Cu bicicleta pe munte - Valea Doftanei si Pasul Secaria 985m (Muntii Baiului)

     Jurnalul se adreseaza iubitorilor de ciclism, carora le place sa imbine mersul pe bicicleta cu muntele, cu peisajele spectaculoase, cu serpentinele stranse, cu efortul sustinut, cu adrenalina indusa de viteza, cu indreazneala tineretii, cu determinarea si refuzul de a ceda, cu atitudinea adecvata acestui sport...

---

    

    Cum stau in Bucuresti, deci departe de munte, nu imi vine prea la indemana sa urc bicicleta in tren, sa ma fatai la urcarea pe usilea alea inguste ale trenului, sa

ma-nteleg cu nasul, sa ma-nghesui cu bicla pe coridor astfel incat sa ating pragul maxim de suportabilitate a babelor, si alte d-astea. Asa ca n-am fost de multe ori cu bicicleta mea pe drumuri de munte. De fapt aceasta este prima mea tura la munte pe doua roti.

    

    Asta nu inseamna ca sunt un incepator in arta ciclismului. Bicicleta mea a strans deja peste 4000km parcursi masurati cu vitezometrul. Si inca tine, desi e un amarat de DHS facut pentru oras, fara suspensii.

    Plimbarile de peste 40km pe bicicleta nu sunt o raritate pentru mine, sunt chiar foarte dese. Am ceva antrenament asa ca asteptam doar o ocazie sa ies cu bicicleta mea la munte. Ocazia s-a ivit din partea unchiului meu, Dan, care avea un transport de dus in Valea Doftanei cu o camioneta. Ocazia perfecta: loc berechet unde sa pun bicicleta, iar pretul excursiei - moca. Nu puteam refuza asa ceva. 

    Asa ca in dimineata zilei de sambata, 24 octombrie, ma prezint la o ora matinala in zona Semanatoarea si incarc bicicleta in camioneta unchiului. Eu as fi pus-o cum s-ar fi nimerit, dar Dan este expert in arta impachetatului si a legat bicicleta atat de bine ca sa vrei s-o scoti si n-ai mai putea. Cu asa o legatura n-aveam nici frica hotilor, daramite a drumului lin de pe DN1.  

 

   La ora 8 se da plecarea. Ocolim frumusel pe centura, pe la Chiajna. O ceata densa acoperea drumul si astfel n-am reusit sa vad muntele de gunoi de la groapa Chiajna. Am auzit ca e un munte veritabil, cu o inaltime considerabila. Poate ca in curand va fi marcata inaltimea sa si pe harti. Si e trist... Daca am incepe sa reciclam mai mult n-ar mai fi nevoie de atata poluare...

   Ceata era destul de deasa, iar Dan spune ca ar fi riscant sa merg pe un drum de munte in conditiile astea. Eu sunt optimist si pun mare baza in prognozele meteo detaliate pe care le studiez mereu. Stiu ca ceata coboara in zonele joase de campie in anumite conditii, iar la munte este senin. Si in ziua aceasta sunt acele conditii.

   Continua sa mearga ca unsa masina si nu peste mult timp trecem de comuna Romanesti. Si ca sa vezi: ceata dispare ca prin minune! Waw ce fenomen! Chiar si eu sunt uimit: cu 2 km in urma era ceata de nu vedeai la 100m si acum cerul este senin fara urma de nori. Arunc o privire in urma si vad o priveliste fantastica, cu un zid de nori care atingea pamantul, ceea ce era chiar ceata din care iesisem. Uluitor fenomen!

   Traversam rapid si Ploiestiul, care era neasteptat de liber pentru o zi de sambata cand tot bucuresteanul pleaca cu catel si purcel la munte. Inca de la iesirea din Ploiesti se vad muntii Bucegi foarte frumos, asa cum nu i-am mai vazut niciodata pana acum: fara pic de nori pe langa ei. Spre dreapta se vede in departare pret de cateva minute chiar si Varful Gropsoarele-Zaganul 1883m din Ciucas. N-am cum sa ma insel, cunosc silueta muntelui acesta dintr-o mie.

