Cu ochii tai si cu ochii mei - Muntii Bistritei 1-3 mai 2009 (Muntii Bistritei)

 

Rasare ca o poveste si tura noastra în Muntii Bistritei; a fost o poveste frumoasa, grea dar frumoasa, cu dificultăti acceptabile dar si cu spectacole pe masura.

As vrea sa ies, sa ma strecor din poveste si sa stau pe ganduri amintindu-mi de privilegiul de a putea urca si merge pe munte.

Si ma gandesc la acest lucru de cand merg pe munte. Dar nu mi-l aduc aminte. Nu mi-l aduc aminte intotdeauna. Zboara gandul undeva in vazduhul lumii mele.

As vrea sa-i povestesc aceluia care nu are picioare sau celui care e tinutit cu trupul intr-un scaun cu rotile, as vrea sa –i spun omului care se chinuie sa paseasca corect, asvrea sa-i povestesc celui care nu mai are maini sau celui bolnav de zeci de ani de zile, as vrea aici sa-i povestesc si celui sarac , amarat care este de fapt o victima a indiferentei mele;as vrea sa le povestesc batranilor mei dragi din azil care au anchilozate picioarele dar si copiilor din orfelinate care nu au vazut mai mult decat orasul . As vrea va povestesc si voua copiilor care nu ati aparut la viata si ati murit din cauza indiferentei si voua parintilor care nu aveti posibilitati materiale.

Voua , celor care reusesc sa citeasca dar nu reusesc sa mearga la munte as vrea sa va povestesc despre Muntii Bistritei si despre frumusetile de acolo.

Asa ca impreuna cu prietenul meu Vasile voi urca pe muntii Bistritei. De fiecare data cand ma vad cu Vasile, il zaresc straduindu-se sa meargasi sa-mi vorbeasca si atunci il strang in brate dupa ani si ani de zile, ni se lumineaza la amandoi fata si tot el ma intreaba: C-e m-a-i f-ac-i?

Vasile, niciodatănu ti-am povestit pe unde am fost pe unde am urcat, dar iata ca a sosit ziuasa iti povestesc de muntii nostri.

Undeva intr-un loc departe de lume exista un rau care se cheama Bistrita si care isi alege drumeag din vremuri indepartate, cale de sute de kilometri. Bistrita izvoraste dintr-un un iezer caci asa i se spune la micul lacusor de sub varful Gargalau din muntii Rodnei. Bistrita isi croieste drum usor pe langa pasul Prislop, prin Carlibaba , Iacobeni , pe langa Muntii Suhard , trece pe langa Vatra Dornei si coboara drept prin tara Dornelor printre niste muntifantastici: de o parte se afla Giumalaul cu Raraul, pe de alta parte Muntii Bistritei si Muntii Calimanii in spatele lor. Bistrita curge navalnic si preumbla Muntii astia a Bistritei tocmai pana da de Muntii Stanisoarei si de apropierea Masivului Ceahlau. Acolo intre Giumalau Rarau si Muntii Bistritei se afla o insula creata de Bistrita numita Zugreni.

In zilele de inceput de mai se anuntasera ploi si ninsori in Tara Dornelor. 40 de viteji din toata tara se asezara la drum pentru a ajunge in Zugreni si a urca pe Bogulin si pe pietrosul Bistritei si pe creasta Bistritei si apoi sa coboare undeva departe inspre muntii Calimani.

