Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2021
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Rosu
Muntii Iezer-Papusa

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Cu prietenii (imaginari) în crovuri (Muntii Mehedinti)

În ultima vreme, prietenii au început să capituleze într-ale muntelui – ba să se însoare, ba să crească odrasle – și am rămas din nou singur pe poteci. Nu o spun cu îngrijorare, pentru că îmi place să plec din când în când solitar spre zări, uitând de mine, să îmi limpezesc mințile. De obicei, în turele ascetice aleg să ies pe un traseu nou, să îl descopăr, să nu fie nevoie să știu în detaliu locurile unde pot campa, unde încep și unde termin. Când plec singur nu am grijă de mine, nu am grijă de nimeni! Așa descopăr locuri nebănuit de frumoase, unde pot să revin cu oameni dragi cărora să le arăt minunăția, ducându-i pe cel mai bun traseu și în perioada potrivită.


Cu 3 zile la dispoziție, pusesem ochii pe Vrancea, unde puteam să traversez dinspre est pădurile-i nemărginite. Dar la fel ca mine, pe locurile alea a pus ochii și ploaia, hapsâna; parcă o și aud: ahaaa, pe aici e rost de inundații! Ia să stropesc eu munții Vrancei – fleoșc! Dar concentrată să inunde bazinul Orientalilor, ploaia avea să ocolească zona banatului montan, așa că am decis că a venit momentul să ajung în crovurile mehedințene.


Crovurile sunt niște scobituri sub forma unor depresiuni circulare sau alungite formate prin tasarea sau surparea vârfurilor de munte. Practic arată ca niște poieni adânci, înconjurate de pereți de stâncă asemenea unor tribune ce încadrează o arenă.


Joi, de cu seară, doar ce terminasem de împachetat bagajul pentru o tură solitară, când mă trezesc lângă mine cu Gogu, o veche cunoștință imaginară. De după colț – hop și Mutu, care se bucură și el să mă vadă (tace el, dar o face explicit!). Credeam că am scăpat de prietenii imaginari după ce i-am târât prin Iezer, vezi aici povestea: http://www.carpati.org/jurnal/cu_prietenii_imaginari_%C3%AEn_iezer/3185/ Se pare însă că și călătorilor imaginari le place pe munte, mai ales când sunt cărați (în cap) de altcineva și ei nu trebuie să facă niciun efort. Ca atare, n-a fost chip să scap de ei și în cele din urmă m-am încumetat să îi iau cu mine.


***


Traseul este următorul: 


Ziua 1: Piatra Pușcată (Valea Cernei km 20) – Fueroaga Tâmnei – Crovu Mare (CR) – Poienile de Sus – Crovu Medved – Poiana Ploștinioara (PG)


Ziua 2: vf. Pietrele Albe (PG) – Cheile Țăsnei – Valea Cernei Motel Dumbrava (CA)


La 23:45 plec cu trenul spre Târgu Jiu, alături de Andrei (tipul e real!), care m-a însoțit în tura mea din Buila-Vânturarița, despre care puteți citi aici: http://www.carpati.org/jurnal/povestind_tura_lui_cristi_-_buila_v%C3%A2nturarita_%C3%AEn_tihn%C4%83/3300/ Discutăm vreo oră despre trasee – el merge în Godeanu, dar a fost de curând în zona vizată de mine. Pentru că vreau să prind câteva ore de somn, la un moment dat încheiem și ne retragem în compartiment. Apuc să cad de câteva ori într-un somn adânc, întrerupt de fiecare dată brusc de vânzoleala din jur. Nu recomand nimănui să călătorească noaptea de dinaintea unei ture, nu se va odihni suficient! Eram conștient de asta, mai trecusem prin aceeași situație când am plecat în Cindrel, dar voiam cu orice chip să intru cât mai devreme în traseu și să mă bucur pentru mai multă vreme de libertatea oferită de evadarea propriu-zisă în natură.


Mă trezesc cu puțin timp înainte să fie nevoie să cobor și aflu că trenul are întârziere vreo 40 de minute. Nenorocirea e că la nici un sfert de ceas aveam legătură cu un microbuz spre Valea Cernei. Sun dispecerul din autogară, îi explic necazul, mă tocmesc cu el, mă tânguiesc, mă ploconesc... mă resemnez. Spre Valea Cernei sunt doar două curse pe zi: una la 4:55, alta la 13:45. Am un singur gând în pumn, pardon... în cap: am pierdut noaptea pe drum în zadar! 


Trenul mă lasă în Târgu Jiu la cântatul mierlei, când cerul începea să se aprindă. Sunt dezamăgit de CFR, îmi vine să zvârlesc cu piatra în geamul gării, să le trântesc câteva ocări, înflăcărat de spiritul oltenesc... dar îl las pe Mutu să le zică. Gogu e și mai fiert pe ei, deși nu-l înțeleg, că el nici nu a plătit bilet, a mers cu nașul... Iau calea autogării și aflu că prima cursă în direcția dorită e un microbuz spre Baia de Aramă, la 7:15. De acolo va trebui să mă descurc cumva pe mai departe, spre Godeanu.


Dimineața, locuri precum autogările sunt invadate de lumea bună din mahala. Femei cu papornițe cât china aleargă cu sprintenie spre cursa de Craiova. Un sighinaș de om apare de după colț cu hârlețul peste umăr, gata-gata să scurteze de cap câțiva trecători neatenți. Strigătele birjărești dintre șoferi atrag atenția tuturor, deși nu au nimic de zis. Dar cine ridică cel mai mult tonul e cel mai tare din parcare. Mai încolo, unul arestează chiștoace de pe jos, le măsoară cu două degete și le îndeasă în buzunarul de la sacou. Pe banca de lângă mine se așează un amărât și consoarta, a cărei gură tună și fulgeră. Se zguduie pereții când blesteamă – nu înțeleg pe cine – pentru că a suferit toată noaptea de frig! Un moșneag se oprește cocoșat la un metru în fața lor și-i privește fățiș, sucindu-și gâtul. De dincolo, ușa unei dubițe pline cu muncitori se deschide și Gogu începe numaidecât să danseze lângă mine. Pe manelele revărsate dinăuntru. Gata, mi-a ajuns, îmi iau tălpășița spre gară!


/crovuri/img_0821.jpg

În cele din urmă urc în mașina de Baia de Aramă și ațipesc de câteva ori până la destinație, unde șoferul mă îndrumă spre un pod ornat cu flori, loc din care aș putea găsi ocazie spre munți. 


/crovuri/img_0826.jpg

Un localnic îmi indică o cursă care ar duce minerii spre casele lor, dar mașina întârzie să se arate. Cu mare noroc, aținându-mă pe lângă alți călători de ocazie, mă nimeresc pe bancheta din spate a unui pădurar care mergea spre Cerna-Sat să culeagă muncitorii spre a-i duce la treabă. Trebuie să marcheze pentru tăiere arborii ce vor fi doborâți anul viitor. Omul are vorba blândă, asemeni bănățenilor, dar perfectul simplu îi trădează originile mehedințene. Nu-i nici ardelean, nici oltean, ci om de sub munte deși nu a urcat niciodată până sus. Vorbim despre tăierile pe care le fac – un copac din 5-6, spune, să se poată regenera pădurea. Aflu și că vremea a fost rea aici, pădurea e pe alocuri îngălbenită, ca niciodată la început de vară. Pe măsură ce mă apropii de Valea Cernei, părăsind gospodăriile răsfirate din Godeanu, drumul e numai o serpentină! Muchii parcă retezate cu barda îmi fură privirea spre înălțimi. Nu credeam că munții ăștia pot fi atât de prăpăstioși, atât de impresionanți! Nici nu realizez când ajung la intersecția cu Valea Cernei, unde omul mă lasă și nu acceptă să-mi ia niciun ban. În zonele greu accesibile întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni dispuși să mă ajute fără să-mi ceară ceva în schimb, lucru de neînchipuit în lumea în care ne bălăc(ăr)im zi de zi!


