Creasta Morarului cu traversarea Acelor (Muntii Bucegi)

Participanti: Stefan (Fane), Cristi (Bob) si subsemnatul (Marius Luca)

Traseu: Gura Diham - Cabana de Vanatoare Coltii Morarului - Valea Bujorilor - Creasta Morarului - Omu (17 Februarie)

Omu - Valea Morarului - Gura Diham (18 Februarie)

Ma alatur, prin aceasta relatare, celor care isi impartasesc experientele traite pe munte, aici pe carpati.org.

Cu doua saptamani inainte asteptam cu infrigurare prognoza acelui sfarsit de saptamana. Vesti deloc incurajatoare. Un telefon la statia Meteo ne da lovitura de gratie:'se asteapta vant foarte puternic'. Fara tragere de inima amanam si planificam o tura lejera in Piatra Mare.

In sfarsit, pentru sfarsitul de saptamana 17 - 18 Februarie se anunta vreme buna si, mai important, fara intensificari ale vantului.

Decizia odata luata, ramanea doar sa vina si clipa plecarii. Stabilim ca ora de plecare din Bucuresti sa fie 4 dimineata avand in minte cateva aspecte importante:

- lungimea traseului

- pentru a evita curgeri de zapada pe Valea Bujorilor (vale cu orientare estica)

- pentru a prinde zapada intarita, facilitand astfel ascensiunea in Creasta Morarului

La 6 si jumatate suntem la Gura Diham, unde ne echipam. Sunt cateva grade sub 0, iar plafonul de nori este destul de jos. Pe cand incepem urcusul catre Cabana de Vanatoare, apar primele gene de lumina. Zapada este intarita si inaintam usor, asa cum ne propusesem. 50 de minute mai tarziu poteca ne scoate la cabana, unde poposim 5 minute pentru hidratare. Intersectam poteca marcata ce duce la Pichetul Rosu iar apoi Valea Bujorilor un sfert de ora mai tarziu.

Starea zapezii nu impunea folosirea coltarilor, asa ca am inceput sapatul treptelor, prin rotatie. La scurt timp s-au putut observa curgeri de zapada de pe ambii versanti, din zilele precente. Ne-am felicitat inca o data pentru decizia de a pleca cu noaptea-n cap si am purces la urcus fara pauza. Pe masura ce castigam altitudine, zapada devine tot mai adanca si tot mai 'pudroasa'. Iesisem din primul plafon de nori si puteam admira Varful Piatra Mare si Varful Postavaru itinduse din negura de sub ei. Stiam din Kargel ca Valea Bujorilor se bifurca pe final, pentru parcurgerea crestei fiind recomandata urcarea pe firul drept. Ajungem la bifurcatie dupa mai bine de o ora de lupta cu nametii.

De aici, fara a deveni mai lejera, inclinatia pantei creste. La fel si efortul. Ne rotim tot mai des la taiat trepte. Putin inainte de ora 10, ajungem la pajistea de jnepeni si rododendroni descrisa in cartea lui Kargel. Zapada ii acopera aproape in intregime. Alegem un loc mai drept si ne oprim pentru hidratare si dulciuri. Am iesit din Valea Bujorilor la timp - soarele isi facea simtita prezenta incalzind aerul si umezind zapada. Cateva capre negre apar undeva deasupra noastra, privindu-ne curioase. Decid ca suntem neinteresanti si isi continua alene drumul.

Este punctul din care alegem sa punem coltarii. Ne continuam si noi drumul catre locul numit 'Fantanita', de unde incepe, practic, traversarea acelor.

Primul obstacol intalnit: Creasta Ascutita.

Fane si Bob, care facusera Traversarea vara trecuta au considerat ca nu se impune echiparea din acest punct. Ne-am pus, totusi, betele in rucsace si am scos pioletii. Urcusul pe Creasta Ascutita se face pe brane inierbate, acoperite cu zapada umezita dar si pe stanca. Inclinatia nu ridica probleme tehnice, necesitand, totusi atentie sporita.

Intre timp, datorita incalzirii aerului, se ridica o ceata laptoasa din vale, reducand mult vizibilitatea.Parcurgerea Crestei Ascutite o facem neasigurati in coarda, intrucat este suficient de lata iar zapada stabila.