   La intrarea in Campina iesim de pe DN1 si intram in oras, apoi ne incadram spre directia Valea Doftanei. Mergem inca vreo 20km pana cand incepe sa se vada barajul Paltinul. Gata, stop, aici ma downloadez eu. Am tras pe dreapta, am coborat bicicleta si pe aici mi-i drumul. Dan pleaca mai departe cu masina iar eu raman singur pe drum, exact in stilul in care imi place mie. Ramane ca peste vreo 5 ore sa ne intalnim din nou in zona barajului Paltinu, Dan neavand semnal la mobil in zona unde se duce, zona Pasului Predelus.

   Singur pe drum:

    De abia astept sa-mi incerc rezistenta pe serpentinele soselei care urca pana sus pe baraj, adica 98m diferenta de nivel in 1,3km, pe o panta medie de 7,5% si maxima de vreo 12%, o catarare pura pe toata distanta, fara vreo portiune de plat.

    

    Imediat ce trec podul incepe catararea de la barajul Paltinu:

---

  Acum, ca o paranteza, voi prezenta notiunea de ,,panta" a unei sosele:

  Sa luam de exemplu desenul urmator, unde este reprezentata o portiune de sosea in panta:

 

     Pe scurt, panta unei sosele e raportul dintre diferenta de nivel si distanta parcursa pe sosea, totul inmultit cu 100.

    Pe romaneste, de exemplu, 7% panta inseamna ca la 100m parcursi pe sosea urci 7m pe verticala.

    Daca panta este intre 0-4% e considerata de dificultate mica, 4-7% dificultate medie, 8-10% dificultate mare, iar peste 10% dificultate foarte mare. In general NU se construiesc sosele cu panta peste 20%!, chiar si 15% fiind o panta la limita superioara a unei sosele.

---

    Acum am lamurit cum sta treaba cu inclinatia unei sosele. Catararea de la barajul Paltinu incepe lejer, cu o panta de vreo 4%. Eu incep sa urc increzator in fortele mele si nu schimb vitezele cum ar trebui, ci tin lantul pe foaia a doua si pe penultimul pinion. Prima serpentina este usor de trecut, dar mai departe panta devine epuizant de mare, trece lejer de 8%. In continuare pedalez pe aceeasi viteza. Urmatoarele doua serpentine cresc exponential in dificultate si panta ajunge la 12%. Pfua! Mai greu decat m-as fi asteptat. Incep sa respir din ce in ce mai rapid dar urc in continuare. Nu peste mult timp sunt nevoit sa schimb pe foaia cea mica dar tot e greu urcusul. Imi dau seama ca am fortat prea mult la inceput si acum nu mai am suflu, dupa 1km parcurs din catarare. Sunt nevoit sa ma opresc cateva minute sa-mi trag rasuflarea. Apoi pornesc iar si merg usor cu 8km/h (am vitezometru pe bicicleta), pana pe baraj. Am reusit! Am trecut de prima catarare a zilei.

  Catararea de la Barajul Paltinu:

      Cateva minute stau sus pe baraj si admir peisajul. N-am facut poze pentru ca un afis spunea ca fotografiatul este interzis, barajul fiind obiectiv militar de mare importanta. Un lucru e sigur, barajul e impresionant prin marime!

      Dupa pauza de admirat peisajul, pornesc din nou la drum sa inconjor lacul Paltinul, pana in localitatea Valea Doftanei, de unde incepe urmatoarea catarare pe care vreau s-o fac, Pasul Secaria 985m.

     Drumul care imconjoara lacul este foarte placut, renovat de curand, si cel mai important, mai mult coboara decat urca. Prind aici viteze de 30km/h. Cei 7 km pana in Valea Doftanei fug rapid pe sub mine.

     Aerul curat, cerul senin si placerea de a pedala imi ridica moralul si ma fac sa ma simt foarte bine inainte de a doua catarare, Secaria. La putin timp dupa intrarea in Valea Doftanei se face un drum la stanga si un indicator ,,Secaria - 4km". De aici incep sa urc din nou.

        Urcarea incepe brusc cu panta de 10%. Schimb pe cea mai mica viteza pe care o am si da-i da-i da-i... da-i da-i da-i... Greu la deal! Dar e frumooos! :D

Stiu de pe Google Earth ca soseaua urca numai in serpentine, ceea ce imi place cel mai mult.

   

       Cu ajutorul GPS-ului am stabilit profilul catararii, pe care l-am facut pe calculator sub forma de grafic. Pasul Secaria il voi pune si pe www.climmbybike.com, probabil cel mai bun site de catarari montane, in curand.