Sunt la kilometrul 25 față de Băile Herculane și practic de aici începe călătoria mea. A noastră, scuzoaiele mele, că sunt cu Gogu și cu Mutu după mine. Nu e cea mai plăcută porțiune aceasta pe șosea, dar fiindcă e pustiu, mă simt la munte. E o dimineață umedă, cum sunt toate în depresiuni. Miresmele dulci zboară dinspre poienile de deasupra drumului și sunt recunoscător că pot să mă bucur de ele fără să strănut și să sfornăi – am luat pastila de alergie de cu seară. Trec printre câteva pajiști și livezi, unde mă îndop cu boroghine și flori de salcâm. Pe dreapta, undeva sus, este cătunul Țațu din munții Cernei. Câteva gospodării aninate pe buza hăului trădează așezarea. 


Rucsacul cântărește vreo 14 kg, cam mult după gusturile mele, dar mi-am pus în cârcă – pe lângă cele necesare, la care voi reveni – o carte, o perniță de gât și trepiedul (adică fix acele două kg în plus pe care le urăsc mereu!). Mă mișc totuși voinicește pentru cât de puțin am dormit, trezit de aerul curat expirat de pădure. Și vocile prietenilor imaginari sunt ținute bine în frâu, pot să le ignor fără prea mare efort deocamdată.


Cred că în ultimele zile a plouat intens aici, ori poate bazinul hidrografic e bogat, pentru că de pe partea stângă a drumului curg în cascade mai multe fire de apă. Iată una foarte frumoasă, cu proprietăți miraculoase probabil – cred că apa de aici întreține viața, pentru că pe arborii de alături sunt agățate portrete ale lui Arsenie Boca. Nu am o poză cu mine la îndemână, că aș fi așezat-o alături, să mă pupe și pe mine băbuțele!


/crovuri/img_0833.jpg

Trec de bornele kilometrice – 5 la număr – și, în mod curios, număr doar 4 mașini care au trecut pe șosea în acest răstimp. Într-o oră. Cât noroc am avut cu ocazia prinsă din Baia de Aramă, altfel nu mai ajungeam aici decât după-amiază! Puțin după km 20, după o curbă, ajung la intrarea în traseu. Pe partea dreaptă a drumului în direcția Herculane e un popas amenajat cu 3 băncuțe și loc pentru parcat mașina. 


/crovuri/img_0841.jpg

Peisajul de peste firul apei este impresionant, cu stâncărie curată pe care s-au agățat în mod aproape inexplicabil pâlcuri de fagi. Din cauza vegetației abundente crescută pe maluri, râul nu poate fi zărit, dar îi aud zbaterile în vale. Mă opresc aici și ușurez bagajul de două sandviciuri delicioase și un baton Făgăraș (nu am găsit unul Mehedinți). Înainte să plec, mă ung cu cremă de protecție solară, pentru a nu risca să fac insolație și să-mi distrug tura/tenul.


/crovuri/img_0844.jpg

La ora 12 fără un sfert, cam târzior – știu –, când mă simt în stare să pornesc la drum, scot bețele și mă îndrept spre panoul instalat vizavi de locul de popas. De aici pleacă mai multe trasee care pentru început au același fir: cruce roșie, punct roșu, triunghi albastru și punct galben. Pe acesta din urmă aveam să merg și eu, prin Fu... ceee?? Stați așa, că pot: Fueroaga Tâmnei. O denumire de ți se limbă plimba-n gură! Nu știu ce poate să însemne, dar lucru curat nu poate fi, asta-i clar! O fi vreo viroagă, îmi spun, stâlcită de localnici. Sună a doină cântată de cârlanul ăla de Fuego. 


/crovuri/img_0840.jpg

Urcușul debutează cu o potecă printr-o pădure verde, aș putea spune cu vegetație luxuriantă datorită umidității și a climei calde din partea locului, care a permis ferigilor și numeroaselor specii de flori să-și croiască habitat aici. Ceea ce nu-mi place e că poteca e plină de noroi, și nu mi-am luat parazăpezile pentru că m-am gândit că le voi căra degeaba. Prognoza nu anunțase niciun strop de ploaie. Bunăoară, merg cu grijă pentru a nu-mi murdări izmenele sau, doamne ferește, să nu-l stropesc pe Gogu din greșeală. Gogu e obsesiv-compulsiv și nu suportă să vadă mizerie pe haine. Dacă de exemplu își stropește tricoul cu noroi, e o nenorocire, că petele astea nu se mai șterg și le vede mereu în fața ochilor. Trebuie să atingă cu degetele toate punctele de glod, altfel nu e împăcat. De 3 ori.


Pădurea seamănă în secțiunea asta izbitor cu porțiuni din Crai. Dintre copaci răsar bolovani albi de calcar, care parcă luminează atmosfera.


/crovuri/img_0848.jpg

După doar 20 de minute în care mai mult am mers târâș pe potecă, lucru care se întâmplă mereu până când mi se încălzesc mușchii, ajung la un prim izvor. Citisem undeva pasager că ar fi ultima sursă de apă din traseu, așa că aici am făcut o primă pauză pentru a-mi umple atât gușa, cât și restul recipientelor. E bine să fiu hidratat cum trebuie. 


/crovuri/img_0853.jpg

Mai sus pădurea se mai deschide, poteca e mai largă și, în alte 20 de minute, ajung într-o nouă zonă mocirloasă. Ahaa, deci mai e un izvor! Nu știu cum e în vremuri mai uscate, poate cel de sus nu are apă într-un sezon mai secetos, eu recomand să vă alimentați la primul izvor, să nu fie nevoie să vă întoarceți mai jos după apă.


Urcarea mi se pare grea și aud o voce care bate apropouri la kilogramele în plus. E Gogu, desigur, și nu vorbește despre kilogramele în plus ale rucsacului, ci ale mele. Ce să-i faci, e invidios că eu m-am umplut de mușchi!


Poteca face câteva serpentine și mă conduce spre un luminiș, înainte de care ajung la un bolovan pe care este indicată ramura marcată cu triunghi albastru, care de aici se desparte spre stânga spre Crovul Beletina și Vârful lui Stan, iar eu continuu înainte spre Cheile Tâmnei. 


/crovuri/img_0862.jpg


/crovuri/img_0866.jpg

Poiana e plină de verdeață și, chiar dacă soarele dogorește deasupra mea, aici mă bucur și de mai mult aer decât în pădure. Spre stânga se înalță falnicul perete vestic al abruptului munților Mehedinți, iar în dreapta mea intuiesc Valea Cernei, de unde am suit. Poteca nu se abate direct spre munte, ci descrie o curbă largă prin poiană, ocolind și un adăpost ce pare a fi părăsit.


/crovuri/img_0869.jpg

Gogu, nemernicul meu prieten imaginar, ostenit peste măsură, îmi cere cu stăruință să mă îndur și să facem o pauză la umbră. Se și tolănește în iarbă, mustrându-mă că nu am ascultat vorba unui localnic din Baia de Aramă, care aflând unde am de gând să merg spunea că ce-nseamnă asta – să urci pe munte, când poți să stai colea lângă pârâu, la stână, și să frigi un miel așa, în scârbă?! Scârbit și de el, și de localnic, n-am mai zăbovit o clipă și am intrat din nou în pădure, în urcare ceva mai accentuată, de-i scârțâiau osiile bietului Gogu, dar printre gâfâieli tot îi auzeam gura-i spurcată.


L-am pierdut în urmă când am ieșit aproape de perete, pe un brâu luminat, de pe care am vederi minunate spre valea din care am urcat și către munții vecini – Cernei: un trapez aflat la înălțime îmi fură privirea, dar arunc iscoade și mai în stânga, spre Arjana. De departe, nu identific exact de unde, nechează o drujbă, arză-o-ar focul!