Ajungem astfel la baza Acului Mare, unde ne punem hamul si casca. Coarda va ramane si de aceasta data in rucsac, urcusul cu atentie la coltari si pioleti fiind suficient. Zapade este, in continuare, umeda si adanca de cel mult 20 - 25 cm. Pe Acul Mare, ne ia in primire un vant rece dinspre Bucsoi, soarele ascunzand-se si mai mult in nori. Dar vorba ceea:'ce ti se ia cu o mana, ti se da cu alta'. Avem, in sfarsit, ceva de vazut. Datorita vantului, ceata dinpre Valea Morarului si Masivul Bucsoiu incepe sa se destrame si putem intrezari minunatie de peisaj.

Creasta Acului Mare este partial acoperita de zapada si teribil de ingusta.

Stiu de la Bobu si Fane ca posibilitati de asigurare sunt doar ici si colo. Hotaram ca eu sa plec in cap de coarda, cu Bob la mijloc si Fane la capatul celalalt. Prima asigurare, cu un anou, pe dupa un mic tanc, este mai mult de moral.

In curand ajung sa merg de-a busilea. Mersul la coltari, pe stanca acoperita doar partial de zapada este destul de precar. Inaintez cu grija, masurand fiecare pas. 25 de metri mai incolo trebuie sa opresc, deoarece Bob avea coarda intinsa. Zaresc un piton, 5 metri mai incolo si rog pe Bob sa inainteze suficient de mult cat sa ajung la piton. Zis si facut. Ma asigur si il filez pana ajunge la mine.

E randul lui Fane.

Pana aici, toate bune. Aceaste manevere se mai repeta de 3 - 4 ori pana reusim sa ajugem in punctul de rapel de pe Acul Mare in Struga Acului Mare.

In timpul petrecut la filare, ma desfat cu o perspectiva superba a versantului nordic al Morarului, a vaii Morarului, a versantului sudic al Bucsoiului si a Crestei Balaurului. Pe celalalt versant, doar ceata.

Facem doua rapeluri si ajungem in locul in care se termina Rapa Mare.

Privita de sus in jos, aceasta apare teribil de inclinata. Majoritatea saritorilor acoperite partial sau in totalitate.

Urmeaza Degetul Rosu.

Sunt mai multe posibilitati de escalada a acestui ac. Prima ar fi de pe partea sudica a acestuia, unde se afla traseul numit 'Naluca' (3A), doua lungimi de coarda. O alta, pe partea vestica a acestuia, prin escalada directa a doua hornuri de 3 - 4 m inaltime. Optam pentru cea dea doua varianta.

Astfel, traversam pe la baza Degetului Rosu, pana aproape de Struga Degetelor. Traversarea s-a facut pe brane inierbate si acoperite partial cu zapada, fara probleme deosebite. De aici am escaladat la liber primul horn, la coltari si pioleti. Pentru a evita surprize neplacute, scot coarda si asigur, pe rand, pe Fane si Bob. Urmeaza un al doilea horn, ceva mai inalt. Ma ofer tot eu sa urc primul si la liber. De data asta insa, hornul ridica mai multe probleme, 'reusind' chiar sa pierd prizele de picioare si sa raman suspendat in pioleti. Noroc ca erau bine ancorati in pietrele incastrate. Putin mai tarziu eram sus, gasind, in continuare, prize bune pentru pioleti si cateva acceptabile la picioare. Ii filez pe Fane si Bob, care urca fara probleme. Hotaram pentru o pauza de cateva minute, nu inainte, insa, de a pregati rapelul. Dar ia pitonul de unde nu-i. Cautam de zor si il gasim intr-un final. Pentru cei care doresc sa efectueze traversarea: pitonul nu se afla pe varf, ci intr-o stanca aflata pe o mica platforma inainte de varf. In general, pitoanele se afla in locuri de 'bun simt'. Adica acolo unde linia traseului necesita rapelul. Din acel punct, o scurta privire aruncata in jur, va scoate la iveala pitonul 'salvator'.

Astfel, pauza, poze, hidratare, dulciuri. Aceeasi ceata in stanga (Valea Cerbului), aceeasi splendoare in dreapta (Valea Morarului). Si rapel in Strunga Degetelor.

La rand, Degetul Prelungit (ocolit pe la baza) si Acul Crucii.

Fane cauta hornul care sa ne scoata in mica strunga dintre Degetul Prelungit si Acul Crucii.