       Inceputul catararii:

        Castig rapid altitudine:

  

    Serpentine pe o panta foarte abrupta, minim 13%

       Merg ce merg si dupa 500m panta e atat de mare ca nu mai pot sta pe bicicleta. Asa ca ma dau jos si imping.

     

      Soseaua urca in continuare si intra in padurea de mai sus de sat: 

      Cu cat urc mai mult cu atat peisajul se ghiceste mai frumos:

     Incerca sa pedalez pe oriunde pot, asa ca pantele de 6% sunt bine venite.

Am uitat sa spun ca soseaua aceasta nu o ulita a satului cum s-ar crede, ci e un drum judetean care strabate muntii Baiului si ajunge la Comarnic.

    Soseaua este in stare foarte buna si este putin circulata:

      Dupa ce iese din padure intr-o larga poiana, soseaua se mai indulceste si panta devine accesibila. Aici e plasat si un panou ca ai ajuns in Secaria, desi primele case sunt la 4km distanta, nici macar n-am trecut de varful catararii. Dar aici e hotarul satului, care nu include numai case, ci cuprinde si terenurile din jurul vetrei satului. 

       In sfarsit, dupa 45 min de urcus, se vede varful catararii. Super! Am trecut cu bine si de a doua catarare.

    

       Peisajul e foarte frumos de aici de sus! Dar nu stau mult sa-l admir, vreau sa cobor in satul Secaria si sa urc din nou aici. Il voi admira la intoarcere.

      Satul Secaria vazut de sus:

     Incepe coborarea spre Secaria. Eu nu mai am de mult frane bune la bicicleta asa ca se anunta o coborare periculoasa. Trebuie sa franez cu mult inaintea curbelor, practic merg mereu cu franele apasate. Cu toate aceste prind 43 km/h.

     In nici 5 minute ajung in sat, parca m-am teleportat. Si continui sa cobor pana in centrul satului, in cel mai jos punct al sau, podul peste raul Secaria. E clar cel mai jos punct al soselei, raul Secaria adunand toate paraurile din zona, deci legile fizicii spun ca se afla cel mai jos.

      Bicicleta pe podul peste Secaria:

      Mai departe soseaua incepe sa urce zdravan spre Comarnic. Eu insa fac cale intoarsa spre Pasul Secaria. Asa macar stiu ce ma asteapta, si nu e deloc usor.

       A treia catarare, Pasul Secaria dinspre satul Secaria 

   

    O data cu ultimele case ale satului incep si serpentinele:

  

     Acestea sunt serpentine adevarate, cum scrie la carte: curbe de 180 grade in urcare!

   

      Panta este dura, dar se poate urca. Aici ma ambitionez sa urc pe bicicleta pantele de vreo 8% inclinare.

     In unele portiuni soseaua e in reparatii, dar se poate trece usor si cu masina pe aici:

      

      Mi-am intrat in ritm si urc mai bine ca pana acum, castigand rapid altitudine:

      Varful catararii in departare:

        A durat mai putin catararea din Secaria pana pe varf decat cea din Valea Doftanei. Mi-a luat 25 min.

      

      Soseaua pe care am urcat si Secaria:

     

      Un moment de ragaz pe varf. Aici ghidonul bicicletei mele, cu claxon si vitezometru:

      Ca sa vad mai bine peisajul, o iau in stanga pe un drum de pamant care urca pe langa releele de telefonie, pana intr-o poienita.

      Initial am vrut sa urc pe Varful Secaria care se vede in poza de mai jos, dar pana acolo trebuie sa treci printr-o cariera de piatra si paznicul de acolo nu m-a lasat. :( Fara bicicleta gaseam eu o cale sa ocolesc cariera prin padure, dar asa nu am putut atinge varful de vreo 1200m.

       Totusi am urcat pe pajistea de langa relee, unde am gasit o surpriza: pamantul fusese inlaturat, pregatindu-se probabil o constructie, si mai ramasese doar un pinten de pamant de 3m inaltime:

       Bineinteles ca m-am catarat pe el :))

       Peisajul este foarte frumos, merita sa urci din Valea Doftanei pana aici, fie si pe jos sau cu masina.

     Se vede in departare si Vf Ciucas. In plus se vad Mtii Baiului, Grohotis, Vf Neamtului 1923m. Frumos peisaj, fumoasa zi!