/crovuri/img_0888.jpg

Poate vă mirați tare că umblu liber și nu sunt legat fedeleș într-o frumoasă cămașă brodată cu forță, din moment ce vorbesc cu atâta convingere despre prietenii-mi imaginari. Haideți să fim serioși o clipă și să recunoaștem că toți avem pitici pe creier! Cum adică nu? Serios?? Eh, sunt precis că unii dintre noi îi ascultă mai puțin, alții apleacă urechea mai mult la vocile ce le șușotesc în cap, dar sunt acolo! Și când pleci la drum, eu zic că e mai bine să mergi conștient cu prietenii imaginari, măcar știi cine te pocnește, nu ca în bancul ăla sec: un om mergea liniștit de unul singur prin munți când, deodată, primește o palmă. Se uită în stânga, în dreapta, în spate: nimeni. Se uită în sus: senin. Mai merge ce mai merge și mai ia o palmă. Se uită în stânga, în dreapta, în spate: nimeni. Se uită în sus: senin. Îi dă înainte mirat, când primește încă o palmă. Se uită în stânga, în dreapta, în spate: nimeni. Se uită în sus: senin. Și uite așa a luat omul 3 palme din senin.


Așadar, mă minunez cât mă minunez în locul de belvedere, după care îmi adun prietenii închipuiți și intrăm în fu... în fue... chm!, în sectorul de chei. 


/crovuri/img_0894.jpg

Poteca urcă pe o limbă de grohotiș, strecurându-se printre pereții înalți. La intrare, secțiunea de chei este mult îngustată, lucru care sporește spectaculozitatea traseului. Gogu ar vrea să țipe ca să-și audă ecoul, cum face tot mârlanul când ajunge într-un loc nou din natură, dar încep prin a-i explica faptul că nu e frumos să facă asta și ajung să-l ameninț să tacă – lucru care îl potolește. E bine că am stabilit cine conduce, sper să nu mi se mai conteste autoritatea!


/crovuri/img_0895.jpg

Pe măsură ce urc(ăm) în serpentine, pereții se îndepărtează și vegetația este din ce în ce mai prezentă. Deasupra mea încep să se adune norii, care par să-și modifice structura și culoarea, prevestind o ploicică. 


/crovuri/img_0897.jpg

Caut cu privirea locuri în care m-aș putea adăposti dacă ploaia va începe înainte să ies în crovuri și găsesc o surplombă destul de mare în peretele drept, unde am încăpea toți 3, plus rucsacul. Adăpostul ar fi bun doar dacă ar ploua, pentru că în caz de furtună electrică trebuie evitate astfel de refugii: pereții mai instabili pot fi dislocați de trăsnet și se vor prăvăli peste tine. 


Pașii îmi sunt din ce în ce mai grei, încep să resimt oboseala și zăpușeala din aer nu ajută. Pentru că e foarte cald, stau cu ochii în patru după vipere, care ar putea să fie ieșite pe stânci la soare. N-am văzut însă niciuna în tot traseul. Erau multe șopârlițe, dar șerpii se întâlnesc mai rar. Mă opresc pe un bolovan la umbră să mă răcoresc. Cât de bună este apa! Cred că ar trebui să ieșim vara la terase la... o apă, nu la o bere: Hei, domnu’, încă o halbă cu apă aici, vă rog! Nefiltrată, mulțumesc!


La ultimul etaj al cheilor, pereții sunt descoperiți de vegetație și chiar te simți cuprins în canion ca între zidurile unui castel! În față apare încă un perete și poți doar bănui poteca strecurându-se pe după colț, altfel intuiția îți spune că trebuie să te cațeri până sus, pe metereze.


/crovuri/img_0903.jpg

Numai mergând înainte îți poți satisface curiozitatea. Mie pașii nu mi s-au oprit până când nu am ieșit într-un alt tărâm, dincolo de stânci: Crovul Mare. Aici ești copleșit de verde, de spațiu și nu poți sub nicio formă să ignori sunetul greierilor. Mutu mă bate pe umăr, înlăcrimat de emoția momentului. Las rucsacul jos și fac câțiva pași pe iarba moale. Am impresia că merg pe o mochetă pufoasă. 


/crovuri/img_0904.jpg

Într-adevăr, e greu de anticipat că după coridorul de chei stâncoase, urcând dincolo de poienile și pădurile dinspre abruptul Văii Cernei, vei ajunge într-un astfel de loc. E greu să îl descriu. Mă aștept să văd la pășunat vaci, ca lângă pârâiașele de câmpie, copii alergând cu sulițe dinspre crâng... dar mă aflu la peste 1.000 m, iar aici nu-i nici izlaz, nici crâng. De jur împrejurul crovului sunt pereți calcaroși pe care s-au cocoțat pâlcuri de carpeni și făget. În poiana crovului sunt doar câțiva molizi răzleți, strecurați printre foioase. Urc până în dreapta, unde sunt ruinele unui fost adăpost, poate o stână. Acum nu mai e utilizabil, e năpădit de urzici.


/crovuri/img_0908.jpg

În crov se despart traseele: crucea roșie și punctul roșu merg înainte, traversând crovul spre est și îndreptându-se spre localitatea Isverna. De la nord la sud continuă punctul galben – spre nord se merge în Poiana Beletina și Vârful lui Stan (nu știu care este starea marcajului, dar poteca este ușor de intuit pe vreme bună), eu am continuat spre sud, de-a lungul Crovului Mare. Marcajul mai apare foarte rar de aici, inițial pe lapiezuri, apoi pe câte vreun copac.


Iau rucsacul în spate și pornesc prin grădinile raiului... și sunt imediat trezit la realitate de lătrat de câini. Hmm, câini? Au urcat turmele?? Deja??? Da, câini reali și cât se poate de furioși veneau spre mine. Gogu se apleacă și culege câteva pietroaie de pe jos. Nu-i niciun păstor nicăieri, Gogu ar vrea să strige după ajutor: Domnule cioban, domnule ciobaaan!!! Mă opresc, las jos bețele, să nu îi întărât mai rău și desfac rucsacul. Am mâncarea pusă deasupra, să am acces rapid la ea și să nu se facă praf sub greutatea celorlalte lucruri. Scot repede câțiva pesmeți de cereale și aștept să se calmeze spiritele. Câinii, 4 la număr, se opresc destul de departe de mine. Aplic regula bătrânicii încolțite, deși parcă nici ei nu mai au chef să mă atace – mă las pe vine și pițigăiesc: Ține ie mă mămicule acolo? Ține ie băiat bun? Ține, ține?


Gâdilați în orgoliu, mai hăuiesc o vreme, dar se retrag de unde veniseră. Presupun că acolo se află o stână sau o turmă și merg cu băgare de seamă, hotărât să îi îndop cu mâncare și să scap teafăr. Ajuns în capătul sudic al crovului, urc printre lapiezuri spre o șa aflată între poieni și aud din partea cealaltă câinii, mai abținuți de data asta. Zăresc și ciobanul, care îi potolește. Vin spre mine rușinați și le arunc bucăți de pesmet. Afurisiții, dau din coadă pe măsură ce crănțănesc tratația primită!


Turma este în trecere spre nord. Ciobanul îmi spune că a urcat de o săptămână, iar stâna se află în Poiana Beletina. Aflu că prin poieni nu sunt adăposturi și apă găsesc în a doua poiană, cea unde sunt și cai, într-un puț acoperit cu pietre: Ie niște belți acolo! Hmm, belți? De unde și vorba boul belții, mă gândesc. Schimbăm câteva păreri despre norii care se apropie și cădem de acord că va ploua. 


Oile trec printre lapiezurile imense și parcă se și confundă cu pietrele. S-ar putea ascunde bine între bolovanii ăștia albi. Dacă vine lupul noaptea și se înfige cu dinții în bordură cred că își potolește pofta de sânge.


/crovuri/img_0911.jpg

Trec și de ciobanul tinerel din spatele turmei, care e ajutat de o bestie de câine nu mai mare decât un șobolan. Cu ăsta nu stau prea mult la discuții, că am avut experiențe nefericite cu ciobănașii tineri, mai ales că i se scurgeau ochii după mine. Îi spun ferm că nu am să înnoptez pe munte, ci cobor direct, să nu mă trezesc cu Romeo sub balconul cortului la noapte: Găsește-mi loc în inima ta, dă-mi o șansă măcar!


