin inca 2 baieti, si cu Eugen suntem 4, cei 4 muschetari vestiti din Bucegi.

Cuminti si disciplinati, eu si Cosmin parcam masina putin mai sus de Telecabina, la 7,45 si ne echipam de traseu. Imediat vin si Eugen si Alex, facem o poza impreuna, de, mania mea, imi plac poze inainte, ... si dupa.

Vremea e excelenta, urcam cu spor pe Valea Jepilor. E devreme pentru multime de turisti pe care o vom regasi mai tarziu, suntem numai noi in traseu.

In poza de mai jos se vede intrarea in Valcelul Titeica, fix din traseul marcat spre Cabana Caraiman. E simpatic foc.

Ma uit bine la fir, deocamdata nu e fioros, dar stiu ca vor urma pasaje interesante. Un mare erudit al Bucegilor numeste Valcelul Titeica "valcelul scoala", si are mare dreptate. Sunt saritori nenumarate, mai mari mai mici, cu prize sau cam fara prize, fete spalate, hornulete, iarba, ce mai, sa fie pentru toate gusturile. Sper sa ma ridic la inaltimea provocarii.

E o mare placere sa ma misc pe aici, Eugen ne ghideaza si ne indruma pe fiecare.

 

Valcelul incepe sa-si sporeasca inclinatia.

Mergem pe o fata spalata si cam fara prize. Cam morcovie chestia, strang bine din posterior, ma avant si eu. Ma mai tin si de smocuri de iarba, da nu cu toata convingerea, sa nu le rup.

Constat ca nu-mi place iarba, ca doar nu sunt cal. Aluneca, se rupe, sporeste adrenalina. Noroc de bocancii cu talpa semirigida din picioare, ma mai infing cu ei in clisa din care creste iarba. Procedez ca iarna, atunci cand bati trepte in zapada in abrupt. Vad ca merge, ma fixez destul de bine.

Dam incetisor la deal, nu incetez sa ma minunez de frumusetea locului. Ca de fiecare data pe munte, ma simt bine, nu ma gandesc la absolut nimic in afara de pasii pe care trebuie sa-i fac sau de prizele pe care le caut cu ochii. Orice altceva nu prea conteaza. Colegii se misca ceva mai bine ca mine, sunt mai tineri si mai in forma, da vin si eu din spate, nu ma las.

O saritoare un pic mai dificila, dar care ne iese pana la urma.

S-a cam terminat Valcelul. ca de fiecare data, imi pare rau ca a fost numai atat. Finalul e abrupt si inierbat, neplacut la urcare. Imi doresc un piolet sa-l infing in iarba asta ca sa ma simt mai sigur. In fine, asta e, cu grija merge, nu prea alunec.

Ne luam la revedere de la Valcelul Scoala, ca asa e frumos.

Dupa terminarea urcusului dam de o sa geniala, daca imi aduc bine aminte din ce mi-a povestit Eugen e Saua Mortului. Ne odihnim, mancam si ne hidratam, mai spunem povestioare.

Din sa coboram pe Brana Portitei, care ne va ajuta sa ajungem la al doilea obiectiv al turei de azi, Valea Spumoasa.

Spre deosebire de Valcelul Titeica, Vale Spumoasa ne ia tare de la inceput, cu o saritoare ce pare mult mai fioroasa decat e in realitate. Cand incepi s-o cateri, descoperi prizulite pe care nu le poti vedea de jos.

Dupa saritoare avem prilejul sa admiram firul vaii. E frumusica foc, de.. e Spumoasa, nu?

E mareata valea, ma simt mic, dar privilegiat ca sunt aici. Are Bucegiul calitatea asta, sa te faca sa te simti special.

Dam de un hornulet frumusel, ce se ingusteaza din ce in ce. Ca sa ies din el pun literalmente... fundul la treaba. un mic ramonaj ma scoate din incurcatura. Fiind destul de greu,  nu prea imi place sa ma bazez pe brate. Noroc ca am fundul mare, o suprafata mare ofera sprijinul de care am avut nevoie.

Dupa hornulet mergem printr-un fel de canal, mai pe iarba, mai pe pietre, mai pe noroi. Nu e prea placut, dar peisajul merita.

Spumoasa isi anunta finalul, cu iarba omniprezenta. A fost frumos, dar ca tot ce e frumos, se gata repede.

Ne uitam si in urma, sa recapitulam. Multumim, Vale Spumoasa pentru senzatii si peisaje.

Hai ca mai sunt cativa metri si putem sa ne odihnim. Din nou pauza de masa, hidratare.

Primesc din partea Bucegilor un nepretuit cadou, FLOAREA DE COLT. E prima oara cand o gasesc pe munte, e sezonul lor, sunt o multime. E cadou pentru Gina, sotia mea (cadou electronic doar...) V-o fac si voua cadou, sa va bucurati de ea.

 In zari vedem alpinisti pe Coltul Picatura. Bravo lor, se bucura de ziua nemaipomenita.

Dupa cum v-am promis, vine si poza de final de traseu. Imi pare rau ca Alex nu prea incape in poza, da eram destul de obosit, asa ca nu am verificat incadrarea.

Dupa odihna ne uitam la Valcelul de Est si la cel de Vest. Faine locuri.

Mai jos o floricica haioasa rau, nu stiu cum se cheama. Cadou pentru cititori.

Iesim la Cruce pe fete ierboase, foarte inclinate. Trebuie sa-mi infing dejetele in smocurile luxuriante si sa ma rog sa tina. Tin, asa ca pot sa scriu jurnalul de fata...

O singura chestie haioasa mai intalnim pe drum, un hornulet cu fereastra ce imi aduce aminte de un cantec... Termopane, Termopane

Mai jos un scaiete pentru fete... Pentru fetele de pe carpati.org

In continuare nu prea e interesant, mergem pe Brana Caraiman spre coborarea de pe Valea Jepilor. Daca as putea as da pas la chestia asta. Muschii picioarelor s-au consumat, am dureri destul de intense. Drumul spre Busteni a fost chinuitor, dar a meritat. O ultima caprita ce paseste in poteca ma inveseleste.

In concluzie, a fost nemaipomenita ziua si tura. Multumesc colegilor. Multumesc Eugen pentru rabdare si respect pentru ca gasesti timp sa impartasesti si altora cunostintele tale.

Bafta si carari cu soare.

Tata Laur

Luni, 6 iulie 2015 - 13:15 
Afisari: 2,156 


lawr