Creasta Pietrei Craiului intr-o zi (Muntii Piatra Craiului)

Prefata:

La inceputul lunii mai, tocmai ma intorsesem din Grecia dupa 4 zile de arsita cu un mare chef de munte si am avut norocul sa particip in weekend-uri consecutive in doua ture foarte interesante in Buila-Vanturarita si Macin. Nu mai fusesem in niciunul dintre cele doua parcuri nationale si, chiar daca peisajele sunt diferite, am gasit un element comun – pasajele expuse cu stancarii si catarare. Mai precis: Cheile Cheii si Brana Caprelor in Buila si Cheile Chediu in Macin.

Dupa un asemenea aperitiv, trebuia neaparat sa urmeze si felul principal: creasta Pietrei Craiului parcursa intr-o singur zi! Am mai parcurs creasta in 3 drumetii diferite intre 2007 si 2009 si de atunci imi doream mult sa pot face toata creasta intr-o singura zi.

In mijlocul verii, daca e perfect senin, soarele e nemilos pe creasta si ai nevoie de cativa litri buni de apa ca sa nu te deshidratezi. Speram ca acum din punctul asta de vedere sa am un avantaj; ziua ideala de drumetie pentru mine este cu cer partial innorat si cu un vant usor care te racoreste.

Ca sa fiu sigur ca nu voi avea parte de surprize neplacute, intreb de starea zapezii pe forum si sun la Salvamont si Cabana Curmatura, primind numai raspunsuri pozitive - pe creasta nu mai e zapada, traseul se poate face fara probleme intr-o zi si pe coborarea din Saua Funduri pe versantul estic marcajul e bun. Asta era singura portiune pe unde nu mai fusesem si ma gandeam ca era posibil sa o parcurgem la frontala.

Ok then... Postez tura pe Carpati cu o saptamana inainte de plecarea planificata si astept feedback-ul. Plecarea trebuie sa fie vineri dupa-amiaza, pentru a innopta la Curmatura si a pleca sambata dimineata la prima ora in traseu. Ideea era sa fie rucsacii cat mai usori, fara sifonier si frigider la purtator, pentru ca se va innopta si manca la cabane. Calculez timpii intermediari si estimez ca nu ar trebui sa facem mai mult de 14 ore cu tot cu urcare si coborare din creasta.

Pana miercuri suntem deja 9 persoane, mai multi decat ma asteptam initial. Incepem sa urmarim prognoza vremii care nu se anunta prea roz: intai aud de cer innorat si sanse de ploaie, apoi de grindina si chiar de ninsoare... Ninsoare chiar ar fi fost inedit sa prindem la inceputul verii!

Mi s-a parut ciudat, pentru ca atat cabanierii de la Curmatura cat si cei de la Casa Folea imi spusesera ca vremea o sa fie ok si tind sa am incredere mai mare in ce spun oamenii de munte care sunt chiar la fata locului. Pe langa asta, am mai fost de cateva ori pe munte cand prognoza era pesimista si a fost frumos de fiecare data. Oricum, chiar daca ploua, parca e mai fain sa fii pe munte decat in Bucuresti. Bineinteles ca n-am fi incercat sa facem creasta pe ploaie si il asigur de asta pe un carpatist care imi atrage atentia ca e un traseu greu si lung. Imi promite 2 sticle de sampanie daca reusesc sa fac traseul propus - daca mai aveam nevoie de inca o motivatie a venit tocmai bine!

Pana la urma 5 persoane se retrag si ramanem 4 mohicani hotarati sa infruntam stihiile naturii si sa cucerim toate varfurile pe care le vedem in fata noastra: Vlad (cu care fusesem in turele din Buila si Macin), Laurentiu (coleg cu Vlad in Clubul Alpin Pathos), Alex si subsemnatul.

Avand vineri o zi aglomerata la birou, nu am avut timp de masa de pranz asa ca fac un pit stop la KFC, cu toate ca stiam foarte bine ca deviza la Curmatura e “slow food”... 