Scăpat de griji, cobor în a doua poiană. Vreau să rămân peste noapte sus, iar mâine am să cobor înapoi prin Cheile Țăsnei. Nu mi-am propus să ajung într-un loc anume pentru înnoptare, dar aș vrea ca astăzi să ajung cât mai aproape de locul din care se începe coborârea, adică undeva în zona Crovului Medved. Oboseala începe să mă apese din ce în ce mai mult, resimt noaptea aproape nedormită și numai peisajul inedit mă face să rămân în picioare.


/crovuri/img_0935.jpg

Dacă toată lumea compară crovurile cu niște stadioane, mie mi se pare că văd și o operă de artă lucrată în lemn, reprezentând un fotbalist cu cap de cerb (are coarne?!?) executând o alunecare după minge. Nu vedeți și voi același lucru?


/crovuri/img_0916.jpg

Următoarea poiană e parcă mai largă, caii pasc nederanjați undeva în stânga și văd și belțile unde trebuie să fie puțul. Foarte tare să vezi caii (mai) liberi prin munți, mă fac să îmi amintesc de libertatea din vacanțele de vară ale copilăriei mele! Mă bucur și eu pentru libertatea lor, deși știu că sunt deținuți de cineva pentru că remarc că unii dintre ei au ciucuri legați de coamă – ceva îmi spune că nu s-au născut cu ei :))


/crovuri/img_0918.jpg

Între tăurile tulburi găsesc și fântâna, las rucsacul și dau să umplu bidonul de 750 ml, pe care l-am golit hulpav în urcare până aici. Mai am o rezervă de doi litri la care nu umblu, am nevoie pentru gătit și pentru coborâre. Dau la o parte o lespede și surprind în ochiul de apă boi de baltă scufundându-se. Ahaaa, deci chiar sunt boii belții aici :)) Gogu strâmbă din nas. Apa nu pare murdară, dar mai bine nu aș risca, așa că iau hotărârea să nu beau. 


Câteva picături de ploaie mă fac să mă grăbesc să plec spre marginea crovului, dar după câteva momente se opresc – alarmă falsă. Iese din nou soarele. Totuși, pentru că ploaia poate să înceapă în orice moment, o iau la pas înainte. Îi propun grupului să urcăm până pe vârfulețul acela golaș din dreapta, pe care m-am grăbit să-l consider vf. Pietrele Albe mai de departe, ceea ce nu este! Mutu nu zice nici da nici ba, cât despre Gogu – înclin să cred că e nazist de fel, că face nazuri la orice! Am renunțat să mai urc, doar nu era să mă duc singur până acolo!


/crovuri/img_0924.jpg


Lapiezuri


/crovuri/img_0937.jpg

Șaua de după a treia poiană din salba de Poieni ale Porcului e cea mai înaltă. M-am oprit de câteva ori în urcare până când am ajuns sus. Dar aici am pentru prima dată semnal la telefon astăzi – nici în Valea Cernei nu avusesem! Profit de asta și trimit mesaje, așezat la umbra răcoroasă.


O privire înapoi spre Poienile Porcului. În fundal, vârful lui Stan.


/crovuri/img_0936.jpg

De aici de sus pot privi în stânga până spre câmpiile Olteniei! În față mi se desfășoară Crovul Medved, foarte adânc față de poiana anterioară. Observ și acolo jos cai, adunați în jurul unui adăpost. 


/crovuri/img_0948.jpg

Cum sunt ostenit, nu prea îmi vine să mai cobor și caut o cale de a merge pe curba de nivel. Undeva pe dreapta, puțin mai sus de locul în care mă aflu, zăresc o fereastră între zidurile calcaroase. Urc până acolo și bine fac: mi se arată întreaga vale a Cernei, abruptul pe care stau suspendați pini negri, zăresc locurile prin care am urcat, la orizont e creasta Cernei și vârful Arjana. Fereastra raiului!


/crovuri/img_0945.jpg

Încep să fiu cu ochii după un loc de cort, pentru că simt că am nevoie de odihnă, și în plus mă apropii de vârful Pietrele Albe, locul unde începe coborârea. Ar fi potrivit și locul de aici de sus pentru tabără, dar parcă aș mai merge puțin, să văd cum e dincolo de Crovul Medved. În limba slavonă, medved înseamnă urs, așadar pentru confortul psihic al lui Gogu e de preferat să nu rămân într-o zonă numită Crovul Ursului. Cine știe, poate vrea ursul să vină să vadă care mai e treaba la el în crov la noapte...


După ce sunt aproape să îmi scrântesc gleznele pe grohotișul instabil, iau hotărârea să abandonez curba de nivel și cobor în crov. Pe măsură ce mă apropii de cai, aceștia intră în alertă: mă privesc mai intens, iepele se așează în fața mânjilor; foarte protective erau cu puiuții, dacă se apropia vreun armăsar de mânz, iapa sărea să-l lovească cu picioarele dinapoi. Pe mine m-au convins să stau departe. 


/crovuri/img_0951.jpg

Inspectez adăpostul, probabil o fostă stână, fără să mă apropii foarte mult. E năpădit de urzici deosebit de înalte și nu are niciun rost să rămân aici. Urc în continuare pe traseu, marcajul apărând pe câteva trunchiuri de copac. Pe fondul norilor care se tot frământă pe boltă, începe să picure.


Sunt în poienița Ploștinioarele și mă opresc imediat sub coroana unui copac. Până aici am făcut aproape 5 ore de la plecare, cu mersul unui bătrânel. Desfac rucsacul și încep să montez cortul meu Ferrino Sintesi 1, de numai un kilogram! E prima dată când îl testez, deși l-am mai întins o dată în bucătărie, dar asta nu se pune că nu am reușit să recreez condițiile de afară. Îl montez în puțin peste un minut și mă adăpostesc în el.


Începe să plouă mai serios, dar mie deja nu îmi mai pasă. Ce chestie, până la urmă nu am decis eu unde să fie locul de cort, acesta a fost ales printr-un plan divin! Când s-a oprit ploaia, m-am gândit să îl mut mai în culme, să am vederi mai faine la înserare, dar am renunțat la idee din comoditate. Și, până la urmă, planul divin trebuie respectat, nu-i așa?


E tare plăcut după ce îți așezi tabăra, ai timp să privești cum se schimbă lumina și culorile peste peisaj. E o adevărată încântare! Atins de frumusețea momentului, Gogu deschide o discuție filosofico-mistico-religioasă, dar nu pune problema sistematic, ci în stilul personal, spunându-mi plin de obidă: Bă, mi-ar plăcea să revin cândva la viață! Atât că nu a și scuipat pe jos, scârbit ca un Cioran în anii târzii. Ca să nu-l mâhnesc prea tare, nu-i spun că e imposibil. Nu sunt mulți cei care pot face asta, zic. Știu sigur că sunt câțiva prin Game of Thrones, zice... Și mai sunt ăia doi din biblie – Hristos și celălalt – Adevărat, că am auzit că și el a înviat!


Prin iarba înrourată urc până în culmea de deasupra poienii, de unde se vede spre Valea Cernei și spre apus. Merg cu grijă, pentru că bocancii mei au probleme mari la apa de rouă, se udă și nu am cum să îi mai usuc. I-am dat cu spray acasă, înainte să plec, dar nu mă pot baza numai pe asta pentru că membrana de piele întoarsă și goretex e foarte permeabilă, iar sprayul nu e ceară. Sunt sus, dar nu am semnal la telefon. Eh, asta e!


/crovuri/img_0954.jpg

Plaiul în care mă aflu e plin de floricele. Descopăr, printre altele, un lan întreg de panseluțe sălbatice (trei frați pătați). Sunt atât de frumoase!