Da de unul, i se pare dubios. Parca nu era ala. Mai dam de unul: 'gata, asta e'. Da sa urce ca vara trecuta, la liber. Pe la jumate se opreste: 'parca nu-mi vine sa-l urc neasigurat de aci' ('deh, iarna nu-i ca vara', ne amuzam noi in spatele lui). Da de un piton, baga zelbul, se ridica si cand se iasa iar se opreste. Multa zapada, prize ioc. Se razbuna pe noi, aruncand toata zapada de sus, in capul nostru, cautand, chipurile, prize J. Dupa un minut de bombardament, da sa iasa, dar, supriza, uita sa se scoata din zelb si ramane undeva nici iesit, dar nici in horn. Urc cei cativa metri si il desprind din zelb. Urmeaza alt bombardament cu zapada, pana cand reuseste sa se aseze cat de cat confortabil, strunga fiind foarte ingusta.

Urmez eu la rand. Sunt deja undeva la jumatatea hornului, infing pioletii in fisurile gasite, gasesc cateva prize la picioare si hop in sus. Cand sa ies, aceeasi problema ca si Fane. Ia prize de unde nu-s. Ma leg in zelb de piton, mai mult pentru moral si caut in zapada, prize de piolet. Gasesc una, simt ca tine, ma desprind de piton si din cateva miscari sunt pe aceeasi strunga ingusta pe care se afla si Fane. Singura pozitie in care puteam sta pe ingusta creasta era asezat, cu un picior de-o parte si cu celalalt de cealalta parte a crestei. Hotaram sa-l filez pe Bob care urca cu incredere si-si gaseste o pozitie precara in aceeasi strunga. Fane, nerabdator sa urce cap pe Acul de Sus, imi cere coarda si pioletii, se leaga si se avanta in sus. Urca foarte bine, gaseste un prim (si ultim) piton in zapada si mai parcurge cativa metri. Cauta iarasi un piton, inainte de un pasaj mai delicat dar nu mai da de nici unul. Stia ca trebuie sa fie cel putin trei, dar, din cauza zapezii, nu se mai vede niciunul. Isi face curaj si trece si pasajul delicat.

Sus, pe Acul Crucii, se asigura si ne fileaza si pe noi.

De aici, soarele ne va insoti pana la Omu. Ceata s-a risipit si ne-a dezvaluit, pentru prima data in acea zi, o minunata perspectiva asupra versantului nordic al Costilei, brazdat de nenumaratele sale vai de abrupt. De asemenea, vedem nenumarate curgeri de zapada spre Valea Cerbului dinspre Creastra Morarului (aviz celor care doresc sa urce aceasta vale). Bob este in culmea fericirii, facand poza dupa poza.

Fane, plecat deja sa instaleze rapelul striga dupa noi sa venim odata. Citesc mesajul de pe crucea aflata pe varf si inchin un gand celui caruia ii este dedicata: Niki Alexandrescu. Rapelam si suntem in Strunga Acului de Sus, unde ia sfarsit Rapa Crucii. Pentru cei care doresc sa urce aceasta vale, trebuie avut in vedere ca la iesire se afla o cornisa de dimensiuni medii, insa destul de bine stabilizata.

A mai ramas de urcat Acul de Sus, escalada caruia nu pune probleme si se face pe brane inierbate, usor expuse si partial acoperite cu zapada. In jurul orei 15 suntem pe Acul de Sus, jubiland.

Greul a trecut. Pentru cateva clipe, raman mut in fata spectacolului oferit privirilor.

De unde ne aflam avem o panorama de 360 grade care taie respiratia: urcusul catre Omu, Vf. Bucura Dumbrava, Cerdacul, Valea Cerbului intregul versant nordic al Costilei, Releul, Valea Prahovei, Ciucasul (in departare), Piatra Mare, Postavarul, Valea Morarului, Creasta Balaurului, impunatorul varf al Bucsoiului. Ne uitam si nu ne putem satura de ceea ce vedem. Tot atunci, zarim zeci de capre negre pe drumul spre Omu si pe versantul nordic al Crestei Morarului.

In cele din urma ne urnim si parcurgem alene ultima bucata de drum spre Varful Omu.

Ascensiunea, la final de tura, nu este floare la ureche, solicitandu-ne intens.