Plecam cu masina mea (supranumita 'cea mai tare masina' de Mi si Rodi-k in Buila :D) in jur de 18:00 si, dupa o repriza de ploaie pe Valea Prahovei, o lasam vis-a-vis de parcarea “privata” de la Gura Raului si la 21:00 pornim inspre Fantana lui Botorog.

La izvor facem dreapta pe banda galbena, aprindem frontalele si urcam prin Poiana Zanoaga la cabana, unde ne astepta ciorba de fasole cu afumatura. Cabanierul, dupa cum auzisem, e foarte de treaba si accepta sa ne pregateasca micul dejun pentru 6:30. Il rog frumos sa ma noteze in registrul de cazare ca sa imi pot lua buletinul, pentru ca dimineata l-as fi uitat cu siguranta. Pentru asta puteam sa pun eu pariu pe 2 sticle de sampanie... Mi s-a intamplat in Ceahlau, cand am coborat aproape o ora de la Dochia si a trebuit sa fac cale intoarsa.

Cazarea la Curmatura e 25 lei in camera cu 12 paturi dar noi avem noroc sa fim singuri in camera, scazand astfel proportional riscul de sforaituri.

Dimineata nu putem distinge mare lucru pe fereastra din cauza cetii dar ne bucuram ca nu ploua. Pe creasta nu ai cum sa te ratacesti deci nu o sa avem probleme cu ceata... doar pozele o sa aiba de suferit, dar toti mai fusesem pe creasta inainte asa ca stiam ce panorame se deschid de sus.

La micul dejun intram in vorba cu 2 baieti care vor sa faca nordica si sa coboare pe la refugiul Grind revenind aici. Unul dintre ei are cont pe Carpati asa ca stiau de tura noastra.

La 7:17 incepem sa urcam spre Vf. Turnu - e unul dintre urcusurile mele preferate pentru ca nu are portiuni anoste de padure si castigi altitudine repede. Pe varf ajungem din urma echipa pentru creasta nordica, profit de ocazie si ii rog sa ne faca o poza de grup. In celelalte locuri unde am facut poze de grup am gasit unde sa pun aparatul pe timer, dar aici nu prea aveam un loc mai inalt.

Pana la primul popas de pe Vf. Ascutit poteca trece prin Saua Padinei Inchise (ocolind Vf. Padina Inchisa pe versantul de est prin singura portiune de padure de pe creasta) si peste Vf. Padina Popii. Refugiul de sub Ascutit e in stare foarte buna comparativ cu acum cativa ani.

Mancam fiecare dupa pofta inimii (sandvis-uri, ciocolata, biscuiti, migdale crude, miere cu nuca – opera lui Laurentiu) si cireasa de pe tort o scoate Vlad, care se aprovizionase cu geluri energizante de la Prima Evadare. Imi doneaza si mie unul; e dulceag, nu foarte bun la gust si nu am simtit un efect spectaculos... El a mai luat inca unul mai tarziu si abia atunci a avut un energy boost. Noi sa fim sanatosi!

Dupa ce depasim Timbalul Mare, Alex isi da seama ca si-a uitat telefonul la refugiu si face cale intoarsa; intre timp scoatem harta si analizam traseul de creasta si alte trasee din Crai. Am la mine si un ghid interesant luat din Sibiu acum cativa ani cu cetatea de calcar fotografiata din diferite unghiuri, asa ca avem ce face pana il asteptam.

Observam din ce in ce mai des ca incepe sa ne picure apa din par - ceata e deasa si face condens pe capetele noastre.

Traversam mai departe Saua Calinetului, Varful dintre Timbale si Timbalul Mic, cea mai spectaculoasa zona de pe creasta nordica.

Din cand in cand se mai ridica putin ceata pe versantul de est cat sa pot fotografia mai mult de cativa metri, dar nu dureaza mult si revine.