/crovuri/img_0958.jpg

E încă mult prea devreme pentru asfințit, așa că după ce termin de inspectat terenul, ca orice mascul de vânător-culegător, cobor la locul de cort. Mă simt extenuat, așa că mă cuibăresc în sacul de dormit și deschid cartea. Soarele intră prin plasa de insecte și razele-i mi se agață de gene, îngreunându-le. În câteva minute renunț la luptă și ațipesc.


Am visat numai bazaconii, dar cele câteva ore de somn mi-au prins numai bine. Când m-am trezit, fiind ceva mai odihnit, Gogu dispăruse. Habar nu am unde, dar n-am simțit niciun moment că îi duc dorul.


Mănânc un sandvici și-mi potolesc foamea. Agăț restul alimentelor de o ramură înaltă. Soarele apune peste culmea pe care îmi e lene să o mai urc. Mă așez în iarbă și mă pun pe citit. Mă liniștește. Aștept noaptea, poate voi reuși să fotografiez cerul înstelat.


/crovuri/img_0979.jpg

În crovuri, umbra serii se instalează devreme și aștepți mult timp să se facă noapte. Iar așteptarea e grea când ești singur. Privesc cu nostalgie spre șaua înaltă dintre Poienile Porcului și Crovul Medved, pentru că de acolo am amintiri plăcute, e singurul loc familiar din câte sunt pe pământ: mai devreme am schimbat câteva mesaje cu Oana acolo. Le mai citesc o dată și singurătatea devine mai suportabilă. 


Înserarea e apăsătoare fără Gogu, care mai spunea un banc, mai avea un subiect idiot de discuție... Pe unde o umbla acum bezmetic prietenul meu închipuit?! 


Știu care-i gândul care vă preocupă cel mai tare, și eu am avut un moment în care m-am gândit la lighioanele pădurii. M-am întrebat cu groază ce voi face dacă îmi va veni o fiară în vizită la cort peste noapte. Un arici de exemplu. Sau un bursuc, brrr! Doamne ferește! Înspăimântat, l-am rugat pe Mutu să mă țină de mână.


Nopțile petrecute singur în sălbăticie pot fi apăsătoare. Parcă întunericul se prăvălește peste tine. Iar liniștea devine insuportabilă. Cauți o vorbă, dar ea nu vine de nicăieri. Așa că vorbești de unul singur. Ridici furnica în palmă și îi ceri companie. Ești prizonier într-un spațiu deschis, ești ultimul om în viață. Apreciezi bâzâitul ca de motoraș al moliei ce se ridică spre coroana înmiresmată a copacilor, pentru că sunetul te scapă de țiuitul constant din urechi, instalat din golul rece care te înconjoară.


Îmi rotesc ochii pe boltă în căutare de stele. Abia zăresc una. Lilieci ieșiți la vânătoare trec ca niște umbre pe deasupra mea. Nici o jumătate de oră mai târziu nu-i mai bine. Cerul e spălăcit, cu un fel de pâclă de nori șterși. Se înserează de-a binelea, e deja ora 10, e târziu. Ce nopți scurte are luna mai, mâine mă trezesc la 5:40 să văd răsăritul, deci voi dormi foarte puțin! Practic în mai zilele sunt la fel de lungi ca în iulie, dar când suntem în București nu prea simțim asta... Intru în cort să mai citesc lungit, lăsând aparatul în modul Bulb de fotografiere pentru a surprinde mișcarea stelelor pe boltă.


În jumătate de ceas, când văd că nu e picior de stea pe cer, ies și închid aparatul. Nu are rost să consum bateria. În scurt timp dau stingerea și adorm în corul de greieri, peste care o cucuvea se crede soprana întâi.


***


Dimineața – cum ies din cort – dau de Gogu, care îmi spune că s-a amuzat copios pe seama spaimelor mele de dinainte de culcare! Ce vorbești, n-am avut nicio spaimă! Râde și mai cu poftă. Și, mă rog, de unde ar ști el dacă am avut sau nu spaime, din moment ce nu a fost prezent?! Am fost aici, dar nu m-ai văzut tu, zice. Paranormal și alta nu! Nu pari! Mda, glumițe. N-am vreme de discuții care nu își au rostul și-mi îndrept atenția spre răsăritul mult așteptat. Constat că soarele va apărea în poiană dinspre E-NE, adică fix de peste un vârf foarte înalt care e legat de șaua mea dragă. Ca atare, am de așteptat mult și bine până când va ajunge la mine, dacă nu cumva sunt dispus să urc vreo oră până la vârful respectiv să îl întâmpin. Mnu, nu vreau să urc. Care era cealaltă variantă?


Fac o cafeluță la primus, strâng boarfele și aerisesc cortul cum trebuie. Am dormit nemaipomenit de bine, dar în cort s-a făcut condens, ajutat și de lipsa circulației aerului din crov. E ud și sacul de dormit la suprafață, nu doar interiorul pânzei de cort.


La micul dejun mănânc ultimul sandvici, care încă era bun, dar și două pachețele de biscuiți Belvita, excelenți în drumeții pentru că sunt carbohidrați ce eliberează energia treptat. Mi-aș face și o cană de lăptic (am puțin lapte praf la mine), dar mă mulțumesc cu cafeaua pentru azi.


Vârfurile de culmi dimprejur sunt primele atinse de razele soarelui. Aproape de ora 7 ajunge și la mine lumina unei noi zile. 


/crovuri/img_1009.jpg


/crovuri/img_1010.jpg

Aștept încă jumătate de ceas până când se usucă bine cortul, apoi ridic tabăra și dispar la deal. Pentru că iarba e încărcată de rouă, nu risc să mă ud la picioare și găsesc repede o soluție: încalț bocancii în câte un sac de gunoi, pe care îl leg la gât. Problem solved!


/crovuri/img_1021.jpg

10 minute mai sus ajung la un stâlp indicator din ultima poiană a Ploștinioarei, unde aflu că marcajul meu PG face stânga în urcare spre vârful Pietrele Albe, până unde se face o oră. S-ar părea că la dreapta mai e o vale marcată (sau cel puțin așa reiese de pe indicator), dar nu m-am încumetat să o iau pe acolo. În plus, voiam foarte mult să cobor prin Cheile Țăsnei. Vă recomand să investigați înainte de a lua această presupusă rută alternativă de coborâre, pentru că în Mehedinți te poți trezi deasupra unui hău de necoborât.


Sub arborii de cărpiniță din centrul imaginii de mai jos am înnoptat eu. Culmea aceea înaltă din dreapta este șaua mea dragă dintre Poienile Porcului și Crovul Medved.


/crovuri/img_1024.jpg

În poiană, ăștia doi insistă să facem o poză împreună, că nu avem niciuna și vor să păstreze o amintire cu mine. Fie, zic. Și-așa am de gând să scap cumva de ei, sunt dispus să iau și pastile dacă se va impune! Așadar, de la stânga la dreapta: Gogu, eu, Mutu.


/crovuri/img_1025.jpg

Cum? Nu îi vedeți?? Hmm, câtă lipsă de imaginație!


Urcarea spre vârf e teoretic marcată, dar eu am găsit cu greu câteva stânci vopsite. Nici culoarea punctului (galben) nu e cea mai inspirată aici, nici momentul din zi – peste culme se revărsa lumina soarelui. La un moment dat, căutând marcajul, trec printr-un culoar între două tufe mari, verzi. De pe frunze m-am ales pe mâini, pe tricou și pe rucsac cu niște punctulețe mici, albe. Nu trece mult și punctulețele încep să mă gâdile. Când mă uit mai bine, văd că erau niște musculițe sau acarieni de copac. Pfoaaa, dă jos tricoul, rucsacul, scutură, înjură, omoară! Milă mi-e de ele, că sunt și ele ființe, dar să stea departe de mine!


În puțin peste 40 de minute ajung sus, după un singur popas de câteva minute. Vârful nu e însemnat în mod special și e păcat, pentru că aici ești la cea mai mare altitudine din zonă (1.335 m), dar îți dai seama că ai ajuns sus privind în jur. Întâlnesc și marcajul BR, care fie a ținut culmea stâncoasă din stânga crovurilor până a ajunge aici, fie aici a început.