      Poza artistica cu bicicleta si muntii pe fundal:

       Cum se vede nu-mi pregatisem bine bicicleta pentru munte. N-am avut timp sa scot portbagajul, aripile si cric-ul. As fi usurat astfel bicicleta cu cateva kg importante cand urci pe munte.

      Stalpii de telefonie si Vf Secaria: (da, stiu, cine a dat denumirile pe aici a cam suferit de lipsa de imaginatie, totul se numeste aici Secaria :)  )

       Cobor pe pamant pana in Pasul Secaria si ma pregatesc de coborarea periculoasa. Resetez vitezometrul la 0 ca jos sa vad parametri coborarii, cum ar fi distanta, viteza maxima, viteza medie, timpul total.

       Incep sa cobor vijelios spre Valea Doftanei. Prima portiune e relativ dreapta, fara curbe, si prind 47km/h. Apoi sunt nevoit sa merg mereu infranat din cauza serpentinelor. Daca dau drumul franelor, bicicleta mea accelereaza instantaneu din cauza pantei abrupte. In curbe am cam 15km/h, pe linie dreapta trec lejer de 30km/h. Si retineti ca bicicleta mea nu e noua. Cu o cursiera poate depasesti 60km/h! 

      Foarte periculoasa coborarea nu e pentru ca soseaua nu e acoperita de pamant sau praf, am aderenta buna, dar necesita atentie in serpentine.

     Ajung foarte repede jos, fara sa pedalez deloc in cei 4km ai coborarii. Am facut fix 9min si 55sec. Si cand te gandesti ca am urcat in 45minute!

     Am avut viteza medie de 23km/h, o viteza medie foarte mare. Adica in medie am mers cu 6,4 m/s. Jos jentile bicicletei sunt foarte incinse de la franele pe care le-am pus, iar sabotii de frana miros a cauciuc incins.

    Foarte frumos a fost in Secaria. Trebuie sa fac o precizare: Pasul Secaria nu este o urcare usoara, nu e o plimbare cu bicicleta. Poate fi urcat, bineinteles, dar trebuie sa ai un minim de antrenament. Sau chiar mai mult! Panta medie pe Secaria este mai mare decat cea de pe Transfagarasan !!

  

    Bun, am coborat cu bine. Acum ce ramane de facut? Sa vad unde este Dan cu masina. Il sun: ...,,abonatul nu poate fi contactat...". Aha, inseamna ca inca n-a plecat din zona pasului Predelus. Mai am timp sa ma plimb, e de abia ora 16:00.

Ce-ar fi sa cobor in Cheile Doftanei? Sunt  la 15 km de aici, dar e mai mult coborare pana acolo, deci ar trebui sa fie usor.

    Ocolesc din nou lacul Paltinul, cobor de pe baraj (am coborat in 3 min 30 sec, desi urcasem in 15 minute). Ma hotaresc sa mai urc o data barajul, si fac de data acasta 12 minute. Am urcat mai rapid, se vede ca aerul curat de munte m-a oxigenat bine. Cobor din nou barajul in directia Cheile Doftanei, la care ajung repede, pedaland cu viteza mea preferata de croaziera, 20km/h.

    

    Cheile Doftanei sunt niste perati vertical de stanca, foarte spectaculosi:

     Ma uit la ei si nu pot rezista tentatie sa ajung pe varful stancilor. Ca eu asa fac: nu pot rezista sa admir un peisaj de jos, trebuie sa-l vad de sus. De aici cred ca e obsesia mea de a ajunge la o altitudine cat mai mare.

    N-am mai fost in zona aceasta. Dar ia sa analizez situatia: sa ma catar direct pe stanci e o absurd, n-am echipament si ce fac cu bicicleta mea. Chiar, o fi existand un echipament de alpinism care sa-ti ingaduie sa iei si o bicicleta cu tine? Escalada cade. Totusi se vede un releu de telecomunicatii in varful stancilor. Asa ca trebuie sa fie un drum pana la el. Trec raul Doftana pe un pod si gasesc drumul, care serpuieste undeva in stanga stancilor si incep sa urc.

      Asta e mai mult ulita de sat decat drum, nu e asfaltat pe toata lungimea si urca cu o inclinatie imensa. Presupun ca peste 18%. Imping bicicleta in sus, nu e chip sa merg pe ea.