Zapada, pe alocuri inghetata, faciliteaza urcusul. In continuare, oriunde ne uitam, capre negre. Nu se sperie de noi dar pastreaza o distanta rezonabila.

Trecem si de portiunea unde se termina Valea Adanca si observam in Valea Morarului trei temerari. Aveam sa-i intalnim la Omu si erau, de fapt, doi temerari si o...'temerara' J.

La 16:35, la noua ore si 45 minute de la punctul de plecare (Gura Diham), suntem la Statia Meteo. Soarele cobora deja spre apus.Trec de statia meteo ca sa vad panorama care se deschide dincolo de aceasta: semeata Creasta a Pietrei Craiului, masivul Iezer - Papusa, Fagarasul in departare, si Leaota catre sud-vest.

Coboram (literalmente) in statia meteo. Datorita stratului mare de zapada ai impresia ca vei cobora intr-o pivnita, pe trepte sapate. Suntem imediat luati in primire cu ceai si...Iron Maiden (o surpriza foarte placuta). Pe aceasta cale multumim inca o data celor doi meteorologi aflati la datorie. Nici ca ne puteam dori o primire mai placuta.

Ne informam despre ora de apus si de rasarit a soarelui, mancam, ne hidratam si iesim sa ne incantam privirile cu apusul soarelui. Sunt -10 grade Celsius, vantul se intensifica, dar cu toate acestea stam neclintiti pana cand soarele dispare dincolo de perdeaua de nori de la orizont. Cuvintele sunt de prisos, iar cei care au trait astfel de clipe, cunosc senzatiile.

Intram din nou, iar eu ma indrept direct spre camera repartizata. Caldura si comfortul patului ma iau in primire. La fel si pe Bob si Fane putin timp dupa aceea. Au urmat 12 ore de somn, cu mici intreruperi. Planul pentru a doua zi era sa coboram pe Valea Morarului. Cei care urcasera ne-au asigurat ca zapada este stabila si nu este pericol de avalansa. Totusi, am preferat sa plecam cat mai de dimineata. Nu inainte, insa, de a admira rasaritul soarelui.

I-am dat binete soarelui, ne-am hranit, facut bagajele si la 8 dimineata am purces la coborare.

Un Husky, venit cu doi schiori de la Babele, ne-a tinut companie mai bine de jumatate de ora, in ciuda incercarii noastre de a-l alunga la stapanii lui.

A alergat ba pe versantul Bucsoiului, ba pe cel al Morarului, se tavalea in zapada.

La un moment dat, a disparut alergand niste capre negre. Noi ne-am facut de cap, dandu-ne de-a dura prin zapada, pe funduri, ca pe tobogan si minunundu-ne, in continuare de peisajul care ni se releva cu fiecare pas facut. S-au observat, totusi, curgeri insemnate de zapada, din zilele precendente, de pe versantul Bucsoiului. E de evitat, asadar, parcurgerea acesteia in zile insorite si in jurul orelor pranzului.

La 10, doua ore de la plecare eram deja la Gura Diham, impliniti. Satisfactia unei astfel de ture, din nou, nu poate fi pusa in cuvinte, insa poate fi impartasita alaturi de cei care, ca si mine, sunt musafirii muntelui pentru cateva ore sau zile.

Cateva sfaturi practice pentru cei care doresc sa efectueze aceasta tura.

Am folosit:

- - o semi-coarda de 50m, trei bucle, trei anouri mai mari (80 - 120 cm)

- - pioleti tehnici, semi-tehnici si coltari

- - dispozitiv de filat

- - casca si ham

- - bete telescopice

Recomandam:

- - cel putin un litru ceai/apa/de persoana

- - plecare dis-de-dimineata

- - atentie la prognoza privitoare la vant pentru ziua turei

- - descrierea si harta traseului din cartea 'Drumuri spre culmi' de W. Kargel sau efectuarea turei alaturi de cineva care a mai facut-o vara/iarna

- - ochelari de soare

- - pregatire fizica si antranament prealabil in ture mai usoare

Pentru detalii referitoare la descrierea traseului, va stau, cu placere la dispozitie.

Pentru poze, ii multumesc lui Bob (http://www.bob.wildwalk.ro/)

Va doresc ture insorite!

Marţi, 20 februarie 2007 - 12:44 
Afisari: 6,547 


mariusluca