Am ajuns la Zugreni, Vasile, ne dam jos din microbuzul lui Petrica si impreuna cu ceilalti baieti ne pregatim de urcat. Uite e deja ora 13.30, ne adunam cu totii aici , sunt si prietenii nostri din Galati siBraila si din Bucuresti, sunt si prietenii nostri din Cluj si prietenii din Iasi si din Vatra Dornei si din Bistrita si din Piatra Neamt si din alte localitati, toti suntem gata cu rucsacii in spinare. Plecam, Vasile? Plecam Claudiu. Drumul e plimbare pana la haitul de peste Bistrita, aici Vasile coboram usor , cu grija pe balustrade astea de fier, stiu ca e greu, trebuie sa te tii cu amandoua miinile de peretele sub care Bistrita curge vijelioasa. Incet , e bine, e stramt dar e bine, nu poti sa te uiti in jos, ti se poate face frica, si asae greu cu rucsacul in spinare. Uite ca am ajuns in capat si ne asteptam unul pe altul sau o luam inainte. Numai bine ce am scapat de baraj si vine urcusul greu, mergem un pic in patru labe dar in pozitie verticala, e placut si incepem sa simtim adierea padurii. Asa pret de vreo 3 ore mergem in padure, noi Vasile ramanem un pic in urma cu prietenii nostri din Galati ,Braila si Bucuresti si cu domnul Costel si rucsacul lui. Ajungem spre creasta dar urcusul e vertignos. Ici pe colo zarim Bistrita undeva unduindu-se sub noi . Mai sus tot mai sus, incepe sa simta mirosul crestei Vasile, parfum de iarba uscata de iarnatrecuta iar cerul e un pic cu nori dar placut, nu ploua .

 

 

 

Uite incepe sa se vada Giumalaul peste drum de noi si alaturi Raraul cu Pietrele Doamnei apare ca o citadela , ca o catredala gotica, ca Notre Dame cum spunea o prietena. Eu zic ca seamana un pic mai mult cu catedrala din Reims dar e frumos si Notre Dame-ul nostru din Bucovina. O vezi Vasile? Da, e acolo sus si sub ea lin sta de veghe Piatra Soimului, cu un profil de acvila sau de capcaun. De acolo de pe Piatra Soimului cand o sa mergem impreuna pe Rarau , ne vei vedea tot pe noi pe Pietrosul Bistritei. Apoi Giumalaul e un vrednic strajer in stanga Raraului si daca ne incordam ochii de vultur vedem si crucea de pe Giumalau.

 

Urcam , urcam , si dam de zapada si de Liviu care coboara grabit spre Zugreni. Cat mai e pana la Bogulin , il intrebam noi, eu am facut un sfert de ora la coborare , ne spune el. Cam jumatate de ora mai aveti , dar noi , grozavi de tot, zicem ca-l dam gata repede tot intr-un sfert de ora. Zapada ramasa de cateva saptamani ne anunta ca avem treaba la urcat. Ne asteptam unii pe altii si creasta incepe sa fie frumoasa.

 

Ici colo vedem Bogulinul dar si prietenii nostri ce se aflau la o distanta frumoasa. Noi astia mai inceti mai stam si vorbim, mai facem o fotografie, mai filmam, ca avem ce filma. Dupa ce ne-am incantat ochii cu privelistea de pe Rarau e timpul sa privim imparatiile Dornelor , Calimanilor, Suhardului si a muntilor Rodnei undeva in capat. Ousorul din Dorna Candrenilor ne cheama la el zburand, ai vrea sa zbori Vasile, sa plutim asa intr-un zbor pana pe Ousor. In spatele lui vezi acolo, departe tare , de acolo unde se vad piscurile alea inalte, de acolo izvoraste Bistrita, aproape de varfurile alea trei, Rosu, Ineutul si Ineul. Gargalaul e undeva in spatele lor.

Soarele incepe sa paleasca si noi Vasile ne miscam incet printre stanci, mai luam si un bolovan la vale printre copaci. Suntem pe la 1700 m inaltime si creasta e unica , nu se poate compara cu nici o creasta din lume, oare chiar pe acolo mergem, pe acolo urcam? Pe acolo coboram Vasilica? Zapada topita si stanci serioase ne pun la incercare pana pe Bogulin unde facem un popas profitand de razele de soare divine ce se scurgeau cu bucurie printre nori pe pamant , in tara Dornelor. Vis peste vis, film peste film, imagini peste imagini, cerul se deschidea si ne facea primirea peste acele locuri de poveste.De pe Bogulin am luat-o la vale si apoi la deal tot pe creasta, printre stanci , zapada si feerii pana pe Pietrosu. Deseori m-am intrebat cum e pe Pietrosu, Vasile dar sa-ti spun sincer nici acum nu stiu ce sa spun . Ba stiu, e fantastic, e curat, e uitat si regasit , nu mai culmea aceea neagra privita din Chiril sau de pe Piatra Soimului , eu un adevarat varf printre ceilalti varfi. Da Ceahlaul pe unde o fi? E departe, cu prietenii lui Muntii Stanisoarei.