Intre doua saritori, Alex ne mai povesteste din turele de speologie pe care le-a facut in Mehedinti, Apuseni si alte regiuni carstice si ne explica in ce consta echipamentul de baza necesar - se pare ca nu trebuie neaparat o investitie initiala mare si sincer m-ar atrage si pe mine sa explorez niste pesteri mai putin umblate. Singura mea experienta de speolog wannabe a fost cand am intrat in nivelurile superioare ale Pesterii Ialomitei intr-o aplicatie a scolii de ghizi si mi-a placut. Astept cu mare interes pe viitor o tura de initiere in speologie organizata de Alex in Mehedinti!

Cand am postat tura, scrisesem ca imi voi lua 5 litri de apa gandindu-ma la soarele care te toropeste cand e senin. Pana la urma am plecat de la Curmatura cu 3 litri si jumatate dar n-am baut pana seara decat putin peste 2 litri. Ar fi 2 motive: atmosfera umeda datorita careia nu simti nevoia sa bei mult si sistemul de hidratare proaspat inaugurat, care a facut o diferenta mare fata de bautul clasic din sticla de plastic de pana acum. Am baut mai des dar cantitati mai mici si rezultatul a fost ca m-a tinut recipientul de 2 litri toata creasta. Contrar opiniilor pe care le auzisem cum ca recipientul si furtunul nu ar avea nicio influenta, gustul apei nu e formidabil, dar la 45 lei isi merita toti banii.

Ajungem pe Vf. La Om (sau Piscul Baciului), cel mai inalt punct al Pietrei Craiului - 2238 m. Facem poze cu tablitele indicatoare pe care le gasisem cazute langa stalp si mergem la refugiul din Saua Grindului pentru o noua repriza de alimentare. Aici am vazut in 2009 cel mai mare ciopor de capre negre, cand am innoptat la refugiu.

Lasam in dreapta hornul cu care incepe traseul “La Lanturi” si primul urcus de pe creasta sudica il incepem pierzand marcajul. Tineam minte ca am mai patit asta si prima data cand am fost dar nu mai stiam pe unde era de fapt poteca. Punctul rosu arata 2 directii - si in dreapta urcand inspre Vf. Coltii Grindului si in stanga, pe curba de nivel. Noi o luam prin stanga si apoi trebuie sa urcam destul de abrupt in dreapta ca sa iesim in poteca, insa nu avem probleme respectand regula celor 3 puncte de sprijin si gasind suficiente prize bune.

In continuare avem de departe cea mai spectaculoasa portiune a crestei, mult mai abrupta si accidentata decat pe nordica. Alex are ceva emotii dar se concentreaza si trece fara mari probleme. 

Depasim Coama Lunga, care seamana cu Trapezul Vistea-Moldoveanu si incercam in zadar sa dibuim in dreapta Poiana Inchisa si Marele Grohotis. Ceata nu ne lasa. Avem deci un motiv excelent ca sa ne intoarcem in iulie-august! Eu imi doresc de mult sa campez in Poiana Inchisa - sunt foarte curios sa vad caprele negre venind sa se adape la izvor (stiu ca are debit slab, sper sa nu il prind secat) si sa gasesc celebra iesire in creasta de la ora 2.

In fata, unde incepe ceata, ne astepta cerberul de la trecerea peste Styx...

Moment de respiro

Flori care se cereau fotografiate, in apropiere de Saua Funduri. Stie cineva cum se numesc?

Trecem pe rand de varfurile Lespezi, Pietrei si Fundurilor si la 16:30 suntem in Saua Funduri, de unde vom incepe sa coboram pe versantul de est pe triunghi albastru.

Partea buna a faptului ca am coborat si am pierdut altitudine = s-a ridicat ceata si am putut admira imprejurimile.

Partea proasta = norii sunt acum deasupra noastra, deci incepe ploaia.