     La capatul drumului intru intr-un sat. Ia uite, nici n-am stiut de existenta lui! O iau pe niste ulite in directia in care presupun ca e releul si ajung acolo. Waw, ce priveliste se vede de pe margine prapastiei!

    Aici umbra mea proiectata pe o stanca:

        Prapastia e verticala si imi tremura picioarele daca ma aflu prea aproape de margine: 

    Ma simt ca in elicopter la inaltimea asta! Si nu e doar inaltimea, care nu e atat de mare (61m verticali), ci abruptul stancilor. Parca stai pe acoperisul unui bloc de 21 de etaje si te uiti direct in jos.

     Pe marginea prapastiei:

      Chiar propun ca la viitorul concurs foto de pe acest site sa fie tema: ,,Pe marginea prapastiei". Cred ca ar fi niste fotografii super-spectaculoase, asa ca va rog sa va ganditi si la asta. De abia astept o asemenea rubrica!

     Desi am fost si prin alte locuri, locul acesta de deasupra stancilor trebuie sa fie unul din locurile mele favorite. Chiar merita 100% daca treceti prin zona sa urcati pana aici. Din sosea pana aici se fac maxim 25 min de mers lejer pe jos.

     Il sun din nou pe Dan, si acelasi raspuns: ,,...abonatul nu poate fi contactat..." N-a plecat de acolo, desi e ora 18:00 si incepe sa se intunece.

     Apus de soare:

   

    Se intuneca si eu sunt pe cont propiu. Sa cobor intai la sosea. Se intuneca de-a binelea:

     Jos sun iarasi, dar ,,abonatul nu poate fi contactat". Deja e enervant. Ce ti-e si cu telefoanele astea mobile cand depinzi de ele!

    Sunt doar cu un hanorac pe mine si temperatura scade, se face frig. E toamna doar. Hotarasc sa merg in continuare in jos spre Campina ca sa ma incalzesc.

    Dar n-am far la bicicleta. Sunt intr-o dilema: sa stau pe loc si sa-l astept pe Dan riscand sa inghet de frig, sau sa risc sa merg mai departe. Pornesc la drum, nu pe bicicleta, ci pe langa ea. Am de impins vreo 20km. Pfua! Sper sa ma ajunga Dan cu masina pe drum.

    Merg, merg, merg... Eu singur pe drum... E bezna si dau in toate gropile... Dar merg... Pustietate... Nu se vede nicio casa...

   Il sun din nou pe Dan: ,,...abonatul nu poate fi contactat..." AAAhhh! Imi vine sa dau cu telefonul de pamant!!!

   

    Se face ora 20:00 si nicio stire de la unchimiu. Eu am ajuns, mai pe jos, mai pe bicicleta, la indicatorul care zice ca am intrat in Campina. Da, dar indicatorul e la mare distanta de centrul orasului. Sun din nou: ,, abonatul nu..." Ati inteles ideea! Nasol. Nu stiu ce sa fac: sa incerc sa merg la gara sa iau un tren sau sa astept? Campina e luminata si incep sa merg mai mult pe bicicleta.

   Incurc cateva strazi si mai invart mai bine de un ceas. Mai urla cainii la mine, mai urlu eu la ei... Pana la urma ajung in DN1 si-l sun pe Dan: ,,...abonatul nu poate fi contactat" Deja sunt obisnuit, nu mai dau cu telefonul de pamant.

   E ora 21:10 si nicio veste. Cand suna telefonul. E unchi-miu Dan, a plecat de acolo si se indreapta incoace. In sfarsit! Urc dealul de la intrarea in Campina spre centru spre un loc unde sa-l astept. Si la ora 22 sunt uploadat in masina si in drum spre casa.

   A doua zi, pe 25 octombrie 2009, desi sunt obosit dupa ziua precedenta, am participat la Crosul Loteria Romana, o alergare de 6km, la care am reusit sa iau un onorabil loc 300 din vreo 4000 de participanti.

   Asta a fost tot. Foarte fumoasa tura mea de pe Valea Doftanei. Tin sa-i multumesc pentru asta unchiului meu Dan (dreapta), cel care a facut posibila excursia:

   Sper ca a fost o lectura placuta si un jurnal care va inspira cat mai multi oameni spre miscare si sport. Succes!

   Si inchei cu o rima: La anul, Transfagarasanul! :D

   Carari cu soare! ;)

Sâmbătă, 31 octombrie 2009 - 17:38 
Afisari: 14,244 


draganicimw