/crovuri/img_1029.jpg

În cap, pe lângă vocea unui dement, îmi sună o melodie care mi se pare foarte potrivită momentului: I could lift you up, I could show you what you want to see and take you where you want to be. You could be my luck, even if the sky is falling down I know that we’ll be safe and sound. Dacă mă gândesc că jurnalul acesta aduce în casele multor iubitori de munte imagini care să le bucure sufletul, atunci poate că versurile chiar au un sens :)


Fac o nouă poză de grup. De data asta m-am străduit mai mult în post-procesare, ar trebui să îi vedeți și voi pe Gogu și Mutu. Știți care e fiecare?


/crovuri/img_1033.jpg

Pe vârf am semnal din nou. Zăbovesc o jumătate de oră sus, bucurându-mi ochii cu priveliștea. Lumina este deja destul de dură din cauza faptului că soarele s-a ridicat pe cer și razele cad perpendicular, de aceea fotografiile făcute ziua nu impresionează. Culmea pe care voi continua coboară spre est, inițial pe stâncării, iar mai încolo prin pădure. 


/crovuri/img_1038.jpg

Mai jos, îmi atrage privirea o poiană aflată în mijlocul nimănuiului. Traseul nu trece însă pe acolo. 


/crovuri/img_1035.jpg


Pe culmea pe care am să continuu, zăresc încă de aici un stâlp indicator care strălucește între copacii verzi. E puțin ciudată situația – eu trebuie să cobor în valea dinspre vest, dar încep prin a mă duce în direcția opusă. Bineînțeles, mai târziu culmea se încovoaie spre direcția vizată. Pentru a fi sigur că nu greșesc ruta, înainte să plec verific traseul pe GPS, care îmi confirmă că sunt pe drumul cel bun.


Sar peste câteva lapiezuri de dimensiuni nemaiîntâlnite, încât puteam să îmi montez cortul între ele...


/crovuri/img_1042.jpg

... și intru în pădurea incredibil de verde, de puiet de fag!


/crovuri/img_1044.jpg

În 5 minute ajung la stâlpul indicator pe care l-am reperat de pe vârf. Văd că e dat marcaj dublu pe porțiunea asta – BR și PG – spre Poiana Țăsna (3 ore) și o oră până la vf. La coite (sper că am scris corect denumirea și că nu trebuia să mai pun vreo virguliță sub o literă). Mă întreb dacă vârful respectiv, să-l numim franțuzește – Lacoaté – este un punct intermediar din traseul mei spre Cheile Țăsnei. Ei bine, nu am decât să merg înainte și să aflu!


/crovuri/img_1046.jpg

Pe măsură ce mă afund în tânăra pădure, crește în mine un sentiment imens de bucurie! Cred că asta-i lipsea traseului meu de până acum: o porțiune de pădure mai sălbatică, în care să simt în nări mireasma frunzelor fragede, sub tălpi pământul moale și în păr vântul. Poate să vă pară ciudat, dar această porțiune mi-a plăcut cel mai mult din traseul de până aici! E vizibil că nu prea calcă multă lume pe această potecă; în afară de faptul că nu am întâlnit pe nimeni, nici poteca nu e foarte bine definită. În schimb, marcajul pare să fie aplicat recent. Pe cărare era plin de cărăbuși, miriapode, melci cu cochilii decolorate, limacși, de am mers cu un ochi aruncat pe jos, pentru a nu strivi bietele ființe îmbătate de viață asemeni mie în această minunată dimineață! Și îndrăznesc să cred că nu am călcat nicio vietate, pentru că nu am auzit niciun troscăit sub talpă întregul traseu :)


/crovuri/img_1048.jpg

De câteva ori, poteca de culme iese în luminișuri pline de liliac înflorit, cu parfum demențial! Poteca asta miroase mai bine decât mine, îmi spun!


/crovuri/img_1050.jpg

Nici nu realizez când, coborând bezmetic pe potecă, mă aflu într-o zonă în care marcajul este simplu: BR. Am pierdut PG, care ar trebui să mă scoată în chei! Verific pe GPS și observ că, într-adevăr, PG a coborât din creasta împădurită spre stânga și descrie un ocol mai larg pe un brâu al muntelui, pentru a reveni înapoi în calea mea ceva mai jos. Dacă am să continuu pe BR înainte, voi ajunge să mă intersectez din nou cu PG, iar traseul acesta este chiar mai scurt. 


/crovuri/img_1052.jpg

De pe la altitudinea de 1.000 m, poteca începe să coboare accentuat. Mă gândesc cu groază cum ar fi fost să urc pe aici spre crovuri! Mă bucur că am ales sensul acesta pentru tura mea, vă recomand și vouă să faceți același lucru, deși mi-ar plăcea să citesc un jurnal cu caznele cuiva de a urca în sens invers.


În coborâre alerg ușor, dar calc strâmb și câteva momente am mersul unui rapper și limbajul lui Gogu. De mă vedeai pe potecă ai fi zis că sunt 2Pac la prima înfățișare la tribunal. Vreo 5 minute am mers mai potolit, dar cum stau prost cu memoria de lungă durată, în curând m-am trezit alergând din nou la vale, întrebându-mă de ce naiba nu mersesem așa dintotdeauna!?


Cum era de așteptat, mai jos întâlnesc PG și continuu din nou pe marcaj dublu, de data asta pe o potecă mai largă. Ajung într-o zonă stâncoasă și cobor un prag destul de înalt și incomod, încât a trebuit să iau stânca în brațe, n-am putut să cobor cu fața la vale. Pasajul e scurt și am crezut pentru câteva clipe că astea au fost cheile Țăsnei, ca într-un montagne-russe pentru copii, în care nu ai vreme să strigi de bucurie Iuuuuuuhuuuuuuuuuuuuu!, pentru că se termină prea repede și nu-ți rămâne decât să spui: Ui!


/crovuri/img_1055.jpg

Imediat am ieșit din pădure în Poiana Țăsnei, care are vedere spre un perete vertical de mai mare frumusețea! Zău, nu îmi vine să cred cât de frumoși pot să fie acești munți!


/crovuri/img_1057.jpg

În capăt ajung la un râuleț care curge perpendicular față de direcția din care am venit eu, lângă care pasc doi cai albi frumoși. Realizez că eu nu trebuie să traversez albia pârâului și că trebuie să fac dreapta pe marcajul CA, pe care mi-am amintit că voi merge prin chei, după cum verificasem pe hărți înainte. 


/crovuri/img_1060.jpg

La intrarea în pădure, pe trunchiul unui copac e montat afișul de mai jos.


/crovuri/img_1062.jpg

Stâna era ceva mai jos, pe celălalt mal al râului, dar nu am mai traversat până acolo. Am dat cu bună ziua unei femei care muncea în curte, fiind prima persoană pe care o întâlneam în decurs de o zi. Traseul marcat TA, care vine dinspre chei, ajunge în poiana stânei.


/crovuri/img_1064.jpg

Poteca traversează prin pădure de mai multe ori pârâul pe podețe de lemn sau pe bolovani mai mari, până când iese deasupra cheilor. Aici întâlnesc primul turist, care aștepta pe cineva rămas în urmă. Fiind ora 10 și sâmbătă, mă gândeam eu că ar trebui să înceapă să apară și turiștii pe traseu :) Mai jos, la o moară de apă, dau de o fată care fotografia de zor. Ea era persoana pe care o aștepta călătorul de mai devreme. Las rucsacul sus, în potecă, și cobor light spre albia râului.


Moara nu mai este utilizată, dar este păstrată în stare bună. Apa încă mai trece prin pârghii, dar acestea nu mai sunt acționate, cel mai probabil fiind blocate din interior. Se poate și intra în micuța construcție, pentru că nu e nimeni care să îți condiționeze accesul și nu-i nici ferecată.


/crovuri/img_1079.jpg

În spate, peste un perete înalt se prăvălește o cascadă. 