Ultima portiune a crestei

La circa 5 minute intalnim indicatorul catre Poiana Funduri, unde facem ultimul popas inainte de lunga coborare spre satul Pestera prin Poiana Grindului, La Table si Saua Joaca. Cum terminam popasul incepe si ploaia cea indelung prognozata, care nu se mai opreste decat cu vreo 5 minute inainte sa ajungem la Casa Folea.

La 12 ore si 20 minute de la plecare ajungem la Casa Folea, cea mai veche pensiune atestata din Romania, care e un adevarat Burj al Arab al drumetilor. Camere confortabile cu incalzire de la centrala, dus cu apa calda, masa boiereasca, prajituri de casa... Dupa ce ne luam in primire camerele si ne revenim putin, mergem in sala de mese la prezentarea unei expeditii in Muntii Karakorum din 2010. Aflam cu ocazia asta ca un porter din Pakistan castiga 5 dolari la o expeditie de 10 zile. Cat de ieftina sa fie viata acolo ca sa poti supravietui cu banii astia?

La prezentare participa si doamna Uca Marinescu, unul dintre cei mai celebri exploratori romani, cu un palmares impresionant: prima femeie care a ajuns la ambii poli cu schiurile in acelasi an, ascensiuni in toate masivele importante, expeditii in Antarctica, Canada, Siberia, Mongolia, Alaska, Australia, Oceania etc. Am fost onorat sa am ocazia sa o cunosc si sa vorbesc cu dumneaei.

Duminica dimineata somn de voie, intrerupt pe la ora 8 de cantecele cocosilor si mugetele vacilor.

Mancam din nou regeste (slanina, oua, cas, urda, gem de casa, lapte muls de 30 minute), multumim frumos pentru ospitalitate si plecam spre Magura pe drumul comunal. 

In imediata apropiere a Casei Folea, doamna Marinescu ne arata cea mai veche casa de munte din Romania, care are o curte interioara si doua intrari din pod pentru iernile cand zapada ajunge pana la acoperis.

Intalnim bineinteles si o turma cu paznici vigilenti care in cateva secunde ne inconjoara, dar ciobanul ne scapa de ei: 'La oi!'

Drumul e foarte placut si privelistea colinelor satelor branene e superba.

Intalnim pe ulita 2 copii (erau frati cred) care ne cer, timid, bani sau ceva merinde. Alex le da 2 batoane de ciocolata nu inainte ca fratele mai mare sa ii promita ca o sa le imparta cu celalalt.

Un caine destul de fricos ca sa fie paznic la stana (dar probabil ca e totusi ca are jujeu) ne urmareste pastrand distanta.

Alex si Laurentiu o iau la stanga prin mijlocul unei pasuni, pe o poteca care ne scoate exact in curtea unui 'magurean'.

Nu-i bai, facem putin jungle trekking prin balarii si, in hamaituri insistente, dam pana la urma de poteca buna care ne scoate imediat in drumul care coboara din Prapastiile Zarnestilor si de acolo in circa 30 minute suntem la Gura Raului.

Inapoi spre case tot pe DN1 cu un ultim pit stop in Busteni la Casa Ancutei. Vorba lui Vlad: nu am mai mancat atat de mult intr-o tura pe munte :))

----------

Timpii intermediari pentru ziua de sambata: 07:17 Plecare din Curmatura 08:35 Vf. Turnu 10:00 Vf. Ascutit 13:15 Vf. La Om 14:00 Plecare din Saua Grindului 16:30 Saua Funduri 18:30 La Table 19:35 Casa Folea

Postfata:

Am primit sticlele de sampanie de la Cristi, caruia ii multumesc frumos :) Imi pare rau ca, din cauza problemelor de serviciu, nu a putut veni cu noi sa le degustam impreuna. Le pastrez pentru urmatoarea tura in care vom merge in formula asta si le deschidem pe varf!

Marţi, 29 mai 2012 - 01:46 
Afisari: 8,472 


metaldaze