 

 

 

In vale intr-o poiana pe o sa , stateau prietenii nostri cei mai harnici. Noi eram sus si vorbeam cu ei. Ne auzeau si soarele incepea sa isi faca specatacolul de culcare. Am coborat in poiana si am vazut apusul undeva inspre Muntii Suhard si Muntii Rodnei, fratele soare a adormit ca un vulcan aprins. Si muntii i-au tinut plapoma.

 

Unii din noi, Vasile , tu si cu mine si cu alti baieti am inceput sa cantam de bucurie sau mai bine zis sa incercam sa cantam, apoi ne-am pus si frontalele si am coborat pana cand am dat de o parte din ceilalti prieteni intr-o poienita . Au fost buni tovarasii nostri si ne-au asteptat si ne-am grabit spre locul unde sa punem corturile, am mai mers un sfert de ora jumatate de ora si iata-ne pe intuneric acolo unde deja poiana devenise catun. Intuneric vorba vine ca aveam frontale si luna era plina iar cerul lacrimi dantele. Mila venita de susera noaptea aceea, Vasile. Mila adica miere si lacrima cum spunea mai demult un intelept. Si avea dreptate Nechifor Crainic , Dumnezeu ne aranjase cerul cu puzderia de stele. Noi ? Trebuia doar sa –l privim.

Plin de corturi. Hai Vasilica sa facem cortul cu Petrica si cu Bogdan, in cortul nostru noname pe care l-am botezat “Mă mut!” Dintre toatre corturile cu insemne care mai de care al nostru era cel mai frumos.

Pana la culcare ne-o inghetat frigul in oase asa ca ne-am cinstit aproape toti cu tuica de la unchiesii nostri din livada si am imbucat si ceva mai mult. De dormit noi am dormit bine Vasilica, desi au fost -5 grade sacii nostri de dormit au facut fata, iar cortul lui Petrica a fost exceptional , nu prea a facut condens si a fost destul de placut in el. Cum iti e? Ti-e frig. Nu mi-e frig, Claudiu dar pentru mine e prima noapte la cort .

 

Dimineata, cerul senin, si hai Vasile , sa mergem oleaca sus pe culmea de deasupra poienii, uite Calimanii plini de zapada , uite-i si pe prietenii nostri care ies incet incet din corturi, pe unii din ei ii mai trezim si noi cu vorbaria noastra, ce sa-i faci daca suntem guralivi. Ii imbunam cu dulceata de nuci din camara (camara teleportata prin bunatatea prietenei noastre Sasha) si pornim pe la 10 sub cerul cristalin care treptat incepe sa fie acoperit de nori, pornim pe la orele zece pe traseu.

 

Incet incet , dam de branduse , de poieni si incepe sa fie lapovita si apoi ninsoare. Incepem sa cantam colinde (Ninge pe Moldova ninge, cu luceferi si cu zmei...)si imbatati de fulgii de zapada nu ne mai saturam de branduse. Unde mergem? Nu mai conteaza , unde vedem cu ochii si cu inima, spre locuri neintalnite, neumblate si nemai vazute. Ninsoarea se transforma in ploaie, dam de urme de urs , mistret si chiar de lup si de gainuse salbatice, uite-o pana , hai sa o luam ca o amintire, cine stie ce dragoste o fi fost in poiana asta.

 

Ploaie mocaneasca ne da Cel de Sus si o parte din prietenii nostri se despart de noi si se duc spre Vatra Dornei. Noi, Vasile mergem inainte? Mergem , daca nu mai poti , ne hodinim, inca 5 kilometri ne mai spune Mihai, cel care ne-o adus pe aici pe aceste locuri. Inca 5 , inca 5 si locurile par si mai frumoase prin ploaie, branduse, garduri, fanete, si intr-un final ajungem la manastire. Noi astia mai lenesi Vasile ramanem aici si multumim gazdei noastre maicuta Ecaterina pentru ospitalitatea ei de a ne gazdui la Manastirea Piatra Taieturii. O parte din noi se retrag mai in vale, la corturi.