/crovuri/img_1078.jpg

Îmi dau seama că abia aici încep Cheile Țăsnei, iar traseul nu poate fi decât din ce în ce mai interesant! Coborând, cheile se îngustează, iar vegetația este din ce în ce mai tânără. Mie porțiunea asta îmi amintește de Cheile Zănoagei, dar aici mi se pare mult mai tare! 


/crovuri/img_1087.jpg

Deasupra mea, pe stâncăriile pereților, pinii negri mehedințeni dau tabloului o notă exotică, de parcă am fi în bazinul Mediteranei.


/crovuri/img_1089.jpg

Pe potecă sar în ultima clipă peste o vietate. Ce râmă mare! zice Gogu. Da, e o râmă foarte mare, denumită popular șarpe. Numai că nu-i vorba despre o viperă, ci despre o reptilă de apă sau de iarbă, judecând după culori. Ieșise să își încălzească sângele la soare, dar se vede treaba că nu a găsit locul potrivit. L-am speriat, pentru că n-aș vrea să dea turiștii neavizați peste el și să-i pună pielea în băț. Sper că ulterior a ieșit la plajă într-un loc mai retras.


/crovuri/img_1090.jpg

Puțin mai jos au început să vină cârduri de oameni din sens opus. Ce fain a fost că am putut sta liniștit în crovuri și pe traseu! Chiar și acum, în chei, cobor pe firul văii prin locuri mai greu accesibile, unde iată ce minunății poți vedea!


/crovuri/img_1098.jpg

Cu puțin înainte de finalul traseului, poteca ia altitudine spre o brână suspendată în peretele din dreapta, de credeam că am greșit ruta. Practic, porțiunea de chei se încheie în dreptul unei cruci mari de lemn, deasupra apei pe care o mai aud luptându-se în vale. 


/crovuri/img_1103.jpg

Din punctul de belvedere pot vedea încă de sus verdea vale a Cernei și silueta Arjanei, atât de îndepărtată, care m-a pus pe jar cât am umblat prin Mehedinți. Apoi, poteca face o curbă la dreapta, părăsind valea și coborând abrupt, inițial pe un alt mal scobit în stâncă, apoi prin pădurea de fag.


/crovuri/img_1104.jpg

După 4 ore de la plecare sunt la Motel Dumbrava, la șosea. E aproape ora 12 și traseul meu în crovurile mehedințene a luat sfârșit.


/crovuri/img_1109.jpg


***


Toți avem prieteni imaginari într-o formă sau alta, în funcție de cât le permitem să-și dezvolte personalitatea. La urma urmei, ei sunt tot noi în diferite ipostaze, în care ne place sau nu să ne vedem. E bine să iei cu tine câteodată prietenii imaginari. Îți țin de urât, dar recunosc că de data asta mie mi-a ajuns și voiam cu orice preț să mă descotorosesc de ei!


Nu stau mult pe gânduri odată ajuns jos și, simțind un soi de alergie la asfaltul de sub tălpi, nu a fost prea grea decizia de a continua pe malul opus al Cernei, într-un alt munte de poveste. Despre care veți putea citi în episodul următor.



Cristi Iliescu

Iunie 2016, despre tura din 27 – 28 mai



EDIT: continuarea poate fi citită aici: http://www.carpati.org/jurnal/la_sfat_cu_arjana/3378/




Joi, 2 iunie 2016 - 23:56 
Afisari: 4,732 


Postari similare:





Comentariile membrilor (11)

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
1
Băi, Cristi, mi-ai făcut o mare poftă de Crovuri! Când am ajuns eu acolo - să tot fi trecut vreo patru ani - fagii de sus erau încă desfrunziți și spectacolul nu era complet. Trebuie să recunosc că, la acel moment, mi-au plăcut mai mult vecinii de pe malul opus al Cernei, unde am revenit în fiecare an de-atunci.

Fântâna din Crovul Medved are apă bună. Singura altă sursă de care știam să fie în zonă e în Beletina (unde este și stâna activă), dar bag de seamă că ai mai găsit una. Din Medved - probabil în apropierea ferestrei tale - e o potecă ciobănească ce coboară până la Cerna.

Acum patru ani am parcurs traseul în sens invers ție. La stâna din Poiana Țesnei am mâncat cea mai gustoasă mămăligă pe care mi-o amintesc și până spre Pietrele Albe am bălăurit ceva, căci marcajul era extrem de discret și ușor de pierdut în desiș. Afișul stânei a rămas același, marcajul e acum ușor de urmărit, dar cumva mă bucur că oamenii nu prea urcă mai sus de Țesna și că de-acolo ești singur cu muntele și cu gândurile tale.


Vineri, 3 iunie 2016 - 07:37  

chris
chris

 
2
Cristi, foarte fain jurnal și, mai ales, amuzant - așa cum ne-ai obișnuit !
Între noi fie vorba, triunghiul imaginar Carpati.org dintre Băile Herculane, Baia de Aramă și Armeniș este unul dintre cele mai frumoase locuri România.
Nu-i așa că te gândești să organizezi și o tură pe-acolo? Carpati.org


Vineri, 3 iunie 2016 - 10:42  

monycata
monycata

 
3
Sunt nevoit să te corectez puțin; în prima poză în care ești alături de ceilalți doi, ordinea este Mutu, Tu, Gogu. Sau poate că după developare, la expunere, ai pus negativul invers Carpati.org
Cea de-a doua poză alături de cei doi colegi de tură, este cam ... neinspirată. Se văd clar cearcănele lui Gogu după noaptea de nesomn,când a stat și te-a păzit de ursuleți și lileci (chiar dacă ăștia ultimii erau înfloriți).
A treia poză cu ăia doi, făcută la hotel Dumbrava nu ai mai pus-o, când Gogu a șters-o avangardist la o bere. iar Mutu .... Mutu! Ce face Mutu? ............ puncte puncte.

PS1: Până la urmă o tură foarte frumoasă, poze foarte OK, invidie din partea cititorilor.
PS2: Din câte observ nici Mutu și nici Gogu nu-s "consumatori" de Carpați (cu sau fără filtru). Deși pe plaiurile mioritice ceva mai bun nu cred că găseșsti .....


Vineri, 3 iunie 2016 - 11:30  

turturelu
turturelu

 
4
Am fost de foarte multe ori in zona in toate sensurile si directiile...sunt printre muntii mei preferati. Frumos ai aratat ce si cum. Partea cu Beletina si Vf lui Stan e frumoasa pana inclusiv in pas...urcarea pe varf e mai salbatica din ambele sensuri. La fel de frumos e si pe creasta care vegheaza crovurile.
Merg si eu singur cateodata si ai dreptate, de multe ori sunt cel putin doi care poarta conversatii in capul meu...uneori in limbi pe care nu stiam ca le stiu Carpati.org)
Apa din Medved e buna de baut si ciobanii din zona sunt de treaba.
In legatura cu bocancii iti recomand Salomon Conquest GTX; pe sportsdirect sunt la pret foarte bun. Rezistenti, foarte comozi, usori si impermeabili.
Pace si iubire!


Vineri, 3 iunie 2016 - 12:43  

dodo79
dodo79

 
5
Salut,
E un jurnal frumos despre un traseu care a ramas restant de anul trecut, dupa o plimbare de app. 10-11 ore pe partea cealalta a Vaii Cernei, spre Arjana si catune. Inteleg ca tot traseul l-ai facut in 9 ore, eu il apreciasem la 10 ore si era cam lung pentru o zi de Duminica cand trebuia sa revenim si in Bucuresti.
Dupa liliacul inflorit as aprecia ca in pozele tale este inceputul lunii Mai.
Cand ai fost mai exact ?


Vineri, 3 iunie 2016 - 16:46  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
6
Salutare tuturor!

Vă mulțumesc, în numele meu și al celorlalte două personaje, pentru mesaje și vizită!

Andrei, eu am amânat multă vreme o tură în zona asta pe motiv că e prea departe. Dar acum m-aș reîntoarce, mai ales că am idei pentru câteva trasee faine. Cred că și Adelinei i-ar surâde, așa că du-te, omule!
Îți mulțumesc pentru completări, în Crovul Medved am găsit, de asemenea, câteva tăuri, nu și fântâna la care faci referire. Nu stăteau caii acolo de fraieri, oricum! Fântâna de care amintesc eu în jurnal e în Poienile Porcului și cred că apa e potabilă.
Am văzut și eu pe track-ul GPS poteca ciobănească din șaua cu fereastră, dar în teren nu am găsit intrarea pe ea.
O să țin minte recomandarea de a lua o masă la restaurantul din Poiana Țăsnei pentru când voi reveni în masiv Carpati.org

Christina, zona de care amintești m-a fermecat! Cu siguranță plănuiesc să revin, eu toamna ies la o tură de dat ora înapoi, iar zona asta e în pole-position pentru anul ăsta Carpati.org Nu știu dacă va fi o tură publică, am cam renunțat la organizat, că e destul de dificil și nu prea am timp.

Cătă, ai dreptate, nu știu cum de nu am sesizat! Într-adevăr, Gogu e în dreapta, mi-a fost greu să îl recunosc din profil, pentru că întorsese capul după dragonul acela înaripat din colțul fotografiei!

Mihai, chiar m-ai făcut să-mi doresc să ajung și pe vârful lui Stan! Și, da, am de gând să merg și pe creasta crenelată de deasupra crovurilor.
Cât despre bocanci, nu mai vreau gore-tex! Caut ceva de piele cu cât mai puține îmbinări, dintr-o bucată de e posibil. Dați cu ceară nu prea mai respiră, dar e de preferat să transpir decât să merg fleașcă la picioare zile în șir.

Dodo, păi trebuie neapărat să mergi în crovuri! Nu știu cât îți va lua traseul, pe panoul din Piatra Pușcată scrie că se fac 9-10 ore, dar merită pentru că e ceva unic în țară.
Să știi că liliacul era înflorit săptămâna trecută, când am fost eu (am urcat vineri și am coborât sâmbătă, 27-28 mai a.c.). Cred că îl mai prinzi în floare dacă pleci în weekend Carpati.org

Cu bine!


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 3 iunie 2016 - 19:21  

madalinp24
madalinp24
Caraba
 
7
Cristi, mi-a placut jurnalul tau. Carpati.org Felicitari!

Pot spune ca l-am simtit aproape. Ca spatiu, mai ales. Ca timp putin, dar putin, intarziat. Cu o zi inainte, joi 26 mai 2016, am facut si eu acelasi traseu. Deci am fost aproape. Ne-a despartit doar o zi. Carpati.org

Eu l-am facut dintr-o singura bucata pentru ca nu aveam mai mult timp, joi noaptea trebuia sa ajung in Craiova.

In rest a fost cam la fel. Cu turma de oi eu m-am intalnit in Crovul Mare, cainii coborau in viteza cumva din dreapta atunci cand eu ieseam din chei. Si pentru nu vroiam sa le dau binete am tinut-o tot inainte, ratand urcarea directa spre celelalte crovuri. Mi-am dat seama de asta abia dupa vreo jumatate de ora. Dar nu regret pentru ca era chiar idilic traseul in continuare pe crucea rosie. M-am intors apoi direct pe curba de nivel, balaurind un pic pe creasta din stanga crovurilor. Dar a fost frumos. Carpati.org

Iar apoi am mers, cand prin crovuri cand pe creasta din dreapta lor, pentru privelistea Muntilor Cernei. N-am avut treaba cu marcajul, nu l-am cautat si nici el pe mine. Ne-am intalnit doar la iesirea din crovul Medved. Iar coborarea in Crovul Medved am facut-o ca si tine pe grohotis. Dar am avut vointa si am mers pe curba de nivel si prin paduricea care insotea creasta pana nu s-a mai putut si mi-am dat seama ca totusi curba de nivel nu se continua pana la capat si tot trebuia sa cobor.

In ceea ce priveste urcarea pe Pietrele Albe, desi se poate face foarte simplu fara marcaj, am urmat cu usurinta punctul galben, care te duce sus pe un traseu destul de economic. Asta daca ai chef sa te uiti dupa el.

De aici incolo am prins si cateva picaturi de ploaie. Nu multe. Iar la coborarea de pe varf spre Poana Tasnei am avut aceeasi nelamurire ca si tine. Eu stiam ca trebuie sa merg in dreapta spre Valea Cernei si drumul ma ducea tot in stanga. Dar a fost bine pana la urma.

Seara am avut parte si eu de putin jogging pe sosea de la Motel Dumbrava catre intrarea in Cheile Tamnei unde lasem masina. In 50 de minute nu a trecut nici o masina in directia dorita. Apoi am avut noroc si am mai scurtat drumul.

Cam asta a fost la mine…

Si o ultima intrebare. Esti sigur ca pe Mutu si Gogu i-ai adus cu tine si iti apartin? Ca parca m-am intalnit si eu cu unii d-astia cu semnalmentele lor. Si am mers impreuna ceva bucati de traseu. Da’ la mine erau mai multi. Mult mai multi. Carpati.org Si am scapat tare greu de ei.


Luni, 6 iunie 2016 - 16:23  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
8
Salut, Mădălin!

Asemeni ție, și mie îmi place să citesc un jurnal dintr-o zonă în care am fost de curând, deși acest lucru se întâmplă extrem de rar în ultima vreme Carpati.org

Citind comentariul tău, m-am bucurat să aflu că a mai fost cineva pe același traseu, cum de altfel mi-ar plăcea să aud că au fost și alții în urma citirii acestui jurnal Carpati.org

Față de tine, eu am avut mai mult timp la dispoziție și eram și mai obosit după drum, a.î. chiar dacă traseul se poate face într-o singură zi (mai ales în sensul în care l-am abordat noi), am preferat să rămân o noapte sus în crovuri. Cred că mi-ar fi părut rău dacă aș fi coborât în aceeași zi.

Referitor la traseu, nici eu nu țin să merg întotdeauna pe marcaj, sunt zone pe unde nu e potecă marcată care sunt cu mult mai spectaculoase. Am amintit de marcaj pentru cei ce vor să meargă, să știe ce întâlnesc în teren și să nu se aștepte să găsească întotdeauna ușor traseul.

La coborârea în crovul Medved, eu aș fi vrut să țin creasta aceea prin pădurice, dar așa cum ai spus și tu, la un moment dat am văzut că și ea coboară și nu avea rost să îmi rup picioarele pe acolo zadarnic Carpati.org

Îți mulțumesc pentru mesajul cuprinzător, mi-ar plăcea să primesc astfel de comentarii la fiecare jurnal! Se pare că tu erai pe traseu când eu stăteam cu un ochi pe prognoză și altul pe ceas (să se termine programul la serviciu și să pot evada!) Carpati.org iar eu eram în traseu când tu depănai amintiri minunate Carpati.org

Ture faine și... multe nebunii frumoase în continuare!


Comentariu modificat de autor!

Luni, 6 iunie 2016 - 21:07  

superdenisa
superdenisa

 
9
Super fain jurnalul, m-am distrat copios, e si asta un tip de literatura pe care il descopar si eu odata cu muntele.
Nu prea stiu ce sa spun despre drumetiile solitare, mi se par provocarea suprema... cred ca trebuie sa fii si un pic mizantrop, eu sigur nu as rezista la asa ceva, te admir!


Joi, 23 iunie 2016 - 22:16  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
10
Hi hi, ce bine îmi pare că te-ai distrat! Aș vrea să public zilele astea și partea următoare, cu Cernei. Sper să îți placă și asta, deși e fără prieteni imaginari Carpati.org

PS: Și eu te admir pentru modul în care ți-ai făcut intrarea pe site, bun-venit! Carpati.org


Vineri, 24 iunie 2016 - 11:18  

bogdan.t
bogdan.t
Coarda
 
11
Fain! mi-a placut!


Vineri, 24 iunie 2016 - 22:19  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0928 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org