 

Of Vasile cand am dat de soba nu prea ne-o mai venit sa plecam, si cum sa plecam daca au fost si voiosie , si glume si vin bun in camera? Coltunasii de la manastire au fost foarte buni, bopgdaproste pentru ei. 3 camere am ocupat, 3 sticle de vin am avut. Si am stat si la slujba de la manastire, am pus si ceaiurile toate ale noastre la un loc de o iesit un ceai minunat. Am pus si supele din plic la un oloi mare cat Ousoru si ne-am degustat nemaipomenit. Afara , in afara de manastire nu prea veadeai nimic in seara aceea din cauza ploii. Dar de dormit am dormit bine ,majoritatea in saci de dormit, incantati de glume , snoave si grai placut.

 

Hai Vasile , scularea ca-i dimineata si s avedem ce–i afara. Afara , minunatie, norii se datusesera la o parte , creasta Muntilor Bistritei se vedea undeva departe, hat spre rasarit, iar pasarile incepusera concertul de ora 6 ,semn ca va fi o zi frumoasa foc. Norii veneau repejor la 1500 de metri, acolo unde poposeam noi. Un pic de slujba , un pomelnic lasat la maicuta cu multe multumiri si plecam Vasile in batai de toaca si clopot. Fermecator suna in toate vaile dintre munti ecoul lor si ne anunta ca e duminica.

 

Coboram in vale de-a lungul stalpilor de inalta tensiune si ajungem la prietenii nostri care au dormit cu cortul in vale. Inca olecuta sau mai indata vorba Bucovinei mele dragi si ne nimerim in centrul satului Panaci .

 

Ai bea o bere Vasile? As bea o bere dar as manca si o inghetata. Pai numai una?

Pana la urma cred ca o fost bune patru toate. Si merge si o afinata ?

Dar de ce sunt Muntii Bistritei pe aici? Doar Bistrita trece pe langa o multime de munti, pe langa Suhard, pe langa Rarau, pe langa Giumalau, pe langa Ceahlau, pe langa Muntii Stanisoarei sau Muntii Neamtului! ma roade nerabdator Vasile.

Tu ce crezi Vasile?

Eu cred ca aicio ramas dragostea Bistritei , la locurile astea salbatice, acolo unde poate o fost mai greu, la vechile Toance, la satele astea rupte de lume, la oamenii astia si mai ales la Muntele asta colturos , impadurit si neprietenos la prima vedere. Si ce o fi gasit la el Vasile?

Ce am gasit si noi- mi-o raspuns , oprindu-se apoi brusc din vorba..

Incheiem calatoria in Vatra Dornei si apoi fiecare la casele noastre.

 

Ti-o placut Vasile?

Nu mi-o placut !- raspunse sugabat Vasile, in drumul spre casa. Apai data viitoare nu te mai iau. Sa ma iei Claudiu, pentru ca eu aidoma ca Bistrita din povestea voastra nu am vazut niciodata cerul asa de aproape ca acum. Sa ma luati voinicilor si data viitoare acolo unde mergeti voi, prin povestile voastre, prin visele voastre si prin darurile care ni le trimite Cel de Sus.

 

Imi dau lacrimile si ma gandesc din nou ca... daruind vei dobandi. Cerul, muntii , salbaticiunile, crestele, razele soarelui, stelele cerului, caile de aur de sus sau de jos. Totul devine aur prin ochii tai Vasile, prin privirea si prin gandurile celor care nu pot sa mearga pe munte. Si muntele devine mai valoros sau devine ce este el: munte. Respectat, iubit, daruit. Cu ochii tai si cu ochii mei. Cu ochii nostri de povestitori din Muntii Bistritei.

 

 

 

 

Imagini: Tudor Ghioc (multumesc Tudor!)

Un filmulet indraznet il gasiti la adresa:

 

http://transfer.haipemunte.ro/nrclick.php?url=download.php%3Ffile%3D02-07-2009+Bistritei+BsiW.wmv

Joi, 2 iulie 2009 - 00:49 
Afisari: 4,998 


claudiuiasi